 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
MARKETING
Marketingul reprezinta "stiinta si arta de a convinge clientii sa cumpere" Philip Kotler definea marketingul ca "un proces social si managerial prin care indivizi sau grupuri de indivizi obtin ceea ce le este necesar si doresc prin crearea, oferirea si schimbul de produse si servicii avand o anumita valoare". Simplist, marketingul reprezinta "arta si stiinta de a vinde". |
| StiuCum
Home » marketing
» marketing international
» Evaluarea mediului in marketingul international
|
|
Mediul politic international |
|
| Factorii politici joaca un rol major in marketingul international. Raporturile dintre guvernele diferitelor tari pot influenta pozitiv sau negativ climatul afacerilor. De aceea, este necesar sa se cunoasca mai intai tipul guvernarii din acea tara si sistemul de partide politice. a. Tipul guvernarii. Guvernele tarilor lumii pot fi grupate in trei categorii: republici democratice, dictaturi si monarhii. in fiecare categorie exista un spectru larg de variatie. Republicile democratice se refera la acea guvernare in care conducatorul obtine puterea prin alegeri democratice si exista sisteme partinice diferite. Desi politicile economice reprezinta o problema importanta in democratie, partidele au vederi diferite despre modul cum poate fi intarita economia unei tari. O tara poate fi o republica cu adevarat democrati Dictaturile sunt regimuri autoritare. Aceste guverne sunt conduse fie de dictaturi militare, fie de dictaturi civile. Dictatorii militari adopta adesea o postura civila, de regula prin tinerea de alegeri care dau aparenta unui guvern ales prin t popular. Guvernele autoritare pot fi de stanga sau de dreapta. Monarhia se refera la acea guvernare in care conducatorul are puterea transmisa ereditar. O tara poate avea monarhie si sa fie totusi democratica (monarhie constitutionala), insa in multe tari guvernul este condus de monarh (monarhie absoluta). Monarhul poate avea inclinatii fie de stanga, fie de dreapta. b. Sistemul de partide politice. Sistemele partidelor politice pot fi impartite in patru tipuri: sistem bipartit, sistem multipartit, sistem cu partid unic si sistem cu partid unic dominant. Sistemul bipartit este format din doua partide puternice care se succed in mod tipic la conducerea guvernului. Cele doua partide au conceptii diferite si, cand se succed, impactul asupra afacerii si relatiilor guvernamentale poate fi mai drastic in cazul firmelor straine, decat al firmelor autohtone. Sistemul multipartit este acela in care nici un partid nu este suficient de puternic pentru a detine controlul guvernului, acesta fiind format prin coalitiile diferitelor partide. in contrast cu sistemul bipartit, in sistemul multipartit se inregistreaza modificari frecvente si continue ale coalitiilor partinice, deoarece durata unei coalitii este dependenta de cooperarea fiecaruia dintre parteneri - in mod normal, cu divergente de opinii. Sistemul unipartinic presupune existenta unui singur partid politic care domina viata politica intr-o asemenea masura incat nici un alt partid nu are sansa de a detine controlul in alegeri. Astfel de situatii exista, in general, in tarile tinere cu stadii timpurii de dezltare, dintre tarile republicane sau cu monarhii constitutionale. Pentru o tara tanara, la inceput de dezltare economica, un partid unic puternic poate conferi un grad de silitate si continuitate a dezltarii necesar - sau cel putin de ajutor - cresterii constante. Pe masura ce se dezlta, se petrec schimbari semnificative si ia nastere, de regula, un sistem multipartit. Sistemul cu partid unic dominant este o varianta foarte diferita a sistemului unipartinic. in acest sistem, partidul dominant inabusa orice opozitie reala si impiedica aparitia si activitatea altor partide. Partidul dominant, avand sprijinul majoritatii din competitia libera, este inlocuit cu un partid in care concurenta este sever restrictionata, sprijinul fiind obtinut deoarece nu este permisa o opozitie efectiva. in general, acest partid se indreapta spre dictatura.In marketingul international trebuie evaluat atat climatul politic din tara, cu implicatii directe asupra afacerilor internationale, cat si cel din strainatate. Mediul politic din tara Mediul politic din cele mai multe tari este farabil afacerilor internationale. in intreaga lume se inregistreaza o tendinta de reducere a barierelor impuse de guverne asupra marketingului international. Totusi, guvernele instituie adesea reglementari asupra derularii afacerilor internationale. Aceste reglementari au, de regula, caracter politic si se bazeaza pe faptul ca guvernele au si obiective de politica externa si de securitate nationala, nu doar comerciale. Pentru comerciantul international, actiunile guvernamentale cu cea mai mare influenta asupra climatului afacerilor sunt: embargourile si sanctiunile, controlul exporturilor, controlul importurilor, reglementarea comportamentului in afacerile internationale [3; 170-l81]. a. Embargourile si sanctiunile. Embargourile si sanctiunile sunt actiuni guvernamentale menite sa impiedice fluxul liber si comertul bunurilor sau serviciilor dintre tari din ratiuni mai degraba politice decat economice. Printre acestea, sunt sperante ca prin asemenea actiuni se r schimba guvernele sau cel putin isi r modifica politica privind unele probleme ca proliferarea nucleara, terorismul sau drepturile omului. De multe ori insa embargoul si sanctiunile nu isi ating scopul. Bunurile devin din ce in ce mai scumpe, iar efectele negative se rasfrang asupra populatiei si firmelor din acea tara. Daca embargoul restrictioneaza intreaga activitate comerciala cu o tara, sanctiunile sunt restrictii comerciale mai limitate. De exemplu, SUA a impus embargo Cubei, pentru ca aceasta sa-si schimbe atitudinea politica, si a instituit, in 1995, o taxa de 100% asupra automobilelor de lux japoneze Lexus, Infiniti si Accura, ca raspuns la schimbul complet nefarabil pentru SUA in comertul auto cu Japonia [20; 119]. b. Controlul exporturilor. Multe tari controleaza exportul marfurilor cu scopul de a interzice - sau cel putin a intarzia - vinderea unor bunuri strategice catre alte tari. Controlul exporturilor se poate face prin acordarea de licente de export pentru anumite produse. c. Controlul importurilor. Tarile care au un deficit al balantei comerciale sau probleme majore de infrastructura instituie control asupra bunurilor importate. Controlul se realizeaza prin sistemul de tarife, acorduri de restrictii luntare sau sistemul de cote. Pentru a stimula productia interna, anumite tari interzic uneori importul anumitor bunuri. Consecinta este adeseori cresterea preturilor, in conditii de calitate mai reduse, si intampinarea unor mari dificultati atunci cand firma doreste sa-si vanda produsele in strainatate. d. Reglementarea comportamentului in afacerile internationale. Unele tari pot institui reglementari speciale privind comportamentul in afacerile internationale, cu scopul de a se respecta anumite limite legale, morale si etice. Aceste limite variaza de la tara la tara, si impactul lor este, deci, foarte diferit. Printre aceste reglementari se numara boicotul, masurile antimonopol si cele anticoruptie. Tarile arabe, de exemplu, au elaborat o lista neagra a firmelor care fac comert cu Israelul. Boicotul poate crea serioase dificultati intreprinderilor. Prinse intr-un hatis de actiuni guvernamentale, ele pot pierde oportunitatile de afaceri sau pot plati amenzi serioase. Cele mai multe tari au legi antimonopol, desi respectarea lor nu se face in intregime in spiritul si litera legii. in privinta coruptiei, farurile si atentiile" pentru a unge osia" sunt o obisnuinta. Mita poate duce la diminuarea performantei si pierderea standardelor de morala ale managerilor si salariatilor, ceea ce poate avea drept consecinta dezltarea unor practici de afaceri neetice. Mediul politic din strainatate Mediul politic din strainatate poate fi evaluat in functie de silitatea politica, nationalismul si restrictiile economice impuse de guvernele straine [3 ; 139-l50]. a. Silitatea politica. Printre criteriile cele mai frecvent avute in vedere la evaluarea oportunitatii de implicare pe pietele straine este silitatea politica. O tara este considerata sila din punct de vedere politic atunci cand se mentine continuitatea reglementarilor, indiferent de guvernul aflat la putere. Cu cat intr-o tara modificarile de orientare sunt mai mari, cu atat si riscul politic este mai ridicat. intr-un astfel de climat, o afacere straina poate avea dificultati prin aceea ca noul guvern poate sa nu fie de acord cu prevederile initiale ale conventiilor silite in conditiile vechiului regim. De aceea, comerciantul international trebuie sa studieze posibilitatea continuarii acordurilor incheiate de un guvern si in eventualitatea schimbarii acestuia, pentru a nu avea dificultati, asa cum a avut si compania Coca-Cola in India (chenar 2.13).Intr-o democratie, probabilitatea schimbarilor guvernamentale poate fi evaluata, in alte situatii, insilitatea guvernului poate fi prevazuta printr-o serie de simptome ca : agitatii publice (demonstratii, tulburari, greve etc.); crize guvernamentale (fortele de opozitie incearca sa rastoarne guvernul); atacuri inarmate ale unor grupuri de oameni asupra altora ; lupta de gherila, asasinate politice, lovituri de stat, schimbarea neregulata a liderilor guvernamentali superiori. Un raport asupra acestor aspecte va furniza elemente relevante asupra silitatii sau insilitatii guvernului. Chenar 2.13 Coca-Cola in India Timp de 91 de ani, formula de producere a bauturii Coca-Cola a fost un secret bine pazit. Se presupune ca un ingredient secret, denumit 7-X, da bauturii saarea ei specifica. Printre tarile in care Coca-Cola are filiale este si India. Coca-Cola a fost prezenta multi ani pe piata Indici, insa in anul 1977 guvernul indian a hotarat ca formula secreta de producere a bauturii racoritoare si 60% din capitalul filialei indiene sa fie transferate producatorilor indieni. Cu transferarea capitalului firma Coca-Cola a fost de acord, insa a refuzat sa divulge secretul formulei chimice, insistand, de asemenea, asupra controlului procesului de productie de catre firma. Guvernul indian s-a hotarat sa instituie controlul local, argumentand ca si asa filiala indiana va fi doar un intermediar in comercializarea produselor americane. De asemenea, el dorea sa stopeze iesirea de capital din tara. in final, compania Coca-Cola s-a decis sa iasa mai degraba de pe piata Indiei, decat sa riste avantajele competitive ale firmei, lasand piata imitatorilor indieni. Si asa vanzarile realizate in India nu reprezentau nici macar 1% din cele mondiale, desi potentialul pietei este imens. Lucrurile s-au schimbat insa in anul 1990, cand a venit la putere guvernul liberal al lui Rao, investitiile straine crescand din nou. Conditiile de investire si repatriere mai putin restrictive si cresterea pietei interne au facut India din nou atractiva. in consecinta, firma Coca-Cola s-a intors in India in 1993, consumatorii indieni avand din nou prilejul sa consume acum o bautura adevarata" si nu doar imitatii, desi, in timpul cat a lipsit firma, Pepsi-Cola a venit in India si a cucerit 26% din piata sa. Cu un potential de piata ca al Indiei, de peste 900 milioane de locuitori, este loc insa pentru ambele companii, desi consumul pe locuitor este de aproape trei cutii pe an, fata de peste 700 in SUA. Sursa : Dubey, S., After 16 Years Away, Coca Cola to Return to AĞReal ThingAğ to India", The Wall Street Journal, Oct. 22, 1993, sec. A, p. 9E; New York Times, Sept. 22, 1993, p. D4; Coke Adds Fizz to India", Fortune 10, 1994, pp. 14-l5. O firma se poate confrunta in strainatate cu mai multe feluri de riscuri politice. Cel mai sever risc politic il reprezinta confiscarea. in aceasta situatie, proprietatea firmei trece de la compania straina la tara-gazda, fara desubire. Ea este practicata in special de tarile subdezltate. Desi amenintarea confiscarii s-a diminuat, ea inca persista si constituie un risc politic deosebit de semnificativ pentru firmele ce doresc sa se implice in afaceri in strainatate. Unele ramuri sunt mai vulnerabile la confiscare decat altele, din cauza importantei lor pentru economia tarii-gazda. Printre acestea sunt industria miniera, industria energiei electrice, utilitatile publice si bancile. Cea mai importanta confiscare relativ recenta a avut loc in anii '70 in Iran, dupa izgonirea de la tron a sahului. Mai putin drastica, insa destul de severa, este si exproprierea. Exproprierea se intampla atunci cand investitia straina este preluata de guvernul local, insa cu unele desubiri. De cele mai multe ori, insa, aceste desubiri se dau in moneda netransferabila a tarii-gazda sau se pot baza pe valoarea conila. Rambursarea poate sa nu se faca la valoarea totala a investitiilor, din punctul de vedere al firmei expropriate, dar se face totusi o desubire, in conditiile in care proprietarul nu doreste sa vanda. Motivatia exproprierii este adesea explicata prin sentimente adanci de nationalism. Se considera ca interesele tarii sunt mai bine servite de proprietatea nationala. Exproprierea este justificata in mod tipic in perioadele critice pentru apararea nationala, suveranitatea nationala, cresterea economica, in care interesele natiunii cer sa nu existe un control strain. Unele domenii sunt mai susceptibile de expropriere. Printre acestea sunt utilitatile publice, industria miniera, petroliera. O alta explicatie data exproprierii este aceea ca strainii exploateaza bogatia tarii, luand totul si nedand nimic in schimb. Multe tari au trecut la forme mai subtile de control al proprietatii strainilor, precum nationalizarea. Nationalizarea reprezinta trecerea unor bunuri din proprietatea investitorilor straini in proprietatea guvernului, prin plata de la buget a mijloacelor nationalizate. Scopul nationalizarii este acelasi: obtinerea controlului asupra proprietatii straine, insa metoda este alta. Prin nationalizare, guvernul solicita transferul partial al proprietatii si responsabilitatii manageriale, si impune reglementari privind prelucrarea produselor in tara. Nationalizarea poate avea efecte profunde asupra firmei straine. in primul rand, firma este fortata sa angajeze personal local in conducere, ceea ce poate duce la o cooperare si comunicare defectuoasa. Prelucrarea interna a produselor poate duce la diminuarea calitatii. in sfarsit, nationalizarea apara, de regula, ramura respectiva de concurenta straina, ceea ce poate duce la scaderea competitivitatii.In general, nationalizarea afecteaza o intreaga ramura, si nu doar o singura firma. Daca exproprierea si confiscarea se refera la preluarea proprietatii, nationalizarea se refera la detinerea ei de catre guvern. Prin urmare, o firma poate fi expropriata, proprietatea sa fiind apoi redata sectorului particular din tara respectiva sau confiscata si condusa de catre guvern. in aceasta ultima situatie, este mai corect sa se spuna ca afacerea a fost nationalizata. Din fericire, riscurile politice mentionate au o tendinta de reducere pe mondial. Tari care nu de mult restrictionau patrunderea firmelor straine, acum considera investitiile straine un mijloc de crestere economica. in plus, au inceput sa fie privatizate telecomunicatiile, media, liniile aeriene, bancile si alte firme proprietate de stat. in mod ironic, multe dintre intreprinderile expropriate si nationalizate in trecut au inceput acum sa fie privatizate. b. Nationalismul. Desi schimbarea partidelor politice si a tipurilor de guverne poate duce la insilitate si modificarea relatiilor de afaceri, valul puternic de nationalism care se raspandeste in lume poate afecta in cel mai inalt grad afacerile internationale pana la sfarsitul secolului. Pentru intelegerea conflictelor si pres c. Restrictiile economice. Chiar daca riscurile politice inregistreaza o tendinta descrescatoare, firmele internationale se confrunta cu o serie intreaga de riscuri economice. Motivatiile impunerii unor restrictii economice de catre guvernele unor tari pot fi puse sub stindardul sigurantei nationale, protejarii unori ramuri tinere, mentinerii unei balante comerciale farabile etc. Principalele restrictii economice se refera la controlul schimbului, restrictii de import, controlul taxelor, controlul preturilor, restrictii privind continutul local, restrictii privind investitiile straine. 1. Controlul schimbului. Guvernele care se confrunta cu lipsa de moneda forte impun uneori restrictii asupra miscarii capitalurilor, ceea ce are consecinte nefarabile asupra externalizarii profiturilor. Alteori, controlul schimbului se extinde asupra unor produse, in dorinta de a diminua importul unor bunuri considerate de lux, prin utilizarea unui sistem de rate de schimb multiple. Controlul schimbului poate crea serioase dificultati firmei straine. 2. Restrictii de import. Unele guverne impun restrictii privind importul unor materii prime, masini, piese de schimb, pentru a forta firmele straine sa cumpere aceste produse din tara si a crea astfel o piata de desfacere pentru bunurile locale. Problema devine critica atunci cand produsele locale nu sunt corespunzatoare calitativ. 3. Restrictii privind continutul local. in afara de restrictiile de import, unele tari impun si restrictii privind continutul local al unor produse, adica acestea sa contina si componente locale. Restrictia este impusa indeosebi firmelor straine care asambleaza produse din componente straine. Chenar 2.14 Presiunile politice in IndiaInca din secolul al XVII-lea, cand fortele coloniale britanice au inceput sa domine economia tarii, multi indieni au fost retinuti si uneori chiar refractari la incercarile tarilor occidentale de a investi in India. Grupurile nationaliste si aripa de suinga, in special, solicita instituirea de limite stricte asupra investitiilor straine. Ele accepta investitiile in domeniul tehnologiilor de varf, insa doresc sa excluda strainii din activitatile pe care considera ca le pot realiza si indienii, cum sunt cele privind producerea alimentelor, agricultura, producerea bunurilor destinate consumatorului. O astfel de actiune a intreprins, de exemplu, conducerea orasului Bangalore, care a inchis, acum cativa ani, primul restaurant Kentucky Fried Chicken (KFC) din India, pe motivul ca testele realizate au aratat un continut periculos de mare de glutamat de potasiu in carnea de pui. in instanta, filiala companiei PepsiCo, care gestioneaza activitatea KFC in India, a avut insa castig de cauza, si restaurantul a fost redeschis. inchiderea nu era de fapt din cauza calitatii alimentelor, ci pentru ca administratia locala a vrut sa raspunda protestelor unui grup de fermieri locali, actiune asociata cu o mai larga campanie de a diminua investitiile straine. Protestatarii au vizat, pe langa KFC, si filialele companiilor Coca-Cola, Kellog, McDonald's, Pizza Hut si Frito-Lay.In mod similar, si asupra companiei Enron si a uzinei sale electrice de 2,8 miliarde dolari, care urma sa fie construita in statul Maharashtra, s-au efectuat presiuni politice. Dupa cinci luni de activitate si 300 milioane de dolari investiti in constructia uzinei electrice, care urma sa fie cea mai mare din India, conducerea statului respectiv a reziliat contractul. Anularea acestui proiect a pus multi investitori straini pe ganduri in.privinta . oportunitatii de a mai investi in India.In ciuda acestor presiuni politice, prin caracteristicile sale economice si demografice deosebite, India prezinta un enorm potential de piata. Din cele peste 900 milioane de locuitori, cea 200 de milioane se incadreaza in clasa mijlocie, si multe firme straine s-au decis sa ramana pe piata Indici. Firma Hyundai Motor a infiintat chiar o societate mixta in ultimul timp. Pana la urma, consumatorul este cel care decide daca o firma va ramane sau nu pe piata. Sursa: Johansson, J.G., Global Marketing, Irwin, Chicago, 1997, pp. 115-l16. Tabel 2.13 - Ierarhizarea tarilor lumii dupa gradul de libertate economica Tari libere 27. Columbia 54. Algeria 82. Romania 1. Hong Kong 28. Panama 55. Honduras 83. Belarus 2. Singapore 29. Paraguay 56. Nigeria 84. Yemen 3. Bahrain 30. Slovacia 57. Pakistan 85. Guyana 4. SUA 31. Grecia 58. Bolivia 86. India 5. Japonia 32. Ungaria 59. Ecuador 87. China 6. Taiwan 33. Jamaica 60. Coasta de Fildes88. Etiopia 7. Marea Britanie 34. Portugalia 61. Malta 89. Bangladesh Tari in mare parte libere 35. Sri l.anka 62. Polonia 90. Congo 8. Canada 36. Argentina 63. Brazilia 91. Nicaragua 9. Germania 37. Tunisia 64. Fiji 92. Ucraina 10. Austria 38. Costa Rica 65. Ghana 93. SierraLeone 11. Bahamas 39. Iordania 66. Filipine Tari oprimate 12. Cehia 40. Maroc 67. Mongolia 94. Moldova 13. Coreea de Sud 41. Swaziland 68. Guineea 95. Haiti 14. Malaysia 42. Uruguay 69. Indonezia 96. Sudan 15. Australia 43. Uganda 70. Republica Dominicana 97. Angola 16. Irlanda Tari in mare masura nclibere 71. Malawi 98. Mozambic 17. Estonia 44. Africa de Sud 72. Peru 99. Vietnam 18. Franta 45. Turcia 73. Rusia 100. Cuba 19. Thailanda 46. Venezuela 74. Bulgaria 101. Coreea de Nord 20. Chile 47. Botswana 75. Camerun 21. Italia 48. Gabon 76. Egipt 22. Spania 49. Guatemala 77. Madagascar 23. El Salvador 50. Kenya 78. Mali 24. Oman 51. Mexic 79. Tanzania 25. Suedia 52. Zambia 80. Zimbabwe 26. Belize 53. Israel 81. Albania Sursa: Keegan, J.W., Green, C.M., Principles of Global Marketing, Prentice Hali, Upper Saddle River, New Jersey, 1997, p. 33. 4. Controlul taxelor. Taxele pot fi considerate un risc politic atunci cand sunt folosite ca mijloc de control al comertului. in acest caz, ele sunt impuse fara o notificare prealabila si cu incalcarea acordurilor existente. Tarile in curs de dezltare, mereu in criza financiara, cauta sa impuna taxe nerezonabil de mari firmelor straine care opereaza in conditii de eficienta ridicata. Brazilia, de exemplu, a modificat brusc, in anul 1994, taxa la importul de autoturisme de la 20% la 70% [20; 121]. 5. Controlul preturilor. in multe tari, presiunile politice interne pot forta guvernele locale sa controleze preturile produselor importate, in special la produsele considerate foarte sensibile din punct de vedere politic, precum alimentele, produsele farmaceutice, benzina, autoturismele. Instituirea acestor controale in perioadele de inflatie poate fi folosita de guvern ca mijloc de control al costului vietii. 6. Restrictii privind investitiile straine. Guvernele unor tari impun uneori restrictii investitiilor straine prin limitarea participarii firmei straine la capitalul societatii mixte. India a fost una dintre tarile care au folosit din plin aceste restrictii in anii precedenti. in prezent, ea limiteaza participarea firmelor straine la companiile petroliere Indian Oii, Hindustan Petroleum si Bharat Petroleum la 25% [20; 122]. Comerciantul international va trebui sa studieze atitudinea fata de investitiile straine, pentru a lua decizia cea mai corespunzatoare. Actualmente exista o tendinta de diminuare a acestor restrictii, investitiile straine fiind considerate un important mijloc de accelerare a dezltarii economice.In elul 2.13 prezentam ierarhizarea tarilor lumii in functie de libertatea economica a acestora. Evaluarea vulnerabilitatii politice Evaluarea vulnerabilitatii politice are ca obiectiv previzionarea insilitatii politice a unei tari, pentru a ajuta firma sa identifice si sa evalueze evenimentele politice si influenta lor potentiala asupra deciziilor actuale si de perspectiva privind afacerile internationale [1 ; 152]. Evaluarea vulnerabilitatii politice se face nu doar cu scopul de a determina daca poate fi facuta o investitie intr-o tara sau nu, ci si pentru a determina nivelul riscului pe care firma este pregatita sa-l accepte. Exista diferite modalitati de masurare a riscului politic. Ele variaza de la folosirea analistilor proprii, pana la apelarea la surse specializate de evaluare a riscului politic. De regula, analistii proprii iau in considerare urmatoarele elemente in determinarea riscului politic : silitatea sistemului politic al tarii; gradul de implicare a guvernului in domenii ca participarea la capital, drepturi contractuale; durata mentinerii guvernului la putere ; probabilitatea de modificare a reglementarilor economice, in ideea schimbarii guvernului; efectul acestor modificari asupra climatului afacerilor [14; 126]. in elul 2.14 sunt prezentate criteriile cele mai obisnuite dupa care analistii evalueaza riscul politic. Unele surse publice sau semipublice editeaza periodic liste privind ierarhizarea tarilor in functie de riscul politic. De exemplu, revista britanica Economist publica trimestrial ierarhizarea a 80 de tari in functie de 27 factori de influenta (silitate politica, politici economice, datorii etc). Cel mai mare risc este cotat cu 100 puncte. La sfarsitul anului 1996, Rusia avea cel mai mare risc politic (80), urmata de Mexic, Venezuela, Argentina, Brazilia, Turcia si China [14; 127]. Publicatia americana International Country Risk Guide realizeaza aceste estimari lunar, pentru 130 de tari. Riscul minim este cotat cu 100, iar cel maxim cu 0. Factorii avuti in vedere sunt coruptia guvernamentala, birocratia, traditia legislatiei, riscul conflictelor externe, terorismul politic, conducerea politica, esecul ificarii economice, gradul de realizare a previziunilor economice. in iunie 1997, de exemplu, Luxemburgul avea cel mai mic risc politic (93,5), urmat de Norvegia, Japonia, Singapore, Danemarca si Olanda. Romania se afla pe locul 70, cu 66,5 puncte. Cele mai riscante tari erau Iraq, Liberia, Sudan si Somalia (26 puncte). Publicatia Euromoney realizeaza ierarhizarea tarilor lumii dupa gradul de risc politic de la 10 (cel mai mic risc), la 0 (cel mai mare risc). in anul 2000, Elvetia si SUA aveau coeficientul 10, Romania 3,0, iar Togo 0 [10a, pp. 108-l09]. Tabel 2.14 - Criterii de evaluare a riscului politic Domeniu Criteriu Mediul politic si economic Silitatea sistemului politic Gradul de control al sistemului economic Garantii constitutionale Eficienta administratiei publice Relatii de munca si liniste sociala Conditii economice interne Marimea populatiei Venitul pe locuitor Cresterea economica pe ultimii 5 ani Inflatia in ultimii doi ani Accesibilitatea la piata interna de capital a investitorilor straini Disponibilitatea fortei de munca superior calificata Cerinte locale de protectia mediului Sisteme de transport si canale de comunicatie Relatii economice externe Restrictii impuse importurilor Restrictii impuse exporturilor Restrictii impuse investiuilor straine Protectia marcilor si produselor Restrictii impuse transferurilor monetare Reevaluarea monedei in ultimii 5 ani Importul de petrol si energie Restrictii asupra schimburilor valutare Sursa: Adaptat dupa Koe, M., Helsen, K., Global Marketing Management, John Wiley and Sons, Inc., New York, 1998, p. 128. Pentru diminuarea riscului politic, o firma poate adopta urmatoarele strategii: licentierea, constituirea de societati mixte, imprumuturi locale, integrare verticala, minimizarea investitiilor in fonduri fixe, asigurarea impotriva riscurilor politice. a. Licentierea. O strategie care elimina aproape toate riscurile este licentierea produselor sau tehnologiilor, contra unei redevente. Strategia poate fi adoptata atunci cand produsul sau tehnologia sunt unice, iar riscul este foarte mare. b. Constituirea de societati mixte. infiintarea de societati mixte cu parteneri locali influenti este o solutie viabila, folosita de multe firme internationale. Participarea locala la capital diminueaza riscul firmei straine, fiind si o modalitate de patrundere pe o piata in care concurentii locali sunt puternici. Astfel, Kodak a infiintat o societate mixta cu firma japoneza Konica, pentru a putea accede pe piata japoneza, unde Fuji are pozitie dominanta. c. imprumuturi locale. Finantarea activitatilor locale prin imprumuturi de la bancile autohtone minimizeaza efectele negative, in cazul unor evenimente politice nefarabile. De regula, guvernele locale nu doresc sa creeze probleme propriilor institutii financiare. d. Integrarea verticala. Companiile care detin sucursale specializate in diferite tari, fiecare depinzand de cealalta, isi asuma un risc mai redus decat cele care au unitati pe deplin integrate si intreprinderi independente in fiecare tara. Riscul se diminueaza si mai mult daca firma are cel putin doua unitati angajate in aceeasi activitate, ferind-o de capcana specializarii exagerate. e. Minimizarea investitiilor in fonduri fixe. Riscul politic este intotdeauna legat de nivelul capitalului riscat. Cu cat nivelul acestuia este mai redus, cu atat si riscul va fi mai mic. Una din solutii o constituie inchirierea in loc de cumpararea unor fonduri fixe, expunerea capitalului fiind in acest caz destul de redusa. f. Asigurarea impotriva riscurilor politice. Pentru acoperirea riscului politic, o firma poate apela si la asigurarea contra acestuia. Companiile americane, de exemplu, au colectat cea 200 milioane de dolari de la societatile de asigurare pana s-au retras din Kuwait, atunci cand consiliul de Securitate al ONU a impus embargo mondial asupra Iraqului. Asigurarile pot fi atat guvernamentale, cat si private. Compania americana Overseas Private Investment Corporation, de exemplu, incheie asigurari contra riscului neconvertibilitatii monedei, exproprierii si actiunilor armate precum razboaiele si relutiile [14; 133]. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
