ANALIZA FINANCIARA

Analiza financiara este activitatea de diagnosticare a starii de performanta financiara a intreprinderii, la incheierea exercitiului. Ea isi propune sa stabileasca punctele tari si punctele slabe ale gestiunii financiare, in vederea fundamentarii unei noi strategii de mentinere si de dezvoltare, intr-un mediu concurential. Analiza financiara face obiectul preocuparilor externe ale partenerilor economici si financiari-bancari, pentru fundamentarea unor posibile actiuni de cooperare. Atat analiza interna, cat si cea externa au ca obiectiv determinarea rentabilitatii si a riscului si, in final, a valorii intreprinderii. Sursa de date pentru analiza financiara o constituie documentele contabile de sinteza: bilantul, contul de rezultate si anexa la bilant.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Analiza financiara urmareste sa evidentieze modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt (obiectiv al analizei pe baza de bilant) si treptele de acumulare baneasca, de rentabilitate ale activitatii intreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit si pierderi). Bilantul sintetizeaza starea patrimoniala a intreprinderii la un moment dat, in timp ce contul de rezultate sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, de prelucrare si de iesire, pe perioada considerata. Informatia comuna, care se intalneste in cele doua documente de sinteza, este rezultatul net (profitul sau pierderea), ca o reflectare a rentabilitatii intreprinderii (intrari, prelucrari, iesiri) si a noii stari patrimoniale a acesteia.

Descrierea contabila. Situatia neta

Ca reflectare a starii patrimoniale, bilantul, stabilit la sfarsitul periodei de gestiune (numita si exercitiu financiar), descrie separat elementele de activ si de pasiv ale intreprinderii.

Activul se compune din (1) bunuri detinute de intreprindere (drepturi de proprietate exercitata asupra lucrurilor) si (2) creante (drepturi asupra tertilor).

Pasivul se compune din capitaluri proprii si, intr-o masura considerabila, din datorii contractate de intreprindere si nerambursate inca.

Diferenta dintre activul total si datoriile totale contractate da o prima si principala evaluare (contabila) a intreprinderii, la data inchiderii exercitiului. Aceasta ecuatie fundamentala a bilantului reda situatia neta a intreprinderii, respectiv averea neta a actionarilor (activul neangajat in datorii):

SITUATIA NETA = ACTIV - DATORII

ACTIV	CPR	ACTIV	DATORII
	DATORII	PIERDERE 20	CPR = 10

( + ) SN = -10 ( - )

Determinarea situatiei nete

Situatia neta este cel mai adesea pozitiva si crescatoare, ca efect al unei gestiuni economice sanatoase. Aceasta situatie marcheaza atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finantat din aceste capitaluri. Cresterea situatiei nete este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de acumulari: provizioane reglementate, reporturi din exercitiul precedent, subventii etc.

Situatia neta poate avea, in cazuri prefalimentare, valoare negativa. Aceasta semnifica o depasire a activului real, de catre datoriile totale contractate de intreprindere. O astfel de situatie neta este consecinta incheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare.

Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperita ramane in sarcina creditorilor, ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al intreprinderii.

Situatia neta poate indica, deci, o imbogatire (o crestere a capitalurilor proprii), in cazul realizarii si reinvestirii de beneficii sau, dimpotriva, o saracire (o micsorare a capitalurilor proprii), in cazul inchiderii exercitiului cu pierderi.

SNO = 1.500 - (300 + 200) = 1.000

Societatea UNIREA S.A.

Bilant simplificat

- valori in mil. lei-

Situatia neta, la 3l.XII.N, este egala cu capitalul propriu si la 3l.XII.N+1, este egala cu capitalul propriu (1000) plus profitul net al exercitiului (200):

SN1 = 2000 - (300 + 500) = 1.200

Cresterea situatiei nete, de la un exercitiu la altul, reda o imbogatire patrimoniala a intreprinderii, o crestere a valorii acesteia.

DSN = 1.200 -1.000 = 200

Activele circulante si lichiditatile au crescut cu 600 (1300-700), pe seama amortizarii unei parti din valoarea imobilizarilor corporale (100), a profiturilor nete (200) si a cresterii datoriilor de exploatare (catre furnizori, cu 300).

Fondul de rulment

Bilantul este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar al intreprinderii, la incheierea exercitiului, de reflectare materiala (prin active) a modului de utilizare a capitalurilor proprii si imprumutate. Bilantul ofera, deci, criterii de apreciere a echilibrului financiar, la un moment dat si baza de calcul pentru elaborarea bugetelor intreprinderii.

Din punct de vedere financiar, fiecare element de activ reprezinta o reducere de fonduri banesti, in vederea constituirii unei structuri de productie, adecvate intentiilor productive ale intreprinzatorilor . Asa cum s-a mentionat, elementele de activ sunt structurate, dupa gradul lor de lichiditate (posibilitatea de a fi transformate in bani), in intentia de a obtine cea mai operativa recuperare a capitalurilor investite si o rentabilitate ridicata. In bilant se inscriu, mai intii, activele cele mai putin lichide (cu perioada cea mai mare de recuperare): imobilizarile necorporale (brevete, licente, marci de fabrica si comerciale, studii etc), corporale (terenuri, cladiri, masini, utilaje, instalatii etc.) si financiare (participatii, titluri cumparate etc). Datorita rotatiei lente a capitalurilor investite in aceste active, ele se mai numesc si alocari permanente (stabile).

Se inscriu apoi activele circulante (stocuri, creante, lichiditati), mult mai lichide decat imobilizarile, din care cauza ele sunt numite si alocari ciclice (temporare), recuperarea capitalurilor investite facandu-se dupa incheierea unui ciclu de exploatare (aprovizionare, productie, desfacere). In cele din urma, in activul bilantului se inscriu eventualele pierderi, care se asimileaza cu o diminuare (o distrugere) de capitaluri proprii.

Pasivul bilantului reflecta, din punct de vedere financiar, sursele de provenienta a capitalurilor proprii si imprumutate. Pasivele sunt structurate dupa gradul (ordinea) de exigibilitate (insusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Mai intai, se inscriu capitalurile proprii provenite de la asociati, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve) si din surse publice (subventii, provizioane reglementate). In mod practic, aceste surse nu au o scadenta (decat in situatii limita, de faliment), nu sunt, deci, exigibile, si de aceea, se mai numesc surse permanente (stabile). Tot in categoria surselor permanente se inscriu si datoriile financiare, respectiv imprumuturile contractate pe termen lung, cu scadenta mai indepartata.

Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, decontari) sunt cele mai exigibile, si de aceea sunt numite surse ciclice (temporare). In cea mai mare parte, ele sunt contractate pentru necesitati de productie si le intalnim, adesea, sub denumirea de datorii (ale ciclului) de exploatare.

Alocarile permanente (in imobilizari) sunt, in principiu, acoperite din surse permanente (capitaluri proprii si datorii financiare). Cu cat sursele permanente sunt mai mari decat necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, cu atat intreprinderea dispune de o marja de securitate, care o pune la adapost de evenimente neprevazute.

Acest surplus de surse permanente, angajat de ciclul de finantare al investitiilor, poate fi 'rulat' pentru reinnoirea stocurilor si creantelor. Aceasta utilizare potentiala a marcat si denumirea lui, si anume aceea de fond de rulment. El este expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la infaptuirea echilibrului finantarii pe termen scurt.

FOND DE RULMENT = SURSE PERMANENTE - ALOCARI PERMANENTE

= (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizari nete (fara amortizari)

Reluand exemplul societatii UNIREA S.A., fondul de rulment (FR), la inceputul (0) si la sfirsitul (1) exercitiului contabil, este dupa cum urmeaza:

FR0 = (1000 + 300) - 800 = 500

FR1 = (1000 + 200 + 300) - 700 = 800

D FR = 800 - 500 = 300

Cresterea fondului de rulment reflecta alocarea tuturor acumularilor nete ale exercitiului anterior (beneficii reinvestite de 200 si amortizari de 100), in cresterea activelor circulante.

Determinarea, prin calcul, a fondului de rulment si neinscrierea lui distincta intr-un post de pasiv al bilantului este o consecinta a gestiunii globale si unitare a fondurilor intreprinderii, fara a separa distinct fondurile pentru investitii de cele pentru productie.

Utilizarea globala, fara destinatii prestabilite a fondurilor banesti, da intreprinderii libertatea de a le aloca acolo unde nevoia de finantare impune acest lucru, fie ca este vorba de investitii, de productie, sau de cercetare etc.

Aceasta libertate este insotita, insa, de o mare responsabilitate in privinta elaborarii unei politici coerente de finantare a intreprinderii, in masura sa asigure dezvoltarea echilibrata a tuturor sectoarelor de activitate si sa determine succesul societatii, in raport cu concurenta. Nu pot fi neglijate necesitatile de finantare ale investitiilor (cu efecte benefice in timp) pentru necesitati stringente de finantare ale productiei (cu efecte imediate), intrucat se afecteaza strategia de dezvoltare a intreprinderii, in raport cu o piata libera, deschisa pentru concurenta, dupa cum nici preponderenta finantarii dezvoltarii, in detrimentul productiei, nu poate fi acceptata in acelasi context al unei politici financiare echilibrate a intreprinderii. S-ar inregistra, in acest din urma caz, un fond de rulment negativ, cu implicatii serioase asupra trezoreriei si, deci, a capacitatii ei de plata.

FR = (20 + 10) - 35 = - 5

A se vedea exemplul precedent.

Structura bilantului pentru calculul fondului de rulment

- in procente fata de totalul bilantului -

A P

Imobilizari	Capitaluri proprii Datorii financiare 10%
Activ Circulant	Datorii de exploatare Credite de trezorerie

Marimea negativa a fondului de rulment reflecta absorbirea unei parti din sursele temporare pentru finantarea unor necesitati permanente, contrar principiului de gestiune financiara: la necesitati permanente se aloca surse permanente. Gradul de indatorare pe termen scurt este foarte mare (70%), ceea ce face destul de vulnerabila trezoreria intreprinderii, iar existenta intreprinderii este, deci, periclitata.

Nevoia de fond de rulment

Necesitatile de finantare ale productiei, respectiv ale ciclului de exploatare sunt acoperite, in cea mai mare parte, din surse temporare corespunzatoare (datorii de exploatare: furnizori, creditori etc). Diferenta dintre necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare si datoriile de exploatare este numita nevoia de fond de rulment.

NEVOIA DE FD. RULMENT = ALOCARI CICLICE - SURSE CICLICE

= (Stocuri + Creante) - Datorii de exploatare

Daca aceasta diferenta este pozitiva, atunci ea semnifica un surplus de nevoi temporare (ciclice), in raport cu sursele temporare (ciclice) posibile de mobilizat. O atare situatie poate fi judecata ca fiind normala, daca este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. Altfel, nevoia de fond de rulment poate evidentia un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor si a creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au incetinit incasarile si s-au urgentat platile).

Daca nevoia de fond de rulment este negativa, atunci ea semnifica un surplus de surse temporare (ciclice), in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciata pozitiv, daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai relaxate. In caz contrar, aceasta nu poate fi decat consecinta unor intreruperi temporare in aprovizionarea si reinnoirea stocurilor.

Trezoreria neta. Cash-flow-ul

Daca fondul de rulment, la un moment dat (al incheierii exercitiului contabil), este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finantare se regaseste sub forma unei trezorerii nete, concretizata in disponibilitati banesti in conturi bancare si in casa.

TREZORERIA NETA = FOND RULMENT - NEVOIA DE FD. RULMENT

Trezoreria neta este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente. Inregistrarea unei trezorerii nete, in cadrul mai multor exercitii succesive, demonstreaza succesul intreprinderii in viata economica si posibilitatea plasarii rentabile a disponibilitatilor banesti pentru intarirea pozitiei ei pe piata.

Trezoreria neta pozitiva este rezultatul intregului echilibru financiar al intreprinderii.

Exercitiul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar, expresie concreta a profitului net din pasivul bilantului. Acest excedent de trezorerie urmeaza sa fie plasat eficient si in deplina siguranta pe piata monetara si/sau financiara. Plasamentul monetar sau financiar urmareste trei obiective : (1) lichiditatea valorilor mobiliare de plasament (VMC) cumparate, (2) rentabilitatea VMC si (3) securitatea VMC. De aceea, se recomanda cumpararea unor VMC usor negociabile si cu o buna reputatie pe piata de capital (vezi cap.l0).

Trezoreria neta negativa evidentiaza un dezechilibru financiar, la incheierea exercitiului. Deficitul monetar, astfel constatat, a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie sau de scont). In aceasta situatie se urmareste obtinerea celui mai mic cost al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

Exemplu:

Revenind la situatia financiara a societatii UNIREA S.A., se pot determina nevoia de fond de rulment (NFR) si trezoreria neta (TN), la inceputul (0) si la sfarsitul (1) exercitiului:

NFRO = (300 + 300) - 200 = 400

TNO = 500 - 400 =100 disponibilitati banesti

(lichiditati)

NFR1 = (400 + 600) - 500 = 500

TN1 = 800 - 500 = 300 disponibilitati banesti

Cresterea trezoreriei nete, pe perioada exercitiului financiar, reprezinta 'cash -flow'-ul perioadei (CF), respectiv fluxul monetar net al exercitiului:

CF = TN1 - TN0 = 300 -100 = 200

In conditiile constantei nevoii de fond de rulment, cash-flow-ul ar fi egal cu profiturile nete si amortizarile acumulate si ar exprima disponibilitatea monetara efectiva pentru dezvoltarea si prosperitatea intreprinderii. Un cash-flow pozitiv se interpreteaza ca o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor. Acesta reprezinta o imbogatire a activului real, o confirmare a majorarii averii proprietarilor. Un cash-flow negativ sugereaza o diminuare a capacitatii reale de finantare a investitiilor. In consecinta, acesta semnifica o saracire a activului net real, o reducere a valorii proprietatii.

In acest moment al analizei financiare, se poate concluziona ca trezoreria este determinata de rentabilitatea economica.

Este usor de demonstrat ca, intre rentabilitate si lichiditate (reflectata in trezorerie), sunt relatii de interconditionare. Profiturile suplimentare,obtinute prin cresterea rentabilitatii, vor fi repartizate pentru finantarea actiunilor de modernizare si de cointeresare a factorilor de productie (natura, munca si capitalul). Factorii de productie, astfel stimulati, vor determina o accelerare a rotatiei capitalurilor intreprinderii, iar gradul mai ridicat de lichiditate este un factor de sporire a rentabilitatii.

Totodata, se remarca dependenta trezoreriei si fata de variatia nevoii de fond de rulment, respectiv a decalajelor intre incasarile creantelor si platile datoriilor scadente.

In aceste conditii, o intreprindere rentabila nu are, in mod automat, si o trezorerie neta pozitiva, aceasta din urma depinzand de variatiile necesitatilor de finantare si, mai departe, de variatiile termenelor de scadenta a incasarilor si a platilor.

Pregatirea informatiei contabile pentru analiza financiara

Structura bilantului contabil se apropie tot mai mult de o prezentare functionala (pe activitati) a datelor contabile, in detrimentul unei prezentari, dupa criterii financiare, de lichiditate si exigibilitate. De aceea, este necesara o tratare prealabila a datelor contabile pentru adaptarea lor la criteriile care permit o analiza financiara semnificativa si traditionala. In acest sens, sunt utile detalierile care se fac in Anexa la bilant privind lichiditatea activelor, indeosebi a creantelor si exigibilitatea pasivelor, mai cu seama a datoriilor intreprinderii. Se ajunge, astfel, la constructia unui 'bilant financiar', in care clasamentul posturilor de activ si de pasiv se face, exclusiv, dupa criteriile de lichiditate si de exigibilitate . Aceasta nu pune in discutie, sub nici o forma, valoarea informativa a datelor contabile in structura actuala de prezentare si nici nu se constituie ca o unica modalitate de prezentare, in viitor, a structurii bilantului. In raport cu nevoile de informare asupra vietii economice a intreprinderii, responsabilii in metodologia contabilitatii vor adopta solutia pe care o considera cea mai adecvata obiectivelor evidentei contabile.

Pentru a respecta cat mai fidel criteriul lichiditatii, activele fixe (imobilizarile =IMO) se vor prezenta in urmatoarea succesiune:

1) imobilizarile din afara activitatii curente (de exploatare), privind terenurile neutilizate, casele de locuit etc. si care nu participa la functionarea intreprinderii. Ele reprezinta un fel de plasament in active fizice, ce pot reprezenta o rezerva de capitaluri, eventual, disponibile cand situatia financiara ar impune lichidarea lor. Altfel, lichiditatea lor este foarte slaba;

2) imobilizarile necorporale neamortizabile care se refera la drepturile de dispozitie achizitionate (fondul de comert pentru atragerea clientilor, pentru firma, nume comercial etc.) si care au o lichiditate slaba;

3) imobilizarile corporale neamortizabile (terenurile) care au, de asemenea, o lichiditate slaba;

4) imobilizarile necorporale amortizabile (brevete, licente, cheltuieli de infiintare etc.) devin lichide, pe masura repartizarii cheltuielilor, ocazionate de acestea, asupra mai multor perioade de gestiune;

5) imobilizarile corporale amortizabile care devin lichide pe masura amortizarii lor;

6) imprumuturile acordate filialelor sub forma de avansuri permanente, in contul curent al acestora, ca mijloc de finantare in cadrul unui program de dezvoltare si care sunt rambursabile pe termen lung;

7) participatiile, sub forma de actiuni sau parti sociale, pe care intreprinderea le detine in permanenta pentru a controla o alta societate sau pentru a exercita, in cadrul acesteia, o influenta predominanta. Titlurile de participatie au o lichiditate slaba tocmai pentru a pastra acest control sau influenta si aceasta lichiditate slaba le diferentiaza de valorile mobiliare de plasament, care sunt disponibile si pot fi lichidate pe piata financiara fara a se pune problema pierderii unei pozitii in conducerea altei societati. Titlurile de participatie nu pot fi amortizate, cedarea lor se impune numai in situatii financiare critice;

8) alte imobilizari financiare (dobanzi calculate si cu scadenta amanata, imprumuturi catre terti, depozite si cautiuni).

Activele circulante (ACR) sunt mai lichide decat activele fixe, putand fi rapid transformate in moneda. Durata recuperarii capitalurilor banesti alocate in aceste active este mai scurta si, de aceea, ele mai sunt numite si decalaje de plati nefavorabile. Din momentul platii aprovizionarilor si cheltuielilor de productie pana in momentul incasarii produselor vandute este un decalaj de plati nefavorabil. In compensare, pasivele stabile circulante sunt numite decalaje de plati favorabile (ex. platile pentru furnizori, salarii, asigurari etc.), motiv pentru care se urmareste echilibrul dintre aceste decalaje de plati.

Gradul de lichiditate al activelor circulante este variabil in functie de diversitatea lor:

1) Stocurile si produsele in curs (de fabricatie) sunt, in continuare, prezentate in functie de natura lor si de activitatea intreprinderii (care determina importanta riscurilor pe care le presupune detinerea unui stoc):

- stocurile curente (de tranzactie)

- stocurile de siguranta

Ambele formeaza categoria de stoc util, necesar pentru functionarea normala a intreprinderii. Daca avem in vedere ca reconstituirea acestui stoc este permanenta pentru a nu pune in pericol viata intreprinderii, acest stoc poate fi privit ca un element complementar al activelor fixe (reprezentand o alocare permanenta de fonduri banesti).

- stocurile de speculatie, a caror existenta este legata de variatiile asteptate (previzibile) in evolutia preturilor. Miscarea lor este o problema de plasament, care face arbitrajul intre detinerea pe termen scurt fie de bunuri reale, fie de moneda.

In cadrul acestor categorii de stocuri, lichiditatea este diferita, in functie de natura activelor circulante constitutive, respectiv de pozitia lor in cadrul ciclului de exploatare:

materii prime, produse in curs de fabricatie, semifabricate, produse finite, marfuri;

2) Creantele din activitatea curenta (din exploatare) cuprind creante in curs de incasare (nematerializate) si efecte de comert;

3) Alte creante pe termen scurt regrupeaza creantele cu scadente mai mici de un an, provenite din operatiuni financiare, cum ar fi avansurile pe termen scurt acordate filialelor;

4) Valorile mobiliare de plasament cuprind active monetare si financiare cumparate si care nu sunt necesare pentru controlul sau exercitarea unei anumite influente asupra altei societati. Ele pot fi cedate imediat pe piata financiara si au, de aceea, un grad ridicat de lichiditate (daca piata le absoarbe);

5) Conturile de regularizare de activ se refera la cheltuielile anticipate si la cheltuielile ce urmeaza a se repartiza pe mai multe perioade de gestiune;

6) Disponibilitatile (DPB) se refera la ansamblul mijloacelor de plata in conturile bancare si in casa. Au cel mai ridicat grad de lichiditate dar, prin politica de investitii sau prin politica de plasament, soldul lor devine, adesea, simbolic.

Structura pasivului, dupa criteriul exigibilitatii, grupeaza posturile de pasiv in doua mari categorii:

- capitalurile proprii;

- datoriile.

Capitalurile proprii au o exigibilitate nula, intrucat capitalul, mobilizat de la asociati sau conservat prin reinvestirea profiturilor, este definitiv la dispozitia intreprinderii, pe toata durata ei de viata.

Analiza datoriilor, in functie de gradul lor de exigibilitate, are o mare importanta pentru evaluarea riscului financiar pe care il implica indatorarea intreprinderii. Astfel ca, gruparea acestora in datorii financiare (pe termen lung si mediu) si datorii de exploatare (pe termen scurt) trebuie dispusa, in functie de scadenta obligatiilor de plata. In acest sens este utila situatia scadentelor, creantelor si datoriilor ce poate fi intocmita in functie de durata acestora daca datele contabile permit aceasta separare.

Adecvarea datelor contabile, pentru nevoile de analiza financiara, conduc la urmatoarea configuratie a bilantului financiar . In sinteza, bilantul financiar cuprinde doua parti, cu o stransa corespondenta a elementelor componente de activ cu cele de pasiv;

Gruparea creantelor si datoriilor, in functie de durata achitarii lor

1) partea de sus (HAUT) pentru reflectarea echilibrului financiar pe termen lung, cu imobilizari in activ (IMO), carora le corespund capitalurile permanente (CPM) in pasiv;

2) partea de jos (BAS) pentru surprinderea echilibrului financiar pe termen scurt, cu active circulante (ACR) si disponibilitati banesti (DPB) in activ, in corespondenta cu datorii de exploatare (DEX) si credite de trezorerie (CRT) in pasiv 5.

In expresia algebrica:

Activ = IMO + ACR + DPB

Pasiv = CPM + DEX + CRT

Astfel grupate, posturile de bilant pun in evidenta doua reguli principale ale finantarii:

1) Nevoile permanente de alocare a fondurilor banesti se vor acoperi din capitaluri permanente, indeosebi din capitaluri proprii.

ACTIV PASIV

Sinteza bilantului financiar

2) Nevoile ciclice (temporare) se vor acoperi din surse ciclice (temporare),

Nerespectarea acestor reguli sau, altfel spus, abaterea de la disciplina financiara, va determina o situatie financiara critica, in sensul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, inainte ca activele fixe, cumparate din aceste surse, sa intre in functiune sau inainte de degajarea surplusului monetar din vanzari, corespunzator amortizarii respectivelor active fixe. In plus, dobanzile, comisioanele si garantiile la creditele pe termen scurt sunt mai costisitoare decat la cele pe termen lung.

Indicatori ai echilibrului financiar

In principiu, ca regula generala a echilibrului financiar al intreprinderii, o parte din capitalurile permanente este destinata acoperirii nevoilor ciclice (temporare), reinnoibile permanent in cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale intreprinderii. Asa cum am amintit, stocurile si creantele, care se reconstituie permanent, pot fi considerate nevoi stabile (permanente ca si activele fixe) si care, prin urmare, necesita surse stabile (permanente) de finantare.

Aceasta regula specifica de finantare a activelor circulante este realizata prin existenta fondului de rulment, parte din capitalurile permanente degajate de partea de sus (HAUT) a bilantului, pentru a acoperi nevoi de finantare din partea de jos (BAS) a bilantului. Aceasta pozitie strategica a fondului de rulment, de a face legatura intre partea de sus si partea de jos ale bilantului, ii confera o valoare informativa deosebita, conducand la aprecierea, aproape unanima a analistilor financiari, ca fondul de rulment reprezinta cel mai important indicator al echilibrului financiar al intreprinderii. In cele din urma, el este rezultatul arbitrajului intre finantarea pe termen lung si finantarea pe termen scurt.

Sunt analisti financiari care apreciaza ca, dimpotriva, nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar, intrucat evidentiaza acele nevoi temporare reinnoibile permanent in cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale intreprinderii. Aceste nevoi au ramas neacoperite din surse temporare si reinnoibile in cadrul acelorasi cicluri de exploatare. Aceasta apreciere porneste de la analiza calitativa a ciclului de exploatare, privind capacitatea acestuia de a-si echilibra nevoile ciclice din surse ciclice de capital. Partea ramasa neacoperita financiar trebuie sa fie egala sau inferioara fondului de rulment, altfel calitatea necorespunzatoare a activitatii de exploatare conduce la un dezechilibru financiar care va afecta exercitiile financiare viitoare sau care pune in pericol integritatea capitalurilor proprii.

In starea de echilibru financiar, fondul de rulment ar trebui sa fie egal cu nevoia de fond de rulment si sa degaje o trezorerie neta pozitiva, respectiv sa echilibreze partea de jos (BAS) a bilantului:

FR = (ACR + DPB) - ( DEX + CRT)

Din relatia de mai sus, rezulta, prin comutativitate, ca fondul de rulment este egal cu nevoia de fond de rulment plus trezoreria neta, oricare ar fi situatia acesteia (pozitiva sau negativa):

FR = (ACR - DEX) + (DPB - CRT)

de unde ecuatia de echilibru financiar care urmeaza:

FR = NFR + TN

Din ultima relatie se desprinde ideea ca principala componenta a echilibrului financiar este nevoia de fond de rulment, indicator a carei marime este dependenta, in mod direct proportional, de cifra de afaceri si poate fi previzionata in functie de politica viitoare a conducerii intreprinderii, privind vanzarile. Daca nu intervin modificari importante in partea de sus a bilantului, aceasta corespondenta a nevoii de fond de rulment cu cifra de afaceri are o anumita stabilitate, ceea ce permite o buna previziune a echilibrului financiar al intreprinderii (vezi metoda normativa prezentata in capitolul urmator).

Fondul de rulment poate fi analizat, in continuare, in functie de structura capitalurilor permanente :

- capitaluri proprii (CPR)

- datorii financiare (DFN).

Aceasta analiza ar pune in evidenta masura in care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii, respectiv gradul de autonomie a intreprinderii. Indicatorul care releva gradul de autonomie, de libertate in luarea unor decizii de investitii privind dezvoltarea intreprinderii, este fondul de rulment propriu (FRP), adica excedentul de capitaluri proprii fata de imobilizarile nete, excedent determinat dupa repartitia profitului, rezultat la incheierea exercitiului financiar. El se determina, deci, dupa relatia:

FRP = CPR - IMO

FRP1 = 1200 - 700 = 500

Se intelege ca rezultatul acestei relatii de calcul poate lua si valori negative si, in acest caz, se evidentiaza masura indatorarii pe termen lung, pentru nevoi de finantare pe termen scurt, gradul de dependenta al activitatii de exploatare fata de piata de capitaluri. De aceea, numim rezultatul negativ de mai sus fond de rulment imprumutat

FRI = FR - FRP

FRI = 20 - 30 = -10

FR = 50 - 30 = 20 FR = 50 - 40 = 10 FR = 30 - 50 = -20 FRP = 40 - 10 = 10 FRP = 30 - 40 = -10 FRP = 20 - 50 = -30

FRI = 20 - 10 = 10 FRI = 10-(-10) = 20 FRI =-20 -(-30) = 10

Corelatia dintre fondul de rulment si autonomia financiara a intreprinderii

Exemplul cifric demonstreaza ca nu intotdeauna existenta unui fond de rulment pozitiv (+10%) reprezinta un echilibru financiar, in conditii de autonomie financiara. In fapt, fondul de rulment de mai sus este un fond de rulment imprumutat (-l0%) iar marja de siguranta pe care acest fond o asigura pentru finantarea activitatii de exploatare, pune la adapost intreprinderea numai in privinta scadentei acestei indatorari (care este mai indepartata) dar nu o acopera, in perspectiva, de riscul insolvabilitatii.

Fondul de rulment minim necesar

Fondul de rulment, ca excedent al capitalurilor permanente in raport cu imobilizarile nete are, pe termen scurt, un caracter relativ stabil. Daca nu au loc investitii importante si nici operatiuni financiare pe termen lung, putem asista la o crestere progresiva a fondului de rulment, ca urmare a autofinantarii, respectiv a acumularilor succesive de amortizari, provizioane si profituri nete nerepartizate.

In conditiile in care nevoia de fond de rulment nu inregistreaza aceeasi evolutie progresiva, putem asista la o crestere, de asemenea progresiva a trezoreriei nete care , in lipsa unui plasament rentabil, se poate regasi sub forma unor disponibilitati lenese (trandave). Deci este o situatie de echilibru financiar, cu suficienta marja de securitate fata de riscurile activitatii economice, totusi fondul de rulment excedentar are un cost de oportunitate ridicat, respectiv o diferenta semnificativa intre rentabilitatea activitatii economice a intreprinderii si rentabilitatea plasamentului, pe termen scurt, a trezoreriei nete pozitive. Aceasta situatie este rezultatul unei politici generale de prudenta si de intarire a autonomiei. Dimpotriva, in cazul unei politici ofensive de crestere a capacitatilor de productie sau de diversificare a activitatii, prin cumpararea de participatii la alte societati, capitalurile permanente absorbite in aceste active fizice sau financiare, degaja un fond de rulment inferior nevoii de fond de rulment. Acoperirea deficitului de fond de rulment necesita apelarea la credite pe termen scurt, al caror cost este ridicat atat in ceea ce priveste rata mai ridicata a dobanzii, cat si exigibilitatea ridicata a acestora. Aceste credite pun permanent problema renegocierii conditiilor de creditare. O asemenea situatie de deficit a fondului de rulment apare si in cazurile unor activitati economice cu rentabilitate insuficienta, pentru acoperirea costurilor capitalurilor proprii (dividendele) si ale celor imprumutate (dobanzi, comisioane etc.). De aceea, este recomandata acea politica generala de echilibru care sa mentina fondul de rulment la nivelul mediei fluctuatiilor nevoii de fond de rulment, aceasta fiind marimea minim necesara a fondului de rulment. Fondul de rulment optimal este cel care mentine echilibrul financiar al intreprinderii la cel mai scazut cost al procurarii capitalurilor.

Valori              NFR FR>NFR

FR = NFR

(+)TN (medie)

(-)TN FR < NFR

Timp

Politici de asigurare si mentinere a echilibrului financiar pe termen scurt

Aceasta ultima politica de echilibru, intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment, este si cea care asigura cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate si lichiditate: diminuarea disponibilitatilor 'lenese' va determina cresterea rentabilitatii, iar reducerea solicitarii la creditele pe termen scurt va determina cresterea capacitatii de plata, respectiv cresterea autonomiei financiare a intreprinderii.

Analizand echilibrul financiar pe termen scurt, cel reflectat in partea de jos (BAS) a bilantului, putem calcula fondul de rulment ca diferenta intre activul circulant total (inclusiv lichiditatile sub forma disponibilitatilor banesti) si datoriile pe termen scurt, inclusiv soldul creditelor bancare pe termen scurt:

FR = (ACR + DPB) - (DEX + CRT)

FR1 = (1000 + 300) - (500 + 0) = 800

Cum se dovedeste si prin exemplul cifric, ambele relatii de calcul ale fondului de rulment sunt valabile, punand in evidenta faptul ca nu exista decat o singura problema in intreprindere, cea a finantarii. Dar aceasta problema principala poate fi abordata din doua unghiuri de vedere, nu contradictorii, ci, dimpotriva, complementare: cel al finantarii pe termen lung si cel al finantarii pe termen scurt . Optiunea pentru una sau alta din caile de finantare sau, mai degraba, optimizarea raportului dintre acestea sunt obiective ale politicii financiare, motivate de cresterea valorii intreprinderii, prin reducerea costului mediu ponderat al capitalului.

Bilantul financiar in lista, la valoarea bruta contabila

Intr-o optica de analiza prin fluxuri financiare, care sa elimine deformarile indicatorilor financiari datorate politicii de amortizare si politicii de dividend, se utilizeaza bilantul financiar cu active, in valoare contabila bruta (valoarea de intrare a lor in contabilitate).

Un astfel de bilant conduce la determinarea unor indicatori reali si comparabili ai echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt. Analiza financiara devine, astfel, mult mai pertinenta si permite obtinerea unor referinte informative mult mai fiabile.

Pentru atingerea acestor rezultate este suficient ca, in calculul FR, NFR si deci al TN, sa se opereze cu valorile brute ale surselor de capital si ale alocarilor acestora in active fizice, financiare si monetare. Astfel, capitalurile proprii sunt luate in calcul FR la valoarea lor bruta, inainte de distribuirea (repartizarea) profiturilor. Influenta politicii de dividend este, deci, exclusa.

Tot astfel, imobilizarile sunt evaluate la valoarea bruta (de inventar), fara deducerea amortizarilor. Acestea ar influenta valoarea neta a imobilizarilor, in raport cu politica de amortizare promovata de intreprindere. De aceea, capitalurile permanente vor include si valoarea amortizarilor .

Bilant financiar cu activele in

valoarea bruta contabila

ANALIZA REZULTATELOR INTREPRINDERII

Continutul si determinarea rezultatelor

Avand libertatea sa desfasoare orice activitate economica legala care sa conduca la o rentabilitate scontata, intreprinderea concentreaza o complexitate de actiuni economice si financiare. Drept urmare, veniturile si cheltuielile sunt generate, in principal, de trei domenii de activitate .

de exploatare (de baza), privind sectoarele industrial, investitional, comercial si/sau de prestari de servicii;

financiara, privind participatiile la capitalurile altor societati si alte actiuni de plasament. Ambele formeaza activitatea curenta a intreprinderii;

exceptionala, privind amenzile si penalitatile pentru cumparari si pentru vanzari (percepute sau platite de intreprindere din operatiuni de gestiune), privind cesiunea unor elemente de activ (venituri si cheltuieli din operatiuni de capital).

CHELTUIELI VENITURI

EXPLOATARE

FI NANCIARE

EXCEPTIONALE

Impozitul pe profit

REZULTATUL NET

Structura veniturilor si cheltuielilor, pe principalele domenii de activitate

1. Contul de rezultate (de profit si pierderi)

Daca bilantul exprima starea patrimoniala la care s-a ajuns la incheierea exercitiului, atunci contul de rezultate exprima cum s-a ajuns la respectiva stare patrimoniala finala, care au fost fluxurile de venituri si de cheltuieli care au marcat traiectoria evolutiei intreprinderii, de la inceputul pana la sfarsitul exercitiului .

Contul de rezultate sintetizeaza, deci, fluxurile economice, respectiv cheltuielile si veniturile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiara si exceptionala.

solduri initiale solduri finale

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri, suportate de intreprindere in cursul exercitiului: consumuri de materii prime (cumparari + stoc initial - stoc final), cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale), amortizari si provizioane calculate in cursul exercitiului, valoarea contabila a elementelor de activ cedate, distruse sau disparute etc.

Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire (legala) a intreprinderii, legate sau nu de activitatea sa normala si curenta. Partea preponderenta a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizata de intreprindere cu tertii, in cursul exercitiului activitatii sale normale si curente . Drept urmare, la venituri se cuprind: vanzarile (facturate clientilor), cresterea stocurilor de productie in curs (neterminata) si a stocurilor de produse finite, reluari asupra amortizarilor si provizioanelor, dobanzile (asupra plasamentelor), subventii repartizate etc. Diferenta intre venituri si cheltuieli constituie rezultatul (profitul sau pierderea) exercitiului.

Se impun cateva precizari intre interpretarea contabila si cea financiara a veniturilor si cheltuielilor:

1) o vanzare de produs finit reprezinta, din punctul de vedere al contabilitatii, un venit, chiar daca aceasta creanta va fi incasata mai tarziu sau in exercitiul urmator. In schimb, incasarea unei creante, constituita in exercitiul anterior, nu va crea un nou venit (contabil); se va inregistra incasarea si se va stinge creanta.

2) un consum de energie este o cheltuiala pentru intreprindere, chiar daca furnizorul nu va fi platit pana la sfarsitul exercitiului. Plata furnizorului, in exercitiul urmator, nu va genera o noua cheltuiala pentru acest exercitiu, ci va fi doar plata unei datorii.

3) amortizarea anuala a imobilizarilor se inregistreaza la cheltuielile de exploatare, dar nu are nici o incidenta asupra trezoreriei, decat daca intr-o zi se impune, de exemplu, inlocuirea unei masini complet amortizata, iar pentru acesta se va efectua o plata.

4) provizioanele constituite pentru acoperirea (in viitor) a deprecierii unor active sau pentru acoperirea unor riscuri, se vor contabiliza la cheltuieli si vor diminua rezultatele exercitiului, fara consecinte asupra trezoreriei. Daca in viitor riscurile au devenit efective, atunci va avea loc o plata. Daca, insa, riscul este total acoperit, provizionul ramane fara obiect si atunci el se va inregistra intr-un cont de venituri. El va majora rezultatul exercitiului, dar nu va influenta trezoreria (decat sub incidenta unor aspecte fiscale).

Pe exemplul societatii UNIREA S.A., se prezinta succint situatia contului de rezultate, pentru a evidentia structura veniturilor si cheltuielilor si pentru a avea o orientare generala asupra modului de determinare a profitului net .

Contul de rezultate al societatii UNIREA S.A.

I. VENITURI DIN EXPLOATARE -valori in mil. lei -

1. Productia vanduta (cifra de afaceri) 2025

2. Productia stocata (variatia stocurilor=

stoc final - stoc initial) (-) 12

3. Productia imobilizata 5

4. Subventii de exploatare 1

5. Reluari asupra provizioanelor 80

6. Alte venituri 6

TOTAL I 2105

II. CHELTUIELI DE EXPLOATARE

1. Cumparari de materii prime si alte aprovizionari 850

2. Variatia stocurilor materiale (stoc initial - stoc final) 9

3. Alte cumparari si cheltuieli externe 159

4. Impozite, taxe, varsaminte asimilate 29

5. Salarii si indemnizatii 346

6. Cheltuieli sociale 178

7. Amortizari calculate asupra imobilizarilor 100

8. Provizioane calculate asupra activului circulant 26

9. Provizioane calculate asupra riscurilor si cheltuielilor

de exploatare 52

l0. Alte cheltuieli 7

TOTAL II 1756

PROFITUL DIN EXPLOATARE (I-II)                                                                          349

III. VENITURI FINANCIARE

1. Venituri din participatii           4

2. Venituri din alte valori mobiliare 10

3. Alte dobanzi si venituri incasate   4

4. Reluari asupra provizioanelor financiare                                                                      1,5

5. Diferente de curs favorabile        0,5

6. Venituri nete din cesiunea de valori

mobiliare de plasament VMP 10

TOTAL III 30

IV. CHELTUIELI FINANCIARE

1. Amortizari si provizioane financiare calculate 4

2. Dobanzi si cheltuieli asimilate 21

3. Diferente de curs negative           4

4. Cheltuieli nete din cesiunea VMP                                                                                    -

TOTAL IV 29

REZULTAT FINANCIAR (III-IV) 1

PROFITUL CURENT AL EXERCITIULUI                                                                  350

[A&O1] 

V. VENITURI EXCEPTIONALE

1. Din operatii de gestiune (penalitati, degrevari

de impozite etc.) 0.1

2. Din operatii de capital (venituri din cedarea

elementelor de activ) 1.4

3. Reluari asupra provizioanelor (exceptionale) 19.5

TOTAL V 21

VI. CHELTUIELI EXCEPTIONALE

1. Privind operatiile de gestiune (penalitati, amenzi etc.) 0.15

2. Privind operatiile de capital (valoarea contabila a

elementelor de activ cedate) 0.85

3. Amortizari si provizioane exceptionale calculate 6

TOTAL VI 7

REZULTAT EXCEPTIONAL 14

VII. PARTICIPAREA SALARIATILOR LA PROFIT */ 64

VIII. IMPOZITUL PE PROFIT 100

TOTAL VENITURI (I + III + V) 2156

TOTAL CHELTUIELI (II + IV + VI + VII + VIII) 1956

PROFITUL NET AL EXERCITIULUI

*/ In ipoteza inregistrarii acesteia la cheltuieli (deductibile din materia impozitului pe profit) si nu ca destinatie de repartizare a rezultatelor (asa cum este reglementata, deocamdata, la noi).

Soldurile intermediare de gestiune (marjele de acumulare)

Pe baza contului de rezultate se poate determina o serie de indicatori valorici, privind volumul si rentabilitatea activitatii intreprinderii.

Constructia in trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzator (productia

exercitiului + adaosul comercial) si incheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercitiului), a sugerat denumirea seriei lor de cascada a soldurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold intermediar reflecta rezultatul gestiunii financiare, la treapta respectiva de acumulare .

CONTUL DE REZULTATE

Cheltuieli Venituri

(-) Consumuri externe ( de la terti) (+) Vanzari (cifra de afaceri), la pret

(-) Variatia stocurilor materiale de facturare, fara TVA

1. ( = ) VALOAREA ADAUGATA + Productia stocata (variatia stocurilor)la cost complet

(-) Salarii si alte cheltuieli sociale

(-) Impozite, taxe, varsaminte (+) Productia imobilizata, la cost de

asimilate productie

2. (=) E.B.E.

(-) Amortizari si provizioane (+) Subventii de exploatare

calculate (+) Reluari asupra provizioanelor

(-) Alte cheltuieli de exploatare (+) Alte venituri din exploatare

3. (=) PROFITUL DIN EXPLOATARE

(-) Cheltuieli financiare (+) Venituri financiare

4.(=) PROFITUL CURENT

(-) Cheltuieli exceptionale (+) Venituri exceptionale

(-) Participarea salariatilor la profit

(-) Impozit pe profit

5.(=) PROFIT NET

Activitatea Activitatea

comerciala industriala

Vanzari de marfuri

Cost cump. Adaos Productia Prod. Prod.

marfuri com. vanduta stoc. imobil.

Adaos Productia exercitiului

com.

Consumuri VALOAREA Subventii

de la terti ADAUGATA de expl.

Chelt.de Impoz. EXCEDENTUL BRUT Alte ven.

pers. si tx. DE EXPLOATARE din expl.

Amortiz. Proviz. Alte chelt. PROFITUL DIN EXPLOATARE

Chelt. Venituri

financ. financ.

PROFITUL CURENT

Venituri

exception.

Rez. Chelt.

excep. excep.

PROFITUL NET Impoz.pe Particip.

profit. salar.

PREZENTAREA CASCADEI SOLDURILOR

INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Principalele marje de acumulare utilizate in analiza financiara a unei intreprinderi

industriale, se determina astfel:

l. Valoarea adaugata = Productia exercitiului

- Consumuri externe (de la terti)

= (2.025 -12 + 5) - (850 + 9 + 159) = 1.000

2. Excedentul brut din exploatare = Valoarea adaugata

+ Subventii de exploatare

- Impozite, taxe, varsaminte asimilate

- Cheltuieli de personal

+ 1.000 + 1 - 29 - (346 + 178) = 448

3. Profitul din exploatare = Excedent brut de exploatare

+ Reluari asupra provizioanelor

+ Alte venituri (din exploatare)

- Amortizari si provizioane calculate

- Alte cheltuieli

= 448 + 80 + 6 - (100 + 26 + 52) - 7 = 349

4. Profitul curent = Profitul din exploatare

+ Venituri financiare

- Cheltuieli financiare

= 349 + 30 - 29 = 350

5. Profitul net = Profitul curent

+ Rezultatul exceptional

- Participarea salariatilor

- Impozitul pe profit

= 350 + 14 - 64 -100 = 200

Valoarea adaugata exprima cresterea de valoare, rezultata din utilizarea factorilor de productie, indeosebi a factorilor munca si capital, peste valoarea materialelor, sub ansamblelor, energiei, serviciilor cumparate de intreprindere de la terti. Aceasta valoare adaugata reprezinta sursa de acumulari banesti, din care se face remunerarea participantilor directi si indirecti la activitatea economica a intreprinderii:

- personalul, prin salarii, indemnizatii, premii si cheltuieli sociale:

346 + 64 + 178 = 588

- statul, prin impozite, taxe si varsaminte asimilate (minus subventii

pentru exploatare): 29 + 100 - 1 = 128

- creditorii, prin dobanzi, dividende si comisioane platite: 21=21

- actionarii, prin dividende platite

- intreprinderea, prin capacitatea de autofinantare 287

Total 1024*/.

Raportand remunerarea fiecarui participant la valoarea adaugata se poate face o evaluare a distributiei veniturilor globale catre partenerii intreprinderii:

- 588 x 100/1024 = 57.4 % pentru personal

-128 x 100/1024 = 12.5 % pentru stat

- 21 x 100/1024 = 2.1 % pentru creditori

- 287 x 100/1024 = 28 % pentru intreprindere

TOTAL 100 %

In conditiile in care dividendele nu s-au repartizat actionarilor, cei mai remunerati parteneri sunt personalul (57.4 %) si intreprinderea (28 %).

Excedentul brut al exploatarii exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare, admitand ca amortizarea si provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu si platite. De aceea, acestea din urma, pana la solicitarea lor (pentru investitii, riscuri sau cheltuieli), se regasesc in acumularile banesti ale intreprinderii. Excedentul brut de exploatare exprima capacitatea potentiala de autofinantare a investitiilor (din amortizari, provizioane si profit).

Profitul din exploatare exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor (platibile si a celor calculate) din veniturile exploatarii (incasabile si a celor calculate).

*/ Diferenta fata de rezultatul initial (de 1000) se datoreaza incorporarii in capacitatea de autofinantare si a rezultatelor activitatii financiare si exceptionale.

Profitul curent este determinat atat de rezultatul exploatarii, cat si de cel al activitatii financiare, este, deci, rezultatul activitatii curente.

Profitul net exprima marimea absoluta a rentabilitatii financiare, cu care sunt remunerati actionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acesta urmeaza sa se distribuie sub forma de dividende, in raport cu numarul de actiuni vandute sau sa se reinvesteasca in intreprindere.

Capacitatea de autofinantare

Asa cum, pe baza bilantului, s-a determinat un indicator care sa evidentieze, la modul sintetic, potentialul de dezvoltare si de perenitate a intreprinderii, respectiv cash-flow-ul, tot astfel, in mod similar, si cu semnificatie apropiata se poate determina, pe baza contului de rezultate, capacitatea de autofinantare (CAF). Aceasta reflecta potentialul financiar de crestere economica a intreprinderii, respectiv sursa financiara, generata de activitatea industriala si comerciala a firmei, dupa scaderea tuturor cheltuielilor platibile la o anumita scadenta.

Capacitatea de autofinantare se poate determina, prin doua metode: deductiva si aditionala .

Prin procedeul deductiv se porneste de la excedentul brut de exploatare (EBE, care semnifica rezultatul brut al activitatii industriale si comerciale), din care se deduc, succesiv, celelalte cheltuieli platibile ale intreprinderii (financiare, exceptionale etc.) :

CAF = Venituri incasabile - Cheltuieli platibile =

= EBE + Alte venituri (din exploatare) incasabile

- Alte cheltuieli (din exploatare) platibile

+ Venituri financiare si exceptionale incasabile

- Cheltuieli financiare si exceptionale platibile

- Participarea salariatilor la profit */

- Impozitul pe profit.

*/ In ipoteza inregistrarii acesteia ca o cheltuiala deductibila din materia impozitului pe profit.

Ex. Soc. UNIREA S.A.

Calculul CAF prin metoda deductiva

Excedentul brut de exploatare                               448

+ Alte venituri (de exploatare) 6

- Alte cheltuieli (de exploatare) 7

+ Venituri financiare (a) 30-1.5 =28.5

- Cheltuieli financiare (b) 29-4 =25

+ Venituri exceptionale (c)        21 - 1.4 - 19.5 = 0.1

- Cheltuieli exceptionale (d) 7 - 0.9 - 6 = 0.1

- Participarea salariatilor la profit 64

- Impozitul pe profit 100

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE a exercitiului 286.5

a) fara reluari asupra provizioanelor;

b) fara amortizari si provizioane financiare calculate;

c) fara : - venituri din cesiunea imobilizarilor;

- reluari asupra provizioanelor exceptionale;

- cote-parti din subventiile pentru investitii virate asupra rezultatului net al exercitiului,

d) fara: - valoarea contabila a imobilizarilor cedate,

amortizari si provizioane exceptionale calculate.

In procedeul aditional se porneste de la rezultatul (net )al exercitiului la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari, provizioane etc.), neplatibile la o anumita scadenta dupa ce s-au scazut, din acestea, veniturile calculate (reluarile asupra provizioanelor)

CAF = Rezultatul net + Cheltuieli calculate - Venituri calculate = Rezultatul net al exercitiului + Amortizari si provizioane calculate - Reluari asupra provizioanelor - Cota parte a subventiilor virate in contul de rezultate + (Valoarea neta contabila a activelor cedate - Venituri din cedarea activelor).

Cheltuieli

platibile

(inclusiv Venituri

impozitul incasabile

pe profit)

Cheltuieli CAF

calculate

Rezultat Venituri

net calculate

Procedeu deductiv : venituri incasabile - ch. platibile

Procedeu aditiv : rez. net + ch. calculate - ven.calculate

Reprezentarea grafica a capacitatii de autofinantare

Ex. Soc.UNIREA S.A.

Calculul CAF prin metoda aditionala

Profitul net al exercitiului 200

+ cheltuieli calculate (amortizari, provizioane) 188 (1)

- reluari asupra cheltuielilor calculate 101 (2)

+ valoarea contabila a elementelor de activ cedate 0.9

- venituri din cesiunea elementelor de activ 1.4

- subventii pentru investitii virate asupra rezultatului -

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE a exercitiului 286.5

exploatare financiare exceptionale

(1)(100 + 26 + 52 ) +4 + 6 = 188

(2) 80 + 1.5 + 19.5 = 101

Capacitatea de autofinantare exprima, deci, un surplus financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii, care nu are decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare efective. Ori, surplusul monetar degajat, prin cresterea trezoreriei nete, adica cash-flow-ul (de 200), dovedeste ca cea mai mare parte a acestei capacitati de autofinantare este sustinuta de o trezorerie efectiv disponibila.

Alte tipuri de analiza a contului de rezultate

Analiza soldurilor intermediare de gestiune nu este singura posibilitate de analiza a contului de rezultate. Aceasta este un model de analiza sugerat de modul continental de contabilitate, adoptat si de reforma contabilitatii de la noi din tara.

(1)Tarile anglo-saxone (Anglia, SUA, Canada etc.) practica analiza functionala a contului de rezultate. Exista, de asemenea, (2) analiza prin cheltuielile directe pe produs si (3) analiza prin cheltuielile variabile, in raport cu cifra de afaceri (o analiza a pragului de rentabilitate).

(1) In timp ce analiza soldurilor intermediare de gestiune evidentiaza rezultatele pe cele trei domenii de activitate ale intreprinderii: de exploatare (industriala si comerciala), financiara si exceptionala, analiza functionala evidentiaza rezultatele pe functiuni ale intreprinderii: de productie, comerciala, cercetare-dezvoltare, de trezorerie (financiar- contabila) etc. O functiune reuneste un ansamblu de actiuni care conduce spre acelasi scop, spre aceeasi activitate, dar care se intercoreleaza cu celelalte functiuni, pentru realizarea obiectivului general al intreprinderii (reflectat, din punct de vedere financiar, in rezultatul net, profitul intreprinderii).

Contul britanic de profit si pierderi, Situatia venitului in SUA sau Starea rezultatelor in Canada se construiesc dupa schema care urmeaza:

Analiza functionala a contului de rezultate in tarile anglo-saxone

Venituri, cheltuieli, rezultate Functiunea

Vanzari

- Costul marfurilor revandute Comerciala

= Profitul brut al vanzarilor (Marja bruta)

- Cheltuieli de desfacere Comerciala

- Cheltuieli generale si administrative Administratie

= Profitul din exploatare (Rezultatul exploatarii)

+ Alte venituri si cheltuieli (financiare, exceptionale)

= Venitul inainte de impozitare

- Participarea salariatilor

- Impozitul pe venit

= Venitul net (Rezultatul exercitiului)

Contul de rezultate, astfel structurat pe functiuni, permite luarea deciziilor de gestiune pe functiuni: reducerea cheltuielilor de productie, inghetarea cheltuielilor administrative etc. Decizia priveste ansamblul cheltuielilor legate de realizarea unei functiuni (salarii, aprovizionari, cheltuieli financiare, amortizari etc.)

Se poate spune ca ambele tipuri de analiza a contului de rezultate au un rol bine delimitat si o utilitate indiscutabila si, de aceea, sunt recomandate amandoua pentru analiza rentabilitatii intreprinderii.

(2) Analiza prin cheltuielile directe, mai apropiata de practica din tara noastra, porneste de la identificarea cheltuielilor legate direct de fabricarea unui produs (sau ocazionate direct de functionarea unei masini, a unui atelier, a unei uzine). Cheltuielile indirecte, comune mai multor produse (masini, ateliere etc.) sunt repartizate fiecarui obiect al calculatiei, proportional cu cheltuielile directe, stabilindu-se, pentru aceasta, o gama de chei succesive de repartizare. Pentru analiza prin cheltuielile directe, contul de rezultate poate fi prezentat in felul urmator:

Analiza prin cheltuielile directe a contului de rezultate

Cifra de afaceri (vanzarile)

- Cheltuielile directe

= Marja asupra cheltuielilor directe

- Cheltuielile indirecte

= Rezultatul (net al) exercitiului

Dificultatile intampinate, in acest tip de analiza, tin de o categorie de cheltuieli care au un caracter ambiguu (fiind atat directe, cat si indirecte), cum sunt cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor, care ocupa o pondere insemnata in totalul cheltuielilor. De asemenea, calculatia este destul de anevoioasa si intarzie efectuarea analízei. Ramane, totusi, un tip de analiza interesant pentru a determina contributia fiecarui produs, in absorbirea cheltuielilor indirecte, favorizand fabricatia si vanzarea produselor care au cele mai mari marje asupra cheltuielilor directe. Pe temeiul absorbtiei tuturor cheltuielilor indirecte, de catre produsele aflate in fabricatie, se poate propune fabricarea si comercializarea unui produs, la un pret mai scazut al carui cost de productie sa fie aproape de costul sau direct.

Acest tip de analiza nu se substituie celorlalte doua prezentate anterior, ci le completeaza.

(3) Analiza pragului de rentabilitate permite obtinerea unor informatii de gestiune utile pentru previziunea bugetului intreprinderii, referitoare la:

a/ - cifra de afaceri, pentru care rezultatul intreprinderii este nul (vanzarile sunt egale cu cheltuielile variabile si fixe);

b/ - beneficiul previzional la o variatie data a cifrei de afaceri;

c/ - cifra de afaceri pentru a obtine un beneficiu dorit;

d/ - care sa fie cifra de afaceri pentru a mentine un anumit beneficiu, in conditiile in care cresc cheltuielile fixe.

Aceasta metoda porneste de la separatia cheltuielilor in variabile, in raport cu cifra de afaceri si in fixe, independente de variatia cifrei de afaceri.

In conformitate cu aceasta metoda, contul de rezultate are urmatoarea structura:

Analiza pragului de rentabilitate

Pe suportul cifric de mai sus se pot face calculele previzionale, pe care aceasta

metoda le permite:

a)- cifra de afaceri pentru care rezultatul este nul (pragul de rentabilitate - PR), deci

MCV = CF = 100 mil. lei. In acest caz, pragul de rentabilitate se determina dupa relatia:

b) - beneficiul obtenabil, la o crestere cu 10 % a cifrei de afaceri:

C.A. = 1500 x 110 % = 165 mil.lei

M.C.V. de 20 % va fi: 165 x 20 % = 330 mil.lei

Rezultatul = 330 -100 = 230 mil.lei

DRez.% = 30 x 100/200 = 30%

c) - cifra de afaceri necesara pentru a obtine un beneficiu dorit (de ex. de 250

mil.lei):

M.C.V. = C.F + Rezultat = 100 + 250 = 350 mil.lei

Deci:

d) - cifra de afaceri necesara pentru a mentine beneficiul anterior, in conditiile cresterii cheltuielilor fixe (de exemplu, cu 20 mil.lei):

M.C.V. = (100 + 20) + 200 = 320 mil.lei

Analiza, pe baza pragului de rentabilitate, ofera posibilitatea determinarii unor informatii de gestiune interesante din punctul de vedere al calculului economic, dar mai putin pertinente din punct de vedere al realitatii economice. Separatia, in cheltuielí variabile si cheltuieli fixe, nu ramane constanta in timp si nici pentru variatii mai mari ale cifrei de afaceri. De aceea, metoda da bune rezultate numai la intreprinderile de marime mica, la nivel de atelier, uzine si la intreprinderile comerciale la care aceasta separatie nu suporta modificari sensibile.

TABLOUL DE FINANTARE

Pentru a surprinde fluxurile nete de trezorerie, practica financiara a elaborat tabloul de finantare, pe baza bilantului si a contului de rezultate. Bilantul descrie situatia intreprinderii, la un moment dat, ca rezultat al fluxurilor fizice si financiare, iar contul de rezultate inregistreaza cheltuielile si veniturile ocazionate de aceste fluxuri. Separand cheltuielile platibile in cursul exercitiului financiar, de cele a caror plata este scadenta in exercitiile urmatoare si veniturile incasabile in cursul exercitiului, de cele incasabile in viitor, se poate determina situatia trezoreriei, respectiv fluxul monetar net al exercitiului (cash-flow).

Continutul tabloului de finantare

Scopul elaborarii acestui al treilea document informational important este de a explica formarea fondului de rulment si relatia acestuia cu soldul de trezorerie, prin intermediul fluxurilor monetare (de incasari si plati) ale exercitiului incheiat. Se stabileste, in principal, pe baza a doua bilanturi succesive si explica legatura intre partea de sus si partea de jos a bilantului, prin intermediul variatiei fondului de rulment. Prima parte a tabloului de finantare, analizeaza modul cum s-a realizat, in dinamica, echilibrul structural intre elementele stabile ale bilantului (utilizari si resurse stabile), iar a doua parte analizeaza modul cum s-a utilizat fondul de rulment in asigurarea echilibrului functional intre elementele ciclice ale bilantului (utilizari si resurse ciclice) si al echilibrului monetar dintre incasari si plati. Ecuatia fundamentala, pe care o explica tabloul de finantare, este urmatoarea:

DFR = D NFR + D TN,

respectiv, variatia fondului de rulment, rezultata in partea de sus a bilantului, este reconstituibila, prin cumularea variatiei nevoii de fond de rulment cu variatia trezoreriei nete (cash-flow-ul). Modificarea nevoii de fond de rulment determina ameliorarea sau degradarea fondului de rulment.

Pentru elaborarea tabloului de finantare se parcurg doua faze:

1) determinarea variatiei fondului de rulment, ca urmare a modificarii structurii capitalurilor (in partea superioara a bilantului);

2) determinarea variatiei trezoreriei nete, ca urmare a modificarii nevoii de fond de rulment (partea de jos a bilantului), articulata cu variatia fondului de rulment.

Prin intermediul tabloului de finantare se evidentiaza fluxurile de resurse financiare mobilizate de intreprindere .

- din autofinantare (interne);

- din aport de capital si din imprumuturi (externe) si utilizarea acestor resurse financiare pentru:

- investitii

- plata dividendelor

- rambursarea imprumuturilor

Analiza acestor fluxuri financiare porneste de la constatarea, in bilanturile succesive, a unui flux de resurse. Atunci creste un post de pasiv (spre exemplu, ca urmare a unui aport nou de capital) sau scade un post de activ (exemplu, amortizarea activelor fixe).

In cazul unui flux de alocare a capitalurilor banesti, atunci creste un post de activ (exemplu, cumpararea de materii prime si/sau active fixe) sau scade un post de pasiv (de exemplu, achitarea unei datorii).

Se retine, astfel, ca trezoreria se modifica nu numai ca efect al cheltuielilor si veniturilor exercitiului, ci si ca urmare a variatiei stocurilor de active si a soldurilor de datorii, la sfarsitul perioadei fata de inceputul perioadei de gestiune. In cursul exercitiului, devin platibile cheltuieli efectuate in exercitiul anterior. Tot astfel devin incasabile, in cursul exercitiului, venituri inregistrate in exercitiul anterior. De asemenea, venituri si cheltuieli ale exercitiului devin realizabile in exercitiul urmator.

In plus, trezoreria intreprinderii, fiind unica, variaza si in raport de cheltuielile platibile pentru investitii si ca urmare a fluxurilor de capital si de dobanzi, rezultate din operatiile financiare si exceptionale ale intreprinderii, in cursul exercitiului.

In sinteza, tabloul de finantare reflecta fluxurile de resurse financiare stabile (permanente) si cele pe termen scurt (ciclice, temporare), fiind astfel un instrument principal al gestiunii financiare pentru analiza si previziunea variatiei fondului de rulment si a variatiei trezoreriei nete .

Articularea tabloului de finantare

Excedentul brut al exploatarii, evidentiat in contul de rezultate, reprezinta sursa potentiala pentru capacitatea de autofinantare a intreprinderii:

vanzari

- consumuri de materiale si servicii cumparate din afara

Fluxuri financiare in intreprindere

- cheltuieli de personal

= excedentul brut al exploatarii

- dobanzi

- impozit pe profit

= capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare apare, la randul sau, ca o sursa stabila care permite finantarea investitiilor, rambursarea imprumuturilor financiare contractate in anii anteriori si plata dividendelor catre proprietarii intreprinderii. Plata dividendelor reprezinta, deci, o alocare definitiva de fonduri in partea superioara a bilantului, iar cele neplatibile se regasesc in fondul de rulment, pentru finantarea ciclului de exploatare.

Daca autofinantarea nu este suficienta pentru nevoile de finantare stabile mentionate mai sus, atunci intreprinderea va solicita noi surse externe stabile: aport nou de capital, imprumuturi financiare noi, cesiuni de active fixe.

Intreaga politica financiara, privind partea superioara a bilantului, se va reflecta in variatia fondului de rulment, respectiv, in conditiile de finantare a activitatii de exploatare si, mai departe, se va reflecta in variatia trezoreriei nete. In fond, variatia fondului de rulment nu reprezinta decat o influenta potentiala asupra trezoreriei nete. Aceasta din urma este dependenta, in egala masura, de variatia stocurilor si creantelor pe termen scurt ale intreprinderii si de variatia creditelor de trezorerie.

Cresterea fondului de rulment este dovada imbunatatirii structurii financiare a intreprinderii, respectiv cresterea resurselor stabile, in raport cu nevoile permanente.

Aceasi crestere demonstreaza capacitatea intreprinderii de a degaja lichiditati atat in partea superioara, cat si in cea inferioara a bilantului si de a-si imbunatati sensibil situatia trezoreriei.

Dimpotriva, scaderea fondului de rulment este dovada unui dezechilibru financiar:

nevoi permanente sunt acoperite cu resurse pe termen scurt. Aceasta situatie, corelata cu cresterea nevoii de fond de rulment, conduce la un dezechilibru cronic al trezoreriei, la cresterea riscului de faliment al intreprinderii.

In concluzie, pentru a judeca situatia financiara a intreprinderii, se analizeaza bilanturile succesive care permit aprecierea starii si evolutiei echilibrului financiar si a indatorarii acesteia. Pentru a cerceta cauzele acestei situatii financiare, pentru a intelege evolutia sa si pentru a face previziuni, se studiaza:

- fluxurile de venituri si cheltuieli din contul de rezultate (studiul rentabilitatii economice);

- fluxurile de investitii, in active fixe si circulante, si de finantare a acestora din tabloul de finantare;

Articularea tabloului de finantare cu bilantul si contul de rezultate

Decalajele intre nasterea fluxurilor financiare si realizarea lor efectiva in cadrul trezoreriei, evidentiate, de asemenea, in tabloul de finantare .

Situatia financiara din bilantul de la incheierea exercitiului, este, deci, consecinta situatiei financiare de la inceputul exercitiului si a fluxurilor financiare, realizate de intreprindere in cadrul exercitiului si evidentiate in contul de rezultate si in tabloul de finantare.

Exemplu de constructie a tabloului de finantare

Se iau in calcul datele din bilantul de la inceputul si de la sfarsitul anului si datele din contul de rezultate al exercitiului incheiat:

In cursul exercitiului, intreprinderea a achizitionat un nou utilaj, in valoare de 140 mil. lei, a rambursat datorii financiare de 20 mil. lei si a contractat un nou imprumut de 100 mil lei. Din dividendele, datorate din anul precedent, a platit actionarilor 4 mil. lei.

BILANTUL INTREPRINDERII

pentru constructia TABLOULUI DE FINANTARE

- in mil. lei-

CONTUL DE REZULTATE AL INTREPRINDERII

pentru constructia TABLOULUI DE FINANTARE

- in mil. lei-

In partea inferioara a bilantului, stocurile de materii prime, produse in curs si produse finite, au crescut cu 25 mil. lei, soldul creantelor, cu 25 mil. lei, iar soldul furnizorilor si cel al decontarilor cu salariatii si cu bugetul statului a crescut cu 10, respectiv cu 3 mil. lei.

Pe baza acestor date de bilant, se pot calcula (dar nu se pot explica) variatia fondului de rulment si variatia trezoreriei nete:

FR0 = 230 - 200 = 30

FR1 = 327 - 290 = 37

D FR = 37 - 30 = (+)7

TABLOUL DE FINANTARE

NFR0 = 190 -195 = -5

NFR1 = 240 - 208 = 32

D NFR = 32 - (-)5 = 37

TN0 = 30 - (-)5 = 35

TN1 = 37 - 32 = 5

DTN = 5 - 35 = (-)30

Activitatea economica, in cadrul exercitiului, a dat nastere unei capacitati de autofinantare (17 mil. lei), ca prima sursa de finantare a investitiilor:

Valoarea adaugata = 1000 - 400 = 600

Excedent brut de exploatare = 600 - 500 = 100

Capacitatea de autofinantare = 100 - 8 - 21 = 71

Pe baza acestor rezultate, se poate construi urmatorul tablou de finantare, care explica, in termeni de fluxuri financiare, variatia fondului de rulment si variatia trezoreriei nete.

In consecinta, nevoile permanente de alocare a capitalurilor banesti ale intreprinderii (achizitii utilaje, plata dividentelor, rambursarea imprumuturilor) s-au acoperit din autofinantare, dar si din contractarea de noi imprumuturi.

Echilibrul financiar, in partea superioara a bilantului, s-a asigurat in conditiile cresterii fondului de rulment. S-a degajat, deci, o influenta potentiala favorabila asupra trezoreriei nete care a fost, insa, complet absorbita si chiar depasita de cresterea nevoii de fond de rulment.

Dezechilibrul financiar, in partea inferioara a bilantului, dintre cresterea mai mare a stocurilor si creantelor si cresterea surselor pe termen scurt, a determinat scaderea trezoreriei nete, un cash flow negativ = (-)30 mil. lei.

Excedentul de trezorerie al exploatarii

Analiza financiara devine si mai pertinenta, daca se separa fluxurile financiare pe tipuri de activitati: (de exploatare, de investitii) si pe modalitati de finantare (autofinantare si indatorare).

Indicatorul central al analizei financiare devine, astfel excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE). Acesta reprezinta surplusul efectiv de trezorerie, degajat de activitatea de exploatare si masoara capacitatea intreprinderii de a face fata nevoilor de autofinantare a investitiilor, privind cresterea intreprinderii si a nevoilor de rambursare a datoriilor financiare, inclusiv a platilor pentru impozite si pentru dividende.

Din aceasta perspectiva, analiza financiara porneste de la rezultatul brut (acumularea bruta) din activitatea de exploatare, care are o influenta directa asupra trezoreriei, respectiv de la veniturile de exploatare incasabile (produse, lucrari, servicii in stoc si cele expediate) si de la cheltuielile platibile (cu materiale si serviciile procurate din afara si consumate si cu personalul, inclusiv participarea salariatilor la profit).

Veniturile incasabile cuprind veniturile incasate in cursul exercitiului si veniturile incasabile in cursul exercitiului urmator. Tot astfel, cheltuielile platibile cuprind platile de exploatare in cursul exercitiului si platile de efectuat in exercitiul urmator. Drept urmare, excedentul brut de exploatare se determina ca diferenta intre venituri si cheltuieli, astfel:

EBE = Venituri incasabile - Cheltuieli platibile =

= (Venituri incasate in + Venituri de incasat in )-

cursul exercitiului exercitiul urmator

- ( Cheltuieli platite in + Cheltuileli de platit in ) =

cursul exercitiului exercitiul urmator

= ( Venituri incasate - Cheltuieli platite ) +

+ (Venituri de incasat - Cheltuieli de platit)

Dar veniturile si cheltuielile realizabile in exercitiul urmator, sunt expresia resurselor temporare pentru exploatare, respectiv a necesarului de active circulante, care, articulate cu situatia soldului lor la inceputul exercitiului, conduc la determinarea variatiei nevoii de fond de rulment ( NFR).

Asadar, excedentul brut de exploatare exprima fluxul real de trezorerie al exploatarii (ETE), rezultat dupa acoperirea variatiei nevoii de fond de rulment:

EBE = ETE + DNFR, de unde

ETE = EBE - DNFR

In continuare, execedentul de trezorerie al exploatarii este destinat acoperirii cheltuielilor financiare, rambursarii imprumuturilor financiare, platii impozitului pe profit si a dividendelor. Fluxul de trezorerie, ramas disponibil dupa aceste prelevari obligatorii, va reprezenta sursa de autofinantare a investitiilor.

Daca excedentul de trezorerie al exploatarii este mai mare decat cheltuielile financiare, reprezentand costul capitalurilor imprumutate, atunci el indica o situatie de echilibru fianciar, in sensul ca intreprinderea face fata indatorarii sale actuale. Invers, cand ETE este mai mic decat cheltuielile financiare, intreprinderea este nevoita sa se imprumute, pentru a plati costul capitalurilor imprumutate. Acest dezechilibru financiar indica inceputul unei stari falimentare.

Daca ETE este acoperitor pentru toate datoriile financiare scadente ale exercitiului (cheltuileli financiare, rambursari, imprumuturi financiare, impozit pe profit, dividende), atunci el indica aptitudinea intreprinderii de autofinantare a investitiilor interne (in active corporale si incorporale) si/sau a investitiilor externe (in active financiare).

Tabloul fluxurilor de trezorerie, pe exemplul numeric prezentat mai inainte, se elaboreaza astfel:

Excedent brut de exploatare 100

- Variatia nevoii de fond de rulment 37

= Excedent de trezorerie al exploatarii 63

- Cheltuieli financiare 8

- Impozit pe profit 21

- Dividende platite 4

- Rambursari de imprumuturi financiare 20

=Fluxuri de trezorerie disponibila 10

- Investitii interne si externe 140

+ Imprumuturi financiare noi 100

= Variatia trezoreriei nete (CF) -30

Exista, insa, un prag al cresterii interne, autofinantata prin excedentul de trezorerie al exploatarii. Obiectivul politicii de crestere interna este cresterea cifrei de afaceri, in conditiile constantei cheltuielilor fixe (F). In aceste conditii, nevoia de fond de rulment, dependenta direct de cifra de afaceri (CA), creste mai repede decat excedentul brut de exploatare, dependent de marja asupra cheltuielilor variabile (MCV = CA - V = F + EBE).

Peste o anumita limita (Y) de crestere a cifrei de afaceri, excedentul brut de exploatare este insuficient pentru acoperirea cresterii nevoii de fond de rulment si, in consecinta, excedentul de trezorerie al exploatarii devine negativ. Este ceea ce se cheama efect de foarfece al cresterii nevoii de fond de rulment, in raport cu cresterea excedentului brut de exploatare .

Daca acceptam constanta cheltuielilor fixe si dependenta direct proportionala a cheltuielilor variabile (V) si a nevoii de fond de rulment, in raport cu cifra de afaceri, atunci excedentul de trezorerie al exploatarii poate fi determinat, in functie de cifra de afaceri initiala si de ratele de crestere a variabilelor de mai sus. Spre exemplu, notam cu a = coeficientul marjei asupra cheltuielilor variabilelor;

a = F + EBE ; de unde, EBE = CA x a - F

CA

cu b = rata nevoii de fond de rulment, in raport cu cifra de afaceri (se calculeaza prin

metoda normativa)

b = Nr. zile ale cifrei de afaceri zilnice, pentru acoperirea NFR

360

NFR

EBE

ETE > 0

ETE < 0

Y

Efectul de foarfece dintre DNFR si EBE

si cu t = coeficientul de crestere anuala a cifrei de afaceri; t = CA₁

CA₀

ETE₁ = EBE₁ - DNFR = (CA₁ x a - F₁) - (CA₁ - CA₀) x b

unde: CA₁ = CA₀ (1 + t), iar F₁ = F₀; deci:

ETE₁ = (Ca₀ (1 + t) a - F₀) - CA₀ x t x b =

= CA₀ x a + CA₀ x t x a-F₀ - CA₀ x t x b =

= CA₀ x a - F₀ + CA₀ x t (a - b); de unde

ETE₁ = EBE₀ + (a - b) x CA₀ x t

Deci: daca a > b si t > 0, atunci ETE₁ > EBE₀

daca t < 0, atunci ETE₁ descreste si poate deveni negativ,

cand t < - rata EBE ; unde rata EBE = EBE

a -b CA

Altfel, daca a < b si t > 0, atunci

ETE₁ descreste si poate deveni negativ, cand

t > rata EBE

b -a

Exemplu:

CA₀ = 100

F₀ = 28

a = 0,3 ETE₁ = 100 x 0,3 - 28 + (0,3 - 0,4) x 100 x 0,1 = 2 - 1 = 1

b = 0,4

pentru t = 0,1

iar pentru t = 0,4 ETE₁ = 2 - 4 = -2

Deci, pragul de crestere a cifrei de afaceri va fi acela pentru care ETE₁ =0;

100 x 0,3 - 28 + (0,3 - 0,4) x 100 x t = 0

2 - l0 x t = 0; de unde: t = 2 = 0,2

10

Tipologia tabloului de finantare

In functie de evolutia teoriei si practicii financiare, s-au elaborat diferite tipuri de tablouri de finantare, de la tabloul plurianual de fluxuri financiare la tabloul explicativ al variatiei trezoreriei.

a. Tabloul fluxurilor financiare, urmarite pe mai multi ani, pornea de la primordialitatea capacitatii de autofinantare, parte din valoarea adaugata ce revine intreprinderii ca o sursa stabila (permanenta) de (auto)finantare a dezvoltatii economice. De asemenea, acest tablou tine cont de separarea activitatii intreprinderii, in activitatea de exploatare, financiara si exceptionala. Schema functionala a acestui tablou de finantare se prezinta astfel:

Dupa autorul acestui prim model al tabloului de finantare , orice manager trebuie sa aiba, ca obiectiv, o crestere economica echilibrata, respectiv un sold pozitiv al activitatii de exploatare, pentru care sa angajeze o indatorare, de asemenea, echilibrata, respectiv un sold financiar pozitiv.

b. Tabloul fluxurilor, dupa teoria financiara are, ca principiu de elaborare, teorema lui Modigliani si Miller (1958), dupa care valoarea unei intreprinderi creste proportional cu rata indatorarii, ca urmare a efectului de levier (daca rata rentabilitatii economice este superioara ratei dobanzii).

Autorii acestui tablou (Poucet si Portait -1978, Levasseur -1979 si Charreaux -1984) separa fluxurile reale, legate de operatiile de investitii interne si de exploatare de fluxurile financiare, legate de 'furnizorii' de capitaluri` pentru a pune in evidenta conditiile de crestere a valorii intreprinderii.

Dupa elaborarea acestui tablou, se poate urmari o dubla egalitate :

- orizontala, intre utilizari si resurse;

- verticala, intre fluxurile reale si fluxurile financiare.

Aceasta din urma egalitate se poate scrie si sub forma sintetica urmatoare:

R + E = A + C , in care

R = rezultatul net al fluxurilor reale = Excedentul brut de exploatare - Investitii totale - Impozite globale

E = Economii fiscale = Dobanzi x Rata impozitului pe profit */

A = Flux disponibil pentru actionari (Cheltuieli financiare, respectiv dividende si

dobanzi platite - Cresterile de capital)

C = Flux net disponibil pentru creditori (Cheltuieli financiare - variatiile indatorarii, respectiv imprumuturi noi diminuate cu rambursarile)

*/ Dobanzile sunt elemente de cheltuieli care se scad din venituri inainte de aplicarea impozitului pe profit si, prin urmare, ele determina economii fiscale la nivelul impozitului pe profit, determinat pentru aceste dobanzi.

Tabloul de finantare elaborat pe baza teoremei Modigliani - Miller

Rezultatul net al fluxurilor reale si economiile fiscale asigura, deci, fluxurile nete disponibile pentru actionari si pentru creditori.

c. Tabloul explicativ al variatiei trezoreriei este ultimul model al tabloului de finantare care a fost recomandat, in anul 1989, de catre Ordinul Expertilor Contabili din Franta. Variatia globala a trezoreriei este explicata prin soldul de trezorerie, rezultat din gestiunea activelor reale (din activitatea de exploatare) si prin cel rezultat din operatiunile de capital privind investitiile si finantarile. Cand fluxurile reale si cele monetare nu coincid (si acesta este cazul general) trezoreria se asigura prin decalaje de plati asociate acestor fluxuri. Schema functionala a acestui tablou de trezorerie evidentiaza contributia a trei functii esentiale ale gestiunii financiare la variatia trezoreriei intreprinderii . Cele trei functii explicative ale trezoreriei sunt : exploatarea, investitia si finantarea.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este, in fapt, varianta europeana a 'Statment of Cash flow' din literatura anglo-saxona. Principalul sau atuu informativ este de a explica, fara echivoc, care este contributia operatiunilor de gestiune curenta si cea a operatiunilor de capital la variatia trezoreriei intreprinderii. Reconstituirea fluxurilor de trezorerie, dupa natura operatiilor (de gestiune si de capital), permite obtinerea unei aprecieri cantitative asupra eventualelor dificultati de trezorerie, respectiv posibilitatea de a depista originea acestor dificultati.

Tabelul de trezorerie

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL RENTABILITATII SI AL RISCULUI INTREPRINDERII

Prin intermediul unei analize retrospective, diagnosticul financiar detecteaza eventualele stari de dezechilibru financiar, in scopul identificarii originii si cauzelor care le-au generat si al stabilirii masurilor de redresare . Diagnosticul financiar are ca obiective: masurarea rentabilitatii capitalurilor intreprinderii si aprecierea conditiilor de echilibru economic si financiar, pentru a evalua gradul de risc (economic, financiar si de faliment) al intreprinderii.

Diagnosticul rentabilitatii se realizeaza prin intermediul a doua categorii de rate de eficienta:

- rate de rentabilitate economica;

- rate de rentabilitate financiara.

Atat marimea lor in termeni absoluti, cat, mai ales, descompunerea acestor rate pe

factori de influenta ofera informatii fiabile pentru detectarea starii rentabilitatii intreprinderii.                    

Diagnosticul riscului urmareste masurarea variabilitatii rezultatelor intreprinderii la modificarea pozitiei intreprinderii (a cifrei de afaceri si a structurii cheltuielilor ei fixe si variabile), la modificarea structurii capitalurilor (proprii si imprumutate) si a variabilitatii solvabilitatii intreprinderii, a capacitatii acesteia de a-si onora, la scadenta, obligatiile asumate fata de terti.

In ansamblul activitatii ei, intreprinderea comporta trei riscuri:

- de exploatare (economie)

- de finantare (financiar)

- de faliment

Situatia intreprinderii va fi apreciata ca pozitiva daca, in urma diagnosticului ei financiar, rezulta o rentabilitate acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii (actionarii si imprumutatorii) si le-au asumat, prin alocarea capitalurilor lor in activele intreprinderii.

Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele contabile din bilant si din contul de rezultate, la retratarea acestora, pentru obtinerea unui bilant financiar si la datele obtinute prin intocmirea tabloului de finantare.

Diagnosticul rentabilitatii

Masura rentabilitatii intreprinderii este data de un sistem de rate explicative de eficienta, determinate ca raport intre efectele economice si financiare obtinute (acumularea bruta, profituri, dividende etc.) si eforturile depuse pentru obtinerea lor (activul economic, capitalurile investite, capitalurile proprii etc.).

Ratele de rentabilitate economica

Aceste rate masoara eficienta mijloacelor materiale si financiare alocate intregii activitati a intreprinderii. Se poate face o anumita distinctie intre ratele de rentabilitate (raport intre rezultate si capitaluri alocate) si ratele de marja (raport intre rezultate si cifra de afaceri).*/ Asupra acestora din urma vom reveni in cadrul descompunerii ratelor de rentabilitate, pentru a observa ca ratele de marja sunt elemente componente ale primelor, asa cum va rezulta si din descompunerea ratelor cinetice (respectiv ratele '2', privind structura valorica a cifrei de afaceri).

Capitalurile, asupra carora se analizeaza profitabilitatea, sunt cele angajate de intreprindere in cadrul exercitiului, respectiv capitalurile proprii si capitalurile imprumutate, pentru cresterea averii proprietarilor si remunerarea 'furnizorilor' de capitaluri.

Rentabilitatea economica a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate intrinseca, ce nu tine seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii) sau imprumutate. Reprezentarea bilantului financiar net al intreprinderii este, deci, independenta de politica de finantare promovata de intreprindere.

CRESTEREA                                                  REMUNERAREA

AVERII PROPRIETARILOR CAPITALURILOR ACTIV PASIV

Investitii

strategice                                                           

Dividende

Investitii de

exploatare

Dobanzi

Investitii de

echilibru

La numarator, se poate folosi fie profitul din exploatare (PE), fie excedentul brut al exploatarii (EBE).

Rezulta, deci, doua rate de rentabilitate (neta si bruta):

Ren = PE si Reb = EBE

Capitaluri investite Capitaluri investite

Cea de-a doua rata are avantajul ca EBE nu este afectat de politica de amortizare si de provizioane a intreprinderii.

Rata rentabilitati economice (r_e) se determina, deci, ca raport intre excedentul

(profitul) brut de exploatare (EBE) si totalalitatea capitalurilor investite:

r_e = EBE = EBE

Capitaluri Active + Nevoia de + Disponi-

investite fixe brute fond de rulm. bilitati

Analiza ratei de rentabilitate economica nu se poate face decat prin studierea evolutiei in timp a indicatorilor si a componentelor acestora (rezultate, capitaluri), referitoare la aceeasi intreprindere. De asemenea, rata rentabilitatii economice trebuie sa fie superioara ratei de inflatie, pentru ca intreprinderea sa-si poata mentine substanta sa economica. In termeni reali, rata rentabilitatii economice trebuie sa remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobanzii) si al riscului economic si financiar pe care si l-au asumat 'furnizorii' de capitaluri (actionarii si creditorii intreprinderii). Daca rata inflatiei nu depaseste 10%, atunci rata nominala (r_n) este, dupa formula lui Fisher, suma dintre rata reala (r_r) si rata inflatiei (r_i) :

r_n = r_r + r_i, de unde r_r = r_n - r_i

Exemplu : O rata nominala a rentabilitatii economice de 20%, in conditiile unei rate a inflatiei normale de 5%, reprezinta, in termeni reali, un procent de 15% :

r_r = 0,20 - 0,05 = 0,15

Daca rata inflatiei inregistreaza valori semnificative (de 2 sau 3 cifre), atunci rata nominala se determina dupa relatia initiala a lui Fisher :

(1 + r_r) = (1 +r_r) (1 + r_i), unde produsul r_r x r_i , ce rezulta din dezvoltarea relatiei ia valori importante, nu mai poate fi neglijat (ca in cazul unei inflatii controlate si normale).

Relatia de calcul va fi, in consecinta, urmatoarea :

r_n = r_r + r_i + r_r x r_i ,

de unde : R_r = r_n - r_i

1 + r_i

Exemplu: O rata nominala a rentabilitatii economice de 245 %, in conditiile unei inflatii importante de 200% (cum s-a inregistrat si in economia romaneasca), va reprezenta, in termeni reali, tot un procent de 15% :

r_r = 2,45- 2,00 = 0,15

1 + 2,00

Daca intreprinderea are o rata a rentabilitatii economice mai mare decat rata dobanzii la capitalurile imprumutate, atunci actionarii pot beneficia de efectul de levier (de parghie financiara) al indatorarii intreprinderii .

Rata rentabilitatii economice trebuie sa permita intreprinderii reinnoirea si cresterea activelor sale intr-o perioada cat mai scurta. De aceea, se considera corespunzatoare o rata EBE/Active fixe brute, mai mare de 25%.

Ratele de rentabilitate financiara

Acestea masoara randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar, pe care actionarii l-au facut prin cumpararea actiunilor intreprinderii. Rentabilitatea financiara remunereaza proprietarii intreprinderii prin acordarea de dividende catre acestia si prin cresterea rezervelor, care, in fapt, reprezinta o crestere a averii proprietarilor. Deci, rata rentabilitatii financiare (r_f) este egala cu raportul:

r_f = Profit net

Capilaluri proprii

Cu toate ca aceasta rata este foarte utilizata ca instrument de analiza financiara, trebuie sa se tina cont de inconvenientele metodologice ale determinarii profitului net: regimul de calcul al amortizarilor si provizioanelor, cel al cheltuielilor deductibile din materia impozabila etc.

Rentabilitatea financiara este, deci, influentata de modalitatea de procurare a capitalurilor si de aceea este sensibila la structura financiara, respectiv la situatia indatorarii intreprinderii.

Este de dorit ca rata rentabilitatii financiare sa fie mai mare decat rata medie a dobanzii de piata, pentru a face atractive actiunile intreprinderii si a creste cursul lor bursier.

Pentru intreprinderile care coteaza la bursa se poate calcula un randament bursier al acestora, determinat de castigul de capital prin cresterea cursului actiunilor si de dividendele ce revin per actiune. Pentru a masura reactia bursiera (a pietei financiare), in functie de rentabilitatea financiara, se poate calcula un indicator reprezentativ, numit coeficientul de capitalizare bursiera (PER = price earning ratio):

PER = Cursul bursier al actiunii

Profitul per actiune

PER masoara de cate ori investitorii sunt dispusi sa cumpere profitul per actiune, permitand o buna comparatie a intreprinderilor din aceeasi ramura economica. Variatia PER da o buna evaluare asupra riscurilor intreprinderii in functiune, determinate de riscul economic al ramurii, de indatorare si de variabilitatea profiturilor viitoare.

In timp ce cursul bursier este o masura externa a performantei intreprinderii, profitul per actiune este expresia directa a profitabilitatii intreprinderii. De aceea, vom intalni adesea, ca indicator de analiza financiara profitul per actiune / (Earnings per Share (EPS)):

EPS = Profitul net

Numarul de actiuni

Alaturi de acesti indicatori consacrati (PER, EPS), in literatura anglo-saxona se folosesc ratele de rentabilitate (ROA si ROE), corespondente celor prezentate mai inainte:

Return on Assets (ROA) = Profitul net

Activul total

Return on Equity (ROE) = Profitul net = rf

Capitaluri proprii

Descompunerea ratelor de rentabilitate

Ca si ratele cinetice, ratele de rentabilitate sunt compuse din doua rate:

1) de structura valorica a cifrei de afaceri (rate de marja)

2) de rotatie a capitalurilor, prin cifra de afaceri.

Rate de Rata de Rata de rotatie

rentabilitate = structura x a capitalurilor, prin

valorica a CA cifra de afaceri

Fiecare din aceste rate serveste la o analiza financiara mult mai fina a intreprinderii: ratele de structura caracterizeaza conditiile de exploatare economica (capitalurile consumate), iar ratele de rotatie caracterizeaza eficacitatea capitalurilor, angajate de intreprindere in desfasurarea activitatii sale economice si financiare (capitalurile alocate).

In fapt, descompunerea ratelor de rentabilitate evidentiaza influenta a doi factori:

- un factor cantitativ (marja de acumulare);

- un factor calitativ (rotatia capitalurilor, structura financiara).

Marimea efectiva a acestor rate exprima o anumita combinare, intre factorul cantitativ si cel calitativ, de crestere a rentabilitatii.

Rata rentabilitati economice poate fi astfel descompusa, in urmatoarele doua rate

componente:

r_e = EBE = EBE x Cifra de afaceri

Capitaluri Cifra de Capitaluri

investite afaceri investite

(rata marjei brute) (rotatia capitalurilor)

Drept urmare, rata rentabilitatii economice poate fi majorata fie prin cresterea marjei brute de acumulare (diferenta intre cifra de afaceri si cheltuielile platibile), fie prin cresterea rotatiei capitalurilor prin cifra de afaceri, fie prin ambele cai. In perioadele de dezvoltare, capitalurile investite pot sa creasca mai repede decat rentabilitatea intreprinderii. De aceea, este posibil ca, in ciuda cresterii ratei marjei brute a exploatarii sa se inregistreze o rata scazuta a rentabilitatii economice (efectele profitabile ale investitiilor se vor propaga in timp).

Valoarea Active

r_e = EBE = EBE x adaugata x fixe

Capitaluri Valoarea Active fixe Capitaluri

investite adaugata investite

de unde:

r_e = rata marjei asupra x productivitatea x coeficientul

valorii adaugate activelor fixe investitiilor

strategice

Rentabilitatea economica este astfel pusa in corelatie cu rentabilitatea factorului munca, cu randamentul investitiilor in active fixe si cu structura investitiilor (respectiv, ponderea investitiilor strategice).

Tot astfel, rata rentabilitatii financiare poate fi descompusa in doua (sau mai multe) rate componente:

r_f = Profit net = Profit net x Cifra de afaceri

Capitaluri Cifra de afaceri Capitaluri proprii

proprii

(rata marjei nete) (rotatia capitalurilor proprii)

sau

Capitaluri

r_f = Profit net = Profit net x Cifra de afaceri x investite

Capitaluri Cifra de Capitaluri Capitaluri

proprii afaceri investite proprii

(rata marjei nete) (rotatia capitalurilor) (structura capitalurilor)

*/ Marja de acumulare a activitatii de exploatare exprima capacitatea intreprinderii de a degaja o acumulare bruta dupa acoperirea cheltuielilor variabile (cu materialele, salariile, impozitele etc.) din cifra de afaceri (vezi marja asupra cheltuielilor variabile).

In felul acesta, se evidentiaza dependenta rentabilitatii financiare de rata marjei nete de rentabilitate, de rotatia capitalurilor si de structura finantarii (in timp) investitiilor intreprinderii. Desi ne apare surprinzator, o crestere a rentabilitatii financiare poate fi obtinuta (in anumite conditii) prin cresterea indatorarii .

Riscul de faliment (insolvabilitatea)

Diagnosticul riscului de faliment consta in evaluarea capacitatii intreprinderii de a face fata angajamentelor asumate fata de terti, deci in evaluarea solvabilitatii intreprinderii. Analiza riscului de faliment se poate realiza in maniera statica, prin analiza echilibrelor financiare din bilant sau in maniera dinamica, prin analiza fluxurilor din tabloul de finantare.

Analiza statica poate fi facuta in functie de cele doua conceptii de elaborare a bilantului: patrimoniala si functionala. In prima conceptie intereseaza patrimoniul net al actionarilor si activul economic in ansamblu, ca o garantie pentru creditori. In a doua conceptie, bilantul este ansamblul alocarilor de fonduri si al surselor de procurare a lor pe diferite cicluri financiare (de investitii, de finantare, de exploatare), pentru a intelege functionarea intreprinderii.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea unitatii patrimoniale de a face fata obligatiilor scadente care rezulta fie din angajamente anterioare contractate, fie din operatii curente, fie din prelevari obligatorii.

Activul net contabil intervine in diagnosticul solvabilitatii prin raportare la intregul pasiv din bilant. Bancile folosesc, ca prag minim, o rata de 20-30% a activului net fata de totalul pasivului.

Dificultatile financiare ale unei intreprinderi, in cazul in care devin periodice, pot pune in pericol echilibrele fundamentale si pot afecta imaginea firmei ce capata o reputatie de 'rau platnic'. Aceasta ii afecteaza desfasurarea activitatii viitoare.

Principalele instrumente operationale, utilizate de analiza statica patrimoniala a riscului de faliment, sunt fondul de rulment si ratele de lichiditate.

Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare:

Activ imobilizat (IMO) = Capital permanent (CPM)

Activ circulant (ACR) = Datorii de exploatare (DEX)

Pornind de la acestea, fondul de rulment este un indicator important in aprecierea situatiei financiare a societatii, reprezentand partea din resursele financiare permanente care asigura finantarea activelor circulante.

Ratele de solvabilitate, folosite in analiza financiara, sunt semnificative in cazul unei comparatii intre intreprinderile din acelasi sector sau intre ratele cronologice realizate de aceeasi intreprindere. Ratele cele mai des uzitate sunt:

a) RATA LICHIDITATII GENERALE - compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub 1 an.

Rlg = ACR/DEX

In mod normal, aceasta rata trebuie sa fie mai mare decat unu (Rlg > 1), ceea ce semnifica ca existenta unui fond de rulment Rlg este echivalenta cu 'rata fondului de rulment' (Rfr)

Rfr = CPM/IMO

b) RATA LICHIDITATII PARTIALE (Rlp) exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriìle, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.

Rli = (ACR - Stocuri) / DEX

Bancile impun, adesea, o limita minima a acestei rate de 80% (Rlp³

c) RATA LICHIDITATII IMEDIATE (Rli) asigura interfata elementelor cele mai lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt.

Rli = Disponibilitati/DEX

Asa cum se va vedea din exemplul care urmeaza, aceste rate exprima cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de active, fara a analiza calitatea lichiditatii acestora. De aceea, ele trebuiesc interpretate cu prudenta. Comparatia cu intreprinderi similare din sector si/sau comparatia cu rezultate anterioare ale acestor rate conduce la concluzii mult mai fiabile.

Interpretarea fondului de rulment poate fi hazardata daca nu se tine cont de gradul de lichiditate al activelor (indeosebi circulante) si de gradul de exigibilitate al datoriilor (mai ales cele pe termen scurt).

Exemplul cifric care urmeaza, al unei societati comerciale cu amanuntul, este edificator in acest sens.

Bilantul societatii HERMES

Intervalul mediu de rotatie a stocurilor de marfuri este de 2 luni, iar intervalul mediu de scadenta a datoriilor, pe termen scurt, este de 3 luni.

La inchiderea bilantului, fondul de rulment este negativ (FR = 900 -1100 = -200) si conduce la concluzia existentei unui dezechilibru financiar. Pe termen scurt, echilibrul financiar este, insa, favorabil, nevoia de fond de rulment negativa demonstreaza o degajare de surse circulante pentru finantarea nevoilor permanente.

(NFR = 2500 - 2700 = - 200)

Peste doua luni de la incheierea bilantului, societatea va vinde si va incasa marfuri in valoare de 2500 si va plati 2/3 din datoriile pe termen scurt, respectiv 1800 (2700 x 2/3).

Se vor degaja, astfel, disponibilitati banesti in valoare de 700, ceea ce schimba foarte mult (in bine) situatia de la incheierea bilantului.

Acest exemplu simplificat este o dovada a necesitatii luarii in calculul fondului de rulment a rotatiei capitalurilor intreprinderii.

Ratele de lichiditate se completeaza cu rata indatorarii (levierul= L= DAT/CPR), care trebuie sa fie mai mic decat unu (L < 1 ). Aceasta se interpreteaza si ca o rata a autonomiei financiare a intreprinderii, angajamentele sale, pe termen lung si mediu, sunt suficient de garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii.

Analiza statica functionala a riscului de faliment utilizeaza ca instrumente operationale: nevoia de fond de rulment si trezoreria.

Nevoia de fond de rulment - reprezinta partea din activele ciclice ce trebuie finantata din resurse stabile, respectiv partea din activele circulante formata din stocuri (St) si creante (Cr), care nu este acoperita pe seama datoriilor de exploatare.

NFR = (St + Cr) - DEX

Trezoreria neta - reprezinta diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment.

TN = FR - NFR

Pragurile cele mai utilizate in normele bancare sunt urmatoarele:

- creditele de trezorerie nu trebuie sa fie mai mari decat jumatate din nevoia de fond de rulment (de exploatare);

- fondul de rulment (functional) trebuie sa fie mai mare decat jumatate din nevoia de fond de rulment (de exploatare).

Aceste norme raman orientative. Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului financiar depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment si de marimea riscului de faliment pe care creditorii sunt dispusi sa-l suporte .

Analiza dinamica a riscului de faliment permite diagnosticarea si explicarea dezechilibrului financiar, evidentiat prin analiza statica. Cele doua tipuri de analiza sunt, deci, complementare si trebuie facute in acelasi timp.

Analiza dinamica porneste de la fluxurile de fonduri, determinate de operatiunile de exploatare si de operatiunile de capital (de investitii si de finantare), evidentiate in tabloul de finantare (a se vedea capitolul anterior).

Instrumentele operationale ale acestei analize sunt excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE), capacitatea de autofinantare (CAF), autofinantarea (A) si cash-flow-ul (CF). Pentru scopurile analizei dinamice, reamintim principalele relatii sintetice de determinare a indicatorilor de mai sus.

ETE = EBE - DNFR

CAF = EBE - cheltuieli financiare - Impozit pe profit

A = CAF - Dividende prelevate

CF CAF

in care, EBE = excedentul brut de exploatare

DNFR = variatia fondului de rulment.

Pornind de la acesti indicatori, analiza riscului de faliment apeleaza la ratele si indictorii de rambursare a datoriilor si de autonomie financiara:

a) Rata capacitatii de rambursare (DAT / CAF) care, pe termen lung si in regim permanent, ar trebui sa fie mai mica de 3 sau de 4 ani.

b) Rata autonomiei financiare (CAF/Rambursarea datoriilor financiare stabile) ar trebui sa fie mai mare decat 2. O astfel de rata mai mica decat unu dovedeste iminenta unui risc de faliment important.

c) Excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE) poate exprima el insusi capacitatea de rambursare a datoriilor. Ca nivel minim, analistii financiari preconizeaza un nivel al ETE cel putin egal cu cheltuielile financiare (ETE ³ cheltuielile financiare). Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigura, daca ETE - Impozit pe profit ³ Cheltuielile financiare + Rambursarea anuala a datoriilor.

Excedentul de trezorerie poate fi utilizat si ca indicator al autonomiei in finantarea investitiilor:

ETE - Impozit pe profit ³ Cheltuielile initiale pentru investitii (I₀).

Detectarea riscului de faliment prin metoda scorului

Diagnosticul financiar permite, prin sistemul de rate de rentabilitate si de echilibru financiar, evidentierea punctelor tari si a celor slabe ale gestiunii financiare, chiar si a riscurilor de exploatare, financiare, de indatorare etc., dar nu se poate evalua global riscul de faliment.

Mai multi cercetatori si organisme financiare au fost preocupate de elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment, pornind de la o grupare de rate strans corelate cu starea de sanatate sau cu cea de slabiciune a intreprinderilor. Procedeul folosit este tehnica statistica de analiza discriminanta a caracteristicilor financiare (calculate cu ajutorul ratelor) ale intreprinderilor cu functionare normala si a celor cu dificultati de gestiune economica si financiara. Se cauta apoi, cea mai buna combinatie liniara a ratelor, care sa diferentieze, cel mai bine posibil, intreprinderile sanatoase de intreprinderile falimentare.

Aceasta combinatie liniara conduce la determinarea unui indicator, numit scor, care da o buna aproximare a riscului de faliment pentru o intreprindere data (respectiv care este probabilitatea de a fi o intreprindere normala sau de a fi falimentara). Scorul (Z) apare ca o functie liniara de mai multe variabile (rate), caracterizate de coeficienti medii, determinati prin metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra intreprinderilor reprezentative si grupate de la inceput in 'normale' si 'anormale':

Z = a₁ R₁ + a₂R₂ + . . .. + a_n R_n , in care:

R_i = rate de rentabilitate si de structura a capitalurilor;

a_i = coeficienti de corelatie, cu functia scor Z, respectiv variabilitatea marginala a scorului Z, la o variatie de o unitate a ratei R_i

Conditia selectiei ratelor de caracterizare a performantei intreprinderii este ca acestea sa fie independente intre ele, in raport cu functia scor Z. Altfel, un anumit grad de corelatie intre rate ar conduce la inregistrarea, in functia scor Z, a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen economico-financiar.

Printre diferitele functii - scor elaborate, analistii financiari au retinut: - modelul ALTAMAN cu 5 variabile:

Capitalizare

Z = 3,3 x Profit inainte de impozit + 1 x Vanzari + 0,6 x Bursiera +

Activ total Activ total Val. contab. a

imprumuturilor

+ Beneficii reinvestite + 1,2 x Activ circulant

Activ total Activ total

- modelul Centralei bilanturilor (din cadrul Bancii Centrale a Frantei) care prezice riscul de faliment al intreprinderilor franceze, dupa un scor cu 8 variabile, reprezentand rate de rentabilitate economice si financiare.

Cele 8 rate au fost selectate dintr-un numar de 26 de rate, pe care Centrala bilanturilor le urmareste la intreprinderile franceze. Pentru selectia lor si calculul parametrilor, s-a constituit un esantion de intreprinderi industriale, cu mai putin de 500 de salariati, clasate in normale si deficitare (slabiciunea lor a fost urmarita pe trei ani precedenti: 1977-1979).

Printre ratele care caracterizeaza cel mai bine comportamentul intreprinderilor deficitare, primele doua (R1 si R2) dau 50% din puterea de discriminare (de separare) a intreprinderilor in normale si deficitare. In urma observatiilor pe cei trei ani, intreprinderile industriale franceze din esantion au prezentat urmatoarele marimi medii ale ratelor selectionate. ( vezi tabelul ).

Media ratelor pe ansamblu, determinate de Centrala Bilanturilor a Bancii Frantei

*/ Furnizori de materiale, marfuri si produse in cooperare

**/ Productia vanduta - Productia stocata + Productia imobilizata

In baza mediilor ratelor pe ansamblu, Centrala bilanturilor, din cadrul Bancii Frantei, a determinat urmatoarea functie scor:

100 Z = -1,255 R1 + 2,003R2 - 0,824R3 + 5,221R4 - 0,689R5 -

- 1,164R6 + 0,706R7 + 1,408R8 - 85,544

Pe ansamblul intreprinderilor, Z are o valoare medie egala cu zero:

100 Z = -1,255 x 62,8 + 2,003 x 80,2 - 0,824 x 24,8 + 5,221 x 6,8

- 0,689 x 98,2 -1,164 x 11,7 + 0,706 x 79 + 1,408 x 10,1 - 85,544

In jurul acestei valori medii a scorului exista o zona de incertitudine, fiind dificil de prezis daca o intreprindere este sanatoasa sau deficitara (probabilitatea riscului de faliment, pentru Z = 0, este de 0,5).

Intreprinderile cu un scor mai mare de 1,25, sunt in zona favorabila, avand o probabilitate medie a riscului de faliment de numai 0,21. Intreprinderile cu un scor mai mic de -1,8575, sunt in zona nefavorabila, probabilitatea riscului de faliment fiind, in medie, de 0,872 se.

Nu trebuie supraestimata valoarea informativa a scorului; intreprinderea este un sistem economico-social ce actioneaza intr-un mediu complex, cu mult mai multe variabile de determinare a sanatatii sau slabiciunii acesteia. Scorul este un instrument de 'detectare precoce' a riscului de faliment, dar informatia trebuie folosita cu multa prudenta.

Analiza poate fi completata cu urmarirea evolutiei scorului pe mai multe exercitii si a evolutiei scorului la intreprinderile din aceeasi ramura economica, precum si cu metodele clasice de analiza financiara.

Ca urmare a caracterului lor specific, aceste ecuatii de scor nu pot fi utilizate in cazul intreprinderilor romanesti. Prezentarea lor a fost facuta pentru a evidentia demersurile din teoria si practica financiara, pentru evaluarea performantei intreprinderii, in baza unui indicator complex, gen SCOR.

Pentru evaluarea intreprinderii romanesti este necesara elaborarea unor modele adecvate conditiilor economice din Romania. Modelele de scor pot fi autocorijabile, pe masura introducerii de noi observari asupra intreprinderilor din economia romaneasca.