Tranzitia romaniei la economia de piata

TRANZITIA ROMANIEI LA ECONOMIA DE PIATA

Necesitatea tranzitiei la economia de piata si caracteristicile acestui proces

Pentru Romania trecerea la economia de piata reprezinta conditia esentiala a revitalizarii activitatii economice, a asigurarii bunastarii generale. Economia de comanda, planificata centralizat, s-a dovedit ineficienta, mecanismul ei de functionare, bazat pe proprietatea socialista, nu a fost in masura sa asigure libertatea de actiune a agentilor economici, rentabilizarea activitatii acestora pe criterii concurentiale de piata. Rezultatul nemijlocit al acestui sistem economic l-au constituit: instrainarea continua si in proportii de masa, a omului de roadele muncii sale, nasterea si dezvoltarea lipsei motivatiei de a munci, cu consecinte grave asupra eficientei activitatii economice. Respectand intru totul optiunea ferma a poporului roman de lichidare a structurilor economiei de comanda si de trecere la economia de piata, se incearca sa se contureze acel gen de economie care sa valorifice potentialul economic al Romaniei, o economie moderna, eficienta, de nuanta europeana. Numai asa mecanismele acesteia vor putea sa-l slujeasca in efortul sau de progres si prosperitate, in libertate si democratie. Orientarea spre tipul european de economie de piata are numeroase motivatii. In primul rand tara noastra are relatii economice cu celelalte tari europene. Acestea s-au pastrat in virtutea unor cauze care s-au dovedit a fi mai puternice decat confruntarile politico-ideologice. In al doilea rand, Romania are mai multe elemente economice comune cu tari1e europene, cu cele vecine in deosebi, comparativ cu ale tarilor de pe alte continente. De asemenea prezinta interes politicile de protectie sociala, promovate cu succes, decenii de-a randul in tari1e Europei.

Trasaturile economiei romanesti in mai bine de patru decenii de guvernare comunista au fost dominatia proprietatii socialiste, de stat si cooperatiste, monopolul statului in toate ramurile economiei nationale si ele si-au pus amprenta asupra functionarii intregului sistem economic din tara noastra, asupra rezultatelor, a eficientei activitatilor economice, atat la nivel microeconomic cat si la nivel macroeconomic.¹

Evolutia societatii confirma, iar teoria economica consacra adevarul, potrivit caruia progresul omenirii nu poate fi asigurat decat prin concurenta deschisa a agentilor economici, bazata pe existenta si consacrarea sacra si inviolabila a proprietatii private, pe predominanta acesteia.

Rezultatele economice relevate de istoria moderna si contemporana, demonstreaza eficienta economica si pe aceasta baza sociala, generata de proprietatea privata. Ea este cea mai in masura sa stimuleze initiativa manageriala si sa determine un interes real al agentilor economici in utilizarea eficienta a resurselor. In vechiul regim, propr 141d36b ietatea socialista (de stat si cooperatista) era atotcuprinzatoare. In aceste conditii a aparut fenomenul de depersonalizare a proprietatii, astfel incat proprietatea socialista devenise, din punct de vedere al agentilor economici, un fel de proprietate a nimanui. Comportamentul subiectilor proprietatii releva inhibarea spiritului intreprinzator, absenta initiativei si un dezinteres general. In consecinta, unitatile economice, carora Ii se dadea in administrare o parte a patrimoniului global, erau sufocate de presiunea exercitata de administratorul general (statui). Sub influenta reglementarilor administrativ-birocratice, adoptate de acesta, a planificarii hipercentralizate, acestea se vedeau deposedate de orice incercare de initiativa in gestionarea efectiva si eficienta a activitatilor. Ca urmare, economia Romaniei era lipsita de un mecanism de autoreglare, fiind rigida la schimbari si aflandu-se in imposibilitatea de a asimila noile tehnologii.

Depasirea crizei actuale se poate infaptui numai prin negarea sistemului monopolist­atal, dictatorial care a generat teoretic si practic, aceasta criza a societatii. in mod firesc s-a afirmat optiunea catre o economie de piata, intrucat acest tip de economie este singurul care s-a impus in plan istoric, printr-o inalta eficienta, viabilitatea sa fiind atestata de nivelul economic al tarilor avansate din lume.

Alaturi de schimbarile radicale in structurile politice, cele mai multe schimbari au vizat viata economica, in toate componentele ei, cu implicatii in toate celelalte sectoare ale vietii sociale: inlocuirea sistemului superetatismului in desfasurarea activitatilor economico-sociale cu institutii, parghii si mijloace statale specifice economiei de piata care sa stimuleze initiativa particulara si competitia; restructurarea intre structurile economice si cele socio-profesionale, printr-o noua asezare si organizare a sistemului de invatamant si a celorlalte forme de pregatire profesionala;modernizarea tehnica si tehnologica a potentialului productiv, pentru o relansare generala a activitatii ramurilor si unitatilor economice, reorientarea si reprofilarea lor pe baze economice, pentru realizarea unui nou tip de echilibru si optim economic; asigurarea unei corelari corespunzatoare economice si sporirea competitivitatii produselor si serviciilor romanesti in raporturile economice internationale, realizarea infrastructurii institutionale si legislative specifice mecanismului economiei de piata².

Principalele cerinte ale tranzitiei sunt:

un cadru legislativ care sa confere drept de proprietate privata asupra bunurilor, sa reglementeze functionarea sistemului bancar, financiar si contabil, precum si elaborarea legilor privind restructurarea, privatizarea si falimentul;

pregatirea proprietarilor, managerilor si angajatilor in raport cu cerintele productiei orientate catre piata;

sisteme moderne de management in domeniul financiar, al productiei si marketingului;

modernizarea sistemului de productie (echipamente si masini) si a sistemelor informationale si de prelucrare a datelor in scopul cresterii productivitatii si calitatii productiei, a eforturilor manageriale si de gestiune³.

La baza elaborarii si infaptuirii politicii sociale la nivel national este necesar sa fie luate in considerare o serie de principii, in concordanta cu recomandarile si reglementarile organismelor europene:

protectia demnitatii umane;

universalizarea masurilor de protectie sociala;

promovarea principiilor solidaritatii si justitiei sociale;

eliminarea oricarei forme de discriminare in intreaga politica de protectie sociala;

flexibilizarea, respectiv adaptarea masurilor de protectie sociala la necesitatile reale ale grupurilor si in special ale persoanelor;

orientarea, pe cat posibil, a obiectivelor si masurilor de politica si protectie sociala in directia mobilizarii si participarii tuturor fortelor sociale la relansarea economica, munca fiind prima sursa a bunastarii si libertatii individuale, sursa cea mai stabila a sanatatii societatii;

trecerea treptata la descentralizarea realizarii protectiei sociale si odata cu aceasta, angrenarea in activitatea de protectie sociala a agentului economic, unitatilor publice administrative locale, a institutiilor guvernamentale si neguvernamentale, societatilor de caritate si persoanelor fizice, prin contributii materiale, financiare si sociale, intr-un cadru legal adecvat⁴.

Avantajele tranzitiei Romaniei la economia de piata

Principiile de baza ale politicii economiei in Romania sunt prevazute in Constitutia

Romaniei care este respectata obligatoriu de oricare partid

Economia Romaniei este economie de piata (capitalista);

In Romania statul trebuie sa asigure: comertul liber, protectia concurentei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificarii factorilor de productie, protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara, valutara, stimularea cercetarii stiintifice, utilizarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national, ocrotirea mediului, mentinerea echilibrului ecologic, asigurarea de conditii pentru cresterea calitatii vietii.

Proprietatea privata este garantata si ocrotita de lege. Nimeni nu poate fi expropriat decat in interes public, cu dreapta si prealabila despagubire al carui cuantum se stabileste de comun acord cu proprietarul, sau in justitie.

In aceste conditii de prevederi constitutionale, guvernul, care elaboreaza politica economica, se rezuma la a asigura un cadru legislativ si institutional care sa asigure o crestere a economiei si a standardului de viata,

Interventia guvernului in economie poate fi mai mare sau mai mica in functie de partidul aflat la putere dar si de starea economiei la un moment dat, limitandu-se la utilizarea de parghii specifice economiei de piata. In domeniul protectiei sociale, guvernele de stanga o aseaza in prim plan, indiferent de starea economiei, guvernele de dreapta pledeaza pentru o protectie sociala in functie de posibilitatile economiei si pentru auto-protectie.

Fundamentarea teoretica a trasaturilor si comportamentelor structurale ale sistemului economiei de piata isi are originea in filosofia liberalismului economic si a proprietatii private sintetizate in principiul elaborat de Adam Smith: 'Laissez faire, laissez passer, tout va de lui meme"⁵.

Piata este un factor obiectiv, ea ramane in orice sistem criteriul suprem de reglare a proceselor economice, fie pe cai spontane, fie prin dirijism sau alte metode de reglare, specific economiei de piata. A vand in vedere pozitia fata de economia de piata si, mai ales, fata de interventionismul statal si reglarea protectiei sociale, economistii sunt grupati in mai multe curente teoretice: liberal, neoliberal, monetarist, keynesist, neokeynesist, marxist, noi economisti ai ofertei, precum si intr-o mare diversitate de scoli cu nuante proprii. Aceasta nu inseamna insa ca exista tot atatea forme ale economiei de piata; divergenta dintre curente se limiteaza la cateva reguli de baza ale acesteia.

Se poate afirma ca statul contemporan a devenit elementul central al oricarui mecanism de piata. Pietei traditionale strict economice i se adauga tot mai mult o componenta de baza, si anume, socialul.

Obiectivul principal al perioadei de tranzitie la economia de piata in tara noastra il reprezinta constituirea statului social de drept. Acest obiectiv presupune a situa economia sociala de piata in centrul conceptiei de reforma. Statul social de drept nu este o negare totala a statului socialist, ci o continuare a acestuia pe plan social; tranzitia, conform conceptiei unor partide politice din tara noastra, are ca obiectiv crearea unei economii mixte. Distrugerea averii publice, a bunurilor materiale create de statul socialist si reducerea protectiei sociale au indepartat tara de statul social de drept.

Statul social de drept preia sistemul de protectie sociala de la statul socialist si-l integreaza in cadrul sau, in noul sistem social-economic, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetateanului libera dezvoltare, pluralismul politic reprezinta valori supreme, garantate prin Constitutie.

In perioada de tranzitie, trasatura sociala constituita de statul socialist este pusa de acord cu statul de drept si totodata cu mecanismele economiei de piata. Statul social de drept este denumit in literatura din strainatate statul 'providentei' sau al 'bunastarii generale' .Statul social de drept este intemeiat pe justitie sociala, echitate, solidaritate, se opune individualismului liberal si presupune acceptarea in anumite limite a colectivismului. El este prototipul statului postcapitalist si simbolizeaza o noua etapa de dezvoltare a societatii. Acest tip de stat, in continua evolutie, este de esenta umanista si corespunde obiectivelor socialismului modern pentru etapa actuala. Profesorul A.Rugina in lucrarea 'Este posibil un miracol economic in Romania' militeaza pentru un stat social de drept. Coordonatele sale esentiale in perioada de tranzitie sunt:

Maximizarea PIB si a bunastarii tuturor membrilor societatii.

Interventia statului in economie pentru a regla si dirija mecanismul pietei spre laturile constructive si a elimina fenomenele negative pe care aceasta le genereaza si a asigura redistribuirea PIB.

Siguranta sociala, dreptatea sociala si progresul social in mod special, siguranta familiei, distribuirea echitabila si echilibrata a veniturilor si a averii. Acest obiectiv se poate realiza prin eficientizarea bazei economice, care asigura premisele unui nivel de trai decent pentru toti.

Statul,regulator social. Sectorul serviciilor publice trebuie sa fie gestionat de stat dupa

principiul non-profit. Privatizarea si integrarea acestuia pe piata libera ar scumpi aceste servicii.

Crearea unei legislatii care sa asigure o protectie solida si cat mai complexa Este de demonstrat, pe exemplul tarilor din Europa Occidentala, ca protectia sociala cea mai buna o asigura sectorul public. Deci, cel mai bun suport pentru un stat social de drept este economia mixta in care sectorul public sa fie puternic.

Economia sociala de piata este un tip de economie progresist, se intemeiaza pe crestere economica si performanta, se sprijina pe fundamentele economiei clasice de piata. Acest tip de economie de piata, care imbina organic socialul cu performanta are urmatoarele avantaje:

Maximizarea cresterii economice;

Punerea in valoare a potentialului national si asigurarea protectiei economiei nationale;

Stimularea principiului coparticiparii la luarea deciziilor;

Restructurarea si retehnologizarea economica avandu-se in vedere criteriul social;

Promovarea justitiei sociale si atenuarea discrepantelor sociale;

Asigurarea imbinarii cointeresarii individuale cu solidaritatea;

Stimularea formelor asociative, de tip cooperatist, prin care natura lor au caracter social;

Situarea la loc central a bunastarii poporului si stabilirea unui minim de venit;

Reducerea la minim a costurilor sociale ale tranzitiei⁶.

Realitatea economica dintr-o tara sau alta poate fi incadrata in sistemul economic de piata sau de comanda, in raport cu preponderenta pe care o au in functionarea acesteia, structurile si mecanismele definitorii dintr-un model sau altul, o economie nationala contemporana poate fi considerata economie de piata pe baza urmatoarelor elemente structurale:

Pluralismul formelor de proprietate, egale in fata legii, in cazul carora ponderea principala o detine cea privata. Subiectii fiecarei forme de proprietate isi asuma in mod autonom si pe deplin dreptul de a decide in conditii de risc si incertitudine, suportand integral consecintele acestora;

Interesul personal si raporturile de piata bilaterale reprezinta baza activitatii economice, impulsul sau, sintetizat in transformarea profitului in principal mobil al actiunii economice;

Piata concurentiala este regulatorul principal al activitatii economice. Alocarea resurselor, fundamentarea tehnologiilor si modalitatilor de combinare ca si testarea oportunitatii deciziilor, a concordantei ofertei cu nevoia sociala se fac de catre piata;

Pentru majorarea bunurilor economice preturile se formeaza liber, prin negocieri intre vanzatori si cumparatori, tara interventii administrative ale statului si tara politicii monopoliste;

Concurenta neloiala, conforma reglementarilor legale, pe toate categoriile de piata ii avantajeaza pe cei puternici, intreprinzatori, inlaturandu-i pe cei slabi si inadaptabili;

Existenta unui sistem financiar-bancar modern echipat, care sa asigure reglarea operativa a masei monetare si orientarea actiunilor celorlalti agenti economici;

Structura tehnico-economica moderna (factori de productie, nivel calitativ, mod de combinare, etc.) care reprezinta componenta esentiala a unei inalte eficiente economice, premisa satisfacerii nevoilor fundamentale decente pentru toti cetatenii, conditie materiala a libertatii economice;

Statul democratic vegheaza respectarea regulilor pietei, completeaza si corecteaza mecanismul sau, folosind cadrul legislativ si parghiile economico-financiare.

Economiile care au functionat timp mai indelungat pe coordonatele sistemului de piata au evidentiat, prin rezultatele obtinute, viabilitatea acestui sistem economic; un nivel ridicat al eficientei economice si al calitatii vietii; stimularea inovatiei individuale, ca principala sursa de progres; mobilitatea si adaptabilitatea sistemului economic, reactia operativa la anomaliile care se ivesc⁷.

Riscurile tranzitiei la economia de piata

In ceea ce priveste componentele tranzitiei si derularea procesului, se poate vorbi de un anumit consens asupra laturilor procesului de tranzitie, de la cea politica si componentele pe care sa se edifice economia de piata pana la infrastructura institutionala si asistenta externa in sprijinul reformei. Puncte de vedere contradictorii s-au emis si sustinut cu privire la succesiunea, ritmul si importanta componentelor tranzitiei.

Sistemul economiei de piata nu este un sistem perfect, imun la anumite noxe. I se imputa sistemului de piata real faptul ca nu-si asigura stabilitatea interna, inflatia si somajul fiind, in dimensiuni diferite, insotitorii sai inevitabili; genereaza tendinta de concentrare anormala a puterii economice Intr-un numar mic de intreprinderi si centre de piata; repartizarea venitului national se face in unele situatii, in opozitie cu normele elementare de justitie sociala, fapt ce impune prezenta unor instrumente de corectie si protectie sociala.

Economia nationala a suferit socuri succesive, provenite din liberalizarea in trepte a preturilor si a cursului de schimb, implicit prin includerea in costuri, respectiv in preturi la fiecare treapta a pierderilor si a cheltuielilor nejustificate, a profiturilor de monopol care au produs perturbatii nominale, determinand perturbatii ale economiei reale, acumulate in totalitate de evolutia PIB.

Cresterea excesiva a somajului este un soc administrativ al economiei reale. Un fenomen cu profunde implicatii negative il reprezinta polarizarea sociala, care s-a accentuat an de an, pe masura cresterii costurilor vietii⁸.

Cea mai neplacuta consecinta a oricarei recesiuni este cresterea ratei somajului. Deoarece productia scade, firmele au nevoie de tot mai putina forta de munca; nu mai sunt angajati noi lucratori, iar cei existenti sunt concediati. Un somaj ridicat reprezinta o problema economica dar si una sociala. Din punct de vedere economic, somajul este o risipa de resurse pretioase. Din punct de vedere social, el este cauza unor suferinte profunde, intrucat somerii se lupta sa supravietuiasca cu venituri mici. In perioadele cu somaj ridicat, problemele materiale se inmultesc, deteriorand sentimentele oamenilor si viata de familie. Cand rata somajului creste, economia renunta de fapt la toate bunurile si serviciile pe care somerii le-ar fi putut realiza⁹

In Romania, comparativ cu Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, in procesul tranzitiei catre economia de piata, rezultatele obtinute in aplicarea programului de reforma pentru depasirea dificultatilor economice si sociale au aparut mai greu si mai tarziu, datorita sistemului hipercentralizat si rigid care a existat inainte de 1990, a politicii de restul lumii, indeosebi din punct de vedere al relatiilor economice. Rata inflatiei, al carei nivel reflecta sintetic gradul de stabilitate al economiei, a echilibrului dintre cerere si oferta, a fost in Romania dupa 1990 (dupa inceperea liberalizarii preturi1or) mai mare comparativ cu celelalte tari, acest decalaj tinzand sa se mentina.

Somajul este fenomen cu implicatii sociale deosebit de grave a insotit desfasurarea programului de restructurare economica in toate tarile in tranzitie, manifestandu-se insa cu intensitati diferite (locul 1-Cehia, 2-Romania).

Dincolo de diferentele considerabile privind momentul lansarii acestui proces si conditiile economico-sociale specifice care l-au precedat, toate tarile din Europa Centrala si de Est aflate in tranzitie se confrunta cu aceeasi gama de probleme In planul ajustarilor macroeconomice si al costurilor sociale mari pe care Ie implica restructurarea sistemica.

In ciuda faptului ca, incepand cu 1990, programele de guvernare si-au fixat ca obiective: macrostabilizarea, liberalizarea economica, privatizarea, restructurarea, dupa atatia ani de tranzitie fara a minimaliza progresele facute in planul reglementarilor institutionale, al liberalizarii economice si al descentralizarii deciziilor, al statului de drept, o serie de probleme fundamentale ale economiei romanesti nu au fost solutionate. Potentialul economic si uman de care Romania dispune, inclusiv o seama de avantaje comparative nu au fost suficient si eficient utilizate.

Problemele si costurile sociale ale tranzitiei economiei la economia de piata

Infaptuirea unei reforme economice radicale in tara noastra implica ample transformari, care exercita un impact social puternic asupra intregii populatii. Astfel, restructurarea economiei nationale presupune abandonarea unor capacitati productive care s-au dovedit ineficiente, necompetitive, oprirea unor investitii nerationale, etc. de asemenea, procesul liberalizarii formarii preturilor, bazat pe mecanismul cererii si al ofertei, in conditiile monopolului statului asupra ofertei si ale unei devansari majore a ofertei de catre cerere, are efecte negative asupra nivelului de trai al populatiei. Apare somajul, cresc preturile, se adanceste inflatia. Acestea sunt procese care obliga populatia la renuntari si sacrificii. Ele reprezinta costuri sociale, costuri ale reformei, ce pot fi sintetizate in contributia populatiei, in renuntarile pe care aceasta trebuie sa le accepte in vederea cladirii unei economii de piata eficiente.Luand in considerare faptul ca economia tarii noastre este confruntata cu o profunda criza economica si ca tranzitia insasi naste o serie de contradictii cu consecinte dure asupra standardului de viata al populatiei, rezulta ca procesul de infaptuire al reformei este insotit si marcat de costuri sociale dintre cele mai dureroase.

Abordarea problemei costurilor sociale presupune analiza acestora prin prisma cauzelor care le-au generat si a intensitatii lor. Intre aceste doua aspecte exista o legatura directa de cauzalitate si, in acelasi timp, solutii directe, convergente, pentru diminuarea lor. Plecand de la starea economiei nationale in momentul declansarii tranzitiei, vom putea identifica existenta unor costuri sociale obiective pe care le vom numi costuri ale reformei. Acestea tin efectiv de procesul tranzitiei, neputand fi evitate. Acestea se refera, in primul rand, la somaj, inflatie (in anumite limite), la cresteri ale preturilor. Determinate de procesul restructurarii economiei, de asezarea ei pe baze competitive si eficiente, aceste costuri sunt inevitabile, ele reprezentand pretul pe care populatia trebuia sa-l plateasca in procesul tranzitiei.

Alaturi de aceste costuri, exista si costuri sociale generate de gestionarea nerationala a economiei, de erori de politica macro si microeconomica, care se refera in cresterea aberanta a preturilor, ca urmare a cresterii nerationale a costurilor de productie. Aceste costuri sociale nu sunt inevitabile, dar diminuarea de lichidare a lor este deosebit de dificila. Aceasta, mai ales in conditiile unei crize de subproductie si a unei derulari lente, sau chiar foarte lente a procesului de privatizare, care aseaza pe alte baze rationalitatea activitatii economice.

Problema costurilor sociale trebuie abordata si prin prisma repartitiei lor asupra diferitelor segmente ale populatiei. Din acest punct de vedere, cele mai defavorizate segmente ale populatiei sunt cele care au venituri fixe: salarii, ajutoare de somaj, pensii. Reforma trebuie realizata cu luarea in considerare a unei politici de protectie sociala, diferentiata atat pe segmente ale populatiei, cat si in interiorul acestora. Pentru reducerea acestor costuri sociale, se impune ca in tranzitiei sa fie promovata o politica coerenta si stabila de protectie sociala, care sa se bazeze pe o diferentiere fundamentala intre protectia acordata grupurilor active, care, in principal, trebuie sa-si asigure protectia prin efort propriu si celelalte grupuri care nu pot, prin eforturi proprii, sa-si imbunatateasca standardul de viata si care trebuie ajutate direct de catre societate.

Relatia dintre procesele economice si cele sociale reflecta faptul ca saracia si lipsa de siguranta economica constituie surse de tensiuni si conflicte sociale. La randul lor, acestea afecteaza negativ activitatea economica. Un cadru social stabil, echilibrat, reprezinta fundamentul unei activitati economice eficiente pe termen lung.

In general, contextul social al problemelor economice privesc conditiile de viata ale individului si grupurilor, precum si raporturile pe care acestia le genereaza si le intretin. EI are drept rezultat dezvoltarea intelectuala, morala si materiala a oamenilor, a popoarelor. Ca element fundamental al situatiei umane, bunastarea se constituie ca o modelare a sistemului de nevoi potrivit cadrului social-economic in care este integrat individul (proprietate, nivel al consumului, stare materiala), in ierarhia societatii. Ea reprezinta un concept rezultat din justitia sociala, conferind siguranta si constituind baza corecta si solida din care izvorasc toate alternativele fiintei umane. Ea se fundamenteaza pe respectul vietii.

Polarizarea societatii in bogati si saraci este un fenomen organic, specific societatilor bazate pe proprietatea privata. A lasa populatia sa-si procure pe cale legala, in mod independent, cele necesare vietii fara o protectie din partea statului, este nu numai inacceptabil moral, dar si periculos din punct de vedere politic.

Numindu-le generic costuri socio-umane, pierderile in plan social sunt numeroase si de dimensiuni ingrijoratoare. Ele se refera in principal la:

Pierderi in expresie economica;

Pierderi in domeniul drepturilor sociale;

Fragilizarea structurilor sociale;

Eroziunea contextului social, instalarea aparitiei sociale¹⁰.

Pierderile in expresie economica pot fi exprimate prin scaderea drastica a puterii de cumparare a veniturilor populatiei, extinderea si adancirea saraciei.

Un alt domeniu important, cu pierderi in materie de drepturi sociale il reprezinta sistemul asigurarilor sociale. Pentru o parte importanta a fortei de munca (care practica angajarea fara contract de munca si munca 'la negru') nu sunt incheiate contracte de asigurare sociala. Avem de a face cu un fenomen de (auto )excludere din sistemul de asigurari sociale, fie din lipsa responsabilitatii pentru viitor, fie din lipsa resurselor financiare si recunoasterea riscurilor unui astfel de comportament.

Consensul social, ca element fundamental al stabilitatii si al unui mediu propice reformei, este fragil sau mai degraba inexistent. La inceputul anilor 1990, consensul social parea relativ bine conturat in favoarea schimbarii. in viata civila, prezenta sindicatelor, a organizatiilor profesionale, era mai puternic simtita. In prezent societatea romaneasca pare dezorganizata si apatica, stare deosebit de periculoasa pentru climatul si atitudinea fata de munca si fata de viata sociala, in general. Sunt aspecte care au contribuit la cresterea sentimentului frustrarii ca expresie a decalajului dintre sperantele initiale si standardele sociale actuale. In perioada de tranzitie, evolutiile in plan social s-au concretizat in pierderi economice: castigurile (libertatea de expresie, de miscare, de actiune), desi fundamentale pentru o societate democratica, apar dificil de fructificat in absenta celor de natura economica si sociala¹¹.

Experienta tarilor europene care au inlaturat regimurile totalitare si au pasit pe calea tranzitiei la economia de piata pune in evidenta existenta unui puternic impact social asupra majoritatii populatiei denumit in forma generica costurile sociale ale tranzitiei. In mod concret, aceste costuri includ: scaderea substantiala a productiei, degradarea de ansamblu a economiei nationale si a vietii sociale si pe aceasta baza cresterea rapida a fenomenului de somaj si inrautatirea conditiilor de trai.

Costurile sociale ridicate sunt in mod concret consecinta unei game foarte largi de factori subiectivi:

atitudinea de ignorare a posibilitatilor reale ale economiei romanesti de a produce

bunuri de calitate;

crearea unui climat juridic-social de distrugere a capitalului fix acumulat in agricultura fosta colectiva;

elaborarea de masuri economice si guvernamentale arbitrare;

liberalizarea nefundamentata a preturilor, insuficienta protejare a economiei romanesti, neglijarea sectorului financiar;

folosirea nechibzuita si chiar risipirea balantei de plati si a creantelor din strainatate

preluate de la regimul totalitar;

existenta unui cadru juridic neadecvat;

lupta pentru putere a partidelor si neglijarea problemelor economice;

convulsiile sociale si grevele prelungite.

Pentru inlaturarea deplina a acestor cauze este necesara completarea strategiei de trecere de la economia de piata cu masuri si legi precise, coerente, corelate pe termen scurt, mediu si lung, completarea cadrului economic de piata si juridic; cresterea responsabilitatii organismelor legislative si de decizie.

Este imperios necesara adaptarea permanenta a sistemelor de protectie sociala, indeosebi prin domeniile securitatii sociale (asigurari si asistenta sociala) la starea economiei, avand in vedere stransa interdependenta care exista intre aceste doua domenii.

Un element de contrasens in tranzitia din tara noastra imbraca forma anticiparii nemotivate a retributiei la nivelul majoritatii profesiilor cu deosebire in domeniile diviziunii profesionale considerate prioritare pentru dezvoltare. Daca indivizii umani anticipeaza ca motivatia prin retributie este conceputa in dezacord cu telul individual uman - bucuria de a-si trai viata, atunci contributia va fi la nivelul motivatiei, cu consecinte negative asupra dezvoltarii si implinirii bunastarii umane individuale.

Salariile ne motivante din punctul de vedere al anticiparii oamenilor nu sunt produsul unei productivitati scazute, ci, in primul rand, a unei mentalitati inapoiate in aprecierea efortului uman , de genul , oamenii traiesc sa munceasca si nu muncesc sa traiasca bine. In aceste conditii este imposibil sa ne dezvoltam atata vreme cat risipim cel mai important factor de productie - munca, care e inevitabil, va antrena si generaliza risipa si a celorlalti factori de productie limitati. In aceasta situatie este imposibil sa faci performanta intr-un sistem economic si social cu oameni remunerati sub limitele natural-sociale ale minimului bunastarii umane individuale.

Si acest lucru cel putin si pentru motivul daca oamenii traiesc dupa cum muncesc, ei mai si muncesc dupa cum traiesc.

Promovarea politicii salariilor reduse ca o politica de stat este una din cauzele fundamentale ale contrasensurilor care insotesc procesul de tranzitie la noi. Experienta tarilor dezvoltate sta marturie faptului ca fara o recompensa motivata, din perspectiva implinirii bunastarii umane individuale, nu se poate asigura dezvoltarea pentru bunastarea cetatenilor.

Rezultatul unei asemenea politici de stat in dezacord cu cerintele minime ale unui trai decent este cel care face ca, odata cu trecerea timpului, sistemul nostru economic sa faca din ce in ce mai putin pentru bunastarea umana individuala, punand in pericol echilibrul inaintarii noastre si aruncandu-ne in groapa saraciei prin motivatia necorespunzatoare a contributiei.

Salariile mari reprezinta solutia pentru functionarea corespunzatoare a economiei, atat dinspre oferta cat si despre cererea de munca. Cand piata muncii din tara noastra va crea premisele pentru aparitia acelorasi salarii ca in tari1e dezvoltate, chiar si in aceasta perioada de tranzitie, atunci se pun cu adevarat bazele functionarii acestei piete pe principiile rationalitatii si competitivitatii.

Salariile mici in economie nu sunt produsul unei productivitati scazute a muncii, ci a unei mentalitati inapoiate cu aprecierea efortului uman depus indiferent de domeniul in care se realizeaza sau de cine il desfasoara. Salariile mici in economie sunt rezultatul unei conceptii subdezvoltate de tipul: 'ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim', cu consecinte grave asupra bunastarii individuale si dezvoltarii generale.

O economie care 'produce' inflatie nu dispune de bogatie si nici de venit national consistent, pe care sa le distribuie in societate. Datorita redistribuirilor de venituri si avere pe care inflatia le inlesneste, inflatia imbogateste cu foarte mult pe foarte putini si saraceste cu cate putin pe foarte multi. Este fenomenul ce divizeaza societatea in doua categorii:

persoane ale caror venituri variaza in functie de evolutia preturilor si care isi pot asigura astfel venituri echivalente, aparandu-se de efectele negative ale inflatiei;

persoane ale caror venituri sunt fixe sau care se modifica cu mare greutate, astfel incat veniturile lor reale se afla mereu sub cresterea generala a preturilor, afectandu-le puterea de cumparare si nivelul de trai.

In general, categoriile mai prost plasate din punct de vedere economic si social sunt cele care cedeaza nivel de trai, in favoarea categoriilor mai bine plasate. Primii loviti sunt pensionarii si salariatii cu venituri fixe ale caror salarii si mici economii isi pierd valoarea. Apoi, cresterea impozitelor si taxelor ce insotesc inflatia loveste pe micii meseriasi, comercianti.

Categoriile sociale cele mai puternic lovite sunt cele care ar trebui sa alcatuiasca posibila clasa de mijloc a societatii. Efectul periculos al acestui mecanism al redistribuirii bogatiei in societate este acela ca populatia isi pierde increderea in autoritatea statala, in guvernanti, asimilati ca fiind cei ce tolereaza o asemenea stare de lucruri.

Oamenii simt ca traiesc intr-un context economic, social si politic nedrept, limita dintre legal si ilegal devine difuza, iar respectul pentru lege si ordine dispare. Marele obstacol al tranzitiei este acela al asigurarii justei repartitii a veniturilor si nivelului de trai in societate. A pune inflatia, cu intreaga sa complexitate in centrul preocuparilor devine nu numai un fapt cu implicatii economice, ci chiar un fapt 'moral', prin care oamenii sa-si respecte increderea in venituri sigure si stabile care sa le asigure un nivel de trai decent¹².

Cuvantul 'saracie' are intelesuri diferite pentru oameni diferiti. Evident, saracia este acea stare in care oamenii au venituri inadecvate; este insa greu sa trasam o linie de demarcatie exacta intre saraci si cei care nu sunt saraci. Ca punct de plecare, economistii au definit saracia ca fiind o stare corespunzatoare nivelului necesar pentru mentinerea consumului la nivelul de subzistenta. Economistii au observat ca familiile sarace, cheltuiesc in general, pe alimente o treime din veniturile lor¹³.

Se poate spune ca o caracteristica importanta a costurilor sociale ale tranzitiei in Romania este repartizarea lor inegala intre membrii societatii, Majoritatea covarsitoare a populatiei a saracit in mod absolut. Segmentele populatiei cele mai afectate de saracie sunt familiile de salariati si de tarani cu trei sau mai multi copii in intretinere, familiile in care cel putin unul dintre intretinatori a devenit somer, familiile de pensionari, unele cupluri de casatoriti constituite in ultimii ani, orfani de ambii parinti.

La problemele legate de necesitatea acoperirii ineficientei activitatii desfasurate in unele ramuri si intreprinderi se adauga si nerespectarea corelatiei privind cresterea productivitatii muncii si cresterea salariului pe ansamblul economiei, sectoare si ramuri de activitate. Disparitia dintre efort si castig intre sectoare de activitate se regaseste si la nivelul ramurilor din cadrul. sectoarelor de activitate. Capitolele de consum afectate sunt cele de cultura, de imbracaminte, ­incaltaminte, de bunuri de folosinta indelungata, consumul alimentar la care au aparut neajunsuri insemnate ale traiului cotidian, care reprezinta pericole inc1usiv sub aspect psiho - morfo­ fiziologic

Efectele investitiilor straine asupra procesului de tranzitie la economia de piata

Investitii externe - nevoie reala si obiectiva pentru economia in tranzitie

Investitiile straine directe sunt definite ca proprietatea directa sau indirecta a unei entitati straine de a detine cel putin 10% din actiunile cu drept de vot ale unei intreprinderi. O investitie directa straina poate insemna o achizitie, o fuziune, o noua fabrica, extinderea fabricii sau o absorbire. Aceasta definitie este considerata cea mai buna, asa ca va fi folosita cand vom discuta investitiile directe straine.

Sunt cel putin patru caracteristici care le disting direct de portofoliul de investitii Un aspect fundamental al investitiilor directe, ca opuse investitiilor de portofoliu aste ca investitorul cumpara puterea de a exercita controlul asupra managementului investitiei si tocmai de aceea nu implica doar capital. Acest lucru implica abilitati manageriale si tehnice sau cunostinte de marketing. Puterea controlului va varia in functie de distributia actiunilor in firma respectiva. Explicatia acestui fapt este aceea ca daca un investitor detine peste 30% din actiunile unei companii si nici un alt investitor nu detine mai mult de 10% aste foarte posibil sa fie apt de a exercita controlul cu toate ca este minoritate, nedetinand 51% din actiunile unei companii.

O alta diferenta fundamentala este tinta finala a investitorului, directia investitorului de portofoliu. Capitalul de portofoliu are tendinta de a se muta in unele sectoare din tari straine care au un avantaj asupra respectivelor sectoare interne. Acest avantaj va fi reflectat de un profit superior. Acest lucrul impus este posibil sa se intample cu o investitie directa intr-o industrie in care tara sursa are avantajul dar unde acest avantaj poate fi transferat unei tari straine in folosul acesteia.

Vasta majoritate a investitorilor de portofoliu este realizata de persoane fizice sau institutii si nu de persoane juridice, de companii. Ei au tendinta sa investeasca in persoane fizice si institutii straine prin intermediul mecanismului pietei de capital strain. In cazul investitiilor directe straine este normal sa fie facut de companii. Poate implica cumpararea unei intregi companii sau numai unei parti din aceasta constituind un schimb de proprietate sau, alternativ, poate consta in cladirea unei intregi noi fabrici in strainatate intr-o forma pe verticala sau orizontala , cu toate ca acestea, reprezentand inca o extensie geografica a acestei firme. Acestea pot fi motivele diferite de maximizare a profitului imediat. Rezultatul analizei generale facute la CERT a confirmat acest lucru.

Investitiile directe straine nu necesita un flux de capital de la o tara la alta. Economisti obisnuiau sa se gandeasca la investitiile directe ca la o miscare internationala a capitalului ce poate avea forme diverse, de exemplu noi actiuni, anumite forme de obligatiuni, vanzari-cumparari ale actiunilor si obligatiunilor existente prin schimburile de titluri de valoare sau printr-o varietate de forme si instrumente de credit pe termen scurt. Singura diferenta pe care economisti ar accepta-o a fost aceea ca investitiile directe sunt insotite de grade diferite de control si miscare de management si tehnologie.

Investitiile directe straine pot sa joace un rol crucial in restructurarea si refacerea economica romaneasca pe o crestere sustinuta. Firmele vestice prin introducerea tehnologiei de varf si a modelelor de management modern la filialele lor deschise Romania vor pune sub presiune companiile romanesti care vor fi obligate, la randul lor, sa realizeze astfel de imbunatatiri.

Sunt si alte beneficii pe care o investitie straina le-ar putea aduce, ca de exemplu: - sporirea - realizarea cantitatii necesare tuturor pietelor potentiale straine sau interne;

- crearea de noi locuri de munca;

- accesul la noi piete

Firmele multinationale isi pot folosi legaturile lor deja formate pentru a importa si exporta produse din si in Romania sporind astfel greutatea economiei romanesti in economia mondiala.

Pe de alta parte investitiile sunt componenta cea mai volatila a PIB. Cand exportul de bunuri si servicii trece printr-o perioada de recesiune si acest declin este, de obicei, datorat unei scaderi a cheltuielilor pentru investitii. Cu mult mai putin volatile decat investitiile nationale, investitiile straine directe raspund la mult mai multe determinante decat investitiile domestice (nationale).

Sunt factori care afecteaza investitiile straine directe in Romania si acestia trebuie considerati nu numai in interiorul economiei ci si in exteriorul ei, pe piata mondiala.

Investitiile straine directe depind de factori interni dintre care inchiderea in climatul politic este cea mai importanta dar depinde, de asemenea, si de starea de bum sau de recesiune a economiei mondiale. Astfel prevederile investitiilor directe straine sunt inevitabil hazardate. In aceasta lucrare mai multa atentie va fi acordata factorilor interni din Romania. Va fi facuta o mentiune unor factori economici si politici majori cum ar fi stabilirea unui cadru de munca regulator dar si de incredere, increderea in compensare imediata in cazul nationalizarii sau confiscarii de bunuri, cautarea riscurilor legate de rata de schimb, dezvoltarea infrastructurii (fizica si comerciala), s.a.m.d. De aceea aceasta lucrare va pune accentul pe masurile practice

care trebuie luate de Guvernul Romaniei si de alte oficialitati pentru a sporii cantitatea de investitii straine directe cu impactul acestora benefic asupra economiei romanesti.

Nevoia de capital si de investitii, care se ridica la un nivel mult peste posibilitatile economice actuale, impune ca o conditie obiectiva apelarea la capital strain sub forma atragerii de investitii directe de capital, caracteristica comuna a tuturor statelor ex- comuniste.

In acest sens, exista deja un interes de ambele parti, atat din partea investitorilor si capitalului strain, cat si din partea investitorilor interni.

Iminenta integrare a statelor din estul si centrul Europei alaturi de cele vest - europene in UE, stimulata de interese strategice de ambele tari, impune atat o extindere a cooperarii internationale cu alte state si mai ales cu cele dezvoltate, cat si o accelerare a tranzitiei la economia de piata, care sa deschida orizonturi reale cooperarii internationale. De altfel, imediat dupa destramarea sistemului socialist, tarile din Europa Centrala si de Est au initiat diverse demersuri pentru anumite actiuni regionale de cooperare cum ar fi intre tarile riverane Marii Negre, crearea de zone economice transfrontaliere etc.

De asemenea, acestea au trecut la solicitarea unor intelegeri cu Comunitatea Europeana, cu care au si semnat mai tarziu acorduri de asociere, iar pe de alta parte, acestea au semnat acorduri de liber schimb cu AELS.

Forta necesara accelerarii acestui proces de tranzitie la economia de piata si a aderarii la UE rezida numai in disponibilul de capital. Constiente de aceste realitati, statele vest - europene, interesate in procesul de atragere a fostelor state socialiste la sistemul economiei de piata, au demarat ele insele o serie de programe de sprijin comunitar al statelor aflate in tranzitie. Au fost incheiate acorduri de asociere cu Comunitatea Europeana de catre toate statele est si central - europene. Conditia primordiala a acestei asocieri consta tocmai in realizarea unei stabilitati economice si politice ca o garantie a ordinii de drept si a democratiei, precum si la un sistem economic bazat pe economia de piata, care sa creeze conditii de compatibilitate intre economiile nationale asociate si cele ale statelor comunitare.

Pentru a sprijini acest proces, statele vest - europene si-au declarat disponibilitatea de a acorda statelor asociate o serie de facilitati in relatiile comerciale si de cooperare, precum si anumite ajutoare de capital prin programe comune cum este programul PHARE, care prevede acordarea de consultanta si de tehnologie, de know-how necesare retehnologizarii economiilor de tranzitie.

In acordurile de asociere, U.E. s-a angajat in mod explicit in sprijinirea eforturilor de consolidare a democratiei si a celor de finalizare a tranzitiei la economia de piata si de creare a unei economii competitive in aceste state. Mai mult, in acordurile de asociere s-a stipulat ca "comunitatea v-a examina acordarea in anumite circumstante, a unor fonduri pentru stabilitatea macroeconomica" pe care le-a legat si de sprijinul celorlalte state din grupul celor 24 si al institutiilor financiare internationale. Informatii recente preconizeaza o initiativa americana de genul planului Marshall aplicat in Europa occidentala.

Constiente, la randul lor, ca obstacolul principal pe care il au de infruntat statele in tranzitie, il constituie lipsa de capital si de investitii in domeniul privat, productiv si al serviciilor, tarile vest-europene dezvoltate manifesta real interes in acordarea de ajutoare financiare economiilor in tranzitie.

Tranzitia spre economia de piata este caracterizata in toate statele est si central-europene de o instabilitate a economiilor nationale, de declin economic, de o adevarata criza de capital si o rata periculos de mica a investitiilor, mai ales a celor productive.

Toate economiile nationale aflate in tranzitie sunt marcate de profunde dezechilibre. Rata formarii brute a capitalului a scazut la niveluri de-a dreptul alarmate (in Romania sub 20% din PIB) lucru datorat atat scaderii productivitatii muncii si a timpului efectiv lucrat cat si presiunii sindicale asupra salariilor si scaderii capacitatii manageriale a noii echipe de conducere.

Rata mare a dobanzilor, la care Romania se afla pe primul loc in randul tarilor in tranzitie a constituit o alta cauza a scaderii ratei de acumulare, precum si a inclinatiei spre investitii. In aceste conditii este evidenta incapacitatea fiecarei economii nationale foste comuniste de a face fata singura nevoii absolute de capital pentru a asigura o minima crestere economica.

Nevoia de capital strain rezida deci tocmai din incapacitatea propriilor economii nationale de a satisface nevoia de capital pentru refacerea economica si pentru relansarea investitiilor, care in situatia mentinerii reculului din anii imediat dupa '90 risca sa arunce aceste economii in totala dependenta de lumea dezvoltata, cu grave consecinte pe termen mediu si lung.¹⁴

Pe de alta parte, aceasta nevoie de capital strain este amplificata si de nivelul tehnologic mult ramas in urma al dotarilor si productiei industriale din tarile aflate in tranzitie. Retehnologizarea intreprinderilor din aceste tari este pusa in prim planul strategiilor de dezvoltare pe termen scurt de catre toate statele est-central-europene, retehnologizare fara de care competitivitatea produselor acestor economii devine deosebit de precara.

I.S.D - factor exogen stimulator

Potrivit estimarilor, nevoia de transferuri pentru tarile Europei centrale si de est ar reprezenta 50 miliarde ECU anual fata de care Europa poate asigura cca. 22 miliarde ECU anual, UE detinand la nivelul anilor 1991-1993 cca. 46,5 % din investitiile straine directe in aceste tari. Ar reveni deci cel mult 2 miliarde de dolari pentru o tara aflata in tranzitie sau chiar sub 1,5 miliarde de dolari daca ne referim la toate cele 18 state foste socialiste. Este evident ca un asemenea aport nu poate fi considerat determinant ci doar ajutator. Acest aport ar putea avea rol mai mare in masura in care acesta s-ar concretiza in tehnologie de varf care combinat cu posibilitatile de investitii materiale autohtone ar da noilor societati potential competitiv international.

Internationalizarea si globalizarea problemelor economice ale productiei industriale ale miscarii capitalurilor financiare, fac ca activitatea de investitii sa devina una de natura globala, cu implicatii asupra tuturor economiilor nationale si asupra intregii economii mondiale.

In plan general, un raport UNCTAD din anul 1995 reliefeaza faptul ca volumul investitiilor straine a influentat in mod determinant economia mondiala prin nivelul foarte ridicat atins care in perioada 1981-1993 s-a cifrat la 2080 miliarde dolari, ritmul de crestere al ISD fiind superior ritmului de crestere a PIB la nivel mondial. Peste 30% din aceste investitii provin din UE si peste 21 % din SUA. Orientarea ireversibila a economiilor est-central-europene spre economia de piata au trezit din partea investitorilor occidentali europeni un real interes fata de piata investitiilor in aceasta zona a Europei.

Un interes al investitorilor straini este bazat in principal pe dorinta de penetrare pe pietele acestor state, pe extinderea segmentelor de piata si pe posibilitatea obtinerii unor produse mai ieftine datorita nivelului scazut al costurilor cu manopera. Mai multe studii efectuate in randul investitorilor vest-europeni au ajuns la concluzii deosebit de apropiate privind motivatia acestor investitori de a investi in tarile fost comuniste.

Accesul la piata este esential pentru investitorii straini, chiar si pentru cei strategici, care vizeaza obiective pe termen lung privind expansiunea pietei produselor si serviciilor oferite de acesta. Ei urmaresc constructia unor retele de distributie cu efecte sinergice clare.

Desigur ca avantajele costurilor reduse in zona statelor primitoare de investitii straine nu sunt deloc omise. Chiar o serie de investitori vad in aceasta zona de interese o componenta esentiala a propriilor strategii. Costul redus al fortei de munca ca si cel al resurselor materiale este deosebit de atractiv. Nu trebuie omis faptul ca majoritatea firmelor straine investitoare sunt orientate pe export si numai in mica masura pe satisfacerea unor piete interne ale statelor primitoare, care nu au perspective de crestere considerabila a cererii interne de marfuri si servicii.

Concluzii similare se regasesc si in cadrul unui studiu al OECD sintetizat in tabelul urmator:

TABEL 1.5.2.nr.1

Motivele prioritare ale atractivitatii investitorilor occidentali in Europa de est

Sursa: OECD 1994

Investitiile straine - divergente si convergente de interese

Investitiile straine directe constituie prin forma si continut economic o forma a relatiilor economice si de cooperare internationala. In conditiile unui avant al schimburilor economice internationale, ce au avut loc sub impactul dezvoltarii economice si sub impactul politicilor protectioniste ce si-au facut loc dupa politicile de liber schimb, intreprinderile ce cunoscusera deja o dezvoltare considerabila si devenisera mari corporatii se vad deodata stingherite de noile politici

protectioniste ale unor state nationale noi aparute si dornice sa-si dezvolte propriile industrii, trec la contracararea acestora prin inlocuirea unor actiuni de schimb de marfuri clasice cu actiuni de investitii in interiorul acestor state. Apar astfel primele corporatii internationale. Cele mai renumite exemple sunt constituite din nume ca: Shell, Standard Oil, British Petroleum, Siemens, Krupp, Ericson, Ciba etc. care au marcat o prima perioada a practicii investitiilor directe in strainatate, in special in anii 1975-1995.

In zona statelor nesocialiste, politicile investitiilor straine au continuat si s-au amplificat. Cea mai evidenta crestere a ISD in tarile occidentale a avut loc in anii de dupa 1965, cand aceasta crestere a fost de peste 20 de ori numai pana la finele anului 1989.

Abolirea sistemelor totalitare in tarile din Europa centrala si de est nu le-a gasit pe acestea in necunoasterea practicilor privind investitiile straine in propriile economii nationale, astfel incat au putu demara in scurt timp anumite politici de atragere de capital strain sub forma ISD. In legislatia acestora existau deja reglementari care s-au constituit in baze de informatii pentru perfectionarea legislatiei in materie si care au eliminat anumite piedici in cale ISD.

Piata statelor din Europa centrala si de est a prezentat si prezinta si azi un real interes din partea capitalului strain, atat datorita calitatii fortei de munca de o calificare deosebita la nivel profesional sau la nivel de cultura generala, cat si datorita conditiilor de realizare la costuri mult mai reduse a unor produse de buna calitate. Pe baza unor astfel de considerente speranta in profituri ridicate ale capitalului strain a fost destul de mare. Orice investitor urmareste prin investitia pe care o face sa obtina un profit cat mai mare.

In conditiile trecerii la economia de piata, in tarile est-comuniste renaste proprietatea privata iar principalii investitori incep a fi persoanele sau firmele private. La randul lor si acestea urmaresc cu prioritate realizarea unui cat mai mare profit. Acest lucru face ca intre investitorul strain si cel autohton sa existe o anumita convergenta de interese.

Aceasta convergenta de interese la nivel microeconomic se transforma adesea in divergenta cu interesele macroeconomice. Pentru investitorul privat conteaza mai putin unde si in ce domeniu se va inscrie proiectul sau de investitie, ci doar daca acesta va aduce profituri sigure si mari, pe cand interesul macroeconomic cere o anumita orientare a noilor investitii spre domenii de interes national.

Practica indelungata in domeniul investitiilor straine a dovedit ca investitorii straini au actionat de fiecare data cu prioritate in interesul propriu, chiar cu completa desconsiderare a intereselor nationale ale statelor beneficiare de investitii straine. Investitiile straine au slujit intereselor propriilor lor state si economiilor nationale ale acestora, ceea ce a condus la dezvoltarea dezechilibrata a zonelor in care s-a investit.

Ar fi o grava eroarea daca acest adevar ar fi trecut cu vederea si nu ar fi luat serios in consideratie. Rezulta ca la nivelul strategiilor de stat, al macroeconomicului apar serioase delimitari de interese in politicile de investitii straine.

In conditiile adancirii proceselor de globalizare a problemelor economice si de intensificare a tendintelor integrationiste pe toate continentele mai ales pe cel european, tarile aflate in tranzitie au o serie de interese convergente cu cele ale statelor dezvoltate printre care ar fi de retinut:

armonizarea nivelului de dezvoltare economica si cresterea unor posibilitati sporite de revitalizare economica a acestui grup de state;

crearea conditiilor de folosire mai intensa a resurselor umane la locul de resedinta al acestora si prevenirea emigrarii acestora spre tarile dezvoltate industrial;

adancirea diviziunii internationale a muncii in care tot mai multe state sa devina dezvoltate si sa poata detina si ele un rol de furnizoare de tehnologie si stiinta in schimbul importurilor, atat de alte cunostinte tehnico - stiintifice, cat si de produse finite mai ieftine si performante;

utilizarea, cu mai mare eficienta, a resurselor minerale si in conditii ecologice superioare, care sa permita o mai lunga perioada de timp acoperita cu aceste resurse;

consolidarea democratiei in tarile de tranzitie si eliminarea oricaror pericole de renastere a comunismului;

crearea conditiilor necesare procesului de integrare economica si politica la nivelul intregului continent european si realizarea mult doritei Europe Unite.

Iata de ce statele vest europene sunt unanim de acord ca trebuie sa actioneze si sa sprijine efortul statelor in tranzitie pentru a-si relansa economiile cat mai repede si a se putea integra in structurile europene si atlantice.

Tocmai de aceea Occidentul si mai ales UE, precum si statele membre ale acestei organizatii au reactionat indata dupa abolirea sistemului de dictatura din statele din estul Europei, schitand o serie de masuri de sprijinire a acestora in drumul de tranzit de la economia de comanda la cea de piata. In anul 1990-1993 grupul celor 24 a pus la dispozitie, in cadrul programelor de intrajutorare peste 70 miliarde de dolari SUA, suma ce cuprinde 37,8 miliarde de dolari acordate direct de catre acest grup de state si cca. 20 miliarde de dolari prin organismele financiare internationale. Aceste ajutoare sunt distincte de cele acordate de acest grup statelor din fosta URSS carora de asemenea li s-au acordat in acelasi interval de timp peste 90 miliarde dolari.

Toate ajutoarele acordate de Occident au avut si mai au ca scop principal promovarea si consolidarea democratiei in aceste tari, accelerarea redresarii si dezvoltarii economiei acestora, pentru ca acestea sa devina apte pentru aderarea la Comunitatea Europeana, scop caruia i se subordoneaza si promovarea acordurilor de asociere la UE semnate de aceasta organizatie cu statele din Europa centrala si de est.

Toate acestea sunt actiuni menite sa sprijine procesul economic in sine, insa rolul determinant in procesul de redresare si de tranzitie a economiilor acestor state spre economia de piata trebuie sa fie rezultatul propriilor eforturi.

Pe de alta parte apar evidente interese particulare ale statelor dezvoltate, care nu se suprapun cu cele ale economiilor nationale primitoare, cum ar fi:

asigurarea unor plasamente rentabile ale surplusului de capital acumulat pe piata capitalului si in bancile occidentale care nu-si gaseste fructificare convenabila in propriile economii nationale;

dorinta de a crea noi piete de desfacere pentru produsele proprii de inalt nivel tehnologic si care, fara o dezvoltare a nivelului tehnologic al celorlalte economii, nu se poate realiza pe piata acestora,

interesul in extinderea prezentei capitalurilor si a controlului asupra altor economii nationale, pentru a trage foloasele posibile din acestea;

tendinta de preluare a controlului asupra unor unitati economice sau sectoare de importanta majora pe calea asa-ziselor investitii strategice, care adeseori vizeaza si investitiile de portofoliu.

Toate aceste interese fac din economiile de tranzitie obiective certe ale capitalului international, incercandu-se prin diverse canale sa se supuna propriului control, care adesea se realizeaza prin intermediul unor forte si institutii specializate cum ar fi: FMI, BIRD, BERD, Banca Mondiala.

De asemenea, apar anumite divergente de interese chiar in planul intern al economiilor nationale ale statelor dezvoltate exportatoare de ISD, intre orientarile spre exterior ale investitorilor potentiali si interesele generale ale guvernelor nationale ale statelor de origine ale acestora, care considera exporturile de ISD, ca fiind cauzatoare de efecte negative asupra gradului de ocupare a fortei de munca proprii din aceste economii nationale. Exportul de ISD este considerat adesea drept export de locuri de munca de catre aceste state. Anumite cercetari empirice asupra impacturilor exporturilor de ISD bazate pe observatii de lunga durata au reliefat o serie de temeri ca prin ISD se creeaza blocari ale blocurilor de munca in propria economie nationala.

A rezultat ca in urma investitiilor efectuate in diverse state au aparut cca. 30 000 de noi locuri de munca in statele primitoare si o scadere cu numai 6500 a locurilor de munca in aceasta tara. Locurile de munca aparute pe aceste piete in urma acestor exporturi de ISD sunt insa numai in mica masura concurente, avand cu prioritate un rol complementar economiilor statelor exportatoare de ISD.

O anumita influenta exista si tocmai aceasta face ca politicile statelor dezvoltate fata de exportul de ISD, mai ales in statele de tranzitie, sa fie urmarite cu atentie si interes, corelat cu interesul national de protejare a propriilor locuri de munca.

Costurile sociale ale integrarii in U.E

Problemele legate de necesitatea acoperirii inerentei activitatii desfasurate in unele ramuri sau intreprinderi se adauga si nerespectarea corelatiei privind cresterea productivitatii muncii si cresterea salariului pe ansamblul economiei, sectoare si ramuri de activitate.

Desi productivitatea muncii a crescut cu 32,8 % in sectorul secundar al economiei si a fost constant mai mare decat sectorul primar, castigul mediu salarial real a fost permanent mai mare in sectorul primar.( tabelul nr. 2)

Tabel 1.6,nr.2

Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei 1996 si 1997, CNS, Bucuresti,

p. 148 si respectiv p. 176 si 177

Disproportia dintre castig si efort intre sectoarele de activitate se regasesc si la nivelul ramurilor din cadrul sectoarelor de activitate. Astfel, abaterile castigului salarial nominal mediu net lunar fata de media economiei in 1995 au fost intre - 66% in ramura hoteluri si restaurante si + 178,1% in activitati bancare, financiare si de asigurari.. Se poate spune deci ca o caracteristica importanta a costurilor sociale ale tranzitiei in Romania consta in repartizarea lor inegala intre membrii societatii. Majoritatea covarsitoare a populatiei a saracit in mod absolut. Segmentele de populatie cele mai afectate de saracie sunt familiile de salariati si de tarani cu 3 sau mai multi copii in intretinere( in cazul celor monoparentale saracia este intalnita frecvent si in familiile cu 2copii, in special cand capul de familie este mama)., familiile in care cel putin unul dintre intretinatori a devenit somer, familiile de pensionari a caror sursa principala de venituri este pensia si aceasta se situeaza sub medie, unele cupluri de tineri constituite in ultimii ani, orfani de ambii parinti. Iar cresterea somajului amplifica fenomenul saraciei.

De aceea, capitolele de consum afectate sunt nu numai consumul de cultura, ci si cel de imbracaminte - incaltaminte, de bunuri de folosinta indelungata si, ingrijorator, consumul alimentar la care au aparut neajunsuri insemnate.

Functia consumului evidentiaza un aspect important al nivelului venitului pe persoana sau gospodarie: nivelul consumului este direct proportional cu nivelul venitului .

Ideea se verifica si in Romania. In 1995 si 1996 numai in cazul gospodariilor al caror cap era patron, diferenta intre venituri si cheltuieli pe o persoana din gospodarie reprezenta o diferenta semnificativa ( tabelul nr.3)

Tabel 1.6 nr.3

Venituri si cheltuieli pe gospodarie, in anul 2005

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei 2006 si 2007, CNS, Bucuresti

p. 177 si 192 respectiv de la 168 - 170

Aceste elemente explica suficient reducerea capacitatii de finantare a gospodariilor in perioada urmatoare anului 1989. Rata de economisire a gospodariilor populatiei a scazut de la 6,8 % in 1989 la 5,2 % in 1990; - 1,6 % in 1991 ; a 3,4% in 1992, dupa care a urmat o redresare in 1993 la 4% si 7,5% in 1994. Avand in vedere lipsurile inregistrate in consum in perioadele anterioare, refacerile sunt insuficiente pentru ca economiile populatiei sa contribuie la finantarea investitiilor.

Ideea este cu atat mai adevarata cu cat in ramurile in care castigurile nominale nete sunt cu peste 40% mai mici decat castigul mediu pe economie lucreaza peste 40% din populatia ocupata.

In privinta factorilor care influenteaza rata de economisire a populatiei, mai sunt inca dezbateri in literatura economica. Inaintea aspectelor demografice ale economisirii, ca marimea si sporul cresterii populatiei, densitatea si distributia pe varste a a cesteia, factorul determinant este nivelul venitului real pe persoana si/ sau pe gospodarie.

Ideea este importanta deoarece si consumul (C) si economiile ( conditia de echilibru este: economii = investitii (I) intra in ecuatia generala a produsului national).

Y= C + I +G + N

Unde G= cheltuieli guvernamentale si N = export net

Relatia intre nivelul produsului national si elementele sale componenta este directa si se conditioneaza reciproc. Presiunile asupra cererii (partea dreapta a ecuatiei) prin politici fiscale

si/sau monetare inhiba la randul sau oferta (partea stanga a ecuatiei).Mecanismul nu este simplu si componentii multiplicatorului se concretizeaza in tot atatia parametri de care depind rezultatele finale: inclinatia marginala spre consum si reversul ei spre economie sau investitii, taxele si impozitele, relatiile economice cu strainatatea.¹⁴

Restrangerea cererii interne prin saracirea majoritatii populatiei este din ce in ce mai evidenta. Consumul final al populatiei, ca proportie in PIB, a fost relativ constant pana in 1995;in 1996, ponderea a scazut cu 12,7 puncte procentuale, si in valori absolute este mai mic decat in perioada anterioara (tabelul nr.4)

Tabel 1.6.nr 4

Ponderea consumului final al populatiei in PIB

Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei 1996 si 1997, CNS, Bucuresti

p.364 si respectiv p.359

Dinamica populatiei, la un nivel dat al dezvoltarii economice, influenteaza direct nivelul venitului/locuitor.

Intr-o abordare simplificata a relatiei dintre populatie si nivelul dezvoltarii masurat prin indicele de venit pe locuitor, populatia este privita ca oferta de forta de munca pentru a fi folosita in procesul de productie. Modelul se concentreaza pe functia de productie pentru a determina nivelul optim al productiei, adica cel ce maximizeaza venitul/locuitor.Cum in productie economiile de scara au devenit importante, se considera ca in conditiile unui output crescator, in functie de numarul populatiei,se vor realize beneficii in crestere la o populatie in crestere . Conform legilor randamentelor descrescinde, se vor obtine ulterior beneficii descrescatoare.

Desi aceasta este o prezentare faptica si partiala a relatiei cu dezvoltarea economica, ea evidentiaza importanta criteriului ales pentru determinarea nivelului optim al populatiei.

Curba venitului /locuitor poate fi schimbata prin acumulari de capital, progres tehnologic si/sau ridicarea nivelului educatiei si al cunostiintelor. O evolutie negativa negativa a procesului economic anuleaza posibilele avantaje ale cresterii populatiei in anumite faze ale dezvoltarii.

In urmatorii cinci ani, Romania va trebui sa cheltuiasca peste 25 de miliarde de euro pentru a atinge standardele Uniunii Europene. Cea mai mare parte a acestei sume va fi platita de cetatenii si firmele din Romania. Costurile aderarii, pe care romanii le vor suporta, sunt costuri publice (care vor fi acoperite din bugetul de stat), costuri private (ce vor fi suportate de societatile comerciale) si costuri individuale (ce vor fi platite de fiecare cetatean roman, pentru reforma sistemului de pensii, pentru reconversie profesionala, pentru un alt standard de viata).

Pentru primii trei ani de dupa integrare, adica pana in 2010, Romania trebuie sa contribuie cu mai multe miliarde de euro la bugetul comunitar. La acestea se adauga cheltuielile pentru modernizarea infrastructurii si investitiile in protectia mediului. Efortul bugetar pentru cele doua domenii se ridica la aproximativ 10-11 miliarde de euro, pana in 2010. Valoarea totala a acestor cheltuieli se ridica la bugetul pe anul 2004, ceea ce inseamna ca, in cinci ani, romanii vor plati impozite cat pentru sase.

Costurile din fonduri private, adica cele care vor fi platite de firmele romanesti, sunt cauzate de modificarea normelor romanesti de desfasurare a activitatilor economice, pentru a fi compatibile cu cele europene. Aici trebuie sa se regaseasca investitii pentru mediu ori cheltuieli pentru a avea produse la alte standarde sau certificarea dupa alte reguli.