 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
|
|
Gindirea economica prestiintifica |
|
| Preocupari de cunoastere a vietii economice din societate au existat cu multe milenii inainte de constituirea unei stiinte economice propriu-zise, care a avut loc in epoca moderna (sec. XVI1-XIX). inceputurile si periodizarea istoriei mondiale a gindirii economice. Conceptia oamenilor despre munca si formele ei (munca fizica si munca intelectuala), deci despre economie a cunoscut schimbari spectaculoase in decursul mileniilor dezvoltarii lor. Acestea decurgeau atit din structurile economico-sociale in care si-au desfasurat ei activitatea, cit si din interesele pe care le aau diferite grupuri sociale si interdependentele care au avut loc intre diferite forme ale cunoasterii realitatii (filozofie, stiinta, religie etc.)Inceputurile gindirii economice dateaza din timpuri imemoriale care se Consemnarea reflectiilor economice ale oamenilor sub forma unor documente (legi, scrieri etc.) a avut Ioc mult mai tirziu, abia dupa descoperirea si folosirea scrisului. Se stie insa ca, datorita vicisitudinilor istoriei, multe documente au fost distruse sau pierdute, astfel incit, dole scrise despre inceputurile gindirii economice sint si ele rare si partiale. Cele mai chi documente ajunse pina la noi care contin si informatii referitoare la probiemele economice provin din Orientul apropiat (Egipt, Babilon, Israel), mijlociu (Persia) si indepartat (India, China, Japonia etc). Codul lui Hammurabi (Babilon), datind din mileniul 11 i.e.n., scrierile filosofului chinez Kun-Fun-Tze (Confucius), ca si legile lui Manu din India, ultimele doua datind din mileniul I i.e.n. si alte documente asemanatoare cuprind informatii, reflectii si dispozitii referitoare la problemele economice ale timpului, indeosebi unele reglementari privind agricultura, comertul, mestesugurile, creditul, politica fiscala etc. Pe masura perfectionarii scrisului si a mijloacelor de comunicatie s-au inmultit considerabil documentele in care s-au materializat reflectiile economice si, cu timpul, indeosebi in epoca moderna, au aparut lucrari specializate pe probleme economice. - Volumul imens al lucrarilor si ideilor acumulate de-a lungul mileniilor si secolelor cu privire la viata economica a omenirii a impus necesitatea sistematizarii acestora cu scopul de a usura descoperirea si intelegerea sensului in care s-a dezvoltat gindirea economica in timp. Principala forma de sistematizare a acestui imens material este periodizarea istoriei gindirii economice. Pentru a o infaptui este necesar sa se tina seama de cel put>n doua criterii si anume: intii, modificarile internite in obiectul gindirii economice, in functie de schimbarile care au avut loc in structurile, formele si metodele de functionare ale economiei la diferite popoare si in diferite secole, iar in al doilea rind, calitatea sau nilul teoretic al gindirii economice, in functie de orizontul temporal si spatial al observatiilor economice, precum si de optica si metodologia prelucrarii acestor observatii de catre diferiti ginditori. Pe baza primului criteriu se pot distinge patru mari perioade ale istoriei mondiale (unirsale) a gindirii economice si anume: gindirea economica din antichitate (mileniile II i. Chr.- mijlocui mileniului I d. Chr.), din evul mediu (mijlocul mileniului I - mijlocul mileniului II d. Chr.), din epoca moderna (sec.XVl-XlX) si din epoca contemporana (sec.XX). Pe baza celui de al doilea criteriu, specilistii in domeniu disting doua perioade extrem de inegale ca durata: prima - gindirea economica din perioada prestiintilica sau preclasica (J.A. Schumpeter), denumita de alti ginditori preistoria gindirii economice stiintifice (K. Marx), care dureaza de la inceputuri pina la mijlocul secolului al XVll-lea si a doua - gindirea economica din perioada stiintifica, incepind cu mijlocul secolului al XVIl-lea si pina in zilele noastre, in cuprinsul careia s-a constituit si s-a dezvoltat economia politica sau stiinta economica, avind un obiect de cercetare de sine statator, respectiv promotori specializati in acest domeniu - economistii. Reflectii economice sporadice in scrierile filosofilor greci din antichitate (Xenofon, Platon, Aristotel). Gindirea economica din antichitate a avut un caracter secundar, ativ cu alte domenii ale cunoasterii (filosofia, stiintele naturii) si un pronuntat caracter pragmatic, normativ, in sensul ca se preocupa de reguli si metode de gospodarire cit mai buna a problemelor economice atit la nil casnic cit si la nilul cetatii sau al statului. Aceasta orientare decurgea din caracterul natural al economiei antice, din preponderenta economiei de subzistenta. Interesul ginditorilor antici pentru problemele economice a crescut insa odata cu aparitia si dezvoltarea schimbului si a banilor, cu dezvoltarea comertului si a operatiunilor legate de el, mai ales creditul si camataria. Prezenta statelor despotice in Orientul antic explica accentul pus in scrierile ramase din aceste tari pe problemele economice practice, de politica economica: agrara (irigatii), comerciala, de credit si fiscala (circulatia capitalurilor, dobinda si impozitele). Exemplul cel mai semnificativ il constituie Codul lui Hammurabi din Babilon (cea 1750 i.e.n.). Democratia sclavagista din Grecia antica a favorizat dezvoltarea comertului si a creditului, determinindu-i pe cei mai renumiti filosofi ai timpului sa depaseasca sfera pragmatismului in gindirea economica, sa faca unele incercari remarcabile de explicare a fenomenelor economice pe care le-au observat si consemnat (analiza economica, teorie economica). Unele dintre acestea (indeosebi in opera lui Aristotel) pot fi considerate inceputuri sau rudimente de teorie economica, chiar in sensul modern al termenului. Confruntarile dintre sofisti (Protagoras, Hipias) si socratici (Xenofon, Platon, Aristotel) purtate in secolele V si IV i.e.n., permit sa se constate mari deosebiri intre cele doua categorii de ginditori in ce priste sclavia, munca, avutia, niturile, comertul, camataria etc. Primii erau individualisti si cosmopoliti, atacau sclavia si statul, militau pentru emanciparea individului si dezvoltarea comertului cu alte popoare. Ultimii erau traditionalisti, conservatori si adepti ai interntiei statului in reglementarea unor probleme economice controrsate, mai ales referitoare la repartitia niturilor, punind accentul pe latura unirsala a problemelor economice abordate. Preocupati in principal de politica, filosofie si morala, ginditorii antici s-au referit numai in mod tangential si episodic la problemele economice, au formulat idei razlete in aceasta prinvinta. Exista, desigur si unele exceptii semnificati, unele lucrari consacrate in mod special problemelor economice, asa cum se poate constata la Protagoras (481-411 i.e.n.), care are un "Tratat despre salarii" si mai ales la Xenofon (430-355 i.e.n.) care a incercat o definitie a "stiintei" (cunoasterii) economice in lucrarea intitulata semnificativ "Economica" si care s-a ocupat de repartitia niturilor (in lucrarea "Despre nituri") si de relatia dintre diviziunea muncii si dimensiunile pietei (in lucrarea "Cyropedia"). Cele mai substantiale contributii in domeniul gindirii economice din Grecia antica le gasim insa in lucrarile lui Platon (428-348 i.e.n.), mai ales "Republica" si "Legile", precum si ale lui Aristotel (384-322 i.e.n.), mai ales "Politica" si "Etica nicomahica". Adepti ai lui Socrate (469-399 i.e.n.), cei doi giganti ai filosofiei antice grecesti considerau sclavia fireasca, atribuiau statului atenian antic un rol important in buna functionare a societatii, erau ostili acumularii de avutie sub forma baneasca (chrysofobie) si deci comertului si camatariei, subapreciau munca fizica deoarece ii dispretuiau pe sclavi, prejudecata care le-a ingustat considerabil orizontul reflectiilor economice. Exista intre ei si puternice deosebiri. Astfel, Platon a fost preocupat mai ales de aspectele pragmatice ale economiei, de latura normativa a cunoasterii economice, preconizind interntia masiva a statului mai ales in problema repartitiei produsului obtinut, respectiv in reglementarea unor forme de consum ale oamenilor liberi, cu precadere ale gurnantilor, ceea ce i-a determinat pe unii exegeti sa vorbeasca despre "socialismul" sau chiar "comunismul" de consum ale filosofului antic. Spre deosebire de el, Aristotel a fost atras mai mult de latura pozitiva a problemelor economice, a pus accentul pe clasificarea si explicarea unor procese economice, reusind sa formuleze intuitii, ipoteze si generalizari indraznete, care presteau unele teorii ce aau sa dobindeasca mai multa consistenta peste aproape 20 de secole, in conditiile dezvoltarii considerabile a economiei de piata la inceputul epocii moderne. Amintim, in acest sens, cu titlu de exemplu, distinctia pe care o face Aristotel intre doua forme ale bogatiei - una care consta din produse necesare satisfacerii diferitelor nevoi, iar alta care consta din acumularea de bani, pe care el o dispretuieste, denumind-o "chrematistica" si considerind-o contrara naturii omenesti, forma in care se incadreaza camataria. Partea cea mai valoroasa a gindirii economice a lui Aristotel se refera la o serie de probleme legate de schimbul de marfuri, printre care: istoria banilor, respectiv trecerea de la troc sau schimbul in natura la circulatia produselor prin intermediul banilor, cele doua folosinte ale oricarui lucfQ (posibilitatea de a satisface o trebuinta si posibilitatea de a fi schimbat cu un alt lucru, respectiv valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb) si mai ales formele pe care le poate imbraca valoarea de schimb in practica (5 perne = 1 casa sau 5 perne = o suma de bani), ceea ce 1-a condus spre concluzia logica potrivit careia schimbul presupune comensurabilitate, iar aceasta poate aa loc numai daca exista egalitate, adica un element comun tuturor bunurilor care se schimba. Genialitatea lui Aristotel s-a oprit insa la acest punct, nereusind sa descopere care era elementul comun tuturor produselor (marfurilor) care se schimbau si deci, cum se infaptuia practic egalitatea in procesul schimbului. Esecul era legat de prejudecatile timpului, privind dispr Parerile exegetilor contemporani despre semnificatia acestor idei economice din opera lui Aristotel sint impartite: unii le considera drept idei comune, iar altii drept inceput al analizei teoretice a problemelor economice legate de schimbul de marfuri. Explicatia acestor dirgente deriva din implicatiile diametral opuse ale celor doua linii de gindire referitoare la pretul marfurilor (linia obiectiva si linia subiectiva) pe care-l incaseaza diferite categorii de agenti economici din economia moderna de piata. Preocupari economice in opera scolasticilor medievali (Abelard, Albertus Magnus, Toma d'Aquino, Duns Scotus, J. Buridan, N. Oresme, Sf. Antonin din Florenta, G. Biel, Lessius-Leonard de Leys, Luis Molina, Juan de Lugo etc). Societatea medievala din Europa a durat timp de peste un mileniu (dupa caderea imperiului roman de apus la 476). Criza prelungita a societatii sclavagiste din Europa la inceputurile mileniului II d. Chr. s-a impletit cu migratiunea unor popoare extraeuropene, ducind, in cele din urma, la aparitia de noi structuri economico-sociale si deci a unor probleme economice in multe privinte diferite fata de trecut. Violenta conflictelor si schimbarilor a fost putin favorabila dezvoltarii gindirii economice in primele secole de constituire a noii societati, ceea ce 1-a determinat pe J.A. Schumpeter sa vorbesca despre "marele gol" in ce priste informatiile documentarea referitoare la acest domeniu al culturii spirituale in cuprinsul secolelor V-IX e.n. Pe masura raspindirii crestinismului si a cresterii prestigiuilui bisericii crestine pe religios, moral, cultural si chiar politic, acest gol a inceput sa dispara. Fruntasi ai bisericii crestine (dupa 1054, atit de apus cit si de rasarit) denumiti "canonisti" (canon sau dogma - lege sau norma bisericeasca), precum si profesori din unirsitatile timpului (scolastici) au reluat ideile marilor filosofi din antichitate (indeoseebi Aristotel) si le-au dezvoltat- in noile imprejurari. In acest context, scrierile canonistilor si scolasticilor au abordat si unele probleme economice, mai ales problema proprietatilii private, a pretului si a camatariei, din perspectiva invataturii crestine, preocupata sa culti moderatia si toleranta, condamnind abuzurile si excesele de orice fel. Cultura medievala inspirata de crestinism a cunoscut o inflorire deosebita in secolul XIII cind a fost publicata lucrarea de baza a lui Toma d'Aquino (1225-l274) sub titlul "Summa Theologica" (1266-l273), secol in care a fost infiintata si celebra unirsitate pariziana Sorbona (1257), la inceputurile ei pentru studii teologice. Ideile economice cuprinse in lucrarea lui T. d'Aquino au fost dezvoltate in secolele urmatoare (XIV-XVI) de cercetatorii si profesorii (scolasticii) timpului, unii dintre ei preurind teorii care vor fi dezvoltate de ginditorii laici din secolele ulterioare (XVI1-XVI1I). Gindirea economica a scolasticilor a fost dominata de principiul crestin al "dreptatii comutati" care sustinea ca orice drept implica si o obligatie. Considerindu-i pe toti oamenii egali in fata lui Dumnezeu, reprezentantii bisericii cultivau moderatia, pretuiau munca, inclusiv munca fizica ("omul trebuie sa-si cistige existenta prin sudoarea fruntii"), se pronuntau pentru mentinerea organizarii sociale existente, dar concamnau abuzurile celor instariti, inclusiv camataria sau perceperea de dobinzi exagerate.In centrul gindirii economice a scolasticilor au stat: legitimarea proprietatii private, teoria pretului just, problema cametei si interntia statului in functionarea normala a societatii. Existenta proprietatii private a fost considerata de acesti ginditori drept semn al civilizatiei si conditie a functionarii normale a societatii, dar ei respingeau absolutizarea proprietatii, sustinind ca detinatorul ei are si o serie de obligatii fata de societate, pentru realizarea binelui public. Cea mai caracteristica parte a gindirii economice a scolasticilor este "teoria pretului just". Scolasticii intelegeau prin "pret just" un pret normal, corespunzator valorii bunurilor schimbate (vindute si cumparate), considerat drept pret competitiv de catre majoritatea oamenilor, pret care sa excluda abaterile individuale si cu atit mai mult practicile frauduloase ale unor negustori. T. d'Aquino vorbeste despre echivalenta dintre "pretul just" si valoarea bunurilor schimbate, iarDuns Scotus (1266-l308) explica "pretul just" prin "cheltuielile in bani si munca" facute de producator si de negustor pentru a aduce bunul respectiv (marfa) la piata. Comentind aceste opinii, J.A.Schumpeter considera, spre deosebire de alti exegeti, ca nu poate fi vorba aici de un element obiectiv in explicarea pretului de catre scolastici, ci de aprecierea subiectiva a acestuia de catre vinzator, care ia in considerare si riscul pe care-l implica aceasta operatiune. Biserica- crestina a condamnat intotdeauna camataria ca fiind contrara justitiei comutati, a considerat dobinda ca nelegitima ("usurious"), intrucit "banii nu nasc bani" si deci ca un pacat. Este adevarat ca, pe masura trecerii timpului, odata cu amplificarea productiei moderne de marfuri si a operatiunilor de comert si de credit, scolasticii au facut unele concesii, admitind plata unei dobinzi ca recompensa pentru riscurile la care se expuneau cei care dadeau bani cu imprumut. J.A. Schumpeter apreciaza ca ideile economice ale scolasticilor s-au dezvoltat considerabil in perioada cuprinsa intre inceputul secolului XIV si inceputul secolului XVII, avind in dere mai ales lucrarile lui Lcxins, Molina si de Lugo. care ar putea fi considerati printre fondatorii teoriei economice stiintifice1. innoirea gindirii economice din aceasta perioada si schimbarea statutului ei social sint legate insa in masura mai mare de schimbarile care au internit in cultura si literatura economica laica. Autonomizarea gindirii economice la granita dintre evul mediu si epoca moderna (secolele XVI-XVII). Dezvoltarea mestesugurilor si a comertului, la inceput in zone situate in apropierea unor cai usoare si ieftine de transport (Mediterana, Marea Nordului), formarea de piete locale si constituirea statelor nationale pe ruinele unor foste mari imperii, iar ulterior, dupa descoperirile geografice din secolele XV si XVI, dezvoltarea comertului la mare distanta si inceputul procesului de constituire ale pietei si economiei mondiale, precum si a diviziunii internationale a muncii, toate aceste procese privite impreuna au stimulat considerabil dezvoltarea gindirii economice, dezbaterea unor probleme privind cai si metode de gospodarire eficienta a resurselor, a intreprinderilor si chiar a economiilor nationale in plin proces de constituire.In acest context s-au inmultit lucrarile cu profil economic, a crescut numarul intelectualilor specializati in probleme economice (economistii), avind drept rezultat autonomizarea gindirii economice ca un domeniu distinct al gindirii sociale, spre deosebire de secolele anterioare, cind problemele economice erau abordate tangential, iar ideile economice erau raspindite prin lucrari cu alt profil (filosofic, moral, politic, istoric, literar etc). Este vorba de lucrari foarte diferite ca pronienta, continut si scop, printre care: cele care se refereau la tehnici de conducere a gospodariei (ca de ex. lucrarea lui Johann Colerus "Economia rurala si domestica" din anii 1593-l607), la organizarea intreprinderilor si tinerea evidentei afacerilor (ca de ex. lucrarea lui Luca Paccioli din 1494 despre "Cunostinte de aritmetica, geometrie, proportii si proportionalitate"), lucrari care constituiau un ghid in activitatea de afaceri (ca de ex. lucrarea italianului F.B. Pegolotti "Practica negustoriei" (1315), a germanului W. Schweicker: "Conilitatea dubla" (1549), a englezului J. Roberts "Sporirea negoturilor" (1675) etc; un loc deosebit de important in cadrul literaturii economice din aceste secole ocupa lucrarile unor consilieri din administratia de stat, care se pronuntau asupra unor masuri de politica economica interna (mai ales problemele fiscalitatii) si externa (politica protectionista), ca de exemplu, lucrarea italianului Diomede Carafa (1406-l487) publicata in jurul anilor 1470, cu privire la principiile sanatoase de gurnare, lucrarea francezului Jean Bodin (1530-l596), intitulata "Cele sase carti ale Republicii" (1576) sau a italianului Giovanni Botero (1544-l617) intitulata "Despre ratiunea de stat" (1589) etc; la fel de importante sint lucrarile publicate de o serie de oameni de afaceri, cu vasta experienta practica (industriasi, negustori, bancheri, conducatori de companii comerciale, etc.) cum au fost W. Stafford, Th. Mun, Gr. King, Th. Gresham etc, calificati ulterior cu termenul de mercantilisti; informatii utile si chiar elemente de teorie economica pot fi gasite si in memoriile sau impresiile de calatorie ale unor oameni de cultura sau de actiune, ca de exemplu, englezii William Temple (1672) si Arthur Young (1792) care s-au referit la economia Olandei si Frantei prin atie cu economia Angliei. Extinderea si complicarea economiei moderne de piata in secolele XV-XVI1 au constituit suportul faptic nu numai pentru cresterea cantitativa a literaturii economice, ci si pentru importante schimbari calitati in continutul acesteia, legate atit de sfera de cuprindere a problemelor economice (intreprindere, economie nationala, economie mondiala si relatii internationale), de orizontul temporal al examinarii problemelor (static si dinamic, pe termen scurt, mediu si lung), cit mai ales de profunzimea ideilor (simpla descriere sau analiza teoretica profunda), precum si de realismul sau utopismul masurilor practice propuse (politicii economice). |
|
|
Politica de confidentialitate
|
