Ce este stiinta economica?

CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?

Economia reprezinta mecanismul prin care este organizata utilizarea resurselor de munca, pamant si capital in vederea satisfacerii nevoilor umane. Ea constituie un mecanism dinamic, aflat intr-o continua schimbare Fiecarei societati ii sunt proprii anumite reguli, institutii, traditii prin care activitatea economica este organizata si condusa. Toate societatile.se confrunta cu probleme de natura economica similare pe care incearca sa le rezolve cat mai bine.

Nevoile umane

In cursul vietii lor oamenii au numeroase nevoi. Nevoile umane apar sub forma a ceea ce oamenii considera ca fiindu-le necesar pentru existenta. Expresia "a avea nevoie de" arata o situatie de tensiune, un sentiment de frustrare si, in consecinta, o dorinta, care rezulta dintr-un dezechilibru.

Nevoile reprezinta o constanta a naturii umane, omul fiind purtatorul unor trebuinte mostenite, imuabile, care pot fi determinate, clasificate si ierarhizate. Nevoile umane sunt, in esenta, nevoi de bunuri si servicii.

Nevoile umane sunt nevoi de baza si nevoi de de natura psihologica. Unele bunuri si servicii sunt consumate in vederea satisfacerii unor nevoi biologico-materiale, asigurand supravietuirea fiintei umane. Aici sunt incluse nevoile de hrana, adapost si imbracaminte. Putini oameni se multumesc doar cu satisfacerea acestor nevoi. Cei mai multi aspira la un un nivel de trai mai ridicat care sa includa acoperirea nevoilor de ordin psihologic. In cadrul acestui tip de nevoi sunt cuprinse nevoile de educatie, de informare, de respect, de afectiune, de morala, de petrecere a timpului liber etc.

Nevoile umane pot fi privite si din alte unghiuri. De exemplu, in functie de existenta sau nu a resurselor necesare satisfacerii lor, nevoile pot fi solvabile sau insolvabile. Din punct de vedere al momentului satisfacerii lor, aceleasi nevoi pot fi prezente sau viitoare.

Nevoile sunt satisfacute in ordinea urgentei lor. Nevoile de baza sunt mai urgente decat cele de natura psihologica. Dintre nevoile de baza, cele mai urgente sunt nevoile de hrana.

Nevoile umane sunt in continua dezvoltare (cantitativa si structurala) si, practic, sunt nelimitate. Caracterul lor nelimitat deriva din repetitivitatea nevoilor de baza, cresterea continua a nevoilor de natura psihologica si aparitia unor nevoi noi pe masura progresului economico-social.

Nevoile umane constituie mobilul oricaror activitati socio-economice. Economiile diferitelor state incearca sa raspunda cat mai bine ansamblului de nevoi umane. Nivelul de dezvoltare al unei economii conditioneaza in mod decisiv gradul de satisfacere al nevoilor. Lumea contemporana ofera imaginea unui spectru foarte larg al capacitatii de acoperire a nevoilor in functie de masura in care reusesc sa gaseasca cele mai adecvate raspunsuri la aspiratiile oamenilor.

Resursele si factorii de productie

Satisfacerea nevoilor presupune, inainte de toate, existenta resurselor economice pentru obtinerea bunurilor si serviciilor.

Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor umane de bunuri si servicii. Deoarece resursele nu pot satisface in mod direct nevoile umane, devine necesara folosirea lor in cadrul proceselor de productie. Astfel, se obtin bunurile si serviciile utile existentei. In aceasta calitate, resursele atrase in procesul de productie, reprezinta factori de productie.

Productia reprezinta procesul de transformare a factorilor de productie in bunuri si servicii. In cadrul acestui proces, factorii de productie reprezinta intrari (inputuri), in timp ce rezultatul constituie iesire (outputul). De exemplu, in cazul unui combinat siderurgic minereul de fier si energia reprezinta intrari, iar otel 919g68j ul va constitui iesirea acestui proces de productie .    

Exista numerosi factori de productie, fiecare dintre acestia avand o functie si un loc bine definit in cadrul oricarui sistem economic. Factorii de productie includ natura, forta de munca, capitalul si abilitatea intreprinzatorului.

Natura, ca factor de productie, reprezinta acele resurse privite ca "daruri gratuite ale naturii" si folosite pentru producerea bunurilor si serviciilor.

Natura include resursele de teren (suprafetele agricole si de constructie), precum si resursele solului si subsolului (mineralele, resursele forestiere, lacurile naturale, raurile si animalele salbatice etc.). In aceeasi categorie se poate considera chiar mediul fizic in care ne aflam, cu aerul pe care il respiram sau apa pe care o bem.

Forta de munca constituie efortul fizic si intelectual depus pentru a produce bunuri si servicii.

Forta de munca reprezinta resursele umane, inclusiv pregatirea profesionala. Pregatirea profesionala se refera la totalitatea cunostintelor teoretice si practice, la deprinderile si abilitatile care asigura participantilor la un proces economic competenta profesionala. Profesorul, informaticianul, sportivul profesionist sau fizicianul, sunt inclusi in cadrul acestui factor de productie datorita serviciilor prestate in domenii specifice.

Capitalul comporta doua acceptiuni: capitalul tehnic si capitalul banesc. Ca un al treilea factor de productie, capitalul tehnic reprezinta tot ceea ce este produs de oameni si se afla la baza obtinerii altor bunuri sau servicii.

Capitalul tehnic reprezinta bunurile realizate in procese de productie anterioare si utilizate ca intrari intr-un nou proces de productie.

Bunurile de capital tehnic difera de bunurile de consum. Bunurile de capital nu pot satisface in mod direct nevoile umane, asa cum o fac bunurile de consum. Ele trebuie mai intai atrase si utilizate intr-un proces productiv, iar rezultatele acestui proces pot constitui bunuri de consum.

Capitalul tehnic cuprinde, la randul sau, doua componente: capitalul tehnic fix si capitalul tehnic circulant.

Capitalul tehnic fix participa la mai multe procese de productie si este incorporat treptat in rezultatul productiei. Pentru o intreprindere, cladirile, echipamentele, masinile, utilajele, instalatiile etc. constituie capital fix. Durata de utilizare a capitalului fix este in general ridicata, el fiind inlocuit pe masura deprecierii sale fizice si morale. De exemplu, o cladire in cazul unei intreprinderi este folosita pentru o perioada de 50 de ani. In acest timp, ea este supusa unui proces de depreciere fizica continua, fapt ce va determina ca la sfarsitul acestei perioade sa fie demolata. In mod asemanator, se poate rationa in cazul echipamentelor sau instalatiilor ale caror parametri tehnico-functionali se reduc prin trecerea timpului.

Spre deosebire de deprecierea fizica, cea morala este determinata de aparitia unor echipamente noi, cu performante inalte. Achizitionarea unui nou computer poate reprezenta o foarte buna investitie datorita vitezei superioare de procesare a datelor. Cel putin in acest domeniu, dupa o perioada scurta de timp, unul sau mai multi producatori de profil anunta lansarea pe piata a unui alt computer cu un procesor mai puternic, motiv pentru care precedentul devine depreciat din punct de vedere moral.

Capitalul tehnic circulant participa la un singur proces de productie, fiind incorporat imediat in produsul finit. In cadrul capitalului circulant sunt incluse materiile prime, materialele, combustibilul, energia, piesele de schimb si semifabricatele.

Orice afacere presupune insa si un capital banesc care sa permita cumpararea de factori de productie si obtinerea, in final, a profitului.

Capitalul banesc reprezinta orice suma de bani care este utilizata in scopul obtinerii de castiguri.

Abilitatea intreprinzatorului poate fi privita ca abilitate manageriala sau organizatorica si este indispensabila mentinerii si succesului unei afaceri.

Abilitatea manageriala consta in capacitatea de organizare a productiei, de decizie, de asumare a riscurilor si de inovare.

Intreprinzatorul are initiativa in combinarea resurselor de munca, natura sau capital. El incearca permanent sa inoveze, adoptand tehnici de productie si metode de comercializare mai bune sau introducand in fabricatie noi produse. De asemenea, el cauta sa identifice piete noi, atat de aprovizionare cat si de desfacere. Asumarea riscului nu reprezinta decat o premisa si nu o garantie a profitului. "Rasplata" pentru demersurile intreprinzatorului poate fi, dupa caz, castigul sau pierderile.

Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie si costul de oportunitate

Deoarece consumul de bunuri si servicii are un caracter continuu, producerea acestora, prin utilizarea resurselor, este permanenta. In raport cu nevoile umane, resursele ce pot fi utilizate pentru satisfacerea acestora sunt limitate. Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al resurselor in raport cu nevoile umane nelimitate.

Caracterul limitat al resurselor impune efectuarea alegerilor. Oamenii trebuie sa aleaga intre nevoile ce pot fi satisfacute in limitele resurselor de care dispun. Din aceasta perspectiva, resursele au utilizari alternative. Astfel, in procesul satisfacerii nevoilor, oamenii vor selecta anumite utilizari ale resurselor, renuntand la utilizarile alternative.

Sarcina de baza a unei economii consta tocmai in lupta oamenilor cu raritatea resurselor.

Raritatea si alegerea pot fi puse in evidenta cu ajutorul curbei posibilitatilor de productie. Curba posibilitatilor de productie reprezinta un model simplu care surprinde relatia dintre productia de bunuri si servicii si utilizarea resurselor disponibile pentru o anumita perioada de analiza. Consideram aceasta perioada ca avand durata unui an.

Ipotezele acestui model sunt urmatoarele:

a)     cantitatea si calitatea resurselor disponibile (munca, natura, capital si abilitate a intreprinzatorului) sunt fixate pentru intreaga perioada de analiza. Aceasta limiteaza dimensiunea pana la care nevoile pot fi satisfacute;

b)     tehnologia este data si nu inregistreaza progrese in cursul anului respectiv. In general, progresele in tehnologie cer mai mult de un an. Ca urmare a acestei ipoteze, productivitatea inputurilor nu se modifica in cursul perioadei.

c)     se considera existenta si producerea a doua bunuri intr-o economie ipotetica: hrana si imbracaminte. O asemenea simplificare permite o reprezentare intr-un spatiu bidimensional si obtinerea unor concluzii cu caracter general.

d)     unele inputuri sunt mai bine adaptate productiei unui bun decat celuilalt.

Data fiind cantitatea si calitatea resurselor numai o cantitate limitata de bunuri poate fi realizata in cadrul economiei. Curba posibilitatilor de productie arata cantitatea maxima ce poate fi produsa dintr-un bun in cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ.

Consideram urmatoarele date posibile privind productia celor doua bunuri la nivelul economiei:

Productia de imbracaminte si hrana la nivelul economiei

Tabelul 1.1

In graficul din figura 1.1 s-au reprezentat bunurile mentionate pe cele doua axe: hrana pe ordonata si imbracamintea pe abscisa.

Hrana

I

5,5 II

5,0 III * Z

4,0

IV

2,5

V

0 1 2 3 4

Imbracaminte

Fig. 1.1 Curba posibilitatilor de productie

Presupunem, pentru inceput, ca decidentii politici din economie opteaza pentru combinatia I. In acest caz, resursele sunt utilizate in intregime pentru productia de hrana, ceea ce se materializeaza intr-un numar de 5,5 milioane unitati de hrana. In schimb, productia de imbracaminte este zero. Daca se doreste realizarea unei productii formata din ambele bunuri atunci productia de hrana se va reduce. In conditiile cantitatii de resurse fixate, dorinta de a produce 1 milion unitati de imbracaminte presupune atragerea de resurse in acest scop, ceea ce se traduce prin reducerea cu 0,5 milioane unitati a productiei de hrana. Continuand rationamentul, orice crestere a productiei de imbracaminte se insoteste de fiecare data de obtinerea unei cantitati mai mici de hrana. In celalalt caz extrem, corespunzator ultimei combinatii din figura, resursele sunt folosite in intregime pentru productia de imbracaminte, determinand un maxim pentru acest bun.

Punctul Z, situat in exteriorul curbei posibilitatilor de productie, reprezinta o combinatie imposibil de realizat datorita insuficientei resurselor. In schimb, orice combinatie situata in interiorul curbei posibilitatilor de productie evidentiaza o productie mai mica, cel putin dintr-un bun, datorata unei gestionari deficitare a resurselor sau unei utilizari partiale a acestora.

Utilizarea integrala a resurselor economice conduce la combinatii intre cele doua bunuri situate de-a lungul curbei posibilitatilor de productie. S-a putut constata ca sporirea productiei de imbracaminte se realizeaza in detrimentul productiei de hrana. Cresterea continua cu cate 1 milion unitati de imbracaminte s-a realizat cu pretul reducerii unor cantitati din ce in ce mai mari din productia de hrana. Astfel, trecerea de la prima combinatie la fiecare dintre celelalte patru combinatii, notate pe grafic, s-a facut cu sacrificiul a 0,5, 1, 1,5 si, respectiv, 2,5 milioane unitati de hrana. Costul de oportunitate al productiei de imbracaminte este dat de productia de hrana la care se renunta.

­ Daca se noteaza cu X productia de imbracaminte si cu Y productia de hrana, atunci costul de oportunitate pentru productia de imbracaminte este DY/DX. Costul de oportunitate pentru imbracaminte arata la cate unitati de hrana se renunta pentru a mari productia de imbracaminte cu o unitate.

Costul de oportunitate al productiei de imbracaminte

Tabelul 1.2

In general, costul de oportunitate este crescator. Datele din tabelul 1.2 confirma acest lucru. Pe masura cresterii productiei de imbracaminte cu cate o unitate, se renunta la o productie din ce in ce mai mare de hrana. Evidenta empirica demonstreaza acest lucru in multe alte cazuri, astfel ca sporirea costului de oportunitate exprima continutul unei legi. Curba posibilitatilor de productie, care este concava inspre origine, releva legea cresterii costului de oportunitate. Din punct de vedere matematic, costul de oportunitate reprezinta panta curbei posibilitatilor de productie. Cum acest cost difera pentru fiecare unitate suplimentara de imbracaminte, panta este diferita in functie de punctul in care ne situam pe curba.

Motivatia economica a cresterii costului de oportunitate rezida in existenta inputurilor specializate, mai productive pentru o anumita destinatie decat pentru alta sau altele. De exemplu, in cazul de fata, pe masura ce productia de imbracaminte creste trebuie sacrificat din ce in ce mai mult din resursele alocate productiei de hrana. Daca consideram pamantul ca resursa pentru ambele bunuri, este logic ca primele suprafete de teren folosite in productia de imbracaminte sa fie mai putin fertile, ceea ce face ca pierderea in termenii productiei de hrana sa fie mai mica. Apoi, pe masura ce productia de imbracaminte se extinde vor fi atrase suprafete de teren din ce in ce mai fertile, iar cantitatea de hrana sacrificata va fi mai mare. In mod similar, se poate rationa daca vor fi considerate si alte resurse decat pamantul.

Legea cresterii costului de oportunitate este relevanta pentru lumea in care traim. De exemplu, o societate decide la un anumit moment de timp intre productia de bunuri civile si productia de bunuri militare. Resursele economice vor fi alocate in aceste scopuri. In cazul declansarii unui razboi, costul de oportunitate al obtinerii bunurilor militare in termenii bunurilor civile creste pe masura ce productia primelor bunuri creste.

In cazul modelului prezentat, costul de oportunitate al unui bun este evidentiat prin sacrificiul celuilalt bun. Resursele pot insa avea mai multe utilizari alternative, astfel ca, in asemenea cazuri, costul de oportunitate al alegerii utilizarii unor resurse pentru obtinerea unui bun reprezinta sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a acestor resurse si este masurat in termenii acestei alternative.

Modificari ale curbei posibilitatilor de productie

Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a influentei unor factori precum:

a)    modificarea ofertei de resurse economice;

b)   ameliorarea calitativa a resurselor economice;

c)    progresul tehnologic;

Deplasarea curbei posibilitatilor de productie spre dreapta demonstreaza faptul ca economia devine capabila sa produca mai multe bunuri si servicii comparativ cu o perioada anterioara.

a) Modificarea ofertei de resurse economice

Daca singura schimbare survenita in economie in cursul unei perioade de timp consta in modificarea volumului factorilor de productie, posibilitatile de productie se modifica si ele.

In figura 1.2 se observa cum curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta, extinzand domeniul combinatiilor posibile pentru cele doua bunuri alese de societate. Zona dintre cele doua curbe reprezinta tocmai ansamblul acestor noi combinatii, imposibil de realizat in situatia initiala.

Factorul cu actiunea cea mai evidenta in cresterea productiei nationale de bunuri si servicii este capitalul. Cresterea sa sub aspect cantitativ potenteaza actiunea factorului uman si natural. Efectul sau consta in sporul productivitatii realizate si mai departe in cresterea bunastarii indivizilor.

Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa si spre stanga, atunci cand, din motive diverse, cantitatea de resurse economice se diminueaza. De exemplu, un razboi care provoaca distrugerea unei parti din capitalul existent, reduce multimea combinatiilor posibile de bunuri.

Hrana

5,9

Noua

5,5 curba

Curba

initiala

0 4 5 Imbracaminte

Fig. 1.2 Modificarea curbei posibilitatilor de productie ca urmare a modificarii volumului de resurse

b) Ameliorarea calitativa a resursurselor economice

Chiar in conditile in care cantitatea de factori de productie nu se modifica, curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca urmare a ameliorarii calitatii factorilor. De exemplu, imbunatatirea competentelor profesionale sub impactul instruirii fortei de munca sporeste neindoielnic outputul obtenabil cu o cantitate data de factori de productie.

Alocarea unei cantitati superioare de resurse economice formarii capitalului uman se va regasi in viitor intr-o cantitate mai mare de productie, chiar daca mai intai aceasta inseamna un cost ca urmare a sacrificarii unor oportunitati prezente (a se vedea, de exemplu, costul de oportunitate al frecventarii unui institut de invatamant superior). Pierderea in outputul curent ar putea fi mai mare sau mai mica decat castigul viitor dupa cum productivitatea resursei vizate este inferioara sau nu asteptarilor.

In mod analog, se rationeaza in ceea ce priveste capitalul. Echipamentele cu perfomante superioare se constituie intr-o sursa de crestere viitoare, ceea ce presupune si progres tehnologic. Grafic, efectul acestui factor de crestere, se poate reprezenta printr-o curba a posibilitatilor de productie asemanatoare cu cea din figura 1.2.

c) Progresul tehnologic

Dezvoltarea si promovarea de noi tehnologii se constituie, in conditiile limitarii resurselor, intr-un factor extrem de important pentru cresterea productiei nationale. De exemplu, o tehnologie moderna cu caracter industrial sporeste productivitatea muncii si, pe aceasta baza, nivelul productiei comparativ cu o perioada anterioara.

Indiferent de domeniul vizat, dezvoltarea noilor tehnologii este insotita de costuri, impunand alocarea alternativa a unor resurse economice al caror castig se va regasi in posibilitatile de productie viitoare. Costurile asociate sunt astfel generate de oportunitatile sacrificate in prezent in favoarea celor viitoare.

Este important de retinut ca progresul tehnologic realizat intr-o singura ramura are un impact favorabil si asupra altor ramuri, chiar daca in acestea din urma tehnologia nu se amelioreaza. Pornind de la exemplul anterior, al unei natiuni care isi utilizeaza resursele in vederea obtinerii a doar doua bunuri, hrana si imbracaminte, imbunatatirea tehnologiei in domeniul productiei alimentare sporeste volumul resurselor posibil de alocat pentru celalalt bun economic. In consecinta, o cantitate data din productia de hrana poate fi insotita de o cantitate sporita din bunul alternativ.

In figura 1.3 este redata aceasta situatie, unde curba posibilitatilor de productie se deplaseaza spre dreapta dar isi mentine punctul de intersectie cu axa OX. Semnificatia acestui fapt consta in aceea ca utilizarea integrala a resurselor pentru obtinerea celui de al doilea bun nu modifica volumul maxim posibil de realizat din primul bun. Zona dintre cele doua curbe semnifica si in acest caz posibilitatile suplimentare generate de o tehnologie alimentara superioara.

In mod analog, o tara care isi amelioreaza tehnologiile in domeniul agricol, va obtine resurse suplimentare pentru dezvoltarea sectoarelor secundar sau tertiar.

Hrana

5,9

Noua

5,5 curba

Curba

initiala

0 4 Imbracaminte

Fig. 1.3 Modificarea curbei posibilitatilor de productie ca urmare a progresul tehnologic intr-o singura ramura

Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale ale economiei

Economia, ca stiinta, este relativ noua prin comparatie cu fizica, chimia, logica sau matematica. Inceputurile stiintei economice coincid cu aparitia mercantilismului in secolele 16 si 17. Sintagma "economie politica" este datorata mercantilistului francez Antoine de Montchrestien care publica in 1616 "Tratat de economie politica". Ulterior, au fost folosite o serie de denumiri alternative pentru stiinta economica, fara ca vreuna dintre acestea sa fie acceptata in mod unanim.

Sensul originar al termenului de economie este destul de indepartat de semnificatia sa actuala. Conform etimologiei, economia era privita ca administrarea gospodariei sau a casei.

In decursul timpului, economia ca stiinta a inregistrat mai multe acceptiuni:

stiinta a avutiei, semnificatie intalnita la clasici. Titlul lucrarii lui A. Smith din 1776 "Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei", este sugestiv pentru rolul economiei din perspectiva clasicilor;

stiinta a schimbului comercial, semnificatie atribuita economiei de catre neoclasici;

stiinta a alegerilor eficace, sens cel mai apropiat de perceptia actuala asupra economiei.

Resursele sunt limitate si au utilizari alternative. Oamenii au aspiratii numeroase, iar nevoile lor raman nelimitate. Satisfacerea acestor nevoi presupune efectuarea unor alegeri. Alegerile privesc selectarea unei utilizari a resurselor din mai multe posibilitati de folosire a acestora. Conform teoriei si practicii economice orice alegere presupune un castig intrevazut si un sacrificiu.        

Cel care decide sa-si foloseasca resursele de care dispune pentru un scop dat adopta un comportament de maximizare a efectelor in conditii de constrangere. De exemplu, producatorul dispunand de un buget limitat va alege cat din acesta va folosi pentru achizitionarea resurselor de capital si cat pentru serviciile de forta de munca, astfel incat profitul sau sa fie maxim. In mod analog, consumatorul decide ce structura a consumului va alege astfel incat sa obtina cea mai inalta satisfactie.

In "Eseu asupra naturii si semnificatiei stiintei economice" L. Robbins defineste stiinta economica drept "stiinta care studiaza comportamentul omului ca relatie intre obiectivele sale si mijloacele limitate care au o utilizari alternative". Acelasi inteles privind stiinta economica il regasim si la alti economisti, precum P. A. Samuelson: "modul in care decidem sa folosim resursele productive rare cu intrebuintari alternative, pentru realizarea unui scop prevazut".

Stiinta economica studiaza, in consecinta, modul in care oamenii decid asupra alocarii resurselor limitate intre utilizarile alternative ale acestora in vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii.

Trebuie precizat ca sarcina economistului este sa furnizeze decidentului (omul politic, consumatorul sau producatorul individual) un fundament rational si nu sa i se substituie. Nu economistul este cel care alege. El investigheaza utilizarile alternative ale resurselor, evidentiaza costul si efectul fiecarei alegeri, tinand seama de mai multe variabile (preturile resurselor, preturile bunurilor si serviciilor, tehnologia disponibila etc.).

Stinta economica raspunde la urmatoarele probleme economice fundamentale:

- CE SI CAT SA SE PRODUCA ? O asemenea intrebare se refera la stabilirea bunurilor si serviciilor care sa se produca in vederea satisfacerii nevoilor, precum si la cantitatile ce trebuie sa se produca din fiecare bun sau serviciu. De exemplu, o natiune trebuie sa decida la un moment daca produce bunuri civile si bunuri militare si in ce cantitati.       

- Cum sA se producA ? Raspunsul la o asemenea intrebare vizeaza alocarea resurselor intre sectoare, intre intreprinderile unui sector precum si combinatia de factori de productie pentru obtinerea bunurilor in cadrul unei intreprinderi.

- Pentru cine sA se producA ? Aici este abordata problema distributiei rezultatelor productiei intre membrii societatii.

Stinta economica include microeconomia si macroeconomia. Analiza economica este, in consecinta, micro si macroeconomica, corespunzator unghiurilor diferite de vedere sau, mai bine spus, nivelurilor de abstractizare.

Microeconomia studiaza problemele economice din perspectiva entitatilor individuale ale unei societati - producatori si consumatori. Ea ofera o imagine, in detaliu a economiei.

Microeconomia interpreteaza comportamentul indivizilor consumatori si intreprinzatori care iau decizii, se informeaza, isi aleg strategiile intre diferite variante de actiune, comparand beneficiile si costurile alternativelor disponibile.

Microeconomia pune un accent deosebit pe modul de formare al preturilor si pe rolul acestora in afaceri si decizii personale. Datorita acestei preocupari privind pretul si schimburile de bunuri si servicii microeconomia este denumita adesea si teoria preturilor.

Analiza microeconomica ofera un punct de vedere util pentru intelegerea comportamentului uman, permitand intelegerea unor probleme sociale si politice.

Macroeconomia studiaza problemele economice din perspectiva societatii in ansamblu. Economia este privita ca un intreg. Sunt analizate performanta generala a economiei si modul cum diferite sectoare sunt legate intre ele. Probleme precum valoarea totala a productiei nationale, capacitatea economiei de a furniza locuri de munca, modificarea puterii de cumparare a monedei, relatiile cu alte economii etc. intra in sfera macroeconomiei. De asemenea, sunt abordate unele dezechilibre majore precum inflatia si somajul, in scopul prevenirii lor. Un asemenea scop este justificat de efectele majore asupra economiei. De exemplu, inflatia erodeaza puterea de cumparare, creaza instabilitate economica, afecteaza competitivitatea firmelor pe piata interna si externa, distorsioneaza alegerile oamenilor. Totodata, macroeconomia studiaza fluctuatiile agregate si sugereaza politici pentru atenuarea efectelor lor negative.

Metoda stiintei economice

Este un fapt binecunoscut ca functionarea economiei nu este perfecta si nici nu place tuturor. De aceea, economistii sunt preocupati nu numai de intelegerea modului de functionare al economiei, ci si de modalitatile de imbunatatire a rezultatelor ce decurg din sarcinile de productie si distributie a bunurilor si serviciilor.

In general, exista opinii foarte diferite privind majoritatea problemelor ce tin de politica economica. De exemplu, oamenii se afla adesea in dezacord in legatura cu scopurile si modalitatile de utilizare a resurselor sau cu natura si marimea interventiei statului in economie. Evaluarea politicilor economice presupune intelegerea corecta a functionarii economiei inainte de realizarea unor predictii privind impactul acestor politici asupra economiei in general.

Stiinta economica poate fi pozitiva sau normativa. Economia pozitiva nu spune daca ceva este bun sau rau ci "ce se intampla daca.." Ca orice stiinta pozitiva ea se ocupa cu relatiile cauza - efect. Concluziile economiei pozitive arata, in consecinta, cum functioneaza economia si indeplinesc rolul de instrument de cunoastere al acesteia. Stiinta economica pozitiva se ocupa de "ceea ce este", furnizand explicatii stiintifice si obiective. Ea este "obiectiva" in acelasi sens ca oricare dintre stiintele fizice. In fizica exista legi ale miscarii si gravitatiei. In economie exista legea cererii si ofertei. Toate afirrmatiile pozitive explica cum se petrec lucrurile si ce cauzeaza aceasta.

Un exemplu de afirmatie pozitiva poate fi urmatorul: daca exista plafoane la importul de produse electronice, atunci pretul produselor video pentru consumatorii interni creste. Un alt exemplu il constituie deficitul bugetului de stat a carui reducere antreneaza scaderea ratelor dobanzilor. Putem sustine sau respinge aceste afirmatii in functie de existenta sau nu a evidentei empirice privind modificarile in preturi, venituri, rate ale dobanzilor ca efect direct al schimbarilor de politica economica.

Economia normativa se ocupa de "ceea ce ar trebui sa fie" in cadrul economiei, aratand cum ar trebui sa functioneze aceasta. Concluziile sale, masurile de politica economica in speta, sunt subiective si depind de interpretarea consecintelor politicilor respective. Ele indeplinesc rolul de ghid de actiune. O afirmatie normativa contine o judecata de valoare, stabilind un standard prin care realitatea poate fi judecata. De exemplu, se sustine ca guvernul are datoria sa protejeze veniturile fiecaruia din societate. Aceasta contine o judecata de valoare privind rolul guvernului. Cand economistii recomanda impozitul progresiv pe venit si programe de securitate sociala ca un fapt "just si echitabil" atunci recomandarile lor se bazeaza pe economia normativa, pe o idee sau pe o filozofie de "justitie sociala".

Stiinta economica normativa se sprijina pe cea pozitiva. Cunostintele furnizate de economia pozitiva fac posibile recomandari normative realiste si fezabile. Spre exemplu, analiza privatizarii conduce la concluzii pozitive si normative. Concluziile pozitive se pot referi la faptul ca eficienta intreprinderilor private tinde sa fie mai mare decat eficienta intreprinderilor de stat. Concluziile normative pot arata ca, in vederea cresterii eficientei economice se impune accelerarea privatizarii intreprinderilor de stat. Un alt exemplu de concluzii pozitive si normative pot fi desprinse din analiza somajului. Concluziile pozitive spun ca existenta somajului face ca productia realizata sa fie mai mica decat cea potentiala. Concluziile normative sustin ca in vederea diminuarii diferentei dintre productia realizata si cea potentiala este necesara reducerea somajului.

Scopul stiintei economice pozitive este construirea de teorii explicative. Daca stiinta economica pozitiva si-ar propune descrierea in detaliu a realitatii atunci nu s-ar ajunge probabil la nici-o concluzie relevanta. De aceea, stiinta economica pozitiva opereaza cu simplificarea realitatii prin construirea unor modele.

Modelul economic constituie o reprezentare simplificata a unui proces sau a unui sistem. El arata actiunea reciproca, inlantuirea si interdependenta anumitor fenomene. In esenta, modelele retin numai acele aspecte care sunt relevante pentru analiza respectiva.

Constructia unui model porneste de la o serie de ipoteze asupra realitatii. Ipotezele opereaza simplificari ale realitatii. Economistul trebuie sa stabileasca variabilele de lucru si relatiile functionale. Pe baza rationamentului, din ipoteze se deduc concluziile. Concluziile teoriilor se folosesc la obtinerea unor predictii asupra realitatii.

Relatiile stiintei economice cu realitatea apar in primul rand la verificarea relevantei concluziilor. Spre deosebire de stiintele exacte, in cazul stiintelor sociale experimentarea este exclusa. Din acest motiv, economistul trebuie sa se multumeasca cu observatii asupra faptelor petrecute concret.

Confruntarea cu faptele conduce fie la acceptarea teoriei, fie la respingerea acesteia. In acest ultim caz, demersul de verificare a teoriei poate continua prin completarea sau modificarea ipotezelor, pe baza observatiilor facute.

Curba posibilitatilor de productie este, s-a vazut, un model simplificat al raritatii si alegerii. La construirea sa, s-au utilizat mai multe ipoteze, precum cea a existentei celor doua utilizari alternative a resurselor. Pe baza observatiilor, s-a desprins concluzia cresterii costului de oportunitate pe masura cresterii productiei unui bun. Legea cresterii costului de oportunitate dobandeste o valabilitate generala, in ciuda simplificarii introduse in model de ipoteza mentionata.

Ipotezele se folosesc la formularea teoriei si nu la testarea valabilitatii acesteia. Corespunzator, analiza critica asupra teoriilor trebuie indreptata asupra realismului predictiilor rezultate din concluzii si nu asupra realismului ipotezelor .

REZUMAT

Nevoile umane sunt nevoi de bunuri si servicii.

Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor umane de bunuri si servicii.

Productia reprezinta procesul folosirii factorilor de productie in vederea obtinerii bunurilor si serviciilor dorite

Factorii de productie, ca intrari pentru orice proces economic, sunt reprezentati de resursele naturale, resursele umane, capitalul si abilitatea intreprinzatorului.

Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al acestora in raport cu nevoile umane nelimitate. Raritatea resurselor reprezinta problema economica fundamentala.

Curba posibilitatilor de productie arata productia maxim posibila dintr-un bun cce poate fi realizata in cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ.

Costul de oportunitate al alegerii utilizarii resurselor pentru un scop dat este sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a resurselor

Stiinta economica studiaza modul in care oamenii decid asupra alocarii resurselor limitate intre utilizarile alternative ale acestora in vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii.

Exista doua ramuri principale ale economiei, microeconomia si macroeconomia. Microeconomia priveste economia din perspectiva participantilor individuali. Deoarece un accent important este pus pe rolul preturilor in afaceri si decizii personale, microeconomia este uneori numita si teoria preturilor. Macroeconomia considera performanta de ansamblu a economiei si modul cum diferitele sectoare se afla in relatie unele cu altele. O atentie deosebita este acordata intelegerii cauzelor somajului si inflatiei.

Analiza pozitiva face predictii assupra impactului schimbarilor in politica economica asupra unor aspecte observabile precum productia si venitul. Analiza pozitiva face afirmatii de genul "daca.atunci". Analiza normativa evalueaza dezirabilitatea rezultatelor alternative in concordanta cu judecati de valoare despre ce este bine sau rau. Afirmatiile normative reprezinta un punct de vedere despre ce anume ar trebui sa realizeze politica economica.

Ñ      Termeni cheie

Resurse economice Productie Factori de productie Natura Forta de munca Capital Capital tehnic Capital fix Capital circulant Capital banesc Abilitatea intreprinzatorului Cost de oportunitate Legea cresterii costului de oportunitate Microeconomie Macroeconomie Economie pozitiva Economie normativa

Intrebari de verificare

Definti nevoile umane si aratati cum pot fi clasificate acestea.

De ce raritatea resurselor este problema economica fundamentala?

Ce semnificatie are curba posibilitatilor de productie?

Oferiti exemple din activitatea dvs. cotidiana privind deciziile adoptate tinand seama de costul de oportunitate.

Ce este stiinta economica?

Explicati, cu ajutorul unui exemplu, diferenta dintre factorii de productie si resursele economice.  

Explicati modalitatile prin care poate fi stimulat spiritul de intreprinzator.

Oferiti exemple de probleme aflate in sfera de studiu a microeconomiei si macroeconomiei.

Oferiti exemple de afirmatii pozitive si normative.

Teste grila

1. Mecanismul prin care resursele sunt organizate pentru a fi folosite in vederea satisfacerii nevoilor societatii este cunoscut sub numele de:

a)    guvern;

b)   societate comerciala;

c)    intreprindere publica;

d)   administratie privata;

e)    economie.

2. Indicati raspunsul corect privind resursele economice:

a)    nu pot fi folosite simultan pentru mai multe destinatii;

b)   societatea trebuie sa aleaga intre destinatiile alternative de folosire a acestora;

c)    modul cum societatile aleg sa le utilizeze se rasfrange asupra performantei macroeconomice;

d)   au un caracter dinamic;

e)    toate cele de mai sus.

3. Factorii de productie reprezinta:

a)    parte a capitalului tehnic;

b)   parte a capitalului banesc;

c)    parte a resurselor economice atrase in procesul economic;

d)   numai obiect al proprietatii publice;

e)    numai obiect al proprietatii private.

4. Capitalul ca factor de productie derivat reprezinta:

a)    bunurile economice care fac obiectul tranzactiilor pe piata;

b)   bunurile produse si destinate producerii altor bunuri si servicii;

c)    capitalul banesc investit in cursul unei perioade pentru achizitionarea de noi echipamente;

d)   sumele imprumutate de la banci pentru finantarea proiectelor investitionale;

e)    echipamentele a caror valoare a fost recuperata de-a lungul timpului.

5. Care dintre urmatoarele resurse nu constituie factori de productie?:

a)    capitalul tehnic;

b)   populatia apta de munca, dar neocupata;

c)    materiile prime, materialele si combustibilul;

d)   populatia ocupata;

e)    constructiile speciale ale societatilor comerciale.

6. Care dintre urmatoarele bunuri apartinand unei societati comerciale au caracter de capital fix ?:

a)    materiile prime si materialele;

b)   combustibilii;

c)    produsele finite;

d)   calculatoarele;

e)    semifabricatele achizitionate de la furnizori.

7. Conceptul de raritate a resurselor semnifica faptul ca:

a)    resursele sunt disponibile in schimbul unui pret;

b)   oferta de resurse este finita;

c)    alegerile individuale sunt inutile;

d)   importul este inevitabil;

e)    resursele sunt insuficiente in raport cu volumul si structura nevoilor.

8. Forma curbei posibilitatilor de productie reflecta:

a)    legea cererii;

b)   legea ofertei;

c)    legea descresterii randamentelor;

d)   legea cresterii costului de oportunitate;

e)    scaderea costului de oportunitate.

9. Costul de oportunitate reprezinta:

a)    valoarea celei mai bune alternative sacrificate de alocare a resurselor;

b)   costul suplimentar pe care-l suporta producatorul atunci cand mareste productia cu o unitate;

c)    valoarea resurselor folosite pentru implementarea unei decizii;

d)   costul celui mai important factor de productie;

e)    cheltuielile efectuate pentru realizarea unei unitati de produs.

10. Un fermier poate cultiva pe o suprafata de teren grau si/sau porumb. Presupunand ca resursele de care dispune sunt folosite integral, se dau urmatoarele combinatii posibile accesibile fermierului:

Costul de oportunitate pentru grau este:

a)    4 tone de porumb;

b)   10 tone de porumb;

c)    0,4 tone de porumb;

d)   2,5 tone de porumb;

e)    nu se poate determina.

11. Cresterea productiei de bunuri realizate in cursul unei perioade de timp la nivelul unei economii nationale ar putea fi provocata de:

a)    cresterea numarului somerilor;

b)   cresterea nivelului general al preturilor;

c)    schimbarea preferintelor de consum ale populatiei;

d)   utilizarea unor tehnologii mai eficiente;

e)    reducerea volumului de resurse disponibile.

12. Care dintre urmatoarele afirmatii exprima cel mai bine scopul economiei ca stiinta?

a)    studiul utilizarii resurselor in vederea obtinerii de bunuri si servicii pentru propria folosinta si pentru schimb;

b)   studiul utilizarii banilor in cadrul unei economii;

c)    distributia venitului intre membrii societatii;

d)   studiul utilizarii resurselor rare, cu intrebuintari alternative, pentru satisfacerea nevoilor nelimitate;

e)    studiul cererii de bunuri si servicii din partea menajelor.

13. Microeconomia se ocupa cu studiul:

a)    agregatelor macroeconomice;

b)   populatiilor;

c)    actiunilor agentilor economici individuali;

d)   politicilor de combatere a somajului;

e)    politicilor de combatere a inflatiei.

14. Microeconomia se ocupa cu studiul:

a)    politicilor de stabilire a preturilor;

b)   deciziilor intreprinzatorilor de optimizare a productiei;

c)    alocarii optime a resurselor;

d)   politicilor antitrust;

e)    toate cele de mai sus.

15. Macroeconomia se ocupa cu studiul:

a)    actiunilor economice ale populatiei unei regiuni;

b)   deciziilor intreprinderilor de mari dimensiuni;

c)    preturilor si productiei intreprinderilor apartinand unei ramuri industriale;

d)   comportamentului economiei privita ca un intreg;

e)    alocarii resurselor economice la nivelul producatorului individual.

16. . face afirmatii despre "ce ar trebui sa fie", in timp ce .face afirmatii despre "ceea ce este" bazate pe evenimente observabile si posibil de verificat:

a)    analiza pozitiva/analiza normativa;

b)   analiza normativa/analiza pozitiva;

c)    macroeconomia/microeconomia;

d)   microeconomia/macroeconomia.