 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
|
|
Faurirea economiei politice ca stiinta autonoma -revolutie in istoria moderna a gindirii economice. inceputurile liberalismului clasic sl paradigma lui |
|
| O serie de termeni care se refera la cunoasterea economiei au fost folositi in diferite scrieri, inclusiv in cele specializate pe acest domeniu, cu mult inainte de constituirea efectiva a stiintei economice. Termenii de "economie" si "economica" au fost folositi inca din antichitatea greaca (Xenofon, sec. IV i.e.n.). Termenul de "economie politica" a fost folosit in titlul lucrarii lui A. de Montchretien din 1615, fara ca in continutul lucrarii sa Constituirea efectiva a economiei politice sau a stiintei economice a avut loc in primele secole de existenta ale economiei moderne de piata (mijlocul sec. XI - mijlocul sec. XIX). 3.1. Criza mercantilismului si trecerea de la cunoasterea empirica la cunoasterea stiintifica a fenomenelor si proceselor economice. in ciuda maturizarii sale de la un secol la altul (sec. XV-XII), credibilitatea mercantilismului a inceput sa scada vizibil pe la mijlocul secolului XI, s-au inmultit criticile impotriva lui, iar unii dintre reprezentantii sai mai perspicace (W.Petty) au evoluat intr-o directie care contrazicea caracteristicile dominante ale acestui curent de gindire economica (empirismul si protectionismul), contribuind la pregatirea terenului pentru schimbari de mare anvergura in gindirea economica europeana din secolele XI si XII. Extinderea economiei de piata in detrimentul economiei naturale, amplificarea si complicarea economiei banesti atit in legatura cu afluxul de metale pretioase din alte continente, cit si in legatura cu sporirea rapida a comertului exterior si international, accelerate si de politica externa coloniala practicata de tarile mai dezvoltate din punct de vedere economic (Olanda, Marea Britanie, Franta, Italia etc), au dus la aparitia unor fenomene si procese economice, respectiv a unor probleme economice care nu mai puteau fi explicate si solutionate cu ajutorul metodologiei si conceptiei mercantiliste.In cautarea unei paradigme noi, mai eficiente decit cea mercantil ista, generatiile mai tinere de economisti au procedat la o serie de schimbari, cu consecinte pozitive care au dus la innoirea gindirii economice.In primul rind. a fost deplasat centrul cercetarii economice de la sfera circulatiei marfurilor spre sfera primordiala a productiei, considerindu-se, pe buna dreptate, ca radacinile proceselor economice din sfera comertului si a circulatiei de pe piata nationala si piata mondiala pot fi gasite tocmai in productie.In al doilea rind, au existat preocupari intense de imbogatire si perfectionare a instrumentarului analitic folosit de economisti pentru a explica anumite procese economice si deci pentru a motiva mai temeinic optiunile lor de politica economica. in esenta, este vorba despre depasirea empirismului mercantilistilor, despre folosirea unor metode de investigare mai eficiente decit descrierea. Accentul a fost pus pe analiza teoretica a fenomenelor si proceselor economice cu ajutorul unor procedee din ce in ce mai perfectionate, incepind cu abstractizarea, generalizarea si deductia si terminind cu folosirea matematicii si statisticii in cercetarea economica. Cu ajutorul acestor metode mai complexe, au fost realizate progrese insemnate in cunoasterea vietii economice, a economiei moderne de piata. Economistii s-au preocupat sa descopere cauzele imediate sau mai indepartate ale proceselor economice, legaturile dintre diferite categorii economice (valoare/pret, valoare/venituri, costuri/preturi/venituri etc), dintre diferite grupuri de agenti economici (producatori/consumatori, debitori/creditori, agenti economici particulari/stat, agenti economici nationali/internationali etc), precum si trasaturile constante pe termen lung ale acestor legaturi, respectiv legile economice "naturale" sau "obiective" si "subiective" care guvernau procesele economice in secolele XI, XII si XIX. Largirea obiectului de investigatie a gindirii economice la toate sferele activitatii economice (productie, repartitie, schimb sau circulatie si consum), cu accent deosebit pe productie, considerata a fi sorgintea tuturor celorlalte activitati economice, si la toate nivelele desfasurarii lor (intreprinderi, economie nationala, piata mondiala), dar mai ales patrunderea in adincimea proceselor economice, dincolo de aparentele experientei zilnice, spre esenta categoriilor economice si legile (empirice si stiintifice) ale proceselor economice au contribuit la infaptuirea unui salt calitativ, a unei revolutii in gindirea economica. Expresia sintetica a acestei revolutii a constituit-o faurirea unei stiinte noi despre om si societate, avind ca obiect activitatea lor economica si denumita economie politica. Procesul fauririi economiei politice ca stiinta autonoma a durat peste doua secole (mijlocul sec. XI - mijlocul sec. XIX) si a fost rezultatul efortului depus de multe generatii de ginditori cu preocupari dintre cele mai diverse (filosofi, oameni politici, oameni de afaceri, economisti specializati etc.) a caror trasatura comuna a constituit-o preocuparea de a depasi datele experientei imediate si cunostintele comune ale nespecialistului, descoperind trasaturi si tendinte durabile care depasesc intimplatorul si conjuncturalul, oferind astfel motivatii mai solide pentru optiunile de politica economica decit cele care prevalau pe timpul mercantilistilor.In al treilea rind, acesti ginditori au acordat prioritate miscarii libere a agentilor economici individuali, respingind interventia statului in economie, criticind mercantilismul si dezavuind politica economica externa protectionista preconizata de acesta, ceea ce inseamna ca ei au optat pentru liberalismul economic, deci pentru o politica economica exact opusa interventiei statului si protectionismului extern. Din aceasta perioada, liberalismul economic va cunoaste o raspindire spectaculoasa timp de mai multe secole, nu fara piedici, critici si reactii - uneori destul de vehemente - din partea altor forte sociale decit intreprinzatorii, care constituiau suportul social al liberalismului. Rezulta ca, cel putin la inceput, geneza stiintei economice a mers mina in mina cu geneza liberalismului economic. Geneza liberalismului economic a avut ca suport prefacerile revolutionare din societatea europeana timp de mai multe secole, trecerea de la ritmul lent, uneori aproape imperceptibil de dezvoltare a societatii feudale, spre dezvoltarea mult mai alerta a economiei moderne de piata. Termenul de liberalism sintetizeaza ansamblul aspiratiilor si revendicarilor innoitoare din societatea europeana intre mijlocul secolelor XI si XIX, cu accent deosebit in politica (notiunea statului de drept si a libertatilor cetatenilor la baza carora trebuie sa stea dreptul de vot universal) si in economie (respingerea constringerilor de orice fel, a interventiei statului in economie si proclamarea libertatii tranzactiilor economice). Ca stare de spirit a societatii civile si curent de gindire politica si economica, liberalismul a devenit o expresie a aspiratiei spre progresul social inca din perioada cuprinsa intre mijlocul secolului al XI-lea si mijlocul secolului al XVlII-lea. Publicarea lucrarii lui Ch. L. de Secondat Montesquieu (1688-l755) "Spiritul legilor" (1784) dovedeste acest lucru, ceea ce a dus ulterior la calificarea lui drept "parinte al liberalismului european". Raspinidrea liberalismului si cresterea prestigiului sau au fost favorizate de extinderea ariei de desfasurare a relatiilor economice internationale in secolele XI-X1X, precum si de descoperirea si folosirea tiparului, care au favorizat extinderea spiritului innoitor din cultura spirituala a timpului. Raspindirea si dezvoltarea liberalismului economic au avut loc in ritmuri si conditii foarte diferite de la o tara la alta, in functie de imprejurarile concrete nationale si internationale. in Franta, liberalismul economic a fost consacrat de revolutia burghezo-democratica din 1789. in Anglia, cariera liberalismului economic a inceput mult mai devreme, dar el a invins definitiv abia la mijlocul secolului XIX prin abolirea "legilor cerealelor" (1846). in tarile din rasaritul Europei au loc procese asemanatoare abia spre sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Principalele caracteristici ale paradigmei liberalismului economic clasic si unele particularitati nationale ale acestuia. Privit in pespectiva istorica, liberalismul s-a dovedit a fi principala megatendinta din gindirea economica moderna si contemporana, deci din ultimele 3-4 secole, ceea ce inseamna un destin stralucit. Suprematia seculara a liberalismului economic nu a fost absoluta. El a avut de infruntat piedici, critici si reactii dintre care unele foarte puternice, capabile sa-l impinga temporar pe un secundar. in plus, liberalismul insusi cunoaste o serie de metamorfoze, ca raspuns la noile probleme care apar in sinul economiei de piata, pe masura complicarii si mondializarii ei, si la noile sfidari din partea adversarilor lui (socialismul, romantismul economic, marxismul, nationalismul, radicalismul etc). Lasind la o parte, deocamdata, avatarurile liberalismului in decursul istoriei, este necesar sa retinem ansamblul principiilor si metodelor acceptate si folosite de reprezentantii liberalismului economic din perioada de constituire a stiintei economiei politice, adica ceea ce Th. Kuhn a numit paradigma unei orientari sau tendinte de gindire, din orice domeniu al cunoasterii, din orice ramura a stiintei. Prima caracteristica a paradigmei liberalismului clasic este aspiratia spre libertatea de miscare in toate domeniile, inclusiv in domeniul economiei. Practic, aceasta inseamna consacrarea liberei initiative a agentilor economici, deplina libertate de actiune a acestora, precum si consacrarea liberei concurente in tranzactiile dintre partenerii sai. Din aceasta prima caracteristica deriva si denumirea de liberalism data acestui curent de gindire economica, ce s-a dovedit in decursul timpului a fi o megatendinta pe parcursul mai multor secole, in opozitie atit cu restrictiile feudale in calea libertatii individuale, cit si cu masurile rigide preconizate de mercantilisti. Atributul de clasic dat liberalismului din secolele X1-XIX marcheaza contributiile teoretice substantiale ale reprezentantilor sai la nasterea economiei politice ca stiinta autonoma. A doua caracteristica a paradigmei analizate este individualismul, convingerea ca deciziile cele mai eficiente si corecte le pot lua agentii economici priviti separat si in opozitie cu autoritatea publica (statul) sau cu diferite colectivitati mai mult sau mai putin cuprinzatoare. De aici deriva ostilitatea congenitala a liberalismului fata de interventia statului in economie, menirea acestuia limitindu-se la asigurarea cadrului juridic pentru actiunea nestinjenita a indivizilor. A treia caracteristica a liberalismului economic o constituie considerarea proprietatii private drept temelia fireasca a oricarei economii moderne de piata si, implicit, drept conditie si garantie a eficientei economice, drept stimulent in activitatea economica si motivatie a riscurilor pe care le comporta aceasta. Este vorba, evident, de proprietatea privata moderna sau absoluta, degrevata de orice servituti medievale. A patra caracteristica a liberalismului clasic o constituie conceptia despre existenta unei "ordini naturale" in economie, mai puternica decit vointa si dorintele subiective ale oamenilor, respectiv despre "legile naturale" care guverneaza economia societatii, in pofida iluziilor si sperantelor pe care le pot nutri oamenii. Fara a ignora importanta unor elemente subiective in viata economica, liberalii clasici acordau totusi prioritate factorilor independenti de trairile subiective ale oamenilor, adica factorilor obiectivi. Au existat, desigur, si unele exceptii pe care le vom mentiona la locul potrivit. A cincea caracteristica a liberalismului clasic este hedonismul, adica principiul de comportament al agentilor economici potrivit caruia se urmarea obtinerea unui maximum de avantaj cu minimum de efort, principiu dedus atit din psihologia individualista, cit si din filosofia utilitarista (de ex. J. Bentham). Punctul de plecare al hedonismului 1-a constituit presupunerea ca toti oamenii ar avea un comportament rationai, ca deci ei ar dispune de suficiente informatii si de capacitatea de a adopta optiunea cea mai buna dintre mai multe posibile, presupunere care nu se verifica insa de foarte multe ori in practica. Expresia simplificata a acestui comportament pretins rational a constituit-o notiunea de "homo oeconomicus" un fel de "portret robot" al agentului economic tipic din economia moderna de piata. A sasea caracteristica a liberalismului clasic o constituie convingerea promotorilor lui ca mecanismul pietei ar avea capacitatea de autoechilibrare spontana a economiei moderne prin actiunile individuale, egoiste ale agentilor economici si pe baza semnalelor pe care le ofera oscilatia preturilor pe piata, in functie de raportul dintre cererea si oferta de marfuri din fiecare moment. Concluzia desprinsa de liberalii clasici din aceste premise era ca economia moderna de piata si deci ordinea naturala pe care se bazeaza aceasta asigurau alocarea rationala a resurselor, echilibrul economic si armonizarea intereselor individuale egoiste, chiar in pofida vointei si constiintei agentilor economici, deci infaptuirea binelui public, realizarea interesului general al societatii, fara stirea agentilor economici individuali, prin simpla ciocnire a intereselor individuale ale acestora. A saptea caracteristica a paradigmei liberale a constituit-o explicarea preturilor si a veniturilor din economia moderna pornind de la teoria valorii bazata pe munca (deci, teoria obiectiva a valorii), idee contestata chiar de unii liberali (Turgot, Say, Condillac) si respinsa de generatiile ulterioare de liberali (neoclasici, neormaginalisti, neoliberali etc). A opta caracteristica a paradigmei liberalismului clasic o constituie politica economica a liberului schimb, sintetizata in mod lapidar de catre economistii francezi denumiti "fiziocrati" sub forma maximei "laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme" ("lasati lucrurile sa-si urmeze cursul lor firesc"), cunoscuta si sub numele de politica liberei concurente. A noua caracteristica a liberalismului clasic a constituit-o credinta promotorilor lui in universalitatea acestor idei economice, in valabilitatea lor neconditionata in timp si spatiu, ignorind sau minimalizind necesitatea studierii particularitatilor nationale si regionale ale proceselor economice. Pe linga aceste caracteristici generale ale liberalismului economic din epoca moderna pot fi constatate si unele particularitati nationale, expresie a conditiilor istorice concrete in care s-a manifestat acest curent de gindire economica in diferite tari. De pilda, in Franta de la mijlocul secolului XII liberalismul economic s-a manifestat la inceput sub forma preferintei pentru agricultura, ca o reactie atit impotriva feudalismului anacronic, cit si impotriva mercantilismului depasit. in Anglia si S.U.A. liberalismul economic a fost pus in slujba dezvoltarii industriei din tarile respective si a expansiunii lor externe, avind, in plus unele particularitati, ativ cu alte tari occidentale dezvoltate, indeosebi Anglia (adoptarea protectionismului in politica externa). Disocierea liberalismului pe cele doua uri - intern si extern - poate fi intilnita in multe alte tari ale lumii, atit in secolul XIX (inclusiv in Romania din a doua jumatate a acestui secol), cit si in secolul XX (in multe tari in curs de dezvoltare, ca de exemplu, cele din America Latina). inceputurile stiintei economice (economiei politice). Geneza si consacrarea liberalismului economic ca principala megatendinta din gindirea economica moderna a parcurs mai multe etape. inceputurile acestuia au fost marcate de doua procese distincte: pe de o parte, evolutia lenta a unor mercantilisti (indeosebi W. Petty) pe pozitii opuse punctului sau de pornire, respectiv in directia analizei teoretice a unor categorii economice ale productiei de marfuri si optiunea pentru liberul schimb, iar pe de alta parte, atacul vehement al unor liberali din start impotriva mercantilismului (indeosebi P. de Boisguillebert). Problemele economice puse in discutie de catre acesti ginditori au fost, in linii mari, asemanatoare cu cele abordate de mercantilisti si anume: natura bogatiei individuale si nationale, precum si factorii si caile sporirii ei; problema preturilor si a veniturilor, precum si temelia formarii lor; problema circulatiei monetare pe intern si international, problema veniturilor diferitelor categorii sociale si ale statului, precum si politica economica optima. Raspunsurile date de economistii liberali acestor probleme difera insa in mai multe privinte de opinia mercantilistilor, iar politica economica preconizata de liberali este diametral opusa celei mercantiliste. Ostili interventiei statului in economie, primii economisti liberali (W.Petty, P. de Boisguillebert, B. franklin, D. Hume etc.) s-au ocupat cu precadere de probleme care tin Spre mijlocul secolului al XII economistii liberali au fost confruntati cu probleme mai dificile (identificarea surselor din care pot fi acoperite cheltuielile statului), ceea ce i-a obligat sa se ocupe si de unele probleme macroeconomice. Sub acest aspect, un moment hotaritor in constituirea si consacrarea liberalismului economic 1-a reprezentat gindirea economica a fiziocratilor din Franta in frunte cu dr. Fr. Quesnay, care si-a desfasurat activitatea in deceniile de la mijlocul secolului XII. Prin publicarea lucrarii lui Adam Smith "Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei" in anul 1776 au fost reunite intr-un ansamblu coerent problemele definitorii ale economiei politice ca stiinta autonoma si a fost consacrat liberalismul economic drept principal si cel mai raspindit punct de vedere referitor la economia societatii moderne. Pe acest temei, unii exegeti ai gindirii economice moderne apreciaza ca A. Smith ar fi parintele economiei politice, iar lucrarea publicata de el in 1776 ar constitui "biblia liberalismului economic". Aprecierile sint, desigur, exagerate, deoarece faurirea economiei politice este rezultatul multor generatii de economisti, dintre care unii au trait cu mai bine de un secol inaintea lui Smith, iar altii au fost contemporani cu el.In evolutia ulterioara a liberalismului economic se constata o extindere a obiectului de studiu al stiintei economice, abordindu-se toi mai frecvent si probleme de mondoanaliza (economia mondiala si relatii economice internationale), precum si o bifurcare a promotorilor acestui punct de vedere sub aspectul mesajului transmis: liberalii optimisti (indeosebi francezi, in frunte cu J.B. Say), increzatori in sansele de dezvoltare nelimitata a economiei de piata, si liberalii pesimisti (indeosebi englezi, in frunte cu T.R. Malthus si D. Ricardo), care au identificat unele piedici in calea dezvoltarii economiei de piata, ca de exemplu, cresterea mai rapida a populatiei decit a resurselor (Th. R. Malthus) si tendinta de scadere a ratei profitului (D. Ricardo). Pentru a aprecia corect schimbarile care au avut loc in timp cu privire la obiectul si metoda de cercetare ale economiei politice liberale clasice, teoriile ei reprezentative si optiunile de politica economica adoptate pe aceasta baza, este necesar sa mentionam elementele definitorii ale inceputului stiintei economice, respectiv citeva idei din opera liberalilor clasici care au trait intre mijlocul secolului XI si mijlocul secolului XII. William Petty (1623-l687) a fost primul dintre economistii moderni care a adus contributii substantiale la analiza teoretica a unor procese din economia moderna de piata, s-a indepartat de mercantilisti si a optat pentru liberalismul economic. Lucrarile lui mai importante au fost: "Tratat asupra impozitelor si contributiilor" (1662), "Anatomia politica a Irlandei" (1665) "Aritmetica politica" (1676), "Cite ceva despre bani" (1682), "Un eseu despre cresterea populatiei" (1686).In opera economica a lui Petty se gasesc multe idei noi, originale, unele de-a dreptul geniale, care justifica aprecierea ca el poate fi considerat parintele economiei politice ca stiinta moderna. Lui Petty ii apartine celebra fraza potrivit careia "munca este mama bogatiei, iar pamintul este tatal ei". El face eforturi deosebite pentru a defini si delimita terminologia economica folosita in viata de toate zilele. De pilda, in legatura cu schimbul de marfuri de pe piata el foloseste trei notiuni diferite: pretul curent al pietei, pretul politic si pretul natural, iar in legatura cu tranzactiile dintre producatori si detinatorii unor factori de productie el vorbeste despre doua feluri de renta: renta funciara si renta banilor (sau dobinda). Petty este de acord cu mercantilistii ca banii, respectiv metalele pretioase fac parte din bogatia oricarui popor, dar spre deosebire de ei, considera ca bogatia consta in principal in obiecte utile oamenilor, create prin munca lor, prin prelucrarea resurselor oferite de natura. Ca urmare, Petty acorda o importanta deosebita factorului populatie in ce priveste sporirea bogatiei.In centrul preocuparilor teoretice ale lui Petty au stat trei probleme economice mai importante: pretul marfurilor vindute si cumparate pe piata, veniturile diferitelor categorii de agenti economici si cantitatea normala de bani necesara pe piata la un moment dat, respectiv masurile de politica economica necesare pentru reglarea ei. Ca raspuns la aceste probleme gasim in opera lui Petty: inceputul teoriei valorii bazate pe pe munca, inceputul teoriei plusprodusului sau a surplusului de aloare si intelegerea rolului pe care-l are viteza de circulatie a banilor in determinarea cantitatii normale de bani necesari pe piata. Pe cit de banala si de straveche este problema preturilor marfurilor, pe atit de complicate si controversate sint raspunsurile pe care i Ie dau diferiti economisti chiar si in zilele noastre. Spre deosebire de ginditorii antici si medievali (scolasticii) care vorbeau despre "pretul just" si implicit "pretul nejust" sau "fraudulos", practicat de unii negusto.i, W. Petty distinge trei feluri de preturi: pret natural (sau valoare), pret politic (expresia in bani a celui dintii) si pret curent al pielii (miscarea de la o zi la alta a pretulu- politic). Spre deosebire de Aristotel care, cu cea 2000 de ani inaintea lui W. Fetty, ajunsese la concluzia ca schimbul de marfuri presupune eomensurabilitate, iar aceasta egalitate, tara a descoperi care este elementul comun marfurilor ce se schimbau, permitind area si masurarea lor, acesta din urma exprima limpede trei idei cheie in aceasta problema care insemnau un imens pas inainte in explicarea preturilor. in primul rind, el arata ca izvorul "pretului natural" (al valorii) este munca omeneasca; in al doilea rind, ca marimea valorii depinde de cantitatea de munca cheltuita pentru a produce fiecare marfa; in al treilea rind, ca masura acestei marimi este timpul de munca individual cheltuit efectiv de fiecare producator. Cele trei idei formulate de Petty, tinind seama, desigur, si de ideile predecesorilor si contemporanilor sai, ca si de mentalitatile si aprecierea producatorilor din viata de toate zilele, au constituit temelia teoriei obiective a valorii sau, cum mai este denumita de specialisti, a teoriei valorii bazata pe munca. Exemplele date de W. Petty in domeniul mineritului si al agriculturii permit sa se constate tara nici o indoiala prezenta acestei teorii, atit de controversate, in opera economistului englez de la mijlocul secolului XI. El spunea ca daca cineva este in stare sa aduca o uncie5 de argint din Peru in acelasi timp in care altul poate sa produca un bushel6 de griu, atunci un bushel de griu va valora o uncie de argint (1 bushel de griu = 1 uncie de de argint). Exista in opera lui Petty unele prejudecati, impreciziuni si confuzii in problema valorii. De pilda, influentat de mercantilism, el sustine ca numai munca din domeniul mineritului creaza nemijlocit valoare, nu face o delimitare precisa intre valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb si nu ia in studiu deosebirile destul de mari intre timpul de munca individual al unor producatori diferiti care aduc la piata aceeasi marfa.In ciuda acestor slabiciuni reale ale gindirii economice a lui Petty, el are marele merit de a fi abordat o problema extrem de dificila cu privire la baza obiectiva pe care se formeaza preturile, adica valoarea marfurilor. Spre deosebire de mercantilisti, care au insistat asupra evolutiei preturilor in functie de modificarea cantitatii de bani care circula pe piata la un moment dat, W. Petty s-a intrebat ce modificari pot sa intervina in preturi in conditiile in care cantitatea de bani este constanta, cu alte cuvinte, ce factori din sfera productiei pot contribui la modificarea preturilor, respectiv a valorii marfurilor. Raspunzind la aceste probleme, Petty a formulat ideea ca izvorul valorii si deci baza durabila pe care se formeaza preturile este munca cheltuita pentru producerea marfurilor respective si a semnalat unele implicatii cantitative si calitative ale relatiei munca-valoare-pret. Astfel, el atrage atentia asupra faptului ca volumul marfurilor produse sporeste atunci cind diviziunea sociala a muncii este mai accentuata si deci munca specializata a producatorilor este mai productiva. Petty a inteles ca exista un raport direct proportional intre marimea timpului de munca cheltuit pentru a produce o marfa si valoarea ei (deci si pretul ei politic) si un raport invers proportional intre productivitatea muncii si marimea valorii pe unitatea de produs (deci si a pretului acesteia). Cu ajutorul teoriei despre "pretul natural" sau valoarea marfurilor, W. Petty a abordat si unele probleme ale repartitiei venitului national si a dat o prima formulare teoriei plusprodusului sau a surplusului de valoare peste cheltuielile facute cu producerea marfii respective. El a pornit de la experienta zilnica si de la calculele pe care le faceau producatorii din agricultura timpului sau. Cu acest prilej a observat ca dupa vinzarea marfii ramine intotdeauna un surplus de valoare peste cheltuielile de productie facute de producatorii respectivi si s-a intrebat de unde provine acesta, cit de mare este el si unde ajunge el? Petty a observat ca daca din valoarea, respectiv pretul productiei agricole, se scad cheltuielile de productie (materialele folosite si salariile platite), atunci ramine un surplus (de produs si de valoare) care ajunge in mina unor persoane care n-au fost implicate direct in respectivul proces de productie, dar care au anumite legaturi cu agentii direct implicati, respectiv, intreprinzatorul si muncitorii angajati de el. Petty are in vedere doua feluri de venituri: pe de o parte, veniturile celor direct implicati in productie pe care le denumeste salarii, fie ca este vorba de muncitorii angajati de patron, fie ca este vorba de patronul insusi, iar pe de alta parte veniturile unor terte persoane, mai ales proprietarii funciari si, prin analogie cu ei, bancherii care dau bani cu imprumut, si pe care le numeste renta (renta funciara si renta banilor sau dobinda). Aflindu-se la inceputurile economiei moderne de piata cind aceasta abia iesea din feudalism, W. Petty a prezentat intregul plusprodus ca fiind renta, adica, venit care nu se bazeaza pe munca nemijlocita a celui care il incaseaza si il foloseste in ultima analiza, intrucit in agricultura este mai vizibil sporul de produs ativ cu cheltuielile efectuate pentru obtinerea lui, Petty a identificat intregul plusprodus cu renta funciara. El nu se ocupa de profit ca o forma distincta de venit din economia moderna de piata. Ocupindu-se de bani si de circulatia monetara, Petty explica valoarea metalelor pretioase prin munca cheltuita pentru obtinerea lor si aduce o precizare importanta in ce priveste cantitatea de bani necesari circulatiei marfurilor si anume ca aceasta se gaseste in raport invers proportional cu viteza de .irculatie a banilor. W. Petty s-a preocupat si de masurarea1 fenomenelor si proceselor economice, folosindu-se in acest scop de matematica si statistica ("aritmetica politica"), ceea ce a dus la calificarea lui drept unul dintre primii econometristi si statisticieni. In ciuda caracterului divers si indraznet al ideilor economice ale lui W. Petty, parerile exegetilor ulteriori ai operei lui sint contradictorii. K. Marx, care i-a descoperit lucrarile la Biblioteca Muzeului Britanic, deoarece timp de peste doua secole fusesera date uitarii, 1-a considerat "intemeietorul economiei politice moderne, unul dintre cei mai geniali si mai originali cercetatori ai economiei". J. A. Schumpeter considera, dimpotriva, ca ideile lui Petty nu sint originale si deosebite, poate cu exceptia notiunii de venit national, si ca nu poate fi vorba despre o teorie a valorii munca in opera lui. in schimb, japonezul Shickiro Matzukawa vorbeste despre "unicitatea istorica a teoriei valorii lui Petty", considerind-o un rezultat al revolutiei engleze de la mijlocul secolului XI (1648). Pe masura extinderii si consolidarii economiei moderne de piata in intervalul cuprins intre mijlocul secolului XI si mijlocul secolului XII, alte "minti geniale" mai ales din Anglia, Franta si S.U.A. au aprofundat ideile lui Petty sau, daca nu le-au cunoscut, au "redescoperit" unele dintre aceste idei. Doi contemporani ai lui Petty si anume: Dudley North (1641-l691) si John Locke (1632-l704) sustin, de asemenea, ideea determinarii valorii marfurilor pe baza timpului de munca cheltuit pentru producerea lor, considera ca volumul si valoarea marfurilor care se schimba pe piata determina cantitatea de bani necesara pentru aceste tranzactii, arata deosebirea dintre bani si capital si se ocupa de asemanarea dintre dobinda si renta funciara, in sensul ca amindoua izvorasc din plusprodusul sau surplusul de valoare creat de cei care lucreaza nemijlocit in productie. Francezul Pierre de Boisguillebert (1646-l714) se manifesta ca un adversar neimpacat al mercantilismului in lucrarile sale "Detalii asupra Frantei" (1697) si "Fapte din Franta" (1707) si sustine ca "pretul just" este determinat de munca omeneasca. Cu o jumatate de secol mai tirziu, americanul Benjamin Franklin (1706-l790) considera ca valoarea marfurilor are drept izvor munca, avind in vedere "munca in general", adica indiferent de ramura de productie in care este prestata, ceea ce 1-a determinat pe K. Marx sa aprecieze ca economistul nordamerican a dat o formulare mai clara decit predecesorii sai "legii fundamentale a economiei moderne", adica legii valorii bazata pe munca. Doi englezi contemporani cu Franklin si anume: David Hume (1711-l776) si James Massie (? - 1784) au realizat progrese in analiza repartitiei venitului national intre diferite grupari sociale, precizind, printre altele, ca dobinda este o parte din profit, ca nivelul si evolutia ratei dobinzii depind de modificarile pe care le sufera rata profitului, ca nivelul scazut al dobinzii este semn de prosperitate economica. D. Hume se ocupa pe larg si de teoria cantitativa asupra banilor, sustinind ca preturile marfurilor depind de cantitatea de bani care circula pe piata si deci ca puterea de cumparare a fiecarei unitati monetare este in raport invers proportional cu cantitatea de bani care circula pe piata. Paralel cu progresele inregistrate de cunoasterea teoretica a unor procese din cadrul economiei de piata, in explicarea tot mai profunda a unor categorii economice proprii acesteia, s-a intarit convingerea ca politica economica a liberului schimb este stimulatoare pentru agentii economici si deci preferabila politicii mercantiliste de interventie masiva a statului in economie. Aceasta convingere a fost intarita si de de esecul rasunator al unui experiment intreprins in Franta de cunoscutul bancher scotian John Law (1671-l729) cu incepere din anul 1716, cind a emis o cantitate excesiva de bani de hirtie in speranta acoperirii datoriei statului francez si a stimularii activitatii economice. Banca infiintata de J. Law a dat faliment si ideea mercantil ista a interventiei statului in economie s-a compromis si mai mult. Daca pe ul practic al politicii economice mercantilismul pierdea terenul in favoarea liberului schimb, in tot decursul sec. XII, pe ul reflectiilor teoretice continua sa fie publicate lucrarile unor mercantilisti tirzii care aduc unele contributii demne de luat in seama, indeosebi in legatura cu comertul exterior si formarea preturilor pe piata mondiala, inclusiv cu fluxurile internationale ale metalelor pretioase. Este vorba, pe de o parte, de Richard Cantillon (1680-l734) care a scris in 1734 lucrarea "Eseu asupra naturii comertului in general" (publicata postum, abia in 1775), iar pe de alta parte de James Denham Stewart (1712-l780), care publica o lucrare in doua volume sub titlul "Cercetare a principiilor de economie politica" (1767). Dupa mai bine de doua secole de acumulari ale unor experiente economice disparate, se simtea tot mai presant nevoia unor lucrari economice de sinteza care sa ordoneze aceste cunostinte disparate si sa delimiteze mai precis obiectul de studiu si metoda de investigare ale tinerei stiinte sociale denumita economie politica.Inainte de infaptuirea unei astfel de sinteze, un nou pas insemnat in dezvoltarea liberalismului economic a fost infaptuit de economistii francezi cunoscuti sub denumirea colectiva de "fiziocrati" in deceniile de la mijlocul secolului XII. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
