TEORIA JOCURILOR (strategice), teorie matematica a situatiilor cu caracter conflictual, care determina cele mai rationale strategii pentru fiecare participant sau jucator, avind interese opuse, intr-un cadru descris de reguli precise. T. j., care nu trebuie confundata cu jocurile de intreprindere permite modelarea mecanismului de alegere a unui mod de actiune a jucatorilor, pe baza unui criteriu dat. Principiul de baza a! t. j. poate fi formulat astfel : alegerea unui mod de actiune, in asa fel incit sa se tina seama de acel comportament al adversarului, care afecteaza cel mai mult rezultatul scontat. in sensul t. j., prin joc se inteleg schemele acelor situatii cu caracter conflictual, in care intervin capacitatile intelectuale ale tuturor jucatorilor, iar rolul intimplarii este limitat prin modul de comportare al acestora. Jocul presupune un sir de mutari (actiuni) ale jucatorilor si se desfasoara dupa anumite reguli cu minimum doi participanti, dintre care cel putin unul este inteligent si prudent, avind capacitatea de analiza si decizie asupra mutarilor viitoare. Persoanele implicate in joc poarta numele de jucatori parteneri, partii adversari. Un jucator trebuie considerat ca o unitate de decizie autonoma (o persoana fizica,, o intreprindere de comert exterior, o asociatie etc.) care urmareste un scop bine definit. A rezolva un joc inseamna a gasi strategiile optime ale jucatorilor, care, in conditiile repetarii multiple a jocului, asigura cel mai bun rezultat mediu posibil. Exista o mare diversitate a jocurilor si ele se pot clasifica astfel : a) dupa numarul participantilor se disting jocuri cu doi sau cu n parteneri. Numarul jucatorilor nu este dat de numarul persoanelor fizice ci de multimea intereselor opuse oare se confrunta. Fn timpul jocului se pot forma coalitii vremelnice sau permanente ; b) in raport cu natura mutarilor se cunosc jocuri cu mutari intimplatoare (pe baza unui mecanism aleator ' urna cu bile, ruleta, zarul, etc.) si jocuri cu mutari libere, facute deliberat, prin alegeri din mai multe variante posibile. Mutarile libere sint intotdeauna prezente in jocurile strategice; c) dupa cantitatea de informatie de care dispune fiecare jucator, cu privire la actiunile proprii si la cele ale partenerilor, jocurile sint : cu informatie partiala, cu informatie speciala si cu informatie completa ; d) in functie de numarul posibilitatilor de actiune jocurile se impart in : finite si infinite ; e) dupa modul de repartizare a cisti-gului intre jucatori se disting : jocuri cu suma nula, cu suma constanta si cu suma neconstanta si nonzero ; f) dupa posibilitatile de comunicare intre jucatori se cunosc : joouri cooperatiste si jocuri necooperatiste. O notiune de baza din t. j. este cea de strategie definita ca o colectie de succesiuni, de actiuni ale unui jucator, fiecare succesiune constituind o replica fata de strategia adversaru-lui-partener inteligent sau natura in vederea realizarii scopului propus, fn jocurile de doua persoane cu suma nula (cistigul unui jucator este egal cu pierderea celuilalt) se utilizeaza principiul mi-max. T. j. a fost initiata de Emil Borel si a fost fundamentata de Jon von Neuman si Oskar Morgenstern (Theory of Ga-mes and Economic Behavior, 1944). Acestia din urma au pornit de la analogia ca conflictele economice se aseamana cu cele ale jocurilor de noroc. T. j. este aplicabila in situatii competitive implicind interese opuse si chiar conflictuale. Astfel jocurile formeaza un mijloc eficient in anticiparea fenomenelor de piata determinate de tehnologiile noi si de cele de perspectiva, in disputarea de noi piete, in probleme de negociere ( si de incheiere a unor tranzactii comerciale etc. In general aceasta teorie are un rol deosebit pentru ca introduce rigoare in gindirea economica si permite o mai buna intelegere a situatiilor reale cu caracter conflictual.
|
