 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
|
|
Economia politica mic-burgheza sau romantismul economic intre apararea proprietatii private sl critica urmarilor el sociale negative |
|
| Alaturi de muncitorii salariati, micii producatori constituiau o alta grupare sociala care aa de suferit de pe urma dezvoltarii si generalizarii economiei de piata in tarile st-europene din prima jumatate a secolului XIX.Din perspectiva acestui grup social au privit problemele economice de piata doi cunoscuti ginditori de limba franceza si anume eltianul J.Ch.L. Simonde de Sismondi si francezul P.J. Proudhon. Primul a fost contemporan cu D. Ricardo, R. Owen Economistii micii burghezii sau cel putin unii dintre ei (mai ales S. de Sismondi) continua linia de gindire a economistilor liberali clasici (mai ales Smith si Ricardo) in masura in care supun unei analize amanuntite anumite laturi ale economiei moderne de piata, ignorate sau mai putin tratate de liberalii clasici, indeosebi dezechilibrele si crizele economico-sociale care insoteau dezvoltarea ei, precum si polarizarea societatii in bogati si saraci. Spre deosebire de economistii liberali clasici, economistii micii burghezii resping ideea autoechilibrarii economiei de piata si teoria "miinii invizibile", se ocupa de analiza contradictiilor si manifestarilor de disfunctionalitate ale economiei de piata, imbogatind stiinta economica prin generalizari demne de luat in seamna. Din acest punct de dere este semnificativa lucrarea lui S. de Sismondi intitulata "Noi principii de economie politica sau despre bogatie in raport cu populatia" publicata in anul 1819, deci la numai doi ani dupa aparitia lucrarii economice fundamentale a lui D. Ricardo, intitulata "Despre principiile economiei politice si impunerii" (1817). Economistii micii burghezii se aseamana in unele privinte cu socialistii utopici, in masura in care au deplins si au cirticat mizeria din acel timp a unor paturi ale clasei muncitoare si ale micilor producatori si au cautat solutii pentru imbunatatirea situatiei acestora. Faptul ca ei au apelat la interntia statului pentru rezolvarea acestor probleme, iar unii dintre ei (de ex. P.J. Proudhon) au atacat partial si temporar proprietatea privata si au apelat la principiul "mutualismului", i-a determinat pe unii exegeti ai operei lor sa-i califice drept "socialisti mic-burghezi".In masura in care strategia dezvoltarii propusa de acesti ginditori a privit "spre trecut", a preconizat folosirea unor forme depasite de organizare economico-sociala, contrapunind mica productie marilor firme capitaliste, ei au fost calificati drept promotori ai romantismului economic, in opozitie cu realismul economistilor liberali care cautau noi forme de organizare a economiei pe baza proprietatii private in directia renilizarii firmelor prin cresterea dimensiunilor lor. J.Ch.L. Simonde de Sismondi (1773-l842) a lasat in urma lui o vasta opera de gindire sociala, inclusiv economica. Dintre lucrarile lui mai reprezentati amintim: "Cercetarea asupra institutiilor popoarelor libere" (1798), "Despre bogatia comerciala" (1803), "Istoria republicilor italiene" (1804-l818), "Noi principii de economie politica sau despre bogatie in raport cu populatia" (1819), "Istoria francezilor (1820-l844), "Studii de economie politica" (1837-l838) etc. Din titlul si continutul acestor lucrari se poate observa problematica extrem de bogata a gindirii sociale a lui Sismondi si atitudinea lui critica atit fata de realitatea economica din timpul sau, cit si fata de gindirea economica liberala dominanta in Europa Occidentala. Pentru determinarea locului lui Sismondi in istoria stiintei economice sint reprezentati trei grupe de probleme si anume: conceptia lui despre obiectul stiintei economice si, legata de aceasta, critica unor racile reale ale capitalismului din prima jumatate a secolului XIX; teoria realizarii produsului social si a crizelor economice din timpul sau; conceptia sa romantica si voluntarista despre strategia dezvoltarii economico-sociale viitoare. Initial, adept al liberalismului economic (indeosebi al lui Smith), Sismondi denunta ulterior nepotrivirea dintre imaginea idealizata a economiei de piata sintetizata in teoria "miinii invizibile" si realitatea economica din timpul sau marcata de numeroase contradictii si excese. Pornind de la contradictia dintre nevoile de consum si oferta de marfuri pe piata, de la faptul ca multi oameni nu-si puteau satisface uncie nevoi elementare in timp ce numeroase firme aduceau pe piata obiecte de lux, Sismondi considera ca stiinta economica ar trebui sa se ocupe de problema bunastarii populatiei si ca rezolvarea acestei probleme nu ar trebui lasata la voia intimplarii, pe seama concurentei dintre producatori si negustori, ci statul ar trebui sa intervina in mod activ in acest proces pentru a inlatura sau cel putin a atenua marile discordante care exista intre nevoi si oferta, intre nevoi si nituri, intre saraci si bogati Sismondi se indoieste de faptul ca interesul general ar rezulta din suma sau ciocnirea intereselor particulare, subminind astfel unul din principiile fundamentale ale liberalismului economic. El neaga existenta legilor obiecti si considera ca situatia indivizilor si a diferitelor grupuri sociale depinde de forta lor: cei puternici cistiga, cei slabi pierd. Un factor agravant al acestei perspecti il constituie ruptura dintre proprietate si munca, faptul ca banii (capitalul) si avutia se concentreaza in mina celor bogati, iar muncitorii, atunci cind au de lucru, cistiga, de regula, atit cit este necesar pentru intretinerea lor. Referindu-se la relatiile economice dintre patroni si muncitori, Sismondi considera ca nitul bogatilor este mult mai mare decit nitul saracilor, ca are loc o "spoliere a saracilor" in sensul ca, din valoarea care rezulta in productie, intreprinzatorul lasa muncitorului o parte necesara pentru intretinerea acestuia si isi insuseste "tot ceea ce lucratorul a produs" peste aceasta parte, denumind partea insusita de patron cu termenul de "mieux-value", respectiv "supravaloare".In aceste conditii, Sismondi considera ca stiinta economica trebuie sa se ocupe mai pe larg de problema bunastarii oamenilor si ca ea ar trebui sa sugereze factorilor puterii, respectiv statului, directii de actiune pentru corectarea neajunsurilor care exista in realitate datorita rupturii dintre proprietate si munca, ca si datorita inegalitatii de putere a diferitelor categorii sociale. Pentru aceleasi moti, Sismondi critica metoda abstractizarii si a generalizarii folosita de liberalii clasici, considerind necesara studierea istoriei, a institutiilor politice si sociale in cadrul carora functioneaza o economie moderna de piata, pentru a putea adopta masuri adecvate situatiei din fiecare tara si fiecare etapa a istoriei. Printre racilele economiei de piata din timpul sau criticate de Sismondi amintim: incertitudinile legate de concurenta si abuzurile care o insoteau, somajul legat de raspindirea folosirii masinilor in productie, fenomenul pauperismului sau al saracirii unor muncitori industriali si agricoli, ca si a unor mestesugari (mici-producatori) si, prin urmare, subconsumul lor, culminind cu crizele economice care reneau periodic. Locul central in explicarea acestor fenomene de disfunctionalitate din economia de piata de catre Sismondi il ocupa teoria realizarii produsului social si a crizelor economice. El combate teoria optimista a pietelor formulata de J. B. Say si, in opozitie cu aceasta, pleaca de la ideea ca marfurile se vind la piata pe nituri. Constatind marea inegalitate in nituri din societatea timpului sau, el ajunge la concluzia pesimista a imposibilitatii realizarii produsului social, deci a unor dificultati insurmonile in vinzarea tuturor marfurilor oferite pe piata de producatorii capitalisti. Argumentul pe care se baza rationamentul lui Sismondi consta, pe de o parte, in tendinta de crestere a somajului ca urmare a extinderii folosirii masinilor in productie, iar pe ae alta parte, in preocuparea patronilor de a plati salarii cit mai mici muncitorilor, dublata de fenomenui diferentierii micilor producatori, respectiv ruinarea unora si imbogatirea altora. Rezultatul acestor procese din economia de piata il constituie raminerea in urma a cererii de marfuri fata de oferta, adica fata de productia lor, contradictie car Prizonier al "dogmei lui Smith", care identifica, din punct de dere valoric, produsul social total cu nitul national, neluind in calcul rolul vinzarii-cumpararii de mijloace de productie (capital), in procesul realizarii produsului social, care ignora deci importanta consumului productiv si rolul acumularii de capital in progresul economic, Sismondi a considerat ca, prin natura lor, crizele despre care vorbea el erau crize de subconsum. Din analiza acestor crize, Sismondi a tras concluzia privind imposibilitatea dezvoltarii capitalismului pe termen lung in absenta unui mediu necapitalist, respectiv a micilor producatori (mestesugari si- tarani), conceptie denumita ulterior cu termenul de "teoria tertelor persoane" (in afara de cei doi parteneri principali: patronii si muncitorii salariati). Dupa cum se stie, istoria secolelor XIX si XX a infirmat ipoteza imposibilitatii dezvoltarii capitalismului, dodind insuficienta analizei lui Sismondi. Nu este mai putin adevarat insa, ca unele din fenomenele negati criticate de Sismondi au continuat sa existe (crizele economice), ceea ce justifica instigatiile lui, chiar daca nu-i confirma intru totul concluziile. Ideea democratica si umanista, izvorita din preocuparea lui Sismondi de a contribui la infaptuirea dreptatii sociale, a fost insotita de unele propuneri nerealiste, voluntariste, privind caile si metodele infaptuirii acestei dreptati, care izvorau din insuficienta intelegere a mecanismului de functionare a economiei de piata si din orizontul limitat al micilor producatori prin a caror optica pria Sismondi masurile practice de solutionare a problemelor economico-sociale acute ale timpului sau.In esenta, Sismondi dorea mentinerea proprietatii private, dar inlaturarea abuzurilor care izvorau din ea. Pentru aceasta, el considera ca este absolut necesara interntia statului in economie, mai ales in legatura cu repartitia nitului national, pentru atenuarea contrastului prea mare dintre saraci si bogati, deci pentru infaptuirea bunastarii generale si inlaturarea "spolierii" unor oameni de catre altii. Mai concret, in locul marilor firme capitaliste Sismondi preconiza forme de organizare economica din perioada premergatoare celei moderne, unitati economice de dimensiuni mici in care proprietatea si munca sa fie reunite in mod direct, respectiv mica gospodarie in agricultura si micul mestesug in industrie, forme depasite in raport cu tehnica si tehnologia secolului XIX. Tinind seama de caracterul contradictoriu al criticii aduse de Sismondi economiei de piata din timpul sau, conceptia lui economica a fost calificata ca sentimentala, voluntarista si romantica.In raport cu gindirea economica dominanta din Europa Occidentala, in acel timp, calificata de Sismondi drept "ortodoxie"3 economica, propriile sale idei se constituiau ca o gindire "eterodoxa"4 (diferita de cea "ortodoxa"), el fiind considerat precursorul unor ginditori contemporani eterodocsi de felul lui J. A. Schumpeter, G. Bernacer, J. M. Keynes, J.K. Galbraith etc. Pierre Joseph Proudhon (1809-l865) si-a expus ideile economice in lucrarile "Memoriu asupra proprietatii" (1840) "Sistemul contradictiilor economice sau filosofia mizeriei" (1846), "Idee generala asupra revolutiei" (1851), "Despre dreptate in revolutie si egalitate" (1855) si "Despre capacitatea clasei muncitoare" (1865). Continuind preocuparile lui Sismondi, P.J. Proudhon critica numeroase nedreptati, inegalitati si contradictii din societatea europeana de la mijlocul secolului XIX, se pronunta in mod hement atit impotriva capitalismului cit si impotriva comunismului, chiar impotriva oricarei autoritati (stat, biserica), frizind anarhia. El are o atitudine contradictorie fata de proprietatea privata: pe de o parte o condamna, considerind-o un "furt" si un instrument care permite capitalistilor sa cistige fara munca, pe de alta parte, propune inlocuirea ei "cu posesiunea familiala si ereditara", ceea ce de fapt insemna perpetuarea ei sub o alta denumire, lasind neclarificata problema destinului clasei burgheze. In locul capitalismului si comunismului pe care Ic critica si le respingea, Proudhon propune "mutualismul" si "federalismul", adica o forma de organizare politico-economica descentralizata bazata pe "solidaritatea reciproca" (mutuala) dintre producatori, sperind ca aceasta ar putea inlatura exploatarea muncitorilor, infaptuirea democraiei industriale si inlaturarea mizeriei celor multi.In sprijinul acestei optiuni el a formulat teoria "valorii constituite" si teoria exploatarii muncitorilor prin intermediul dobinzii. Teoria "valorii constituite" are ca punct de plecare explicarea valorii marfurilor prin timpul de munca cheltuit pentru producerea lor, dar confunda valoarea cu costul de productie si considera ca, datorita proprietatii private, pe piata nu este recunoscuta intreaga munca depusa de toti producatorii individuali, ca exista contradictie intre valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb a marfurilor. Aceasta contradictie si deci evitarea pierderilor pentru unii producatori ar putea fi rezolvate in "societatea mutualista" prin recunoasterea reciproca a valorii tuturor marfurilor de catre producatorii solidari, ceea ce ar duce la "constituirea constienta a valorii", evitind riscurile concurentei. Este usor de observat ca teoria aceasta exprima "o speranta" a autorului, dar nu arata "mecanismul economic" pe baza caruia aceasta speranta ar putea deni certitudine. Teoria exploatarii muncitorilor prin intermediul dobinzii considera profitul capitalist drept un fel de salariu pentru munca de conducere si organizare prestata de intreprinzatori, iar dobinda ca un adaos la valoarea creata in productie, adaos incasat de proprietarul capitalului si de proprietarul pamintului.In societatea mutualista preconizata de Proudhon, productia ar trebui organizata de catre muncitori si micii producatori. in acest scop urma sa fie creata o "banca populara" care sa acorde credite gratuite (iara dobinda) sau ieftine (cu dobinda mica), ceea ce ar permite desfiintarea exploatarii muncitorilor, scaderea preturilor marfurilor si imbunatatirea nilului de viata a intregii populatii. Cu ajutorul creditelor acordate de aceasta banca, muncitorii ar putea sa-si procure uneltele necesare, sa devina posesorii lor si sa participe la adoptarea deciziilor si la gestiunea intreprinderilor respecti, infaptuindu-se "democratia industriala" si inlaturindu-se explotarea omului de catre om. Pentru indepartarea exploatarii din domeniul comertului, Proudhon propune folosirea "banilor-munca", adica exprimarea directa a timpului de munca individual cu ajutorul unor bonuri care urmau sa fie folosite apoi pentru achizitionare marfurilor de consum de care aau nevoie detinatorii acestor bonuri. Utopismul acestei conceptii rezulta din lacunele ei (nu spune nuimic despre soarta burgheziei si a proprietarilor de pamint) si din simplismul ei (nu sesizeaza complexitatea procesului de formare si modificare a preturilor in cadrul economiei de piata), indeosebi neintelegerea faptului ca nu e posibila determinarea preturilor pe baza cheltuielilor individuale de munca, ca aceasta problema este nu numai o problema microeconomica, ci mai ales o problema macroeconomica, iar uneori chiar o problema mondoeconomica. Mesajul general umanitar si aspiratiile morale si politice formulate de J.P. Proudhon n-au avut suportul stiintific necesar (cunostintele economice rificate) pentru realizarea lor in practica, raminind simple utopii sau deziderate social-romantice. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
