Examenul tehnic al documentelor

EXAMENUL TEHNIC AL DOCUMENTELOR

Sectiunea nr. 1

Cercetarea criminalistica a falsului in documente se desfasoara in cadrul expertizei criminalistice sau a constatarii tehnico-stiintifice. Practica judiciara inregistreaza insa numeroase situatii in care organul de urmarire penala, instanta de judecata sau alt organ ori institutie de stat sau privata si chiar persoane fizice trebuie sa efectueze un examen preliminar al unor documente aflate dupa caz la dosarul cauzei ori care sunt puse in circulatie, pentru a descoperi eventualele indicii ale contrafacerii sau alterarii.¹

In ultimul timp, majoritatea falsurilor sunt de o calitate ireprosabila asa incat documentele prezinta rareori indicii evidente, usor detectabile cu ochiul liber. Se intalnesc si situatii cand falsul este realizat de o maniera grosolana care face de neinteles cum asemenea documente sunt acceptate ca autentice. In ultimul caz sunt de semnalat: testamente care se pretinde ca au fost semnate de varstnici in ultimele clipe de viata, desii semnaturile sunt executate energic si nu prezinta sinuozitati, intreruperi sau reluari de trasee grafice; documente care atesta clauza importante, dar care contin mentiuni comprimate, in vadit contrast cu restul scrisului: hartii rupte si deteriorate care pastreaza - in mod surprinzator, intacte, portiunile importante: documente de identitate care poarta elemente clare ale alterarii prin inlocuirea fotografiei sau prin stergere, adaugire, etc.

Examenul preliminar al documentelor are loc in doua etape distincte, respectiv examinarea generala si examinarea speciala ²

In cadrul examinarilor preliminare se interzice cu desavarsire aplicarea metodelor distructive, de natura sa altereze documentele³.

Sunt astfel interzise actiunilor mecanice sau chimice destinate evidentierii scrisului acoperit sau sters, precum si expunerea prelungita la actiunea luminii puternice, a radiatiilor ultraviolete, etc.

Examinarea generala se desfasoara prin cercetarea atenta a aspectului de ansamblu al documentelor, 525f53f a continutului acestora, a hartiei sau a formularului, a materialelor de scriere, antetului, numarului de inregistrare, precum si a datei, semnaturii, fotografiei, impresiunilor de stampila, s.a.

Cercetarea are drept scop obtinerea unor date referitoare la istoricul aparitiei documentului, pentru a stabili eventualele anacronisme sau nepotriviri.

In acest context, este bine de stiut ca "documentele vechi prezinta o serie de deteriorari produse de actiunea luminii sau chiar a manuirii lor ⁴.

Pe langa elementele amintite, examinarea generala are menirea de a constata si eventualele urme de stergere, hasurari, suprapuneri sau acoperiri de scris, modificari de cifre sau litere, ezitari si sinuozitati ale traseelor grafice.

Examinarea speciala necesita un minimum de mijloace tehnice, cum sunt de exemplu lupa, sursele de lumina artificiala din spectrul vizibil sau invizibil.

Documentele se examineaza prin transparenta, precum si prin utilizarea unei surse de lumina artificiala, orientata pe suprafata acestuia sub diverse unghiuri de incidenta, ori prin expunerea la radiatii ultraviolete.

Examinarea poate evidentia interventii de stergere, copiere a scrisului, semnaturii sau impresiuni de stampila, etc. Sunt semnificative in acest sens: disparitia luciului hartiei, deteriorarea liniaturii sau a stratului de protectie, prezenta unor pete mate, difuzia (intinderea) anormala a cernelii, gradul de presiune diferit al scrierii, constatarea unor trasaturi duble si subadiacente, in special la semnaturi, etc .

Cercetarea cu lumina incidenta, prin jocul de lumini si umbre pe care-l creaza, este de natura sa releve urme de presiune ale elementului scriptural, care se intalnesc la documentele alterate prin adaugire, retusare, copiere, etc. De exemplu: la copiere, pe versoul documentului va aparea o proeminenta clara, precis conturata, specifica acestui gen de fals.

Examinarea prin transparenta (lumina transmisa) permite observarea modificarilor din grosimea hartiei, a stersaturilor si petelor de alta culoare, precum si a unor resturi din traseele grafice inlaturate, ori a determinarilor filigranului si desenului.

Indoiturile documentului se cerceteaza cu lupa, in special in locurile in care se intersecteaza cu scrisul. Caracteristic documentelor vechi, este faptul ca de-a lungul liniei lor de demarcatie, se produc deteriorari uneori destul de accentuate ale hartiei. Daca in punctele de interferenta se constata ca cerneala are o difuziune prea mare in masa hartiei, acest fapt demonstreaza executarea ulterioara a unor mentiuni, fiind posibil ca documentul sa fie falsificat .

Expunerea documentului la radiatii ultraviolete faciliteaza descoperirea unor documente de natura sa teste falsul, cum sunt: portiuni cu o fluorescenta mai accentuata sau chiar diferita de cea a suportului, utilizarea unor materiale de scriere diferite, etc.

La impresiunile de stampila se urmareste ca toate grafismele care le alcatuiesc sa fie realizate dupa acelasi standard, observandu-se in acelasi timp existenta dezalinierilor accentuate, a omisiunilor, a prescurtarilor, s.a.

Efectuand examenul preliminar, organul judiciar are totodata posibilitatea sa stabilesca materialele care urmeaza sa faca obiectul expertizei si sa formuleze intrebarile pe care le va adresa specialistului sau expertului³.

Sectiunea 2

Cautarea, ridicarea, refacerea si examinarea documentelor distruse.

Materialele prezentate specialistului nu se afla intotdeauna in starea si forma lor initiala, de multe ori fiind deteriorate fie de actiunea unor agenti fizici sau chimici, fie din neglijenta, ori ca urmare a unor actiuni intentionate (actul poate fi rupt, sters, decolorat, ars, putrezit, etc.), situatie in care se impune mai intai refacerea aspectului initial, apoi examinarea sa prin metode specifice de laborator.

Refacerea documentelor deteriorate, cum sunt cele rupte sau taiate, este deseori absolut necesara solutionarii unei cauze penale sau civile .

Reconstituirea inscrisurilor disparute, pe baza metodelor criminalistice, are in vedere inscrisurile degradate sau distruse partial, cu alte cuvinte, numai pe cele la care este posibila refacerea.

Precizarea este necesara, intrucat disparitia trebuie inteleasa si sub aspectul pierderii sau distrugerii inscrisurilor.

Documentele deteriorate pot fi descoperite in special cu ocazia investigarii criminalistice a locului savarsirii infractiunilor, dar si in cadrul altor activitati de urmarire penala, cum sunt de exemplu perchezitia corporala, domiciliara si la locul de munca, ridicarea de obiecte si inscrisuri, arestarea, etc.

Reconstituirea documentelor deteriorate cuprinde operatiile de refacere a hartiei dupa partile ei componente (rupte sau taiate), de  reconditionare a hartiei alterate sub influenta umiditatii, luminii, temperaturii inalte (arderii), precum si cele de redare a cuprinsului actului dovedit ilizibil din pricina factorilor mentioinati, ori a interventiilor de falsificare .

Cautarea documentelor se face cu precadere in locurile care prin natura lor sunt adecvate pastrarii sau ascunderii, cum ar fi: sertare, rafturi, serviete, mape, etc. Cercetarea minutioasa trebuie extinsa si asupra cosurilor de hartii, a celor de gunoi, a sobelor, crematoriilor, wc/urilor, etc, in care se pot descoperi resturi de documente degradate.

Indiferent de situatiile si imprejurarile in care au fost gasite, la cautarea, ridicarea, fixarea, ambalarea si transportul lor trebuie sa se respecte o serie de reguli menite sa asigure conservarea aspectului initial al acestora, precum si facilitarea activitatii ulterioare de reconstituire in laborator³.

2.1./ Documentele arse. Documentele care ard trebuie ridicate astfel incat sa se evite degradarea lor mai accentuata. Pentru aceasta se impune oprirea imediata a arderii in primul rand prin intreruperea alimentarii cu gaz sau indepartarea materialelor combustibile din locul in care se afla documentele, iar in al doilea rand, prin inchiderea usilor, ferestrelor (pentru a preveni formarea curentilor de aer) si acoperirea documentelor cu diverse recipiente pentru a impiedica alimentarea cu oxigen.

Se interzice oprirea arderii cu apa sau alte substante destinate stingerii focului.

Ridicarea se face in mod diferentiat, in functie de stadiul de ardere al documentelor .

In cazul documentelor carbonizate, inainte de ridicare se pulverizeaza pe suprafata lor serlac diluat sau o solutie calda de ulei de ricin si apa. In acest fel, documentul dobandeste o consistenta fizica mai mare si poate fi transportat in conditii sporite de securitate.

La ridicare se folosesc doua placi de sticla, material plastic, carton, etc. Una din placi se agita ca un evantai, pana ce documentul este transferat pe cea de-a doua placa. Ambalarea se face in cutii de carton de dimensiuni corespunzatoare, pe fundul carora s-a asezat un strat de vata si o coala de hartie alba.

Examinarea de laborator a documentelor carbonizate are ca scop relevarea scrisului si impune efectuarea operatiunii pregatitoare de reconditionare, pentru a le da o oarecare elasticitate care sa permita netezirea lor. In acest sens se poate utiliza o solutie de apa si gelatina care se incalzeste intr-un vas cu fundul plat, la o temperatura de 40⁰. In solutia astfel preparata se cufunda documentul pe o placa de sticla, pana cand este acoperit de o cantitate mica de lichid si apoi se executa usoare presiuni asupra lui, pentru a-l netezi. Inainte ca solutia sa se intareasca se ridica placa cu documentul si se acopera cu alta placa, dupa care se preseaza puternic pentru a elimina bulele de aer (Reiss).

Evidentierea de pe documentele carbonizate se face prin aplicarea unor procedee speciale de fotografiere, folosirea radiatiilor ultraviolete si infrarosii, prin tratamente chimice, ori calcinarea hartiei, etc.

Dintre metodele fotografice utilizate in mod curent, o larga aplicabilitate o are fotografia de contrast, fotografia de reflexie, fotografia separatoare de culori, fotografia de umbre, fotografia in spectru ultravioletelor sau infrarosu, fotografia in lumina polarizata, etc.

2.2./ Documentele rupte sau taiate

Fragmente de documente rupte sau taiate sunt gasite de multe ori in cazurile in care infractorii cauta sa-si ascunda activitatea ilicita prin distrugerea actelor care ar putea constitui probe in demonstrarea vinovatiei lor.

Refacerea inscrisurilor rupte sau taiate este o operatie ce se efectueaza in mai multe etape. In primul rand, bucatile de hartie ridicate de la fata locului sunt selectate in functie de caracteristicile lor generale, cum ar fi: natura sau calitatea hartiei si cernelii, caracteristicile grafice generale ale scrisului, stampile imprimate pe hartie .

Din punct de vedere fizico-chimic se au in atentie: culoarea si grosimea bucatilor de hartie, marginile drepte ale acestora, precum si comportamentul lor in spectrul ultraviolet si infrarosu.

Principalele criterii grafice: liniatura si desenele imprimate, caracteristicile acestora, tipul scrisului (de mana, dactilografiat sau executat cu tehnica de calcul), dominantele grafice ale acestuia, prezenta si plasamentul semnaturilor, datei si stampilelor, continutul scrisului.

Analiza traseologica usureaza activitatea de reconstituire si se desfasoara asupra urmatoarelor elemente: continutul bucatelor de hartie, configuratia marginilor rupturii, directia randurilor si a urmelor de pliere, etc.

Documentul reconstituit se fixeaza intre doua placi de sticla sau doua folii de plastic transparent care se lipesc pe margini cu o banda adeziva.

Este interzisa lipirea foilor de hartie ori fixarea lor cu banda adeziva direct pe suporturile care servesc la refacerea actului .

Criteriile grafice se traseologice nu sunt suficiente in toate cazurile la dovedirea faptului ca mai multe fragmente de hartie au  constituit un intreg.

Analiza culorii hartiei, a luminiscentei produse de radiatiile ultraviolete, a macrostructurii suprafetei hartiei, a greutatii specifice si grosimii ei, precum si a naturii fibrelor de hartie si materialelor de incheiere, etc. se face prin aplicarea unor diverse metode.

Se intrebuinteaza astfel masuratori fotometrice, micrometrice, determinari ale capacitatii de absorbtie a hartiei, verificari ale conductabilitatii electrice, plasticitatii si rezistentei la solicitari mecanice³.

Reconstituirea documentelor rupte contribuie de multe ori la probarea vinovatiei invinuitului sau inculpatului. Astfel, la data de 22.01.2002 N.M. a spart locuinta lui T.C., situata la etajul al III-lea al unui bloc cu patru nivele.

Pentru a nu fi vazut de vecinii de palier, a lipit pe vizoarele de la usile de acces in apartamentele acestora, cate-o bucata de hartie. Observat totusi de vecinii de la etajul superior, care au anuntat politia, N.M. a fost surprins in flagrant, iar cu ocazia cercetarilor la fata locului au fost ridicate bucatile de hartie cu care a obturat vizoarele, la perchezitia corporala a fost descoperit asupra sa inca un fragment de hartie, iar la perchezitia domiciliara efectuata in acceasi zi, s-a gasit o factura fiscala care a fost ridicata in interesul cercetarilor.

Organul de urmarire penala care a  instrumentat cauza a dispus o constatate tehnico-stiintifica prin care s-a solicitat sa se stabileasca daca cele patru fragmente de hartie au format corp comun.

Fotografiile reprezinta aversul si reversul celor patru fragmente de hartie supuse examinarii (1 - fragment de hartie gasit asupra lui N.M.< 2,3,4 - fragmente de hartie ridicate de pe vizoarele apartamentelor invecinate).

Cele trei bucati de hartie, dupa _______  suprafetelor laterale si fragmentul descoperit asupra lui N.M.

Dup[ examinarea atenta a fragmentelor s-a stabilit ca acestea provin de la o factura fiscala folosita de C.S. "Electrica" S.A. pentru incasarea consumului de energie electrica de la consumatori, la fel ca cea care a fost descoperita la perchezitia domiciliara.

Aversul si reversul facturii fiscale descoperite in locuinta lui N.M.

Factura fiscala originala peste care s-au asezat cele patru fragmente supuse examinarii. Se poate observa continuitatea si mentiunile tiparite.

In concluziile raportului de constatare tehnico-stiintifica s-a precizat ca fragmentele de hartie 1,2 si 3 au format corp comun si, atat ele cat si cel de-al patrulea fragment, provin dintr-o factura fiscala asemanatoare cu cea folosita ca model de comparatie.

2.3.- Documentele putrezite. In activitatea practica se pot intalni situatii cand datorita unor imprejurari diverse sau care sunt de natura sa contribuie la probarea vinovatiei ori nevinovatiei unei persoane, sunt descompuse (putrezite) datorita actiunii indelungate a apei. Refacerea inscrisurilor supuse la actiunea apei este posibila in functie de mai multi factori cum ar fi: calitatea hartiei si cernelii cu care s-a scris, timpul cat inscrisul a stat in apa, vechimea generala a actului .

Refacerea unor asemenea documente presupune mai intai dezlipirea foilor de hartie si uscarea lor separata la o temperatura medie constanta, ferite de actiunea luminii solare.

Dupa uscare se procedeaza la indreptarea lor prin fixarea si presarea intre doua bucati de sticla. Relevarea scrisului poate fi facuta doar daca in masa hartiei au ramas urme din substanta de scriere².

Pentru reconstituirea si examinarea scrisului de pe documentele deteriorate de actiunea apei se aplica urmatoarele metode:

examinarea cu ochiul liber;

examinarea la lumina de trecere (prin transparenta sau reflectata);

examinarea sub incidenta radiatiilor ultraviolete sau infrarosii;

tratarea chimica prin aplicarea unor reactivi.

Folosirea reactivilor chimici se recomanda numai dupa epuizarea celorlalte metode de relevare³.

Sectiunea nr. 3

Stabilirea autenticitatii documentelor

Organele de urmarireurmarire penala sunt primele care vin in contact cu acte al caror continut, forma, culoare a cernelii, conturul si claritatea stampilei, etc, ridica suspiciuni cu privire la autenticitatea lor si realitatea datelor inscrise.

Determinarea autenticitatii unui inscris constituie o operatie efectuata curent de catre organele de urmarire penala, de catre instantele de judecata, de alte organe sau reprezentanti ai unor institutii publice sau private . Documentele a caror autenticitate trebuie stabilite, sunt dintre cele mai variate, ele fiind reprezentate de acte de identitate, permise de conducere auto, contract de vanzare-cumparare, documente de calatorie ori transport, acte de stare civila sau studii, acte de evidenta contabila, adeverinte, chitante, testamente a caror autenticitate este adesea constatata, etc.

Printre elementele care se au in vedere la stabilirea autenticitatii documentului de catre organele judiciare, cele mai importante sunt :

respectarea cerintelor legale privind forma si continutul actului scris, acesta trebuind sa fie datat, semnat, stampilat (inregistrat si eventual, numerotat);

verificarea faptului daca documentul se afla in termenul de valabilitate, cunoscut fiind ca fiind in marea majoritate a studiilor acesta este limitat de o anumita perioada de timp specificata in continutul lui;

verificarea institutiei care a emis documentul, inclusiv a modelului acestuia si a faptului daca institutia era competenta sa-l elibereze;

corespondenta intre infatisarea persoanei si fotografia de pe documentul pe care acesta si-l atribuie, precum si intre datele persoanei mentionate in act si buletinul  de identitate sau alt act cu care se legitimeaza;

existenta elementelor de protectie sau de securitate destinate sa ateste autenticitatea si sa previna falsificarea ori contrafacerea documentului.

Numeroase acte de identitate, cum sunt buletinele de identitate, au marginile fotografiilor stantate impreuna cu o alta parte din suprafata foii pe care au fost fixate si tot prin stantare se imprima pe fotografie numarul paginii respective cu initialele D.G.M. Orice schimbare a fotografiei, chiar de pe un alt buletin de identitate, nu va indica aceeasi pagina³.

Cercetarea poate consta in anumite aspecte care sa constituie indicii de neautenticitate, cum sunt: urmele evidente de stergere, hasurarea, suprapunerea sau acoperirea ____________, modificare cifrelor, pozitia anormala a semnaturilor fata de text, comprimarea grafismelor sau distantelor dintre randuri, absenta contururilor si a formei regulate la impresiunile de stampila .

Uneori sunt reproduse in conditii ireprosabile inclusiv elementele de securitate destinate sa asigure protectia anumitor documente (in special mijloacele de plata, pasapoartele, titlurile de valoare, etc.) impotriva falsificarii, descoperirea lor necesitand tehnici complicate de examinare care nu pot fi aplicate decat in conditii de laborator, de catre un specialist care are pregatirea si cunostintele necesare.

Sectiunea nr. 4

Stabilirea vechimii documentelor

Dintre probleme care trebuie clarificate deseori in procesul judiciar, indeosebi in cazul inscrisurilor in care data reala ori momentul redactarii nu corespund cu data indicata in act, se numara frecvent vechimea inscrisurilor .

Stabilirea vechimii se impune si atunci cand anumite parti din inscris sunt redactate in perioade diferite de timp, contrar aparentelor, multe dintre acestea fiind tipice pentru falsul in adaugare de text .

Data la care a fost intocmit un document are o importanta majora in privinta consecintelor juridice pe care le produce acesta, fiind necesar sa se determine vechimea lui absoluta, sau a perioadelor succesive de timp in care au fost executate diferite paragrafe.

Determinarea vechimii absolute ori a vechimii maxime pe care poate s-o aiba un document este ceruta, de regula, atunci cand acesta este suspectat de contrafacere in intregul sau .

In cazul actelor originale, vechime intereseaza numai in masura in care ele nu sunt datate, ori atunci cand data este stearsa, ilizibila ori alterata ca urmare a actiunii accidentale a unor factori de mediu.

Stabilirea datei reale este uneori singura modalitate de demonstrare a falsului, mai ales atunci cand nu pot fi examinate alte elemente materiale. Pe baza carora sa se poata concluziona asupra neveridicitatii documentului.

Dupa cum subliniaza literatura de specialitate⁴, majoritatea problemelor de datare sunt dificil, daca nu chiar imposibil de rezolvat intr-o maniera complet satisfacatoare.

Determinarea datei absolute a actului nu este intotdeauna posibila. Dar nu in toate cazurile este necesara o asemenea determinare, fiind suficient sa se conchida ca actul nu a fost intocmit la o anumita data, sau sa se stabilesca un oarecare interval de timp in limitele caruia el putea fi intocmit. Relevanta juridica a unei atare determinari relative este adesea egala cu aceea a unei determinari absolute⁵.

Modificarea datelor de pe inscrisuri autentice se poate face prin stergere, codare, retusare, etc. In acest caz cercetarile sunt indreptate in directia reconstituirii cifrelor initiale prin aplicarea unor metode specifice de laborator.

Pentru a stabili vechimea unui inscris sau a unei parti din textul acestuia, atunci cand nu este datat sau cand se presupune ca data nu corespunde realitatii, se va tine seama de continutul textului, de caracteristicile hartiei si compozitia cernelii sau a creionului, de fenomenele de imbatranire a hartiei si a materialului cu care s-a scris .

Continutul textului constituie prima forma de examinare, stabilindu-se daca nu sunt elemente de neconcordanta intre acesta si perioada la care se pretinde ca a fost redactat inscrisul, daca datele referitoare la persoane sau obiecte sunt in concordanta cu restul continutului.

Un alt element care ajuta la stabilirea vechimii reale a unui inscris este hartia pe care acesta este redactat si textul in cerneala pe care-l contine.

Forma filigramarii si a felului in care este realizata ne poate indica. De asemenea, perioada de fabricatie a hartiei². Se va tine seama de fenomenele de invechirea a hartiei ca: decolorarea, ingalbenirea, cresterea fragilitatii, ruperea partilor pliate, dantelarea marginilor, etc.

Vechimea unui inscris se poate stabili dupa gradul de oxidare a cernelii si migrarea acizilor in straturile celulozei. Stabilirea vechimii unui inscris se poate face cu aproximatie si dupa trasaturilor de cerneala, care cu cat sunt mai vechi se dizolva mai lent.

Determinarea vechimii prin examinarea materialelor de scriere.

Pentru stabilirea vechimii de scriere sunt cercetate atat aspectul constituientilor inglobati in masa lor, cat si prin prisma transformarilor pe care acestia le sufera ca urmare a scurgerii timpului, ori a conditiilor de mediu in care au fost pastrate actele.

Datarea actelor scrise cu creionul este mai dificila, deoarece trecerea timpului nu influenteaza in mod semnificativ stabilitatea substantelor care intra in compozitia minei.

Singurele modificari vizeaza aspectul confuz al trasaturilor (cum ar fi de exemplu cele depuse pe filele unui carnet care este folosit in mod curent), ele fiind consecinta frecarilor la care sunt supuse, ori a migrarii carbonului in pagina. Aceasta stare de fapt ajuta la diferentierea lor de mentiunile recente, care au un contur clar, precizat .

Scrisurile executate cu creionul obisnuit sunt diferentiate cu exactitate de cele la a caror redactare s-au folosit creioane cu mina "lichida", deoarece acestea din urma nu au aparut decat dupa 1955.

Textele scrise cu creion copiator sunt de data mai recenta decat cele executate cu creion obisnuit.

Creionul copiativ a cost comercializat pentru prima data in ultimul sfert al secolului al XIX-lea.

Identificarea colorantului din trasaturile grafice executate cu creionul copiativ permite limitarea si mai mare a perioadei de timp in care au fost redactate actele. In acest sens, de un real folos sunt informatiile obtinute cu privire la data introducerii in procesul de fabricatie a unui tip sau altul de colorant.

Dupa aceleasi criterii pot fi datate (in mod relativ) si scrisorile realizate cu diverse creioane colorate.

Datarea actelor scrise cu cerneala carbon. Cernelurile pe baza de carbon sunt folosite de multa vreme la redactarea documentelor, datarea acestora parand la prima vedere, imposibil de rezolvat.

Totusi, stabilirea limitei maxime de vechime devine  posibila prin cercetarea diverselor timpuriu de coloranti utilizati la cercetarea nuantei de cafeniu specifica carbonului, precum si a liantilor (altii decat traditionala gelatina animata), cunoscut fiind faptul ca acestia au fost folositi in procesul de fabricatie a cernelii la date precis determinate.

Datarea actelor scrise cu cerneala de diferite culori (albastra, violeta, verde, rosie, etc) este de asemenea dificila, intrucat, asa cum s-a aratat, incepand cu ultimul sfert al secolului al XIX-lea, in mod practic, toate cernelurile au fost produse pe baza de coloranti. Singurul element care serveste la stabilirea datei relative este pierderea stralucirii nuantei, ca urmare a scurgerii timpului. Uneori, la acesta se adauga decolorarea completa a cernelii.

Datarea actelor scrise cu cerneala pe baza de galatonat de fier. Scrisurile de data recenta au de regula culoarea specifica materiei colorante ce intra in compozitia cernelii. Aceasta este insa o culoare temporara (de obicei albastru stralucitor) care sufera serioase modificari odata cu trecerea timpului, datorita proceselor de oxidare a constituentilor ei.

Oxidarea este destul de lenta, ea fiind completa dupa aproximativ doi ani, moment in care cerneala dobandeste o culoare neagra si devine foarte putin solubila in apa, nefiind Afectata de actiunea acesteia.

Culoarea neagra aparuta dupa terminarea procesului de oxidare poate ramane neschimbata ani de zile, uneori chiar secole, daca actul este pastrat in conditii optime.

Aprecierea vechimii unui document prin analiza solubilitatii cernelii. Sub actiunea apei, la actele de data recenta, cerneala se scurge si pateaza destul de serios suportul pe care s-a scris, deoarece componentele solide ale acesteia sunt neoxidate si isi pastreaza solubilitatea. Odata cu imbatranirea scrisului, solubilitatea particulelor solide din cerneala se reduce considerabil, dizolvabil ramanand doar colorantul care se desprinde mai greu din compusii insolubili de fier in care este integrata.

Analiza gradului de migrare in masa de hartie a componentelor de clor si sulf din cerneala, conduce la obtinerea unor date importante pentru datarea documentelor. Migrarea clorurilor dureaza aproximativ 2 ani, in timp ce a suprafetelor se intinde pe o perioada ce depaseste 10 ani . Singurul factor de mediu care poate influenta rezultatele acestui tip de analiza, este umiditatea crescuta din locul de depozitare.

Umiditatea influenteaza extinderea mai accentuata a difuziunii, facand imposibila aprecierea vechimii unui inscris, mai ales cand nu exista nici un fel de informatii cu privire la istoricul lui².

Datarea actelor scrise cu cerneala alcalina. Cerneala alcalina s-a folosit pe scara larga incepand cu anul 1927 si de aceea orice act scris cu o asemenea cerneala nu poate fi mai vechi decat aceasta data. Unele cerneluri alcaline, respectiv cele care contin compusi de vanadiu sau cupru, sunt de data mult mai recenta si au o calitate superioara, fiind produse si livrate incepand cu anul 1949.

Cercetarea lor sub aspectul modificarilor intervenite ca urmare a oxidarii produse de trecerea timpului nu ofera date relevante pentru aprecierea vechimii documentelor. Informatii orientative sunt obtinute totusi atunci cand expertul este solicitate sa raspunda la intrebarea daca scrisul este sau nu de data recenta, prin examinarea solubilitatii si gradului de migrare a cernelurilor in masa hartiei.

Datarea actelor scrise cu stilou cu bila. Un procedeu relativ simplu folosit in stabilirea vechimii relative a scrisorilor consta in aplicarea peste trasaturile de pasta a unui strat de grafit si apoi ridicarea acestuia cu o pelicula adeziva de folio. Pasta proaspata retine mai mult grafit decat cea veche. Acest procedeu ajuta sa se stabileasca daca scrisul cu pasta este foarte recent (de o zio-doua) sau mai vechi³.

Gradul de copiabilitate si viteza de reactie a cernelii la tratarea cu diversi reactivi chimici. Pentru stabilirea gradului de copiabilitate se procedeaza la punerea documentului examinat in contact cu partea gelatinoasa a unei hartii fotografice din emulsia careia au fost indepartate halogenurile de argint prin tratarea intr-o baie de fixator. Cerneala va adera la hartia fotografica intr-o masura mai mare sau mai mica, in raport cu vechimea actului, gradul de aderenta descrescand concomitent cu scurgerea timpului.

Vechimea relativa a unui document poate fi stabilita si prin determinarea vitezei de reactie a cernelii in tratarea cu reactivi chimici - respectiv solutii diluate de perhidrol sau clorura de var, procedeul avand la baza faptul ca cerneala veche are o reactie mai lenta decat cerneala proaspata.

Observarea reactiei se face sub lupa sau microscop, iar viteza cu care se desfasoara poate fi cronometrata.

Determinarea vechimii prin examinarea hartiei pe care s-a executat scrierea. Constituind sursa unor dovezi importante referitoare la vechimea unui document, hartia reprezinta principalul material utilizat ca suport in redactarea actelor scrise. Din punct de vedere al examinarii criminalistice pentru stabilirea vechimii documentelor, hartia intereseaza sub aspectul:

elementelor componente ale hartiei;

materialelor de umplere si de incleiere;

colorantilor;

tratamentului aplicat la suprafata hartiei.

In privinta elementelor componente ale hartiei retinem urmatoarele

Hartia din paie (fabricata pentru prima data in 1860), de calitate foarte slaba, a fost folosita mai mult pentru impachetat.

Nici imbunatatirile aduse ulterior - prin adaugarea de fibre textile - nu au facut apta acest fel de hartie pentru redactarea documentelor.

Cercetarea prezinta totusi importanta  daca se are in vedere ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, datorita scaderii rapide a altor surse de celuloza, ea a fost folosita pe scara mai mare la redactarea actelor . Din acest motiv, atunci cand suportul unui astfel de act este constituit din hartie de calitate satisfacatoare, care contine proportii apreciabile de paie, se poate afirma ca actul a fost redactat cel mai devreme in anul 1940, fiind putin probabil ca vechimea lui sa fie mai mare.

Hartia esparto a fost produsa cu precadere dupa anul 18612 si avea o serie de calitati (putin voluminoasa, aderenta buna la tusul tipografic) care au determina folosirea ei la tiparirea unor opere literare.

Daca documentul este datat anterior anului 1861, cu siguranta ne aflam in fata unui fals.

Hartia din pulpa de lemn a fost obtinuta dupa anul 1856, ceea ce permite stabilirea unei limite de vechime pentru orice document care are ca suport un astfel de tip de hartie. Prin urmare, documentele "foarte vechi", intocmite pe hartie care are in componenta ei fibre lemnoase, in mod cert sunt contrafacute, ele neputand fi mai vechi decat data la care a fost produsa pentru prima data hartia din pulpa de lemn.

Hartia de ziar pe baza de pulpa "mecanica" din lemn, a fost inventata in anul 1843, insa s-a       produs in cantitati mari incepand cu anul 1869, data care ofera cercetarii de laborator elemente valoroase pentru datare si deci, pentru descoperirea falsurilor.

Hartia din amestecuri de fibre contine o varietate de fibre de natura diferita, identificarea lor servind la stabilirea datii relative la care a fost intocmit inscrisul. Astfel, hartia care contine fibre de celuloza din espareto in amestec cu fibre textile, a fost produsa intre anii 1861 - 1890. Ulterior s-a utilizat aproape inevitabil, amestecul de fibre din esparto si pulpa chimica din lemn.

Dupa anul 1930, cand a fost obtinuta hartia "Kraft", procesul de fabricare a hartiei a inregistrat putine modificari care sa poata servi la datarea documentelor. Practic, o singura schimbare poate fi relevata la stabilirea vechimii relative a unor inscrisuri, aceasta constand in utilizarea - incepand cu mijlocul secolului al XX-lea, a pulberilor chimice derivate din lemn de esenta tare . Materialele de umplere si incleiere se refera la liantii folositi in acest scop. Dar, acestia ofera un numar mic de date utile stabilirii vechimii relative a documentelor, intrucat prin cercetarea lor se poate stabili cel mult perioada cea mai timpurie la care au fost introdusi in compozitia hartiei.

Colorantii introdusi in procesul de fabricare a hartiei pentru a schimba culoarea acesteia (alba, vernil, albastra, roz, etc), ofera date semnificative pentru aprecierea vechimii documentelor.

De exemplu, "albastru de fier" a fost folosit in mod curent de la inceputul secolului al XVIII-lea, iar "ultramarinul" din anul 1828, in timp ce materialele colorate sintetice s-au introdus in masa hartiei abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Datorita acestui fapt, documentul ce contine in masa hartiei un anumit tip de colorant face posibila stabilirea unei anumite limite de vechime a acestuia.

Tratamentul aplicat la suprafata hartiei pentru a imbunatatii calitatea constituie un alt indiciu pentru datarea documentelor, mai ales in cazul hartiilor moderne. De exemplu , hartia a carei suprafata a fost tratata cu rasina de melamina, nu poate fi mai veche de anul 1945. In mod asemanator se stabileste vechimea si atunci cand hartia a fost tratata cu materii plastice sau diverse rasini sintetice, fiind suficient sa se cunoasca anul producerii si comercializarii acestora.

Inalbitorii optici sunt destinati imbunatatirii aspectului exterior al hartiei si constau in introducerea in masa acestuia a unei mici cantitati de substante incolore. In acest fel, hartia dobandeste o culoare mult mai alba si o  stralucire accentuata in lumina de zi, iar in radiatii ultraviolete are o fluorescenta albastruie. Prezenta lor constituie un element sigur ca hartia a fost fabricata in perioada postbelica.

Filigranarea ofera date importante despre vechimea documentelor - insa aceasta trebuie apreciata cu rezerva in cazul actelor scrise, deoarece putine sorturi de hartie folosite ca suport de scriere sunt marcate in acest fel.

Pentru datarea documentelor dupa filigranul cu care este protejata o hartie sau alta, este necesar ca specialistul sa dispuna de anuarele comertului de hartie, de registrele cu  ________ de fabricatie sau alte publicatii in domeniu, din care sa se culeaga informatii despre filigranele folosite de diversi fabricanti.

Alte criterii de datare a documentelor

Cercetarea anteturilor pune deseori in lumina existenta unor neconcordante referitoare la denumirea institutiilor, firmelor ori societatilor comerciale, organizatiilor publice, etc. Pe buna dreptate se apreciaza ca diferite denumiri intrate in circulatie dupa o anumita data "nu puteau fi cunoscute inainte de aceasta" .

Examinarea timbrelor si marcilor aplicate pe documente. In functie de data emiterii si timpul cat s-au aflat in circulatie, ele furnizeaza pretioase indicii despre posibilitatea sau imposibilitatea intocmirii actului la data inserata pe el.

Existenta pe act a unor timbre sau marci ce inca nu fusesera emise la data pe care o poarta acel act, constituie o dovada premptorie a fictivitatii sale .

Examinarea documentelor care contin un numar mai mare de pagini legate intre ele. De regula, o asemenea examinare este solicitata in cazul documentelor de evidenta contabila ori in cazul unor carti vechi, suspicionate de falsificare.

Examinarea pune in evidenta modul de legare ori perforare, capsele sau elementele folosite in acest scop,s.a. Asadar prezenta falsului poate fi semnalata prin simpla constatare ca un anumit procedeu de legare nu era utilizat la data inserata in cuprinsul documentului examinat.

Sectiunea nr.5

Cercetarea criminalistica a impresiunilor de stampila

Stampila este o placa de lemn, ceramica, metalica, din cauciuc, etc., montata pe un maner, avand un desen in relief, care se aplica pe inscrisuri ori pe marfuri, spre a le testa validitatea sau provenienta .

Un numar mare de documente sunt prevazute cu stampila, pentru a dovedi autenticitatea lor.

Cercetarea criminalistica necesita adesea stabilirea faptului daca impresiunile de stampila cu care sunt prevazute, au fost obtinute cu o stampila originala sau cu o alta stampila, ori in alt mod².

Falsificarea impresiunilor de stampila este destinata sa "completeze" un fals total sau partial si este intalnita in practica judiciara indeosebi in cazul documentelor de identitate (legitimatii, pasapoarte, permise, certificate), al unor documente producatoare de efecte juridice, inclusiv a celor administrative, etc³.

Stampilele sunt aplicate pe diverse suporturi (cum ar fi hartia si derivatele acesteia), cu ajutorul unor cerneluri speciale, sau prin imprimarea desenului caracteristic in materiale plastice de genul plastilinei, plumbului, hartiei. In ultimul caz, ele sunt cunoscute sub denumirea de sigilii, si formeaza impresiuni in relief, care sunt mai greu de falsificat.

Indicii care conduc la stabilirea falsului sunt oferiti de cercetarea comparativa a caracteristicilor generale ale stampilei (forma: rotunda, dreptunghiulara, ovala, triunghiulara; dimensiuni; facsimil, etc.), a celor particulare aparute cu precadere ca urmare a uzurii specifice si a tusurilor folosite la aplicarea ei.

Astfel de caracteristici pot consta din deformari ale unor litere sau chiar a cliseului in timpul presarii si muscarii, neregularitati reprezentate de figuri formate de bule de aer ori corpuri straine , etc.

Caracteristicile particulare au valoare identificatoare doar daca se pastreaza o anumita perioada de timp.

In aprecierea lor, se va tine cont si de modalitatile concrete in care a fost aplicata stampila, adica de intensitatea apasarii, cantitatea de tus existenta la suprafata cliseului, capacitatea suportului de a reda fidel facsimilul acesteia. De exemplu, datorita fortei cu care este aplicata, se poate produce (in cazul stampilelor de cauciuc) aplatizarea trasaturilor grafice ale facsimilului sau chenarului, modificarea aspectului general al unor detalii .

Impresiunile de stampila de pe un inscris pot fi falsificate prin mai multe procedee:

contrafacerea de stampila urmata de aplicarea ei pe actul fals;

transferarea impresiunii de pe un act autentic pe unul fals;

desenare.

5.1.- Contrafacerea stampilei, presupune confectionarea unei dubluri dupa modelul original, prin gravarea in diverse materiale (cauciuc, metal) sau prin folosirea unor litere ori alte semne de spalt ori a unor fragmente de stampile vechi, scoase din uz.

Metodele moderne tipografice de tipul tiparului inalt (fotozincografie) sau tiparului  adanc (tifdruk) pot fi utilizate in scopul reproducerii, urmata de confectionarea unei stampile care reproduce originalul .

Examinarea comparativa cu impresiunea unei stampile autentice va pune in lumina urmatorii indici de fals:

imprimarea neuniforma pe toata suprafata;

existenta unor litere si cifre care au forme nestandardizate;

lipsa de simetrie a elementelor, neuniformitatea acestora si a intervalelor dintre ele;

variatiunile in grosimea trasaturilor grafice care alcatuiesc desenul stampilei;

neregularitati constand din ondulari si intreruperi ale trasaturilor;

greseli gramaticale, prescurtari nejustificate de cuvinte, denumiri gresite ale unor institutii, firme sau societati;

redarea defectuoasa a stemei ori a altor semne din structura stampilei;

imagini negative ale unor litere sau cifre, urme care indica structura materialului folosit la confectionarea cliseului .

Transferarea impresiunii de pe un act autentic pe altul fals (copiere). In afara tehnicile descrise la falsificarea documentelor de stampila cu ajutorul copiatoarelor sau computerelor, impresiunile de stampila pot fi transferate de pe documentul autentic pe actul fals, prin folosirea unui intermediar adeziv (ou fiert, cartof taiat, placa gelatinata, hartie sau film fotografic umezite, etc si aplicarea ei pe actul fals. Se mai practica de asemenea copierea prin transparenta, prin apasare sau cu ajutorul hartiei copiative precum si desenarea directa. Folosind unul din materialele adezive amintite, falsa impresiune va avea un aspect general deformat, cu contururi sterse si difuze, slab imprimate, datorita dublei transferari a tusului .

La copierea prin transparenta, apasare sau prin intermediul hartiei copiative, apar elemente tipice unui fals prin imitare servila. Alaturi de elementele specifice oricarei copieri, sunt depistate si urme ale materialului cu care s-a facut copierea (creion, plombagina, etc).

Desenarea directa se executa de regula in doua etape distincte³. Mai intai conturul stampilei si facsimilul ai sunt desenate cu creionul, dupa care se procedeaza la retusarea lor cu tus. Daca stampila are forma circulara, la desenare se foloseste compasul si apoi se completeaza interiorul cu textul si insemnele corespunzatoare facsimilului.

Pentru trasarea conturului stampilelor de format circular se folosesc cateodata monede metalice de dimensiuni corespunzatoare. Acest fals este insa destul de grosolan si este usor de depistat cu ochiul liber sau cu lupa.

Desi mai rar, pe langa desenarea directa, se mai utilizeaza si desenarea pe un suport intermediar (cliseu plat) care se aplica apoi pe actul fals. Pe langa indicii de fals, in acest caz se constata si alte elemente specifice ale actiunii de falsificare, cum sunt: intinderea nefireasca a tusului, intensitatea scazuta a colorantului, urme de umectare pe actul in litigiu, detasarea unor fibre din stratul superior al hartiei .

5.2.- Identificarea propriu-zisa a stampilei.

Identificarea se face dupa criterii de ordin traseologic, avandu-se in vedere posibilitatea confectionarii mai multor stampile dupa aceeasi matrita, deoarece unele elemente de individualizare pot fi induse chiar in timpul procesului de fabricatie . De asemenea, concluzia de identitate sau neidentitate trebuie sa ia in consideratie si posibilitatea aparitiei unor caracteristici accidentale, determinate de conditiile diferite in care se face imprimarea.

Ca modele de comparatie de vor folosi impresiunii detinute de la toate stampilele confectionate dupa aceeasi matrita. Suportul pe care se iau modelele pentru comparatie trebuie sa aiba aceleasi proprietati fizico-chimice ca cele ale actului incriminat, iar tusul sa fie de aceeasi culoare.

Daca stampila este murdara, se fac mai multe imprimari, atat inainte, cat si dupa curatarea ei.

Intensitatea cu care se apasa asupra stampilei va fi la inceput mai mare, apoi medie si in final usoara.

Concluziile care se formuleaza in raport de expertiza pot fi certe (negative sau pozitive), de probabilitate si de improbabilitate.