 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Impactul gindirii economice
|
|
Metodolgia pentru aprecierea realista sl riguroasa a curentelor de gindire economica sl a operei celor mai reprezentative personalitati din cadrul lor |
|
| Exegeti contemporani de prestigiu ai istoriei gindirii economice (de ex.: M. Blaug -l979). au atras atentia asupra faptului ca metodologia interpretarii unor opere economice din trecut sau a caracterizarii unor curente de gindire economica lasa mult de dorit, fie in sensul ca unii istorici sint tentati sa prezinte gindirea economica din trecut intr-o forma "modernizata" si "idealizata", atribuind predecesorilor lor idei dintr-o etapa ulterioara sau pretinzind ca ei si-ar fi depasit epoca, fie in sensul ca neaga orice aport stiintific original al predecesorilor pentru faptul ca folosesc o ter Observatii de acest gen pun in fata stiintei problema etalonului sau a standardelor de apreciere stiintifica a teoriilor economice mai vechi sau mai noi, a reperelor la care trebuie raportate acestea sau a criteriilor dupa care ele pot fi considerate valori sau nonvalori in procesul cunoasterii economice. Conditionarea complexa a gindirii economice si criteriile de apreciere a acesteia. Geneza, continutul si rolul gindirii economice sint conditionate de o multitudine de factori de natura obiectiva si subiectiva. Pentru a identifica in mod corect mesajul si aportul real ale fiecarei teorii sau opere economice, ale fiecarui ginditor sau curent de gindire economica este necesar sa tinem seama de toti acesti factori fara exceptie. Pe metodologic, aceasta cerinta imbraca forma unui ansamblu coerent de repere interdependente sau criterii cu valoare de sistem. Principalul factor obiecticare explica originea sau geneza unei reflectii economice si continutul ei este, tara indoiala, mediul economico-social in care s-a nascut ea, ceea ce presupune multiple determinari alte tipului de economie (naturala sau de schimb), structura si mecanismul ei de functionare (economie naturala, familiala, de trib, sclavagista, feudala, productie simpla de marfuri sau economie monderna de piata), treapta ei de dezvoltare (incipienta, inflorire, maturitate, declin), contradictiile ei, etc. De acest nucleu central se leaga, desigur, multe alte elemente, incepind cu mediul natural care constituie suportul oricarei activitati umane si terminind cu multimea datelor empirice care caracterizeaza formarea si dezvoltarea oricarei individualitati. Sinteza acestei grupe de repere de natura obiectiva si corespondentul ei metodologic il constituie, formulat pe scurt, criteriul epocii. Este un criteriu primordial in afara caruia cu greu ar putea fi facuta o caracterizare riguroasa a continutului principal al unei teorii, al unei opere economice, al unui curent de gindire economica. Ideile fiecarui economist devin inteligibile in legatura cu imperativele momentului istoric in care a trait el. Lucrarea de capatii a liberalismului economic clasic scrisa de A. Smith si publicata in anul 1776 sub titlul "Avutia natiunilor" raspunde cerintelor economiei de piata la granita dintre perioada ei manufacturiera si inceputul revolutiei industriale. Raportata la conditiile istorice din Europa secolului XVI sau ale secolului XX, acesta lucrare ar deveni in multe privinte de neinteles. Criteriul epocii ne atrage atentia asupra problematicii economice majore aflata in discutia agentilor economici, a factorilor politici si, evident, a economistilor, cu alte cuvinte ne semnaleaza materia prima a reflectiilor economice sau alimentul de baza al acestor reflectii. Principalul factor subiecticare conditioneaza gindirea economica este optica prin care priveste economistul respectiproblemele aflate la ordinea zilei si care este atit de sorginte individuala, cit si de sorginte social-politica. Capacitatea de reflectie a fiecarui economist este conditionata atit de calitatile lui individuale, bio-psihologice si intelectual-culturale, cit mai ales de interesele personale si de grup pe care le exprima si le apara, interesele de clasa, de grup socio-profesional, de partid, nationale si umanitare pe care le are in vedere. Acest ansamblu de determinari subiective ale gindirii economice este sintetizat, de regula, sub denumirea de criteriul social-politic si poate fi asemanat cu "masina de prelucrare" a materiei prime pe care o ofera economistului epoca lui. Folosirea acestui criteriu ridica unele probleme mai complexe. Astfel, unii economisti neaga angajarea lor sociala, pretind ca se situeaza deasupra oricaror interese de grup sau politice. Chiar daca cel in cauza este sincer convins de aceasta "detasare", analistii minutiosi au observat ca anumite interese intra, fie si indirect, pe nesimtite in "baremul de judecata" al faptelor de catre economistul respectisau prin intermediul culturii istorice si politice asimilate in scoala si ca, deci, o "perfecta detasare" de orice interese social-politice este, in realitate, imposibila. Alti autori, exprima in mod direct atasamentul lor fata de interesele anumitor grupuri social-politice, ceea ce i-a determinat pe unii exegeti sa le conteste capacitatea de a face stiinta, lucru ce nu se confirma insa in cele mai multe cazuri. Exista, desigur, anumite legaturi intre interesele social-politice pe care le apara un economist si calitatea ideilor sale economice. Ginditorii care apara interese mai generale si interese ale unor forte socio-politice preocupate de progresul economico-social au sanse mai mari sa formuleze idei economice perene, aticu ginditorii care apara interesele unor grupuri minoritare, egoiste sau ale unor grupari conservatoare ori retrograde. La mijlocul secolului trecut, exponentii intereselor marii boierimi sustineau mentinerea marilor proprietati funciare feudale, pe cita vreme, reprezentantii "partidei nationale", care reunea pe exponentii majoritatii natiunii romane, preconizau abolirea acestor forme perimate de proprietate, improprietarirea taranilor si degrevarea proprietatii de orice servitute feudala. Istoria a dat dreptate celor multi, generosi si curajosi. Argumentatia lui Nicolae Balcescu in favoarea improprietaririi taranilor si a emanciparii sociale si nationale a poporului roman s-a dovedit a fi nu numai stiintifica, ci si profund democratica, nationala, patriotica si implicit progresista. Concluzia care poate fi desprinsa din aceste situatii mai deosebite este aceea ca pentru a determina compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre diferite pozitii social-politice si adevarul stiintific este necesar sa tinem seama de locul, rolul si perspectivele respectivei grupari social-politice (clasa sociala, grup, partid politic, stat national, organism international etc.) in societate si in miscarea pentru progresul economico-social la un moment dat. Purtatorii de cuvint ai gruparilor dinamice, active si majoritare au mai multe sanse sa se apropie de adevar in problemele economice decit purtatorii de cuvint ai unor grupari minoritare si parazitare. intre optica unui speculator, preocupat sa atinga foloase personale dintr-o conjunctura favorabila si optica unui ministru al economiei nationale, preocupat sa asigure silitatea dezvolta Posibilitatile oferite unui economist de a dezvolta gindirea economica de epoca si de optica lui, pot fi considerabil amplificate de zestrea lui de cultura, de bagajul de cunostinte de specialitate cu care porneste la drum, sintetizat in criteriul denumit filiatiunea de idei sau atitudinea lui fata de gindirea economica a inaintasilor. Eruditia nu coincide, neaparat, cu stiinta, dar este o premisa favorabila pentru creativitate in cunoasterea stiintifica. Mijlocit de criteriul social-politic, respectide optica prin care priveste lucrurile ginditorul respectiv, criteriul filiatiunii de idei ne atrage atentia asupra ideilor pe care le preia acesta de la inaintasi si a ideilor pe care le respinge, pentru ratiuni care decurg din interesele materiale pe care le apara. Situindu-se de partea "burgheziei educate", J.M. Keynes (1936) a preluat de la predecesorii sai (mercantilisti, Th. R. Mathus) ideea importantei economice a consumului si a interventiei statului in economie, a respins liberalismul economic ca nerealist si a ignorat opera ginditorilor socialisti. Cele trei criterii de apreciere a gindirii economice mentionate pina acum s-au referit cu precadere la premisele gindirii economice. Alte trei criterii, pe care ie semnalam in continuare, au in vedere rezultatele sau calitatea reflectiilor economice facute de diferiti ginditori. Este vorba de criteriul valorii cognitive, criteriul rolului practic sau al functiei sociale indeplinite de o teorie sau o doctrina economica, si, in final, de destinul istoric al acestora si mai ales al principalelor curente si megatendinte din gindirea economica. Criteriul valorii cognitive are menirea de a sili cit adevar contine o teorie sau o doctrina economica, in ce consta contributia lor originala la imbogatirea cunoasterii vietii economice, in ce consta legatura dintre traditie si inovatie in cazul acestora, ce lacune, iluzii si erori pot ele sa contina, cu alte cuvinte, care sint limitele sau deficientele lor, in sfirsit, in ce consta capacitatea lor de prospectare a viitorului. Oricine a liberalismul economic clasic din secolele XVJII-X1X cu mercantilismul - primul curent de gindire economica moderna din secolele XVI-XV11 -observa cu usurinta multiplele contributii teoretice valoroase ale liberalismului clasic la analiza economiei moderne de piata care s-au manifestat prin saltul sau revolutia in gindire, de la cunoasterea prestiintifica la cunoasterea stiintifica a esentei unor categorii economice si legi economice, respectiv, faurirea unei noi stiinte despre om si umanitate denumita economie politica. Clasicismul liberalismului consemneaza tocmai aportul lui teoretic original si consistent la analiza si explicarea unor procese economice complicate din cadrul economiei moderne de piata, cu efecte pozitive asupra mai bunei folosiri a factorilor de productie, inclusia corelatiei dintre acumulare si consum, precum si a sporirii eficientei economice. Prezenta unor confuzii si iluzii in gindirea economica a economistilor liberali clasici, printre care ipoteza virtutiilor de autoreglare a economiei de piata si de infaptuire a armoniei universlae nu poate anula fondul durabil al ideilor juste ale acestor economisti. Criteriul rolului practic sau al functiei sociale a unei teorii sau doctrine economice urmareste sa evidentieze masura in care acestea au fost urmate de optiuni de politica economica si rezultatele care au fost obtinute cu ajutorul lor. Este interesanta, din acest punct de vedere, o atie istorica intre liberalism si protectionism. Unii economisti pretind ca politica economica externa a liberalismului ar fi singura rationala si deci, universal valabila, favorizind satisfacerea intereselor generale ale omenirii. Adeptii protectionismului (F.List, A. Hamilton, H. Ch. Carey, S.N. Patten, P.S. Aurelian, M.Manoilescu etc) contesta pretentia de universalitate a liberalismului si demonstreaza, pe baza de date faptice, cu ajutorul istoriei si al statisticii, faptul ca liberul schimb a adus foloase tarilor dezvoltate din punct de vedere industrial, ca la inceputul dezvoltarii lor chiar si aceste tari au practicat un protectionism accentuat ca, prin urmare, tarile mai putin dezvoltate din punct de vedere industrial au tot dreptul sa-si protejeze industria nationala. Acest exemplu arata ca rolul practic al diferitelor teorii si doctrine economice trebuie apreciat in functie de marea diversitate de situatii concrete, dintr-o tara sau alta si nu in mod abstract, teoretic. Criteriul destinului istoric al unei teorii sau doctrine economice, al operei unui economist sau al unui curent de gindire economica ne obliga sa urmarim audienta de care s-au bucurat acestea in timpul lansarii lor, parerea generatiilor urmatoare despre ele, masura in care ele contin valori durabile care au intrat in fondul nepieritor al stiintei economice, in tezaurul cultural national si mondial, sau idei superficiale, perisabile, care au cazut in desuetudine. Cele sase criterii de apreciere a continutului si insemnatatii unor teorii, doctrine si curente de gindire economica reprezinta cerinte minimale pentru determinarea locului lor in istoria gindirii economice, in general, in istoria stiintelor economice, in special. Probabil ca la nivelul specialistilor profesionisti se pot folosi si alte criterii ajutatoare si deci numarul acestor crtiterii ar putea fi inmultit. Sarcina unei lectii universitare si a unor lucntri introductive nu este insa sa incheie o lista, ci sa deschida perspective celor ce vor sa se orientezee in acest vast si complicat domeniu al culturii spirituale. Cu cele sase criterii minimale semnalate mai sus se poate incepe foarte bine ucenicia in opera de exegeza a iatoriei gindirii economice. Cu ajutorul acestora vom incerca sa explicam in modulele care urmeaza, atit performantele cit si esecurile celor doua megatendinte din gindirea economica a secolelor XVIII, XIX si XX, precum si ale curentelor adiacente -eterodoxe si contestatare, inclusiradicale. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
