 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie comerciala
» Implicatiile mecanismului de piata asupra activiatii comerciale
|
|
Modele si tipuri de piata |
|
| Pentru ca mecanismul de piata sa poata functiona trebuie sa existe concurenta intre ofertanti si competitie intre cumparatori. Si ca un corolar al acestor doua fenomene, intre ofertanti si cumparatori trebuie asigurata o confruntare reala. Concurenta si competitia apar deci ca osatura a pietei, fara ele preturile neputand sa joace rolul de regulator permanent al potrivirii intre cantitatile oferite si cantitatile cerute. La baza confruntarii loiale dintre ofertanti si cumparatori se afla legile cererii si ofertei. Teoretic, campul de actiune al acestor legi este csinelimitat. Totusi, pentru aplicarea lor sunt necesare o serie de conditii, care, de altfel, sunt considerate axiome ale concurentei pure si perfecte. Specialistii in probleme de piata disting trei grupe de astfel de axiome aTŠ Prima grupa se refera la axiomele concurentei perfecte si are in vedere: a) perfecta transparenta a pietei, aspect potrivit caruia fiecare cumparator este perfect informat asupra conditiilor de piata, permitandu-i-se, astfel, cunoasterea preturilor, tipurilor si cantitatilor de produse realizate si propuse de catre ofertanti. Astfel informati, cumparatorii respectivi vor avea posibilitatea de a ierarhiza produsele necesare si de a cumpara la nivelul celui mai antajos pret, facand, astfel, ca si ofertantii (producatori sau comercianti) sa se orienteze spre a fixa preturi apropiate si, in marea majoritate a cazurilor, preturi identice; b) perfecta mobilitate a factorilor de productie, ipoteza potrivit careia capitalul si munca pot fi transferate fara obstacole si fara termene dintr-o zona de activitate in alta (unitate, ramura, piata etc). aTŠ Cea de a doua grupa cuprinde axiomele concurentei pure, respectiv: a) atomicitatea pietei, fenomen care semnifica faptul ca atat ofertantii, cat si cumparatorii, care intervin pe o anumita piata, sunt abili cu o multime de atomi. Fiind numerosi, ei nu au posibilitatea de a exercita, fiecare luat individual, o influenta semnificati asupra pretului pietei sau asupra cantitatilor oferite si cerute. Decizia unui agent economic, prezent in cadrul pietei, de a vinde sau cumpara sub pretul pietei nu are nici o influenta asupra mecanismului pietei, fiind infinitezimala in raport cu oferta si cererea globala; . b) omogenitatea produselor, ipoteza potrivit careia produsele and aceleasi caracteristici si aceleasi performante trebuie sa fie omogene, in asa fel incat consumatorul sa aiba posibilitatea sa aleaga doar in functie de pret; c) libertatea pentru ofertanti de a actiona pe orice piata doresc, ceea ce presupune excluderea oricarui tip de bariere tehnice, financiare sau juridice care ar putea impiedica patrunderea vreunui produs pe o anumita piata. O asemenea conditie este fundamentala pentru orice economie de piata deoarece, pe de o parte, asigura posibilitatea migrarii fluide a capitalurilor si investitiilor in functie de profiturile pe care ofertantii si le doresc, iar, pe de alta parte, stimuleaza concurenta, in sensul scaderii preturilor. Fenomenul trebuie avut in vedere si sub aspectul retragerii de pe piata, toate productiile inutile sau nendabile putand fi astfel eliminate fara risipa sau consecinte comerciale. aTŠ A treia grupa are in vedere axiomele de comportament ale celor doi parteneri din cadrul pietei. Respectiv: a) existenta unei functii de utilitate pentru consumatori. b) existenta unui obiectiv de maximizare a profitului pentru producator. Cele trei grupe de axiome definesc un model teoretic, vizand o piata bazata pe concurenta pura si perfecta, existenta mai mult in conceptia neoclasica de tip liberal, imbracand astfel un aspect metodologic. Celor care isi desfasoara activitatea in cadrul pietei, in actuala etapa a dezvoltarii economice, axiomele respective nu le ofera decat elemente de referinta, ele marcand si indicand doar decalajul dintre modelul de piata ideal, concurential si pietele reale, cu imperfectiunile lor concurentiale, obstacolele si restrictiile care intervin. in aceste conditii, desfasurarea unei activitati comerciale corespunzatoare, in cadrul unui mecanism de piata complex si deosebit de mobil, implica, in continuare, solutionarea si a altor probleme, cum ar fi: determinarea tipurilor de piete pe care le genereaza conditiile efective in care are loc confruntarea intre oferta si cerere si surprinderea decalajelor care intervin intre concurenta perfecta, presupusa de modelul teoretic, si diferitele tipuri de piata din structura reala; definirea cator tipuri de piete reale, bazate pe concurenta imperfecta. Tipologia pietelor, generata de conditiile in care are loc confruntarea efecti intre oferta si cerere Ca o consecinta a puternicei dezvoltari contemporane, cand, in csimajoritatea lor, problemele economice se rezol prin intermediul pietei, apare necesitatea transparentei acesteia printr-o structurare a sa in functie de numarul de ofertanti si de cumparatori antrenati in activitatea de ansamblu pe care o presupune. Criteriul respectiv utilizeaza drept masura, in afara de notiunea de unitate, ca element de baza ce intra intr-o insiruire, si notiunile de "numar mare" si de "numar mic", care, in acceptiunea terminologiei economice de piata, au urmatoarele semnificatii: a) prima notiune, cea de "numar mare", are in vedere acele situatii posibile de a exista in cadrul pietei, cand, prin multimea lor, nici unul dintre agentii economici considerati, fie ofertanti, fie cumparatori, nu este susceptibil de a exercita actiuni semnificative asupra pietei; este vorba de asa-zisa ipoteza a "atomicitatii" - fiecare dintre agentii economici respectivi fiind infinit de mic in raport cu piata, acceptand instantaneu pretul determinat prin piata, devenind, astfel, "consumator de pret" sau, dupa o expresie americana, un "price-taker"; b) cea de-a doua notiune, respectiv "numar mic", se refera la sensul primei notiuni si are in vedere cifre restranse, fie de cumparatori, fie de ofertanti, care, ca urmare a faptului ca actioneaza mai liberi, fiind putini in cadrul pietei, pot influenta simtitor cursul acesteia. Cum insa in cadrul pietei fenomenele au o dinamica deosebita, iar actiunea fiecareia dintre acestea este complexa si, in acelasi timp, determinanta si determinabila in raport cu celelalte, apar situatii extrem de riate, dar in acelasi timp, foarte importante, in special pentru intreprinzatori, punandu-si amprenta pe intreaga lor activitate. Cu toata complexitatea generata de asemenea riatii, exista totusi posibilitatea construirii unei structuri a carei conuratie intereseaza in momentul de fata orice intreprinzator, indiferent de natura, specializarea sau localizarea sa geografica.Intrucat analiza structurii respective se preteaza la o prezentare elera, apelam la ura 2-7 in care, pe orizontala, este infatisata situatia ofertantilor, iar pe verticala cea a cumparatorilor. Interferentele dintre marimea, sub aspect numeric, a celor doi parteneri, dupa cum se poate vedea din elul respectiv, genereaza aparitia a noua structuri distincte ce conureaza, astfel, structura pietei sub incidenta intensitatii raporturilor dintre parteneri . Cerere / Oferta Numar mare Numar mic Unicitate Numar mare concurenta perfecta oligopol monopol Numar mic oligopson oligopol bilateral monopol restrans Unicitate monopson monopson restrans monopol bilateral aTŠ Prima situatie are in vedere conditiile in care, pe o anumita piata, activitatea desfasurata apare ca rezultat al prezentei unui numar mare atat de ofertanti, cat si de cumparatori, piata respecti caracterizandu-se printr-o concurenta perfecta, ofertantii actionand prin diferite mijloace economice pentru acoperirea unei anumite cote de piata, desfacerea a cat mai multor produse si obtinerea unor castiguri cat mai mari. aTŠ Existenta unui numar mic de ofertanti si prezenta in cadrul pietei respective a unui numar mare de cumparatori genereaza asa-zisul oligopol -piata monopolizata de cati ofertanti puternici. Acestia au posibilitatea, prin concentrarea unei parti importante a productiei si desfacerii unei anumite marfi, sa ingradeasca libera concurenta, sa domine piata si sa impuna preturi care sa le permita obtinerea unor profituri ridicate. aTŠ Atunci cand oferta este asigurata de un singur ofertant, iar in cadrul pietei respective exista un numar ridicat de cumparatori, ne confruntam cu situatia de monopol. Fenomenele caracteristice unei asemenea situatii sunt similare celor din cazul precedent, intensitatea lor este insa mult mai accentuata, ofertantul care a monopolizat piata putand impune preturi ridicate, contingentari de produse sau chiar metode de comercializare. aTŠ Reducerea numarului de consumatori in cadrul pietei, in conditiile existentei unui numar mare de ofertanti, genereaza asa-zisa situatie de oligopson, piata dominata de cumparatori. intr-o asemenea situatie, producatorii trebuie sa-si cunoasca bine putinii lor cumparatori efectivi si indeosebi sa identifice eventualii cumparatori potentiali, pentru a se adapta la nevoile, cerintele si capacitatea lor de cumparare. aTŠ Restrangerea concomitenta, atat a numarului de ofertanti, cat si a numarului de cumparatori, ambii parteneri ajungand la asa-zisul numar mic, duce la aparitia oligopolului bilateral - o piata monopolizata bilateral, ambele grupe de parteneri dominandu-se reciproc, una prin capacitatile sale de a produce sau comercializa anumite produse prin care a monopolizat piata, cealalta prin capacitatea sa de cumparare si exigentele deosebite cu privire la pret, parametrii calitativi ai produselor si formulele de comercializare. aTŠ Un caz aparte, in structura pietei, il constituie situatia in care se confrunta un singur ofertant cu un numar mic de cumparatori. O asemenea situatie are in vedere, in general, comenzi restranse, realizate de unitati specializate, in cadrul carora preturile, parametrii calitativi etc, ca elemente ale tranzactiei comerciale, sunt silite in momentul perfectarii acesteia, sub imperiul capacitatii de cumparare si al exigentelor cumparatorilor ce formeaza segmentul restrans de piata, pe care actioneaza ofertantul respectiv. in terminologia economica referitoare la ac aTŠ Situatia in care cumparatorul este reprezentat doar de o unitate, iar in cadrul pietei exista un mare numar de ofertanti, genereaza cazul de monopson. Este vorba de o piata in cadrul careia ofertantii se concureaza intre ei pentru a obtine comenzile sau a vinde catre unicul client. in acest caz, cumparatorul, prin capacitatea sa de a cumpara si rolul sau de agent economic in cadrul pietei, fi cel ce impune pretul, parametrii calitativi, precum si logistica produsului. aTŠ O situatie asemanatoare prezinta si cazul in care cumparatorul ramane acelasi, respectiv o unitate, dar se restrange si multimea ofertantilor ajungand la un numar mic. Se vorbeste de un asa-zis monopson contrar sau restrans. intr-o asemenea situatie oferta fiind realizata si ea de un numar mic de intreprinzatori, posibilitatile de alegere ale cumparatorului sunt limitate la un camp restrans de alegere si, ca atare, accepta in cadrul negocierilor si al tranzactiilor comerciale si o serie de clauze impuse de ofertanti, diminuandu-si, astfel, intensitatea exigentelor impuse in cazul precedent. aTŠ Ultimul caz, din structura in discutie, il ofera prezenta in cadrul pietei a unui singur ofertant si a unui singur cumparator. Specialistii numesc aceasta situatie monopol bilateral. Natural, intr-o asemenea situatie, partenerii isi confrunta reciproc exigentele, silindu-si coordonatele tranzactiilor comerciale in functie de capacitatile, locul si importanta fiecaruia dintre ei in cadrul pietei. Tipuri de piete bazate pe concurenta imperfecta Asa cum a reiesit din analiza conditiilor in care se efectueaza confruntarea dintre oferta si cerere, efectuata in paragraful anterior si indeosebi in ura 2-7, situatia unei concurente perfecte apare ca un caz singular, ramanand si sub acest aspect drept cadru de referinta in raport cu situatiile altor tipuri de piata cuprinse in ura 2-7, un interes deosebit prezentand particularitatile pe care le au pietele bazate pe monopol si oligopol. aTŠ Piata de monopol si activitatea comerciala Prezentarea anterioara a scos in evidenta ca in cadrul pietei de monopol exista un singur ofertant. Pentru buna organizare a activitatii comerciale, cat si a celei de protectie a cumparatorului, este necesar sa se cunosca insa faptul ca monopolul reprezinta, ca si concurenta perfecta din cadrul modelului teoretic, o situatie reper, care permite intelegerea cazurilor concrete caracterizate prin diferite conditii particulare. Drept urmare, in cadrul pietei ne putem confrunta cu urmatoarele situatii: a) cazuri in care grupuri de producatori pot sa se uneasca pentru a actiona colectiv in cadrul unui monopol; b) cazul in care dimensiunea geografica a unei zone poate sa asigure o situatie de monopol intr-o arie (un magazin de specialitate intr-o anumita localitate, sistemul comercial cooperatist in zonele rurale etc); c) cazul in care dimensiunile temporale - pe baza unei noutati tehnologice sau comerciale a unei firme - pot oferi pentru o perioada un monopol asupra unui produs nou (de pilda: televizoare color, congelatoare in cadrul pietei noastre interne); d) cazul diferitelor dispozitii institutionale speciale, deosebite, care in anumite tari sau in anumite zone pot genera cazuri de neconcordanta (de exemplu: producerea si nzarea painii, laptelui, carnii etc, in cazul pietei noastre interne, in perioada de tranzitie spre economia de piata); e) monopolul creat la nivel de marca si de produs prin diferentierea si puternica individualizare a acestora.In contextul tuturor acestor situatii, teoretic, nu se poate vorbi de concurenta, totusi puterea de piata a monopolurilor nu este absoluta. Aceasta, deoarece orice produs, intr-o masura mai mare sau mai mica, este substituibil, ceea ce face ca ofertantul monopolist sa tina seama de pretul bunurilor sau serviciilor substituibile. De asemenea, trebui sa aiba in vedere ca eventualii consumatori isi vor ajusta cererea atat in functie de pretul propus, cat si de reorientarea posibila a consumului respectiv . in acest caz, cererea apare, asa dupa cum se poate obser din ura 2 2, ca o restrictie pentru monopolist, la pretul A putand vinde cantitatea X, iar ia pretul B cantitatea Y. Totusi, spre deosebire de o piata concurentiala si perfecta, monopolistul poate actiona puternic, chiar agresiv, asupra cererii, gratie, indeosebi, publicitatii si absentei concurentei, el putand profita astfel de orice crestere a nzarilor aducatoare de profit. Tinand seama insa de geografia pietelor, de puterea economica a monopolistilor si de specificul produselor, in ultimele decenii a aparut o puternica concurenta intre monopoluri. Literatura de specialitate numeste acest fenomen concurenta monopolista, andu-l in vedere ca o situatie intermediara intre doua fenomene sau tipuri extreme ale pietei: concurenta si monopol. Interesul suscitat este generat, in special, de posibilitatea definirii unui cadru de analiza mult mai apropiat de realitatea economica contemporana: produsul este oferit de o pluralitate de producatori, dar nu este omogen. Drept urmare, concurenta monopolista se caracterizeaza de la inceput prin diferentierea produsului, cresterea numarului de nzari rezultand dintr-o politica deosebita, fondata pe promorea unei marci (de pilda, cazul produselor electronice comercializate sub marca "Goldstar"). aTŠ Piata oligopolica si mutatiile generate in activitatea comerciala Cel de-al doilea tip de piata, bazat pe o concurenta imperfecta, este constituit din pietele oligopoliste. El surprinde situatia intermediara a pietelor in cadrul carora se confrunta o multime de cumparatori si un mic numar de nzatori. Singura modificare care intervine in cazul pietei oligopoliste, fata de piata de monopol, se refera la ofertant, care din unic se transforma intr-un mic grup. Aceasta face ca piata bazata pe concurenta oligopolista sa se caracterizeze prin doua trasaturi specifice. Prima are in vedere faptul ca in cadrul acestei piete, ca si in cadrul pietei concurentiale pure si perfecte, intervine si se manifesta concurenta intre intreprinzatori. Cea de-a doua trasatura se refera la faptul ca, la fel ca si in cadrul pietei monopoliste, oligopolistii au o putere mare de piata. In aceste conditii, tinand seama de numarul limitat al ofertantilor, orice crestere a ofertei unuia dintre ei avea consecinte imediate asupra pretului. Caracteristica esentiala a pietelor oligopoliste nu este numarul ofertantilor, ci faptul ca fiecare dintre acestia stie ca strategia sa poate modifica conditiile de piata si deci genera o reactie a concurentilor sai. Aceasta face sa rezulte noi dimensiuni cu privire la politica de pret, productie comerciala si publicitara promota de diferiti concurenti, vorbindu-se frecvent de faptul ca partenerii din cadrul unei asemenea piete sunt intr-o situatie de "interdependenta concurentiala", fiecare trebuind sa anticipeze reactiile concurentilor sai. Se ajunge totusi, in cadrul unei asemenea piete, la intelegeri care sa asigure ofertantilor asa-zisa "maximizare a profitului unic", ceea ce face ca piata respecti sa se caracterizeze si prin existenta unor combinatii intre diverse actiuni concentrate ale concurentilor si strategii proprii fiecarui ofertant. Politica consemneaza patru cazuri tipice de situatii oligopolistice: a) coordonarea perfecta prin acord sau sectiunel, care are rolul de a fixa, pentru fiecare membru al intelegerii, pretul de nzare al produsului, cota de productie, iar in unele cazuri se poate actiona chiar asupra armonizarii conditiilor de nzare, b) intelegeri secrete bazate pe simple acorduri neformale asupra preturilor, in acest caz pretul efectiv aparand doar ca rezultat al unui compromis si nu al conditiilor generale ale pietei; c) cazul recunoasterii unei firme pilot sau a unor situatii de pret dirijat, care are in vedere fixarea pretului de catre o anumita firma care controleaza o parte noila din piata si careia ceilalti ofertanti, de regula mai mici, nu i se opun; d) oligopolul necoordonat, caz in cadrul caruia ofertantii nu isi concentreaza actiunile, fiecare dintre ei ignorand reactiile partenerilor din bransa fata de pretul propus, reclama efectuata, facilitatile acordate cumparatorilor, precum si alte initiative sau actiuni intreprinse in sensul atragerii consumatorilor si consolidarea pozitiei in cadrul pietei respective. Diferitele tipuri de oligopol rezultate din diversitatea intelegerilor proprii pietelor oligopoliste constituie, in acelasi timp, materializarea unor strategii anticoncurentiale, menite a impune, in cadrul pietei libere, produse si anumite niveluri de preturi in scopul atingerii obiectivului privind maximizarea profitului. Alaturi de aceste strategii, ce rezulta direct din natura fiecarui tip de oligopol, in cadrul pietelor respective se mai folosesc, pentru ingradirea concurentei, diverse strategii de asa-zisa protectie, cum ar fi: strategia suprainvestitiilor, strategia folosirii preturilor inferioare limitelor de pe piata; strategii comerciale bazate pe multiplicarea marcilor, publicitate sau diverse facilitati acordate cumparatorilor in cadrul actelor de nzare-cumparare etc. . |
|
|
Politica de confidentialitate
|
