FORMELE INFRACTIUNII INTENTIONATE

Formele infractiunii intentionate sunt acele modalitati pe care le poate imbraca o infractiune intentionata in raport cu stadiul pana la care a fost dusa ori oprita activitatea infractionala in functie de fazele de desfasurare ale acesteia.

Fiecarei faze de desfasurare a activitatii infractionale ii corespunde o forma infractionala distincta. In consecinta, vom avea urmatoarele forme infractionale:

- actele pregatitoare sunt atunci cand pentru realizarea hotararii infractionale s-au efectuat acte de pregatire;

- tentativa - cand s-a trecut la executarea actiunii constitutive, insa aceasta nu s-a realizat integral ori, desi infaptuita in intregime, nu a generat rezultatul;

- fapta consumata - cand actiunea constitutiva a fost savarsita in intregime si s-a produs rezultatul socialmente periculos;

- fapta epuizata - cand, dupa consumare, urmarea produsa initial s-a amplificat de la sine sau actiunea insasi, prelungindu-se, a facut ca si procesul de producere a urmarilor sa se prelungeasca iar rezultatul sa se amplifice.

A. ACTELE PREGATITOARE (PREPARATORII)

a) Notiune

In principiu, orice infractiune intentionata, pentru a fi comisa in conditii optime, presupune o pregatire prealabila care poate 323e42d consta in diferite activitati, in functie de natura si imprejurarile in care se savarseste infractiunea.

Prin actele pregatitoare intelegem acele acte efectuate in vederea realizarii laturii obiective a infractiunii pe care subiectul a hotarat sa o comita.

b) Modalitatile actelor pregatitoare

Codul penal - care nu defineste actele pregatitoare - nu arata, in cuprinsul partii generale, care sunt modalitatile acestora. O face numai partial, in anumite texte din partea speciala a Codului Penal, ori cuprinse in unele legi penale speciale.

Potrivit acestor dispozitii, in fapt, actele pregatitoare se pot infatisa sub una din urmatoarele modalitati:

- procurarea, producerea sau adaptarea mijloacelor sau instrumentelor necesare savarsirii infractiunii (de exemplu: cumpararea unei arme in vederea savarsirii unui omor, confectionarea unui speraclu in vederea comiterii unui furt, modificarea unei chei pentru a patrunde in locuinta femeii pe care subiectul si-a propus sa o violeze);

- culegerea de date sau informatii de natura sa faca posibila ori sa usureze savarsirea infractiunii (de exemplu, cu privire la locul unde se afla obiectul material pe care subiectul vrea sa-l distruga, ori cu privire la timpul in care posesorul unui bun ce urmeaza a fi furat lipseste de acasa);

- luarea de masuri in vederea ingreunarii descoperirii faptei ce se va comite sau in vederea asigurarii folosului ce va rezulta din infractiune (de exemplu: aducerea unui autovehicul in apropierea locului unde se va comite omorul, in vederea transportarii imediate a cadavrului, cautarea de favorizatori ori tainuitori).

c) Conditiile actelor pregatitoare

Pentru ca o activitate oarecare sa fie considerata act de pregatire la savarsirea unei infractiuni, ea trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

- sa fie efectuata in vederea savarsirii unei infractiuni. Verificarea indeplinirii acestei conditii este, de cele mai multe ori, deosebit de dificila, intrucat numai rareori actele de pregatire isi dezvaluie, neindoielnic, legatura cu o activitate infractionala ce ar urma sa fie savarsita in viitor (de exemplu, luarea pe ascuns a amprentei unei chei de la o casa de bani);

- sa aiba o existenta obiectiva, fiind de natura sa creeze conditii favorabile executarii actiunii incriminate;

- activitatea efectuata sa nu faca parte din elementul material al infractiunii proiectate sau sa nu constituie un inceput de executare a acesteia. Actul de pregatire nu trebuie sa apartina actiunii tipice pe care norma de incriminare o indica sau o descrie prin "verbum regens", ci sa reprezinte o activitate distincta de acea actiune, destinata sa faca posibila si sa usureze savarsirea infractiunii;

- sa fie savarsita cu intentie directa. Necesitatea intentiei directe rezulta din finalitatea urmarita prin savarsirea actului de pregatire: subiectul il savarseste in vederea comiterii unei infractiuni, ceea ce, evident, implica atat reprezentarea rezultatului firesc propriu acelei infractiuni, cat si urmarirea producerii acestui rezultat. Ne aflam, cu alte cuvinte, in fata unei intentii calificate prin scop;

- sa fie savarsita de catre insasi persoana care va comite infractiunea. Daca este comisa de catre alta persoana decat aceea care urmeaza a savarsi actiunea constitutiva, actul pregatitor isi pierde acest caracter, devenind un act de participatie (daca de exemplu - cineva procura o cheie pentru ca alta persoana sa o foloseasca la comiterea unui furt, suntem in domeniul actelor de complicitate).

d) Caracteristicile actelor pregatitoare

Cu toata varietatea lor, actele de pregatire prezinta unele trasaturi caracteristice comune, care ar putea fi sintetizate dupa cum urmeaza:

- actele de pregatire, fiind savarsite in scopul comiterii infractiunii, pun in pericol aceleasi valori sociale ca si infractiunea consumata. Obiectul juridic atat al unora cat si al celeilalte este identic, chiar daca actele de pregatire il pericliteaza indirect, iar actele de executare nemijlocit. Este adevarat ca, in cazul actelor pregatitoare, pericolul este ceva mai indepartat de obiect si mai poate fi evitat (fie prin renuntarea subiectului, fie prin interventia altor factori sau imprejurari), dar acesta este numai un aspect cantitativ - cu efecte asupra modului de incriminare a actelor pregatitoare, deoarece, sub aspect calitativ sunt primejduite aceleasi valori sociale;

- oricat de mare ar fi ponderea lor in procesul producerii rezultatului socialmente periculos, actele de pregatire nu pot genera ele insele, prin propria lor actiune, acel rezultat; in antecedenta cauzala ele au si vor avea intotdeauna valoarea unor conditii, neputand deveni niciodata o cauza a urmarii periculoase pe care incriminarea faptei tinde sa o previna;

- precedand actele de executare, actele de pregatire au o existenta distincta, bine marcata, putand fi delimitate - in timp si spatiu - de cele dintai. Intervalul de timp care le desparte de acestea poate fi foarte scurt, dar si de o durata mai lunga (de exemplu, o persoana care si-a procurat o cerneala speciala spre a falsifica un inscris, poate trece la actiune imediat, dupa aceea, dar si mult mai tarziu, peste cateva luni sau chiar ani); un asemenea interval exista insa intotdeauna. Cat priveste locul de comitere, nu este necesar ca actele de pregatire si cele de executare sa fie savarsite in acelasi loc, ele pot fi comise in locuri diferite, indiferent de distanta care le separa.

Codul nostru penal a optat pentru teza neincriminarii actelor pregatitoare. Asa se explica faptul ca, in partea sa generala nu cuprinde nici o dispozitie privitoare la aceste acte.

De la aceasta regula de baza exista, in partea speciala a codului, precum si in cateva legi speciale, unele prevederi derogatorii, de incriminare a unor acte pregatitoare, considerate a prezenta un pericol social deosebit. Pentru realizarea acestui obiectiv - incriminarea, in cazuri de exceptie, a unor acte preparatorii - legiuitorul nostru foloseste doua tehnici legislative deosebite.

O prima metoda este aceea a asimilarii actelor pregatitoare cu tentativa si a sanctionarii lor ca atare. De exemplu, in art. 293 alin. 2 si art. 295 alin. 5 C. P. se prevede ca "se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor, instrumentelor, precum si luarea de masuri in vederea comiterii" anumitor infractiuni contra sigurantei statului si respectiv acte de terorism, iar in art. 293 alin 1 si art. 295 alin. 4 C. P. se arata ca tentativa la aceleasi infractiuni se pedepseste. Asemenea incriminari ale actelor pregatitoare prin asimilarea cu tentativa existenta apar si in cazul infractiunilor de trafic ilicit de droguri (art. 393 alin. 1 si 2 C. P.) precum si la infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal (forma agravanta prevazuta de art. 215 alin. 2 C. P.).

Cea de-a doua modalitate de incriminare a actelor de pregatire folosita de legiuitorul roman consta in integritatea acestora in continutul infractiunii pe care subiectul si-a propus sa o comita ori in considerarea lor ca infractiuni autonome. Exemplificam prima situatie cu dispozitiile art. 309 C. P. care, definind infractiunea de dare de mita, arata ca aceasta consta in "promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase" unui functionar pentru a-l determina sa indeplineasca, sa nu indeplineasca ori sa intarzie indeplinirea unui act de serviciu, ori, nu este greu de vazut ca, in esenta sa, una din aceste actiuni - promisiunea de bani ori alte foloase - reprezinta un act de pregatire al darii efective de mita. Cea de-a doua situatie poate fi exemplificata cu prevederile art. 467 C. P. care incrimineaza, ca infractiune autonoma, "fabricarea ori detinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea" unor titluri sau valori; ambele actiuni incriminate prin acest text reprezinta - asa cum rezulta vadit din chiar termenii legii - acte univoce de pregatire a savarsirii altor infractiuni.

B.TENTATIVA

a) Definitie

Codul nostru penal defineste tentativa in art. 34 alin. 1, aratand ca aceasta consta in "punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul".

Tentativa cuprinde ansamblul actelor de executare efectuate intre momentul terminarii actelor pregatitoare, pe de o parte si momentul producerii rezultatului, pe de alta parte.

Caracterizandu-se printr-o executare determinata sau prin absenta rezultatului - deci printr-o latura obiectiva incompleta - tentativa este o forma atipica (imperfecta) a infractiunii pe care subiectul si-a propus sa o savarseasca. Ea este insa o infractiune pentru ca, desi nedesavarsita din punct de vedere obiectiv, este o fapta incriminata si pedepsita de lege.

b) Conditiile tentativei

Din definitia legala a tentativei rezulta ca pentru existenta acesteia trebuie indeplinite anumite conditii de ordin subiectiv si obiectiv.

- Prima conditie este de ordin subiectiv si presupune ca faptuitorul sa fi luat hotararea de a savarsi o infractiune. Actele de executare fiind savarsite in vederea producerii unui anumit rezultat, in mod necesar trebuie sa fie precedate de hotararea de a comite actiunea ce conduce, in mod firesc, la survenirea acelei urmari. In cazul oricarei forme infractionale, deci si al tentativei, formarea laturii subiective precede, in timp, efectuarea actelor materiale prin care subiectul tinde sa realizeze ceea ce si-a propus in cadrul perioadei interne cu care debuteaza, obligatoriu, orice proces infractional.

- A doua conditie, care este de ordin obiectiv, cere ca faptuitorul sa fi depasit faza actelor pregatitoare si sa fi efectuat acte de executare propriu-zisa.

Aceasta conditie pune in discutie problema deosebirii actelor de executare de actele de pregatire.

In literatura juridica aceasta problema formeaza obiectul unei controverse, iar pentru solutionarea ei s-au formulat mai multe criterii - fiecare cu diverse variante - care pot fi cuprinse in trei grupe principale.

Potrivit unor criterii, denumite subiective, cand actul faptuitorului, singur sau ajutat de alte imprejurari, da in vileag intentia cu care a fost efectuat, este act de executare, dimpotriva, actul care nu are aceasta aptitudine va fi preparatoriu. De exemplu, deschiderea unei casete apartinand altei persoane, cu ajutorul unui speraclu, constituie act de executare, deoarece releva intentia de furt, pe cand cumpararea unui bidon cu petrol lampant, in scopul savarsirii unui incendiu este un act pregatitor, pentru ca nu releva latura obiectiva a infractiunii prevazuta de art. 263 C. P.

- A treia conditie cere ca activitatea de executare sa fi fost intrerupta sau rezultatul sa nu se fi produs. Prin aceasta conditie se determina momentul final sau limita superioara a tentativei, asa cum prin conditia examinata anterior se stabileste momentul initial sau limita inferioara acestei forme de activitate infractionala. Tentativa - care incepe odata cu efectuarea primului act de executare - ia sfarsit fie in momentul in care executarea inceputa este impiedicata sa continue si sa se desavarseasca, fie in momentul cand executarea fiind terminata, trebuia sa se produca rezultatul, insa acesta nu s-a produs.

c) Conditiile preexistente ale tentativei

- Obiectul tentativei Tentativa, fiind o forma a infractiunii intentionate, se caracterizeaza prin cele doua conditii preexistente, fara de care nu este conceputa infractiunea: obiectul si subiectul.

Obiectul social juridic al tentativei va fi acelasi cu al faptei consumate. De exemplu, in cazul infractiunii de omor, obiectul juridic al faptei in forma consumata cat si al tentativei il formeaza viata persoanei fizice ca valoare sociala si relatiile sociale privitoare la aceasta, aparate de legea penala.

Deosebirea esentiala dintre tentativa si infractiunea consumata, in ceea ce priveste obiectul social juridic, consta tocmai in aceea ca prin infractiunea consumata se vatama obiectul infractiunii, in timp ce prin comiterea tentativei se creeaza un pericol direct pentru acesta. In cazul tentativei, obiectul social juridic nu este atins in existenta sa, integritatea acestuia nu este afectata. Aceasta deosebire referitoare la consecintele tentativei si ale infractiunii fapta consumata asupra obiectului infractiunii, duce si la deosebirea pe planul gradului de pericol social intre cele doua forme de savarsire a infractiunii intentionate, in sensul ca pericolul social al tentativei este mai redus decat al faptei consumate, motiv ce a determinat pe legiuitor sa adopte sistemul diversificarii pedepsei tentativei in raport cu infractiunea consumata.

In functie de natura infractiunii la care s-a inceput executarea ori aceasta a fost efectuata in intregime, fara a se produce consecintele negative, tentativa poate sa se caracterizeze si prin existenta unui obiect material asupra caruia se indreapta activitatea faptuitorului.

- Subiectul tentativei. La tentativa subiectul activ este persoana care a luat hotararea de a comite o anumita infractiune si care a inceput executarea elementului material specific acesteia ori la efectuarea in intregime, fara sa se produca consecintele prevazute de norma de incriminare. Aceasta trebuie sa indeplineasca conditiile generale ce stau la baza raspunderii penale si anume: conditia de varsta, responsabilitatea si libertatea de hotarare si actiune.

Tentativa este susceptibila de a fi comisa in participatie penala, situatie in care faptuitorii pot avea roluri diferite: autor, instigator ori complice in functie de distributia si contributia acestora in cadrul activitatii infractionale realizate.

In varianta in care pentru savarsirea unei anumite infractiuni legea cere o calitate speciala, subiectul activ al tentativei, ca si al faptei consumate, trebuie sa indeplineasca acea calitate; in caz contrar, activitatea savarsita poate fi calificata ca fiind tentativa la o alta infractiune ori sa ramana in afara legii.

d) Continutul constitutiv al tentativei

Fiind o forma, desi atipica, de activitate infractionala, tentativa este asa cum s-a aratat - o infractiune.

Din aceasta caracterizare decurge, ca o prima consecinta, constatarea ca tentativa trebuie sa intruneasca toate cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii prevazute in art. 17 C. P. si anume: pericolul social, vinovatia si prevederea sa in legea penala.

Existenta pericolului social, in cazul tentativei, rezulta din imprejurarea ca actele de executare intreprinse in vederea savarsirii unei infractiuni - chiar intrerupte ori ramase fara rezultat - pun in pericol anumite valori ocrotite de legea penala.

Prezenta vinovatiei este pusa in lumina de faptul ca actele de executare, specifice tentativei, sunt savarsite cu vointa si cu constiinta producerii rezultatului socialmente periculos propriu unei anumite infractiuni. 

Prevederea tentativei in legea penala se realizeaza pe doua cai cu caracter de complementaritate; pe de o parte, prin dispozitiile art. 34 si 35 C. P., in care se defineste tentativa si se stabilesc limitele de pedeapsa si, pe de alta parte, prin unele prevederi din partea speciala a Codului Penal, in care se arata ca tentativa la anumite infractiuni se pedepseste.

- Latura obiectiva a tentativei. Aceasta cuprinde, ca la orice fapta prevazuta de legea penala, un element material, un rezultat si un raport de cauzalitate intre activitatea fizica si urmarea produsa.

Elementul material La tentativa, intotdeauna, elementul material il formeaza o actiune care consta in ansamblul actelor de executare, efectuate de faptuitor in realizarea faptei tipice. Art. 34 alin. 1 C. P., definind tentativa, arata ca aceasta consta "in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea .". Din acest mod de exprimare a legii rezulta ca elementul material al tentativei nu se reduce la un singur act de executare; acesta se realizeaza indiferent daca s-a comis unul sau mai multe acte de executare, daca actiunea tipica s-a realizat numai partial sau s-a infaptuit integral.

In cazul tentativei, in procesul dinamic de infaptuire a actiunii tipice, executarea progreseaza treptat, din momentul in care are loc prima manifestare de vointa indreptata nemijlocit catre producerea rezultatului (limita inferioara a tentativei), pana in momentul efectuarii ultimului act necesar, in conditiile date, pentru ca rezultatul sa se produca (limita superioara a tentativei). Ulterior insa aceasta executare este intrerupta, iar alteori, din diferite cauze nu se produce rezultatul, desi executarea s-a efectuat in intregime.

Elementul material al tentativei se poate prezenta, asadar, in doua modalitati: o actiune trunchiata, neterminata, pentru ca executarea ei a fost intrerupta pe parcurs, sau o actiune desavarsita, terminata, a carei executare a fost dusa pana la capat, dar care n-a fost eficienta, pentru ca nu a generat rezultatul asteptat.

Anumite particularitati poate prezenta tentativa, sub aspectul elementului material, in cazul infractiunilor complexe, in continutul carora intra ca element sau ca circumstanta agravanta o actiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. Chiar in ipoteza in care una dintre actiunile incluse in continutul infractiunii complexe se realizeaza integral, iar cealalta numai partial, intreaga complexitate faptica va trebui apreciata ca tentativa la acea infractiune si nu ca fapta consumata. Astfel, in cazul infractiunii de talharie, exista tentativa la aceasta fapta cand s-a executat violenta (care s-a consumat), dar actiunea de luare a fost intrerupta de interventia altei persoane sau cand faptuitorul a inceput executarea furtului insa fiind surprins, foloseste violenta pentru a-si asigura scaparea, cu conditia ca violenta sa ramana in limitele prevazute de art. 252 C. P.

Rezultatul (urmarea periculoasa). Fiind o forma infractionala, tentativa, are o urmare socialmente periculoasa, numai ca aceasta urmare nu consta intr-un rezultat material ci intr-o stare de pericol pentru una din valorile sociale aparate de legea penala. Astfel, in cazul tentativei la infractiunea de omor, urmarea consta in starea de pericol creata nu numai pentru viata persoanei atacate, ci si pentru viata omului ca valoare sociala; in caz de tentativa de furt, urmarea consta in pericol nascut nu doar pentru avutul persoanei careia ii apartine bunul vizat, ci si pentru relatiile de proprietate, in general.

Ceea ce nu are tentativa este un rezultat material, un rezultat vatamator care sa fie prevazut de lege ca element constitutiv al faptei penale consumate.

Deosebirea dintre urmarea tentativei si a faptei consumate duce la diferentierea gradului de pericol social al acelor doua forme de savarsire a infractiunii, reflectat in pedeapsa.

Raportul de cauzalitate. In cazul tentativei, neexistand un rezultat material ca element al laturii obiective, raportul de cauzalitate nu se poate lega cu un asemenea rezultat. Relatia de cauzalitate se stabileste insa, intotdeauna, intre actele de executare intreprinse de faptuitor si starea de pericol pe care ele o creeaza pentru valorile sociale ocrotite de legea penala. Aceasta relatie cauzala ia fiinta automat si fara exceptie, deoarece starea de pericol este inerenta actelor materiale efectuate in realizarea actiunii tipice.

- Latura subiectiva a tentativei. Asa cum rezulta din art. 34 alin 1 C. P., tentativa nu se poate comite decat cu intentie, ca forma de vinovatie.

Atunci cand, pentru existenta infractiunii a carei executare s-a inceput, legea cere prezenta unui anumit scop sau mobil, in latura subiectiva a tentativei trebuie sa regasim, atasat intentiei acel scop sau mobil.

Intotdeauna continutul subiectiv al tentativei se formeaza, in integralitatea sa, anterior trecerii la prima manifestare a subiectului in vederea savarsirii infractiunii si se mentine, in aceeasi componenta, pana la consumarea acesteia.

e) Infractiunile la care tentativa nu este posibila

Exista anumite categorii de infractiuni care sunt incompatibile cu notiunea de tentativa, datorita specificului continutului lor obiectiv sau subiectiv.

1) In raport cu specificul elementului material nu pot avea tentativa:

- infractiunile omisive. La aceste infractiuni - al caror element material consta in omisiunea indeplinirii unei obligatii legale - tentativa nu este posibila pentru ca neindeplinirea acelei indatoriri echivaleaza cu insasi consumarea infractiunii. Aceasta constatare este valabila chiar si in acele cazuri in care legea prevede un anumit termen pentru indeplinirea obligatiei (de exemplu, bunul gasit trebuie predat in termen de 10 zile autoritatilor ori celui care l-a pierdut - art. 259 C. P.), deoarece pana la expirarea acestui termen nu se poate vorbi de inceput de executare - omisiunea de a indeplini obligatia neavand inca caracter ilicit - iar odata ce termenul a fost depasit, infractiunea s-a consumat;

- infractiunile de executie prompta. Aceste infractiuni se caracterizeaza prin aceea ca actiunea tipica nu este susceptibila de o dezvoltare progresiva, fapta consumandu-se odata cu primul act de executare (de exemplu: calomnia - art. 225 C. P., marturia mincinoasa - art. 335 C. P.).

2) In raport cu specificul elementului subiectiv, nu pot avea tentativa:

- infractiunile savarsite din culpa. Aceste infractiuni sunt incompatibile cu tentativa, pentru ca tentativa consta in "punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea", ori, in cazul culpei, faptuitorului nu urmareste si nu accepta producerea rezultatului, deci nu se poate vorbi despre o punere in executare a hotararii de a savarsi infractiunea;

- infractiunile praeterintentionate. Aceste infractiuni (de exemplu, infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte - art. 188 C. P.) se caracterizeaza, dupa cum s-a aratat, sub aspectul obiectiv, printr-o fapta penala de baza, al carei rezultat autorul il urmareste sau il accepta, dar care, in cele din urma produce un rezultat mai grav, specific unei infractiuni mai grave, fata de care faptuitorul a avut o alta pozitie subiectiva, constand in culpa.

Alte infractiuni care, datorita vointei legiuitorului ori specificului acestora, nu pot fi savarsite in forma tentativei:

- infractiunile ale caror acte de pregatire au fost incriminate ca fapte de sine statatoare. De exemplu, darea de mita prin oferirea folosului (art. 309 C. P.) ori pretinderea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii in cazul infractiunii de luare de mita (art. 308 C. P.).

- infractiunile al caror inceput de executare este asimilat formei consumate, ca de exemplu, atentatul care pune in pericol securitatea nationala (art. 281 C. P.);

- infractiunile de rezultat potential, fiindca acestea se consuma cand apare posibilitatea producerii rezultatului. De exemplu, unele infractiuni contra sigurantei circulatiei pe caile ferate (art. 374 alin. 1, art. 375 alin. 1, art. 376 alin. 1 C. P.).

f) Modalitatile tentativei reglementate de Codul Penal

Potrivit art. 34 C. P., dupa gradul de realizare a executarii actului material si a cauzelor neproducerii urmarilor, tentativa se poate prezenta sub urmatoarele modalitati:

1) Tentativa intrerupta (neterminata). Este reglementata de art. 34 alin. 1 C. P. si consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta.

Prin urmare, aceasta modalitate a tentativei se caracterizeaza prin inceperea executarii activitatii infractionale si intreruperea acesteia din cauze exterioare vointei faptuitorului sau chiar determinata de vointa acestuia.

Intreruperea poate sa intervina intr-un moment mai apropiat sau mai indepartat de inceputul executarii.

Cauzele de intrerupere sunt intotdeauna survenite in raport cu ceea ce s-a realizat pana in momentul intervenirii lor si variate ca natura ori mod de manifestare, dar pot fi grupate astfel:

- Cauze umane, cand intreruperea executarii se face de catre o persoana fizica, indiferent de conditia sa juridica (minor, major). Exemplu, o persoana patrunde intr-o locuinta cu intentia de a sustrage un obiect, insa este surprinsa de proprietar si impiedicata sa continue actiunea; sau faptuitorul a luat hotararea sa comita o talharie, incepe executarea prin exercitarea violentei in scopul luarii unui bun dar intervine o alta persoana si intrerupe continuarea executarii etc.

- Cauze ce provin de la animale, cand executarea este intrerupta ca urmare a interventiei unui animal (exemplu, un caine face ca faptuitorul, dupa ce a patruns in curte, sa renunte la luarea unui bun mobil pe care voia sa-l sustraga).

- Cauze ce provin de la forte ale naturii. Este posibil ca intreruperea executarii faptei sa se datoreze unei ploi torentiale, trasnet, cutremur etc.

- Cauze ce tin de faptuitor. Se va considera intrerupta executarea infractiunii din cauze ce tin de faptuitor atunci cand acesta, datorita unei crize puternice privitoare la sanatatea sa, nu mai este apt de a duce la capat executarea, ori cand, in timpul desfasurarii activitatii infractionale se raneste si nu mai poate continua savarsirea faptei.

Tentativa intrerupta este posibila atat la infractiunile formale (de pericol), cat si la infractiunile materiale (de rezultat) deoarece, in ambele ipoteze actiunea poate fi intrerupta. De aceea, in practica judiciara, aceasta modalitate a tentativei se intalneste cel mai adesea si este cea mai frecventa.

2) Tentativa perfecta sau fara efect. Reprezinta o modalitate a tentativei si consta, potrivit art. 34 alin. 1 teza II C. P., in executarea in intregime, a activitatii infractionale si neproducerea rezultatului socialmente periculos. In aceasta modalitate a tentativei, in desfasurarea activitatii nu au intervenit obstacole, piedici care sa intrerupa executarea inceputa. Intregul "iter criminis" a fost parcurs, faptuitorul, din punct de vedere al interventiei sale realizand complet executarea, dincolo de care urmeaza consumarea. Executarea este completa cand se infaptuiesc toate actele privitoare la elementul material al faptei.

Din caracterizarea tentativei fara efect rezulta ca aceasta modalitate este posibila numai la infractiunile de rezultat, pentru ca la aceste infractiuni executarea poate fi dusa pana la capat, fara sa survina rezultatul cerut de norma de incriminare. Pentru acest motiv, in practica judiciara tentativa perfecta are o frecventa mult mai redusa in raport cu cea intrerupta.

Si in cazul tentativei perfecte cauzele datorita carora urmarea nu se produce pot fi de natura diferita.

In practica judiciara s-a retinut tentativa perfecta la infractiunea de omor in cazul in care faptuitorul a tras cu arma, dar nu a lovit victima ori numai a ranit-o sau a administrat victimei otrava, dar a fost salvata ori a aruncat victima de la mare inaltime, cauzandu-i numai leziuni grave.

3) Tentativa improprie sau relativ improprie. Existenta acestei modalitati a tentativei rezulta din dispozitiile art. 34 alin. 2 C. P., in care se prevede: "Exista tentativa si in cazul in care consumarea infractiunii nu a fost posibila din cauza insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla".

Se observa din dispozitiile Codului Penal ca tentativa relativ improprie se caracterizeaza prin aceea ca executarea infractiunii are loc in intregime, dar consumarea acesteia nu a fost posibila datorita unor cauze enumerate limitativ in textul de lege.

Cauzele care fac imposibila consumarea infractiunii sunt preexistente si privesc, pe de alta parte, mijlocele folosite, iar pe de alta parte, lipsa obiectului asupra caruia este indreptata executarea faptei.

O prima cauza de neproducere a urmarilor socialmente periculoase in cazul tentativei relativ improprie o constituie insuficienta mijloacelor folosite.

Mijloacele insuficiente folosite sunt acelea care, prin natura lor, sunt proprii pentru a duce la savarsirea infractiunii insa intrebuintate in cantitati insuficiente, in anumite conditii, ele nu produc urmarea socialmente periculoasa pe care faptuitorul o urmareste.

O a doua cauza de neproducere a urmarilor periculoase se refera la defectuozitatea mijloacelor folosite.

"Defectuozitatea mijloacelor folosite" vizeaza acele instrumente folosite la comiterea faptei si care, prin natura lor, sunt apte sa produca rezultatul urmarit de faptuitor, insa din cauza unor defecte ce le contin, ele n-au putut duce la consumarea infractiunii.

Exista tentativa relativ improprie, intrucat consumarea infractiunii nu a fost posibila din cauza insuficientei mijlocului folosit, in situatia cand faptuitorul pune in executare hotararea infractionala si efectueaza in intregime activitatea propusa, dar mijlocul (instrumentul) folosit, desi apt prin natura sa, nu a avut aptitudinea (mai ales din punct de vedere cantitativ) de a duce la urmarile voite de faptuitor. In practica judiciara s-a retinut tentativa relativ improprie de omor in varianta in care faptuitorul, pentru a suprima viata victimei, i-a turnat o solutie de paration pe o bucata de ciocolata, solutie insuficienta pentru a obtine rezultatul urmarit; sau daca in scopul mai sus aratat i-a dat victimei o solutie de soda caustica cu suc de fructe care nu a fost in cantitatea necesara producerii mortii.

O a treia cauza, ce face imposibila consumarea infractiunii, o formeaza lipsa obiectului de la locul unde faptuitorul credea ca se afla. Aceasta presupune ca obiectul exista in materialitatea sa, insa faptuitorul este in eroare asupra locului unde se afla in momentul executarii. El credea ca obiectul se afla la locul stiut dar, intre timp, a fost transferat in alt loc. De pilda, o persoana a pus in executare hotararea de a sustrage un document secret de stat pe care il stia intr-un anumit fiset dar, intre timp, acesta a fost transferat intr-o alta incapere; sau a patruns intr-un garaj pentru a sustrage, in scop de folosinta, un autoturism care in acel moment nu se afla acolo.

4) Tentativa absolut improprie. Art. 34 alin. 3 C. P. prevede ca "nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorata modului cum a fost conceputa executarea".

Prin aceste dispozitii legiuitorul a inteles sa lase in afara incriminarii tentativa absolut improprie, iar nu sa faca din ea un simplu caz de nepedepsire, intrucat, din modul cum a fost conceputa executarea, este cu neputinta sa se produca o urmare socialmente periculoasa. 

Imposibilitatea absoluta a producerii rezultatului urmarit se datoreaza fie inaptitudinii totale a mijloacelor folosite de a produce urmarea, fie inexistentei absolute a obiectului infractiunii, si, in sfarsit, fie din cauza modului absurd in care este conceputa executarea. Astfel, este o tentativa absolut improprie incercarea de a ucide o persoana prin vraji sau farmece, ori dandu-i sa bea un pahar cu apa sau facand-o sa ingereze o substanta absolut inofensiva.

De asemenea, exista tentativa absolut improprie si in cazul in care actiunea este indreptata impotriva unui obiect inexistent, cum ar fi incercarea de a fura un obiect care, intre timp, fusese distrus intr-un incendiu.

g) Incriminarea tentativei

In teoria dreptului penal si in practica legislativa s-a pus problema daca tentativa trebuie sanctionata intotdeauna, indiferent de natura infractiunii a carei savarsire s-a incercat, sau numai la anumite infractiuni, concurandu-se doua opinii: opinia incriminarii nelimitate a tentativei si opinia incriminarii limitate a acesteia.

In prima opinie - a incriminarii nelimitate - se sustine ca actele de executare a oricarei infractiuni se inscriu in antecedenta cauzala a acesteia si, ca atare, creand o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege, sunt prin ele insele socialmente periculoase, astfel ca, in consecinta, tentativa trebuie incriminata la toate infractiunile, fara exceptie. Chiar daca, fiind mai departate de momentul producerii rezultatului, simplele acte de executare sunt caracterizate printr-un grad de pericol mai redus, in raport cu acela al faptei consumate, acesta este, intotdeauna, suficient de intens pentru a justifica interventia legii penale.

In cea de-a doua opinie - a incriminarii limitate - se considera ca, desi tentativa prezinta, in general, pericol social, acesta nu este, intotdeauna, indeajuns de ridicat, incat sa faca necesara incriminarea tentativei la toate infractiunile. Exista unele infractiuni care, chiar consumate, nu prezinta un pericol social ridicat, asa incat, in cazul acestora, tentativa - al carui grad de pericol social, oricum, inca si mai redus - nu ar trebui incriminata si sanctionata.

Codul nostru penal a adoptat sistemul incriminarii limitate a tentativei, prevazand in art. 35 alin. 1 ca, "tentativa se pedepseste numai cand legea prevede expres aceasta". Ca urmare, ori de cate ori s-a voit incriminarea tentativei, in partea speciala a codului sau in legile speciale cu dispozitii penale s-au introdus prevederile explicite in acest sens.

Este de mentionat ca legea noastra penala nu face nici o deosebire, sub aspectul incriminarii, intre tentativa terminata si cea neterminata sau intre tentativa proprie si cea improprie; atunci cand incrimineaza tentativa, ea se refera la toate aceste modalitati.

h) Pedepsirea tentativei

Potrivit dispozitiilor din art. 35 alin. 2 C. P., tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa imediat inferioara categoriei de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, daca legea nu prevede altfel.

In cazul persoanei juridice, tentativa se sanctioneaza cu o amenda cuprinsa intre minimul special si maximul special al amenzii prevazute de lege pentru infractiunea consumata, reduse la jumatate, daca legea nu prevede altfel. La aceasta pedeapsa se poate adauga una sau mai multe pedepse complementare, cu exceptia dizolvarii persoanei juridice.

C. INFRACTIUNEA - FAPTA CONSUMATA

a) Notiune

De principiu, momentul consumarii se realizeaza prin indeplinirea tuturor cerintelor de incriminare ale infractiunii date, el coincizand si cu momentul savarsirii acesteia, cu exceptia situatiilor cand infractiunea cunoaste si forme postconsumative (faza epuizarii).

Infractiunea se considera consumata in momentul in care actele de executare, fiind duse pana la capat, au produs rezultatul specific acelui tip particular de infractiuni. Momentul consumarii coincide deci cu realizarea continutului integral al infractiunii, in sensul ca laturii subiective, formata anterior ii corespunde acum o latura obiectiva completa sub aspectul tuturor componentelor sale: element material, rezultat si raport de cauzalitate.

Prin infractiunea consumata se intelege, asadar, o fapta care prezinta continutul unei infractiuni in forma tipica a acesteia.

Codul penal nu se ocupa, in partea generala, de infractiunea consumata, in sensul ca nu cuprinde nici o reglementare expresa in ceea ce o priveste. Toate normele din partea speciala a codului - descriind continutul diferitelor tipuri particulare de infractiune - se refera, implicit, la forma consumata a acestor infractiuni. Pe de alta parte, toate institutiile reglementate in partea generala, legate de notiunea de infractiune, au in vedere, in primul rand, infractiunea consumata, adica forma perfecta a infractiunii.

b) Momentul consumarii infractiunii

Pentru a se sti, in fiecare caz in parte, daca ne aflam in fata unei infractiuni consumate ori a unei alte forme infractionale, este necesar sa se examineze daca activitatea materiala luata in considerare a produs sau nu rezultatul specific infractiunii pe care subiectul si-a propus sa o comita. Cum din punctul de vedere al rezultatului specific infractiunile se impart in formale si materiale - in cazul celor dintai, rezultatul constituindu-l o stare de pericol, iar in cazul celor de-al doilea o vatamare concreta - inseamna ca si momentul consumarii difera, dupa cum este vorba de o infractiune formala sau materiala.

Infractiunile formale se consuma in momentul in care a luat sfarsit executarea actiunii tipice, caci in acel moment se naste si starea de pericol ce caracterizeaza, sub aspectul urmarilor, aceste infractiuni (de exemplu infractiunea de bigamie - art. 227 C. P. - se considera consumata in momentul incheierii celei de-a doua casatorii).

In cazul infractiunilor formale ce se comit prin inactiune, consumarea are loc in momentul neindeplinirii obligatiei impuse de lege. Daca obligatia este fara termen, imediata (de exemplu, obligatia de a da ajutor persoanelor aflate in primejdie - art. 199 C. P.), infractiunea se consuma prin neindeplinirea de indata a acesteia; daca obligatia este legata de un termen (de exemplu obligatia de a preda in termen de 10 zile un bun gasit autoritatilor sau celui care l-a pierdut - art. 259 alin. 1 C. P.), infractiunea se consuma la implinirea termenului prevazut de lege.

La infractiunile materiale - a caror latura obiectiva include, in mod obligatoriu, ca rezultat - o vatamare materiala - consumarea are loc in momentul producerii acestei urmari. Uneori rezultatul material, cerut de lege pentru existenta infractiunii, se produce imediat dupa incheierea actelor de executare, dar alteori el poate surveni dupa trecerea unui interval de timp, mai scurt sau mai lung, ceea ce inseamna ca si momentul consumarii infractiunii poate varia in raport cu aceste situatii. Din categoria infractiunilor materiale care se consuma in momentul producerii rezultatului, mentionam, cu titlu de exemplu: omorul - art. 178 C. P.; vatamarea corporala - art. 185 si 186 C. P.; neglijenta in serviciu - art. 319 C. P.; inselaciunea art. 260 C. P.

Stabilirea momentului in care s-a consumat infractiunea prezinta o importanta deosebita, deoarece, in raport cu acest moment, se determina - in caz de succesiune de legi penale - care este legea aplicabila cazului concret, se verifica incidenta actelor normative de amnistie, se calculeaza termenul de prescriptie a raspunderii penale etc.

D. INFRACTIUNEA - FAPTA EPUIZATA

a) Notiune

In cazul anumitor categorii de infractiuni este posibil ca, dupa ce fapta s-a consumat, prin producerea rezultatului specific, acest rezultat sa se amplifice, fie in cadrul unui proces natural, firesc, fara nici o noua interventie a faptuitorului, fie datorita prelungirii actiunii sau inactiunii tipice si dupa atingerea momentului consumativ. Momentul in care rezultatul se contureaza in dimensiunile sale finale - deci acela in care amplificarea inceteaza - este momentul asa-numit al epuizarii infractiunii, iar infractiunile care au cunoscut o asemenea amplificare a rezultatului sunt fapte penale epuizate.

Infractiunea - fapta consumata, este singura forma tipica a infractiunii. Infractiunea - fapta epuizata este ca si tentativa, o forma atipica a acesteia. De aceea o si tratam distinct ca o forma infractionala de sine statatoare - separat de infractiunea consumata.

b) Infractiuni susceptibile de epuizare

- Infractiunile continue - se caracterizeaza prin aceea ca actiunea ce constituie elementul lor material este susceptibila de prelungire si dupa momentul consumarii, caz in care - in mod paralel - are loc si o amplificare cantitativa a rezultatului. Ca atare, se poate spune ca ceea ce, in realitate se prelungeste pana cand se va epuiza - este insasi consumarea lor. De exemplu, infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal (art. 201 C. P.) se consuma in momentul in care subiectul pasiv este privat de posibilitatea de a se misca in mod liber, dar, in fapt, este posibil ca actiunea tipica si, concomitent cu aceasta, amplificarea rezultatului - starea in care a fost adusa persoana vatamata - sa se prelungeasca si ulterior momentului consumativ, cand subiectului pasiv i se va reda libertatea.

- Infractiunile continuate - se caracterizeaza, conform art. 55 alin. 2 C. P., prin savarsirea la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, a unor actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni. Pentru a exemplifica modul in care are loc epuizarea in cadrul acestor infractiuni, sa presupunem ca cineva s-a hotarat sa sustraga, in mod esalonat, timp de mai multe zile, bunuri aflate intr-un depozit. In asemenea situatie, dupa primele doua sustrageri vom avea o infractiune continuata de furt - despre care se poate spune ca s-a consumat - iar daca faptuitorul, actionand in baza aceleiasi rezolutii, a mai comis si alte sustrageri, in momentul incheierii definitive a activitatii sale infractionale ne vom afla in fata unei infractiuni continuate de furt - fapta epuizata.

- Infractiunile de obicei - elementul material este alcatuit dintr-o pluralitate de acte care, considerate de sine statatoare, nu au caracter penal, dar, prin repetare - incat ajung sa reprezinte o obisnuinta ori o indeletnicire - devin infractiune. Daca, dupa un numar suficient de repetari, infractiunea s-a consumat - cerinta obisnuintei sau indeletnicirii, fiind realizata - insa faptuitorul continua sa comita acte de acelasi fel, la terminarea intregii activitati infractionale se va putea spune ca infractiunea imbraca forma faptei epuizate. Un exemplu il poate constitui infractiunea de cersetorie (art. 367 C. P.), care se consuma cand actele de apelare la mila publicului - prin ele insele, considerate izolat, nerelevante penal - ajung sa constituie o obisnuinta si se epuizeaza cand activitatea infractionala, prelungita dupa momentul consumativ, ia sfarsit.

- Infractiunile progresive - dupa realizarea continutului unei anumite infractiuni, denumita de baza, rezultatul acesteia se amplifica de la sine in asa mod incat caracterizeaza continutul unei alte infractiuni, mai grave, denumita progresiva, in care se absoarbe si fapta de baza. De exemplu, infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (art. 188 C. P.) ia nastere prin amplificarea progresiva a unei urmari initiale mai usoare, caracteristica infractiunii de lovire (art. 185 C. P.) sau de vatamare corporala (art. 186 sau 187 C. P.) si care se absoarbe in continutul sau. Avem, deci, si aici un moment consumativ - acela al producerii rezultatului initial, propriu infractiunii de baza si un moment al epuizarii, in care procesul de amplificare a primului rezultat se incheie in mod definitiv.