Piata monetara

Piata monetara

- Sinteza -

Moneda: concept, tipuri de moneda

Sistemul monetar este astazi esential pentru orice economie. Cele mai importante componente ale sistemului monetar sunt: banii, modalitatile de efectuare a platilor precum si institutiile care sustin fluxurile monetare.

Ce sunt banii? Semnul monetar sau banul este, in principiu, o creanta, transmisibila, emisa arbitrar, cu un curs fortat si a carui functie esentiala este de a putea fi schimbat pe o anumita cantitate de bunuri si servicii.

Cele mai cunoscute tipuri de moneda sunt urmatoarele:

moneda fiduciara, compusa, la randul ei, din bancnote si monede metalice, care au denumiri si forme diferite de la o tara la alta, denumita si numerar.

moneda scripturala (scriptica sau moneda de cont) este compusa din:

a)    Depozitele la vedere reprezinta depuneri de sume banesti in conturi bancare, retragerea acestora putand fi facuta in orice moment. Agentii economici pot transforma, in orice moment, depozitele la vedere in numerar si invers.

b)    Depozitele la termen fac parte din categoria monedei scripturale si reprezinta sume banesti depuse in conturi bancare pe o anumita perioada de timp, pe baza de contract. Caracteristica lor esentiala este faptul ca nu pot fi retrase din banca decat cu pierderea dobanzilor si numai dupa un preaviz. Sunt constituite din economiile populatiei si rezervele firmelor, ele nu pot fi folosite ca mijloace de plata, au o circulatie lenta si poarta denumirea de cvasimonede.

Cantitativ, moneda scripturala este mai importanta, cea mai mare parte a tranzactiilor se efectueaza prin intermediul ei. Principalele functii ale banilor sunt:

Pentru a asigura o functionare sa 313d34d natoasa economiei nationale, banii trebuie pusi in circulatie intr-o anumita cantitate. Masa monetara formata din totalitatea numerarului si a depozitelor bancare la vedere detinute de agentii economici nefinanciari este controlata de Banca Centrala a fiecarei tari.

Cantitatea de bani existenta depinde de: volumul de bunuri create, masurate prin Produsului National Brut; viteza de rotatie a banilor; inclinatia spre lichiditate a agentilor economici.

Viteza de rotatie a banilor este numarul de tranzactii la care participa o unitate monetara in decursul unui an. Se calculeaza cu ajutorul relatiei:

unde: v - este viteza de rotatie; PNN - este produsul national net; M - masa monetara.

Valoarea banilor sau puterea de cumparare a lor reprezinta cantitatea de bunuri sau servicii care se pot procura ca o unitate monetara, intr-o perioada de timp.

Cererea si oferta de bani

Cererea de bani este generata, in principal, de achizitionarea bunurilor si serviciilor si efectuarea unor investitii.

Keynes a sesizat trei motive pentru cererea de moneda si anume: pentru tranzactii curente; pentru motive de precautie si pentru speculatii.

1. Cererea de bani pentru tranzactii exprima cantitatea de moneda necesara platilor curente in vederea acoperirii nevoilor zilnice ale menajelor si intreprinderilor. Deoarece venitul, indeosebi salariul este primit periodic, de obicei de doua ori pe luna, iar cheltuielile cu hrana, serviciile, etc. intervin zilnic, fiecare agent economic este obligat sa pastreze o suma de bani sub forma de numerar, cont curent sau depozite la vedere. Aceasta suma de bani este dimensionata in functie de doi factori: marimea venitului si nivelul preturilor.

2. Cererea de bani pentru cheltuieli neprevazute sau in scop de precautie.

Atat gospodariile cat si firmele doresc sa detina bani pentru ca exista o nesiguranta in ceea ce priveste platile viitoare sau incasarile. Cantitatea de moneda ceruta in acest scop este, de asemenea, direct proportionala cu venitul si preturile.

3. Cererea de bani in scopuri speculative apare datorita posibilitatii efectuarii unor investitii de portofoliu.

Investitia de portofoliu inseamna achizitionarea de actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur sau alte produse financiare in vederea realizarii unui castig.

Pastrarea lichiditatii are si dezavantaje in principal datorita pierderii dobanzilor bancare. De aceea, cantitatea de bani ceruta de menajuri si firme este invers proportionala cu dobanda. Costul pastrarii banilor creste odata cu ridicarea ratei comerciale a dobanzilor sau a profiturilor obtinute din diferite investitii directe.

Motivul speculativ invocat de Keynes se bazeaza pe faptul ca variatiile ratei dobanzii modifica valoarea obligatiunilor. Daca rata dobanzii creste, se asteapta o scadere a valorii obligatiunilor si invers. Cu cat rata dobanzii este mai mica, cu atat publicul doreste sa detina mai multe obligatiuni si mai putini bani. Apare, insa, la indivizi si o adversitate fata de risc, pusa in evidenta de James Tobin. Acesta a aratat ca o parte din avere va fi pastrata sub forma de numerar deoarece nu prezinta nici un risc. Cei care accepta sa-si asume intr-un anumit grad riscul, vor pastra o parte din avere sub forma de titluri de valoare.

Oferta de bani. Cantitatea de bani existenta in economie sub forma de numerar si bani de cont reprezinta oferta de bani care este asigurata de Banca Centrala.

Numerarul, constituit din bancnote si monede este emis de o singura banca care reprezinta autoritatea monetara a natiunii, Banca Centrala (de Emisiune). Bancile comerciale modifica marimea monedei scripturale prin intermediul creditelor pe care le acorda.

Banca centrala controleaza masa monetara prin mai multe instrumente: baza monetara, deoarece este singura abilitata sa emita numerar; rata rezervelor obligatorii ale bancilor; rata scontului; operatiuni de "open-market".

Astfel, daca se constata ca sunt prea multi bani in circulatie, Banca Centrala controleaza riguros emisiunea de numerar, mareste rata rezervelor bancilor, sporeste rata scontului si vinde obligatiunile de stat. Daca, insa doreste sa aplice o politica de expansiune, procedeaza la emisiune de numerar, cumparare de obligatiuni de stat, micsorarea ratei scontului si a ratei rezervelor bancilor.

Echilibrul pe piata monetara

Piata monetara, ca o componenta a pietei nationale in ansamblu, are rolul de a asigura intalnirea cererii de moneda exprimata de agentii economici care au cheltuieli mai mari decat disponibilitatile lor, cu oferta de moneda, care emana de la acei agenti economici care, la un moment dat, au o cantitate de moneda temporar disponibila. Intalnirea cererii cu oferta de moneda se realizeaza, in principal, prin intermediul bancilor si institutiilor financiare, care au un rol intermediar, activitatea lor economica incluzindu-se in categoria serviciilor, iar scopul lor este de a obtine profit.

Rata dobanzii este pretul banilor si reprezinta suma de bani care se plateste de catre debitor pentru utilizarea a 100 unitati monetare timp de un an. Ea depinde de gradul de risc, suma de bani ceruta si durata creditului.

Orice modificare in oferta sau in cererea de moneda va avea ca efect schimbarea ratei dobanzii si a masei monetare.

Echilibrul se produce atunci cand cererea de moneda D_m este egala cu oferta de moneda:

D_m(Y,r,P) = O_m

Rolul bancilor si al institutiilor financiare

Pentru ca o economie sa functioneze normal este necesar ca fluxul monetar sa fie adaptat permanent exigentelor, iar masa monetara sa fie cat mai riguros controlata. Acest rol este indeplinit de banci si institutii financiare care alimenteaza economia cu mijloace de plata si orienteaza fluxurile de bani catre sectoarele unde apar nevoi suplimentare.

Aparitia bancilor in forma pe care o cunoastem in zilele noastre este legata de necesitatea concentrarii disponibilitatilor banesti ale diferitilor agenti economici si acordarea unor credite intreprinzatorilor, fara de care viata economica nu ar fi putut cunoaste nici un progres.

In prezent, atat in Romania cat si in celelalte tari numarul bancilor este in crestere, ele alcatuind un sistem bancar integrat in economia fiecarei tari dar cu legaturi multiple cu bancile din intreaga lume. In literatura de specialitate se cunosc urmatoarele tipuri de banci:

1. Banca Centrala sau de emisiune, care are in primul rand rolul de a emite moneda si de a asigura controlul asupra masei monetare, de a acorda credite altor banci prin operatiuni de refinantare si de a controla intreaga politica monetara. Bancile de emisiune, in fiecare tara, sunt organizatii ale statului sau cu participarea importanta a capitalului de stat. Banca de emisiune are posibilitatea sa modifice rata dobanzilor si sa determine rezervele obligatorii ale bancilor in vederea controlarii masei monetare. De asemenea, ea ofera servicii guvernului, toate platile acestuia efectuindu-se prin intermediul contului deschis la aceasta banca. Banca centrala emite obligatiuni de stat si acorda imprumuturi Trezoreriei.

2. Bancile comerciale, care la randul lor pot fi:

banci de depozite specializate in crearea de depozite, acordarea de credite pe termen scurt, avansuri in cont curent sau deschiderea de credite, subscrierea de bonuri de tezaur, operatii de bursa, viramente.

banci de afaceri care acorda intreprinzatorilor credite pe termen lung, contribuind la finantarea unor investitii. De asemenea, ele se ocupa si de operatii pure de banca, cum ar fi viramentele. Bancile de afaceri participa la crearea unor societati pe actiuni si pot cumpara un de actiuni sau chiar pachetul majoritar al diferitelor societati.

3. Institutiile financiare care acorda credite speciale necesare pentru anumite activitati, bine precizate de statutul lor. In aceasta categorie se includ: casele de credit agricol, care acorda credite pe termen scurt, mediu si lung in domeniul agricol; creditul financiar, institutie care acorda credite ipotecare pe termen lung particularilor sau colectivitatilor publice locale; bancile populare, care acorda credite micilor intreprinzatori si intreprinderilor industriale mici si mijlocii; banci de comert exterior care acorda credite pentru activitate de import sau export.

4. Banci internationale specializate, cum sunt: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, etc.

Rezumat

Sistemul monetar este astazi esential pentru orice economie. Cele mai importante componente ale sistemului monetar sunt: banii, modalitatile de efectuare a platilor precum si institutiile care sustin fluxurile monetare.

Ce sunt banii? Semnul monetar sau banul este, in principiu, o creanta, transmisibila, emisa arbitrar, cu un curs fortat si a carui functie esentiala este de a putea fi schimbat pe o anumita cantitate de bunuri si servicii.

Pentru a asigura o functionare sa 313d34d natoasa economiei nationale, banii trebuie pusi in circulatie intr-o anumita cantitate. Masa monetara formata din totalitatea numerarului si a depozitelor bancare la vedere detinute de agentii economici nefinanciari este controlata de Banca Centrala a fiecarei tari. Cantitatea de bani existenta depinde de: volumul de bunuri create, masurate prin Produsului National Brut; viteza de rotatie a banilor; inclinatia spre lichiditate a agentilor economici.

Cererea de bani este generata, in principal, de achizitionarea bunurilor si serviciilor si efectuarea unor investitii. Keynes a sesizat trei motive pentru cererea de moneda si anume: pentru tranzactii curente; pentru motive de precautie si pentru speculatii.

Oferta de bani. Cantitatea de bani existenta in economie sub forma de numerar si bani de cont reprezinta oferta de bani care este asigurata de Banca Centrala.

Piata monetara, ca o componenta a pietei nationale in ansamblu, are rolul de a asigura intalnirea cererii de moneda exprimata de agentii economici care au cheltuieli mai mari decat disponibilitatile lor, cu oferta de moneda, care emana de la acei agenti economici care, la un moment dat, au o cantitate de moneda temporar disponibila.

Echilibrul pietei monetare se produce atunci cand cererea de moneda D_m este egala cu oferta de moneda:

D_m(Y,r,P) = O_m

Pentru ca o economie sa functioneze normal este necesar ca fluxul monetar sa fie adaptat permanent exigentelor, iar masa monetara sa fie cat mai riguros controlata. Acest rol este indeplinit de banci si institutii financiare care alimenteaza economia cu mijloace de plata si orienteaza fluxurile de bani catre sectoarele unde apar nevoi suplimentare.

TESTE PENTRU AUTOEVALUARE

Banii indeplinesc urmatoarele functii:

a) de etalon de masurare si comparare a obligatiilor intre participantii la procesul economic; b) instrument unic de evaluare a indicatorilor economici; c) mijloc de plata; d) exprimare a obiectivelor de politica economica; e) capacitatea de a evalua exporturile si importurile.

Agregatul monetar M3 este constituit din:

a) depozite la termen; b) numerarul; c) obligatiunile de stat;            d) actiuni emise de banci; e) obligatiuni.

Cererea de bani, la nivel macroeconomic, este influentata de :

a) numarul bunurilor realizate in economie; b) cantitatea de bunuri fabricate de o firma; c) nivelul preturilor; d) rata dobanzii; e) volumul bunurilor create la nivel macroeconomic (P.N.N.).

Ce se intelege prin baza monetara?

a) totalitatea numerarului si a rezervelor pastrate de banci;           b) moneda fiduciara, scripturala si hartiile de valoare existente in economie; c) totalitatea numerarului si a monedei scriptice din economie; d) totalitatea numerarului, monedei scriptice si a stocului de aur al Bancii Centrale.

Care sunt factorii care influenteaza rata dobanzii?

a) marimea profitului;  b) marimea creditului; c) cifra de afaceri a unei banci; d) riscul asumat de cel care acorda imprumutul; e) durata pentru care se acorda creditul; f) rata inflatiei.

Problema 1. O banca primeste de la deponenti suma de 50 milioane pentru care plateste    d'= 45% pe 8 luni. Din aceasta suma se acorda un imprumut de 45 milioane pe 6 luni cu d'=80%. Care este castigul bancii?

Problema 2. Se depune spre fructificare suma de 2 milioane lei. Cat devine acesta suma peste 5 ani daca in primii 3 ani rata dobanzii anuale este de 15%, iar in urmatorii doi ani rata dobanzii este 12% ?

Piata muncii

- Sinteza -

Munca este cel mai important factor de productie. In orice activitate economica munca este prezenta direct sau indirect, fiind factorul activ si determinant. Munca se concretizeaza in efortul fizic si intelectual pe care-l face omul atunci cand produce, deci in forta sa de munca. Intr-o conceptie mai larga forta de munca se exprima prin populatia apta de munca disponibila.

Activitatile economice isi procura munca si ceilalti factori de productie de pe piata. Intreprinderile cer forta de munca corespunzator locurilor de munca disponibile. Asa se explica existenta pietei muncii ca o componenta a unei piete mai largi, si anume piata intrarilor (factorilor).

Piata muncii este structurata dupa mai multe criterii: in functie de nivelul la care se formeaza se cunosc: piete locale si nationale; in functie de gradul de cuprindere in sindicate: piata lucratorilor sindicalisti si piata lucratorilor nesindicalisti; in functie de profesia lucratorilor: piata economistilor, piata juristilor, piata medicilor, piata soferilor etc.; in functie de marimea intreprinderilor: piata muncii aferenta firmelor mici si cea a firmelor mari si foarte mari. Trecerea de pe o piata pe alta este dificila iar uneori chiar imposibila, ceea ce face ca lucratorii din diferite localitati, cu diferite profesii, cu anumite diplome si experienta de asemenea diferita sa nu se concureze intre ei in ocuparea locurilor de munca disponibile.

Piata muncii se caracterizeaza printr-o concurenta imperfecta cel putin datorita urmatoarelor cauze: lipsa de informatii cu privire la locurile de munca disponibile la nivel macroeconomic si salariile oferite; nivelul salariului nu se modifica odata cu schimbarile care intervin in raportul dintre cerere si oferta, singura tendinta care se manifesta este aceea de crestere, chiar si in conditiile sporirii numarului de someri; firmele aplica o politica salariala proprie; sindicatele fac presiuni permanente in vederea cresterii salariilor, indiferent de situatia economiei sau a pietei muncii. In aceste imprejurari nivelul salariului nu este rezultatul raportului dintre cererea si oferta de munca, ci si a unor factori care tin de politica firmelor, a demersurilor sindicatelor sau a statului:

Cererea si oferta de munca. Echilibrul pe piata muncii

Pe piata muncii are loc o confruntare permanenta a cererii cu oferta.

Cererea de munca exprima nevoia de munca a firmelor, si ea depinde de amploarea activitatii, nivelul productivitatii muncii si de alti factori. Aceasta emana de la antreprenor si se masoara prin numarul locurilor de munca disponibile. Fiecare antreprenor va angaja in plus lucratori pana in momentul in care productivitatea marginala a ultimului lucrator, exprimata monetar, va fi egala cu marimea salariului obtinut (sau costul salarial) de acel lucrator.

In situatia de optim productivitatea marginala se identifica cu marimea salariului, deci:

Rm = s.

Oferta de munca este formulata pe piata de lucratori de toate profesiile, pentru diferite domenii, intreprinderi sau localitati. Dinamismul ofertei este dat de factorii care o influenteaza, dintre care cei mai importanti sunt: nivelul salariului; nivelul altor venituri; standardul de viata al lucratorilor etc. Pe termen lung oferta de munca depinde de evolutia ponderii populatiei apte de munca in totalul populatiei, precum si de nivelul si evolutia productivitatii muncii.

In acelasi timp, ei negociaza an de an salarii tot mai mari, datorita sporirii productivitatii muncii. Pe aceasta baza curba ofertei are o forma atipica, la inceput avand o directie nord-vest, iar dupa atingerea punctului C se indreapta in directia nord-est, indicand scaderea cantitatii de munca oferite, si cresterea nivelului salariului. Pe termen lung, salariul are o singura tendinta, aceea de crestere pe baza sporirii productivitatii muncii.

Echilibrul pe piata muncii se realizeaza prin confruntarea ofertei cu cererea de munca. Acest punct ne indica nivelul salariului mediu si cantitatea de munca de echilibru, concretizata in numarul lucratorilor angajati.

In conditiile unui monopson, o singura firma angajeaza lucratori, avand posibilitatea de a stabili cantitatea de munca si nivelul salariului. Monopsonul are posibilitatea sa angajeze lucratori in functie de situatia sa de optim, adica pana in momentul in care venitul sau marginal se identifica cu costul marginal al muncii.

Salariul: concept, forme, evolutie

Din veniturile obtinute de firma o parte se repartizeaza lucratorilor, corespunzator contributiei acestora la obtinerea rezultatelor, sub forma salariului. Aceasta parte poarta denumirea de salariu sau remuneratie. Salariul reprezinta pretul muncii, sau remunerarea factorului munca.

Salariul reprezinta pentru intreprindere un cost de productie, iar pentru lucrator un venit. Firmele cauta sa-si reduca cheltuielile cu salariile in vederea micsorarii costurilor, astfel incat sa obtina un profit maxim. In schimb, lucratorii cauta sa obtina salarii tot mai mari in vederea maximizarii propriilor lor avantaje sau satisfactii. In final, nivelul salariului se stabileste pe piata, unde se intalnesc dorintele producatorilor cu cele ale posesorilor de forta de munca. Salariul are doua forme: 1) nominal - suma de bani pe care o primeste un lucrator pentru munca depusa; 2) real - care indica volumul de bunuri si servicii care se pot cumpara cu ajutorul salariului nominal.

Necesitatea calcularii salariului real este determinata de faptul ca preturile cunosc o anumita dinamica, influentand standardul de trai al lucratorilor. In aceste conditii, salariul real este influentat de marimea si dinamica salariului nominal pe de o parte, si de indicele preturilor bunurilor de consum, pe de alta parte:

Nivelul si dinamica salariului depinde si de o serie de alti factori:

- raportul dintre cererea si oferta de munca la nivelul economiei nationale, a diferitelor ramuri de activitate, profesii sau la nivelul unei firme;

- rata marginala a salariului, calculata la nivelul unei firme, si care este la randul ei influentata de productivitatea muncii;

- diferite actiuni ale sindicatelor;

- interventia statului.

Sindicatele au rolul de a mari puterea de contestare a lucratorilor in confruntarea lor cu patronatul in vederea cresterii salariilor. Dar, daca se vor pretinde salarii mai ridicate comparativ cu rata marginala a salariului, firmele vor fi nevoite sa reduca numarul lucratorilor.

Salariul acceptat de lucratori se determina in urma negocierilor colective dintre sindicate si patronat. In conventiile colective semnate de cele doua parti se inscriu pe langa nivelul salariului si dinamica acestuia, conditiile de munca, de angajare si promovare, numarul de zile de concediu de odihna platite etc. In cele mai multe cazuri nivelul salariului rezultat depinde de puterea de negociere a celor doua parti. In cazul in care nu se ajunge la nici un acord, sindicatele declanseaza greva. J.R. Hicks a studiat modul in care se comporta sindicatele si patronatul pe parcursul unei greve si modul de stabilire a noului nivel al salariului.

In cadrul negocierilor se invoca urmatoarele argumente:

evolutia indicelui preturilor.

evolutia situatiei economice si financiare a firmei.

evolutia productivitatii muncii.

nivelul si dinamica salariului din celelalte firme din cadrul aceleiasi branse.

Pe langa sindicate, statul are posibilitatea sa influenteze in anumite limite nivelul salariului prin diferite parghii.

Stabilirea salariului minim pe economie, adica acel nivel sub care nici o firma nu poate cobori salariul. Acesta este stabilit de autoritatile centrale in functie de standardul de trai pe care doresc sa-l asigure indivizilor si de posibilitatile economiei. In cazul unei inflatii galopante autoritatile centrale pot hotari, pentru o perioada de timp relativ scurta, blocarea salariilor la nivelul existent la acea data. Statul poate decide, de asemenea, asupra procesului de indexare a salariilor. Aceasta presupune cresterea salariilor tuturor lucratorilor in cazul cresterii indicelui preturilor, pentru protejarea lucratorilor impotriva diminuarii salariului real si a degradarii standardului de trai O alta masura a guvernelor este aceea de revizuire anuala a nivelului salariilor in functie de evolutia economiei.

Nivelul salariului are doua limite: limita inferioara, data de salariul minim pe economie stabilit de puterea centrala; o limita superioara, care difera de la o firma la alta si este determinata de rata marginala a salariului.