Economia forma principala a actiunii sociale

ECONOMIA FORMA PRINCIPALA A ACTIUNII SOCIALE

Prin continutul si rolul sau, ECONOMIA constituie o latura inseparabila a actiunii sociale ce are drept componenta principala activitatea practica. Activitatea practica este reprezentata din actele, faptele si formele de organizare structurate in cadrul actiunii sociale pe baza criteriilor de rationalitate si eficienta.

Nevoi economice si resurse economice

ECONOMIA, termen sinonim cu activitatea economica, se defineste ca proces complex ce reflecta faptele, actele, comportamentele si deciziile oamenilor privitoare la atragerea si utilizarea resurselor in vederea producerii, distributiei si consumului de bunuri pentru satisfacerea nevoilor. 535b14f

Criteriul de structurare a economiei in cadrul actiunii sociale consta in lupta oamenilor pentru satisfacerea nevoilor lor nelimitate prin folosirea rationala si eficienta a unor resurse rare. Raritatea resurselor reprezinta o caracteristica a economiei.

Conceptul de nevoie sau trebuinta desemneaza sentimentul de privatiune acompaniat de dorinta de a face sa dispara. In plan economic, privatiunea (nevoie inca nesatisfacuta) conduce la a dori un bun material sau serviciu.

NEVOILE UMANE sunt dorintele, preferintele, asteptarile oamenilor de a avea, de a fi, de a sti si a crede, respectiv de a-si insusi bunuri. Ele apar, mai intai, sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau indirect ca fiindu-le necesar pentru existenta, formarea si dezvoltarea personalitatii lor. Aceasta constituie latura subiectiva a nevoilor umane. Intiparite in constiinta oamenilor si intrate in obiceiurile lor, ca si in traditiile de consum, nevoile umane dobandesc caracter obiectiv.

Nevoile umane se inmultesc si se diversifica o data cu dezvoltarea societatii. Mai mult, civilizatia industriala a produs numeroase "nevoi de care nu este nevoie". O asemenea idee a generat si reactii adverse, dupa care "frugalitatea este sinonima cu trandavia si cu rutina".

Multitudinea nevoilor umane si continua lor diversificare au facut necesare eforturi de apreciere si clasificare. O clasificare dintre cele mai cunoscute este diferentierea nevoilor in: primare, secundare si tertiare.

NEVOILE PRIMARE sunt cele indispensabile vietii: hrana, imbracamintea, locuinta. In ceea ce priveste NEVOILE SECUNDARE, sunt necesare dar nu indispensabile pentru supravietuire: lectura, instruirea, recrearea. NEVOILE TERTIARE sunt cele nesemnificative: cadourile. Aceasta clasificare este sumara si aproximativa, intrucat nevoile primare pot fi satisfacute cu bunuri de lux sau bunuri inferioare, iar evolutia indivizilor pe scara sociala face ca bunurile sa treaca de la o categorie la alta.

In raport cu dimensiunile fiintei umane, nevoile se grupeaza in fiziologice (somatice), de grup si spiritual - psihologice. NEVOILE FIZIOLOGICE sunt primele resimtite si inerente fiecarui individ. Pentru a exista, omul are nevoie de o anumita cantitate de hrana, temperatura a mediului ambiant si corporala, precum si nevoi de reproducere. Fara aceasta, o data cu trecerea timpului, omul ar dispare ca specie. NEVOILE SOCIALE (DE GRUP) sunt resimtite de oameni ca membri ai unor grupuri sociale diferite si care pot fi satisfacute doar prin actiunea conjugata a lor: nevoia de comunicare. NEVOILE SPIRITUAL - PSIHOLOGICE decurg din trasaturile interioare ale oamenilor si devin tot mai importante pe masura progresului in instruire si educare si presupun rationalitate, gandire elevata, viata spirituala superioara.

Daca se are in vedere gradul dezvoltarii economice si nivelul de civilizatie, nevoile sunt structurale in nevoi de baza sau inferioare si nevoi complexe sau superioare.

Nevoile umane se caracterizeaza prin anumite trasaturi: a) sunt nelimitate ca numar; b) sunt limitate in capacitate, in sensul ca intensitatea unei nevoi este descrescanda pe masura ce este satisfacuta; c) nevoile sunt concurente si substituibile; d) nevoile sunt complementare; e) nevoia se stinge momentan prin satisfacere.

Nevoile omului constituie mobilul intregii sale activitati social-economice. Atat timp cat o nevoie nu-i satisfacuta determina pe om sa caute mijloace necesare pentru acoperirea respectivei trebuinte.

Producerea bunurilor si serviciilor necesare pentru satisfacerea nevoilor presupune utilizarea de resurse specifice in cantitatea si calitatea adecvata. RESURSELE ECONOMICE constau in totalitatea elementelor, premiselor directe si indirecte care sunt utilizabile, adica pot fi atrase si sunt efectiv utilizate la producerea bunurilor necesare omului. Premisa primara este reprezentata de natura, care ofera aproape toate cele necesare existentei oamenilor. Folosirea resurselor naturale este rodul activitatii umane, conditionata de existenta resurselor umane. O mare insemnatate au in prezent resursele informationale, folosite in scopuri de cunoastere, decizie sau actiune. Resursele naturale, impreuna cu cele demografice formeaza resursele primare. Resursele derivate sunt un rezultat al folosirii elementelor primare si potenteaza eficienta cu care sunt folosite toate resursele economice .

Omenirea a progresat pe linia cautarii, cunoasterii si atragerii de noi resurse in circuitul economic. Privite absolut, resursele au sporit si s-au diversificat, insa in raport cu evolutia nevoilor au fost si au ramas limitate.

Raritatea - problema esentiala a economiei

Economistii studiaza modul in care bunurile sunt produse si consumate pentru ca oamenii doresc sa consume mai mult decat poate produce economia. Daca ar fi posibil sa se produca o cantitate infinita de bunuri sau daca nevoile umane ar fi pe deplin satisfacute, indivizii nu se vor preocupa de utilizarea eficienta a unor resurse ce se dovedesc a nu mai fi rare. Intreprinderile nu vor mai fi constranse sa caute o utilizare mai putin costisitoare a muncii si capitalul fizic.

Intr-un asemenea "paradis de prosperitate", bunurile nu sunt bunuri economice ci bunuri libere, gratuite, precum nisipul in desert, iar ECONOMIA inceteaza de a mai fi o stiinta esentiala pentru actiunea umana.

Nici o societate nu a atins o astfel de treapta de posibilitati infinite. Peste tot, bunurile sunt limitate, sunt bunuri economice, pe cand nevoile par a fi infinite. Daca se insumeaza toate dorintele si trebuintele indivizilor se constata usor ca nu exista bunuri si servicii decat pentru a satisface doar o mica parte din nevoile de consum ale fiecarui cetatean. Chiar si in SUA, produsul national ar trebui sa fie de 4 - 5 ori mai mare pentru a fi posibil ca un american modest sa beneficieze de un grad de satisfacere a nevoilor comparabil cu al unui medic sau jurist.

In centrul ECONOMIEI se gaseste raritatea. Raritatea exprima starea de tensiune intre resursele economice limitate si nevoile nelimitate care trebuie satisfacute cu ajutorul lor. In teoria economica neoclasica, raritatea este o realitate universala si atemporala, un fenomen general si absolut, spre deosebire de penurie care este temporara, conjuncturala si limitata in spatiu.

Omenirea a progresat enorm pe linia cautarii, cunoasterii si atragerii in circuitul economic de noi resurse. Desi privite absolut, resursele au sporit si s-au diversificat, in raport cu dinamica nevoilor, ele au fost si raman limitate. Raritatea resurselor si, prin urmare, a bunurilor economice constituie o caracteristica generala a economiei.

Legea raritatii exprima faptul ca volumul , structura si calitatea resurselor se modifica mai lent decat volumul, structura si intensitatea nevoilor. In lipsa raritatii, nu exista activitate economica, iar ECONOMIA ca stiinta nu are sens. Actiunea legii raritatii a obligat pe oameni sa se adapteze, sa aleaga din multitudinea de alternative de folosire pe cea care permite obtinerea unei cantitati sporite de bunuri si de calitate corespunzatoare.

Problema fundamentala a oricarei ECONOMII consta in alegerea resurselor limitate si ierarhizarea folosirii lor pentru o cat mai buna satisfacere a nevoilor in continua evolutie. In fond aceasta problema implica raspunsurile date la trei intrebari: Ce si cat sa se produca? Cum? Pentru cine? Prima se materializeaza in a vedea cat de multe bunuri se pot produce cu stocul limitat de resurse disponibile. A doua se refera la alegerea tehnicii si tehnologiei pentru a produce cantitatea pentru care s-a optat din fiecare bun in parte. A treia problema se refera la distribuirea bunurilor intre membrii societatii.

Costul de oportunitate si frontiera posibilitatilor de productie

Raritatea resurselor face ca alegerea a unei variante de folosire sa insemne, in acelasi timp, sacrificarea unei sanse potentiale, renuntarea la satisfacerea unei alte nevoi. Orice alegere are un cost.

Costul de oportunitate exprima pretuirea, alegerea (in expresie fizica si/sau monetara) acordata celei mai bune dintre sansele sacrificate atunci cand se face o alegere, cand se aproba o decizie de a produce, a cumpara, a desfasura o activitate, dintr-o varietate de posibilitati

Costul alegerii este costul (valoarea) unei activitati masurate in termenii celei mai bune alternative sacrificate.

Calculul costului de oportunitate in cazul activitatii de productie presupune: a) determinarea cresterii cantitatii bunului x,(Dx); b) determinarea marimii reduceri bunului y,(-Dy); c) raportarea cantitatii din bunul la care se renunta la cantitatea cu care creste celalalt bun (-Dy/Dx). Pentru a opera cu numere pozitive, intrucat intotdeauna Dy este negativ, se adauga semnul minus in fata raportului.

Costul de oportunitate sta la baza luarii deciziilor atat in cheltuirea venitului (in procesul de consum), cat si in procesul de utilizare a resurselor economice (in productie). In domeniul productiei, costul de oportunitate al unei unitati dintr-un anumit bun, care se obtine, in plus, se exprima prin cantitatea dintr-un alt bun la productia caruia s-a renuntat.

Pentru a se gasi varianta rationala de actiune in conditiile raritatii resurselor si bunurilor, se impune intotdeauna alegerea unei alternative in detrimentul altora. In cercetarea acestor posibilitati alternative se foloseste instrumentul numit frontiera posibilitatilor de productie. Prin intermediul ei sunt puse in evidenta combinatiile posibile de producere a doua bunuri prin folosirea integrala si eficienta a resurselor disponibile la un moment dat.

Combinatiile de bunuri produse simultan sunt denumite pachete de bunuri. Acestea se structureaza in urmatoarele doua grupe: a) pachete de bunuri posibile, adica cele care pot fi obtinute cu factorii de productie existenti; b) pachete de bunuri imposibile sunt cele care nu pot fi obtinute cu factorii de productie existenti la un moment dat. Pachetele eficiente de bunuri cuprind productiile maxime ce pot fi obtinute prin folosirea integrala si rationala a resurselor existente la un moment dat.

Daca, de pilda, cu resursele existente ar fi posibil sa se produca bunurile X si Y, atunci curba posibilitatilor de productie se prezinta ca in fig.1.1.

Cu linie groasa este reprezentata curba concava, normala, a posibilitatilor de productie si arata toate combinatiile de bunurile X si Y care pot fi produse daca toate resursele sunt integral utilizate. Functiile din interiorul curbei formeaza zona productiei ineficiente, iar punctele situate in exterior formeaza zona productiei imposibile, deoarece dispunem de resurse suficiente pentru a le produce.

Frontiera (curba) posibilitatilor de productie evidentiaza trei concepte:

raritatea pusa in evidenta de combinatiile ce nu pot fi obtinute si aflate in afara curbei, in zona productiei imposibile;

alegerea, din necesitatea de a alege intre punctele care pot fi realizate aflate pe curba, puncte ce exprima toate pachetele aferente;

costul de oportunitate, - exprimat de panta negativa a curbei care arata ca pentru a se obtine mai mult dintr-un anumit tip de bunuri, se va produce mai putin din alt bun.

Fig.1.1. Curba posibilitatilor de productie

Deoarece costul de oportunitate in orice punct al frontierei posibilitatilor de productie poate fi masurata prin inclinatia tangentei la curba in acel punct (υy/ υx), evolutia sa poate fi reprezentata prin forma curbei. Frontiera posibilitatilor de productie este inclinata negativ deoarece intr-o economie cu utilizare deplina se poate produce o cantitate mai mare dintr-un bun numai daca se elibereaza resurse prin reducerea cantitatii produse din alte bunuri. Inclinatia mai mare a tangentei la punctul reprezentand pachetul (x₂, y₁) fata de tangenta la punctul reprezentand pachetul (x₁, y₂) arata ca exista un cost de oportunitate crescator pentru bunul X pe masura ce cantitatea produsa din acesta este mai mare.

Pe termen lung, economia poate produce o cantitate mai mare din ambele bunuri prin sporirea resurselor disponibile, investitii si inovare.

Ca orice model de analiza, frontiera posibilitatilor de productie simplifica la maximum activitatea economica, dar permite formularea de concluzii importante cu privire la varianta de utilizare a resurselor si la marimea costului de oportunitate, atat la nivelul societatii, cat si al individului.

Incertitudine si risc in activitatea economica

Activitatea economica se desfasoara in timp si piata este mai mult opaca decat transparenta, ceea ce implica incertitudine si risc. Incertitudinea exprima o stare de nesiguranta cu privire la viitor determinata fie de caracterul impredictibil al unui proces economic, fie de cunostintele insuficiente existente la un moment dat. Ea se refera la nesiguranta obtinerii rezultatelor scontate in urma unei actiuni.

Spre deosebire de incertitudine, riscul se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate. El este un eveniment nesigur si posibil ce poate cauza o paguba.

La nivel microeconomic, literatura de specialitate opereaza cu mai multe tipuri de risc: risc pur, risc speculativ, risc de neplata, risc pentru inovatie.

Riscul pur este o situatie accidentala, intamplatoare, se refera la probabilitatea ca cineva sa piarda. Costul financiar - paguba - poate fi eva­luat in mod convenabil si este posibila asigurarea fata de un asemenea risc.

Riscul speculativ este acela in care agentii economici au atat posi­bi­li­tatea de a pierde cat si de a castiga. Este greu de asigurat un astfel de risc.

Riscul de neplata apare in cazul unei firme susceptibile de a da faliment. Investitorul de capital trebuie sa obtina un profit pentru a acoperii riscul de faliment.

Riscul pentru inovatie se refera la profitul inovatorului care trebuie sa recompenseze pe inovator in caz de succes.

La nivel macroeconomic pot sa apara mai multe categorii de risc. In primul rand este riscul social provocat de evenimente sociale majore care pot produce perturbari importante in viata economica si sociala a unei familii, cum este somajul. In al doilea rand, exista un risc politic determinat de evenimente politice deosebite ce afecteaza societatea in ansamblu (razboi, revolutie). In al treilea rand, exista un risc economic determinat de dezechilibre economice importante, cum ar fi inflatia.

La nivelul macroeconomiei deschise se manifesta riscul de tara, ce exprima posibilitatea ca o tara debitoare sa nu restituie creditorilor sumele imprumutate. Acesta este abordat din perspectiva politica sau economica, dupa cum cauza nerestituirii imprumutului este de natura politica sau o situatie economica precara, reprezentata de scaderea drastica a incasarilor valutare din operatiunile de comert exterior sau din alte relatii cu strainatatea.