 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Teorii moderne si contemporane despre comertul international
|
|
Modelul heckscher-ohlin-samuelson (h-o-s) al comertului international sl teoria proportiei factorilor de productie |
|
| Timp de peste un secol (1815, 1817-l924) teoria costurilor ative de productie si a antajelor relative din comertul international, precum si corolarul ei practic, politica liberului schimb, au dominat netulburate literatura economica din tarile dezvoltate, in ciuda unor proteste considerate periferice (protectionismul nationalist) si a unor indoieli care porneau din afara literaturii specilizate consacrate (radicalismul si marxismul). Metamorfozele teoriei ricardiene a comertului international de la J.St. Mill (1806-l873) la A. M Sensul acestor metamorfoze il constituie preocuparea de a imbogati teoria ricardiana despre comertul international, luind in studiu influenta progresului tehnic asupra productiei si comertului, problema impartirii antajelor intre partenerii la tranzactiile internationale, atenuarea legaturii dintre teoria comertului international si teoria lorii bazata pe munca elaborata de acelasi autor, prin apelul la rolul cererii si al ofertei de marfuri in explicarea preturilor internationale, examinarea rezultatelor comertului internationale pe termen scurt si pe termen lung, identificarea unor antaje sau dezantaje nelegate de activitatea agentului (partenerului), respectiv externalitatile, examinarea separata a raportului de schimb exprimat in unitati fizice si a tranzactiilor comerciale in expresie baneasca sub denumirile de teoria "pura" a comertului international si separat teoria circulatiei monetare internationale etc.In ciuda diversificarii ipotezelor luate in studiu si cu tot rafinamentul deductiv si tehnic manifestat de acesti autori, fondul teoriei ricardiene despre comertul international continua sa fie acceptat in domeniul academic si deci autorii respectivi continuau sa ocoleasca unele probleme dramatice din acest domeniu, printre care: puternicele decalaje economice intre tarile lumii, deteriorarea raportului de schimb al tarilor sarace, nepotrivirea flagranta dintre principiul teoretic al liberului schimb si practicile protectioniste tot mai insistente din partea majoritatii tarilor dezvoltate etc. Unele din aceste probleme au fost insa abordate de autori eterodocsi (de ex. J.A. Hobson - 1900) sau contestatari, radicali si marxisti, indeosebi din rindul economistilor social-democrati, ca de exemplu O. Bauer (1907), R. Luxemburg (1912), N.Buharin (1915), V.l.Lenin (1917) etc. Cele doua linii de gindire (conventionala si eterodoxa, respectiv contestatara) se dezvoltau insa in mod paralel, in absenta unui dialog constructiv sistematic, ingreunind asfel progresul stiintei economice in ansamblu si influenta ei acti asupra politicii economice practicata de catre diferite state, ca si asupra recomandarilor de principiu facute in cadrul Ligii Natiunilor. Pe fondul adincirii distantei dintre gindirea economica academica sau conventionala si gindirea eterodoxa si contestatara au loc, in perioada interbelica, o serie de precizari de pozitie care vor influenta evolutia ulterioara a teoriilor despre comertul international. Esenta gindirii economice conventionale s-a concentrat in modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson despre comertul international. Criticile eterodoxe ale acestuia au imbracat forma scepticismului keynesist din tarile dezvoltate si a contestarii virulente din partea lui M. Manoilescu, din perspecti tarilor subdezvoltate, cu profil preponderent agrar. Premisele teoretice si faptice ale modelului H-O-S al comertului international.Inca din a doua jumatate a secolului XIX s-a statornicit, in cadrul gindirii economice conventionale, deosebirea dintre teoria pura a comertului international si teoria circulatiei monetare pe international. Prima se ocupa cu analiza cauzelor diviziunii internationale a muncii, respectiv a criteriilor specializarii tarilor in productie si in comertul international, precum si cu analiza raporturilor de schimb si, implicit, a antajelor din comertul international, facind calcule in unitati fizice sau naturale si deci, preocupindu-se de cantitatea schimburilor. A doua se ocupa de circulatia internationala a mijlocitorului schimburilor economice, de bani si fluxurile internationale ale metalelor pretioase, examinind in mod separat cursurile schimbului diferitelor lute si operatiunile speculative care aveau loc cu ajutorul banilor si al metalelor pretioase. Modelul H-O-S face parte din teoria "pura" a comertului international. El a rezultat din doua preocupari majore ale specilistilor neoclasici din perioada interbelica si anume: pe de o parte, imbagatirea problematicii comertului international cu tema inzestrarii naturale a tarilor cu factori de productie si optimizarea alocarii lor in functie de optiunea cea mai rationala din mai multe utilizari alternative posibile si deci problema amplasarii teritoriale optime sau a localizarii diferitelor activitati economice, iar pe de alta parte, ruperea definiti a teoriei costurilor ative de productie de teoria lorii bazata pe munca, asa cum erau ele prezentate de catre D. Ricardo, si asezarea teoriei contemporane despre comertul international pe alte baze metodologice, ideologice si teoretice decit ale teoriei liberale traditionale. Modelul H-O-S si teoria proportiei factorilor de productie elaborata pe baza lui au insemnat reformularea principiului ricardian al antajelor relative in comertul international pe baze marginaliste, neoclasice, opuse teoriei obiective a lorii, sustinuta de catre D. Ricardo. Autorii modelului si teoriei corespunzatoare mentionate au fost doi suedezi si un american care si-au publicat lucrarile in interlul de timp cuprins intre 1919-l948 si anume: E.F. Heckscher (1919, 1923), B. Ohlin (1927, 1933, 1935) si P.A. Samuelson (1938, 1939, 1948). Dintre numeroasele lor lucrari mentionam in mod special lucrarea lui B. Ohlin intitulata "Comert interregional si international" (1933) si manualul studentesc international elaborat de P.A. Samuelson sub titlul "Economics" (partea a V-a "Comert international si finante internationale"), prima editie din 1948, iar ultima (a 13-a) din anul 1989. Radacinile metodologice si ideologice ale modelului H-O-S constau deci in teoria ricardiana a comertului international si teoria neoclasica a preturilor bunurilor economice. Pentru a lamuri cit mai corect relatia dintre modelul H-O-S si gindirea economica liberala clasica si neoclasica este necesar sa precizam trei lucruri: ce preiau, ce resping autorii modelului H-O-S din gindirea anterioara, precum si ce aduc ei nou in aceste probleme. Ei preiau de la Ricardo cel putin patru elemente si anume: conceptele de cost ativ (sau relativ), antaj relativ, antaj reciproc, precum si concluzia practica, adica politica liberului schimb. Ei resping categoric doua elemente din teoria ricardiana si anume: teoria lorii bazata pe munca incorporata in bunurile economice si ipoteza imobilitatii factorilor de productie, infirmata de practica exportului de capital si a migratiunii internationale a miinii de lucru. Din gindirea neoclasica ei preiau teoria echilibrului economic general si teoria marginalista a preturilor. Mai precis, la baza modelului H-O-S despre comertul international a fost asezata teoria interdependetei preturilor asa cum a fost formulata de economistul suedez G. Cassel (1866-l945). Noutatile aduse in teoria comertului international de catre autorii modelului H-O-S se refera mai ales la: imbinarea analizei specializarii internationale in productie si comertul exterior sau a diviziunii internationale a muncii cu amplasarea teritoriala rationala a firmelor; studierea mobilitatii internationale a factorilor de productie; elaborarea unui model mai complex de comert international care presupune mai multe tari partenere si mai multe produse, ativ cu modelul ricardian; explicarea antajului in comertul international in functie de proportia combinarii factorilor de productie folositi in tarile partenere, de unde deri insasi denumirea teoriei analizate (teoria proportiei factorilor de productie); imbogatirea instrumentarului analitic folosit prin introducerea conceptelor de loare de substitutie sau cost de oportunitate si a conceptelor si graficelor privind curba si blocul posibilitatilor de productie; inlocuirea calculelor in unitati naturale cu calculele banesti in preturi etc. Continutul modelului H-O-S si al teoriei proportiei factorilor de productie Rezumind coordonatele definitorii ale modelului H-O-S al comertului international se poate spune ca se incearca sa se dea raspuns la cinci probleme esentiale si anume: a) care este criteriul alocarii rationale a resurselor si deci al specializarii internationale a tarilor; b) in ce consta mecanismul de functionare a comertului international si de ce factori depinde formarea preturilor pe piata mondiala, respectiv raportul de schimb (terms of trade) intre parteneri; c) care sint rezultatele imediate ale comertului international; d) ce consecinte are comertul international pe termen lung, respectiv influenta lui asupra cresterii economice si a dezvoltarii economico-sociale si e) care este politica economica externa optima? a. Teoria alocarii resurselor si a specializarii economice internationale recunoaste antajele diviziunii internationale a muncii si reda in expresie monetara, respectiv in preturi, antajul relativ pe baza caruia are loc acest proces, determinindu-l in functie de proportia in care se combina factorii de productie folositi pentru a obtine bunurile in care s-a specializat tara respecti. Autorii modelului H-O-S considera ca antajul relativ in comertul international este strins legat de abundenta factorilor de productie, depinzind intr-o masura insemnata de repartitia geografica a resurselor naturale pe suprafata globului pamintesc. Pornind de la principiul marginalist al utilitatii finale, a carei marime este invers proportionala cu abundenta bunurilor intermediare folosite sau direct proportionala cu raritatea lor, acesti autori considera ca antajul relativ al fiecarei tari depinde de acea combinatie de factori de productie (capital, munca, natura, in special pamint) care asigura o proportie ativ sau relativ mai mare din factorul mai abundent si deci mai ieftin, care poate permite deci un cost de productie relativ sau ativ mai redus al marfurilor, ce urmeaza sa fie exportate. Din acest rol-cheie atribuit proportiei in care se combina factorii de productie si care determina pretul produsului respectiv decurge denumirea data riantei interbelice a teoriei antajului relativ. Exemplificind aceasta idee, Ohlin scrie ca "Australia avea mai mult teren agricol, dar mai putina munca, mai putin capital si mai putine mine decit Marea Britanie; in consecinta, Australia este mai bine adaptata pentru producerea bunurilor care cer o mare cantitate de teren agricol, pe cita vreme Marea Britanie are antaj in producerea bunurilor care cer o cantitate considerabila din alti factori (de productie - n.ns. - SSS). Daca ambele tari si-ar produce singure totalul bunurilor de consum necesare, atunci produsele agricole ar fi fost foarte ieftine in Australia, dar articolele manufacturate (prelucrate) ar fi relativ scumpe, in timp ce in Marea Britanie ar fi invers, unde datorita productiei limitate a pamintului fiecare acru ar fi trebuit cultit in mod intensiv, cu multa munca si mult capital, pentru a produce cantitatea necesara de hrana"8. Pledind deci pentru o accentuata divizune internationala a muncii si pentru localizarea sau amplasarea ramurilor de productie in functie de repartitia geografica naturala a resurselor, B. Ohlin conchide ca "fiecare regiune este inzestrata mai bine sa produca bunuri care cer o proportie mai mare din factorii relativ abundenti acolo; pe de alta parte, ea este mai putin potrivita sa produca bunuri care cer o proportie mai mare din factorii existenti in cantitati mai mici in cuprinsul ei sau din factori de care aceasta nu dispune deloc"9. b. Teoria egalizarii preturilor factorilor de productie (capitalul, munca, pamintul) si a veniturilor (profitul salariul, renta) proprietarilor acestor factori (capitalistii, muncitorii, proprietarii funciari), exprima, dupa aprecierea adeptilor model c. Mecanismul de desfasurare a comertului international, formarea preturilor pe piata mondiala si rezultatele imediate ale comertului international. Autorii modelului H-O-S nu fac o deosebire de fond intre comertul interior si comertul international. Dupa parerea lor, mecanismul de desfasurare a comertului este acelasi in ambele situatii, inclusiv mecanismul de formare a preturilor. Ei resping teoria lorii bazata pe munca si sustin ca la baza formarii preturilor sta loarea de substitutie sau costul de oportunitate (costul sansei nefolosite, pierdute sau sacrificate). Aceasta notiune a fost introdusa de Gottfried Haberler in lucrarea sa din 1933 in legatura cu decizia optima privind folosirea alternati a aceleiasi resurse. in exprimarea populara costul de oportunitate inseamna costul unei ocazii sacrificate, al unei sanse la care s-a renuntat sau, mai concret, sacrificiul care trebuie facut pentru a spori productia unei anumite marfi cu o unitate. intr-o formulare mai riguroasa, prin cost de oportunitate al unei marfi se intelege cantitatea dintr-o alta marfa la a carei producere trebuie sa renuntam daca dorim sa sporim cu o unitate productia marfii al carei cost il definim. Notiunea de loare de substitutie sau cost de oportunitate (costul sansei pierdute) este folosita de acesti autori pentru a explica raportul de schimb (terms of trade) intre doua tari. Cind se refera insa la nivelul absolut al preturilor - atit pe piata interna, cit si de pe piata mondiala - acesti autori le explica in functie de doua categorii de costuri: costuri explicite sau direct vizibile, calculabile in bani (salariu, profit si diferite cheltuieli materiale) si costuri implicite care nu sint nemijlocit vizibile (ca de ex.: recompensa activitatii intreprinzatorului, renta funciara, unele antaje care decurg din cunostintele lui sau din anumite antaje particulare pe care le detine, inclusiv costul de oportunitate si care trebuie toate evidentiate pe baza unei analize concrete minutioase). Preturile internationale se silesc, dupa parerea acestor autori, la un nivel care se situeaza intre limitele nationale ale costurilor relative sau ative ale marfurilor produse in diferite tari inaintea procesului de specializare a fiecareia dintre ele. Antajul reciproc al partenerilor consta in economii de resurse, in obtinerea marfurilor cu costuri mai mici si deci la preturi mai reduse, in satisfacerea unor gusturi diverse, precum si in ceea ce ei numesc "surplusul consumatorului". Dupa aprecierea lor, antajul din comertul international este general, chiar daca forma pe care o imbraca el poate sa difere de la un partener la altul. Reformulind principiul ricardian al antajului relativ, P.A. Samuelson scrie in acest sens: "Chiar daca una din doua regiuni este absolut mai eficienta in producerea tuturor bunurilor fata de cealalta regiune, daca fiecare din ele se specializeaza in produse pentru care fiecare are un antaj ativ (cea mai mare eficienta relati), atunci comertul fi reciproc profiil pentru amindoua regiunile. Rasplata reala a factorilor de productie creste in amindoua locurile" si conchide ca: "Acest principiu simplu este baza nezdruncinata a comertului international". "Surplusul consumatorului", prezent atit in comertul interior cit si in comertul international, reprezinta, in viziunea acestor autori, diferenta dintre utilitatea totala a unui bun economic (suma utilitatii descrescinde a subdiviziunilor acelui bun) si pretul platit pentru bunul respectiv (pret determinat de utilitate lui finala sau marginala, adica de utilitate ultimei unitati comercializate din bunul respectiv, cea mai mica utilitate din punct de vedere cantitativ). in vizunea lui P.A. Samuelson, surplusul consumatorului este plusul de satisfactie pe care-l obtine cumparatorul, fara ca vinzatorul sa piarda ce, sau cu alte cuvinte "sporul de bunastare al cumparatorului ca rezultat al comertului", "prilejul de a putea cumpara o gama larga de bunuri la preturi scazute"12. Rezultatul pe termen scurt al comertului international consta deci, in viziunea acestor autori, in faptul ca toti partenerii cistiga ce, fara ca vreunul sa piarda ce, contrazicind astfel opinia diferita mai veche a mercantilistilor. d. Rezultatele comertului international sint benefice si pe termen lung, in viziunea acestor autori, in sensul ca el contribuie la sporirea avutiei partenerilor comerciali sau la cresterea economica si ca permite tuturor partenerilor sa se dezvolte, cei mai putin dezvoltati fiind antrenati in aceasta directie de partenerii mai dezvoltati. Investigatiile gindirii occidentale conventionale referitoare la consecintele pe termen lung ale comertului international se vor amplifica in perioada postbelica, pe de o parte, in legatura cu multiplicatorul comertului exterior sau contributia acestuia la sporul de venit national, iar pe de alta parte, in legatura cu "efectul de proare" a dezvoltarii si "efectul de antrenare" a tarilor mai putin dezvoltate de catre tarile puternic dezvoltate, in jurul acestor procese reale sau presupuse s-au desfasurat aprinse controverse, la care se face referire in alte module (X si XI). e. Teoria liberului schimb face parte, alaturi de conceptele de antaj relativ si antaj reciproc, din constantele teoriei liberale clasice, neoclasice, neoliberale despre comertul international. Autorii modelului H-O-S considera ca premisa obligatorie si totodata corolarul practic ineviil al desfasurarii eficiente a comertului international sint absenta barierelor male si a altor restrictii in relatiile dintre parteneri, respectiv politica economica externa liberschimbista. Ei cred in universalitatea acestui principiu al liberului schimb, admintind protectionismul numai ca o rara exceptie in doua cazuri: pentru ratiuni legate de apararea nationala si in cazul industriilor "incepatoare" ("infant industry"). Complexitatea problemelor la care se refera teoria contemporana a comertului international si amploarea demonstratiilor pe care se bazeaza ne permit sa constatam ca, de fapt, ea reprezinta un complex de teorii si doctrine economice format cel putin din cinci elemente: teoria specializarii in productie si a alocarii si localizarii rationale a resurselor si a firmelor; teoria egalizarii preturilor factorilor de productie si a veniturilor pe care le obtin proprietarii acestora; teoria caracterului reciproc antajos al comertului international pentru toti partenerii; teoria interdependentei dintre comertul exterior (international) pe de o parte, si cresterea economica si dezvoltarea, pe de alta parte; teoria liberului schimb. Din acest complex de teorii economice se desprinde concluzia teoretica potrivit careia cu cit este mai mare deosebirea dintre parteneri in ce priveste inzestrarea fiecaruia cu factori de productie, in principal, cu factori naturali, cu atit mai mari sint sansele sau perspectivele de dezvoltare ale comertului international. Meritele si limitele modelului H-O-S si ale teoriei proportiei factorilor de productie. Raportata la datele reale ale comertului international din perioada interbelica si din primele decenii ale perioadei postbelice, ca si rianta ei initiala, ricardiana, teoria neoclasica sau conventionala a comertului international (denumita si "ortodoxa" de catre cei care o acceptau fara rezerve) are atit o serie de merite indiscuile, cit si unele scaderi, deficiente. Printre meritele ei trebuie retinute: faptul ca largeste si imbina problematica de cercetare a comertului international cu problemele combinarii mai rationale a factorilor de productie si a amplasarii teritoriale sau a localizarii firmelor, faptul ca imbunatateste si imbogateste instrumentarul analitic pentru investigarea alternativelor de folosire a factorilor de productie (costul de oportunitate, curba si blocul posibilitatilor de productie si de consum etc), precum si faptul ca admite legitimitatea protectionismului in anumite situatii. Dintre slabiciunile sau dificientele acestei teorii amintim: absolutizeaza teoria subiecti (marginalista) a preturilor; abordeaza in mod static problemele comertului international contemporan, in ciuda unor schimbari spectaculoase care au intervenit in desfasurarea lui; atribuie un rol exagerat factorilor naturali si repartitiei lor geografice in explicarea antajului relativ din comertul international; ignora marile decalaje din economia mondiala contemporana care pun sub semnul intrebarii si ideea alocarii rationale a resurselor si caracaterul reciproc antajos al comertului international; ignora, de asemenea, practicile protectioniste ale tarilor dezvoltate, ceea ce este de natura sa creeze o anumita neincredere in postulatele abstracte ale teoriei analizate si masurile efective de politica economica adoptate de diferite state contemporane; in sfirsit, ocoleste sau ignora total criticile care i-au fost aduse de catre diferite curente neconventionale de gindire economica, desi unele din acestea se bazeaza in mod direct pe fapte obserbile in proportii de masa chiar de catre nespecialisti. Datorita acestor slabiciuni a aparut si s-a accentuat discrepanta dintre rafinamentul si eleganta formei de exprimare ale teoriei proportiei factorilor de productie si slaba ei putere de convingere in legatura cu o serie de probleme contemporane grave cu care se intersecteaza comertul international, ca de pilda: formele neloiale de competitie, decalajele economice crescinde intre tarile industrializate si tarile sarace, respectiv subdezvoltarea acestora din urma si agrarea datoriei lor externe, prelungirea crizelor economice mondiale si inmultirea problemelor globale. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
