PIATA MUNCII SI SALARIUL

Orice activitate economica presupune folosirea factorului munca. Intr-o economie de piata acest factor de productie 131j94b se obtine prin intermediul pietei muncii.

Piata muncii consta in intalnirea si confruntarea dintre cererea si oferta de munca. Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt dispusi sa angajeze lucratori in conditii salariale. Acestia ofera in schimb locuri de munca. Purtatorii ofertei de munca sunt posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca in aceleasi conditii salariale.

Desi comporta unele afinitati cu celelalte piete, inclusiv cu cea a bunurilor si serviciilor, piata muncii se distinge de acestea prin multiple aspecte. Deoarece implica oamenii, munca nu are intru totul caracteristicile unei marfi. Politicile adecvate pietei muncii difera de cele corespunzatoare pietei bunurilor si serviciilor sau altor piete.

Echipamentele pot fi folosite de intreprinzatori cu ritmuri diferite mergand chiar pana la uzura lor prematura. Inlocuirea lor nu presupune mentiuni speciale ale politicii guvernamentale. In schimb, tratamentul aplicat de intreprinzatori salariatilor nu se poate supune acelorasi reguli. Statul, in speta executivul, au dreptul si chiar obligatia acordarii unei protectii speciale angajatilor.

Functionarea pietei muncii este dependenta de alte institutii sociale, restrictii ale mediului economic, mentalitati si comportamente ale agentilor economici.

Piata muncii ca piata a celui mai important factor de productie 131j94b se afla in legatura directa cu celelalte piete. Ea recepteaza semnalele de pe fiecare piata si isi formuleaza propriile exigente fata de acestea. Echilibrul pietei muncii conditioneaza echilibrul celorlalte piete.

Vom analiza in continuare piata muncii si modul determinarii salariului in conditiile concurentei perfecte, iar apoi al concurentei imperfecte.

Piata muncii in conditiile concurentei perfecte

Studiul pietei muncii in aceasta situatie are mai mult o importanta teoretica, cunoscut fiind faptul ca acest tip de piata nu are practic corespondent in realitate. Importanta sa consta mai ales in crearea unui cadru referential necesar abordarii tipului imperfect de piata a muncii.

Analiza pietei muncii perfect concurentiala presupune indeplinirea concomitenta a cel putin urmatoarelor conditii:

(1) Existenta unui numar suficient de mare de cumparatori de servicii de forta de munca, dar si de ofertanti de astfel de servicii. Fiecare participant pe piata muncii are o putere neglijabila in raport cu ansamblul pietei in determinarea salariului (fiecare participant pe piata muncii este un 'wage-taker' asa cum pe piata bunurilor exista 'price-taker').

(2) Munca este omogena. Posesorii de forta de munca sunt la fel de calificati, lucreaza in aceleasi conditii si au in consecinta aceeasi productivitate.

(3) Mobilitatea perfecta a muncii. Nu exista nici un fel de restrictii institutionale sau legislative in circulatia fortei de munca intre diferite activitati.

Cererea de munca

Cererea de munca poate fi privita atat la nivelul firmei cat si la nivelul pietei. Vom rationa pentru inceput pe exemplul unei firme reprezentative al carei obiectiv il constituie maximizarea profitului. Tehnologia o consideram data ceea ce inseamna ca analiza se va efectua pe termen scurt.

In conditiile date de productie cu cat mai multa forta de munca este angajata cu atat productia firmei este mai mare. Consideram ca expresia productiei este data de o functie de productie bifactoriala f(L, K), unde K reprezinta capitalul iar L munca (exprimata in numar de lucratori sau numar de ore).

Conceptul care sta la baza cererii de munca il reprezinta produsul fizic marginal al resursei. Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator suplimentar la productia firmei:

P_mL = f (L+DL, K) - f (L, K)

unde

P_mL - produsul fizic marginal al muncii

f (L+ DL,K) - productia realizata cu K unitati de capital si o cantitate superioara de munca L+DL

f (L,K) - productia obtinuta in conditiile initiale cu K unitati de capital si L unitati de munca.

Fiecare lucrator suplimentar contribuie, cel putin pana la un anumit punct, la cresterea productiei. Aceasta contributie scade pe masura angajarilor suplimentare, chiar daca intr-o prima faza ar putea marca o tendinta ascendenta. Aceasta evolutie confirma legea randamentelor descrescatoare. Este evident ca o crestere excesiva a utilizarii fortei de munca, conduce in ultima instanta la valori chiar negative ale productivitatii marginale a muncii. Deoarece producatorul este considerat rational aceste valori sunt ignorate.

Daca productia va spori in urma cresterii cu o unitate de munca cu produsul fizic marginal, incasarile firmei vor creste cu valoarea productiei fizice marginale (VPFM):

VPFM = P x P_mL

unde P reprezinta pretul de vanzare al produsului.

Evolutia valorii produsului fizic marginal respecta dinamica produsului fizic marginal.

De obicei, conceptul de valoare a produsului marginal este asociat pietei concurenta perfecta unde firmele se confrunta cu o cerere perfect elastica. Ele preiau pretul pietei fara a-l putea influenta chiar daca productia lor variaza considerabil. In cazul firmelor aflate pe o piata cu concurenta perfecta, confruntate cu o cerere descrescatoare se foloseste un concept similar valorii produsului marginal si anume incasarea marginala pe seama mainii de lucru (VMM) egala cu produsul dintre incasarea marginala (I_m) si produsul fizic marginal:

VMM = I_m x P_mL

_Incasarea marginala reprezinta suplimentul de incasare obtinut in urma vanzarii unei unitati suplimentare de produs. Cum incasarea marginala este egala cu pretul in conditii de concurenta perfecta, conceptul de incasare marginala pe seama mainii de lucru poate fi folosit pentru orice tip de piata.

O firma care isi propune maximizarea profitului va trebui sa dimensioneze cantitatea utilizata dintr-o resursa, inclusiv de munca, pana acolo unde pretul resursei egaleaza valoarea produsului marginal.

Decizia optima pentru firma in cazul resursei munca se va baza pe comparatia dintre incasarea marginala a muncii si costul marginal ocazionat de plata unei unitati suplimentare de munca reprezentata de salariu (W). Acest salariu este cel nominal, exprimat in termeni monetari.

Atat timp cat valoarea produsului marginal este superioara salariului, intreprinzatorul va decide utilizarea unitatii suplimentare de munca. Pe masura ce se realizeaza angajari suplimentare, valoarea produsului marginal are tendinta ferma de scadere. Cand sporul de profit devine nul, ceea ce se petrece atunci cand valoarea produsului marginal egaleaza salariul, intreprinzatorul va stopa angajarea. Dincolo de acest punct profitul sau se va diminua. In consecinta, la echilibru, cantitatii de munca utilizate ii corespunde egalitatea:

VPFM = W.

Rescriind aceasta egalitate pentru cazul concurentei perfecte avem:

P x P_mL = W       sau

P_mL = W/ P

unde W/ P reprezinta salariul real.

In mod echivalent, firma va angaja forta de munca pana acolo unde produsul fizic marginal va fi egal cu salariul real.

Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de intreprinzator, masurata in termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de pe piata.  

Curba cererii de munca a firmei este data de curba valorii produsului marginal, care marcheaza tendinta de scadere pe masura cresterii cantitatii de munca utilizate.

Pentru exemplificarea determinarii cererii de munca vom face apel la datele cuprinse in tabelul 1 si la figura 11.1 a,b,c.

Angajarea unui lucrator suplimentar se soldeaza cu o crestere din ce in ce mai lenta a productiei, dar si a incasarilor firmei (figura 11.1 a si b). Salariul este constant, indiferent de nivelul angajarii, fiind determinat de piata prin interactiunea dintre cererea si oferta totala de munca. Ultimul lucrator angajat in conditii de rentabilitate este cel de al patrulea. Daca intreprinzatorul s-ar opri inaintea acestui punct el ar sacrifica in mod nejustificat profit. Daca, in schimb, ar opta si pentru angajarea celui de-al cincilea lucrator, el si-ar vedea profiturile diminuate cu diferenta dintre valoarea produsului marginal (500) si costul marginal al muncii (1000), considerand ca firma ar face fata doar costurilor salariale.

Echilibrul dintre valoarea produsului marginal

si costul marginal al muncii

Tabelul 11.1

Fig. 11.1 Cererea de munca si nivelul angajarii

Cererea de munca a pietei reprezinta insumarea volumului solicitat de forta de munca, de toti cei care fac angajari pe piata respectiva, pentru un nivel dat al salariilor.

Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul fizic marginal. Vom analiza pe rand fiecare din acesti factori presupunand de fiecare data pe celalalt constant.

a) Daca pretul produsului va spori, curba valorii produsului marginal se va deplasa spre dreapta si odata cu acesta si curba cererii de munca. In cazul exemplului anterior daca pretul produsului se dubleaza firma poate angaja si pe cel de al cincilea muncitor. Invers, scaderea pretului va reduce cererea de munca.

Cererea de munca reprezinta o cerere derivata. Munca este astfel solicitata datorita utilitatii ei pentru producerea altor bunuri si servicii si nu ca munca in sine.

Intr-o situatie similara se afla si cererea celorlalti factori de productie.

b) Cel de al doilea factor de influenta asupra cererii de munca este produsul fizic marginal. In mod normal, cel putin pe termen lung, acesta marcheaza o tendinta ascendenta datorita ameliorarii cantitative si calitative a factorilor de productie: educarea si instruirea fortei de munca, cresterea cantitatii de capital, imbunatatirea tehnologiei.

Perfectionarea tehnologiei poate determina variatia in ambele sensuri a cererii de munca. Intr-adevar pe termen scurt aceasta se poate traduce printr-o eventuala reducere a cererii de munca insa pe termen lung cererea de munca inregistreaza o crestere.

Ameliorarea tehnologiei se insoteste, de regula, si de cresterea gradului de instruire si calificare a fortei de munca.

Oferta de munca

Oferta de munca reprezinta cealalta jumatate a pietei muncii. Similar ofertei de produse, oferta de munca reprezinta relatia direct proportionala intre pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita. Aceasta inseamna ca sporul salariului se insoteste de cresterea ofertei de munca. Si reciproc, daca salariul scade, oferta de munca se reduce in consecinta.

Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la nivelul pietei. Vom aborda oferta de munca incepand cu primul nivel al sau, cel individual. In acest caz relatia salariu - oferta de munca comporta un aspect particular.

A. Oferta individuala de munca

Studiul ofertei individuale presupune apelul la teoria alegerilor consumatorului individual. Consumatorul dispune de un 'buget' de timp, posibil de alocat intre doua 'bunuri': timp liber si timp pentru munca.

Timpul liber este necesar pentru odihna, relaxare sau pentru orice alta activitate efectuata in afara celei care este remunerata. Cresterea timpului liber reduce timpul alocat muncii. Acesta din urma conduce la obtinerea unui salariu care la randu-i se poate converti in bunuri si servicii. Cresterea salariului determinata de cresterea timpului pentru munca, sporeste cantitatea de bunuri si servicii ce se poate achizitiona de pe piata. In schimb, timpul liber se reduce. Daca, din contra, acesta creste se renunta la o cantitate anume de bunuri si servicii, cu atat mai mare cu cat salariul (orar) este mai mare. Costul de oportunitate al timpului liber il reprezinta in consecinta, sacrificiul consumului de bunuri si servicii.

Pe masura cresterii salariului, decizia de alocare a timpului intre cel pentru munca si cel liber este afectata in doua moduri:

- Efectul de substitutie: cresterea salariului, creste costul de oportunitate al timpului liber, ceea ce reprezinta un stimulent pentru consumatorul rational de a 'cumpara' mai putin timp liber. Astfel individul va substitui prin munca timpul liber, cand pretul celui din urma creste.

- Efectul de venit: acesta tinde sa reduca numarul de ore lucrate. Cand salariul creste si deci si venitul, considerand preturile bunurilor si serviciilor neschimbate, veniturile reale sporesc. Indivizii tind sa consume mai mult din bunurile normale si mai putin din cele inferioare. Timpul liber este un bun normal.

In functie de predominanta unuia sau altuia dintre efecte, curba ofertei individuale poate avea o alura normala sau anormala. Efectul de substitutie determina cresterea ofertei pe masura ce salariul creste. Curba ofertei individuale este in acest caz pozitiv inclinata. Se apreciaza ca acest efect predomina pentru niveluri joase ale salariului. In schimb, efectul de venit conduce la reducerea cantitatii de munca oferite cand salariul creste. De data aceasta panta curbei ofertei individuale devine negativa. In mod normal, efectul de venit succede celui de substitutie. Cand insa cele doua efecte se compenseaza reciproc, avand o contributie aproximativ egala, curba ofertei de munca devine verticala sau perfect inelastica. In graficul din figura 11.2 aceasta zona intermediara se situeaza intre cele doua efecte.

Fig. 11.2 Curba ofertei individuale de munca

B. Curba ofertei pietei

Desi curbele ofertei individuale pot avea cel putin pentru un anumit nivel al salariilor o inclinatie negativa, curba ofertei pietei pentru un tip dat de munca este mai degraba pozitiv inclinata pe tot intervalul. Explicatia este simpla. Un nivel ridicat al salariului pentru care orice individ se comporta conform demonstratiei anterioare, este de natura a atrage in ramura respectiva lucratori din celelalte domenii de activitate, tentati de perspectiva unui salariu superior. Din acest motiv curbele ofertei pietei sunt normale, indiferent de forma curbelor individuale de munca pe care se bazeaza.

Pozitia curbei ofertei este determinata de numarul celor care doresc si sunt capabili sa-si ofere serviciile de forta de munca pentru fiecare nivel al salariului.

Iar acest numar va depinde la randu-i de trei factori:

a) numarul celor calificati;

b) beneficii non-salariale proprii activitatii efectuate precum satisfactia muncii, climatul de munca, statutul dobandit, securitatea locului de munca etc.;

c) salariul si alte beneficii non-salariale in activitati alternative.

O schimbare in salariul obtinut de lucrator va determina o miscare de-a lungul curbei ofertei de munca, in timp ce modificarile survenite in ceilalti factori vor deplasa in plan curba ofertei.

Echilibrul pietei muncii cu concurenta perfecta

Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se determina in mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina concomitent salariul de echilibru (W^*) si ocuparea de echilibru (N^*) asa cum se poate observa in figura 11.3. Acest nivel al salariului se impune fiecarui participant de pe piata muncii. Daca salariul se situeaza sub nivelul celui de echilibru, de exemplu la W₁, cererea de munca excede oferta de munca. In aceasta situatie, exista penurie de forta de munca. Firmele incapabile sa gaseasca forta de munca de care au nevoie vor fi dispuse la cresterea salariului, ceea ce va conduce salariul spre nivelul sau de echilibru.

Daca in schimb, salariul se situeaza la un nivel superior celui de echilibru de exemplu la W₂, oferta de munca depaseste cererea de munca. Apare un surplus de forta de munca in raport cu cererea de munca, situatie de dezechilibru a pietei muncii cunoscuta sub numele de somaj.

Aceasta situatie este mult mai frecvent intalnita comparativ cu cea a penuriei de forta de munca. Unii oameni se vor afla in cautare de lucru iar in cazul in care nu vor gasi locuri de munca disponibile vor accepta un salariu mai redus. Aceasta va exercita o presiune in jos a salariului pana la atingerea nivelului sau de echilibru.

In concluzie, pe o piata perfect concurentiala, surplusul temporar de forta de munca determina reducerea salariului, in timp ce criza determina cresterea acestuia.

De fiecare data prin ajustari repetate se ajunge la echilibru.

Modificarile cererii si ofertei de munca la nivelul pietei vor determina schimbari ale salariului si ocuparii in mod similar variatiilor cererii si ofertei pe piata bunurilor.

Fig. 11.3 Echilibrul pe piata muncii in conditiile concurentei perfecte

Piata muncii in conditiile monopsonului

In realitate, piata muncii este departe de a fi perfecta. Firmele pot dispune de putere pe piata si, in virtutea acestui fapt, ele pot influenta sau chiar determina pretul muncii. Aceasta se poate produce in cazul existentei pe piata a unui singur cumparator de forta de munca sau doar a cativa, care controleaza piata muncii la nivelul unei zone sau pentru o ocupatie data, sau cand lucratorii au perceptii diferite privind firmele care ofera locuri de munca in legatura cu aspecte non-salariale ale angajarii (proximitate, climatul de munca etc.).

Oricum patronii nu pot angaja un numar nelimitat de lucratori la un salariu constant. Din acest motiv, curba ofertei de munca cu care se confrunta nu mai este orizontala ca in cazul concurentei perfecte.

Dorinta de a angaja un numar sporit de lucratori se traduce prin cresterea salariului, ceea ce inseamna ca oferta de munca are panta pozitiva. Curba ofertei exprima salariul ce trebuie platit pentru a utiliza o cantitate data de munca. Salariul astfel platit reprezinta costul mediu de utilizare al muncii.

Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson, in timp ce un numar mare de cumparatori diferentiati asigura concurenta monopsonica. Totusi se obisnuieste a considera piata ca avand caracter de monopson atunci cand cumparatorii de forta de munca au latitudinea determinarii nivelului salariului. Ofertantii de munca raman, in aceasta situatie, in pozitie de perfect competitori acceptand un nivel dat al salariului.

Ca si in cazul monopolului pe piata bunurilor, patronul determina cuplul pret-cantitate situat pe curba ofertei de munca.

In decizia de optimizare a angajarii este important de precizat ca monopsonistul poate practica sau nu discriminarea in materie de salarii. Prima situatie presupune plata unor salarii diferite lucratorilor ce presteaza o munca similara. Vom considera insa, in continuare, cazul cel mai simplu, in care salariile sunt identice pentru activitati identice.

De aici si din forma curbei ofertei de munca, decurge ca angajarea unui lucrator suplimentar determina un salariu, si deci un cost marginal pentru monopson, mai mare, salariu care se aplica nu doar unitatii marginale de munca, ci si tuturor unitatilor de munca anterioare.

Costul marginal al resursei de munca, ocazionat de angajarea unui salariat suplimentar reprezinta salariul platit acestuia plus cresterea globala a salariilor care trebuie platita de intreprinzator tuturor celorlalti angajati anterior.

In figura 11.4 sunt reprezentate curbele costului marginal al resurselor de munca si a ofertei de munca. Se observa ca au acelasi punct de plecare, situat pe ordonata la anumita distanta de origine. Nimeni nu ar dori sa se angajeze pentru un salariu inferior lui W₁. Costul marginal al resursei de munca excede pentru orice nivel al angajarii pretul aceleiasi resurse. Din acest motiv curba costului marginal se situeaza pe intreg intervalul deasupra curbei ofertei de munca, cu exceptia punctului de start.

Situatia este similara celei intalnite in cazul relatiei dintre cererea adresata monopolistului si curba incasarii marginale. Incasarea marginala este inferioara pretului deoarece pentru a vinde mai mult trebuie redus pretul, iar acesta se aplica tuturor unitati lor de produs vandute si nu doar celei marginale.

Fig. 11.4 Costul marginal al resursei de munca si oferta de

munca in conditiile monopsonului

Echilibrul monopsonului

In figura 11.5 sunt reprezentate atat curba costului marginal al resursei, a ofertei dar si a cererii de munca. Curba cererii de munca este data, asa cum s-a vazut, de evolutia incasarii marginale pe seama mainii de lucru sau altfel spus de contributia fiecarui angajat suplimentar la valoarea productiei.

Daca monopsonul urmareste maxim de profit, el va utiliza o cantitate de munca pentru care costul marginal al resursei egaleaza incasarea marginala adus de ultima unitate de munca folosita. Acest lucru se petrece pentru un nivel de ocupare egal cu N^*. Salariul de echilibru corespunzator acestui nivel se afla pe curba ofertei si este W^*.

Se observa ca, in conditii de echilibru, pe o piata caracterizata prin unic cumparator de forta de munca, salariul este inferior atat costului ocazionat de folosirea unei unitati suplimentare cat si incasarii marginale aferente ultimei unitati de munca. Dincolo de acest nivel optim al angajarii, cresterea cantitatii de munca ar determina un cost superior incasarii aduse de unitatea suplimentara, ultima aflata in scadere asa cum indica curba cererii de munca. Reducerea profitului devine in acest caz evidenta. De aceea nici un intreprinzator nu doreste depasirea acestui nivel al ocuparii decat daca obiectivul sau ar fi altul decat maximizarea profitului (de exemplu, o cifra de afaceri mai mare).

Salariul de echilibru se observa din figura, este inferior si salariului W₂ care ar rezulta pe o piata perfect concurentiala. Este evident ca, in aceasta ultima situatie, la nivelul W^* al salariului unii lucratori nu ar dori sa se angajeze. Daca acest lucru se petrece la nivel de ramura, acesti lucratori (N₂ - N^*) vor parasi ramura considerata neatractiva orientandu-se spre alte ramuri cu un salariu superior. Se produce o pierdere de eficienta comparativ cu cazul concurentei perfecte si care ar putea fi partiala daca cel putin o parte din lucratori ar gasi locuri de munca in alte domenii.

In realitate, piata muncii se afla putin in situatie de monopson pur. Mai degraba, exista cativa cumparatori, fiecare avand o anumita latitudine in determinarea salariului. Exista, din acest motiv interdependenta intre firme in fixarea salariului. Cu cat influenta fiecarei firme in determinarea salariului este mai redusa, cu atat salariul se va situa mai aproape de cel in conditii de concurenta perfecta, adica de W₂. Este posibila si o alta situatie, cea a intelegerii intre cele cateva firme astfel incat salariul tinde spre nivelul propriu monopsonului, W^*.

Fig. 11.5 Determinarea salariului in conditiile monopsonului

Sindicatele si rolul lor

Pe piata muncii nevoia de organizare este resimtita de ambele parti ale acesteia. Sansele de succes in confruntarea celor doua forte sporesc in cazul in care interesele sunt exprimate si promovate colectiv.

Ratiunea constituirii lucratorilor in sindicate consta in atingerea unor obiective dintre care mai importante sunt:

conditii de lucru mai bune

securitatea locurilor de munca

cresterea salariilor.

A. Conditii de lucru mai bune

Atingerea obiectivului major al fiecarei firme de maximizare a profitului se afla sub influenta determinanta a costurilor de productie. Cu cat acestea sunt mai mari cu atat perspectiva unui profit superior si a unei pozitii mai bune pe piata devine mai evidenta.

In randul factorilor care determina cresterea costurilor de productie se numara si cei care tin de ameliorarea conditiilor de munca. Imbunatatirea conditiilor de munca este insa costisitoare. Firmele care decid acest lucru pot obtine profituri mai mari, insa nu este exclusa nici situatia inversa in care costurile ocazionate de imbunatatirea conditiilor de munca sa nu fie insotite de efectele asteptate, iar ca urmare profiturile diminuate.

Cresterea gradului de sindicalizare la nivel de firma si chiar economie nationala exercita o presiune crescanda asupra firmelor in vederea efectuarii acestor cheltuieli. Firmele in care nu exista sindicat nu sunt supuse unei asemenea presiuni, putand avea avantaj pe piata in cazul neefectuarii acestor cheltuieli.

Daca in schimb exista o legislatie privind adoptarea unor standarde ale conditiilor de munca, obligatia efectuarii cheltuielilor pentru conditii de munca mai bune devine generala.

B. Securitatea locurilor de munca

Nesiguranta si stresul pot fi efectele necunoasterii precise a perioadei in care o persoana este angajata. Aceste efecte se pot amplifica in cazul persoanelor fara loc de munca pentru care perioada de cautare a unui loc de munca se poate prelungi.

Sindicatele incearca sa asigure un grad cat mai inalt de securitate a locului de munca atat prin negocieri cu patronul cat si prin adoptarea unei legislatii in acest sens.

Un mijloc eficient de crestere a securitatii locurilor de munca il reprezinta cresterea sumelor pentru preantampinarea si reducerea somajului. Intre somaj si siguranta locului de munca relatia este invers proportionala. Cu cat somajul este mai redus atat creste securitatea locurilor de munca.

C. Cresterea salariilor

Constituirea lucratorilor in sindicate asigura sanse mai mari si in ce priveste obtinerea unor salarii mai mari. Este cunoscut faptul ca membrii de sindicat au in general salarii mai mari comparativ cu salariatii ce nu apartin unui sindicat. In plus, firmele sindicalizate sunt capabile sa angajeze muncitori cu o productivitate superioara si cu un salariu in consecinta mai ridicat.

Pentru obtinerea unor salarii sporite sindicatele pot apela la mijloace diverse precum cresterea cererii de munca, reducerea ofertei de munca sau negocierea salariilor.

Sindicatele pot determina cresterea cererii pentru produsele realizate prin reclama sau prin limitarea importurilor (masuri protectioniste) sau stimularea exporturilor. Influenta sindicatului in acest sens este insa limitata, motiv pentru care eficienta recurgerii la acest mijloc este redusa.

Cel de al doilea mijloc de obtinere a unor salarii mai mari, se dovedeste mai eficient, mai ales in cazul sindicatelor ai caror membri dispun de o inalta calificare si se supun disciplinei sindicale. El consta in limitarea accesului in cadrul ramurii sau domeniilor pe care il reprezinta sindicatul. Astfel membrii de sindicat vor obtine venituri salariale sporite, desi aceasta poate avea drept consecinta cresterea preturilor produselor si serviciilor realizate de acestia.

Cea de a treia cale de crestere a salariilor este si cea mai utilizata. Sindicatele pot negocia cu patronii (ii presupunem deocamdata perfect competitori pe piata muncii) si sub amenintarea utilizarii unor mijloace de protest legale, de exemplu greva, pot obtine un salariu superior, celui de pe piata libera. Nivelul salariului va depinde atat de capacitatea sindicatelor de a-si impune punctul de vedere, dar, de asemenea, si de puterea firmelor de a rezista acestei presiuni si de abilitatea lor de a plati salarii mai mari. Daca firmele actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta sau monopolistica sindicatele pot creste salariile insa cu pretul ocuparii. Aceste firme obtin doar profit normal, iar prin sporirea salariilor unele vor parasi piata, iar ocuparea va scade. Productia ramurii se va reduce, in timp ce pretul bunurilor realizate va creste. Pe aceasta baza firmele care raman pe piata vor putea plati salariile impuse de sindicate. Figura 11.6 ilustreaza aceste efecte.

In conditii de piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta, nivelul de echilibru al salariului va fi fixat la W₁, iar ocuparea la N₁. Existenta sindicatului face ca posesorii de forta de munca sa se afle in pozitie de monopol si, in virtutea acestui fapt, sa forteze cresterea salariului spre nivelul W₂. Reactia intreprinzatorilor este prompta ocuparea scazand la N₂. La nivelul W₂ al salariului, numarul celor doritori a se angaja creste la N₃. Va exista un surplus de forta de munca pentru acest nivel al salariului (N₃- N₂ ) in raport cu cererea de munca si care se vor afla in cautare de locuri de munca. Ei se vor indrepta spre alte ramuri si posibil vor gasi un loc de munca. Din acest motiv pierderea de productie pe ansamblul economiei datorita reducerii ocuparii in ramura in cauza, va fi diminuata.

Fig. 11.6 Monopolul sindicatului confruntat cu producatori

aflati in concurenta perfecta

Avand in vedere reducerea nivelului ocuparii, succesul sindicatului in cresterea salariilor apare astfel discutabila. In plus, acest rezultat (de crestere a salariilor) va depinde si de modul in care va fi preantampinata oferta de munca pentru un salariu inferior celui impus de sindicat.

Situatia prezentata anterior este valabila in conditiile in care productivitatea muncii nu intregistreaza vreun progres. Daca, in schimb, randamentul factorul uman va spori, un salariu mai mare nu va impune in mod necesar reducerea ocuparii.

Piata muncii in conditiile monopolului bilateral

Monopolul bilateral corespunde cazului cand monopolul sindicatului se confrunta cu patronul aflat in situatie de monopson. Salariul si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti. Monopsonul va avea intentia sa mentina salariul la un nivel cat mai redus, concret cat mai aproape de nivelul care ii este propriu, in timp ce sindicatul urmareste atingerea unui nivel cat mai ridicat care sa mentina sau chiar sa amelioreze ocuparea. De aici se poate deduce ca salariul se va situa intre doua limite. Cea inferioara corespunde salariului stabilit de monopson in absenta sindicatului, iar cea superioara acelui nivel care ar determina ireversibil iesirea de pe piata a firmei.

Sa analizam aceasta confruntare si efectele ei cu ajutorul figurii 11.7. Presupunem in prima instanta absenta sindicatului. Echilibrul monopsonului corespunde egalitatii dintre costul marginal al muncii si incasarea marginala pe seama mainii de lucru. Profitul monopsonistului va fi maxim cand numarul de angajati va corespunde punctului N₁ de pe abscisa platiti cu salariul mediu W₁.

Daca lucratorii se constituie intr-un sindicat salariul urmeaza a se stabili pe baza negocierii cu managementul. Odata stabilit acest salariu, reciproc agreat, orice reducere in forta de munca nu-l va afecta. In caz contrar, patronul va fi confruntat cu o posibila greva, adica cu o oferta nula si deci cu pierderi de productie si profit.

Fig. 11.7 Monopolul bilateral

In schimb, cresterea numarului de angajati nu va obliga patronul sa creasca salariul atata timp cat acesta ramane superior celui determinat pe piata libera. Dincolo de acest punct insa, cresterea ocuparii se insoteste de cresterea salariului.

In consecinta, pentru un salariu stabilit pe baza de negociere, curba ofertei de munca va fi orizontala pana la punctul unde intalneste curba ofertei initiale, pentru ca dupa acest punct sa urmeze evolutia acesteia din urma.

Presupunem salariul determinat pe baza de negociere la nivelul W₂. Costul marginal al muncii pentru un nivel de ocupare de maxim N₃ va fi constant si egal cu W₂. Daca firma doreste angajarea unui numar de lucratori superior lui N₃, salariul pe care va trebui sa-l plateasca va depasi nivelul negociat. Nivelul de ocupare optim pentru firma la salariul W₂ este N₁.

Sindicatul a reusit astfel ca pentru acelasi nivel de ocupare sa obtina un salariu mai mare. El ar putea constrange managementul sa accepte chiar un salariu dincolo de W₂ insa nu mai mare decat acel nivel care ar scoate firma din afaceri si ar reduce ocuparea la zero.

REZUMAT

Piata muncii consta in intalnirea si confruntarea dintre cererea si oferta de munca.

Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt dispusi sa angajeze lucratori in conditii salariale. Acestia ofera in schimb locuri de munca. Oferta de munca este reprezentata de posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca in aceleasi conditii salariale.

Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator suplimentar la productia firmei. Evolutia produsului fizic marginal al muncii confirma legea randamentelor descrescatoare.

Incasarea marginala pe seama mainii de lucru este egala cu produsul dintre incasarea marginala si produsul fizic marginal al muncii.

Decizia optima pentru firma in cazul resursei munca se va baza pe comparatia dintre incasarea marginala a muncii si costul marginal ocazionat de angajarea unui lucrator suplimentar.  

Salariul nominal este exprimat in termeni monetari. Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de intreprinzator, masurata in termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de pe piata.        

Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul fizic marginal.

Oferta de munca reprezinta reprezinta relatia direct proportionala intre pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita.

Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la nivelul pietei. Studiul ofertei individuale releva efectul de substitutie si efectul de venit. Curba ofertei pietei rezulta din agregarea ofertelor individuale

Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se determina in mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina concomitent salariul de echilibru si ocuparea de echilibru.

Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson.

Monopolul bilateral corespunde cazului cand monopolul sindicatului se confrunta cu patronul aflat in situatie de monopson. Salariul si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti.

Lucratorii se constituie in sindicate in vederea atingerii unor obiective dintre care mai importante sunt: conditii de lucru mai bune, securitatea locurilor de munca, cresterea salariilor.

Ñ Termeni cheie

Piata muncii Cererea de munca Produsul fizic marginal al muncii Incasarea marginala pe seama mainii de lucru Salariu nominal Salariu real Oferta de munca Oferta individuala de munca Efect de substitutie Efect de venit Costul marginal al muncii Sindicat Monopson Monopol bilateral

Intrebari de verificare

Precizati caracteristicile unei piete a muncii perfect organizate sub aspectul concurentei.

Identificati si analizati factorii care determina modificarea curbei cererii de munca la nivelul firmei.

Explicati de ce curba costului marginal al muncii in conditiile concurentei perfecte este orizontala.

Curbele ofertei de munca la nivelul pietei sunt normale. Justificati si oferiti un exemplu in acest sens.

Considerand ca salariul platit de o firma se situeaza la nivelul de 500 unitati monetare. Care trebuie sa fie valoarea produsului marginal al unui lucrator pentru ca acesta sa fie angajat?

Explicati efectul de venit si de substitutie in cazul ofertei individuale de munca.

Costul marginal al muncii este superior salariului mediu platit de monopsonist. Justificati aceasta situatie pe baza unui exemplu.

Ce efect are asupra salariului si ocuparii actiunea lucratorilor constituiti intr-un sindicat la nivelul ramurii?

Prezentati obiectivele urmarite in general de sindicate.

10. Comparati piata muncii cu concurenta perfecta cu cea caracterizata prin monopson din punct de vedere al salariului si nivelului de ocupare.

Teste grila

1. Daca piata muncii se caracterizeaza prin concurenta perfecta, costul marginal al muncii este egal cu:

a)    pretul muncii;

b)   costul total al muncii;

c)    valoarea produsului marginal.

2. Daca cererea privind bunurile realizate cu ajutorul factorul munca va scadea atunci:

a)    creste oferta de munca;

b)   cererea de munca va spori;

c)    cererea de munca se va reduce;

d)   se va reduce oferta de munca.

3. In cazul pietei muncii cu concurenta perfecta daca valoarea produsului marginal al muncii excede costul marginal al muncii atunci firma va ., si invers, daca valoarea produsului marginal este inferioara costului marginal al muncii firma va .:

a)    reduce angajarea; creste angajarea;

b)   mentine nivelul actual al angajarii;

c)    reduce angajarea si intr-un caz si in celalalt;

d)   va creste angajarea; va reduce angajarea.

4. Daca capitalul si munca sunt resurse substituibile in productie, reducerea pretului la bunurile capital vor determina:

a)    reducerea cererii de munca;

b)   cresterea cererii de munca;

c)    cresterea ofertei de munca;

d)   reducerea ofertei de munca.

5. Ameliorarile in tehnologie conduc la cresterea produsului marginal al muncii. Aceasta are drept consecinta pe piata muncii:

a)    reducerea ofertei de munca;

b)   reducerea cererii de munca;

c)    cresterea ofertei de munca;

d)   cresterea cererii de munca.

6. Identificati din lista urmatoare avantajele non-salariale ale unei activitati:

a)    oportunitati de avansare;

b)   siguranta locului de munca;

c)    relatii amicale in cadrul colectivului de munca;

d)   orar flexibil;

e)    salarii mai mari;

f)      satisfactia muncii.

7. Daca la nivelul ramurii exista o singura firma care cumpara intreaga forta de munca atunci aceasta reprezinta:

a)    oligopol;

b)   monopol;

c)    monopson;

d)   oligopson.

8. Salariul platit de monopsonist este fata de incasarea marginala pe seama mainii de lucru:

a)    mai mic;

b)   mai mare;

c)    egal.

9. Daca pe piata muncii exista un singur cumparator si un singur vanzator de forta de munca, atunci avem:

a)    monopson;

b)   monopol;

c)    monopol bilateral.

10. Daca in conditii de monopol bilateral, sindicatele determina salariului, ocuparea va ., iar salariul se va apropia de :

a)    cresterea, creste, incasarea marginala pe seama mainii de lucru;

b)   cresterea, creste, costul marginal al muncii;

c)    scaderea, creste, valoarea produsului marginal.

Probleme

1. Se cunosc urmatoarele date privind activtatea unei firme care actioneaza pe o piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta:

Se cere:

a) sa se completeze tabelul cunoscand ca pretul de vazare unitar este de 70 u.m.

b) sa se determine grafic nivelul optim al angajarilor, stiind ca salariul platit de firma este de 490 u.m.

c) ce consecinta va avea asupra numarului de salariati cresterea salariului la 570 u.m.? Dar o reducere a acestuia la 250 u.m.?

2. Se cunosc urmatoarele date pentru o firma aflata in situatie de monopson pe piata muncii:

Sa se completeze tabelul si sa se determine numarul de salariati pe care firma il va angaja in conditiile in care obiectivul sau il constituie maximizarea profitului.