Notiunea si evolutia dreptului comercial

Notiunea si evolutia dreptului comercial

§1. Comertul ca obiect al dreptului comercial

Din punct de vedere economic, no iunea de comer este o activitate sistematic organizata prin care bunurile sau serviciile, privite ca marfa, circula de la producator sau furnizor la consumator. In acest sens, comertul este o ramura a economiei, desemnind asa-numitul "sector secundar", impreuna cu "sectorul tertiar" al economiei. In teoria economica, agricultura si industria reprezinta "sectorul primar", in care se produc marfurile; sectorul secundar este comertul, adica circulatia marfurilor; sectorul tertiar desemneaza zona serviciilor, adica turismul, activitatea bancara, divertismentul, serviciile profesionale specializate etc.; exista si un asa-nu 151c26b mit "sector cuaternar", desemnind zona de information tehnology; serviciile, ca si IT-ul sunt, insa, tot un comert, mai precis un comert cu servicii.

Etimologic, se pare ca notiunea de comert vine din lat. cum merx - "cu marfa"[1].

Marfa, obiect al comertului, este un bun destinat schimbului. Bunul, ca lucru cu valoare economica de intrebuintare, inceteaza a mai fi marfa indata ce nu mai exsita intentia de revinzare a sa, adica de repunere a sa in circulatie in vederea schimbului.

Marfa este orice bun corporal sau incorporal destinat utilizarii sau consumului. Notiunea de marfa se completeaza zi de zi cu noi tipuri de marfa. Actiunile dematerializate emise de societatile cotate, instrumentele financiare derivate, spatiul de publicitate pe internet, "marfurile" care pot fi cumparate pe lynden dollars in second life, serviciile de reclama, publicitate, marketing si public relations (PR), serviciile de consultanta etc. erau de neimaginat in urma cu 50 de ani. Aceste marfuri dematerializate care nu mai au corporalitate si nici realitate (ele se gasesc numai in spatiul virtual) ridica intrebarea ce mai inseamna in acest caz consumul sau utilizarea acestor marfuri. Criza de pe piata bancara si cea ipotecara din anii 2007-2008, care s-au comprimat cu peste 2 trilioane de pseudo-dolari ca urmare a spargerii bulei speculative de pe piata sub-prime a ipotecilor din SUA, a facut o lume intreaga sa se intrebe, ca si copii vesnici din Peter Pan, care se obisnuisera sa manince ceea ce isi imaginau ca este pe masa, cum de nu mai au mincare.    

Pe de alta parte, conotatia juridica a termenului "comert" este mult mai larga decit cea economica. Dreptul comercial include in sfera comer ului toate activitatile sistematic organizate privitoare la produc ie, servicii i circula ie a marfurilor si a serviciilor. Toate aceste activita i sunt comerciale pentru ca au ca scop final punerea marfurilor sau serviciilor la dispozi ia consumatorului.

Uneori aceste activita i sunt derulate ca profesii distincte, separate de profesiile comerciale. Este vorba de asa-numitele profesii liberale (sau reglementate), din categoria carora fac parte avocatii, notarii, practicienii in insolventa, mediatorii, executorii judecatoresti, expertii, evaluatorii, consultantii fiscali, brokerii, agentii de marketing sau agentii comerciali, medicii, ziaristii etc. In general, se considera ca atit persoanele in cauza, cit si activitatile lor, chiar organizate sub forma intreprinderii, sunt exterioare comertului. Totu i, contingen a acestor profesii cu activitatea comerciala produce o "contaminare" a lor cu specificului comertului. In orice caz, aceste profesii sunt si ele guvernate de aceleasi legi "economice" care reglementeaza activitatea comerciala.

Se poate vorbi in prezent de o tendin a de "comercializare" a rela iilor sociale, o expansiune a dreptului comercial catre alte zone ale sistemului juridic. Se manifesta o tendin a de ingerin a a normelor i principiilor dreptului comercial catre zone ale rela iilor sociale care faceau, in mod tradi ional, obiectul exclusiv de reglementare a altor ramuri de drept, cum ar fi, spre exemplu, legislatia achizitiilor publice sau cea a contractelor administrative. Acestea sunt motivele pentru care faptul de comert si comerciantul, cele 2 criterii de comercialitate a unui raport juridic, tind a fi inlocuite de notiunea de afacere, adica de activitate organizata de un intreprinzator, pe risc economic propriu, in intentia de a obtine profit, notiune care include orice activitate ce presupune asumarea unui risc in vederea obtinerii de profit, si nu numai activitatea comerciala clasica. De aici si incercarile de teoretizare a unui "drept al afacerilor" care nu se limiteaza la dreptul comercial clasic, ci inglobeaza si profesiile liberale, precum si fiscalitatea afacerilor, dreptul penal al afacerilor si interventia statului in economie (achizii publice, concesiuni, contracte administrative, privatizare, ajutor de stat). De altfel, in doctrina franceza, inca din 1994 s-a observat aceasta expansiune. S-a spus : "este suficient sa reamintim butada: afacerile sunt banii altora. Am putea spune de altfel, ca tot asa afacerile sunt munca altora sau suferinta altora. Dreptul intervine, mai intai, pentru a stabili un minimum de ordine, onestitate si securitate in relatiile dintre profesionistii comertului si ai industriei. Dreptul este singura contrapunere a insolentei banului corupator si imoral[2]".

2. Dreptul comercial este o ramura de drept care grupeaza toate normele juridice aplicabile rela iilor sociale care se formeaza in jurul activitatii comerciale si al comerciantilor. Sintetic, deci, dreptul comercial reglementeaza activitatea comerciala si statutul comercian ilor

Sistemele de reglementare a relatiilor comerciale se impart in doua mari categorii :

(i) sistemul subiectiv : calitatea de comerciant pre-exista activitatii comerciale, fiind criteriul determinant in aplicarea legii comerciale; este un sistem aplicat de dreptul german;

(ii) sistemul obiectiv : sfera de aplicare a dreptului comercial este delimitata rationae materiae de obiectul activitatii, adica faptele de comert, enumerate ca atare de legiuitor; sistemul are in vedere obiectul rela iilor sociale comerciale, indiferent de subiectul acestora, ceea ce inseamna ca si ne-comerciantii pot participa la relatiile juridice comerciale, prin savirsirea de fapte de comert; este un sistem aplicat in dreptul francez.

Sistemul romanesc de reglementare a relatiilor juridice comerciale este, in principiu, un sistem obiectiv, caracter determinat de enumerarea unei liste de 20 de fapte de comert la art. 3 C.com. Totusi, art. 4 C.com. determina, in mod indirect si in subsidiar, o categorie de fapte de comert (denumite "subiective") care nu isi extrag comercialitatea din caracteristicile intrinseci ale faptelor savirsite, ci din calitatea de comerciant a autorului lor, calitate care este dobindita, in conditiile art.7 C.com, prin exercitiul sistematic, cu caracter de profesiune, a faptelor de comert "obiective", pe risc economic propriu, in vederea obtinerii de profit. Asadar, in mod coroborat, art.3,art. 4 si art.7 C.com stabilesc ca : (i) o serie de acte i fapte juridice, enumerate expres, sunt calificate de legiuitor ca fiind comerciale (enumerarea este, insa, empirica si non-exhaustiva); raporturile juridice generate de sau derivate din aceste fapte sunt raporturi juridice comerciale; (ii) calitatea de comerciant este dobindita de orice persoana fizica care savar e te acte i fapte juridice, declarate de legiuitor ca fiind comerciale, cu titlu de profesie obi nuita si pe risc economic propriu, precum si de persoanele juridice care se constituie cu scopul de a face comert; (iii) orice obligatie a comerciantului, generata de exercitiul comertului acestuia, este prezumata a fi comerciala.

Asadar, comer ul, in sensul dreptului comercial, cuprinde toate activita ile legate de producerea bunurilor si prestarea serviciilor privite ca marfa, de circula ia lor pana la dobandirea de catre consumatorul final in vederea folosin ei i a consumului, precum i de activita ile conexe acestora (de ex: marketing-ul, publicitatea, reciclarea produselor etc.). Sfera no iunii de marfa se large te incluzand i marfurile dematerializate, inclusiv informa ia. Formele comer ului devin din ce in ce mai complexe, incluzand comer ul in spa iul virtual informatic. Cauze legate de condi iile apari iei i evolu iei normelor de drept comercial au dus la delimitarea sistemelor de drept in sisteme subiective i in sisteme obiective. Dreptul comercial roman este o ramura de drept ce cuprinde normele aplicabile faptelor de comer determinate ca atare de lege i celorlalte acte ale comercian ilor, daca nu sunt de natura civila sau daca nu rezulta contrariul din insu i actul incheiat. Sistemul dreptului comercial roman este, prin urmare, unul obiectiv in principiu, caracter determinat de art.3 si art.7 C.com., dar corectat cu prezumtia de comercialitate stabilita de art. 4 C.com

Aparitia si evolutia dreptului comercial

Normele de drept comercial au fost initial o creatie a practicii comerciale, un drept al profesionistilor comertului, creat pentru uzul comerciantilor. Treptat, ele s-au acumulat in colectii de practica judiciara si cutume (denumite si "statute"), care ulterior s-au codificat si s-au transformat in drept scris, impus de stat si celorlati subiecti de drept. Aceste uzuri si jurisprudente profesionale au devenit obiect de studiu pentru juristi si o preocupare constanta a legiuitorului.

Relatia drept comercial - practica a comertului este si in prezent un motor al dezvoltarii dreptului comercial. Influente ale practicii comerciale asupra dreptului se manifesta pe 2 cai:

- efectele normelor determina reactii ale organizatiilor profesionale comerciale care, la randul lor determina modificari legislative;

- in viata comerciala apar tehnici si figuri juridice noi, inovatii juridice, care ulterior devin norme juridice comerciale. Conform profesorului Yves Guyon, "dreptul comercial este un drept existentialist : existenta sa precede esenta sa". Dincolo de erezia cuprinsa in aceasta definitie plastica[3], putem accepta ca, intr-adevar, practica afacerilor este un laborator al legilor, legiuitorul fiind cel care pune realitatea impusa de lumea afacerilor in timparul normei juridice (o esenta a lucrurilor juridice).

Prof. Y. Guyon adauga insa, ca, "spre deosebire de legile naturale, care sunt legi ale cauzalitatii, legile juridice sunt legi ale finalitatii". Popoarele care au creat i dezvoltat normele de drept comercial sunt popoarele care s-au ocupat de timpuriu cu comer ul, respectiv fenicienii, grecii, italienii, spaniolii i mai tarziu francezii, olandezii si germanii. Scopul normelor comerciale este acel minim de ordine si disciplina necesare linistitei si utilei folosinte a fondului de comert, in conditii de competitie comerciala.

Evolu ia dreptului comercial se caracterizeaza prin doua mari trasaturi: (i) este dominat de jurisdic ia profesionala, precedentul judiciar si cutuma juridica; (ii) este un drept profesional, aplicabil doar comerciantilor (trasatura manifestata pana la apari ia Codului comercial al lui Napoleon, din 1807).

Doctrina comerciala recunoa te 3 etape de evolu ie ale dreptului comercial:

- epoca veche, in care apar norme de drept aplicabile comer ului la asiro-babilonieni, fenicieni, egipteni, greci i romani;

- epoca statutara (dreptul comercial cutumiar), care corespunde Evului Mediu i ia sfar it odata cu codificarile lui Ludovic al XIV-lea (cele doua Ordonante ale lui Colbert din 1673 si 1681);

- perioada codificarii, caracterizata prin trecerea de la dreptul cutumiar la dreptul scris[4].

Epoca veche a dreptului comercial este caracterizata de norme disparate i institu ii izolate aparute din necesitatea de a pune la dispozi ia negustorilor reguli adaptate nevoilor comer ului. Grecii sunt primul popor care au organizat o jurisdic ie i o procedura pur comerciala. Jurisdic ia privea traficul maritim, raporturile cu strainii i litigiile nascute din targuri. Judecatorii comerciali erau desemna i din randul negustorilor, pentru ca erau mai califica i i mai greu de corupt.

Crea iile dreptului roman in privin a dreptului comercial nu au fost semnificative deoarece psihologic, societatea romana era inclinata catre agricultura, pastorit irazboi. Practic, dreptul comercial roman, atit cit a existat, este un drept pretorian. Pentru necesitatile practice ale comertului, pretorul roman obisnuia sa adaptze institu iile lui ius civile la pricinile comerciale. Cu timpul, acest drept pretorian a ajuns sa impuna unele institutii de drept comercial, cum ar fi societatea cu personalitate juridica si dreptul bancar primitiv, care s-au pastrat de-a lungul timpului si au stat la baza unora dintre institutiile moderne ale dreptului comercial. 

Epoca statutara este epoca crearii normelor de drept comercial clasic. Unele norme din aceasta perioada au ramas, cu diverse adaptari si modificari, aplicabile si astazi.

Premisele sociale si politice care au dus la aparitia acestor norme sunt: (i) faramitarea politica aparuta dupa prabusirea Imperiului Roman de Apus (care a dus la aparitia unei puzderii de formatiuni politice, fiecare cu reguli de drept proprii); (ii) patrunderea in legislatiile civile a normelor de drept germanic, primitive la acea data si nefavorabile schimbului (ex: duelul, judecata lui Dumnezeu etc.); (iii) aparitia Bisericii Catolice si a dreptului canonic, cu reguli care stanjenesc dezvoltarea comertului.

Dreptul canonic, ca, de altfel, si dreptul militar, interzice comertul celor care fac parte din cler, respectiv, armata. Antrenarea in afaceri comerciale a clerului sau a militarilor putea duce la excomunicare. Cu toate acestea, cavalerii templieri (calugari-militari) sunt primii comercianti, ei fiind cei care au inventat efectele de comert si activitatea bancara. Pe de alta parte, in jurul catedralelor sau al basilicilor, in special in timpul cruciadelor, s-a exercitat timp de mai bine de 300 de ani un adevarat comert cu relicve religioase[5]. Comertul din jurul catedralelor, comertul cu relicve sacre (reale sau inventate) sau comertul cu "indulgente" (papa acorda iertare daca cel cazut in pacat facea penitente si platea bisericii anumite sume de bani) au determinat si aparitia reformei lutherane, care a reprezentat o reactie la "comercializarea bisericii", vazuta ca o desacralizare. De altfel, jurisconsultii medievali au reusit sa gaseasca tehnici juridice de evitare a interdictiei de a face comert. Spre exemplu, in contractul de comenda (precursorul societatii in comandita), cel care avea bani, dar nu putea sa ii fructifice din cauza restrcitiei de a face comert, ii punea la dispozitia unui comerciant, care urma sa ii achite acestuia atti capitalul investit, cit si o participare la profit. In acest fel, clericul sau militarul evitau interdictia de a face comert si, in acelasi timp, erau aparati de raspunderea pentru consecintele esecului comerciantului, ei riscind numai banii investiti.

Canon in limba latina inseamna regula. In mod obisnuit, in limbajul popular, dreptul canonic este sinonim cu dreptul bisericesc. Dar, in realitate, dreptul canonic inseamna orice drept care are la baza un sistem de reguli ale unui corp profesional, religios sau colegial in care regulile sunt stabilite de comunitatea respectiva, iar membrii comunitatii, existenti sau novice, le accepta ca fiind obligatorii si ca fiind executorii de catre "judecatorii" comunitatii. Practic, din aceasta perspectiva, dreptul comercial a fost la origine un drept canonic, intrucit el era constituit din statute ale breslei, create de breasla si la care fiecare nou membru al breslei adera, ca o conditie pentru a deveni membru. Ca drept bazat pe reguli care nu provin de la stat, dreptul canonic reprezinta toate normele juridice care nu sunt impuse de stat, prin lege, ci sunt impuse de comunitatea din care face parte destinatarul acestor reguli. Este usor de observat ca acest tip de drept, pe care eu il denumesc canonic, este prezent in multe domenii ale dreptului comercial, dintre acestea cel mai elocvent exemplu fiind cel dat de piata de capital, unde se accepta ca norme juridice regulile impuse de asa-numitele "organisme cu putere de auto-reglementare" (Bursa de Valori Bucuresti, piata organizata de valori mobiliare, este o societate commercial care stabileste regulile jocului la bursa; toti cei interest de acest "joc" sunt tinuti sa respecte aceste reguli).

Din cauza nesigurantei drumurilor si a slabei dezvoltari a mijloacelor de comunicatie apar targurile comerciale medievale. La locul si la timpul tirgului, toti participantii erau obligati sa respecte regulile impuse de organizatorii tirgului. Astfel apare dreptul medieval al targurilor. Conform prof. I.L. Georgescu, "ceea ce caracterizeaza targurile din punct de vedere juridic este ideea de autonomie juridica si jurisdictionala".

Dreptul targurilor aduce cateva inovatii fata de dreptul comun. Astfel, dobanda (considerata un pacat de religia crestina) este permisa; actele constatatoare de drepturi si obligatii, investite cu sigiliul targului au putere executorie; obligatiile au scadenta intr-un an de zile; raspunderea co-debitorilor si a fideiusorului cu debitorul principal este solidara, daca acestia luau parte la targ; executarea debitorilor se facea prin proceduri colective si concursuale de catre creditori (procedura care reprezinta sursa procedurii insolventei).

Negustorii s-au organizat in corporatii, care in timp au dobandit o impresionanta forta economica, civica si politica. Profesolul I.L.Georgescu a spus : "dreptul comercial este fructul necesitatii, iar autonomia sa este creatiunea clasei negustorilor, datorita puterii lor economice si organizarii politice". Negustorii organizati in corporatii au dobandit treptat o puternica influenta in societatea medievala si au obtinut din partea puterii politice dreptul de a crea o jurisdictie proprie, profesionala, la care faceau apel numai negustorii inscrisi in matricolele breslelor si ale corporatiilor. Deciziile pronuntate de consulii corporatiei erau stranse in statute reprezentand cutume si constituind precedente.

Avand in vedere ca nobilii si clerul (care aveau interdictii in a desfasura o activitate comerciala cu titlu de profesiune permanenta) gaseau totusi interesant comertul si castigul, ei au gasit posibilitatea de a participa la viata comerciala : printr-o fictiune juridica, au ajuns sa fie admisi in fata jurisdictiei consulare si alte persoane decat negustorii inscrisi in matricole (procesul era considerat "causa et ocasione mercature").

O data cu aparitia statelor feudale centralizate puterea politica a trecut la o vasta opera de "inventariere", analiza si sistematizare a acestor statute si precedente si, in final, la codificarea lor in opere legislative care pregatesc aparitia marilor coduri.

Perioada codificarii a fost declansata de Ordonantele lui Ludovic al XIV-lea din 1673 (asupra comertului terestru) si din 1681 (asupra comertului maritim), care au facut trecerea de la sistemul subiectiv la cel mixt, legea comerciala aplicandu-se atat in considerarea calitatii de comerciant, cat si in considerarea unor acte denumite "acte obiective de comert".

Ultimul pas catre un sistem obiectiv este facut prin Codul Napoleon de la 1807. Acest cod este in vigoare si astazi. Codul nu a pastrat din vechiul sistem statutar si cutumiar decat traditia tribunalelor profesionale. Codul Napoleon de la 1807 a constituit expresia legislativa a filozofiei revolutionare de la 1789 care a tins sa elimine din societatea vremii distinctiile dintre membrii societatii create pe criterii de clasa.

Desi in teorie acest sistem are la baza ideea de echitate, totusi el ridica mari probleme in prezent. Faptele de comert sunt aratate explicit de legiuitor si chiar daca presupunem ca analiza este corecta si exhaustiva (la momentul legiferarii sunt cuprinse in lege toate operatiunile comerciale) in timp, datorita dezvoltarii, evolutiei si a revolutiei tehnologice, viata comerciala evolueaza si astfel isi creeaza institutii si operatiuni comerciale noi. Inevitabil, legea comerciala edictata de stat devine desueta.

In prezent, asistam la o noua etapa de dezvoltare a dreptului comercial, caracterizata prin 2 trasaturi: (i) o uniformizare regionala i mondiala a dreptului comercial, prin adoptarea a numeroase conven ii interna ionale care au ca obiect reglementari comerciale i care sunt receptate pe plan intern; ex.: e-commerce, domeniile de internet, vinzarea internationala de marfuri, insolventa transfrontaliera, expeditiile internationale etc.; de o importanta deosebita sunt codificarile uzantelor comerciale (de genul clauzelor Incoterms sau al clauzelor standardizate din domeniul expeditiilor de marfuri) care, desi nu sunt considerate peste tot drept norme juridice, ci doar izvoare interpretative ale dreptului comercial, devin obligatorii intre parti, prin inserarea lor in contractul dintre parti; (ii) apari ia la nivel regional a unui drept comercial european, structurat pe norme de drept comunitar, care are i el ca efect o uniformizare a reglementarilor pe continentul nostru; ex. : regulamentele (care au efect direct in dreptul intern) si directivele (care trebuie implementate in dreptul intern); aceste reglementari au in vedere, in special, dreptul concuren ei i protectia consumatorului, dar se extind, in ultima vreme, si la dreptul societatilor comerciale, la legislatia financiar bancara si a pietei de capital, la legislatia insolventei si chiar la dreptul transporturilor; tot acest corpus de reglementari comunitare este reunit doctrinar sub denumirea de acquis comunitar, care desemneaza totalitatea reglementarilor si principiilor dreptului comunitar european de la care dreptul intern al statelor membre nu poate deroga.

Pe teritoriul Romaniei medievale nu s-a putut vorbi de o clasa inchegata de negustori, care sa dobandeasca astfel, o autonomie si o independenta fata de puterea politica care sa-i permita sa elaboreze si sa dezvolte norme comerciale derogatorii de la dreptul comun sau o jurisdictie profesionala comerciala. N.Iorga in lucrarea "Istoria comertului romanesc" afirma ca  nu a existat o clasa inchegata de negustori decat catre sec. al XVIII-lea - al XIX-lea.

Chiar daca nu a existat de timpuriu o clasa a negustorilor autohtoni, a existat o viata comerciala activa pe teritoriul vechii Dacii si, ulterior, al noilor structuri statale create de proaspatul popor format. Domnitorii Tarilor Romanesti au acordat negustorilor straini (grecii, genovezii, venetienii, hanseaticii, lipscanii) numeroase privilegii - ex: exceptarea la plata unor taxe de vama, in schimbul taxelor pe care acceptau sa le plateasca acesti negustori.

Normele dreptului comercial erau practic inexistente, aplicandu-se norme de drept cutumiar ("obiceiul pamantului") sau norme imprumutate de la negustorii straini. 

Evolutia vietii economice si prefacerile politice au adus schimbari pe planul dreptului, ajungandu-se la aplicarea unui drept privat scris. Astfel au avut loc codificari ale dreptului cutumiar, imprumutat de la hanseatici si de la francezi (Codul comercial de la 1807).

Prima legiuire care contine reguli coerente de drept comercial este Codul lui Andronache Donici de la 1814 (care reglmenta "daraverile comerciale" si "iconomicosul faliment"). In Codul Caragea se vorbea despre "polite", "tovarasie", "mofluzii mincinosi" (falitii fraudulosi). Regulamentul Organic al Munteniei din 1831 reglementeaza o jurisdictie speciala determinata dupa faptele de comert si hotarari executorii pronuntate in cadrul acestei jurisdictii speciale. In executarea regulamentelor se traduce Codul comercial francez de la 1807, care se pune in aplicare in Muntenia sub numele de "Condica de comerciu a tarii romanesti". "Condica" s-a aplicat, de facto, si in Moldova. Intre anii 1840-1887 s-au aplicat Regulamentele Organice/Codul comercial francez.

In 1887, Codul de comert francez (tradus si redenumit) a fost inlocuit de Codul comercial roman, in vigoare si astazi. Codul comercial roman a fost influentat de Codul comercial italian, in principal, de Codul comercial german din 1861, de Legea cambiala germana 1848 si de Legea belgiana asupra gajului comercial si a contractului de comision din 1872.

In special dupa primul razboi mondial au fost adoptate legi speciale privind registrul comertului, bursele de marfuri si de valori, comertul de banca si vanzarea industriala pe credit. Aceste legi speciale reflectau progresul economic inregistrat de Regatul Romaniei dupa Marea Unire de la 1918.

In perioada socialista, de dupa abdicarea regelui Mihai si instaurarea puterii comuniste, legislatia comerciala speciala a fost treptat inlocuita cu legi inspirate de doctrina economica socialista, care au dus la schimbarea caracterului economiei romanesti, dintr-o economie de piata libera, intr-o economie centralizata si planificata administrativ. Treptat, dreptul comercial a disparut ca ramura de drept, pentru ca i-a disparut obiectul de reglementare : relatiile comerciale bazate pe principiile economiei de piata libera au fost inlocuite de relatiile de productie de tip socialist. Apare treptat un asa-numit "drept economic socialist" care era structurat pe un tip de norme mixte, de drept civil si de drept administrativ. In relatiile intreprinderilor socialiste romanesti cu intreprinderi economice straine, Codul comercial a continuat sa se aplice, atunci cand era desemnat ca lex causae care guverna raportul juridic respectiv. Acesta a fost motivul principal pentru care codul comercial a supravietuit epocii comuniste.

Dupa 1990 s-a trecut la o reforma profunda a sistemului nostru legislativ, care a cuprins si domeniul legilor care reglementeaza activitatea economica sau comerciala. Insa acest proces de schimbare s-a facut in graba si de foarte multe ori incoerent. A fost redescoperit codul comercial, in special in domeniul falimentului si al dreptului maritim, dar si in domeniul garantiilor comerciale si al contractului de transport. Unele legi adoptate sunt de inspiratie anglo-saxona, altele de inspiratie latina si astfel, cele mai multe au facut obiectul unor schimbari succesive. Acest status quo a facut ca in prezent la Ministerul Justitiei sa sa pregateasca o reforma a intregului drept privat, in urma careia sa se produca o unificare a materiei obligatiilor in Codul civil, o trecere de la sistemul obiectiv la cel subiectiv, prin abrogarea Codului comercial si pastrarea unei legislatii comerciale structurate pe fiecare domeniu al activitatii comerciale.