 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Impactul gindirii economice
|
|
Curentele de gindire economica sl legaturile lor cu stiinta economica. rolul lor practic |
|
| Specialistii in epistemiologie si in istoria filosofiei si a stiintelor au recunoscut prezenta unor elemente subiective mai mult sau mai putin puternice in toate domeniile cunoasterii. Spre deosebire de stiintele naturii unde aceste elemente nu au consecinte prea grave, in stiintele despre om si umanitate, dar mai ales in stiinta economica, predispozitiile subiective pot sa aiba consecinte dramatice, mergind pina la deformarea sau estomparea aderului. Gindirea partizana - o particularitate definitorie a reflectiilor din domeniul economic. Ponderea relativ mai mare a elementelor subiective in gindirea economica se explica prin faptul ca insusi obiectul reflectiilor - productia si repartitia bunurilor materiale si a serviciilor - este strins legat de interesele foarte economici (indivizii, intreprinderile, statul, menajele, producatorii, distribuitorii, consumatorii, rentierii, speculatorii etc). Cind cresc preturile unor bunuri economice, intreprinzatorii privesc problema din unghiul raportului care exista intre costuri si renilitatea intreprinderii si sustin, de regula, ca sporirea salariilor ar fi cauza acestui proces ubitor pentru ansamblul societatii, iar consumatorii privesc problema din unghiul scaderii puterii de cumparare a banilor de care dispun si, cum majoritatea sint lucratori, considera ca acest proces este urmarea efortului depus de intreprinzatori pentru a-si reniliza intreprinderea, pentru a-si maximiza profitul.In realitate, relatiile dintre cresterea preturilor si consecintele lor sint mai complexe, impresiile subiective ale celor doua categorii de agenti nu constituie explicatii suficiente ale fenomenului - chiar daca pot sa cuprinda si un simbure de ader -, cauzele, mecanismul si consecintele imediate si de perspecti ale acestui proces trebuie explicate fara partinire - atit cit omeneste este posibil -, cu obiectivitate stiintifica. Opusul gindirii partizane este, deci, obiectivitatea stiintifica. Realizarea ei in practica presupune efortul constient al ginditorului, al omului de stiinta de a diminua, pe cit posibil, elementele de subiectivitate prezente in procesul reflectiilor economice si de a reda aderul obiectiv, treptat, prin acte succesive ale cunoasterii, stiut fiind c?. nimeni nu poate descoperi si reda in mod instantaneu aderul absolut. Revenind la exemplul de mai sus, este limpede ca scumpirea produselor dauneaza intereselor consumatorilor, dar, in masura in care unul dintre consumatori este in acelasi timp economist, om de stiinta, el nu se poate limita sa exprime nemultumirea fata de procesul economic care aduce atingerea intereselor sale, ci are datoria sa explice teoretic resorturile acestui proces, cauzele, mecanismul desfasurarii lui si consecintele lui, ind, cu acest prilej, opiniile tuturor categoriilor de consumatori, depasind subiectivismul lor si retinind factorii care au actionat in directia cresterii preturilor, independent de parerile contradictorii formulate de purtarorii diferitelor interese economice. Caracterul partizan mai pregnant al gindirii economice, datorita intereselor materiale care se interpun ca un aderat filtru intre realitate si actul cunoasterii, este, fara indoiala un dezantaj al acesteia, motiv pentru care, gindirea economica si stiinta economica sint mai putin credibile pentru omul obisnuit decit stiintele naturii si comporta coatroverse interminabile in legatura cu loarea cogniti si rolul practic ale diferitelor reflectii economice. Deoarece cunoasterea este un imperativ al vietii, un comandament care decurge din functionarea si dezvoltarea societatii, este clar ca ea trebuie sa se defasoare si sa-si dovedeasca eficienta practica, biruind piedicile si dezantajele pe care le intimpina, inclusiv abordarea partizana sau partinitoare, respectiv "inclinatiile" sau "preferintele" ideologice. Obiectivitatea stiintifica este o cerinta fundamentala a gindirii economice eficiente. Cercetarorul din acest domeniu trebuie sa porneasca de la realitate, de la pluralismul firesc de opinii referitoare la procesele economice, dar in acelasi timp sa se preocupe de descoperirea legaturilor obiectiv determinate intre procesele economice, sa limiteze elementele de subiectivism, elementele ideologice, sa discearna factorii cauzali obiectivi de influentele subiective asupra gindirii economice. Problema nu este, desigur, nici simpla, nici usoara. Rezolrea ei presupune discernamint si probitate stiintifica, moralitate profesionala. Rezolrea acestei probleme impune o dubla atie: intre diferitele idei subiective sau ideologii pentru a surprinde unele puncte comune si a sesiza deosebirile care le particularizeaza si intre toate aceste idei, opinii, ideologii si experienta practica, pentru a constata care dintre aceste idei sint mai des confirmate de viata si, deci, mai aproape de aderul obiectiv. Scoli si curente de gindire economica si relatiile dintre ele. Economistii care se aseamana intre ei se grupeaza dupa anumite criterii, denumind aceste grupuri, in functie de gradul lor de cuprindere cu termenii de "scoli" de gindire economica sau "curente" de gindire economica Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele de gindire economica sint: comunitatea de interese materiale, social-politice ale membrilor acestora, de metoda, asemanari in ce priveste ascendenta lor culturala, pozitia teoretica, optiunea de politica economica si chiar adversitatile politico-ideologice fata de alti ginditori. Denumirile date scolilor si curentelor de gindire economica difera foarte mult. Unele pornesc de la contributia substantiala a unor autori la dezvolatea stiintei economice, fiind denumiti economisti clasici (de ex.: F.Quesnay, A. Smith, D.Ricardo etc), precum si de la elementele comune si elementele noi prezente la generatii succesive de economisti, ca de exemplu, economistii neoclasici (de ex.: C.Menger, St. Jevons, E. Bohm-Bawerk, A. Marshall etc.) si neo-neoclasici (L.Robbins, L. von Mises, F.Hayek etc). Alte denumiri izvorasc din metodologia la care adera respectivii economisti, ca de exemplu: scoala marginalista (C.Menger, W.St. Jevons, A. Marshall, V. Pareto) si scoala istorica germana (veche: W. Roscher, B. Hildebramd, K. Kniess si noua: G. Schmoller, L. Brentano, W. Sombart); prima acorda prioritate calculului marginal in explicarea unor procese economice,- iar cea de-a doua, investigatiilor istorice privind diferite fenomene economice. in unele cazuri, s-a dat scolii de gindire economica denumirea dupa orasul de resedinta al principalilor sai exponenti (de ex.: Scoala de la Viena, de la Chicago, de la Freiburg, de la Novosibirsk, de la Stockholm etc). Multe curente de gindire economica au fost denumite dupa optiunea de politica economica a reprezentantilor acestora, ca de exemplu: curentul liberal (A. Smith, D. Ricardo, J.B. Say, J.St. Mill etc); curentul protectionist (F.List, A.Hamilton, H.Ch. Carey, S.N. Patten); curentul socialist (premarxist: Cl.H. de St. Simon, Ch. Fourier, R.Owen; marxist: K.Marx, F.Engels, G. Plehanov, V.l. Lenin, C. Dobrogeanu-Gherea); curentul dirijist (J.M. Keynes, J. Robinson, R.F. Harrod). Alteori, denumirea data curentului deri din numele fondatorului (de ex.: marxism, keynesism) si poate fi combinata cu diferite prefixe pentru a marca succesiunea dintre diferite generatii ale curentului respectiv (de ex.: neomarxisti, postkeynesisti) sau pentru a-i lega de tara lor de bastina (ex.: austromarxism). Alteori, denumirea curentelor de gindire economica deri din conceptia reprezentantilor lor fata de modul cum trebuie operate schimbarile in societate (de ex.: consertori, liberali, reformisti, radicali, revolutionari, anarhisti etc). Elementul esential de care trebuie sa se tina seama in caracterizarea diferitelor curente de gindire economica este capacitatea de a percepe problemele majore din timpul lor si de a le explica in mod convingator, respectiv nivelul teoretic al explicatiilor si eficienta practica a propunerilor de politca economica pe care le fac pe aceasta baza.In sinul aceluiasi curent de gindire economica pot fi reunite mai multe scoli, eventual nuante de gindire economica. De exemplu, .n cadrul curentului neoclasic de la sfirsitul secolului al XlX-lea se intilnesc: scoala psihologica (C.Menger, W.St. Jevons, E. Bohm-Bawerk) si scoala matematica (L.Walras, V. Pareto). Mai multe curente de gindire economica pot forma intr-un interl de timp mai indelungat o orientare sau o tendinta, iar daca este vorba de un interl secular sau multisecular o megatendinta. in epoca moderna si contemporana s-au infruntat permanent doua astfel de megatendinte si anume: liberalismul si marxismul9.In functie de volumul limitat de ini de care dispunem, ne vom ocupa numai de cite curente mai importante din cele doua megatendinte mentionate, ca si de unele pozitii eterodoxe (care se abateau partial de la aceste megatendinte), mai ales dirijismul si radicalismul. Deosebirile de optica si de metoda dintre curentele de gindire economica si urmarile lor negative. Justificate din punct de vedere economic (prin interesele diferite pe care le apara) si politic (ca expresie democratica a pluralismului de opinii), deosebirile teoretice si de politica economica dintre curentele formate in epoca moderna si contemporana s-au dovedit adeseori si un factor de frinare a potentialului creator al economistilor prin abaterea atentiei lor de la fondul obiectiv al problemelor dificile cu care erau confruntate spre aspecte secundare si formale, contribuind la intirzierea considerabila a dezvoltarii stiintei economice, ativ cu performantele spectaculoase ale stiintelor naturii, sau chiar la blocarea acestei dezvoltari in perioadele de criza a gindirii economice. Formele de manifestare ale acestor intirzieri si blocaje sint extrem de diverse. Mentionam cite cu titlu de exemplu. Mai intii este vorba de o diversificare excesi a terminologiei folosite, care a ingreunat considerabil comunicarea intre specialisti. De exemplu, termenii de loare de intrebuintare, utilitate si ofelimitate indica, in esenta, acelasi lucru, respectiv capacitatea unui bun de a satisface o trebuinta omeneasca. in al doilea rind, au fost formulate explicatii diametral opuse pentru unul si acelasi fenomen. De exemplu, pretul bunurilor economice este explicat de liberalii clasici si de marxisti in functie de un element obiectiv (marimea timpului de munca cheltuit pentru producerea lor), iar de catre economistii neoclasici si neoliberali, in functie de un element subiectiv (aprecierea indivizilor consumatori). Cea mai noci forma de blocare a dezvoltarii stiintei economice o constituie insa ostilitatea reciproca dintre economistii apartinind unor curente diferite, incepind cu ignorarea lor reciproca, ceea ce inseamna absenta totala a oricarei comunicari, continuind cu aroganta si exclusivismul unora, respectiv pretentia unora, ca numai ei fac stiinta si ca toti ceilalti economisti s-ar situa in afara stiintei. Acestor atitudini nerationale li se datoreste frecventa si ciocnirea dintre prejudecati care se contrazic, refuzul de a dialoga pe baza de argumente despre problemele economice acute cu care se confrunta societatea, mai ales in perioade de crize, pierderea enorma de timp prin polemici sterile privind probleme economice secundare, reluarea de la capat a investigatiilor privind unele probleme economice abordate anterior de ginditori din alte curente, fara a lua in considerare descoperirile sau opiniile formulate de acestia etc. Din fericire, nu toti ginditorii din domeniul economic procedeaza in acest fel. Exista destule exemple pozitive de economisti din secolul XX care urmaresc si opera unor ginditori din alte curente de gindire economica si au curajul sa recunoasca fie faptul ca realitatea nu confirma toate postulatele teoriei economice conventionale (G.Bernacer, J.M. Keynes, G. Myrdal si K. Gablraith, J. Robinson), fie faptul ca opera ginditorilor din alte curente (inclusiv marxismul si radical imsul), cuprinde multe aderuri care pot si trebuie sa fie luate in seama pentru progresul stiintei economice si al societatii (J.A. Schumpeter, Joan Robinson, M. Bronfenbrenner etc). Exacerbarea caracterului partizan al gindirii economice in dauna obiectivitatii stiintifice si a probitatii morale a economistilor conduce spre unilateralitate in gindirea economica, iar de aici nu este decit un pas spre incultura de specialitate sau subcultura atunci cind unii specialisti cred ca pot scoate din istorie, dupa bunul lor plac, unul sau altul din curentele de gindire economica, fara nici o pierdere pentru ader si stiinta econo Vorbind despre evolutia in timp a diferitelor curente de gindire economica este necesara distinctia dintre fondatorii curentelor respective si vulgarizatorii, eventual apologetii lor. De exemplu, exista o mare deosebire de nivel teoretic intre opera fondatorilor liberalismului clasic (mai ales A. Smith si D. Ricardo), popularizatorii lui (de ex.: J.B. Say) si apologetii lui de la mijlocul secolului al XlX-lea (F. Bastiat, P. Leroy-Beaulieu etc). La fel, exista o mare deosebire intre gindirea economica originala a fondatorilor marxismului (K. Marx, F. Engels) si vulgarizatorii lui din perioada interbelica si postbelica (indeosebi I.V. Stalin), care i-au simplificat ideile pina la deformare si au denaturat obiectivele pe care le-a urmarit acesta. Cind ideile unor fondatori de curente sau anumite postulate formulate de ei sint absolutizate, sustinute chiar si in pofida unor do practice contrare lor, atunci gindirea lor economica este dogmatizata, transformata intr-o aderata "credinta" sau "ortodoxie", negind nevoia innoirii, eventual a depasirii ei, ceea ce este contrar mersului firesc al dezvoltarii stiintei si al dezvoltarii societatii omenesti, devenind un factor de blocare a progresului, si stirnind, pe buna dreptate, reactii dezaprobatoare. Fenomene de dogmatizare au fot prezente in secolul nostru la ambele megatendinte care s-au confruntat - neoclasicismul si marxismul. Iluzia autoreglarii spontane a economiei de piata prin mecanismul preturilor si deci respingerea oricarei interventii a statului in economie, sustinuta de reprezentantii ultraliberali ai neoclasicismului, ca si iluzia desfiintarii exploatarii omului de catre om in fostele tari socialiste prin hipertrofia rolului statelor pretins socialiste in economie, sustinuta de politicieni si economisti ce se pretindeau marxisti, sint doua exemple bine cunoscute de dogme economice care nu mai pot rezista in contextul prefacerilor din economia mondiala la granita dintre secolele XX si XXI. Depasirea marasmului ideologic al dogmatismului presupune curaj civic, spirit creator, inotii in gindire si in practica, iar acestea se pot intemeia pe competenta profesionala care presupune cultura de specialitate. Lucrarea de fata constituie un ajutor in aceasta directie. Legatura megatendintelor si curentelor de gindire economica cu stiinta economica. Stiinta economica reuneste lorile autentice si durabile acumulate de omenire in legatura cu structura si mecanismul de functionare ale economiei societatii de-a lungul timpului, mai ales in legatura cu functionarea, rezultatele si perspectivele economiei moderne si contemporane de piata in diferite tari si la scara intregului glob pamintesc. Exista o legatura indisolubila intre stiinta economica si curentele, respectiv megatendintele din gindirea economica moderna si contemporana, fara ca ele sa coincida. Data fiind prezenta masi a elementelor subiective (ideologice) in cadrul tuturor curentelor de gindire economica, stiinta economica preia din acestea numai elementele lidate de practica, eliberate de subiectivitate, ideile care s-au dovedit aderuri certe. Raportul real dintre stiinta economica si multimea de curente de gindire economica din care s-a alimentat ea, de-a lungul ultimelor patru secole, se aseamana cu acela dintre metalul pretios si roca (minereul) din care este acesta extras prin purificare, prin ardere. Nu tot ce sustin scolile si curentele de gindire economica se dovedeste a fi ader obiectiv, loare durabila, indiscuila. Ponderea balastului ideologic poate sa difere de la un curent la altul de gindire economica, dar prezenta lui este indiscuila. Este sarcina istoricilor gindirii economice sa delimiteze filonul pretios al aderurilor certe, de zgura iluziilor, erorilor si prejudecatilor pe care continua sa le sustina diferite categorii de economisti. Niciunul din marile curente de gindire economica nu poate pretinde ca el coincide cu stiinta autentica si ca toate celelalte curente de gindire economica trebuie sau pot sa fie inlaturate in mod total, global, din dialogul stiintific. Asa dupa cum a aratat Fr. Perroux, accesul la stiinta economica presupune strapungerea curentelor de gindire economica, si asa cum adauga J. Galtung, aceasta inseamna sa facem sinteza realizarilor pozitive ale tuturor orientarilor si curentelor de gindire social-economica. Daca in ce priveste curentele de gindire economica, majoritatea specialistilor admit ca ele trebuie examinate cu discernamint si rigoare stiintifica pentru a delimita aderul de elementele ideologice, trebuie spus ca statutul social al stiintei economice continua sa fie controversat. Unii autori sustin ca nici nu exista stiinta economica din moment ce omenirea continua sa fie confruntata cu grave probleme economice pentru care nici un economist, nici un curent de gindire economica nu poate oferi solutii eficiente. Altii recunosc existenta stiintei economice, dar o definesc si o structureaza in cele mai felurite chipuri. De exemplu, J.A. Schumpeter face distinctie intre "economia politica" al carei obiect il constituie sistemele de gindire economica, si "analiza economica" al carei obiect este identificarea instrumentelor cu ajutorul carora se face analiza teoretica a fenomenelor si proceselor economice. Multi specialisti subliniaza inferioritatea stiintei economice ativ cu stiintele naturii. De pilda, tot J.A. Schumpeter arata ca performantele teoriei economice au fost intotdeauna sub asteptari, ca stiinta economica este o aglomarare de cunostinte prost ordonate, ca politica a influentat negativ teoria economica etc. Aceste reprosuri sint, fara indoiala, reale, dar ele nu arata calea de iesire dn impas. Probabil ca este necesar un dialog organizat si sustinut intre specialistii de toate orientarile din acest domeniu, eventual institutionalizarea dialogului sub egida uneia dintre organizatiile care apartin O.N.U., posibil UNESCO, sau in cadrul congreselor Asociatiei Internationale a Economistilor, ori in cadrul Universitatii Natiunilor Unite de la Tokyo. S-ar continua in acest fel unele experiente pozitive incepute in perioada postbelica in cadrul UNESCO, UNCTAD, ONUD1, in cadrul unor fundatii stiintifice nationale (de ex. Fundatia suedeza Dag Hammarskjold, Fundatia argentiniana Bariloche) si internationale (I.F.D.A. - Fundatia Internationala pentru Alternativele Dezvoltarii), precum si al unor echipe mixte si interdisciplinare de cercetare ca cele solicitate de "Clubul de la Roma" (1968) etc. Impactul gindirii economice, al stiintei economice si al istoriei lor asupra dinamicii economice la scara nationala si mondiala. Chiar daca statutul stiintei economice (si chiar denumirile ei) continua sa fie controversate, chiar daca multe din deciziile agentilor economici si chiar ale oamenilor politici se fac fara consultarea directa a specialistilor economisti, experienta din ultimele trei secole dovedeste utilitatea acestei stiinte, cresterea prestigiului si importantei acesteia in prezent si in viitorul previzibil. Este tot mai clar faptul ca informatiile locale, deciziile individuale pe termen scurt si, in unele privinte, chiar deciziile nationale apar insuficiente si riscante daca se fac la intimplare, ignorind aderurile condensate in teoriile economice lidate de istorie. Numeroase argumente vin in sprijinul ideii ca' desfasurarea normala si eficienta a vietii economice la toate nivelurile, incepind cu nivelul microeconomic si, cu atit mai mult, la nivel macroeconome si mondoeconomic, nu mai poate fi asigurata exclusiv pe baze empirice, ci este necesara luarea in considerare si aplicarea in practica a marilor aderuri ale stiintei economice. De exemplu: diviziunea muncii este, in principiu, un factor de progres economic care poate spori eficienta activitatii economice, atit in cadrul intreprinderii, cit si in relatiile dintre ramurile unei economii nationale si dintre tari. Potentialul de progres al acestui factor depinde de modalitatea concreta in care s-a realizat el: o diviziune internationala a muncii care orienteaza unele tari spre monocultura sau monoproductie este ubitoare pentru ele, in timp ce o diviziune internationala a muncii care orienteaza tarile spre diversificarea economici lor nationale poate declansa un efect de proare a progresului tehnic si de antrenare a tutror ramurilor in directia cresterii si dezvoltarii lor, fiind deci extrem de utila acestora. Rezultatele reale ale principiului teoretic al diviziunii muncii depind deci de conditiile concret istorice in care este el aplicat, de discernamintul factorilor de decizie in ce priveste formele si metodele efective de aplicare a acestui principiu. Discernamintul se culti prin cunoastere si stiinta. La formarea acestei abilitati contribuie deci, atit stiinta economica si istoria ei, cit si istoria tuturor doctrinelor si curentelor de gindire economica din a caror succese si esecuri se pot trage multe intaminte utile pentru prezent si viitor. Cinci grupe mai importante de argumente pot fi invocate pentru a demonstra rolul pozitiv al stiintei economice si al istoriei gindirii economice pentru dinamica economica la scara nationala si la scara mondiala si anume: dezvoltarea si complicarea considerabila a economiei de piata din epoca noastra in strinsa legatura cu facilitatile de transport si comunicatie, respectiv cu activitatea intreprinderilor transnationale si tendintele de internationalizare economica; diversificarea conditiilor nationale si regionale de functionare a economiei de piata; amplificarea relatiilor economice internationale; cresterea importantei mediului natural (inclusiv a oceanului etar), respectiv a resurselor naturale, a populatiei si a fenomenelor de poluare a mediului asupra desfasurarii activitatii economice; inmultirea fenomenelor de disfunctionalitate, insilitate si crize, mai ales a decalajelor dintre tarile iumii. Este greu de presupus ca activitatea economica poate fi eficienta in astfel de conditii complicate fara ajutorul calificat al stiintei specializate in domeniu si al radacinilor ei istorice, respectiv curentele de gindire economica si istoria lor. O doda in plus a utilitatii si prestigiului crescind ale stiintei economice o constituie consacrarea unor personalitati proeminente din acest domeniu prin acordarea Premiilor Nobel pentru economie, incepind cu anul 1969, amploarea congreselor nationale, regionale si internationale ale economistilor, frecventa si periodicitatea analizelor facute de organizatiile si organismele internationale (ONU, UNCTAD, UNESCO, FAO, ONUDI, Banca Mondiala, F.M.I., OCDE etc.) si regionale (comisiile economice O.N.U. pe continente, O.C.D.E. etc), modului cum se desfasoara economia contemporana si feluritelor interpretari ale acesteia. Mai trebuie adaugat si faptul ca problemele economice si opiniile despre ele preocupa intr-o masura crescinda parlamentele tarilor lumii, organizatiile sindicale si alte organizatii obstesti, mijloacele de comunicare in masa si, nu in ultimul rind, cetateanul obisnuit, omul de pe strada. Este greu de presupus ca probleme cu un impact atit de larg si de grav ar putea fi rezolte tara o cultura de specialitate adecta. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
