Obiectul economiei. economia, activitate, stiinta si politica

OBIECTUL ECONOMIEI. ECONOMIA, ACTIVITATE, STIINTA SI POLITICA

Economia si functia economica

Economia: activitate, stiinta si politica

Particularitatile studiului. Stiinta economica

Obiectul economiei

Metoda economiei

Aspectul istoric

Economie pozitiva, versus normativa

Sistematizarea metodei propriuzise

Sistematizarea domeniului stiintei economice

Sfidarile adevarului stiintific in economie

Manualul de economie

Economia si functia economica

Se numeste functie economica ceea ce cauta corespondenta intre doua zone ale societatii 717f52h , numite astfel si economice: resursele, respectiv nevoile materiale.

Nevoile materiale se prezinta in numar superior resurselor.   Iar considerate individual, ele prezinta, fara exceptie, limite naturale.

Vizavi de nevoi, resursele materiale - economice - ale societatii 717f52h se prezinta intr-o capacitate - atat totala, cat si individuala - inca mai limitata decat nevoile. Admitand astfel limitarile cantitative existente in ambele zone (ale functiei economice), putem vorbi si de o limitare relativa a resurselor in raport cu nevoile economice ale societatii 717f52h . Tocmai aceasta subliniere reprezinta piatra unghiulara a intelegerii notiunii de economie.

Limitarea resurselor fata de nevoi apartine tuturor societatilor, comunitatilor sociale si timpurilor istorice. Ea a determinat si determina inca o caracteristica fundamentala - intelegand aici a determina aspectul tuturor legitatilor si regulilor nescrise dupa care se conduce economia. Descoperirea este, pe cat de logica, pe atat abisala - oricat de cinica ar aparea aceasta limitare a resurselor in raport cu nevoile, ea pare a fi impulsionat activitatea economica, progresul economiei si, in final, nivelul civilizatiei, incepand, fireste, cu cel material. Ce ar fi fost, deci, de imaginat, in materie de civilizatie si implinire a speciei umane, daca resursele nu ar fi fost limitate, in raport cu nevoile ? Este o intrebare cu raspuns, astfel, nu foarte simplu.

Economia, activitate, stiinta si politica

Receptand ideea de mai sus drept fundamentala si unificatoare pentru viata economica de oriunde si de totdeauna, ajungem si la momentul primei diferentieri specifice. Aceasta se descopera in chiar interiorul notiunii de economie si raspunde la intrebarea fireasca: ce este economia ?

Economia are trei intelesuri concomitente: (1) activitate, (2) stiinta si (3) politica. Iar aceasta inseamna tot atatea zone sociale indeajuns de distincte, dar pastrand dintru inceput o esenta unica:

caracterul limitat al resurselor, in raport cu nevoile;

sensul functional al adaptarii resurselor - existente si limitate - la nevoile societatii.

Iar fiecare dintre cele trei semnificatii isi pastreaza zona distincta si inseamna, individual, si mai mult, dar si mai putin decat celelalte semnificatii (Diagrama 1).

Diagrama 1

3. Particularitatie studiului economiei. Stiinta economica

Astfel, economie in general - activitate, stiinta si politica - inseamna adaptarea resurselor limitate la nevoi. Se observa, in urmatorul rand, ca preferam, deocamdata, termenul de studiu celui de stiinta, iar faptul nu este intamplator. Trebuie amintit ca termenul de stiinta apare ca un calificativ nu tocmai simplu de atribuit. Exista o rigoare a acestui termen, o definitie exacta, o judecata care nu a permis oricaror categorii ale studiului sa fie recunoscute automat drept domenii ale stiintei. Ceea ce o stiinta trebuie sa intruneasca sunt, in primul rand, obiectul si metoda - bine definite si distincte de obiectul si metoda altor stiinte - , in al doilea rand adevarul stiintific propriu, unic si necontestat. Intrebarea care se ridica este, deci, cum se regasesc aceste trei elemente fundamentale in cazul economiei, ca studiu. Or, raspunsul nu a fost si nu este nici astazi unul simplu de dat. Mai mult, nu exageram cu nimic daca afirmam ca fiecare demers teoretic, in materia economiei, nu face decat repune pe tapet aceasta intrebare, respectiv aduce un alt palier pentru raspunsul corespunzator. Este implicata aici fizionomia aparte a disciplinei economiei inca mai departe de cele reflectate in Diagrama de mai sus.

In directia definirii materiei noastre, putem insa porni de la o propozitie care pare pleonastica: "economia studiaza economia". In realitate, este vorba de economia - in intelesul studiului - care studiaza economia - ca activitate, dar si ca politica.

Sa nu omitem, insa, aici intruderea, fie si nu totdeauna vizibila, a unei specificitati lingvistice care, in romaneste si in limbile latine, tinde sa creeze confuzie prin omonimie si similaritate de obiect - este cazul economiei, in cele trei sensuri analizate mai sus .

3.1 Obiectul economiei

Apare, odata cu propozitia enuntata mai sus, drept partea ceva mai lesne de definit decat celelalte. Studiul economiei depaseste inca o data activitatea economica, in sensul in care cea din urma reprezinta numai o componenta a celei dintai. De clarificat este aici sistematizarea pe care o intreprinde studiul economiei, cel putin in aceasta vedere. Operand odata cu dezvoltarea activitatii economice, dar si cu o evolutie in directia dezvoltarii studiului insusi, intalnim consecutiv (i) o sistematizare a obiectului de studiu, simpla sau propriu-zisa; (ii) alta sistematizare implicand atat obiectul de studiu, cat si disciplina de studiu.

Avem de a face cu sistematizarea exclusiva a obiectului in momentul in care operam cu o singura disciplina de studiu unitara, avand drept obiect economia. Avem de a face si cu o sistematizare disciplinara ceva mai tarziu, atunci cand se simtea nevoia unei diviziuni a studiului economic, a unei specializari dupa obiect si dupa metoda de cercetare. Acest al doilea moment, pe langa ca marcheaza o dezvoltare a studiului, plus o intarire a pozitiei stiintifice a acestuia, vine sa redefineasca trunchiul disciplinar al econonomiei, disjunctia sa cu caracter de generalitate fata de celelalte ramuri de studiu specializat in cadrul economiei.

Drept rezultat al unei duble definiri - in fapt re-definiri - obiectuale, economia - studiul economiei cu caracter general - isi face obiect de studiu din urmatoarele componente:

bunurile si serviciile - care inseamna materializarea satisfacerii nevoii sociale prin adaptarea resurselor la nevoi. Serviciile reprezinta o categorie asimilata bunurilor, in acelasi context principial, cu specificul ca distinctia notionala este operata mai mult in a doua jumatate a secolului al XX-lea, reclamat fiind mai mult de activitatea de productie decat de aceea a consumatorului sau utilizatorului de servicii.

agentii economici - semnificand nu altceva decat actorii vietii economice, respectiv entitati autonome, purtatoare de decizie economica nederminata, ci influentata de mediul economic ambiant. Clasificarea cea mai generala a agentilor economici cuprinde cateva categorii principale:

(a)    Firmele la randul lor purtatoare a celei mai mari diversitati de activitati, in oricare economie. In anii primelor tratate si studii de economie, adica la finele secoluli al XVIII-lea, cele mai mari firme aveau, de pilda, sub zece angajati.

Dezvoltarea firmelor a avut loc pe multiple planuri. Mai intai, activitatilor desfasurate si legalizate de un singur intreprinzator - "one-man business" --, existente nu mai putin astazi, li s-au alaturat mai tarziu parteneriatele intre intreprinzatori, apoi societatile pe actiuni, respectiv corporatiile. Dintr-un punct de vedere mai material si mai tehnic, aceleasi firme au trecut de la faza de atelier, la aceea de fabrica sau uzina, de la care s-au dezvoltat complexe de activitati. In aceasta ordine, aparitia si dezvoltarea serviciilor a schimbat optica atat tehnica, cat si organizatorica. Dintr-un punct de vedere managerial, cresterea si dezvoltarea firmelor a realizat si alternanta obiectivelor, de la maximizarea profitului la urmarirea unui segment de piata, extinderea acestuia sau extinderea activitatii pe pietele internationale.

In fine, teoreticientii si cerecetatorii epocilor moderne si celei contemporane vad activitatea firmelor si dintr-un punct de vedere macroeconomic - activitatea tuturor firmelor este sub-impartita, fie in ramuri de activitate - "viziunea orizontala": industrii, agricultura, transporturi, comert --, fie dupa contributia la constituirea asazisului produs global - "viziunea verticala": agricultura si industrii extractive, la nivelul primar de prelucarare a resurselor; urmate de industriile manufacturate, la nivelul de prelucrare secundar al produsului; acestea urmate de "sectorul tertiar", respectiv al serviciilor - in care fiecare firma isi aduce aportul valorii adaugate. Astfel, o societate mai dezvoltata si, fireste, mai integrata, isi atribuie o valoare adaugata insumata mai ridicata a propriului produs global.

(b)    Indivizii sociali considerati agenti individuali in conditiile liberei optiuni fata de bunuri si servicii si, respectiv, activitati economice. De retinut, insa, doua lucruri importante, legate de gruparea indivizilor sociali. Este vorba, in primul rand, de considerarea indivizilor ca parte a populatiei, respectiv comunitatii sociale care isi atribuie piata, dezvoltata in epocile moderne pana la nivelul natiunii, respectiv federatiei nationale - in acest cadru, indivizii sunt vazuti sub cel mai inalt grad al libertatii economice (de optiune economica).

Este vorba, in al doilea rand, de gruparea indivizilor in comunitati familiale, adevarate unitati economice de consum, economisire, furnizare de forta de munca pentru firme si alte categorii de agenti economici si, uneori, furnizare chiar de productie si servicii, asemeni firmelor. Literatura a incetatenit astfel aici categoria de menaje.

(c)    Statul faptic, economic, este reprezentat prin guvern - emitentul politicilor economice -- , dar si prin institutiile delegate de exercitare a activitatii si responsabilitatii guvernamentale. Statul este alcatuit din administratiile centrale si cele locale. Este nevoie, insa, in zona statului, de operare a unei diferente specifice importante: statul-agent economic se deosebeste de statul-putere politica, juridica si administrativa. In speta, exista activitati bine delimitate pe care statul le exercita in calitate de agent economic - in imprejurarile in care reprezentanti ai statului actioneaza in economie in conditii principial egale cu ale celorlalti agenti economici (exemple ar fi incheierea de contracte sau imprumutul public). Exista, pe de alta parte, numeroase activitati si decizii ale statului facute in calitatea sa de putere, inclusiv cu caracter economic. Dar exista si o semnificativa line de unire intre toate activitatile, deciziile si optiunile statului, in toate calitatile sale: este vorba despre caracteristica oricarui stat ca nepurtator de interese proprii - respectiv de purtator al intereselor altora, in speta ale altor agenti economici. Este vorba aici de sensul existentei statului de totdeauna (inca din antichitate), ca si de faptul ca lipsa intereselor proprii nu tine, in practica, asa cum s-ar crede la prima vedere, de forma de guvernamant sau de gradul democratiei sociale - aceasta din urma indica, cel mult, ale cui sunt interesele reprezentate de statul, ne-stergand principialitatea lipsirii lui de interese proprii.

Ca nu este vorba, aici, de o chestiune pur teoretica este demonstrat de situatia ca si activitatile economice ale statului sunt asezate pe cu totul alte principii decat activitatea firmelor, indivizilor si celorlalti agenti economici. Statul, astfel, nu poate cauta profitul sau profitabilitatea, in propria activitate - materializarea directa a acestei situatii este, de pilda, aceea ca venituri mai ridicate decat cheltuielile (excedent bugetar) nu pot constitui eficienta a activitatii statului, ci chiar dimpotriva. Or, situatia specifica a statului este benefica si chiar salutara celorlalti agentie economici - incepand cu indivizii, continuand cu firmele si ceilalti agenti economici --, dar prezinta si deficiente de principiu - de pilda, activitatea administratiilor de stat, nepurtatoare de interes propriu, este peste tot in lume si a fost dintotdeauna mai putin adaptata la viteza activitatii economice si a dezvoltarii - decat este cazul celorlalti agenti economici. Apoi, lipsa profitabilitatii dintre criteriile de eficienta a activitatii cere inlocuirea cu alte criterii de eficienta nu tocmai simplu de definit.

Fiscalitatea - un alt exemplu clasic de activitate, un pilon fundamental al activitatii statului de totdeauna, dar o situatie in care statul nu este agent, ci organism de putere - este o activitate in care principiile de baza par a se fi schimbat, de-a lungul secolelor si chiar mileniilor, cel mai putin, atat in sine, cat mai ales in comparatie cu schimbarile suferite (sau performate) de firme si alti agenti economici.    

Cea mai importanta zona de activitate economica a statului este, insa, politica economica, statul raportandu-se direct la sistemul economic (macro-economic) in totalitate. In fine, la un alt nivel, statul isi recapata insfarsit propriile interese - respectiv vizavi de celelalte state ale lumii si de agentii economici, inclusiv cetatenii altor state; in raport cu acestea, insa, interesele (economice ale) statului nu isi pierd continutul intereselor agentilor nationali, dimpotriva, acestea sunt promovate la nivelul interesului national.

(d)   Sistemul bancar - este alcatuit dintr-o pluralitate de agenti de acelasi fel - bancile comerciale --, respectiv este o categorie institutionala aparte. Bancile actioneaza in interes si profit propriu, asemeni firmelor si indivizilor (menajelor), dar afirmarea si importanta lor a crescut treptat inainte si respectiv in contextul istoric al economiei moderne. Aceasta in vreme ce dobanda si rata dobanzii au castigat importanta in economia de astazi. Mai mult, in economiile moderne de dupa ultimul razboi mondial se poarta sistemul bancar - lucru care inseamna controlul si coordonarea activitatii bancilor comerciale de catre entitatea de stat a bancii centrale. Aceasta din urma este cuprinsa in cadrul atat al agentului economic, cat si al puterii reprezentate de stat si, astfel, se exercita in consecinta, respectiv in interesul celorlalti agenti economici. Viziunea macroeconomica moderna asociaza sistemului bancar sistemul financiar, al societatilor de investitii si respectiv al asigurarilor si altor servicii financiare.

(e)    Sistemul economic - constituie - vizavi de autonomia de detaliu a agentilor economici - cateva caracteristici de ansamblu ale mediului ambiant al acestora.

Ansamblul economic asociat pietei nationale sau federale este important cata vreme el defineste de la libertatea economica a agentilor pana la conditiile in care firmele isi pot procura factorii de productie si organiza productia, bancile si agentii financiari isi procura fondurile, organizeaza creditarea si practica dobanzile etc.

Sistemul economic este legat de cel politic si cel legislativ. Putem consemna, cel putin pentru economia moderna, doua mari tipuri de sisteme economice - sistemul economiei de piata (libere) si sistemul economiei totalitare (de comanda), aferent economiei de tip comunist. Odata cu aceasta sub-impartire putem intelege importanta sistemului economic in sensul in care importanta lui avanseaza pana acolo unde firmele (intreprinderile) si celelalte categorii de agenti, cu exceptia indivizilor si menajelor, constituie agenti economici numai in sistemul economiei de piata - in sistemul totalitar, aceste entitati economice sunt subordonate statului si practic parti ale administratiei de stat. Totodata, cele doua sisteme economice definesc si recunosc diferit relatia atat juridica, cat si economica a proprietatii, si ea fundamentala, astfel, in definirea sistemului, mediului economic si statutului agentilor economici. De cealalta parte, a sistemului economiei de piata, chestiunea devine complexa in sensul altor criterii de diferentiere a economiilor nationale - decat felul proprietatii, statutul agentilor economici, inclusiv cel al statului si raportarii la piata nationala. Spatiul de fata ramane prea limitat pentru astfel de analize. Sa subliniem totusi ca istoria a demonstrat, in pragul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, ca sistemul economic de piata s-a dovedit superior celui de comanda, in ciuda numeroaselor vicisitudini dovedite de cel dintai si dupa ce mai multa vreme s-a crezut altceva -- fie ca sistemul totalitar avea sa il detroneze definitiv pe cel de piata dovedind candva o eficienta superioara; fie ca cele doua sisteme ar fi fost alternative, dovedindu-si fiecare in parte eficienta; fie ca coexistenta celor doua sisteme alternative ar fi fost una temporara, asteptand sa fie urmata de o "convergenta" sistemica, dictata de factori specifici unor etape de dezvoltare avansata a economiei, dar mai ales a infrastructurii ei tehnico-stiintifice.

Comportamentele - fac din studiul economiei moderne unul al comportamentelor, in sensul in care vorbim aici, nu atat de modernizarea economiei, cat a studiului ei. Comportamentul este caracteristica universalizata care priveste de la agentul economic individual pana la entitatile macro si specifice economiei internationale.

Dintr-un alt punct de vedere care priveste, din nou, studiul economiei, si nu economia insasi, ca activitate, putem distinge o dubla structurare, cu rezultate similare. De o parte, se desprind din truchiul disciplinei economiei alte discipline, numite de granita:

managementul -- care studiaza obiectivele posibile si dorite ale firmei si altor agenti economici, inclusiv administratiilor de stat (managementul public), plus mijloacele de realizare proprii acestora;

contabilitatea - stiinta a gestiunii materiale, evaluarilor multiple ale patrimoniului propriu, materiei prime si capitolelor produsului finit, valorii adaugate si eficientei activitatii, toate apartinand agentului economic, ca "facator de economie". La originile ei istorice, contabilitatea venea oarecum din afara disciplinelor economice, daca nu cumva se constituia chiar inaintea acestora.

Contabilitatea se dovedeste vecina managementului, in partea sa economico-financiara;

statistica - este o alta zona in care economia se invecineaza, asemeni contabilitatii, cu materializarile sale cantitative si evaluatorii. Aici, insa, nu mai avem in vedere firma sau entitatea, cat o afinitate oarecum opusa, de generalizare si elaborare de principii evaluatorii. De aceea, ea se apropie mai mult de macroeconomie, desi nu neglijeaza descriptiunile la nivelul agentilor eonomici individuali;

econometria - indica inca o zona de tangenta intre disciplina economiei si stiintele matematice. Econometria se invecineaza, de facto, atat cu economia, cat si cu statistica economica si matematica. Cu economia, in sensul in care studiaza legaturile si conexiunile intre fenomene; cu statistica, in sensul preluarii a numeroase metodologii de evaluare; cu matematica, in sensul folosirii depline a analizei matematice, geometriei analitice si in sensul elaborarii testelor matematice specifice ale corelatiilor, in descoperirea relatiilor functionale dintre fenomenele economice. De facto, econometria imagineaza si elaboreaza functii care ar putea reflecta legaturile cautate, dupa care le verifica prin metodele matematice aplicate asupra datelor. Disciplina conclude daca intre fenomenele identificate exista realmente o legatura, iar daca da, care este configuratia acesteia -- lineara, exponentiala, logaritmica, parabolica etc. - dar studiaza relatia intre doua, si/sau mai multe fenomene concomitent. Econometria se atribuie, astfel, analizei empirice, modelele elaborate de ea deosebindu-se de modelele economice propriuzise, apartinand curentelor de gandire - acestea sunt mai putine si indica un alt nivel de implicare a autorilor in relatia dintre fenomenele studiate;

ergonomia - ofera o interesanta vecinatate intr economie, management si discipline grafico-estetice. Mai pot fi date si alte exemple de discipline care au imbogatit stiinta economica pe aceasta cale.

De cealalta parte, economia insasi - studiul economiei - s-a ramificat si si-a constituit capitole distincte, destul de bine individualizate. Vorbim astfel de criteriul economiei la scara, dupa care economia generala se sub-imparte in microeconomie, macroeconomie, la care unii teoreticieni adauga "mezo"-economia. Alt criteriu - de ramura - imparte pe activitati specifice cu pondere importanta in activitatea totala, dar si, astfel, cu specificuri ale constituirii valorii adaugate, contabilitatii, managementului si altor evaluari.

Eficienta si echitatea sunt insusite atat drept obiective, cat si drept principii si atat ale studiului, cat si, inainte acestuia, ale activitatii si politicii economice. La capitolul obiective sau obiect de cercetare a economiei, ramane de mentionat ca cele doua privesc cel mai direct acceptiunea generala a notiunii de economie drept adaptare a resurselor la nevoi. Lucrurile devin mai delicate atunci cand si acolo unde cele doua obiective-principii dovedesc divergente de detaliu.

3.2 Metoda economiei

Reiteram faptul ca desprinderea obiectului economiei este numai o latura a studiului, aceasta fiind insa cea mai lesne de distins. Lucrurile devin mai delicate in zona metodei, in sensul in care vom descoperi aici certitudini, dar si incertitudini sau controverse. Vobim, in zona metodei, de sistematizari, de istorie etc. Metodologia propriuzisa cuprinde pe cea "pur economica" alaturi de cea imprumutata de la alte discipline. Aplicarea metodologiilor va afecta rezultatul cercetarilor, rezultat care vine sa se rasfranga asupra adevarului stiintific propriu disciplinei.

Asemeni studiului asupra obiectului, cel asupra metodei economiei se poate identifica celui asupra genezei si esentei economiei. Drept urmare, ceea ce nu poate fi omis aicieste latura istorica a disciplinei economice.

3.2.1 Aspectul istoric

Sa observam cateva aspecte istorice esentiale:

Studiul economiei, ajuns la stadiul de astazi, acopera in timp trei mari perioade:

(a)   de la antichitatea greaca pana in preajma secolului al XVIII-lea, in care ideile economice apar nedesprinse de alte reflectii cu caracter general si filozofic sau vizionar etc.;

(b)   dupa aceasta perioada, studiul se structureaza insfarsit in tratate si carti de economie propriuzise. Tratate de economie se scriu si astazi, numai ca, in raport cu nivelul de astazi al cunostintelor, noile tratate nu mai reprezinta, ca altadata, intregul cunostintelor. Este important de subliniat ca aceasta epoca deschidea nasterea si o larga polemica intre marile curente de gandire economica;

(c)    incepand cu secolul al XX-lea, nivelul de cunoastere si studiu pune in evidenta specialitatile, mai mult sau mai putin in structura aratata in paragraful anterior. De cealalta parte, in privinta evolutiei curentelor de gandire, parerile s-au impartit in sensul ca unii autori vad, cel putin in prezent, incetarea ei, altii dimpotriva, ca viitorul urmeaza sa restructureze componenta acestor curente.

De evolutia istorica a gandirii economice se leaga si demersul prin teorii (teoretic).

Teoria constituie o unitate a demersului analitic in directia cunoasterii (stapanirii sau controlului prin gandire) fenomenului. Aceasta se intampla mai mult in cazul economiei, decat in cel al altor stiinte - mai ales daca ne referim la disciplinele exacte -, care pastreaza drept unitati de baza ale demersului mai exacte - masuratori directe si unitati de masura, medode de evaluare si de verificare etc. Teoria suplineste - in economie, dar nu numai - un oarecare deficit al evaluarilor exacte - nici nu exista unitati de masura pur economice, asa cum exista unitati de masura naturale si/sau tehnice pentru alte domenii. Teoria enuntata este un avans polemic oferit spre ajustare, contrazicere sau inlocuire cu sau de catre alta teorie sau alte teorii, imaginand astfel progresul stiintei intr-o maniera mai complicata si ne-lineara. Departarea demersului prin teorii de celelalte demersuri ale altor stiinte mai particularizeaza economia drept o disciplina mai mult a experientei, si (mult) mai putin a experimentului.  

(3) Teoria se continua, in cercetarea economica moderna, cu modelul economic[2]. Au ramas, in actualul stadiu al studiului, relativ putine terorii ramase la stadiul de enunt, si astfel cu caracter de generalitate. Oricare teorie care se respecta se lasa insotita de un model, in speta asociaza enuntul cu o expresie matematica (functionala) mai simpla sau mai complicata. Modelul regaseste, inca o data, dar chiar intr-un mod mai evident, conditia tragica a teoriei economice individuale: (a) teoria si modelul isi cauta o expresie simpla si inteligibila, penetranta; (b) ceea ce le expune deopotriva unei realitati complexe a mai multor variabile determinante, respectiv unei functii potential mai complicate decat cea expusa. Teoria si modelul par a lua forma si structura care sa le apropie de legitatile din stiintele exacte - numele autorului, enuntul, modelul matematic propriuzis. Diferenta consta in conditia mai complexa a modelului economic - spre deosebire de enunturile din stiintele exacte, modelele economice nu sunt imuabile, ci pot fi preluate diferit de ganditori diferiti. Practic, in astfel de conditii, progresul cercetarii echivaleaza - mai mult pentru economie decat pentru alte stiinte - punerii permanente in discutie a descoperirilor acceptate. Concomitent, economia se imbina cu matematica intr-un mod diferit decat in cazul stiintelor exacte: teoria este prioritara modelului (nu si invers), iar pe un model nu pot dezbate decat adeptii aceleiasi teorii - un fel de a spune ca polemica intre teorii nu poate fi una pe expresiile matematice, ci acestea joaca rolul secundar.

Ceea ce avea sa dainuie pana astazi - si astfel sa faca unele curente de gandire sa reziste - este corespondenta cu gandirea politica. De aceea putem vorbi de trei mari curente de gandire ale epocii actuale:

(i)         curentul liberal -- de la vechii clasici la generatiile succesive auto-intitulate neoclasici, la marginalistii secolului al XIX-lea, dar nu mai putin la neoclasicii monetaristi contemporani (vezi "Scoala de la Chicago", cu "clasicul" in viata Milton Friedmann);

(ii)      ramura keynesista si neo-keynesista - gasindu-si fireste suportul in opera marelui ganditor britanic John Maynard Keynes, din anii treizeci si patruzeci, dar si aliatul politic in doctrinele social-democrate, a caror idee fundamentala este nevoia interventiei statului in economie;

(iii)            curentele confesionale - concepute atat a reconcilia celelalte ideologii - cu alte cuvinte a impaca "barbaria" capitalismului liberal cu ineficienta economica trecuta cu vederea de curentele politice socialiste --, cat si a da replica curentului si sistemului de gandire marxist (considerat extremist) in sensul inlocuirii conflictului social, producator de revolutii sociale, cu metodologii de descoperire, punere in evidenta, astfel aducere la suprafata societatii si rezolvare a contradictiilor. Gandirea confesionala pretinde ca societatea poate mai bine progresa prin rezolvarea pastnica a contradictiilor si conflictelor, decat prin revolutii si transofrmari social-economice radicale. Ea este apropriata curentelor de gandire politica crestin-democrata, dar elemente ale ei regasim de la conceperea societatii pe actiuni - cu diversitatea de interese ale actionariatului, manageriatului si personalului --, la Comunitatile si Comunitatea, respectiv Uniunea Europeana de mai tarziu (gandirea corporatista).

Un merit deosebit al curentelor si scolilor de gandire se reflecta asupra metodei propriuzise. Si prin ceea ce face un curent sa succeaca altuia, ca si prin ceea ce face un curent sa dainuie, dar nu mai putin polemica fireasca si fructuoasa intre curente, metoda de cercetare a economiei a avut si are de castigat. Unele curente au pus bazele unor metode dezvoltate fie in epocile curente, fie mai tarziu, de reprezentantii altor curente, sau de ganditori independenti. Unele curente au fost denumite mai "scientiste", in sensul apropierii de (operarii cu) metodele disciplinelor exacte, decat altele, preocupate mai mult de observarile sociale sau de ideologii. Unele domenii sau zone ale obiectului economiei au fost cu precadere studiate de unele curente si mai putin de altele etc.

Urmand a sistematiza mai jos componentele metodei in econmie, sa desprindem insa doua aspecte succesive. Mai intai, studiul ia aspectul a ceea ce numim, inainte de stiinta, gandirea economica. Mai apoi, pentru aspectele (3), (4) si (4) de mai sus sa desprindem ceea ce se poate califica drept o heterogenitate - atat in consoderatii, cat si in metoda - ceea ce pune in evidenta un caracter contradictoriu al studiului economiei, respectiv al gandirii de specialitate insesi. De o parte, cele desfasurate inainte de secolele al XVIII-lea si al XIX-lea expun un castig evident al studiului. De cealalta, heterogenitatea de viziune si metoda se constituie ca o sfidare a adevarului stiintific al disciplinei. Iar lucrurile nici nu se opresc aici.

3.2.2 Economie "pozitiva", versus economie "normativa"

Numim economie pozitiva fundamentul descriptiv, analitic (si sintetic) asupra fenomenologiei economice. Este gandirea care incearca intelegerea fenomenelor specifice si nelimitat aprofundata din punct de vedere stiintific, si neutra, astfel pastrandu-si concluzii ale analizei unanim acceptabile. Numim economie normativa ceea ce prelungeste atitudinea pozitivista din mai multe puncte de vedere care se cer precizate:

Fundamental, mobilul economiei normative este acela de a distinge, in descriptia fenomenului, alternative, pe care sa le poata, nu numai individualiza, dar si ierarhiza, conform unor obiective social-economice prte-existente (date). Cu alte cuvinte, numai economia normativa (nu si cea pozitiva) distinge "binele" de "rau", pierzandu-si astfel neutralitatea e tip pozitivist.

Astfel, analiza va fi, pentru economia normativa, prelungita printr-o alta componenta specifica, am numit judecata de valoare.

In urmatorul rand, se poate observa - revenind la ideea expusa mai sus - la sistematizarea obiectului economiei, ca daca o zona precum eficienta economica ar fi accesibila atat economiei pozitive, cat si celei normative, atunci zona echitatii va apartine exclusiv economiei normative.

Intruziunea judecatii (judecatilor) de valoare in economia normativa mai reuseste insa un aspect interesant pentru studiul economiei. Se constituie aici un fundament al pluralitatii punctelor de vedere - iar structura scolilor si curentelor de gandire economica a confirmat din plin acest lucru. Pluralitatea de care vorbim apare insa si, partial, nociva adevarului stiintific unic, macar in anume momente ale isotirie si dezvoltarii gandirii de specialitate. Nu mai putin, se deschide aici poarta de intruziune si a ideologiilor in demersul general de gandire economica. Ideologizare revine ca un varf de lance al subminarii stiintei, cel putin ca principiu.

Raportul contradictoriu intre economia pozitiva si cea normativa avantajeaza, dintr-un alt punct de vedere, economia normativa. Cea din urma parea mai intai sa se fi indepartat de realitatea directa prin aspectul ei polemic si supus ideologiilor, dar in cele din urma se pozitioneaza mai aproape de practica decat economia pozitiva, prin observarea si judecarea directa a fenomenului - viu si nu numai viabil economic. Astfel, economia pozitiva ramane in sfera teoriei, in vreme ce economia normativa revine practicii, ea nefiind esential nici mai putin "scientista".

In fine, in sprijinul acestei ultime idei se situeaza si o limita a judecatii de valoare normative. Gandirea economica devine normativa in raport cu un obiectiv deja enuntat (exogen), si nu in sensul in care oportunitatea acestuia ar fi, automat la randul ei, pusa in discutie.

3.2.3 Sistematizarea metodei propriuzise

Analiza constituie baza studiului economiei si notiunea ei inseamna complexitatea cu care este coperita cea mai covarsitoare parte a demersurilor de specialitate. Important este insa de precizat ca folosirea exclusiva a analizei faced sa rezulte economia in excelenta pozitiva. De cealalta parte, economia normativa va rezulta din aplicarea analizei, plus judecatilor de valoare. Am insistat insa mai sus asupra aspectelor specifice intruziunii acestora din urma. Mai schematic, intruziunea judecatilor de valoare se face vizibila in Diagrama 2.

Diagrama 2

Specificul economiei-stiinta

Economia pozitiva, versus normativa

Deductia, versus inductia inseamna mai intai analiza si judecati de valoare, odata cu care se implica aici practic laturile pozitiva si normativa ale studiului. Diagrama 3, la randul ei, clarifica diferenta specifica intre aceste demersuri complementare.

Diagrama 3

Deductia, versus inductia, in studiul economiei

(a) Deductia (b) inductia

			Colectare, prezentare si analiza a datelor

			Concluzii asupra corelatiei

Modelul si modelarea economica reprezinta o anume unitate de demers stiintific apartinand tot analizei si judecatilor de valoare, adica deopotriva economiei normative. Acest demers a luat amploare pe baze sceintiste deja create in partea a doua a secolului al XIX-lea, in anii treizeci si apoi dupa ultimul razboi mondial. Apartenenta modelarii la ultima perioada si la actualitate este una dintre consecintele unei mutatii de profunzime in analiza economica si se poate identifica unei noi mentalitati.

Modelul apropie economia, in maniera structurala, de stiintele exacte, de formulele si judecatile de valoare specifice acestora. De o mentalitate "scientista" avansata, inclinand sa valorifice "exactitatea" consideratiilor si rezultatelor. Un astfel de avans teoretic si mental, pe cat de evident si puternic, era de asteptat sa intalneasca, in filozofia domeniului, replici la fel de riguroase, rezultand de aici controverse specifice - in fapt, avansul istoric al studiului economiei este caracterizat de controverse intr-o adevarata continuitate. Promotorii si sustinatorii modelelor sustin ca crearea si folosirea lor, chiar daca urmaresc o idee data, ajuta si la surprinderea altor raporturi si corelatii, deci a altor idei.

La randul lor, adversarii modelelor sustin, cel putin:

ca implicarea metodelor specifice stiintelor exacte nu intalneste, in economie (obiectul economiei), un context similar acestor stiinte, care sa asigure o exactitae similara concluziilor;

ca la baza sau in spatele oricarui model se afla, ca dintotdeauna, tot o teorie, ca atare modelul este o creatie a ideii si ca aceeasi idee este (singura) capabila de a-si crea si avansa propriul model, in contradictie cu alte teorii si alte modele.

Oricum, insa, odata cu istoria modelelor se clarifica, reface sau amplifica dilema metodologica specifica studiului economiei de la inceputurile acestuia: ceea ce creaza si respectiv alimenteaza scientismul, in economie, este - dupa cum bine se observa - nu atat cristalizarea sau promovarea unei esente metodologice distincte, cat tocmai imprumutul din instrumentarul altor stiinte. Or, acesta se intoarce, mai curand sau mai tarziu, impotriva stiintei care, astfel, isi spoliaza identitatea, in ciuda obiectului ei bine identificat.

In fine, sa mentionam aici ca este nevoie de evitat o anume confuzie, in privinta modelarii proceselor economice, anume intre modelul economic - atasat unei teorii si, prin intermediul acesteia, unei scoli de gandire economica - si modelarea specific econometrica - o maniera de cercetare la indemana oricarui cunoscator al rigorilor econometriei, ca disciplina aparte, la indemana studiului de tip empiric, simplu cautator de corelatii intre fenomene si aspecte la momentul dat si in specificitatea cadrului ales.

Metoda grafica incearca sa se apropie de acelasi criteriu al exactitatii sau rationalitatii analizei, aidoma metodelor matematice, operative in cazul modelarii.

3.2.4 Sistematizarea stiintei economice

Economia este, insfarsit, o stiinta recunoscuta. Dispune, ca atare, de un obiect de studiu si de o metoda de cercetare, ambele deopotriva complexe. Dispune de un demers teoretic care ii asigura calea spre adevarul stiintific propriu.

Sistematizarea stiintei economice pune doua probleme si survine aici si cu doua rezolvari corespunzatoare de-a lungul demersului istoric propriu si aparte al domeniului de studiu:

De o parte, intarirea stiintifica, prin obiect si metoda, a determinat si accentuarea demersului economic general, pana la departajarea intra-domeniu, specializata, si definirea aceleiasi economii generale in noul context.

De cealalta parte, apare controversa asupra nominalizarii economiei drept stiinta, atat in sensul restrans, al economiei generale, cat si in sensul larg, a ceea ce acopera economia generala impreuna cu stiintele economice specializate.

In partea rezolvarilor, a fost preluata mai intai denumirea de "economie politica", de la propunerea avansata in 1815 de Antoine de Monchrestien. Economia politica se face astfel parte a unei stiinte economice, definite numai prin totalitatea domeniilor generale, specializate si de granita.

O astfel de structurare devine insa criticabila in masura in care termenul de economie politica convine unei viziuni mai degraba nescientiste si astfel impotriva unui curs progresist, manifestat istoric; de cealalta parte, aceeasi economie politica se face abuziv parte a unui intreg caracterizat drept "stiinta". Adversarii acestei clasificari - usor identificati in ramurile, scolile si curentele cu iz scientist, inca de la finele secolului al XIX-lea - prefera sa se fi renuntat demult la "perimatul" termen de economie politica, direct in favoarea temenului de stiinta economica sau, mai simplu, economie. Ceea ce totusi urmeaza sa isi asume o aparenta confuzie a situarii stiintei economice atat pentru sensul larg, cat si pentru sensul restrans al termenului.

3.3 Sfidarile adevarului stiintific in economie

Vizavi de sistematizarile de mai sus, descriem aici si ceea ce impiedica structurarea unui adevar stiintific unic si riguros, in studiul economiei:

Demersul prin teorii - deja descris mai sus - este, paradoxal, tocmai ceea ce exprima esenta stiintifica specifica studiului. Acest demers este insa unul pe termene prelungite. Pe termene prelungite, teoriile se ajusteaza si se apropie de fenomenele existente in economie, in vreme ce, pe termene scurte, se poate oricand constata perimarea unei teorii.

Prioritatea activitatii si, uneori, a factorului politic, in si fata de economie, mai ales fata de studiul econmiei. Mai intai, fenomenul economic propriu-zis are nu o data prioritate, astfel incat teoriei ii revine sarcina explicarii acestuia. Se poate, insa, ca ca aceeasi teorie sa prevada (previzioneze) aspecte concrete din economie. Numai ca astfel se intampla ca studiul sa fiue partial - uneori insa esential - intreprins pentru sine-insusi.

In ce priveste factorul politic, desi mecanismul este esentialmente acelasi cu implicare activitatii propriu-zise, pozitia studiului se face inca si mai jenanta. Exemplul cel mai plastic poate consta in cristalizarea sistemelor economice, respectiv a diferentierii de sistem. Studiul economiei va urma trasaturile sistemului dat, atat in partea pozitiva, cat si in cea normativa.

In complementar, cvasi-imposibilitatea experimentului, in economie. Experimentul ar insemna nu altceva decat presupusa prioritate a studiului economiei, in fata politicii si /sau activitatii economice - ca in cazul experimentelor din disciplinele tehnice sau din stiintele exacte. Experimente ale teoriilor economice - atat cat au existat si au fost tentante - si-au dovedit imposibilitatea, cu atat mai mult cu cat s-au exercitat mai profund. Teoriile insesi au fost astfel inevitabil compromise.

"Criza metodei pure" - sau identitatii studiului economiei, in favoarea afirmarii scientismului, prin adoptarea structurilor metodologice ale stiintelor exacte - constituie un alt aspect pomenit si subliniat deja mai sus. La care se reitereaza complexitatea si complicarea contextului de aplicare a modelelor in fata realitatii economice.

Realitatea economica este una de dimensiuni multiple. Daca, de o parte, observatia pur economica se ingusteaza in fata avansului demersului matematic, fizico-mecanic etc., modelul economic (oricare ar fi acesta) contine dilema tragica intre auto-extensia, potential distrugatoare de expresie si claritate, si restrangerea (simplificarea) sa, potential risc de perimare in fata realitatii.

De cealalta parte, schimbarea unei singure dimensiuni a obiectului in studiu este de natura sa puna esential in discutie rezultatele modelului, in totalitatea lor.

Intruziunea judecatilor de valoare si opiniilor - asa cum, cin nou, a fost deja exprimat mai sus - genereaza pluralitate a punctelor de vedere, una insa nociva, pana la un punct, unicitatii adevarului stiintific.

Se cer intelese, odata cu structurarea acestui aspect de fond, si alte aspecte care diminueaza totusi negativitatea pluralitatii punctelor de vedere fata de unicitatea adevarului stiintific. In primul rand, adevarul stiintific sufera, odata ce studul face referire la pozitionari politice si ideologice, odata ce structura economiei si a studiului ei sunt date de fizionomia unui sistem dat, sau odata ce, spre un alt exemplu, anii cincizeci-saizeci deschid un alt capitol controversat, cum ar fi echitatea, in economie - versus categoria de eficienta. Aceste lucruri au insa loc pe un fundament nu numai perfect obiectiv, dar si exprimand, in folosul direct al studiului economiei de astadata, un real curaj stiintific.

In al doilea rand, a nu omite pozitionarea in context conceptual a opiniei. Nici o opinie nu poate contrazice principial un presupus adevar de fond, surprins de judecati cu dovedit instrumentar stiintific. Ea poate, cel mult, interpreta lucrurile, dupa limitele unui "spatiu de joc" in acest sens. Contradictia opiniilor poate ascunde, de facto, principii de fond unanim intelese si indiscutabile, asa cum tot stiintific se poate dovedi.

3.4 Manualul de economie

Este vorba de un alt concept (manualul) de valoarea "replicii" date tuturor aspectelor - mai mult sau mai putin controversate ale - stiintei economice. Oricare disciplina stiintifica isi reclama si isi atribuie propriul manual. Acesta contine consemnarea tuturor adevarurilor stiintifice confirmate si astfel unanim acceptate (acceptabile) in specialitate - este esenta unui domeniu, cel putin la data elaborarii si redactarii sale.

Drept urmare, manualul va constitui, si in cazul economiei, o sinteza a faptelor si studiilor, demersurilor si, mai ales, concluziilor unanim acceptate si acceptabile pentru disciplina noastra. Sarcina sa este totusi deosebit de delicata si de complexa, dintr-un punct de vedere enciclopedic. In plus, avand in vedere caracteristicile domeniului nostru, acelasi manual nu va putea evita referirile si la zonele controversate ale disciplinei.

Concepte:

Chestiuni:

Enumerati argumentele in favoarea considerarii studiului economiei drept stiinta economica.

Ce califica functia bunastarii drept esentiala pentru studiul economiei ? Care este legatura logica a functiei bunastarii cu celelalte functii economice de baza (productia, cererea, utilitatea, oferta etc.) ?

Caracterizati judecata de valoare in raport de notiunea de adevar stiintific unic si de dihotomia economie pozitiva-economie normativa.

Ce reprezinta conceptul de sistem economic (departajarea intre sisteme economice diferite) pentru activitatea, studiul si politica economica ?

Ce este manualul de economie ? Cum explicati marea diferenta formala si structurala intre manualele de economie actuale si cele dinainte de 1989 ?

Dezbatere:

Este cel putin partial acreditata, in practica, dihotomia micro-macro-economie astfel:

Microeconomia este mai aproape de activitate si implementari, astfel de instrumentarul stiintific precis, de studiul economiei cu concluzii clare si neechivoce.

Macroeconomia, in schimb, ramane susceptibila de indepartare de practica, de teoretizari, polemica si imprecizie stiintifica.

Cit este si cat nu este adevarat in aceasta imagine ? Argumentati cu cunostinte si mijloace la indemana.