StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
  
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
finante FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » sisteme fiscale » Sistemul fiscal - concepte, interdependente, teorii

Teoria politicilor fiscale
Intr-o lucrare5' elaborata in anul 2001 si intitulata sugestiv "Sisteme fiscale in lume", profesorul american Lawrence W. Kenny afirma urmatoarele: "exista surprinzator de putine lucrari empirice care sa explice motivul pentru care statele aleg politici fiscale diferite."54. Pornind de la aceasta afirmatie, apartinand unei lucrari deosebit de ample si mai ales extrem de bine documentate, se sileste ca obiectiv de studiu clarificarea diferentelor dintre diferite politici fiscale intalnite in state situate pe toate cele patru continente, deoarece impartasesc opinia55: "Desi intre sistemele fiscale existente la ora actuala in lume exista anumite similitudini totusi trebuie sa observam ca fiecare dintre acestea are propria sa individualitate generata de elemente specifice (traditii, istorie, religie) si in concluzie trebuie determinata o baza de atie comuna pe baza careia sa se poata preciza asemanari


le si deosebirile intre doua sau mai multe tari".
Scopul este acela de a extrage informatii utile pentru a intelege si analiza atat reforma sistemului fiscal romanesc, cat si a politicilor fiscale practicate pe continentul european si in final, asupra posibilitatilor reale de armonizare a tehnicilor fiscale din Romania la cele apartinand Uniunii Europene.
Lawrence W. Kenny a examinat determinantele componentelor fiscale in o suta de tari, folosind informatii evaluative din perioadele 1975-l980, 1981-l985 si 1986-l99256. Variabilele sunt venituri fiscale din surse diferite, de fapt fractii ale venitului total, incluzand impozitul pe venitul personal, impozitul pe profitul societatilor, contributiile privind protectia sociala si impozitele de tip salarial, impozitele pe bunuri si servicii, impozitele pe proprietati si chiar venituri nefiscale provenite de la institutii publice.
Lawrence W. Kenny a observat ca toate sursele de venit au majorat costurile politice marginale corespunzatoare utilizarii lor. Ca o consecinta a cresterii scalare sau de forma a venitului total se poate ajunge la o crestere de venit, chiar daca unele baze de impozitare sunt mai dificil de utilizat decat altele. Kxista do evidente care sa sustina acest efect de scara. Aceasta analiza empirica asigura, de asemenea, sustinerea previziunii referitoare la tendinta statelor de a se concentra mai mult asupra acelor surse fiscale ale caror baza este relativ mare.Ideea ca sistemul fiscal mixt este bazat pe scalarea variabilelor economice, a bazelor fiscale, costurilor administrative si obligatorii, duce la concluzia ca, in functie de regimul politic variaza si componentele fiscale. Se remarca faptul ca statele socialiste tind sa foloseasca, mai mult decat celelalte regimuri, sursele fiscale corporationale, impozitele pe vanzari si accizele, poate si datorita faptului ca afacerile pot fi mai usor monitorizate, existand un interes ideologic mai puternic in impozitarea afacerilor si o necesitate mai redusa in impozitarea individului pentru atingerea scopurilor sociale. De asemenea, se constata ca mai multe guvernari represive s-au bazat mai putin pe impozitul pe venitul personal, posibil si datorita faptului ca aceasta sursa fiscala solicita intr-un grad mai mare aprobarea voluntara decat alte forme de impozitare.
La nivel general apreciez ca rezultate studierii politicilor fiscale utilizate in lume prezinta interes din cel putin doua motive. intai pot servi drept punct de plecare pentru alte lucrari teoretice care sa uneasca experientele diferitelor state ale lumii. in al doilea rand, abilitatea de a modela sistemele fiscale diverse ale statelor ridica numeroase intrebari asupra posibilitatilor de reforma fiscala. in plus, diferentele fiscale internationale trebuie studiate in profunzime in conditiile actualei globalizari.
Scopul urmarit in studiul profesorului Kenny a fost acela de a explora determinatele sistemului fiscal mixt in diferite tari, incluzand regimuri democratice, socialiste si nedemocratice. Astfel se urmareste furnizarea unor elemente stilizate, care pot fi utile in formarea de mai multe modele generale de sisteme fiscale mixte, care sa uneasca o gama larga de experiente din intreaga lume. in continuare se arata ca, desi exista o serie de lucrari care descriu natura fenomenului, de exemplu TanzP7 (1995 si 1987) asupra tarilor dezvoltate, Choi58 (1995) in Asia, Gersovitz si Paxson59 (1996) in Africa, exista prea putina literatura de specialitate care v.i contina o explicatie statistica a sabloanelor fiscale internationale in regimuri politice extrem de diferite. Unele lucrari au urmarit cu succes transformarea in linii mari a sistemului fiscal mixt (direct/indirect), in diferite faze ale dezvoltarii economice (Hinricb- ' (1966). Dudley si Montmarquette61 1987), iar alte lucrari studiaza experienta internationala cu combinatii fiscale specifice, precum impozitele pe bunuri si servicii versus impozitelor pe profit. Nici una din aceste studii empirice nu contine in mod explicit si integral toate componentele sistemului fiscal mixt si anume impozitul pe venitul personal, impozitul pe vanzari, impozitele pe proprietate. Lawrence Kenny afirma chiar ca "pana in anul 2001, nimeni nu pare a fi silit un model statistic in intregul sistemului fiscal mixt international, punand accentul pe intrepatrunderea impozitelor de diferite feluri." De asemenea este investigata si relatia dintre sistemele fiscale si regimurile politice, pe baza relatiei din structura cheltuielilor bugetare si natura regimului politic.
Teorii privind politica fiscala in statele democratice
Analiza politicilor fiscale specifice statelor democratice are ca punct de plecare constatarile economistului american Lawrence W. Kenny care a examinat sistemele fiscale a numeroase tari situate pe continente diferite, din care amintim: Belgia, Canada, Franta, Grecia, Italia, Jaaonia, Luxemburg, Spania, Suedia, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Germania, Argentina, Austria, Danemarca, Finlanda, Olanda, Noua Zeelanda, Africa de Sud.
Teoria structurii impozitelor pentru regimurile democratice constituie de altfel si un aspect important in cadrul cercetarii diverselor politici fiscale si se bazeaza pe ideea ca structurile fiscale in sistemele politice competitive sunt parte a unui echilibru politic mai competitiv. Conform acestei teorii, competitia intre diferitele partide politice pentru obtinerea maximului de voturi prin diferite influente politice, forteaza guvernarea sa aleaga o structura fiscala bazata pe pierderea de suport sau costuri politice asociate cu surse diferite de impozit. Aceste costuri politice depind de cheltuielile administrative si executive reprezentand o punte intre veniturile colectate si serviciile publice asigurate, pierderile de profit, cum ar fi cheltuielile excesive si de opozitia politica.
Teoria poate fi extinsa ca importanta pentru formarea instrumentelor fiscale, cum ar fi: structurile tarifare, bazele impozitelor si masuri speciale, aditionale sistemelor fiscale mixte.
Mentione? pentru inceput ca s-a folosit modelul grafic din lucrarea elaborata de Winer si Hettich in anul 1999 intitulata "O simpla expunere grafica a unui model de sistem fiscal"62. Pe baza prezentarii grafice, se urmareste sa se demonstreze ca, in masura in care acest model de sistem fiscal mixt echilibrat reflecta o balanta intre interesele potrivnice ale electoratului in lupta pentru suportul politic, poate fi aplicat in orice sistem politic, unde interesele diferitelor grupuri sunt dezechilibrate de guvernare, chiar daca impartirea influentei este puternic obstructionata, iar suportul politic nu se masoara in voturi.In societatile democratice, procesele politice joaca un rol crucial in formarea sistemelor fiscale complexe. Hettich si Winer, in anul 1999, au explicat modalitatea in care interactionarea economiei private si a proceselor politice determina structura actuala a sistemelor fiscale.
Graficul anterior demonstreaza ca, in statele democratice, obiectivul guvernarii in conurarea sistemului fiscal este realegerea in functie si ca, pentru atingerea obiectivului, sunt alese politici care sa asigure suportul total al alegatorilor. Posibilitatea suportului vreunui alegator ar putea fi influentata pozitiv de masuri in folosul public si negativ de cresterea impozitelor necesara pentru finantarea cheltuielilor publice.In proiectarea unui sistem fiscal optim in regimurile democratice. Lawrence W. Kenny urmareste minimizarea distorsiunilor fiscale, iar aceasta restrictie este introdusa de nevoia de a creste veniturile statului, pentru a putea astfel asigura bunastarea sociala, si de a mentine o presiune fiscala echiila. Fiscalitatea ii afecteaza pe alegatori in doua moduri. Primul, venitul impozabil se reduce datorita sumei platite guvernului,in plus, exista o pierdere pentru protectia sociala strans legata de modificarile economice ca raspuns la impozitare. Se face o referire la cuantumul acestor efecte, ca o pierdere din venitul total si se sugereaza ca opus acestui lucru, costurile politice ale fiscalitatii se raporteaza pozitiv la pierderea din venitul total.
Impozitele, aproape invariabil prezinta presiuni fiscale ridicate, deoarece obligatiile fiscale sunt functii ale comportamentului individual. Dar, indivizii variaza in anumite privinte in ceea ce priveste reactia lor vizavi de politica fiscala. Ei difera in functie de bunavointa de a inlocui activitatile in care sunt angajati in activitati impozabile, difera, de asemenea, prin abilitatea de a se sustrage impozitelor si prin dorinta si abilitatea de a se opune guvernarii pentru fiecare unitate monetara pierduta. in plus, ei pot avea evaluari diferite ale cheltuielilor publice, ceea ce conteaza cand guvernarea determina beneficiile marginale per unitate monetara, prin cresterea cheltuielilor pentru binele public. Mai trebuie mentionat ca evaluarea unui individ asupra guvernarii se separa in beneficii si cheltuieli pentru binele public. Cu alte cuvinte, individul considera achitarea propriului impozit independent de cheltuielile publice si nu coreleaza in evaluarea sa serviciile publice cu plata impozitelor sale. Aceasta este o teorie specifica pentru majoritatea societatilor moderne, unde platitorii de impozit considera dificila corelarea platii impozitelor personale cu serviciile pe care le consuma in sectorul public.
Datorita acestor idei, este posibila reprezentarea grafica a incercarii guvernarii de a maximiza suportul alegatorilor prin luarea unor decizii corespunzatoare, referitoare la nivelul debitului public si impozitarea diferitelor activitati. Caseta nr. ! descrie grafic un caz simplu in care exista doar doua activitati impozabile (sau baze de impozit) in care sunt angajati toti platitorii de impozite si un singur bun public , pe care se cheltuiesc toate veniturile.
Al treilea el din partea dreapta a graficului nr. 1 arata determinarea marimii bugetului cu curba costului politic marginal total, reprezentand alaturarea orizontala a functiilor de cost politic marginal din celelalte doua ele. Beneficiul politic marginal total pentru societate, egal cu suma verticala a functiilor beneficiilor politice marginale individuale, este dat de curba inclinata descendent, care este trasata la presupunerea ca profitul marginal din consumul bunului public este descendent. Bugetul dorit in situatia initiala este la punctul "1", unde beneficiul politic marginal total egaleaza costul politic marginal total. Se observa ca functiile beneficiului marginal individual nu conteaza in determinarea marimii echilibrului guvernarii, doar sumele lor conteaza datorita naturii de bun public.
Analiza nu este completa daca se omite incorporarea costurilor pentru resursele necesare pentru colectarea impozitelor, monitorizarea si executarea acestor colectari. Curbele Laffer ar putea fi redefmite sa arate venitul ridicat la fiecare cota de impozit legat de cheltuieli si consecintele folosirii resurselor pentru colectarea impozitelor, monitorizarea si executarea acestora. Consecutiv, curbele costului politic marginal individual si a celui total reflecta, de asemenea, cheltuielile consimtite in legatura cu cele executive si administrative si functiile costului politic, iar de aici rezulta ca sistemul fiscal mixt este determinat ca o parte a unui echilibru in care factori administrativi ca si cei economic si politici joaca roluri importante.
Echilibrul obtinut este reprezentat in ura nr. I prin puncte si asociaza sursele de impozit, ratele de impozit (ta si tb) si marimea guvernarii (R). Graficul nr. 1 mai poate fi folosit pentru a ilustra efectele socurilor exogene de feluri diferite. A se considera prima crestere in marimea relativa a bazei fiscala A rezultatul a ceea ce este descris in ura prin punctul "2". Cresterea din baza A duce la o schimbare spre dreapta a curbei Laffer pentru aceasta baza. Ca urmare functia de cost politic corespunzatoare se schimba in jos pentru ca orice nivel dat de venit de la baza A poate fi colectat acum cu o rata de impozitare mai joasa, astfel reducandu-se pierderea la profitul total pentru masurile pentru opozitia politica, mai ales prin acei alegatori care au depus sume mari pentru aceasta activitate. Functia costului politic se schimba spre dreapta si ca urmare baza A creste in timp ce venitul colectat din B coboara, cum se arata in imagine. In momentul in care costurile politice asociate cu orice nivel de venit coboara, marimea echilibrului guvernarii creste.
O crestere exogena a costurilor in administrarea bazei B este descrisa de o schimbare la stanga a curbei Laffer a retelei costului administrativ pentru aceasta baza. Fiecare nivel de venituri din baza B trebuie sa presupuna o cota de impozitare mai mare si pentru aceasta functia costului politic pentru baza B se schimba in sus, schimband totodata in sus functia costului politic marginal total. Asa cum apare in ura, in punctul notat cu ,.3", rezultatul este indepartarea de fiscalitatea activitatii B si o descrestere a marimii echilibrului de guvernare. Profesorul Kenny argumenteaza in mod similar ca, din diverse studii se constata ca rezultate mai eficiente rezulta intr-o guvernare mai mare.
Finalmente, se observa o crestere exogena a beneficiilor politice rezultata din cresterea beneficiilor asociate asigurarii bunului public. Curba beneficiului politic marginal total se schimba la dreapta si noul echilibru din punctul "4" implica o guvernare mai mare. Implicatiile acestui soc pentru echilibrul sistemului fiscal mixt depind de forma functiilor costului politic individual. in grafic, baza A are asociata o functie de cost relativ plata. Astfel, utilizarea acestei baze se extinde mai mult decat o face pentru baza A, iar impozitele mixte se modifica o data cu marimea guvernarii. Se observa ca in acest caz, in timp ce o baza creste, spre deosebire de cealalta, toate bazele sunt utilizate mai greu datorita cresterii venitului total, o trasatura a modelului ce va fi denumita efect de scara. intr-un model mai general, expansiunea fiscala a bazelor de impozitare existente va fi acompaniata de impozitarea unor noi baze fiscale pentru care impozitarea este relativ costisitoare.
Analiza politicii fiscale in statele democratice urmareste si alte studii si cercetari. Astfel, in lucrarea "Sistemul fiscal in stiinta finantelor"*", se prezinta un istoric al diverselor teorii privind politica fiscala din statele capitaliste, pentru epoca contemporana. Prin urmare, se arata ca, in anul 1959. Richard Musgrave distinge 3 functii ale statelor democratice: functia de redistribuire prin distribuirea echiila a veniturilor si averilor intre indivizi, generatii si regimuri; functia de alocare - prin alocarea optimala a resurselor economice pentru asigurarea bunastarii colective; si functia de silizare - pentru asigurarea echilibrului macroeconomic. Bazata pe aceleasi elemente, ca si cele prezentate anterior, sustrase din studiul profesorului Kenny, este abordarea individualista sustinuta de Samuelson, Richard si Peggy Musgrave, axata pe suveranitatea consumatorilor si pe ideea ca statul trebuie sa urmareasca interesul cetatenilor. De aceea, statul asigura utilitati publice, care reflecta interese individuale. Asadar, decizia publica este in esenta politica, respectiv bazata pe obtinerea unui suport electoral. Acestea au consecinte in final de ordin economico-social. La polul opus, se situeaza abordarea conform caruia statului ii revine obligatia asigurarii unei bune functionari a pietei. Aceasta apartine autorilor Colm (1956), Lindblom (1961) sau Alain Barrere (1972). in aceste teorii, se apreciaza ca decizia publica este putin influentata de preferintele individuale. Prin urmare, se subliniaza existenta unei optiune a autoritatii publice, care se impune colectivitatii, pentru a-si realiza obiectivele politice, economice, sociale, prin intermediul prelevarilor fiscale, a caror elemente constitutive sunt astfel silite incat sa se atinga obiectivele predefinite.
Studiind diverse opinii asupra fiscalitatii si reformelor fiscale, Paola Profeta64 prezinta si alte teorii: o abordare a relatiei dintre procesul politic si fiscalitate a fost realizata de Roberts in anul 1977, din perspectiva alegatorului mediu, si aceasta a fost folosita pentru identificarea cotei de impunere proportionale impuse pentru finantarea unui bun public care va intra in echilibru atunci cand indivizii isi manifesta preferintele atat pentru bunul public, cat si pentru rezultatul economiei private, cota de impunere fiind aleasa prin regula majoritatii. Se aplica un rezultat standard: daca optiunile au un singur scop, cota impozitului de echilibru este aceea care maximizeaza asistenta sociala a alegatorului mediu. Dar, structura fiscala este multidimensionala, incluzand bazele fiscale, structurile ratelor si mai multe prevederi speciale. Astfel, apare un spatiu politic multidimensional. Este binecunoscut faptul ca, intr-un spatiu multidimensional, un astfel de echilibru al unui joc de votare majoritar ar putea fi inexistent. Echilibrul indus de structura vizeaza o structura institutionala in care dimensiunile spatiului politicii fiscale sunt separate si fiecare dintre ele este decisa de o comisie legislativa separata. Teoria alegatorului mediu65 se aplica in fiecare comisie, fiind date alegerile medii ale altor comisii. Aceasta abordare a demonstrat a fi mai utila pentru studierea trasaturilor specifice ale structurii fiscale decat formarea unui intreg sistem fiscal. Totusi, aceasta abordare necesita separarea deciziilor pe baza unor aspecte diferite ale sistemelor fiscale, ceea ce este dificil de identificat.
In continuare, Profeta descrie si alte puncte de vedere: modelul Leviathan (a lui Brennan si Buchanan, in 1980) presupune ca nu exista constrangeri ale puterii de impozitare a statului, ceea ce are drept obiectiv maximizarea veniturilor fiscale totale. Aceasta ipoteza este fara indoiala nerealista, din moment ce politicile publice sunt influentate in mod normal de mai multe interese opozante. Structura fiscala aleasa de Leviathan este multidimensionala (baze, structuri de cote. prevederi speciale). Totusi, rezultatele sunt nereale: bazele mari ar trebui sa fie preferate pentru minimizarea evaziunii fiscale si a cotelor de impunere regresive insotite de prevederi speciale pentru a maximiza veniturile. O alta abordare prezentata este de data mai recenta si apartine lui Roemer (in anul 1999). Aceasta a dezvoltat un nou concept de echilibru pentru jocurile politice, bazat pe conflictele dintre partide. Conform acestei teorii, exista doua partide, iar fiecare dintre acestea se presupune a fi constituit din trei fractiuni: reformiste, militante si oportuniste. Fiecare fractiune are o ordine preferentiala completa a spatiului politic, dar impreuna ele pot conveni doar asupra unei ordini partiale. in acest context, se demonstreaza ca existenta echilibrelor jocului cu doua partide unde spatiul politic este compus din toate functiile fiscale patratice ale venitului (bidimensionale). Se arata, de asemenea, ca in aceste echilibre, ambele partide propun o impozitare progresiva a venitului, ceea ce reprezinta o predictie realista.In contextul acestei dezbateri, este de subliniat mai ales contributia lui James Buchanan, laureat al premiului Nobel in anul 1986, care este reprezentantul de seama al scolii Public Choice (a optiunilor publice sau a optiunilor colective). Apreciez ca elementele de baza ale curentului de gandire Public Choice se regasesc in diverse lucrari prezentate. Acest curent Public Choice reprezinta insumarea teoriilor care au ca punct de plecare aplicarea unui rationament economic la analiza vietii politice si a optiunilor publice. Aceste teorii se bazeaza asadar pe relatia dintre preferintele individuale ale cetatenilor unui stat si optiunile colective pe care guvernul le ia in numele indivizilor. Decidentii publici hotarasc orientarile politicii publice, determinand suma cheltuielilor publice. Optiunile sunt supuse arbitrajului alegatorilor individuali, care cantaresc beneficiile pe care le pot avea de pe urma cheltuielilor publice prin area acestora cu pretul fiscal (impozitele) pe care le suporta. (in opinia autorului, aceasta este un argument nerezonabil, deoarece, in practica, nu se intampla intotdeauna in acest fel, pentru ca indivizii nu tin cont de utilitatile publice de care beneficiaza, ei fiind constienti in special de marimea impozitelor pe care trebuie sa le achite66). in acest curent de gandire, statul este privit drept garantul absolut al interesului general. De asemenea, este reconsiderat sistemul electoral, fiind folosita anterior amintita teorie a votantului median, care determina o inadecvare a cheltuielilor publice in raport cu nevoile populatiei. in aceasta situatie, se ajunge, conform unei opinii67 pe care o impartasesc, la urmatoarea situatie: "negocierea politica si schimburile reciproce de servicii intre partide, grupuri de presiune, administratii, ministere, genereaza o crestere inutila de cheltuieli publice si necesita punerea in aplicare a unor masuri de siguranta, cum ar fi: fixarea unui plafon de cheltuieli publice si obligatia echilibrarii bugetului".
Consider ca, fara indoiala, in statele democratice decizia autoritatii publice este puternic influentata de dorinta de maximizarea a voturilor si de realegerea in functie. Dar, in acelasi timp, statului ii revine si obligatia de a asigura o buna functionare a pietei. De aceea, decizia publica de a utiliza impozitele in scopul interventiei in economie, trebuie sa apara numai cand alocarea resurselor prin functionarea libera a pietei determina un surplus nejustificat pentru o anumita categorie de indivizi sau cand distributia veniturilor nu satisface optiunea majoritatii membrilor societatii, exprimata in mod democratic. Utilitatile publice oferite societatii trebuie reduse, doar la cele pe care piata libera nu le poate oferi sau la cele care prezinta o importanta strategica pentru societate, de exemplu: invatamant si sanatate, iar, in plus, trebuie sa se tina cont de costul oferirii de utilitati sau servicii publice. Sustin ca, intr-o societate democratice este vital sa se renunte la silirea unor obiective si criterii strict politice pe baza carora sa se actioneze in economie. Trebuie alese doar acele instrumente de interventie fiscala prin care se pot atinge obiectivele silite in prealabil pe baza optiunilor exprimate democratic de majoritatea cetatenilor unei tari.
Teorii privind politica fiscala in statele socialiste si nedemocralice
Este cunoscut ca tipul de regim politic conteaza in explicarea unei variatii internationale a sistemului fiscal si exista in acest sens numeroase si diferite studii. Obiectivul este un set de variabile care pot fi adaugate acelora sugerate de modelul sistemelor competitive, pentru a afla cat de mult poate fi folosit acel model pentru explicarea variatiei internationale in sistemele fiscale. Trebuie precizat insa ca obiectivul principal al lucrarii este explicarea structurii impozitelor. in acest sens, revenind la lucrarea profesorului american Lawrence W. Kenny precizam ca s-a avut in vedere politica fiscala specifica unor tari (actuale sau foste state socialiste si nedemocratice), precum: Ungaria, Coreea de Nord, Polonia, Iordania, Camerun, Kenya, Malaezia, Mauritania, Maroc, Nigeria, Senegal, Venezuela, Pakistan.
Teoriile lui Wintrobe68, elaborate in 1990 si 1998, asupra regimurilor sarace (care doresc sa consume pe cat de mult posibil in timp ce detin puterea) si asupra totalitaristilor (care folosesc toate resursele disponibile si incearca maximizarea puterii), au reprezentat un punct de plecare in lucrarea analizata apartinand profesorului Kenny69. Conform acestor teorii, toate regimurile nedemocratice folosesc diferite sisteme de represiune si loialitate pentru a genera puterea, iar totalitaristii folosesc mai multa represiune decat regimurile sarace (un rezultat mai degraba concluzionat, decat enuntat de Wintrobe). Desi nu extinde exemplul sau in aceasta privinta, cadrul lui Wintrobe sugereaza ca pot fi observate diferente intre regimuri si folosirea de catre acestea a instrumentelor fiscale, datorita faptului ca regimurile de
mocratice nu folosesc represiunea ca un instrument de guvernare.
Tinand cont de importanta consimtamantului voluntar in sistemele fiscale din statele democratice se poate trage concluzia ca statele democratice vor face eforturi mai mari decat statele cu regimuri represive ca sa colecteze sursele de venit, cum ar fi, de exemplu, in cazul impozitului direct pe venitul personal, din moment ce loialitatea fata de regim este cea mai ridicata in tarile democratice. Represiunea si loialitatea fortata pot duce la consimtamantul populatiei in statele nedemocratice, dar nu se poate spera ca aceasta sa functioneze ca un inlocuitor perfect in aceasta privinta pentru consimtamantul voluntar intalnit in democratiile mature.
Natura sistemului fiscal in tarile socialiste a fost tratata timpuriu de Musgrave70(1969) in lucrarea sa asupra structurii impozitelor in intreaga lume. Asa cum Musgrave subliniaza, din moment ce guvernele socialiste exercita un control mai mare asupra economiei in general si asupra salarizarii in particular, necesitatea impozitarii indivizilor pentru redistribuirea profitului sau pentru obtinerea altor obiective sociale este redusa. Mai mult, guvernele socialiste se bazeaza mai ales pe impozitarea intreprinderilor de stat, care reprezinta un sector larg in economiile socialiste. De asemenea, se sustine ca guvernarile socialiste pot fi mai mult predispuse din punct de vedere ideologic, impozitarii afacerilor private decat regimurile democratice.
Ca o extensie a acestei dezbateri, se arata ca tarile aflate intr-o faza intermediara de dezvoltare, au o coruptie birocratica mai mare, nefiind capabile sa creasca venitul necesar pentru a usura observarea surselor de impozitare. Ei demonstreaza ca aceste tari intermediare folosesc mai putin impozitarea directa si mai mult pe cea indirecta decat statele mai putin sau mai mult dezvoltate si argumenteaza aceasta prin faptul ca impozitarea directa implica utilizarea unei baze mai greu de observat, iar coruptia colectarilor este foarte probabil sa reprezinte o problema serioasa.
Pentru statele socialiste, teoria fiscala a fost puternic marcata de conceptiile lui Karl Marx si Friederich Engels. Marx considera ca impozitele indirecte trebuie indepartate, datorita influentei acestora asupra circulatiei si consumului bunurilor si serviciilor economice. Impozitele indirecte erau apreciate ca fiind inaccepile, datorita incidentei acestora asupra populatiei lipsite de avere. O parere opusa se intalneste la Engels care sustine ca impozitele indirecte trebuie acceptate. Acesta aprecia impozitele indirecte ca fiind un rau necesar in acoperirea nevoilor financiare a statelor capitaliste. El propunea un impozit pe capital, puternic progresiv care sa ia lent, dar complet intregul capital de la burghezie. Aceasta opinie era opusa celei formulate anterior de diversi socialisti, care sustineau disparitia oricarei obligatii fiscale. in mod strict teoretic, impozitele in statele socialiste ar fi trebuit sa dispara. Practic acest lucru nu s-a intamplat, deoarece nu au existat state cu economii complet centralizate. Prin urmare, statele de tip socialist au utilizat sisteme fiscale simpliste, simplificate, prin intermediul carora au exercitat un control disimulat. Politica fiscala nu urmarea silizarea economiei, deoarece veniturile sunt distribuite de stat, agentii economici sunt, majoritatea, cu capital public, iar salariatii sunt in principiu angajatii statului. Cu toate aceste, in toate statele de tip socialist, a existat un mic sector privat, care trebuia sa fie impozitat. Prin urmare totala socializare a economiilor nu a reusit.
Analiza structurii impozitelor in cadrul diferitelor sisteme fiscaleIn cadrul unui model teoretic simplu de structura a impozitelor (preluat din lucrarea lui Lawrence W. Kenny), in sistemele politice competitive, se folosesc patru tipuri de factori71, care joaca roluri importante in determinarea naturii echilibrului sistemului fiscal mixt:
factorii (i) reflecta marimea bazelor potentiale de impozitare;
alti factori (ii) care, marimea bazelor potentiale de impozitare fiind data, afecteaza forma relatiei cota-venit dintre cotele de impozitare si venitul din impozite (curba Laffer) si determina natura cheltuielilor administrative si executive si modificarile economice pentru fiecare tip de impozit;
factorii (in) care arata consecintele economice ale utilizarii unei surse de impozitare raportate in opozitia politica;
factorul (iv) care reprezinta suma totala sau scara de impozite pe venit care trebuie colectata de la toate sursele.
De asemenea, pentru regimurile non-democratice si socialiste este necesara adaugarea a trei indecsi la setul de variabile explicative anterioare, in incercarea de a cuprinde rolu! tipului de regim in determinarea structurii impozitelor, netinand cont pentru acesta de factorii care afecteaza structura impozitelor intr-un sistem politic competitiv. De exemplu, se utilizeaza un asa~numit "index de represiune", care poate fi format prin folosirea indecsilor pentru drepturi politice si libertati civile (cunoscuti sub denumirea de "indecsii Gastil"). Al doilea index consemneaza durata de timp in care o tara a experimentat socialismul (acest index este mentionat in lucrarile unor autori, cum ar fi: Musgrave si Gastil). O a treia variabila consemneaza frecventa schimbarilor neconstitutionale pentru controlul politic si este o reprezentanta pentru insilitatea politica72.
Rolul acestor factori pentru conturarea echilibrului ilustrat grafic de ura nr. 1 poate fi reprezentat schematic de urmatorul sistem de ecuatii estimative reduse ca forma, unde timpul si specificul tarii sunt omise:
R/R =f(B, C, P, R/Y) + cj =.-l,2,..J
unde Cj este un termen de eroare, iar
Rj/R - dimensiunea sursei de venit relativ j la totalitatea venitului din impozite
B - vector de variabile care determina dimensiunea bazelor de impozitare potentiale
C - vector al costului administrativ care, impreuna cu B, determina forma raportului cota de impozitare, venit din impozit sau curba Laffer, asociat cu fiecare posibila sursa de impozit
P - vector de factori care dispun in ce masura punctele de pe fiecare curba Laffer au efect in opozitia politica
R/Y - scara de variabile care masoara venitul total din impozitele colectate de guvernare in acel an.
Ecuatiile estimative actuale vor include si efectele fixate de timpul specific, pentru a ajuta la controlul fiecarui factor care nu a fost cuprins in variabilele folosite pentru a masura B, C si R.
Din moment ce raportul Rj/R este intotdeauna J, pentru ecuatiile pentru venit comune, suma coeficientilor pentru fiecare variabila explicativa trebuie sa fie 0 (la fiecare unitate de timp pentru fiecare tara). Daca o variabila conduce la o cresterea sprijinirii relative pe una dintre sursele de impozitare trebuie sa duca si la o reducerea suportului pe o alta sursa. Analog, coeficientii termenilor constanti in fiecare ecuatie trebuie sa fie egali cu i.
Estimarea eficienta pentru acest sistem, aparent fara legatura, poate si este condusa prin folosirea a exact aceluiasi set de variabile explicative in fiecare ecuatie. Acest mod de estimare corespunde unui punct de vedere conceptual. Intr-un echilibru politic, fiecare componenta a sistemului fiscal mixt corespunde in principiu tuturor factorilor determinanti de cheltuieli politice asociati cu fiecare sursa de impozit, intrucat costurile politice marginale relative determina alegerea de maximizare a suportului pentru structura impozitului la un venit total din impozite.
Formula 1 este o forma redusa care reprezinta rezultatul optimizarii alegerilor guvernarii pentru un echilibru politic competitiv. Deoarece este o forma redusa, rolul ambelor forte - economic si politic - se regaseste in fiecare coeficient, fiind reflectat si de variabilele explicative. De exemplu, coeficientii vor reflecta sensibilitatea la o schimbare, folosind grupuri distincte de alegatori. In viitor, ar putea fi posibila estimarea unui sistem structural in care deosebirea intre economic si politic este mai completa. in dorinta de a asigura un cadrul adecvat pentru astfel de modele structurale, se considera ca merita folosirea in continuare a acestei modalitati de forma redusa.
Astfel, pentru modelul prezentat anterior bazat pe studiu! intreprins de profesorul Kenny, dimensiunea guvernarii este determinata in acelasi timp cu structura venitului. in formula 1, factorul de scara R/Y se presupune a fi exogen sau predeterminat in contextul sistemului fiscal mixt. Cu alte cuvinte, se incearca implementarea unei investigatii mai modeste in care dimensiunea guvernarii nu este modelata explicit. in contrast, se folosesc mai multe masuri de eficienta pentru impozite, pentru a explica in acest mod cheltuielile guvernarii. Una din variabilele lor de eficienta este impartirea venitului intre baze de impozitare mai largi (protectie sociala, salarizare si vanzari). Dar, datorita dificultatii determinarii compozitiei impozitelor, in mod simultan cu determinarea dimensiunii sectorului public, subiectul devine o dezbatere mult prea complexa.
De asemenea, va fi restrictionata analiza componentelor venitului mixt cuvenit si se va renunta la investigarea optiunii intertemporale intre impozitarea curenta si viitoare, reflectata in deficit, precum si consideratia referitoare la partea executiva a bugetului.
Pentru a implementa ecuatia (1) este necesar a se decide cumularea surselor de impozitare intr-un numar flexibil de componente R si sa se gaseasca variabile potrivite pentru reprezentarea vectorilor B, C si P, ca o completare a indecsilor care reflecta natura regimurilor nedemocratice descrise anterior.In primul rand, conform lucrarii elaborate de Lawrence Kenny, se foloseste notiunea de venit mediu pentru perioade de 5, pana la 7 ani, perioadele de timp analizate fiind 1975-l980, 1981-l985 si 1986-l992, iar astfel se considera ca se reduce dezordinea datorata erorii de masurare si fluctuatiilor anuale. Sunt analizate sapte categorii de venit apartinand bugetului de stat: impozitul pe venitul societatilor; impozitul pe venitul persoanelor fizice; impozitul pe cladiri si alte averi; accize si taxa pe valoarea adaugata; protectie sociala si impozite salariale; impozitul pe comertul international (taxele vamale) si venituri nefiscale provenite din profiturile nete ale intreprinderilor publice. Toate variabilele de venit se masoara ca o fractie a venitului total.
Desi aceste sapte categorii reprezinta aproape majoritatea veniturilor, ele nu includ si categoriile mici de impozitare, de exemplu: impozitele pe venitul agricol, taxele de timbru, etc. care sunt greu de modelat. Ca rezultat, impartirea venitului nu este exact egala cu 1, iar suma coeficientilor estimati din ecuatii este aproape, dar exact egala cu valorile teoretice corecte amintite anterior.
Dintre aceste venituri, categoria impozitelor pe consum, cum sunt accizele si taxa pe valoarea adaugata, ocupa ponderea cea mai mare, iar impozitele pe proprietate si alte averi, cum este impozitul pe cladiri, sunt ceie mai reduse.
Factorii B care afecteaza marimea bazelor de impozitare potentiale sunt urmatorii: venitul real pe muncitor, ponderea femei ior in forta de munca, extractia de petrol masurata prin productia de capital, comertul international (ponderea exporturilor sau a importurilor in total venituri), gradul de urbanizare (procentul populatiei urbane in total locuitori), densitatea populatiei, nivelul de educatie, guvernarea socialista (fractie de timp petrecut sub o guvernare socialista).
Vectorul C descrie cheltuielile de colectare si executare a costurilor. Toate acestea afecteaza forma curbelor Laffer ale costurilor administrative si nu includ nivelul resurselor folosite pentru colectarea impozitelor.
Vectorul P include factori exogeni sau predominanti care determina transpunerea fiscalitatii in mediul politic. Este dificil a gasi coordonatele acestor factori si de aceea poate fi inclus aici doar coeficientul de variatie a veniturilor totale, insilitatea politica si indecsii privind drepturile politice si libertati civile .
Cum fiecare componenta a sistemului fiscal in fiecare tara este parte a strategiei optime aleasa de guvernare, ecuatiile formeaza un sistem de regresii necorelate asemanatoare. O estimare eficienta care prevede adunarea proprietatilor coeficientilor se constituie prin introducerea in fiecare ecuatie a variabilelor explicative.
O crestere a venitului total este rezultatul cresterii venitului trasat pentru fiecare sursa de venit. Cum s-a aratat anterior, nu exista o evidenta in studiile internationale a acestui efect de scara. Venitul total are un impact signiliant si pozitiv asupra fiecarei categorii in parte. Evidenta aditionala a efectului de scara deriva din area dura intre schimbarile survenite in perioade de timp diferite in venitul total al unui stat si venitul dintr-o sursa particulara. Daca ponderea sursei de impozitare in venitul total creste (scade) in timp ce venitul total creste (scade), nimic nemairamanand constant, atunci evidenta suporta un efect de scara.
Chiar daca venitul obtinut din fiecare sursa de impozitare creste in timp ce creste venitul total, nu se poate prezice cum se va modifica ponderea venitului provenit dintr-o sursa, in timp ce bugetul se schimba. Aceasta depinde de dimensiunea functiilor de cost politic marginal pentru fiecare sursa de venit (conform graficului din caseta nr. 1).
Chiar daca multi autori au studiat efectele comertului international in structura fiscala, dole nu sunt prea evidente. Astfel, importanta comertului ca o baza de impozitare este masurata ca raport al exporturilor sau importurilor in venitul total. Precum s-a prevazut tarile cu un sector comercial international mai mare se bazeaza mai mult pe impozitele asupra exporturilor si importurilor. Comertul are un impact pozitiv asupra venitului provenit din impozitarea comertului. Efectul unei expansiuni comerciale asupra ratei de impozitare este direct.
Comertul international este impozitat indirect in multe tari prin intermediul profiturilor obtinute de la intreprinderile publice care sunt implicate in productie si marketingul exporturilor sau in importul de bunuri. De asemenea, exista do ale unei inlocuiri intre instrumentele de impozit legate de comert si alte impozite mai putin analizate in literatura de specialitate. S-a observat ca tarile cu un comert dezvoltat se bazeaza mai putin pe impozite pe societati, impozite pe bunuri si servicii, impozite pe salarii. Ca rezultat, inflatia tinde sa fie mai mica in tarile unde comertul international este mai important.
Productia de petrol a fost intotdeauna o sursa importanta de imbogatire si de venit pentru orice guvern. Surprinzator este faptul ca putine tari se bazeaza pe impozitul pe petrol, care fac parte din impozitele pe bunuri si servicii si folosesc doar o parte din venitul total pentru aceasta (exemplu Norvegia 7%). Tarile producatoare de petrol se bazeaza mai mult pe aceste surse de impozitare a petrolului si mai putin pe alte impozite, precum cele asupra venitului individual, protectie sociala, impozite pe proprietate.
Dimensiunea bazei impozitului pe venitul individual sau al impozitului pe salarizare este conturata partial prin raportul dintre total venituri ale bugetului centra! pe muncitor. Aceasta variabila are un impact pozitiv asteptat asupra protectiei sociale si a celor pe salarizare. Aceste efecte sunt insotite de substituirea altor surse de venit (impozitele pe vanzari si accize, impozitele suportate de societati, etc).
Procentajul fortei de munca reprezentate de femei cuprinde atat dimensiunea bazei de impozit al venitului provenit din munca, cai si cea din sectorul national de bunuri si servicii, femeile fiind reprezentate in acest sector disproportionat. S-a constatat ca o crestere a acestei variabile are impacturi pozitive asupra impozitelor pe bunuri si servicii si asupra impozitelor pe venitul individual.
Procentul locuirii in zonele urbane si logaritmul populatiei per metru patrat determina o diversitate de efecte asupra bazelor de impozitare. Pamantul este mai valoros in orase si in zonele mai populate, ceea ce ofera o crestere a bazelor de impozitare. De aceea, se considera ca ambele variabile au un impact pozitiv semnificativ asupra utilizarii impozitelor pe proprietate, O dezvoltare in mediu] urban duce, de asemenea, la nevoia unei specializari mai mari si la cresterea comertului national, precum si la o cerere mai mare de monetar (teoria lui Kenny, 199I). Mediul urban are. prin urmare, coeficienti semnificativi si pozitivi pentru bunuri si servicii, determina cresterea masei monetare si inflatie.
Costul monitorizarii impozitelor pe vanzari si accizelor ar trebui sa fie mai mic in zonele mai urbanizate. inlocuirea unor impozite se produce odata cu cresterea urbanizarii si a densitatii, logaritmul densitatii are un impact negativ semnificativ asupra impozitarii venitului individual. Densitatea si urbanizarea se raporteaza invers proportional fata de impozitarea comertului, iar urbanizarea are un impact negativ asupra cotei impozitului de tip comercial.
Unele impozite, precum cel pe venituri si cel pe bunuri, necesita o raspandire a stiintei de cane. in mod normal, formularele de venit nu pot fi completate decat de cei care stiu sectiune. in tarile in care putini stiu sa scrie si sa citeasca, costul ridicat al impozitarii venitului si vanzarilor ar trebui sa conduca la o sprijinire mai mare pe alte impozite, intrucat reteaua de curbe LafTer pentru costurile administrative a profitului si impozitele pe vanzari tind sa coboare relativ cu ratele de impozit mai joase. Pe masura ce pregatirea educationala creste, tarile tind sa se bazeze mai mult pe impozitele pe venitul individual si pe impozitele pe bunuri si servicii. Prin urmare, se asteapta ca impozitele pe profiturile societatilor, protectia sociala, accizele, sa scada in timp ce realizarea educationala creste. Cu toate acestea, pregatirea educationala are impact asupra impozitelor comerciale.
Pe langa efectele educatiei asupra formelor curbelor Laffer pentru bazele de impozitare potentiale date, educatia ar putea afecta dimensiunea bazelor. Astfel, Kenny74 demonstreaza inlocuirea circulatiei monetare cu depozitele la termen, ca o consecinta a cresterii gradului de educatie a unei tari. Scaderea folosirii circulatiei monetare ar trebui sa duca la utilizarea mai mica a veniturilor nefiscale ca sursa de venit si vor rezulta rate mai mici de inflatie si emisii monetare.Intrucat intreprinderile de stat sunt mai importante pentru economie in tarile socialiste, un indicator socialist va fi considerat o coordonata pentru marimea intreprinderilor publice sau de stat, ca baza de impozitare. Din acest motiv, se presupune ca tarile socialiste se bazeaza mai mult pe impozitarea intreprinderilor de stat. Astfel, ar putea exista o tendinta mai mare a guvernarilor socialiste de impozitare a afacerilor. Tendinta socialista de a mari fiscalitatea asupra afacerilor se observa printr-o sprijinire mai puternica pe impozitele pe societati si poate chiar pe impozitele pe bunuri si servicii. Astfel, tarile socialiste au valori mai ridicate pentru aceste impozite.Intr-o lucrare publicata in anul 1992, Kornai75 a clasificat 26 de tari, incluzand si fosta Uniune Sovietica, ca fiind socialiste. Aproape toate aceste tari (mai putin doua: Nicaragua - considerata ca avand un sistem politic capitalist mixt, sistem politic demilitarizat, apatrid sau cu partid dominant si Zimbabwe - sistem politic capitalist mixt, sistem politic cu partid dominant) sunt din nou analizate de Gastil, dar pentru ani diferiti, si sunt clasificate ca avand fie un sistem economic de tip socialist, fie un sistem economic socialist mixt si un sistem politic socialist sau comunist. Se ajunge la concluzia ca, toate tarile analizate de Kornai si Gastil au fiecare unul din cele doua criterii socialist sau comunist descrise anterior. in studiul asupra 100 de tari, precum Ungaria, Polonia, Guinea, Etiopia, Congo, Zambia, sunt efectuate clasificari a acestor tari considerate socialiste la un anumit moment, intre anii 1975 si 1992.
De asemenea, socialismul este insotit de o inlocuire a impozitelor asezate asupra comertului cu impozitarea proprietatilor si in plus, se constata ca valorile medii ale impozitarii veniturilor individuale sunt mai joase.
Volatilitatea conditiilor economice se masoara prin coeficientul de variatie a veniturilor totale in perioada de timp. Sustinerea pe o variabila de marime pentru o baza de impozitare inseamna ca platitorii de impozite vor face plati volatile de impozite, ceea ce va creste costul total a oricarui nivel mediu dat de impozitare si opozitia politica. Fluctuatii economice mai mari pot rezulta la sustinerea mai redusa pe baze fiscale mai volatile, iar bazele de impozitare pe venitul persoanelor fizice, suportate de societati si comerciala sunt mai volatile decat bazele impozitului pe consum. De asemenea, se remarca ca voiatilitatea economica duce la cote de impozitare mai mici pentru comertul international care este o modalitate pentru guvernele statelor de a reduce vulnerabilitatea veniturilor in fata fluctuatiilor comerciale.
Pentru ca opozitia la fiscalitate va fi mai mare daca platile sunt volatile, tarile cu o insilitate politica mai mare si in care pericolul schimbarilor frecvente in politica impozitelor este mereu prezent, se vor baza mai mult pe bazele de impozitare care sunt mai putin afectate de rasturnarile de guvern. Insilitatea politica se masoara prin numarul de schimbari neconstitutionale a liderului guvernului in perioada de timp. S-a observat ca guvernarile nu modifica structura veniturilor lor in cazul unor lovituri de stat (este cazul unor tari precum Bangladesh, Nigeria).
Drepturile civile si politice pot fi reprimate de regimurile dictatoriale de dreapta sau de guvernele totalitariste comuniste. Pierderea drepturilor si libertatilor are un mare impact asupra compozitiei impozitelor. Limitarea drepturilor politice si a libertatilor civile cauzeaza, in mod general, o pierdere a suportului poporului pentru regimul politic. Astfel, este de asteptat ca guvernele care restrictioneaza drepturile sa inlocuiasca acele impozite care necesita consimtamantul voluntar cu acelea care nu necesita acest consimtamant. in consecinta, regimurile represive pot crea intreprinderi de stat pentru a usura colectarea veniturilor. De fapt, guvernele tind sa se bazeze mai putin pe veniturile din impozitele societatilor, poate si datorita faptului ca o parte din societati vor fi nationalizate.
Structura impozitelor se poate studia si pe baza unei lucrari recente, din anul 2004, apartinand autoarei Paola Profca, care extrage informatii privind influenta politica asupra sistemelor fiscale plecand de ia un asa-numit "model de votare probabilistica"76. Profeta pleaca de la ipoteza formulata de Winer (2003) , pe baza caruia se formalizeaza un model simplu de votare probabilistica, pentru a arata cum influenta politica a diferitelor grupuri de alegatori ar putea avea un rol crucial in determinarea structurii fiscale, pe baza consideratiilor de echitate si de eficienta. In mod formal, acest lucru inseamna ca, daca influenta politica este distribuita in mod inegal la alegatori, ar putea avea loc o realocare optima de tip Pareto de-a lungul limitei de utilitate Pareto. Se presupune ca sistemele fiscale constau dintr-o guvernare care furnizeaza un bun public, G, impunand H cote de impunere proportionale, th, cate una pentru fiecare alegator, aplicata asupra bazei fiscale a acestuia, Bh. Fiecare individ h isi rezolva problema economica a lui prin maximizarea functiei lui, care depinde in mod pozitiv de bunul public, G, si negativ de propria cota de impozitare, tj,. Problema maximizarii furnizeaza functia de utilitate indirecta a individului h :(th, G).

Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact