StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept comercial

Notiunea de acte si fapte de comert

Notiunea de acte si fapte de comert.


Din punct de vedere terminologic operatiunile de comert pot fi atat fapte de comert cat si acte de comert.  Sub acest aspect, Codul comercial roman se deosebeste de Codul comercial francez si de codul comercial Italian intrucat face referire nu la acte 424c28e de comert, cum fac cele doua coduri ci la fapte de comert.

In teoria dreptului, actele juridice se deosebesc de faptele cu semnificatie juridica prin aceea ca primele sunt manifestari de vointa date cu intentia de a produce efecte juridice in sensul de a crea, a modifica sau a stinge raporturi juridice, pe cand faptele juridice produc aceleasi efecte juridice, independent de vointa autorilor, prin vointa legii.

Intrucat Codul comercial roman nu da o definitie faptei de comert doctrina a formulat mai multe teorii in incercarea de a contura cat mai obiectiv sensul acestei notiuni:

Teoria speculatiei - autorii acestei teorii au considerat ca determinant in definirea faptei de comert  scopul acesteia care trebuie sa fie intotdeauna obtinerea de profit;

Teoria circulatiei - prin care se considera ca faptul de comert trebuie sa fie un act de interpunere in circulatia marfurilor de la producator la consumator;



Teoria intreprinderii - statueaza ca faptul de comert presupune o repetitie profesionala a faptelor care se  realizeaza in cadrul unei intreprinderi

Deoarece nici una dintre aceste teorii, luate izolat,  nu reuseste sa contureze intr-un mod satisfacator sensul notiunii de fapte de comert, jurisprudenta a elaborat o parte aplicata a acestora, si a formulat astfel o teoria mixta, prin imbinarea criteriilor cuprinse si exprimate in celelalte teorii.

Retinem astfel sensul cel mai cuprinzator al notiunii de fapte de comert exprimat in definitia data, in baza teoriei mixte, de jurisprudenta prin care se considera ca faptele de comert sunt fapte juridice, acte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari ori prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

In sens restrans faptul de comert poate fi definit ca fiind acea activitate care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice guvernate de legea comerciala.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact