AFACEREA IN ECONOMIA DE PIATA

Conceptul de afacere. Argumente pro si contra.

O afacere nu este nici pe departe o operatiune bazata pe specula si pe speculatii, asa cum este definita in Dictionarul de neologisme -"activitate comerciala, industriala sau financiara, bazata adesea pe specula si constand in vanzare, cumparare, creditare, antrepriza", ci este o tranzactie cu baze contractuale si cu o finalitate bine definita, respectiv profitul.

O afacere nu inseamna doar un alt loc de munca, ci reprezinta un alt stil de viata cu totul diferit de cel anterior. Fiecare persoana care doreste sa-si dezvolte propria afacere sau sa intre intr-o afacere deja existenta trebuie sa-si puna intrebarea "Sunt pregatit ?". Raspunsul la aceasta intrebare se da in functie de argumentele pro si contra demararii unei afaceri

Argumente pro:

- sansa de a castiga mai mult;

- sansa de a fi propriul tau sef;

- sansa de a fi seful altora;

- siguranta locului de munca;

- sansa de ati putea pune in aplicatie propriile idei;

- sansa de a acumula experienta intr-o multime de domenii ce au tangenta cu afacerea;

- sansa de a lucra direct cu clientii;

- sansa de a putea sprijini economia locala;

- satisfactie profesionala;

- sansa de a activa intr-un domeniu placut;

- sansa unor acumulari banesti si constituirea de rezerve pentru pensionare sau retragere din activitate in anumite conditii.

Argumente contra:

- risc financiar ridicat;

- modul de lucru (ore suplimentare lucrate si sanse mici de concediu);

- consumarea timpului cu detalii si mai putin cu elemente generale;

- discontinuitatea veniturilor si existenta mome 959e45j ntelor cand acestea sunt zero;

- obligativitatea indeplinirii unor sarcini mai putin placute;

- necesitatea invatarii si dobandirii de cunostinte noi.

Pornind de la aceste argumente anumite persoane sunt atrase de statutul de intreprinzator.

Primele motivatii ale unui intreprinzator sunt:

a. profitul;

b. libertatea de actiune;

c. satisfacerea unui alt mod de viata.

a. Veniturile obtinute dintr-o afacere trebuie sa ofere intreprinzatorilor o compensatie pentru timpul consumat , pentru economiile personale investite in afacere si pentru sperantele de a obtine profit.

Ca urmare, venitul asteptat de un intreprinzator din afacerea sa trebuie sa compenseze nu numai timpul, munca si banii investiti, ci si o recompensa pentru initiativa sa si pentru riscurile asumate.

Elementul "profit" este prima recompensa asteptata de un intreprinzator chiar daca la unii este mai puternica decat la altii.

b. Omul prin natura sa (umana) are aspiratii de libertate. Independenta constituie o motivatie puternica pentru fiecare intreprinzator, chiar daca aceasta independenta nu garanteaza o viata usoara.

c. Dezvoltarea unei afaceri conduce spre un alt stil (mod) de viata ca rezultat al independentei si al profitului.

Conceptul de intreprinzator si evolutia acestuia

Cand analizam intreprinderea mica si mijlocie, apare sinonimia intreprinzator-intreprindere, existand, mai ales in strategiile de inceput ale noii intreprinderi, o suprapunere aproape perfecta intre cele doua elemente. Acest fenomen are o insemnatate fundamentala in intelegerea comportamentului acestui tip de intreprindere. In procesul crearii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, intreprinzatorul este actorul principal, factorul activ si determinant. Tocmai de aceea, definirea intreprinzatorului, intelegerea rolului acestuia, reprezinta punctul de plecare in cercetarea acestui proces.

Conceptul de intreprinzator reprezinta, in sens larg, numele dat in teoria economica proprietarului-manager al unei firme. Webster's Third New International Dictionary (1961) defineste intreprinzatorul ca fiind 'cel care detine, organizeaza, conduce si isi asuma riscul afacerii'.

Alte lucrari, cum ar fi Penguin Economics Dictionary (1976), considera ca functiile intreprinzatorului sunt:

1. sa furnizeze, sa procure capitalul necesar firmei;

2. sa organizeze productia prin cumpararea si combinarea factorilor de productie;

3. sa-si asume riscul activitatilor respective, risc care creste inevitabil prin faptul ca resursele trebuie alocate productiei inainte ca productia obtinuta sa fie vanduta.

Intreprinzatorului ii pot fi atribuite trei functii majore:

1. purtator de risc si incertitudine;

2. inovator;

3. conducator si organizator al intreprinderii.

Prima folosire a termenului de intreprinzator intr-un context economic este atribuita lui Richard Cantillion in lucrarea 'Essai sur la nature de commerce en general', lucrare publicata in 1755, la 21 de ani dupa moartea autorului. Cantillion ofera o definitie larga a intreprinzatorului. Conform acesteia, intreprinzatorul este agentul care cumpara factori de productie pentru a-i combina in produse destinate vanzarii pe piata, in conditiile in care cheltuielile sunt cunoscute si certe, iar veniturile necunoscute si incerte. Incertitudinea venitului rezida in faptul ca nu poate fi cunoscuta pe deplin cererea pietei.

Urmatorul om de stiinta care aduce o contributie importanta in dezvoltarea conceptului de intreprinzator este Jean Baptiste Say. El este considerat primul profesor de economie politica al Europei. Mai mult, Jean Baptiste Say a fost si intreprinzator, ceea ce i-a permis o mai buna intelegere a activitatii acestuia. Definitia data de acesta plaseaza intreprinzatorul intr-un rol mai specializat si mai detaliat, fiind mai putin generala. El considera ca intreprinzatorul trebuie sa posede 'judecata, perseverenta, precum si o intelegere a lumii si a afacerilor. El trebuie sa estimeze cu o precizie tolerabila importanta produselor, nivelul probabil al cererii si factorii de productie necesari la un moment dat; pe de alta parte, el trebuie sa cumpere materii prime, sa-si asigure forta de munca, sa-si identifice clientii, acordand o atentie deosebita economiei si ordinii; intr-un cuvant, el trebuie sa posede arta controlului si administratiei' (Say, citat in Binks si Vale, 1990). Say insista asupra necesitatii afirmarii simultane a acestor calitati ca o conditie a succesului in afaceri. Daca oricare din calitatile de mai sus ar lipsi, atunci activitatea intreprinzatorului ar putea esua.

Economistii clasici englezi i-au acordat intreprinzatorului un rol minor in activitatea economica generala, considerand ca acesta doar asigura capital, nejucand un rol direct in directionarea acestui proces. Scoala clasica engleza a adoptat perspectiva de abordare a problemelor, in principal, la nivel macroeconomic.

Rolul crucial al intreprinzatorului in alocarea si realocarea resurselor in conditiile existentei unui dezechilibru perpetuu (datorita faptului ca oferta si cererea se afla intr-o schimbare permanenta) a fost subliniat de fondatorul scolii austriece, Carl Menger. El a accentuat nevoia de informatie a intreprinzatorului si abilitatea de a o analiza cu succes pentru a reusi sa aloce in mod corect resursele (Menger, 1950), analizand, de asemenea, rolul incertitudinii in activitatea intreprinzatorilor.

O mare contributie in aprofundarea conceptului de intreprinzator si a rolului acestuia a fost realizata de Schumpeter (1954). Cuvantul cheie in opera acestuia referitoare la intreprinzator este inovatia, cele doua concepte practic suprapunandu-se in opera sa. El considera ca intreprinzatorul este persoana care realizeaza un nou produs sau un nou proces de productie, printr-o noua combinatie a factorilor de productie, in esenta, printr-o inovatie. Schumpeter are in vedere cinci tipuri de inovatii:

1. oferirea unui nou produs;

2. realizarea unei metode de productie mai eficace in cazul unui bun deja existent;

3. descoperirea unei noi metode de organizare si conducere;

4. utilizarea unor noi surse de materii prime;

5. descoperirea si cucerirea de noi piete.

In viziunea lui Schumpeter elementele specifice activitatii de intreprinzator exista numai atata timp cat are loc introducerea unei inovatii. El considera ca 'oricine este intreprinzator numai atunci cand realizeaza noi combinatii si isi pierde acest caracter imediat ce si-a incheiat inovatia, cand isi va conduce afacerea in acelasi mod in care alti indivizi isi conduc propriile intreprinderi' (Schumpeter, 1934). Adevaratul intreprinzator nu mai este privit ca persoana care raspunde la fortele pietei sau la un proces de ajustare determinat de un raport nou intre cerere si oferta, ci, mai curand, ca persoana care cauzeaza schimbarea.

Un alt autor, Leibenstein (1968), introduce distinctia dintre doua tipuri de intreprinzatori:

a) inovatorul lui Schumpeter, care realizeaza prin inovatii noi combinatii ale factorilor de productie;

b) intreprinzatorul care se caracterizeaza printr-o functie manageriala si care reuseste, cu mai mult sau mai putin succes, sa realizeze combinari traditionale.

Celebrul profesor american Drucker (1985), considerat un adevarat geniu al managementului modern, defineste intreprinzatorul intr-un mod pragmatic, dintr-o perspectiva manageriala. El considera ca intreprinzatorul intotdeauna cauta schimbarea, o identifica, raspunde la ea si o exploateaza ca o oportunitate, activitatea acestuia nefiind nici stiinta si nici arta, ci practica. Definitia lui Drucker se concentreaza pe existenta unei adevarate culturi de intreprinzator, care are la baza exploatarea noilor oportunitati ale pietei. Autorul considera ca elementele caracteristice comportamentului de succes al intreprinzatorului pot fi dezvoltate in cadrul organizatiilor existente, asigurandu-se un avantaj competitiv. Aceasta definitie se inscrie pe linia scolii pragmatice americane, fiind intalnita si la alti autori (de exemplu, Timmons, 1990), accentuand mai mult ceea ce face intreprinzatorul, decat ceea ce este el.

Cercetarea poate fi adancita prin realizarea unei distinctii de termeni dintre proprietarul unei intreprinderi mici si mijlocii si intreprinzator (Carland, 1984):

a) Proprietarul este persoana care creeaza si conduce o intreprindere pentru a-si promova scopurile personale. Intreprinderea va fi principala lui sursa de venit, consumandu-i majoritatea timpului si efortului. Proprietarul considera intreprinderea ca o extindere a personalitatii sale, existenta acesteia fiind limitata de nevoile si dorintele familiei, neaparand dorinta de crestere.

b) intreprinzatorul este persoana care influenteaza si conduce o intreprindere, avand drept scop central profitul si cresterea. El este caracterizat, in principal, prin comportament inovativ si prin folosirea principiilor managementului strategic.

In aceeasi ordine de idei, Sexton, Kent si Vesper (1982) considera ca intreprinzator nu e orice proprietar-manager al unei intreprinderi. Daca latura inovativa a activitatii sale nu apare, el poate fi considerat administrator.

Analiza spectrului larg de conceptii referitoare la intreprinzator ne conduce la existenta a trei viziuni fundamentale referitoare la acesta:

intreprinzatorii sunt priviti ca persoane care reactioneaza si raspund la semnalele pietei, in acest fel facilitand procesele de piata. Rolul indeplinit de intreprinzator in aceste imprejurari il putem considera ca unul administrativ, pasiv.

intreprinzatorul, prin activitatea si managementul aplicat, produce imbunatatiri de natura graduala asupra produselor si proceselor existente. Avem de a face cu un rol managerial activ.

intreprinzatorul determina dezvoltarea economica prin introducerea de inovatii, care schimba in mod fundamental alocarea factorilor de productie. Astfel, el realizeaza un rol inovator.

O parte a literaturii economice, mai ales cea referitoare la primele cercetari din domeniul sectorului mic si mijlociu, considera conceptul de intreprinzator strans legat de caracteristicile personale ale diferitilor intreprinzatori. In consecinta, se considera ca aceste caracteristici ar avea o valoare absoluta in dobandirea statutului de intreprinzator si in conducerea cu succes a unei intreprinderi, intreprinzatorii fiind nascuti si nu facuti, formand o categorie distincta in functie de anumite caracteristici, care ii diferentiaza de ceilalti indivizi. O alta parte a literaturii si cercetarilor economice considera ca intreprinzatorii sunt mai bine analizati si definiti in functie de contextul social in care se afla si grupurile sociale de care sunt legati. Factorul social are, asadar, un rol primordial in dobandirea statutului de intreprinzator si in conturarea anumitor caracteristici.

Exista prin urmare doua abordari ale procesului de analiza a intreprinzatorilor:

a) abordarea clasica, conform careia analiza trebuie sa aiba la baza valorile individuale ale intreprinzatorilor;

b) abordarea bazata pe contextul social in care intreprinzatorii isi desfasoara activitatea.

Rezulta interpretari diferite referitoare la formarea motivatiei principale, la dorinta de a deveni intreprinzator, dobandirea ideilor despre noua afacere, la decizia de a intra in afaceri si rolul interventiei guvernului (Gibb si Manu, 1982) (tabelul 1.1).

Tabelul

Profilul intreprinzatorului.

Desi nu exista un model ideal pentru intreprinzatorul de succes, pentru toate tipurile de medii economice, sociale si pentru toate tipurile de activitati, analiza profilului mai multor intreprinzatori de succes din economia romaneasca, dar si a unor intreprinzatori celebri din economiile de piata dezvoltate, autori ai unor intreprinderi devenite faimoase pe toate meridianele (cazul creatorilor firmelor Sony, Body-Shop, Apple-Computer, Ben & Jerry, Microsoft etc.), a condus la elaborarea listei urmatoare de caracteristici ale intreprinzatorului de succes (calitati, aptitudini, personalitate):

- asumarea riscului fara ca aceasta sa fie insotita de sentimente de teama;

- o buna opinie despre propria persoana si incredere in propriile forte;

- o buna calificare, cunostinte si experienta intr-un anumit domeniu sau chiar talent;

- ambitios, hotarat si insistent in urmarirea obiectivelor fara sa fie stresat de acestea;

- curiozitate, creativitate (imaginatie si inovatie), capitalizarea ideilor altora;

- extrovertit, bune abilitati comunicationale cu angajatii, clientii, partenerii de afaceri etc.;

- nu cauta evitarea conflictelor, abordand o maniera deschisa;

-rational, obiectiv, responsabil, considera intreprinderea o activitate serioasa, acordandu-i o importanta maxima;

- o mare nevoie pentru realizari si satisfactii personale;

- energic si sanatos, cu o mare capacitate de munca;

- dispune de arta de a vinde si de a-si promova propriile produse si servicii;

- entuziast, avand capacitatea de a-si motiva subordonatii;

- accepta infrangerea, avand capacitatea de a invata din greselile sale si ale altora si de a o lua de la capat;

- isi cunoaste atuurile si punctele slabe;

-dispune de calitati manageriale, spirit de organizare si putere de decizie, orientare spre profit si aptitudini de lider;

- spirit de independenta;

- se bucura de sprijinul familiei;

- optimist, dar, in acelasi timp, realist;

- flexibil, cu o mare putere de adaptabilitate, receptiv la schimbari;

- spirit de initiativa;

- se bucura de o buna reputatie;

- banii nu constituie motivatia principala;

- personalitate puternica;

- echilibrat, matur din punct de vedere emotional, are capacitatea de a se controla si de a trece peste evenimentele neplacute.

Desigur, prezenta insusirilor urmatoare nu poate garanta succesul, dar poate contribui la lansarea cu succes a unei intreprinderi si apoi la cresterea ei.

Astfel, am putea concluziona ca nu toti indivizii au aceeasi disponibilitate pentru activitatea de intreprinzator de succes, unele din trasaturile de mai sus fiind chiar esentiale (asumarea riscului, nevoia pentru realizari, cunostinte si experienta intr-un domeniu, extrovertit, calitati manageriale). Aceasta nu inseamna ca indivizii care nu prezinta unele din caracteristicile de mai sus trebuie exclusi de la aceasta activitate, ci doar ca indivizii la care le intalnim au mai mari sanse de a desfasura o activitate de succes. De aceea, unele din programele de asistenta pentru potentialii intreprinzatori includ definirea clara a atuurilor si a punctelor slabe ale indivizilor pentru ca acestia sa-si evalueze corect potentialul de care dispun pentru aceasta activitate. Oricum, in conditiile in care caracteristicile de mai sus nu se intalnesc si nu exista o motivatie bine conturata pentru lansarea intreprinderii, devine evident ca activitatea de intreprinzator nu este indicata pentru acestia, riscurile de esec fiind foarte mari.

Abordarea bazata pe contextul social releva, pe buna dreptate, ca exista factori sociali care pot stimula prezenta intreprinzatorilor, influentand comportamentul acestora, cum ar fi:

- influentele sistemului cultural national, bazat pe un sistem de valori;

- modul de receptare a activitatii intreprinzatorilor de catre opinia publica;

- influenta scolii si atitudinea ei relevata prin planul de invatamant fata de intreprinderea mica si mijlocie;

- traditiile activitatii de intreprinzator in cadrul familiei;

- existenta in societate a conduitei de concepere a carierei in intreprinderi mici si mijlocii;

- interventia guvernului in vederea stimularii sectorului mic si mijlociu si a realizarii unei mai bune integrari a acestuia in cadrul economiei. Acesti factori influenteaza comportamentul indivizilor vizavi de statutul de intreprinzator. In concluzie, trebuie sa avem in vedere ca ideile si ambitiile fiecaruia sunt ancorate intr-un context social. Atata timp cat consideram abordarea bazata pe valorile individuale drept centrala sau unica, posibilitatea interventiei printr-o anumita politica este limitata. Modelul traditional de analiza trebuie depasit, intreprinzatorul aflandu-se atat sub influenta valorilor sociale, cat si a celor individuale.

Rolurile si calitatile esentiale ale unui intreprinzator.

In cadrul unei afaceri intreprinzatorul trebuie sa aiba anumite calitati, cunostinte, deprinderi si sa indeplineasca mai multe roluri pentru ca sa aiba succes.

Primele rolurile intreprinzatorului dupa sunt:

- colector de taxe si impozite (TVA, impozit pe salarii, pe profit);

- sef / manager - este responsabil pentru toate actiunile legate de resursele umane (angajare, motivare, concediere);

vanzari/ marketing/ publicitate - sa planifice aceste actiuni si sa le indeplineasca;

- financiar-contabil - chiar daca are un contabil angajat trebuie sa detina suficiente cunostinte in domeniul financiar contabil;

- avocat - trebuie sa aiba bune cunostinte din domeniul legislativ, chiar daca are un consilier juridic;

- planificator - toate actiunile viitoare trebuie sa fie previzionate si apoi aplicate in practica;

- colector de bani de la rau platnici;

- expert tehnic in cazul in care afacerea necesita utilizarea unor tehnologii de varf sau utilizarea tehnicii de calcul;

- functionar/ receptioner/ dactilograf/ secretar.

Calitatile esentiale ale unui intreprinzator de succes sunt:

- vointa si dispozitia de a se sacrifica in cadrul afacerii, ca intreprinzator sau patron iti sacrifici timpul si esti ultimul care va fi platit;

- aptitudini de conducator, fiecare angajat asteapta solutii de la intreprinzator, el trebuie sa ofere acestora solutii pentru ca nu exista altcineva care sa le ofere;

- aptitudini organizatorice, intreprinzatorul de succes are capacitatea de a urmarii toate aspectele afacerii, stabilind prioritati si aplicand in practica solutiile in fiecare caz in parte;

- inteligenta si inspiratie, intuitia acestuia anticipeaza perioada urmatoare si previne prin actiunile potrivite eventualele efecte negative. In cazul in care apar probleme neprevazute are capacitatea sa le solutioneze.

- optimismul, intreprinzatorii de succes sunt in general persoane optimiste;

- experienta in afaceri (cunostinte in domeniul afacerilor), fara cunostinte temeinice in domeniul in care se dezvolta afacerea si fara capacitatea de a invata din experienta anterioara nu poti fi un intreprinzator de succes;

- abilitatea manageriala, aceasta vizeaza modul de gestionare a relatiilor cu clientii, furnizorii, autoritatile locale, bancare.