Cum a aparut economia virtuala

CUM A APARUT ECONOMIA VIRTUALA

In ultimul deceniu al secolului al XX-lea, dezvoltarea tehnologiei informatiei si a comunicarii a facut sa apara un nou tip de economie. A fost numita electronica (e-economy, cu subimpartiri ca e-business, e-commerce si e-procurement), virtuala (net-economy sau virtual economy) si, cu cel mai indraznet adjectiv, "noua" (new economy).

Aparitia acestei economii a fost insotita de reactii extreme: fie entuziasm nestavilit, fie neincredere totala. Entuziastii au vrut sa profite de indata de noile oportunitati, si-au parasit pozitiile confortabile din corporatii sau universitati pentru a participa la noua aventura si a acumula profituri. Lumea parea sa asiste la o alta "goana dupa aur": "goana dupa web". Insesi bazele traditionale ale economiei erau contestate, cerandu-se imperios o teorie noua, adecvata noilor tehnologii. Scepticii, pe de alta parte, au decretat ca totul nu e decat o farsa, iar, cand au vazut ca fenomenul ia amploare, au pretins ca nu aduce nimic nou. Astazi, dupa zece ani de observare participativa, putem sa abordam noua economie de pe o pozitie critica, moderata. Ca s-o intelegem in mod aprofundat, este insa necesar sa o situam in contextul mai larg a dezvoltarii economice a societatii umane. Esenta unui concept sta in devenirea lui, de aceea o privire istorica se impune.

De la societatea agrara la societatea industriala

Toata lumea este de acord asupra faptului ca, la inceputurile ei, umanitatea isi asigura subzistenta prin cules, vanatoare si pescuit.      Pe vremea cand omul era, daca ar fi sa-l credem pe Rousseau, fundamental bun, el traia din ceea ce-i oferea mediul, lui ramanandu-i doar sa stranga. Avea destul timp liber, intre doua partide de pescuit, de cules sau de vanatoare, pentru a lenevi, a savura, a contempla. Farmecul delectarii se plateste, insa, cu incertitudinea, cu nesigu 515c24f ranta zilei de maine. Intamplarea a facut sa descopere virtutile cultivarii sistematice a pamantului, astfel incat roadele sale sa poata fi puse la pastrare pentru zile mai aspre. Agricultura apare relativ tarziu, in Mesopotamia si Egipt, in jurul fluviilor care asigurau fertilitatea terenurilor. Cultivarea pamantului permite, de acum, asigurarea de rezerve de hrana pentru anii secetosi. Productivitatea, mai ales in regiunile manoase, este spectaculoasa. Se culege mai mult decat s-a semanat. In aceste conditii noi, viata a inceput sa fie ritmata de schimbarile anotimpurilor. Era un timp pentru arat, unul pentru semanat, altul pentru cules. Timp de mii de ani, economia a fost preponderent agricola, iar painea s-a castigat cu "sudoarea fruntii". Vanatorii n-au disparut, ci au fost marginalizati. Animalele au fost preponderent domesticite, crescute si sacrificate, nu vanate. Apar doua tipuri de comportamente: cel sedentar, al agricultorilor si cel nomad, al pastorilor. Conflictele dintre cele doua categorii nu intarzie, ele fiind simbolizate prin uciderea lui Abel de catre Cain, relatata in Geneza. Un ecou tarziu al acestor conflicte va reveni in perioada cuceririi vestului american, opunand pe cowboy fermierilor.

Agricultura (intelegand prin aceasta cultivarea pamantului si cresterea vitelor) va ramane activitatea economica de baza o perioada foarte indelungata, pe care o numim a civilizatiei agrare, cand, a fi bogat insemna a avea pamant si vite. In paralel, comertul s-a dovedit si el o activitate economic rentabila, dupa cum arata exemplul grecilor, al fenicienilor, mai tarziu al venetienilor. Dar abia dupa marile descoperiri geografice, tari ca Anglia, Spania, Portugalia sau Olanda ajung sa-si asigure bogatia indeosebi prin schimburi avantajoase. Teoriile economice propun modele explicative pentru activitatile productive dominante, de exemplu, fiziocratismul pentru agricultura, mercantilismul, pentru comert.

Desigur ca mestesugurile se dezvoltau si ele, dar nu aveau ponderea economica a agriculturii. Cunostintele de ordin tehnic au fost, mereu, surprinzator de sofisticate, dar, pana la aparitia masinii cu abur, nu se poate vorbi, propriu-zis, de ingineri. Omul tehnicii,

Homo Tehnicus, a existat dintotdeauna, lasand in urma lui constructii colosale - piramide poduri, sosele, apeducte, palate, catedrale - sau mecanisme ingenioase - orologiul. El este inventatorul mecanismului, expresie palpabila a legilor mecanicii, bazate pe echilibrul dintre forte si pe controlul riguros al miscarilor. Inginerul, Homo Faber, dotat cu acelasi ingenio, isi foloseste talentul intr-alt fel, intr-un alt context, dat de prezenta masinii cu abur. Mecanismul lui Homo tehnicus functioneaza dupa legile dinamicii, respectiv ale echivalentei, a doua, dupa cele ale termodinamicii, adica ale transformarii. Mecanismul este expresia echilibrului intre miscari; masina, al dezechilibrului intre transformari. Artefactul capabil sa starneasca imaginatia n-a mai fost orologiul, ci locomotiva. Aceasta avea sa accelereze nu numai deplasarea in spatiu, ci si pe aceea in timp: locomotiva nu e numai a trenului, ci si a istoriei.

Pana la aparitia masinii, puterea a fost data de forta vitala a oamenilor si animalelor (calul putere), completata, in cazuri izolate, de energia cursurilor de apa. O data cu epoca moderna, o noua sursa de energie, infinit mai puternica, deschide posibilitati nebanuite: forta aburului. Masina termica era celebrata de William Blake cu metafora "tigrului arzand stralucitor in padurile noptii" (Tiger, tiger, burning bright / In the forests of the night) ca sursa a energiei coplesitoare, capabila sa ofere "eterna delectare" (energy, this eternal delight!).

Locomotiva este doar ipostaza vizibila pentru oricine a masinii termice. Aceasta are insa si infatisarea de masina unealta, la care au acces doar cei initiati in noua forma de productie, mai intai mecanizata, apoi automatizata. Energia termica nu poate fi distribuita in spatii extinse, de aceea este necesara proximitatea dintre masina sursa de putere si cele care executa operatii mecanice. Cu toate, ele sunt grupate intr-un spatiu nou, acela al fabricii. In acest spatiu, integrat in cel urban, migreaza lucratori agricoli disponibilizati, care-si schimba felul de viata si modul de a gandi. Ritmul existentei lor este dat de programul de lucru al masinilor, nu de succesiunea anotimpurilor. Timpul le este masurat, spatiul de miscare, strict delimitat.

In acest nou context, apare figura socio-profesionala a inginerului, Homo Faber, care a dominat scena sociala in ultimele doua sute de ani si care si-a implinit activitatea inventiva si constructiva in spatiul fabricii.

Revolutia industriala a marginalizat agricultura, ca sursa de profit si locul acesteia a fost luat de industrie, dominata de Homo Faber, care a inteles ca, utilizand puterea masinilor, este mai profitabil sa produci artefacte decat sa traiesti din cultivarea pamantului. Asa cum aveau sa observe Adam Smith si Marx, renta funciara tinde sa scada, a avea pamant - inainte, un privilegiu - ajunge sa insemne mai putin decat a avea fabrici sau actiuni. Agricultura n-a disparut, doar oamenii au continuat sa manance, dar a devenit, datorita masinilor si ingrasamintelor artificiale, produse tot in fabrici, atat de productiva, incat o minoritate, si, cu siguranta, nu una de elita, a fost de ajuns pentru a asigura nevoile tuturor.

Sursa prosperitatii societatii industriale consta din modul in care Homo Faber a stiut sa imbine ingeniozitatea cu spiritul intreprinzator. Figura 1.1. arata sursele profitului din societatea industriala. O sursa de profit constituie, desigur, pretul de vanzare ridicat. Mentinerea pretului de vanzare la niveluri ridicate este posibila in doua conditii: pozitia de monopol pe piata si calitatea excelenta, care tine de o parte pe eventualii concurenti. In perioada de dezvoltare incipienta a industriei, puterea politica a favorizat formarea monopolurilor interne, prin masuri de protectie. O data cu maturizarea industriei, insa, guvernele incep sa actioneze in favoarea consumatorilor, initiind legislatii anti-trust, care sa stimuleze concurenta. Dezmembrarea lui Standard Oil, la sfarsitul secolului al XIX-lea, a liberalizat productia, prelucrarea si distributia de petrol in SUA, punand capat fabuloasei averi a familiei Rockefeller. Eliminarea monopolului companiei AT&T in domeniul comunicatiilor, la mijlocul secolului al XX-lea, a avut drept efect gratuitatea convorbirilor telefonice locale. Se fac, in prezent, eforturi pentru a submina dominatia companiei Microsoft in domeniul tehnologiei informatiei. A miza, astazi, pe coniventa dintre marile intreprinderi si puterea politica, coniventa bazata deseori pe coruptie, este o strategie perdanta pe termen lung.

Cealalta modalitate de mentinere a preturilor la nivele ridicate, calitatea ca excelenta, este, si ea, vulnerabila, avand in vedere transferul rapid de tehnologie, in conditiile progresului cunoasterii si a mijloacelor de transmitere a ei. Deseori, o calitate "adecvata", chiar daca nu "excelenta", mareste segmentul de piata al producatorului. Calitatea totala, concept aparut in anii 1970, presupune indeplinirea cerintelor reale ale unui beneficiar concret. Spre deosebire de calitatea ca excelenta, vazuta ca o scara continua, in care pozitia relativa a fiecarui producator este determinata de avizul expertilor, calitatea totala este un concept discret, care distinge intre adecvare si inadecvare la conditiile reale ale pietii. La sfarsitul anilor 1960, firma Xerox era cea mai competitiva in productia de fotocopiatoare. S-a ajuns ca fotocopia insasi sa fie denumita dupa numele firmei: in loc de "fa-mi o copie", se spune inca "fa-mi un xerox". Sloganul firmei xerox continua sa fie: "Intr-o lume de copii, noi suntem originalul". In anii 1970, insa, analistii pietei au observat ca putini beneficiari au nevoie de copiatoare ultraperformante din punct de vedere al productivitatii si calitatii, foarte numerosi fiind cei care doresc un fotocopiator ieftin, de dimeniuni reduse, de utilizat ocazional. Oferta companiei Cannon a venit in intampinarea acestor cerinte, realizand profituri impresionante. Strategia bazata pe calitatea totala s-a dovedit mai eficienta decat cea bazata pe calitatea inteleasa ca excelenta absoluta. Aceasta observatie ne conduce la sursa esentiala de profit din societatea industriala, anume la marimea cifrei de afaceri. Productia de serie mare si de masa conduce la profituri mari, in conditiile unor preturi de vanzare modice. Se poate spune ca secretul esential al succesului economiei industriale consta in capacitatea de a incorpora inteligenta in serii mari de obiecte similare (commodities). Vanzand cu un pret relativ scazut, dictat de legile cererii si ofertei, fiecare unitate de produs, profitul creste o data cu cifra de afaceri.

Cresterea cifrei de afaceri presupune o eficienta ridicata a productiei. Aceasta inseamna, pe de o parte, productivitate, adica un numar mare de produse realizate in unitatea de timp si, pe de alta parte, randament (yield), adica o fractiune cat mai mare de produse de calitate totala acceptabila din cele efectiv fabricate. Productivitatea si randamentul procesului de productie implica si scaderea pretului de cost. Ca urmare, profitul creste nu doar prin sporirea cifrei de afaceri, ci si prin cresterea diferentei dintre pretul de vanzare si pretul de cost (fig. 1.1). Prima sursa de crestere a productivitatii a fost tehnologia. Motorul cu ardere interna a fost mai eficient decat masina cu abur, masina electrica a insemnat, la randul ei, o crestere de productivitate. Electronica industriala a permis conducerea riugroasa a proceselor, cu ajutorul sistemelor de masura, comanda si control. In sfarsit, controlul numeric al utilajelor, cu ajutorul calculatoarelor, a condus la un salt major de productivitate. Retehnologizarea si re-engineering-ul constituie instrumente puternice, dar costisitoare. Mai mult, nu avem la dispozitie intotdeauna o inovatie tehnologice majora sunt rare, iar cele existente si nu intotdeauna disponibile pentru a fi aplicata intr-un proces dat. In aceste conditii, intervine managementul ca resursa de crestere a productivitatii.

Abilitatea tehnica in sine nu constituie singura sursa de prosperitate; ea trebuie dublata de abilitatea organizatorica de a gestiona spatiul fabricii. Acolo, se realizeaza productia, adica transformarea ideilor in serii mari de obiecte. Spatiul fabricii, atat ca functie, cat si ca arhitectura, este asemenea inchisorii, deoarece trebuie sa asigure vizibilitatea perfecta pentru a urmari si a interveni. Intrarile si iesirile din incinta fabricii sunt riguros monitorizate. Locurile de munca sunt dispuse astfel incat ansamblul sa functioneze ca panoptikon, permitand supravegherea eficienta. Traseele urmate de lucratori in spatiu sunt riguros precizate. Pozitiile fizice sunt atent reglementate: cate pósturi, atatea postúri. Disciplinarea corpurilor este esentiala pentru economia industriala.

Concentrarea lucratorilor in spatiul fabricii a continuat, din ratiuni economice (transportul productiei neterminate de la o masina la alta), dar si organizatorice (supravegherea), chiar atunci cand energia aburului a fost inlocuita de cea electrica, care poate fi usor distribuita la distanta. Aglomerarea provoaca sistemului crize de crestere care, pentru a nu induce haos, se rezolva, fie prin scindare, fie prin ierarhizare. Organizarea ierarhica fusese experimentata cu succes in armata, dar si in organizarea transportului feroviar, ca urmare a fost solutia preferata. Ea a condus la definirea sarcinilor elementare si repetitive pentru fiecare angajat, avand drept efecte, pe de o parte, descalificarea progresiva, datorata specializarii din ce in ce mai inguste si, pe de alta parte, alienarea, care rezulta din reprimarea acelor trasaturi ale fiintei umane care nu sunt relevante pentru functiile limitative, impuse de procesul de productie.

Antropologul american Michael Nassaney a studiat spatiul arhitectural al unei intreprinderi, acum dezafectate, care producea tacamuri de masa, Russel Cutlery. El insista asupra modului autoritar de organizare a spatiului pentru asigurarea vizibilitatii si observa ca demersul nu se rezuma la spatiul productiv propriu-zis, ci se extinde si la ceea ce sociologii numesc "al doilea spatiu", cel destinat refacerii fortei de munca, prin proiectarea caminelor in care sunt adapostiti muncitorii. Astazi, spatiul intim al domesticitatii este reglementat nu numai arhitectonic, prin locuinta-dormitor - "masina de locuit", in termenii lui Le Corbusier -, ci si informational, prin prezenta invadatoare a televiziunii. Tendinta societatii industriale este sa gestioneze cu tot atata autoritate si "al treilea spatiu", cel public, destinat activitatilor sociale. Mai demult, acesta oferea posibilitatea contactelor informale in cafenele, restaurante si cluburi, sau stimularea, intelectuala, respectiv evadarea compensatorie, prin spectacole artistice. Timpul zilei insusi ajunsese sa fie divizat in unitati egale, dedicate fiecaruia dintre cele trei spatii. Curand, insa, timpul disponibil pentru activitati in al treilea spatiu avea sa fie drastic limitat, prin extinderea programului de lucru, iar modul de petrecere al lui, strict gestionat, prin amenajarea mall-ului ca spatiu unificat pentru cumparaturi si distractii.

Criza societatii industriale

Prosperitatea crescanda, adusa de formula industriala, imaginata de Homo Faber, a continuat intr-o maniera impresionanta, nu fara sa cunoscut si momente de criza. Unul dramatic, cel din 1929, a fost depasit prin doctrina lordului Keynes, care stipula interventia statului ca agent economic capabil sa stimuleze, prin inflatie controlata, dezvoltarea economica. Razboiul si cererea accentuata de produse care a urmat a facut ca economia industriala sa cunoasca treizeci de ani gloriosi. Sarbatoarea productiei si consumului avea sa se opreasca brusc in 1973.

La inceput, s-a crezut ca este vorba de o criza a materiilor prime, declansata de politica statelor producatoare de petrol din Orientul Mijlociu, grupate intr-un cartel, care voia sa forteze cresterea pretului barilului. Masuri politice (presiuni militare, ca razboaiele din Golf) si tehnologice (exploatarea resurselor maritime de petrol) au eliminat aceasta cauza, fara ca ritmul dezvoltarii sa fie reluat. S-a crezut, apoi, ca interventia statului este economic nociva, astfel incat monetarismul thatcherian, care sacrifica dezvoltarea pentru a asigura sanatatea financiara, a inlocuit keynesismul ca doctrina. Rezultatul a fost un deceniu (anii 1980) de restructurare a "colosilor industriali".

Restructurarea a urmat principiul lansat de Schumacher in 1972: "small is beautiful". Marile intreprinderi erau caracterizate de o structura ierarhica arborescenta, exrem de stufoasa. Fiecare nivel prelua informatii de la nivelul inferior si raporta nivelului superior. Comenzile urmau drumul invers, de la nivelul cel mai inalt, al managementului superior, pana la nivelul de baza (shop floor). Tendinta fireasca a unei astfel de structuri birocratice era cresterea continua pe verticala. A promova nu insemna doar a trece pe un nivel mai inalt, ci si a adauga, in josul ierarhiei, un nivel suplimentar. Ca urmare, numarul nivelelor intermediare intre conducerea superioara si executia efectiva ajunsese la 7-10. Consecinta era ca drumul informatiei de la procesele tehnologice catre factorii decizionali si inapoi devenise extrem de lung, astfel incat masurile de corectie din mers erau ineficiente. S-a recurs la aplatisare (flattening) prin scindare si externalizare. Devenite mai mici, intreprinderile s-au dovedit si mai flexibile. Ele puteau lucra un timp limitat, pe baza unor contracte ferme, apoi puteau fi desfiintate, mutate si, eventual, redeschise in alta parte. Experienta de succes din Silicon Valley arata cum, din "piramide", intreprinderile au devenit "corturi".

Structura ierarhica a vechilor intreprinderi nu a fost doar micsorata, ci si flexibilizata. In afara pozitiilor in-line, in care fiecare angajat are cel mult un superior si cel putin doi sub comanda, s-au multiplicat pozitiile staff, in care angajatul lucreaza independent, ca un cuasi-colaborator (de exemplu, responsabilul cu PR). Mai mult, pentru rezolvarea eficienta a unor sarcini sau proiecte, s-au constituit echipe temporare de lucru, care includ, in plan egalitar, participanti situati la diferite nivele ierarhice, rezultand o structura matriciala (fig. 1.2).

Eforturile de restructurare nu s-au oprit aici. O idee mai indrazneata a fost regandirea intreprinderilor dupa un model fractal Se stie ca fractalul este o functie continua peste tot, care nu e derivabila in niciun punct. De aici rezulta ca orice portiune a graficului acestei functii este similar cu intregul. Se cunosc aplicatiile spectaculoase ale fractalilor in grafica de calculator. Conceptul de fractal se vadeste util si in modelarea unei intreprinderi a secolului al XXI-lea. In locul unei structuri arborescente, intreprinderea este organizata in celule cuasi-autonome. Echipa din fiecare celula are imputernicirea (empowerment) de a-si stabili singura obiectivele, programele, resursele si modul de repartitie al venitului. Intreprinderea ca intreg are aceeasi structura cu oricare dintre celulele sale (fig. 1.3). Managementul superior stabileste beneficiarul extern, pe care-l defineste prin cerinte si prin gradul sau de satisfactie. De asemenea, are in vedere produsul sau serviciul final, caracterizat prin specificatii si caracteristici masurabile. La acest nivel se monitorizeaza conformanta dintre specificatii si performantele de produs, adecvarea specificatiilor la cerintele beneficiarului si eventualele inadecvari intre cerintele care au fost indeplinite si gradul de satisfactie al beneficiarului. Exact aceleasi misiuni le are fiecare echipa din celulele componente ale intreprinderii, atata doar ca beneficiarul poate fi intern, iar produsul sau serviciul nu este unul finit. Intreprinderea arata ca o flota, in care vasul amiral este reprezentat de managementul superior, dar fiecare nava are autonomia sa.

Cu toate aceste eforturi de restructurare, multe fabrici au ajuns cladiri moarte, reconvertite, mai apoi, in spatii artistice sau in locuinte neconventionale pentru excentrici (loft-uri). Globalizarea a facut ca activitatea productiva sa migreze in tarile lumii a doua si a chiar a treia. In fabricile ramase, noi circuite informationale au fost create de retele de calculatoare, sperandu-se ca, astfel, productia de bunuri se va relansa, devenind din nou profitabila. De asemenea, un factor nou, imaterial, a intervenit direct in procesul de productie, lipsindu-se de mijlocirea tehnologiei: cunoasterea. Cunoasterea (knowledge) nu inseamna doar cunostinte, ci date, informatii, modele, teorii, astfel agregate incat sa constituie instrumente de actiune. Prima forma de inginerie bazata pe cunoastere a fost ingineria calitatii si fiabilitatii. Ea includea modelele, metodele si instrumentele conceptuale necesare pentru a evalua, a asigura si a ameliora calitatea totala. Pentru prima data, aportul inginerului nu mai era un dispozitiv, un obiect material, ci o entitate intangibila, de utilizat ca atare. S-a observat de indata ca ingineria cunoasterii nu are insa un efect major decat daca este cuplata cu cultura de intreprindere (fig. 1.1). Aceasta din urma cuprinde semnificatiile, valorile si convingerile comune unei comunitati implicate intr-un efort comun. Cultura de intreprindere, ca si ingineria cunoasterii, nu reprezinta resurse palpabile, precum tehnologia, sau perceptibile la nivel organizational, precum managementul. Totusi, aceste elemente intangibile au constituit resursele esentiale ale revigorarii prosperitatii, de data aceasta, in contextul unei "noi economii".

Fig. 1.1. Surse de profit in economia industriala

Fig. 1.2. Restructurarea intreprinderilor

Fig. 1.3 Intreprinderea fractala

1. Braverman, H., Labor and Monopoly Capital. The Degradation of the Work in the Twentieth Century. Monthly Review Press. 1998 (first edition 1978).

2. Drucker, P., Management Challenges for the 21^st Century. Harperbusiness, 1999.

3. Escarpit, R., Sociology of Literature. Frabck Cass, 1972.

4. Foucault, M., Discipline and Punish: The Birth of the Prison. Vintage Books, 1995.

5. Juran, J. M. (ed), A History of Management for Quality. Free Press, 1995.

6. Naisbitt Ph. et al, High Tech / High Touch. Technology and Our Search for a Meaning. Broadway Books, 1999.

Nassaney, M., S., The Significance of the Turners Falls Locality in Connecticut River

Valley Archaeology. In Levine, M., A., et al (eds), The Archaeological Northeast.

Bergin & Garvey, 1999, pp. 230-234.

Nassaney, M., S., et al, Urban Spaces, Labor Organization, and Social Control: Lessons from New England's Nineteenth-Century Cutlery Industry. 1998. In Delle,A., et al (eds) Lines that Divide: Historical Archaeologies of Race, Gender, and Class. Univ of Tennessee Press, 1999.

Oldenburg, R., The Third Space (web version)

Perry, L., An Intellectual History of America. University of Chicago Press, 1989.

Schumacher, E. F., Small is Beautiful. Hartley&Marks, 1999 (first edition 1972).

Toffler, A., The Third Wave. Bantam Books, 1991.

12. Warnecke, P., The Fractal Company. Springer Verlag, 1992.

13. White, L, The Concept of Culture. 1970