CRESTEREA SI DEZVOLTAREA ECONOMICA

CE ESTE CRESTEREA ECONOMICA?

Cresterea economica este un termen cheie in stiinta economica ce desemneaza dinamica ascendenta a produsului national brut real pe locuitor ca expresie a corelatiilor cantitative dintre factorii care influenteaza marimea sa si mediul economico-social in care are loc.

[pentru determinarea valorii nominale a unui indicator se utilizeaza preturile curente, adica preturile practicate pe pietele factorilor 616d31g de productie sau ale bunurilor finale; pentru determinarea valorii reale se folosesc preturi constante, adica preturile dintr-un anumit an, luat ca baza de calcul sau ca an de referinta:

PNB real = PNB nominal / IGP

PIB real = PIB nominal / IGP ]

Notiunea de crestere economica a devenit o preocupare atunci cand economia nationala [diferitele economii nationale] - ca rezultat al interdependentelor dintre unitatile economice - a ajuns la un anumit grad de complexitate, confruntandu-se cu probleme specifice de ansamblu care afecteaza semnificativ, direct sau indirect, pe toti participantii/agentii economici.

Din punct de vedere stiintific, astfel de probleme solicita, de fapt, raspunsuri la doua intrebari majore:

de ce, pe ansamblul economiei, nu se vinde tot ceea ce se produce?

de ce, in derularea lor, relatiile dintre unitatile economice sunt afectate de crize si dezechilibre grave?

Diferitele raspunsuri teoretice date acestor intrebari (F. Quesnay, A. Smith, D. Ricardo, J.K. Keynes,, P. Samuelson, F. Perroux, G. Abraham-Frois s.a.) s-au constituit intr-un domeniu distinct al stiintei economice: teoria cresterii economice.

Teoria cresterii economice isi propune:

sa defineasca notiunea de crestere economica

sa stabilieasca cu ajutorul caror indicatori economici poate fi masurata cresterea economica

sa descopere factorii care influenteaza pozitiv sau negativ procesele economice dintr-o tara

sa caracterizeze tipurile de crestere economica ce pot exista, intr-un anumit orizont de timp, intr-o tara

sa explice de ce cresterea economica intr-o tara sau chiar pe plan mondial cunoaste alternanta fazelor de ascensiune cu faze de declin economic

sa analizeze relatiile de interdependenta care se creeaza in timp si spatiu intre cresterea economica, dezvoltarea economica si progresul economic

sa anticipeze tendintele dominante ale cresterii economice la scara nationala si pe plan mondial, pentru un orizont de timp cat mai indepartat

sa explice de ce, la scara mondiala, indicatorii economici globali s-au imbunatatit in ultimii 100 de ani, in timp ce indicatorii ecologici globali s-au inrautatit

sa stabileasca limitele in timp ale procesului de crestere economica si modelele de dezvoltare economica ce trebuie adoptate in viitor.

Cresterea economica exprima (sintetizeaza) modul in care ansamblul

activitatilor economice, privite la nivelul unei economii

nationale, contribuie la sporirea reala a produsului

national brut pe locuitor, intr-un orizont indelungat de

timp.

Indicatorii fundamentali care se folosesc pentru evidetierea/masurarea cresterii economice sunt PIB si PNN (VN)

Pentru determinarea ratei cresterii economice se utilizeaza indicele unei variabile macroeconomice (indicator macroeconomic); de exemplu: indicele PIB

I_PIB = PIB₁ / PIB₀ x

In acest caz, rata cresterii economice (R_c) va fi:

R_c = I_PIB - 100%

Alte definitii ale cresterii economice:

cresterea economica este o sporire a capacitatii unei tari de a furniza in masura crescanda diferite bunuri economice, capacitate bazata pe tehnologii de varf si pe adaptari institutionale si ideologice (S. Kuznets)

cresterea economica este o sporire a venitului national total si pe locuitor (H. Arendt)

cresterea economica este procesul de sporire a dimensiunilor economiei nationale, exprimata in totalul bunurilor si serviciilor obtinute in decursul unei perioade de timp, inclusiv ale amortismentului; daca sporul cantitativ se obtine pe termen scurt, acesta constituie o expansiune, iar daca se obtine pe termen lung, atunci exprima o crestere economica (Fr. Perroux).

Notiunea de crestere economica reda, in forma agregata, evolutia reala pozitiva a indicatorilor macroeconomici de rezultate [cei care exprima "iesirile"], pe termen lung.

Tinand cont de efectele sale benefice, se poate observa ca nu orice crestere a productiei denota o crestere economica; pentru a marca o crestere economica reala, este necesar ca sporirea productiei sa depaseasca sporul natural al populatiei, astfel incat din aceasta sa rezulte cresterea valorii produsului national real pe locuitor, pe o perioada indelungata de timp.

Cresterea economica poate fi:

pozitiva, sanatoasa, reala: sporirea productiei nationale pe locuitor exprima/inseamna o productie fizica mai mare de bunuri

negativa (descrestere economica) productia de bunuri economice pe locuitor, in expresie fizica, scade

exclusiv nominala sporirea PNB pe locuitor, din punct de vedere fizic, nu are loc, cresterea valorica a acestuia datorandu-se exclusiv cresterii preturilor

zero: PNB real pe locuitor nu se modifica

constanta: productia nationala pe locuitor inregistreaza o rata proportional constanta de crestere.

In functie de raportul dintre rata de crestere a PNB pe locuitor si rata inflatiei, pot exista urmatoarele situatii principale:

crestere economica neinflationosta: rata de crestere economica (ritmul cresterii PNB pe locuitor) este superioara ratei inflatiei

crestere economica inflationista: rata cresterii economice este mai scazuta decat rata inflatiei.

Cea mai grava dintre situatiile posibile este aceea in care cresterea economica este negativa si este insotita de cresterea inflatiei si a somajului.

In Romania: la sfarsitul anului 1999, PIB reprezenta aproximativ 75,95% din cel realizat in 1989; se poate aprecia, deci, ca, in aceasta perioada, a avut loc o descrestere economica. Estimarile arata ca, daca PIB va creste intr-un ritm mediu anual de 5%, vor fi necesari 7 ani pentru a atinge nivelul productiei anului 1989.

In istoria sistemelor economice au fost identifcate urmatoarele tipuri de crestere:

crestere extensiva - realizata prin marirea volumului/cantitatii factorilor de productie utilizati si a volumului de rezultate

crestere intensiva - realizata prin folosirea mai eficienta a factorilor de productie si cresterea productivitatii lor

cresterea potentiala - rata de crestere maxima a productiei nationale cu mijloacele disponibile

crestere echilibrata - realizata in conditiile respectarii echilibrelor clasice (al bugetului, al balantei de plati), fara tensiuni inflationiste si cu utilizarea deplina a fortei de munca

crestere exponentiala (ultrarapida) - crestere multiplicativa, cu o rata constanta

crestere economica negativa.

DEZVOLTAREA ECONOMICA SI PROGRESUL ECONOMIC

Dezvoltarea economica este un concept care caracterizeaza ansamblul

efectelor economice, directe si indirecte, care se

propaga la nivelul unei economii nationale ca urmare a

transformarilor cantitative, structurale si calitative ce au

loc in viata economica a unei tari intr-o anumita

perioada de timp, sub influenta conjugata a unui sistem

de factori.

Pentru caracterizarea dezvoltarii economice a unei tari se folosesc:

a.      indicatori economici cantitativi care exprima:

nivelul productiei nationale reale pe locuitor

modificarie structurale care au loc in profil de ramura si teritorial

nivelul de trai al populatiei

eficienta utilizarii factorilor de productie

b.      indicatori economici calitativi/criterii de apreciere a efectelor calitative pe care le antreneaza sistemul transformarilor din intreaga viata economico-sociala a unei tari

Cresterea economica exprima, in mod preponderent, aspecte cantitative ale activitatii economice, sub forma sporului PNB real pe locuitor.

Dezvoltarea economica vizeaza ansamblul schimbarilor de ordin cantitativ, structural si calitativ ce se produc intr-o economie nationala intr-o perioada relativ lunga de timp.

Dezvoltarea economica presupune cresterea economica, dar nu orice proces de crestere economica ce se realizeaza la nivelul unei tari inseamna si dezvoltare economica; dezvoltarea economica se exprima prin efectele ei pozitive prin care genereaza progresul.

Principalii factori care stau la baza cresterii si dezvoltarii economico-sociale sunt:

progresul tehnico-stiintific: progresul cunoasterii, reducerea duratei dintre inventii si inovatii, retehnologizarea

factorii de productie: munca (ocuparea, timpul lucrat, nivelul de calificare), natura (pamantul, resursele naturale, energetice), capitalul (cladiri, utilaje, instalatii, stocurile de capital circulant)

factori cu actiune mediata: rata investitiilor, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, politica bugetara, monetara si fiscala a statului, politica ecologica etc.

Progresul economic desemneaza procesul de lunga durata prin care o

tara avanseaza, ameliorandu-si performantele atinse

in domeniul economic, al calitatii vietii si nivelului de

civilizatie, ca urmare a efectelor pozitive dominante induse

de dezvoltarea economica.

Date fiind consecintele profund negative ale modelului de dezvoltare economica pe care s-a bazat evolutia statelor lumii pana in prezent - generator de risipa a resurselor, poluare, dezechilibre majore intre state si zone ale lumii etc. - oamenii de stiinta si numerosi decidenti politici propun un nou model de dezvoltare, denumit dezvoltarea umana durabila.

Acest model propune o viziune globala asupra dezvoltarii, bazata pe reconcilierea intre actuala dezvoltare economica si mediul inconjurator, astfel incat sa se realizeze progresul uman pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat. Strategia dezvoltarii umane durabile raspunde necesitatilor prezentului, fara a compromite insa posibilitatile de satisfacere a trebuintelor generatiilor viitoare.

Dezvoltarea umana durabila implica:

cresterea economica intensiva

asigurarea calitatii mediului ambiant

crearea cadrului favorabil pentru solutionarea problemelor sociale cu care se confrunta individul si colectivitatile in spiritul justitiei sociale, al democratizarii etc.

Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro (1992) a decis masurarea progresului tarilor lumii cu ajutorul unor indicatori care reflecta speranta medie de viata la nastere, rata de instruire si PIB pe locuitor; luati impreuna, acesti indicatori formeaza indicatorul dezvoltarii umane (IDU)

PIB si bunastarea economica

Intre nivelul si evolutia PIB real pe locuitor si bunastarea economica exista o stransa interdependenta. PIB real constituie suportul material al bunastarii economice, iar nivelul acesteia influenteaza cresterea PIB.

Insa, PIB poate sa se modifice fara ca bunstarea sa se schimbe, iar bunastarea poate sa inregistreze o imbunatatire sau o inrautatire fara ca PIB real total si pe locuitor sa se modifice:

rezultatele unor activitati contribuie la cresterea bunastarii, dar nu sunt incluse in PIB (de ex. economia subterana, piata neagra, bunuri materiale si srevicii rezultate din activitatea casnica sau din activitatea organizatiilor de caritate - care nu sunt incluse in PIB)

veniturile personale se repartizeaza pentru plata taxelor si a impozitelor, cumpararea bunurilor de consum si pentru constituirea unor economii: o crestere a PIB pe locuitor poate fi insotita si de o crestere mai accentuata a economiilor sau a taxelor si impozitelor, acest fapt conducand la o scadere a cheltuielilor de consum si, mai departe, a bunastarii economice

durata timpului liber influenteaza in mod diferit bunastarea economica si marimea PIB: cresterea duratei timpului liber conduce la sporirea bunastarii economice, dar la scaderea PIB, in timp ce reducerea duratei timpului liber determina cresterea PIB si o reducere a bunastarii economice

gradul de poluare a mediului natural (aerul, apa, fauna, flora etc) influenteaza bunastarea, dar nu si marimea PIB

PIB evidentiaza numai valoarea de piata a bunurilor finale produse, dar nu si consumul final, consum care sta la baza bunastarii economice: acesta poate sa creasca si datorita importului de bunuri, dar importul de bunuri contribuie la reducerea PIB.

CICLURILE ECONOMICE (CICLICITATEA ACTIVITATII ECONOMICE)

Analizele de ansamblu  ale activitatii economice, initiate cu deosebire incepand cu ultimele decenii ale sec. XIX, au evidentiat faptul ca activitatea economica nu are o evolutie uniforma, liniara, ci una ondulatorie, fluctuanta, iar fluctuatiile se reproduc cu o anumita regularitate - chiar daca nu pot fi incadrate in termene riguros exacte.

Evolutia unor indicatori economici - volumul productiei, cifra de afaceri, rata profitului, PIB, rata inflatiei, rata somajului, volumul investitiilor etc. - releva inb mod evident ca activitatea economica la nivel de firma, ramura, economie nationala sau chiar economie mondiala cunoaste perioade de expansiune si de contractie care se succed cu o anumita regularitate, denumite stiintific fluctuatii economice ciclice

In economie, ciclicitatea caracterizeaza acea forma de miscare a

activitatii economice dintr-o tara in care se

succed alternativ perioadele de expansiune cu

cele de contractie; ea este vizibila prin fluctuatii

ale activitatii economice agregate, adica prin

sporirea concomitenta a productiei, veniturilor, a

ocuparii fortei de munca etc., urmata de

stagnarea sau descresterea cumulata a

acestora.

Imprejurarile care genereaza ciclicitatea economica sunt numeroase.

Cauza fundamentala a ciclicitatii este modul specific de evolutie a eficientei (randamentului) utilizarii factorilor de productie: factori de productie de o anumita calitate si structura cunosc, intr-o combinare data, o perioada in care eficienta utilizarii lor are o evolutie ascendenta, asigurand expansiune si prosperitate economica; urmeaza un timp in care randamentul factorilor de productie respectivi stagneaza sau chiar scade, iar activitatea economica cunoaste o anumita contractie, se confrunta cu dificultati, ceea ce impune inlocuirea si ameliorarea calitativa a factorilor de productie, schimbarea unor structuri ale economiei (tehnice, tehnico-economice, organizatorice) devenite depasite  si ajungand sa franeze dezvoltarea economica.

Fazele miscarii ciclice se conditioneaza reciproc si, in unitatea lor, pregatesc premisele care asigura activitatii economice atat continuitate, cat si schimbare calitativa si progres.

Ciclicitatea reprezinta forma de evolutie fireasca, normala a activitatii economice, a dezvoltarii unei economii nationale sau chiar a economiei mondiale in ansamblul ei.

Ciclul economic reprezinta perioada de la inceputul unei contractii a

activitatii economice de ansamblu pana la inceputul celei

urmatoare.

El cuprinde mai multe faze - cu denumiri diferite in literatura de specialitate si in vorbirea curenta - , fiecare definind o anumita stare a economiei.

Un ciclu economic ideal poate fi reprezentat sub forma grafica astfel:

a.      In cadrul miscarii ciclice este evidenta, mai intai, faza de expansiune (intervalul A-B, C-D), in care:

are loc un proces investitional intens

cresc productia, PIB, gradul de ocupare a fortei de munca, salariile, profiturile, volumul vanzarilor

afacerile sunt prospere

creditul este ieftin

cursurile titlurilor de valoare cresc.

Ca regula generala, nivelul si dinamica cererii agregate devanseaza oferta agregata.

b.      Expansiunea nu dureaza insa la nesfarsit: in economie se face simtita actiunea unor factori care incep sa o franeze:

incetinirea cresterii sau chiar scaderea productivitatii

reducerea ratei profitului

aparitia unor dezechilibre

Acestea atesta epuizarea sau limitarea potentialului de crestere a eficientei utilizarii si combinarii factorilor de productie, epuizarea potentialului de expansiune si se reflecta in:

cresterea incertitudinii plasamentelor in titluri de valoare

fluctuatii mari ale cursurilor

scumpirea si restrangerea creditului

Fenomenele negative pot avea intensitati diferite, mergand pana la forme de criza economica (punctele B, D, F), semnalata prin faptul ca:

productia si vanzarile stagneaza sau scad

cresc stocurile si numarul falimentelor

numarul somerilor creste

tendintele inflationiste se agraveaza.

c.      Propagarea dezechilibrelor in intregul sistem economic marcheaza intrarea acestuia intr-o noua faza: faza de depresiune (intervalul B-C, D-E), caracterizata prin faptul ca oferta agregata depaseste cererea agregata.

d.      pentru a face fata concurentei tot mai puternice si dificultatilor cu care se confrunta, producatorii trebuie sa adopte masuri hotarate pentru reducerea costurilor, in special prin inlocuirea masiva si modernizarea capitalului fix, a tehnologiilor si sortimentului de fabricatie.

Acestea se realizeaza prin cresterea investitiilor, care, treptat, permit depasirea depresiunii, marcand un punct de cotitura (punctele C, E) spre o noua faza ascendenta a unui nou ciclul economic.

Astfel:

cererea suplimentara de capital fix si circulant reprezinta factorul decisiv de crestere a productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca in ramurile care le produc

cu veniturile suplimentare, populatia isi sporeste cererea de bunuri de consum, inviorand productia si ocuparea in ramurile care produc bunuri de consum.

Se initiaza astfel o noua faza de expansiune, urmata , in timp, de scaderea productiei si a ocuparii fortei de munca s.a.m.d., marcand trecerea la un nou ciclu economic.

Fiecare nou ciclu economic reprezinta un progres fata de cel anterior.

Pe parcursul unui ciclu economic sunt sesizabile 2 ipostaze (stari) pe care le parcurge economia:

recesiunea - care include manifestarile de criza economica si depresiunea

boomul - care include reluarea cresterii economice si expansiunea.

In perioada de boom, economia are, in general, o evolutie favorabila, fenomenele pozitive fiind preponderente;

In perioada de recesiune, aspectele negative si dezechilibrele sunt evidente, iar insatisfactiile sociale, nemultumirile si gradul ridicat de incertitudine afecteaza pe scara larga toti agentii economici.

Nu exista 2 cicluri economice identice ca durata si configuratie a fazelor, nici in aceeasi tara si nici in tari diferite. Dincolo de numeroasele particularitati, evolutia ciclica reprezinta insa o realitate a oricarei economii contemporane, fiecare faza caracterizand o anumita stare a economiei si avand un rol specific:

in faza de expansiune sunt satisfacute foarte rapid unele aspiratii de progres economic

in faza de recesiune sunt restabilite, cu un pret mai mare sau mai mic, unele echilibre in economie, se asigura restucturarea si reinnoirea factorilor de productie - ca premise ale dezvoltarii.

Exista modalitati de atenuare a socurilor ciclurilor economice?

Politicile anticiclice

Desi evolutia ciclica are o determinare obiectiva, agentii economici si guvernele intreprind masuri pentru atenuarea undelor ciclului economic - in special a recesiunii si a efectelor negative pe care le genereaza.

Aceste masuri se fundamenteaza pe:

stiinta economica

cunoasterea interdependentelor din economie

informarea prompta si reala asupra evolutiei activitatii.

Prima mare realizare in acest domeniu apartine economistului englez J.M. Keynes si dateaza din deceniile 4-5 ale secolului XX.

Ulterior, programele de masuri anticiclice au devenit tot mai ample si mai coerente, au devenit "politici" anticiclice, cuprinzand 3 mari componente:

politica monetara si de credit

politica cheltuielilor publice

politica fiscala.

Politica monetara si de credit are ca instrumente principale rata dobanzii, creditul si masa monetara, pe care le aplica diferentiat, in functie de fazele ciclului economic:

a.      in situatie de boom prelungit:

se majoreaza rata dobanzii

se impun restrictii suplimentare la acordarea de credite

controlul masei monetare devine mai riguros

Efectul este franarea cererii de bunuri de consum si de investitii si, pe aceasta baza, a ofertei de bunuri economice.

b.      in situatie de recesiune:

se reduce rata dobanzii

sporeste volumul creditelor si al masei monetare.

Efectul este stimularea cererii de bunuri de consum si de investitii, ceea ce favorizeaza majorarea productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca.

Politica cheltuielilor publice se axeaza pe admiterea [chiar incurajarea] unui anumit deficit bugetar in faza de recesiune, respectiv pe majorarea cheltuielilor efectuate de la buget (inclusiv prin emisiune monetara) cu scopul de a mari cererea globala si, pe aceasta baza, de a impulsiona productia si trecerea la faza de expansiune.

Cheltuielile publice suplimentare (masa monetara suplimentara) trebuie sa aiba acoperire in bunuri economice reale [sau sa genereze rapid o astfel de acoprire] si sunt orientate spre:

achizitii de stat

investitii in intreprinderile publice

investitii cu caracter social-cultural.

Politica fiscala consta in utilizarea parghiei fiscale in scopuri anticiclice; astfel:

a.      in faza de recesiune, statul procedeaza, in principal, la reducerea fiscalitatii (gradul de impozitare a veniturilor si de taxare a consumului), lasand mai multe venituri asupra agentilor economici, ceea ce are menirea de a incuraja consumul si investitiile

b.      in faza de boom, statul procedeaza, de regula, la majorarea fiscalitatii, pentru a frana cererea de consum si investitiile private; in felul acesta, se asigura si incasari suplimentare la buget, menite sa acopere deficitele acumulate in faza de recesiune.

Politica cheltuielilor publice impreuna cu politica fiscala formeaza politica bugetara a statului.

Pana la inceputul anilor '70, politicile monetare si de credit, precum si cea fiscala au fost promovate in mod corelat, cu scopul de a influenta cererea totala, in functie de fazele ciclului economic - fie in sensul cresterii, pentru a determina relansarea sau expansiune, fie in sensul stabilizarii sau temporizarii, pentru a frana economia.

Ele au fost denumite politici economice conjuncturale bazate pe cerere sau politici de tipul "stop and go"

De la mijlocul anilor '70, s-a recurs la programe anticiclice denumite "mixt policy", care se bazeaza pe promovarea diferentiata de masuri monetare si bugetare:

masurile monetare vizeaza mentinerea sub control a preturilor si a inflatiei

masurile bugetare vizeaza relansarea activitatii economice si acoperirea deficitului bugetar prin masuri care sa provoace inflatie moderata, controlata in economie.

ECHILIBRUL IN ECONOMIE

In economia de piata, toti agentii economici urmaresc sa-si realizeze cat mai bine interesele:

productorii urmaresc maximizarea profitului

consumatorii urmaresc maximizarea satisfactiei/gradului de acoperire a nevoilor de consum

Echilibrul economic apare ca o stare proprie pietei care se creeaza prin actiunea agentilor economici potrivit intereselor lor de producatori sau consumatori; acesta se exprima printr-un anumit raport intre cererea si oferta de bunuri economice, bani, capitaluri si munca.

Fiecare din aceste 4 domenii constituie , de fapt, o piata si, ca urmare, raportul cerere-oferta are anumite caracteristici distincte, desi se formeaza in oricare domeniu in stransa legatura cu toate celelalte.

Considerate in unitatea si interdependenta lor, cele 4 domenii specifice raportului cerere-oferta constituie expresia echilibrului general in economie.

Echilibrul economic este starea spre care tinde piata bunurilor materiale

si serviciilor, monetara, a capitalului si a muncii,

precum si piata nationala in ansamblul sau, atunci

cand cererea este egala cu oferta sau cand

diferentele dintre ele nu depasesc anumite limite,

considerate normale, nesemnificative, pentru a

genera dificultati de o anumita gravitate.

Realizarea echilibrului economic se bazeaza pe:

compatibilitatea/concordanta deciziilor luate de diferiti agenti economici

necesitatea pastrarii valabilitatii lor in timp, cata vreme nu intervin factori perturbatori.

Analiza echilibrului economic presupune studierea corelatiilor dintre productia nationala reala si cheltuielile totale.

In cadrul unei economii, cheltuielile totale, globale sau agregate (CA cererea agregata) sunt formate din:

cheltuieli estimate pentru consum (C)

cheltuieli estimate pentru investitii (I)

cheltuieli guvernamentale estimate (G)

exportul net [diferenta dintre export si import] estimat (EN)

Suma acestor cheltuieli totale este expresia reala a cererii agregate sau globale din economie.

CA (cererea agregata) = C + I + G + EN

Productia nationala reala este oferta reala agregata de bunuri materiale si servicii produse de o tara intr-o perioada data calculata in preturile factorilor de productie, aceasta productie nationala reala se numeste si venit national real.

Atunci cand venitul national real (VNr) este egal cu cheltuielile agregate estimate, s-a realizat nivelul de echilibru al economiei in acest punct, cheltuielile agregate estimate sunt suficiente pentru a cumpara intreaga productie nationala curenta de bunuri materiale si servicii (venitul national curent in termeni reali).

VNr = CA

Daca VNr este mai mic decat cheltuielile totale estimate (starea de absorbtie), atunci toti cei care participa la efectuarea acestor cheltuieli intr-o economie (menajele, firmele, guvernul si strainatatea) urmaresc sa cheltuiasca la nivelul sumelor estimate, ceea ce inseamna ca vor sa cumpere mai multe bunuri materiale si servicii decat produce in mod curent economia.

In aceste conditii, o parte din cheltuielile globale estimate, fie nu se fac, si, deci, se economisesc, fie se indreapta catre achizitionarea de bunuri economice ce au fost produse in trecut.

Observand ca tot ceea ce produc vand sau ca ar putea vinde cantitati mai mari decat cele produse in mod curent, firmele isi vor spori productia, contribuind astfel la cresterea VNr, la realizarea echilibrului intre productia nationala si cheltuielile totale.

Daca VNr este mai mare decat cheltuielile totale estimate (starea de presiune atunci, in economie, apar forte care vor restabili echilibrul dintre productia nationala si cheltuielile totale estimate.

Astfel, observand ca o parte din productia lor ramane nevanduta, sporindu-le stocurile, firmele nu vor accepta ca aceasta situatie sa presiste prea mult; ele vor reduce nivelul productiei de bunuri materiale si de servicii pana cand acesta va egaliza volumul vanzarilor, cu cheltuielile totale estimate.

In aceste fel, s-a restabilit echilibrul intre productia nationala reala si cheltuielile totale.

Avand in vedere, ca bunurile economice se schimba, se vand si se cumpara pe bani, ca volumul si miscarea banilor sunt strans legate de cererea si oferta de pe piata bunurilor economice, se ajunge la concluzia ca echilibrul pe acesta paiata are o importanta deosebita pentru realizarea echilibrului de pe piata monetara.

Echilibrul pietei monetare este asigurat atunci cand cererea si oferta de bani sunt egale si ambele laturi ale egalitatii sunt in concordanta ci cererea si oferta de bunuri economice:

Ym = Dm

Ym = oferta de bani

Dm = cererea de bani

Daca se iau in calcul cei mai importanti factori care actioneaza asupra termenilor egalitatii - masa monetara (M), viteza de circulatie/rotatie a banilor (V), volumul global al tranzactiilor de pe piata (T) si nivelul general al preturilor (P) - aceasta conditie de echilibru devine:

MV = PT

MV = oferta reala de bani

PT = cererea reala de bani

Echilibrul pietei muncii este asigurat atunci cand cererea si oferta de munca sunt egale:

Y_L = D_L

Y_L  = oferta de munca

D_L = cererea de munca

In general, conditiile de echilibru economic au caracter teoretic din 2 motive majore:

egalitatea cererii cu oferta se realizeaza numai "in mare', ca tendinta, si niciodata in sens strict matematic

in realitate, economia nu se afla niciodata in stare de echilibru, decat, poate, din intamplare; intotdeauna vor exista surplusuri de o parte sau de alta; in conditii normale de functionare, piata nu este niciodata golita de marfuri, asa cum s-ar intampla daca cererea ar fi egala cu oferta si toate marfurile s-ar vinde; piata care functioneaza bine este intotdeauna plina de marfuri!; din produse vor exista intotdeauna stocuri, iar din resurse - rezerve, care raman in afara raportului cerere-oferta, dar ca niste conditii ale realizarii corespunzatoare ale acestuia.

Conditiile echilibrului economic se realizeaza ca tendinta, in conditiile in care economia trece succesiv prin situatii de dezechilibru, determinate de:

modificarea limitelor resurselor si tehnologiilor

restrictiile bugetare ale consumatorilor de bunuri si servicii

unele greseli de politica economica generala pe termen lung sau scurt

necunoasterea sau neintelegerea mecanismelor pietei.

Dinclo de anumite dimensiuni considerate controlabile, dezechilibrele economice afecteaza grav toate categoriile de piete, precum si economia in ansamblu, ele manifestandu-se sub forma:

inflatiei

somajului

inrautatirii conditiilor de viata.

Dezechilibrul poate fi relevat prin existenta pe piata a unei stari de presiune sau a unei stari de absorbtie:

Starea de presiune se manifesta prin:

existenta unei oferte mai mari decat cererea

concurenta este deosebit de puternica intre vanzatori/ofertanti

cumparatorii sunt cei care fac selectia bunurilor economice care se vor produce, pentru ca au posibilitatea sa aleaga, intre multitudinea de ofertanti, pe aceia care, prin calitate si pret, le satisfac cel mai bine interesele

cumparatorii acorda prioritate vanzatorilor care asigura oferta cea mai avantajoasa prin pret si calitate

stimularea imbunatatirii calitatii, reducerii costurilor si promovarii progresului tehnic

concentrarea investitiilor spre obiective destinate dezvoltarii intensive, a produselor noi etc.

Starea de absorbtie se manifesta prin:

existenta unei cereri mai mari decat oferta

concurenta este deosebit de puternica intre cumparatori

cresterea volumului vanzarilor este determinata de producatori, care gasesc cumparatori pentru tot ceea ce produc

vanzatorii au posibilitatea sa-si selectioneze cumparatorii

marea majoritate a investitiilor servesc direct largirii productiei pe care extensiva

consumatorul nu-si poate satisface pe deplin aspiratiile, intentiile

lipseste stimularea agentilor economici pentru a produce bunuri de calitate, deoarece tot ceea ce se produce se vinde cu usurinta

stimuleaza atat risipa, cat si economiile.