StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
  
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
economie ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)

Conceptii economice neoliberale reprezentative din perioada contemporana: f. a. hayek sl m. friedman
Dintre numerosii reprezentanti ai gindirii economice neoliberale contemporane ne vom opri in continuare mai amanuntit asupra lui F.A. Hayek (n.1899) si M. Friedman (n. 1912), amindoi laureati ai Premiului Nobel pentru economie.
F.A. Hayek are avantajul de a fi cunoscut in mod direct realitatea economica si gindirea economica din patru tari diferite ca dimensiune, profil, performante si politici economice (Austria, Germania, Marea Britanie si S.U.A.) si de a fi imbinat preocupari diverse dar complementare, de la teoria economica pura la sociologie, politolo


gie, psihologie si istoria acestor discipline stiintifice. In ultimul timp, opera se se bucura de o atentie sporita din partea specialistilor.
M. Friedman este considerat seful "monetaristilor" nordamaricani si lucrarile sale suscita interes atit in ce priveste problemele monetare (indeosebi inflatia), cit si problemele de politica economica, de la cea monetara la cea fiscala si bugetara.


Teme centrale in opera politico-economica a lui F.A. Hayek
a. Omul, opera si metodologia lui. Austriac prin origine (n. 1899), F.A. Hayek a fost profesor universitar de stiinte economice, moral-politice si juridice timp de peste o jumatate de secol la Viena, Freiburg (Germania), Londra si Chicago, precum si un cercetator cu multiple preocupari in domeniul stiintelor sociale.
F.A. Hayek s-a format ca cercetator si profesor in spiritul ideilor formulate de Scoala Vieneza din care face parte si el, evoluind ulterior spre o pozitie mai nunatata denumita neoliberalism.
Rezultatele investigatiilor sale s-au materializat intr-o vasta opera scrisa (1931-l979), acoperind domenii foarte diverse ale stiintelor sociale, ca de exemplu: teoria economica pura ("Preturi si productie" -l931; "Profituri, dobinda si investitii" - 1939; "Teoria pura a capitalului" - 1941), probleme monetare ("Teoria monetara si ciclul economic"- 1933; "Denationalizarea banilor" - 1976), dar mai ales legatura dintre problemele sociale, politice si economice ("Calea spre robie" - 1944: "Indidualism si ordine economica" - 1948; "Alcatuirea libertatii - 1960), precum si probleme de filosofie si istoria stiintei ("Contrarevolutia stiintei" - 1955; "Studii de filosofie, politica si economie" - 1967; "Noi studii de filosofie, politica, economie si de istoria ideilor" -l978).
Sinteza conceptiei neoliberale a lui F.A. Hayek despre societate si economia ei in conditii de libertate este cuprinsa intr-o suita de trei lucrari recente sub genericul "Lege, legislatie si libertate" publicate in intervalul 1973-l979 si anume: Voi. 1 "Reguli si organizare" (1973), voi. II "Mirajul dreptatii sociale" (1976) si voi. III "Organizarea politica a unui popor liber" (1979). in ultimul timp, F.A. Hayek a fost preocupat de lucrarea "Pretentia fatala: eroarea intelectuala a socialismului". in anul 1974 i s-a decernat Premiul Nobel pentru economie.
Conceptia lui F.A. Hayek despre societate si economia ei se deosebeste atit de liberalismul clasic, care credea in existenta unei "ordini naturale", cit si de ginditorii contemporani care vor sa foloseasca in studiul fenomenelor sociale metode imprumutate din stiintele naturii. Combatind scientismul contemporan, F.A. Hayek reproseaza specialistilor in stiintele sociale farimitarea excesiva a obiectului lor de studiu, diziunea excesiva a muncii de cercetare in acest domeniu, specializarea exagerata, and drept consecinta negativa nesocotirea legaturilor care exista in realitate intre economie, drept, societate, cultura, stiinta, deci cunoasterea partiala a obiectului studiat.In centrul preocuparilor lui F.A. Hayek stau principiile si logica unei cilizatii a libertatii.
Adept conns al indidualismului, Hayek considera ca in atentia cercetatorilor societatii trebuie sa stea indidul activ, care, urmarindu-si scopul, este obligat sa aleaga cai si metode pentru atingerea lui, iar rezultatele efectiv obtinute depind nu numai de gustul, dorinta si vointa lui, ci si de imprejurari imprezibile. in aceasta ziune6, obiectul stiintelor sociale, deci si al stiintei economice este comportamentul uman, in mod deosebit urmarile neintentionate ale actiunilor indiduale. Dupa aprecierea lui, elementul central in stiintele sociale este elementul subiectiv, in acest domeniu nu pot fi silite "legi" in mod inductiv, legi obiective ca in stiintele despre natura. Regularitatile despre care se vorbeste in stiintele sociale, deci si in economie sint deduse din psihologia si comportamentul indizilor. Din aceasta cauza, predictiile pe care le poate face stiinta economica, au, dupa parerea lui, un caracter foarte general, sint predictii teoretice si nu istorice. Pentru aceleasi motive el considera ca valoarea cognitiva a modelelor echilibrului economic static, de felul modelului elaborat de L. Walras, este foarte redusa.
b. Conceptia lui F.A. Hayek despre libertate si statul de drept. in ziunea lui F.A. Hayek, libertatea este valoarea suprema intr-o societate moderna si prospera. Pe baza libertatii omenirea a evoluat de la forma primitiva, intemeiata pe relatii guvernate de principii arhaice si religioase, spre "societatea deschisa", bazata pe libertate si domnia legii, favorizind adincirea diziunii sociale a muncii, cresterea productitatii muncii, progresul economic in ansamblu.
Libertatea inseamna absenta constringerii, adica posibilitatea indizilor de a-si urmari scopurile, inclusiv de a face tranzactii economice (afaceri) cu alti parteneri. Libertatea nu inseamna insa putere, adica posibilitatea de a face orice, stinjenind astfel libertatea altor indizi.In cunoscuta sa lucrare "Calea spre robie" (1944) F. A. Hayek scria in acest sens ca "Pentru marii apostoli ai libertatii politice cuntul (de "libertate" - n. ns. - S.S.S.) a insemnat libertate de constringere, libertate fata de puterea arbitrara a altor oameni, eliberarea de legaturile care nu-i lasau indidului alta alegere decit sa asculte de ordinele unui superior de care era legat".In consecinta, el apreciaza ca libertatea este chiar mai importanta decit prosperitatea economica, fiind o conditie a acesteia.
Asigurarea libertatii pentru toti indizii care compun respectiva societate presupune existenta unei ordini legale. Ordinea din societate poate fi asigurata in doua feluri: fie prin vointa unei persoane (de ex. suveranul), dar in acel caz ea implica pericolul unor abuzuri (evolutia spre un sistem dictatorial de conducere), fie prin "domnia legii", respectiv prin adoptarea unor reguli obligatorii de conduita, valabile pentru toti cetatenii, fara discriminare, inclusiv pentru cei care au elaborat si aprobat aceste legi. Ordinea in societate este mai sila atunci cind se bazeaza pe "domnia legii" sau "puterea legii" deoarece in aceasta situatie au loc restrictii la libertate numai in masura in care este necesar pentru ordinea din societate si pentru ca aceste restrictii sint impuse in functie de o regula generala si nu ca o constringere a unor oameni de catre alti oameni.
F.A. Hayek a examinat si a explicat strinsa legatura care exista intre libertate, ordinea in societate si domnia legii, respectiv intre ordinea spontana si protejarea si consolidarea ei cu ajutorul legilor, adica ordinea de drept. El arata ca daca oamenii sint liberi sa-si urmareasca scopurile si sa-si foloseasca pentru acestea cunostintele, treptat se contureaza reguli de comportament care apoi se generalizeaza, devenind valori sau norme care asigura ordinea in societate, norme de drept. intarirea lor se face prin consacrare juridica, sub forma de legi adoptate de catre stat. Spre deosebire deci, atit de vechiul liberalism care miza pe pasitatea statului, ca si de dirijisti si ificatori, care atribuiau statului un rol excesiv, F.A. Hayek este adeptul unui stat activ in limite, domenii si forme strict determinate prin lege, care sa nu implice dificultati in functionarea mecanismului pietei, ci sa reprezinte un cadru favorabil acestuia.
Rolul statului de drept consta in ziunea lui Hayek in a asigura o serie de sercii publice care nu pot fi prestate pe baza proceselor normale de piata, adica prin tranzactii de nzare-cumparare intre indizi particulari. Printre domeniile in care este necesara actitatea statului, F.A. Hayek enumera: crearea de conditii (cadrul juridic legal) pentru desfasurarea cit mai eficienta a concurentei dintre agentii economici, furnizarea de sercii necesare societatii dar pentru care agentii particulari nu obtin un profit corespunzator, sercii din care fac parte ordinea publica si apararea nationala etc. "in nici un sistem care ar putea fi aparat in mod rational nu poate fi vorba ca statul sa nu faca chiar nimic. Un sistem concurential real - precizeaza F.A. Hayek - are nevoie, ca oricare alt sistem, de un cadru legal conceput in mod inteligent si adaptat in mod continuu. Chiar si cele mai esentiale conditii ale functionarii lui corecte, prevenirea fraudei si a amagirii (inclusiv exploatarea ignorantei) ofera un obiect insemnat si inca nici pe departe pe deplin realizat al actitatii legislative"8.
Din moment ce statul recurge la comanda si reglementari, care presupun folosirea fortei, se pune intrebarea: ce raport exista intre libertate si existenta statului? Dupa parerea lui Hayek exista deplina compatibilitate intre libertate si statul de drept care se bazeaza pe domnia legilor, daca legile sint nediscriminatorii, daca ele au putere pentru toti cetatenii fara exceptie.
Garantia functionarii eficiente a statului de drept este, dupa aceeasi parere, separatia dintre puterile legislativa, executiva si judecatoareasca.
c. Teoria catalaxiei sau conceptia lui F.A. Hayek despre economia de piata si ordinea liberala din cadrul ei9. Forma normala de existenta a economiei in societatile cilizate este, dupa parerea lui Hayek, economia de piata bazata pe proprietatea privata si actiunea economica a indizilor liberi in cadrul procesului de concurenta.
Economia de piata este un mecanism care se autoregleaza. Ea nu poate fi organizata in mod rational pe baza unui elaborat de cineva in prealabil, date fiind complexitatea ei, volumul imens de cunostinte si informatii dispersate la scara intregii societati, referitoare la resursele productive, gustul consumatorilor, costurile, inventitatea si creatitatea agentilor economici etc.Intr-o astfel de structura complexa, coordonarea actiunilor indiduale, deci ordinea si organizarea economica se realizeaza prin intermediul concurentei, daca indizii sint liberi sa faca tranzactii cind si cu cine vor, respectind insa regulile generale adoptate de statul de drept.In ziunea lui Hayek, cooperarea dintre indizi prin intermediul pietei se aseamana cu un joc, and insa alt scop decit distractia. Orice joc este o procedura de cooperare care presupune pricepere (cunoasterea regulilor jocului) si noroc (imprejurari favorabile sau nefavorabile). Participantii la joc pot sa cistige sau sa piarda fara ca tranzactia respectiva sa fie un joc "cu suma nula" (ceea ce cistiga unul, pierde celalalt), in sensul ca toti cistiga in valoare absoluta, dar unii pot sa piarda in mod relativ.
Elementul aleator al operatiunilor de schimb pe piata consta in faptul ca bunurile sau serciile oferite de anumiti agenti economici pot sa aiba o valoare mai mare sau mai mica pentru ceilalti agenti, in functie de preferintele lor subiective.
Economiile nationale din epoca moderna constau dintr-o retea complicata de numeroase unitati economice care se intrepatrund. intrucit termenul traditional de "economie" deriva din cuntul antic "oikos" (casa, gospodarie) care presupune autoritatea unei persoane (seful familiei), Hayek il considera nepotrit pentru a desemna realitatea contemporana care consta dintr-un mecanism care se autoregleaza spontan. in consecinta, el propune schimbarea termenului de "economie de piata" cu cel de "catalaxie", iar a celui de "schimb" cu termenul de "joc catalactic" pentru a reda mai nuantat natura si rolul acestor actitati. Termenul prone tot de la un cunt grecesc "katallatein" care inseamna "a schimba" in dublu sens: un lucru cu altul, dar si o mentalitate cu alta, a transforma un dusman intr-un prieten, pornind de la interesul comun al coschimbistilor pentru bunurile sau serciile pe care le schimba, chiar daca ei urmaresc scopuri diferite (dar ii uneste interesul pentru mijloacele folosite).
Prin catalaxie, Hayek intelege "ordinea sau organizarea care ia nastere prin adaptarea reciproca a numeroase economii indiduale pe o piata"10. El considera catalaxia "un joc creator de bogatie" care rezulta din: rolul informativ al preturilor, alocarea optima a resurselor (optimizarea productiei) si satisfacerea optima a nevoilor (optimizarea consumului) in raport cu conditiile cunoasterii reale ale acestor actitati. Preturile sint releele acestor retele complexe de actitati indiduale. Lantul preturilor incorporeaza informatiile prind modificarile din economie atit in ce priveste evolutia obiectiva,cit si preferintele subiective ale agentilor economici. Referindu-se la preturi ca mijloc de comunicare, Hayek le numeste "masina de inregistrat schimbarile", "sistem de telecomunicatii". Totodata, el precizeaza ca preturile au rolul de simbol, transmit informatii codificate, prescurtate, ca "preturile informeaza agentii economici tocmai asupra urgentei relative a diferitelor scopuri pe care le urmaresc in mod liber partenerii lor", dar ca ele nu se refera la ce s-a facut in trecut, ci la ce ar trebui sa se faca in prezent, deci ca n-au legatura nici cu valoarea, nici cu repartitia ("justitia distributiva").
Ca in orice sistem autoorganizat, cu ajutorul preturilor, agentul economic isi adapteaza deciziile la structura generala a schimbarilor eonomice din intregul sistem si, in conformitate cu cauzalitatea circulara, sistemul preturilor permite adaptarea localului la global si a globalului la local, fara ca nimeni sa cunoasca ansamblul informatiilor si fara ca cineva sa comande aceste adaptari. Autorul precizeaza ca "cibernetica pretului" este posibila numai daca mijlocul de comunicare poate functiona efectiv, daca toti agentii sint liberi sa ia decizii pe baza acestor informatii si ca transmiterea rolului informatiei se face prin schimbarea deciziei.
Dupa aceeasi apreciere, autoorganizarea catalaxiei are ca ghid negativ dreptul (ce nu are voie sa faca) si ca ghid pozitiv preturile (in ce sens trebuie luata decizia).In lumina celor de mai sus, F.A. Hayek defineste optimul catalactic scriind "Concurenta neingradita tinde sa faca sa domneasca o stare de lucruri in care: 1) orice bun va fi produs, cind cineva stie cum sa-l produca si din care acesta poate sa obtina un profit, nzindu-l la un pret la care cumparatorii il vor prefera altor bunuri alternativ-disponibile_; 2) orice bun efectiv produs este adus pe piata de persoane care pot sa-l produca mai ieftin decit ar putea sa-l obtina ce-i care nu-l produc in mod efectiv; 3) toate bunurile vor fi ndute la preturi mai scazute sau cel putin atit de scazute incit la acest nivel nu ar putea s-o faca cei care nu le nd"11.
F.A. Hayek pune in discutie multe alte aspecte interesante ale economiei contemporane de piata, ca de exemplu: catalaxia indirecta (mediata de stat pentru bunurile colective), limitele stiintei economice si perspectivele microeconomici etc. care vor fi abordate, eventual in discutiile de la seminarii, pentru ca spatiul modulului nu ne permite.
d. Conceptia Iui A.F. Hayek despre politica economica. Corolarul practic al teoriei catalaxiei este recunoasterea rolului activ, dar limitat, al statului in economie, inclusiv al dreptului acestuia de a mobiliza o parte din resursele (veniturile) de care dispun agentii economici sub forma de impozite, atunci cind interesele generale cer acest lucru.
F.A. Hayek se pronunta in mod categoric impotriva interventiei statului in economie prin masuri care impiedica sau deformeaza functionarea libera a mecanismului pietei, indeosebi in mecanismul preturilor, considerind ca acestea sint cauze ale unor rupturi sau crize in economie. in acest sens, el critica politica monetara a statelor moderne, disociindu-se chiar si de monetaristi, cu care are totusi unele puncte comune, sugerind "denationalizarea banilor", adica inlaturarea monopolului statului in ce priveste emisiunea monetara si extinderea acestui drept si la bancile particulare.
Referindu-se la ciclicitatea proceselor economice, Hayek sustine ca multe din crizele economice s-au declansat ca urmare a excesului de bani pe piata, fie datorita emisiunilor excesive impuse de stat in legatura cu practica deficitelor bugetare, fie ca urmare a sporirii nejustificate a banilor scripturali de catre bancile comerciale.
Reglementarea cantitatilor de bani prin jocul liber al fortelor pietei si inlaturarea politicii discretionare a statului in aceasta printa ar putea rezolva problema, dupa parerea lui Hayek. El este deci adeptul catalaxiei monetare.
In ce proiveste politica fiscala, Hayek considera justificate doua din cele trei categorii de impozite percepute de statele moderne si anume: pentru acoperirea cheltuielilor de administratie si pentru bunurile colective (catalaxia indirecta), cum ar fi invatamintul, sanatatea, cultura, dar respinge categoric impozitele percepute pentru ceea ce dirijistii numesc "dreptate sociala" si "statul bunastarii", folosite ca mijloc de redistribuire fortata a veniturilor in favoarea unor grupuri sociale considerate dezavantajate.
e. Critica adusa de F.A. Hayek etatismului, dirijismului, socialismului, colectismului si ificarii. Adept al teoriei "miinii inzibile" a lui A. Smith si al teoriei pietelor a lui J.B. Say, considerat drept "ultraliberal" pe politic, F.A. Hayek a dezaprobat si criticat orice forma de control si de conducere centralizata a economiei de catre stat, sustinind ca acestea implica pericolul constringerii, al incalcarii libertatii indiduale de actiune si conduc spre forme ineficiente de actitate economica.Impotriva interventiei masive a statului in economie, F.A. Hayek invoca doua feluri de argumente: politice si economice. Din punct de vedere politic el are in vedere pericolul totalitarismului, respectiv incalcarea democratiei si libertatii, nesocotirea drepturilor omului, ducind la noi forme de robie sociala. Din punct de vedere economic, el considera ca dirijarea si controlul central constituie elemente de rigiditate in functionarea normala a economiei de piata, subminind eficienta acesteia.
Folosirea constringerii (din partea statului) ca metoda de coordonare a actitatii indiduale a agentilor economici, este, prin urmare, periculoasa si ineficienta, dupa parerea lui F.A. Hayek.
"Diferitele feluri de colectism, comunism, fascism etc. difera intre ele prin natura scopului spre care doresc ele sa orienteze eforturile societatii. Dar, toate acestea impreuna difera de liberalism si indidualism - precizeaza Hayek - prin aceea ca doresc sa organizeze intreaga societate si totalitatea resurselor ei in acest unic scop, refuzind sa recunoasca faptul ca exista domenii de sine statatoare in care telurile indizilor sint mai importante. Pe scurt, ele sint totalitare in sensul real al acestui nou cunt pe care l-am adoptat pentru a descrie manifestarile neasteptate si totusi indisolubil legate de ceea ce numim, in teorie, colectism"12.In opozitie cu adeptii colectismului si centralizarii economice, care sustin ca ificarea este necesara datorita progresului tehnic si cresterii gradului de complexitate a economiilor contemporane, Hayek considera ca "paradoxul complexitatii" poate fi rezolvat mai bine pe baza optiunilor descentralizate ale agentilor economici indiduali, cu conditia ca libera concurenta sa functioneze nestinjenita. "Descentralizarea dene imperativa - scrie Hayek - tocmai pentru ca factorii care trebuie sa fie luati in seama den atit de numerosi incit este imposibil ca cineva sa poata avea asupra lor o ziune de ansamblu"13.
Ceea ce nu pot face autoritatile centrale, pentru ca sint lipsite de mijloace tehnico-economice adecvate, poate rezolva sistemul descentralizat al agentilor economici prin mecanismul preturilor si al fluctuatiilor acestora.
"intrucit descentralizarea a devenit necesara pentru ca nimeni nu poate sa ia in calcul toate considerati unile care tin de deciziile unor indizi atit de numerosi, este limpede ca (la scara unei tari intregi -n.ns. SSS), coordonarea nu poate fi infaptuita printr-un A«control constientA» - arata Hayek -, ci nu numai prin aranjamente care confera fiecarui agent informatia pe care trebuie sa o posede pentru a-si putea adapta efectiv deciziile proprii cu deciziile altora. Si pentru ca toate amanuntele schimbarilor care afecteaza in permanenta conditiile cererii si ale ofertei diferitelor marfuri nu pot sa fie niciodata pe deplin cunoscute, sau indeajuns de repede adunate si difuzate, de catre nici un centru, ceea ce este necesar reprezinta un anumit aparat de inregistrare care sa marcheze in mod automat toate urmarile semnificative ale agentilor indiduali si ale caror indicatii constituie, in acelasi timp, rezultatul si indreptarul deciziilor indiduale"14.In ziunea lui F.A. Hayek, sistemul preturilor de pe piata concurentiala constituie acest mijloc eficient pentru rezolvarea problemelor unei economii complexe intrucit "el permite intreprinzatorilor sa-si adapteze actitatea la cea desfasurata de partenerii lor, obsernd miscarea unui numar relativ redus de preturi, la fel ca inginerul care urmareste aratatoarele citorva cadrane"15.
Criticind colectismul care n-a reusit sa asigure nici libertatea, nici egalitatea si securitatea membrilor societatii, Hayek apara proprietatea privata si inegalitatea de venituri, considerindu-le drept cea mai buna garantie a libertatii si independentei indizilor fata de stat.
Criticind centralismul pe care il implica dirijismul si ificarea, precum si totalitarismul la care pot sa duca acestea, Hayek considera ca eficienta economica este incompatibila cu "dreptatea sociala" intrucit prima se refera la utilizarea cit mai rationala a resurselor pe baza mecanismului spontan al preturilor, pe cita vreme ultima prespune folosirea fortei statului in scopul redistribuirii veniturilor, ceea ce dauneaza functionarii eficiente a mecanismului preturilor.
Si mai daunatoare i se pare lui Hayek combinatia dintre piata si dirijare sau ificare, respectiv ceea ce s-a numit "economia mixta", intrucit amesteca doua forme de organizare, micsorind considerabil rezultatele fiecareia in parte.
f.Concluzii. Lucrarile lui F.A. Hayek pun in discutie numeroase probleme de interes real si avertizeaza impotriva unor greseli si efecte negative ale unor masuri unilaterale de politica economica. Ele constituie o pledoarie elocventa pentru libertate si initiativa creatoare in economie.
Criticind orientarile antiliberale din gindirea economica, el nu tine seama insa, in suficienta masura, de conditiile istorice concrete in care s-au format acestea si, implicit, de unele deficiente reale ale economiei contemporane de piata, ativ cu mecanismele ei mai simple de pe timpul lui A. Smith si cu modelul mental al acestor mecanisme.
In aceste conditii, din lucrarile sale razbate o nota de idealizare a mecanismului pietei si preturilor, respectiv de simplificare a fizionomiei reale a economiei contemporane, subapreciind performantele metodologice si teoretice ale unor ginditori de orientare antiliberala, ocolind sau subapreciind unele probleme economice contemporane de mare complexate si gratate care au slabe sanse sa fie rez
olvate cu ajutorul mecanismelor spontane la nivel microeconomic, cum ar fi, de pilda, subdezvoltarea, subnutritia multor milioane de oameni, cauzele si implicatiile razboaielor si ale cursei inarmarilor, poluarea mediului ambiant etc.
Scoala de la Chicago si gindirea economica a lui Milton Friedman (n.1912).Infiintata de F. Knight (1885-l973) in perioada interbelica, apoi condusa de H.C. Simons si M. Friedman, Scoala de la Chicago reuneste o serie de economisti de orientare
liberala, respectiv neoliberala (F.A. Hayek, G. Stigler, etc.) care s-au opus in mod sistematic dirijismului, respingind categoric socialismul, radicalismul si marxismul.In perioada postbelica, seful Scolii de la Chicago a devenit M. Friedman, denumit si "Adam Smith al secolului, nostru"16. El are contributii insemnate in domeniul metodologiei cercetarii economice, in apararea economiei contemporane de piata ca suport al libertatii de alegere si al suveranitatii consumatorului, dar mai ales in probleme monetare teoretice si practice, de istoria preturilor, precum si in domeniul macroanalizei.
a) Omul, opera, metodologia. Profesor de stiinte economice la Universitatea din Chicago, iar acum cercetator in cadrul Institutului Uoover din S.U.A., Friedman a publicat peste 26 de carti si peste 200 de studii, primind in anul 1976 Premiul Nobel pentru economie.
Dintre lucrarile lui mai reprezentative amintim: "Eseuri in stiinta economica pozitiva" (1953) "O teorie a functiei consumului" (1957), "Capitalism si libertate" (1962), "Cantitatea optima de bani si alte eseuri" (1970), "Liberatea de a alege" (1979-l980), precum si studiile "O reformulare a teoriei cantitative a banilor" (1956), "Rolul politicii monetare" (1967), "Un cadru teoretic pentru analiza monetara" (1970), "Contrarevolutia in teoria monetara" (1970), "Nu exista prinz gratuit; eseuri prind politica economica" (1978) si expunerea facuta cu prilejul decernarii Premiului Nobel pentru economie "Inflatie si somaj" (1976).
Abordind o serie de probleme de epistemiologie economica si metodologia cercetarii in acest domeniu, M. Friedman se refera pe larg la criteriile pentru validarea teoriilor economice si la rolul modelelor si modelarii economice in cunoastere.
Dupa aprecierea sa, valoarea cognitiva a unei teorii economice depinde de capacitatea ei prezionala, de confirmarea ei ulterioara de catre mersul evenimentelor si nu de coerenta ei logica sau de realismul premiselor ei.
Un instrument util folosit atit in teoria economica "pozitiva" cit si in economia "normativa" il constituie modelele economico-matematice. M. Friedman se indoieste de utilitatea modelelor complicate, globale si econometrice, propunind, in schimb, folosirea unor modele empirice, pe scara mai redusa, care permit preziuni realiste. Motind aceasta optiune pentru modelele mai simple, M. Friedman spunea ca "pentru a fugi trebuie intii sa inveti sa mergi".
b) Conceptia lui M. Friedman despre suveranitatea consumatorului ca o caracteristica esentiala a economiei de piata. In lucrarile sale "Capitalismul si liberatea" (1962) si' "Liberatea de a alege" (1979/1980), M. Friedman se refera la mecanismul de functionare a economiei de piata si legatura lui cu libertatile cetatenesti.
M. Friedman este un aparator al economiei moderne de piata bazata pe proprietatea privata si activuatep marilor corporatii, un adept conns al indidualismului, precum si a! teoriei economice neoclasice.
Fiind mai putin ostil fata de keynesism decit F.A. Ilayek, M. Friedman este la fel de ostil socialismului, colectismului si ificarii. Argumentind optiunea lui pentru economia de piata, bazata pe proprietatea privata, M. Friedman scria in 1979 ca: "Liberatea economica este o cerinta esentiala pentru libertatea politica. Permitind oamenilor sa coopereze unul cu altul, fara constringere sau conducere de la centru, ea reduce domeniul in care se exercita puterea politica. In plus, dispersind puterea, piata libera ofera o compensare pentru orice concentrare de putere politica ce ar avea loc. Concentrarea puterii economice si politice in aceeasi mina este o sursa sigura a tiraniei"17.
Principala deficienta a economiei de piata nordamericane din perioada postbelica a constat, dupa parerea lui M. Friedman, in "Tirania controlului din partea statului", respectiv in politica dirijista preconizata de neokeynesisti. "Controalele economice care au proliferat in S.U.A. in ultimele decenii nu numai ca au restrins libertatea de a folosi resursele noastre economice, dar ele au mai afectat si liberatea cuntului, a presei si a religiei - conchide M. Friedman"18.In ziunea sa, cheia bunei functionari a economiei de piata este libertatea de alegere a oamenilor sau suveranitatea consumatorilor.
Pornind de la prezenta marilor corporatii in economia nordamaricana, M. Friedman recunoaste preocuparea acestora de a maximiza profitul. El considera insa ca impulsul actitatii economice porneste de la consumatori prin capacitatea lor de a alege marfurile pe care le vor cumpara dintre cele oferite pe piata de producatori, sugerind astfel producatorilor orientarea actitatii lor in itor.
Comparind exprimarea optiunilor politice ale cetatenilor prin votare cu exprimarea optiunii cumparatorilor pentru anumite marfuri prin cumpararea lor la piata, M. Friedman apreciaza ca la piata se manifesta suveranitatea consumatorului, intrucit optiunea lui constituie un semnal pentru producatori. Tinind seama de dinamica preturilor, in functie de raportul dintre cerere si oferta, producatorii vor aloca resursele in asa fel incit sa satisfaca optiunea consumatorilor, ceea ce va permite atit folosirea rationala a resurselor, cit si sporirea eficientei actitatii economice.
Elementul cheie al acestui mecanism il constituie preturile care indeplinesc, dupa parerea lui M. Friedman, trei functii in procesul organizarii actitatii economice in ansamblu: "intii, ele transmit informatii; in al doilea rind, ele constituie un stimulent pentru adoptarea acelor metode de productie care sint cel mai putin costisitoare si prin aceasta folosesc resursele disponibile pentru scopurile cu cea mai inalta valoare; in al treilea rind, ele determina cit primeste fiecare din produs - repartitia venitului. Aceste trei functii sint strins legate intre ele"19.
Dupa aceeasi apreciere, economia libera de piata are patru caracteristici definitorii: proprietatea particulara, consacrarea juridica a acesteia in legislatia tarii, neinterventia statului si un sistem monetar sil.
Compararea optiunilor facute de consumatori cu un plebiscit sau cu votul pe politic este justificata, dar numai pina la un anumit punct. Deosebirea dintre un plebiscit politic si cererea de marfuri pe piata consta in faptul ca la primul actioneaza cetateni egali in fata legii, fiecare and dreptul la un singur vot, indiferent de conditia lor economica, pe cita vreme, pe piata, capacitatea diferitilor consumatori de a-si exprima optiunea sau "votul" si deci de a influenta deciziile producatorilor depinde de puterea lor de cumparare, de averea si veniturile lor. Nu intimplator, alti economisti contemporani si-au exprimat rezerva in legatura cu posibilitatile reale ale pietei de a rezolva, singura si in mod rational, problema alocarii resurselor. De exemplu, in acest fel s-a pronuntat Barbara Ward la simpozionul de la Cocoyok (Mexic-l975, referitor la "Modele de folosire a resurselor si de strategii ale mediului si dezvoltarii"), ca si Mahbub ui Haq, care a lucrat mult timp la Banca Mondiala, apreciind ca "piata actioneaza in interesul celor bogati"20.
c) Critica dirijismului si asimilarea unor elemente ale dirijismului. Ca toti neoliberalii, si M. Friedman critica interventia statului in economie, intrucit duce la prilegii, favorizeaza coruptia si contine pericolul dictaturii si al tiraniei, acceptind opiniile formulate de F.A. Hayek in acelasi sens.
Criticind dirijismul din ratiuni economice si politice, M. Friedman este totusi mai putin ostil fata de keynesism si accepta unele forme de interventie a statului in economie.
El explica persistenta dirijismului in economia americana ("tirania statu-quo-ului") prin asa numitul "triunghi de fier" care consta din: grupurile de presiune care cer interventia statului in economie ("beneficiarii"), oamenii politici care ii reprezinta si birocratia care leaga primii doi factori.
Mai concret, M. Friedman se pronunta impotriva amestecului statului in fixarea preturilor, impotriva subventiilor bugetare acordate industriei si agriculturii, a cresterii impozitelor pe avere si a deficitelor bugetare, ca si impotriva "statului bunastarii generale", respectiv a asigurarilor sociale pentru cei dezavantajati.
Spre deosebire de alti neoliberali (de ex. F.A. Hayek), M. Friedman a recunoscut unele contributii metodologice si teoretice ale lui J.M. Keynes, indeosebi analiza macroeconomica si functia consumului global, aducindu-i insa anumite corective. in locul venitului curent, folosit de Keynes pentru a cerceta ce modificari aduce cresterea acestuia in marimea consumului, respectiv a cererii efective de bunuri finale pe piata, M. Friedman introduce conceptul de "venit permanent". Cu ajutorul acestei noi notiuni, M. Friedman prezinta o alternativa mai complicata la teoria keynesista despre functia globala sau agregata a consumului, referindu-se la diferite componente ale venitului si nu numai la venitul actual sau curent, cum procedase Keynes.
Pe scurt, ideea lui M.Friedman consta in faptul ca optiunile oamenilor pentru consum sint influentate in fiecare moment de doua elemente: pe de o parte de nivelul si dinamica venitului prezent, iar pe de alta parte, de nivelul venitului permanent sau de aprecierile oamenilor cu prire la venitul durabil la care se asteapta din averea lor pe termen lung. Cu ajutorul acestui nou concept, M. Friedman a urmarit sa determine evolutia seculara si caracterul ciclic al functiei consumului respectiv economiile, obsernd importante deosebiri de comportament la diferite grupuri sociale cum sint: intreprinzatorii, fermierii, salariatii etc.
Inovatia conceptuala a lui M. Friedman a influentat puternic cercetarile ulterioare din acest domeniu.
d) Teoria si politica monetara in opera lui M. Friedman. In centrul preocuparilor teoretice, practice si de istorie economica ale lui M. Friedman au stat banii, rolul lor in functionarea si evolutia economiei libere de piata si politica monetara.
Conceptia lui M. Friedman despre bani are ca punct de plecare teoria cantitativa asupra banilor si preturilor asa cum a fost reformulata de I. Fisher. In forma ei clasica (D. Hume, D. Ricardo), teoria cantitativa asupra banilor sustine ca valoarea (puterea de cumparare a) banilor este in raport invers proportional cu cantitatea (masa) banilor aflati in circulatie (de unde si denumirea teoriei), depinzind deci de raportul dintre masa banilor si volumul marfurilor existente pe piata. Neoclasicii (A. Marshall si I. Fisher) au introdus conceptul de teza de circulatie a banilor (V), intelegind prin aceasta numarul de rotatii pe care-l face o unitate monetara in decursul unei perioade determinate de timp.
Monetraristii de dupa cel de-al doilea razboi mondial, in frunte cu Scoala de la Chicago condusa de Milton Friedman, dezvolta teoria cantitativa a banilor, tinind seama si de unele elemente din analiza macroeconomica keynesista, sustinind ideea primordialitatii banilor in economie.
Referindu-se la esenta monetarismului, P.A. Samuelson si W.D. Nordhaus o rezuma in trei idei: a) oferta de bani este principalul factor determinant sistematic al cresterii produsului national brut nominal (P.N.B.); b) preturile si salariile sint relativ flexibile si c) sectorul particular este relativ sil21.In studiul "O reformulare a teoriei cantitative a banilor" (1956) si in lucrarea elaborata impreuna cu A. Schwartz sub titlul "O istorie monetara a Statelor Unite 1867-l960)" (1963), M. Friedman sustine ca banii constituie o componenta esentiala a mecanismului economiei de piata si ca oferta de bani este principalul factor determinant al cresterii produsului national brut mondial. Aceasta inseamna ca principalele variabile macroeconomice (produsul global, ocuparea si preturile) sint influentate in principal de cantitatea de bani si numai in mica masura de politica fiscala, asa cum sustineau keynesistii. Daca teza de rotatie a banilor este constanta, numai banii afecteaza PNB nominal. in mod lapidar, aceasta idee a fost redata prin afirmatia eliptica, potrit careia "numai banii conteaza".
Concretizind esenta doctrinei economice monetariste, aceiasi autori arata ca pe termen scurt, banii pot sa afecteze atit produsul cit si preturile, dar ca pe termen lung, principala implicatie a banilor este asupra preturilor, deoarece productia grateaza spre capacitatea ei potentiala. Politica fiscala afecteaza in masura neglijabila productia si preturile, atit pe termen scurt cit si pe termen lung"22.
Referindu-se la indelungata controversa dintre monetaristi si keynesisti, respectiv la deosebirile dintre monetaristi si tendinta dominanta din gindirea economica occidentala actuala ("maistream economics"), P.A. Samuelson si W.D. Nordhaus apeciaza ca fondul disputei se refera la accentul diferit pus de respectivele orientari asupra diferitelor laturi ale problemei si nu la ideile lor de baza care sint asemanatoare in ce priveste comportamentul ofertei si cererii globale de marfuri pe piata. Este vorba, mai ales, de doua astfel de deosebiri de nuanta in gindirea respectivelor curente de gindire economica.In ce priveste fluctuatiile cererii globale, monetaristii sustin ca acestea vor fi determinate numai de schimbarile in masa si/sau teza de circulatie a banilor, pe cita vreme ceilalti sustin ca ele ar fi determinate, alaturi de bani, si de alti factori (politici fiscale si exportul de marfuri).In ce priveste fluctuatiile ofertei de bani, monetaristii le coreleaza cu flexibilitatea relativa a salariilor si preturilor, in timp de economistii de orientare dirijista considera ca, pe termen scurt, preturile si salariile sint inerte (nu se modifica prea mult), iar uneori acest lucru este valabil si pe termen lung23.In spiritul liberalismului traditional (clasic si neoclasic), monetaristii considera sectorul particular din economia de piata ca fiind relativ sil, ceea ce inseamna ca si teza de circulatie (rotatie) a hanilor este sila. De aici decurge faptul ca fluctuatiile in valoarea nominala a PNB se datoresc, in principal, modificarii volumului de bani (ofertei de bani) ca rezultat al politicii monetare si al altor factori exogeni cum ar fi: descoperirea de noi mine aurifere, oscilatiile etalonului aur-deze, modificari in politica financiara, ciclul etii politice etc.In lumina acestei conceptii, M. Friedman si monetaristii considera ca inflatia este un fenomen monetar, urmarea faptului ca banca de emisiune a lansat mai multi bani pe piata decit era necesar, in functie de volumul si pretul productiei, obligata sa faca acest lucru de practica deficitelor bugetare care caracterizeaza mai ales politica dirijista. And efecte perturbatoare, oferta excesiva de bani explica si crizele sale, respectiv ciclicitatea economiei contemporane de piata.
Spre deosebire de J.M. Keynes, care considera ca principalul pericol pentru silitatea economiei il constituie somajul, M. Friedman este de parere ca pericolul principal pentru aceasta deriva din cresterea inflatiei.
Spre deosebire de F.A. Hayek, care respinge categoric orice forma de politica macroeconomica, M. Friedman sustine necesitatea unei politici monetare macroeconomice ca factor echilibrant si stimulator al eficientei si cresterii economice, desi in principiu, este aparatorul liberului schimb si adversarul interventiei statului in economie (al "miinii zibile" a statului), asa cum a demonstrat in lucrarea sa "Capitalism si libertate" (1962).
Continutul politicii monetare preconizata de monetaristi in frunte cu M. Friedman este combaterea inflatiei si asigurarea sillitatii a-  preturilor, considerind nu numai justificat, ci si util somajul. in legatura cu aceasta, M. Friedman a introdus notiunea de "rata naturala a somajului", in sensul ca, pina la un anumit punct, somajul este urmarea fireasca a mecanismului pietei, and consecinte pozitive pentru aceasta si, deci, trebuie considerat ca ceva normal si nu ca un prilej de ingrijorare, asa cum le apare dirijistilor si somerilor insisi.
Caracteristica politicii economice preconizata de monetaristi o constituie preocuparea de a consacra o regula generala in legatura cu politica monetara si nu de a preconiza si justifica diferite masuri discretionare ale statului in acest domeniu.In principiu, monetaristi considera ca politica monetara este principalul instrument pentru "acordul fin" al economiei, pentru echilibararea ei in cazul in care scad investitiile si exporturile, deci creste somajul.
Cu toate acestea, ei nu propun masuri discretionare ale statului, cum fac, de exemplu, neokeynesistii (politica "stop and go"), ci propun o regula general-valabila si anume: sporirea anuala constanta a masei monetare cu o rata fixa (3-5%) si mentinerea acestei reguli in orice imprejurari, and in vedere ca aceasta ar fi cu aproximatie rata anuala de crestere a P.N.B. potential.
Argumentul lor in favoarea acestei propuneri se bazeaza pe doua idei: intii, ca, prin natura ei, economia de piata bazata pe proprietatea privata este sila si fara ajutorul interventiei statului, deci ca socurile care ar interveni in cadrul ei pot fi corectate rapid si spontan prin flexibilitatea relativa a preturilor si salariilor; in al doilea rind, ca masurile discretionare de politica economica ale statului sint luate in propriul sau interes si nu in interesul general, ducind, din aceasta cauza, la crize si ciclicitate economica, fenomene negative la a caror amplificare pot sa contribuie si modificarile capricioase ale politicii monetare a statului.
Criticile aduse de monetaristi dirijismului si etatismului contin multe elemente juste si utile, dar ei nesocotesc faptul ca politica monetara nu a fost capabila sa solutioneze in mod accepil numeroasele crize cu care a fost confruntata economia de piata din secolul XX la scara nationala si internationala, ceea ce inseamna ca nici monetarismul nu poate pretinde exclusitatea in explicarea si rezolvarea problemelor economice dificile cu care se confrunta omenirea in prezent.
Contrarevolutia monetarista. Evolutia economiilor de piata in perioada postbelica si controversele teoretice care au insotit-o au demonstrat ca "revolutia keynesista" nu a insemnat o ruptura totala cu gindirea economica "ortodoxa" (neoclasica) din tarile occidentale, permitind diferitelor ei esaloane (curente) sa adopte o atitudine relativ diferita fata de keynesisti si dirijism, tinind seama si de statutul acestora in diferite etape ale perioadei postbelice.In primele doua decenii ale perioadei postbelice, anumiti reprezentanti ai "ortodoxiei" neoclasice (indeosebi P.A. Samuelson) au incercat sa atenueze "ruptura" creata de J.M. Keynes si sa demonstreze deplina compatibilitate dintre liberalism si dirijism intr-o "economie mixta". Ei au incercat sa legitimeze, in egala masura, cele doua timente complementare ale stiintei economice conventionale contemporane (microanaliza neoclasica si macroanaliza keynesista), ca si cele doua tipuri de politica economica (libertatea agentilor economici indiduali si interventia statului pentru corectarea unor imperfectiuni ale pietei din economiile contemporane de piata).In ultimele doua decenii ale secolului XX, cind s-au accentuat difunctionalitatile economiei de piata si urmarile negative ale dirijismului, alti reprezentanti ai "ortodoxiei" neoclasice (indeosebi monetaristii, in frunte cu M. Friedman) au trecut la ofensiva impotriva keynesismului si dirijismului, preocupati de reabilitarea neoclasicismului si discreditarea keynesismului si dirijismului.
Preocupati sa anihileze sau macar sa diminueze prestigiul si urmarile "revolutiei keynesiste", monetaristii au lansat o "contrarevolutie monetarista". Ea era menita sa dea o explicatie neoclasica si problemelor puse in discutie de Keynes, urmarind, totodata, scopul de a minimaliza contributia teoretica a lui J.M. Keynes. Contestind "revolutia" pe care acesta pretinde ca a infaptuit-o in stiinta economica, unii monetaristi prezinta teoria lui macroeconomica drept o varianta a neoclasicismului, iar unii dintre respectii economisti s-au autodenumit "neokeynesistii".
Un exemplu de teorie monetarista elaborata in contextul "contrarevolutiei" antikeynesiste este teoria dezechilibrelor economice datorata prezentei banilor in economia de piata, elaborata de R.W. Clower si A. Leijonhufvud, expusa, printre altele in lucrarea acestuia din urma, intitulata "Despre teoria economica keynesista si despre teoria lui Keynes" (1968). Articolele lui M. Friedman (1970 "Contrarevolutia in teoria monetara") si H.G. Johnson (1971 "Revolutia keynesista si contrarevolutia monetarista") continua aceasta problematica.
Elementul comun in teoria monetarista si teoria keynesista despre dezechilibrele (crizele) economice il constituie banii. Deosebirea dintre ei consta in faptul ca, in timp ce J. M. Keynes explica dezechilibrele printr-un complex de factori de natura obiectiva si subiectiva, concentrati in insuficienta cererii efective de marfuri pe piata, monetaristii le explica numai in functie de cantitatea necorespunzatoare de bani pe piata, negind toate celelalte cauze de natura functionala si structurala. in timp ce Keynes a explicat dezechilibrele economice tinind seama de dereglarile care au loc in toate sferele economiei si de contributia banilor la nasterea si amplificarea acestor dereglari, monetaristii se limiteaza numai la dezechilibrele din domeniul comertului si la rolul banilor ca mijloc al schimbului (banii ca instrument de tranzactii sau "moneda banala").
Facind o paralela intre cele doua teorii, postkeynesistul francez A. Barrere semnaleaza nepotrirea atributului de "neokeynesisti" pe care si-l aroga monetaristii si semnaleaza deosebirile de fond dintre cele doua explicatii ale dezechilibrelor economice.
Monetaristii incearca o dubla rezuire a teoriei economice: pe de o parte, a teoriei neoclasice prin introducerea banilor in modelul walrasian al echilibrului economic, iar pe de alta parte, a teoriei keynesiste prin limitarea cauzelor dezechilibrelor numai la sfera circulatiei bunurilor sau a comertului. in felul acesta ei ingusteaza si simplifica problema reala a dezechilibrelor din economia de piata contemporana, incercind explicarea lor printr-un compromis intre teoria microeconomica a lui Walras si teoria macroeconomica a lui Keynes.

Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact