Ce este economia?

CE ESTE ECONOMIA?

Problematica economica este generala, in sensul ca multe activitati umane au un aspect economic, in sensul ca resursele sunt rare, iar oamenii au interes pentru folosirea lor in mod eficient.

Redescoperirea pietei

O persoana, chiar inainte de a studia Economia, are formulate o serie de intrebari. De ce indivizii se preocupa de deficitul bugetar? Care sunt consecintele deficitului bugetar asupra inflatiei? De ce anumite persoane sunt bogate iar alte persoane sunt sarace? Ce efecte au taxele vamale asupra activitatii intreprinderilor autohtone si locurilor de munca? De ce trebuie sa urmeze cursurile unei universitati? Raspunsurile la astfel de intrebari ne plaseaza in domeniul analizei economice.

Analiza stiintifica a economiei este dublu centenara. Adam Smith a publicat opera sa de pionierat in domeniul economic Avutia natiunilor. O cercetare asupra naturii si cauzelor ei in anul 1776, an memorabil si prin Declaratia de Independenta americana. Nu este o intamplare ca cele doua texte apar in acelasi timp, dar afrontul politic impotriva dominatiei monarhiilor europene s-a manifestat mai repede decat liberalizarea preturilor si salariilor de reglementarile statale.

Contributia lui A. Smith la analiza economica a fost aceea de a studia modul in care pietele regleaza viata economica si provoaca cresterea economica. El a demonstrat ca un sistem de preturi si de piata este capabil sa coordoneze activitatea indivizilor si a firmelor, fiecare urmarind sa-si realizeze 858h74i propriul interes, fara a recurge la un organism public centralizat.

Dupa un secol, cand intreprinderile industriale cunosc o dinamica deosebita, mai ales in industriile metalurgice si textile, iar alte ramuri de activitati isi extind influenta in regiuni intinse ale lumii, a aparut o critica violenta la adresa capitalismului. In 1867 Karl Marx publica Capitalul si afirma ca societatea capitalista este condamnata, va cunoaste crize, miscari revolutionare si socialism. Evenimentele produse in deceniile urmatoare par sa confirme predictiile lui Marx. Depresiunile severe din anii 1873, 1890 si 1929 - 30 au pus in discutie valabilitatea capitalismului fondat pe piata si intreprindere libera. Socialistii aplica modelul economiei de comanda in 1917 in Rusia, iar pana spre sfarsitul anilor '80 aproape un sfert din omenire a fost condusa potrivit principiilor care decurg din doctrinele marxiste.

In acelasi timp, John Maynard Keynes publica in 1936 lucrarea Teoria generala a ocuparii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor. Aceasta opera fundamentata prezinta o conceptie noua asupra ECONOMIEI menita sa serveasca ca baza pentru politicile guvernamentale, monetare si fiscale, utile pentru reducerea efectelor negative ale fluctuatiilor ciclice manifestate in activitatea economica.

Modificari insemnate, esentiale, s-au produs in anii '80. Tarile capitaliste din Vest si tarile socialiste din Est au redescoperit ca fortele pietei pot permite accelerarea modificarilor tehnologice si ridicarea standardului de viata. In tarile vestice, guvernele au redus reglementarile care stanjeneau activitatea economica si au liberalizat piata si preturile. Evenimentele de la sfarsitul anilor '80 au constrans tarile est-europene sa respinga sistemul de planificare centralizata si sa lase liber fortele pietei. In acest mod intentiile fundamentale ale lui Adam Smith au fost redescoperite la o distanta de peste doua secolele de la publicarea Avutiei natiunilor.

Obiectul de studiu al stiintei economice

Formarea si dezvoltarea stiintei economice nu a fost lipsita de dispute terminologice si dificultati referitoare la problemele esentiale privind continutul sau ca domeniul distinct al cunoasterii si actiunii umane.

In functie de epoci, autori si chiar moda s-a vorbit cand de economie politica, cand de stiinta economica (economics) sau, intr-o forma neutra, analiza economica sau discurs economic. Pentru prima data, in 1615 Antoine de Montchretien folosea expresia de "economie politica" atunci cand publica Tratatul de economie politica, o carte despre finantele publice si normele de gospodarire a statului. Treptat, prin lucrarile scolii clasice si ale neoclasicilor, termenul de "economie politica" a capatat o larga consacrare. In ultima parte a secolului al XIX-lea in literatura anglo-saxona este introdusa denumirea de "economics". In felul acesta, economia "devenea o economie politica purificata de politica", in care elementul social era eliminat. Totusi, termenul de "economie politica" continua a avea o larga circulatie internationala.

Dincolo de disputele terminologice ramane problema esentiala a delimitarii campului de investigatie, definirea si precizarea finalitatii urmarite de aceasta stiinta. Solutionarea nu este usoara, intrucat s-au formulat conceptii diferite si nu de putine ori definitiile propuse se refereau fie la economie politica, fie la stiinta economica in ansamblul sau.

Pana la mijlocul secolului al XIX-lea ECONOMIA a fost privita ca o cercetare a "naturii si cauzelor avutiei natiunilor (A. Smith), a "legilor care regleaza repartitia a ceea ce produce pamantul" (D. Ricardo) si a "legilor mecanismului economic al capitalismului" (K. Marx). Dupa 1870, ECONOMIA a inceput sa fie considerata ca o stiinta ce are drept obiect studiul "comportamentului uman ca o relatie intre finalitatile date si mijloacele limitate care au intrebuintari alternative" (L. Robins).

Care este domeniul de cercetare al ECONOMIEI asa cum s-a conturat el de la Smith la Marx si pana la generatia actuala? Iata cateva conceptii reprezentative.

O prima definitie a fost data de economistii clasici, care au inteles economia drept o stiinta a avutiei sau bogatiei. A. Smith da titlul lucrarii sale Avutia natiunilor, iar J.B.Say in Tratatul de economie politica cerceteaza modul in care se formeaza, se distribuie si se consuma avutia. Atunci cand se referea la avutie, scoala clasica avea in vedere avutia materiala.

Aceasta conceptie, mostenita din antichitatea greaca si care va marca pe toti economistii clasici si descendentii lor directi, astazi nu mai poate fi retinuta. Ea exclude din sfera analizei o parte insemnata a activitatii sociale. Societatile contemporane dezvoltate, postindustriale sunt in mare masura societati de servicii. Serviciile sunt avutie imateriala si definirea economiei ca stiinta a avutiei materiale pierde orice interes. Conceptia actuala considera avutia nu o forma fizica oarecare, ci tot ce satisface o nevoie, tot ce are o utilitate economica. Desigur, utilitatea economica ridica probleme in legatura cu posibilitatea de masurare.

Dar, indiferent de aceasta, nu trebuie sa se vada in doctrina clasica o conceptie restransa la studiul bunurilor materiale, ci, mai curand, o conceptie cu privire la tot ce concura pentru productia, schimbul si repartitia bogatiilor.

O a doua conceptie se caracterizeaza prin aceea ca economia este nedisociabila de relatiile sale cu ansamblul societatii. Pentru K. Marx, economia politica studiaza formele in care oamenii produc, consuma, schimba si regleaza repartitia in cadrul relatiilor de productie caracteristice unei societati. Marx se prezinta ca un critic al economiei politice burgheze si contesta categoriile si natura analizelor care nu iau in seama existenta raporturilor sociale si considera capitalismul ca ceva dat si, deci, etern.

In a treia conceptie, economia este apreciata drept stiinta schimbului de marfuri. Aceasta conceptie o gasim cu deosebire la neoclasici pentru care bunurile nu au valoare in sine, intrucat valoarea nu se manifesta decat prin schimb in masura in care un bun are utilitate. Ca rezultat al schimbului apare un pret. In acest fel economia din stiinta a avutiei devine stiinta a schimburilor de marfuri si apoi o stiinta a preturilor, a modalitatilor de formare a preturilor si a raporturilor dintre ele.

O asemenea definitie lasa in afara obiectului economiei studiul bunurilor care se repartizeaza fara a imbraca forma de marfa si la care nu intervine pretul.

In a patra conceptie, economia se defineste ca stiinta a alegerii eficiente, a optiunilor rationale. Ea este centrata pe ecuatia: necesitati nelimitate - resurse limitate, si in acest context economia devine stiinta a gestiunii rationale a resurselor rare. Aceasta conceptie are o larga recunoastere si o gasim prezenta la multi autori contemporani. O. Lange se situeaza in aceasta optica atunci cand scrie ca "economia este stiinta administrarii resurselor rare in societatea umana; ea studiaza formele pe care le imbraca comportamentul uman in amenajarea costisitoare a lumii exterioare din cauza tensiunii care exista intre dorintele nelimitate si mijloacele limitate ale subiectilor economici". Lionel Robins defineste economia ca stiinta ce studiaza comportamentul omului ca relatie intre telurile sale si resursele limitate care au intrebuintari alternative. La inceputul deceniului trecut, William Scher si Rudy Pinola considerau ca stiinta economica "studiaza actiunile indivizilor si grupurilor de indivizi in procesul de productie, schimb si consum al bunurilor si serviciilor in scopul satisfacerii cu resurse limitate a cerintelor nelimitate ale oamenilor".

La randul sau, P. Samuelson scria ca: "economia cerceteaza modul in care oamenii si societatea hotarasc, recurgand sau nu la moneda, sa aloce productiei de-a lungul timpului resurse productive rare, marfuri si servicii variate si sa le repartizeze in scopuri de consum prezent si viitor, intre diferiti indivizi si colectivitati care formeaza societatea". Toate acestea arata ca ECONOMIA are ca obiect de studiu mecanismul prin care societatea utilizeaza resursele rare, limitate pentru a produce bunurile economice si le distribuie intre o multitudine de indivizi.

ECONOMIA este o stiinta a bogatiei individuale si colective, o stiinta a optimizarii raportului dintre nevoile nelimitate ale oamenilor si resurselor rare cu intrebuintari alternative, o stiinta a comportamentului omului ca producator si consumator.

Ca stiinta a activitatii eficiente si a optimizarii legaturilor dintre diverse activitati specifice, ECONOMIA este confruntata cu numeroase probleme in asigurarea echilibrului intre nevoi si resursele disponibile limitate.

Problema fundamentala care apare este o problema de optiune. Individul pentru a-si satisface dorinta trebuie sa aleaga intre diferite bunuri, iar producatorul care nu dispune decat de un buget limitat trebuie sa decida ce resurse aloca pentru achizitionarea de utilaje si materiale si cat pentru cumpararea de servicii umane. La nivel macroeconomic, guvernul trebuie sa aleaga intre "unt si tunuri", invatamant si sanatate, inflatie si somaj etc. Indiferent de nivelul la care este privita activitatea, producatorul si consumatorul sunt constransi sa aleaga si incearca sa-si maximizeze profitul sau utilitatea.

In acest caz, demersul economistului este de a pune in evidenta cat costa faptul de a dispune de o unitate suplimentara dintr-un bun in conditiile in care resursele disponibile sunt limitate. Nu economistul este cel care face alegerea. El ofera consumatorului individual, producatorului sau autoritatii publice un fundament rational pentru deciziile lor. El indica utilizarile posibile ale resurselor limitate, costul oricarei decizii, sacrificiul, costul de oportunitate pe care il reprezinta una sau alta dintre alegeri.

Acest demers nu este exclusiv economic. El are un caracter mai general, in sensul ca nu exista activitate umana care nu are un aspect economic, adica in care sa nu se consume resurse fata de care individul nu are interesul pentru folosirea lor eficienta. In consecinta, analiza economica se extinde la domenii care aparent nu au nimic comun cu "economicul": casatoria, fertilitatea si familia, criminalitatea si pedeapsa, discriminarea, justitia etc.

Economia se diferentiaza de alte discipline in cadrul stiintelor despre societate prin modul ei specific de abordare. Esenta abordarii economice este reprezentata de : a) comportamentul maximizator explicit, fie ca este vorba de utilitate sau buna functionare a unei firme sau administratii; b) existenta pietei care cu grade diferite de eficienta coordoneaza actiunile agentilor economici si asigura echilibrul; c) stabilitatea preferintelor ce furnizeaza o baza solida pentru generarea previziunilor referitoare la diverse schimbari. Abordarea economica este "aplicabila la intregul comportament uman, fie el un comportament ce implica preturi in termenii monetari sau preturi umbra atribuite, decizii repetate sau rare, decizii importante sau minore, scopuri emotionale sau mecanice, persoane bogate sau sarace, barbati sau femeipacienti sau doctorioameni de afaceri sau politicieni" 2.

Nu trebuie omis faptul ca economia este o stiinta teoretica. Ea utilizeaza si se sprijina pe fapte si evenimente concrete din practica economica, si preocuparea ei principala o constituie explicarea acestor fenomene, concretizarea concluziilor in concepte si legi. "Teoria economica - scrie Paul Hayne - este cea care confera stiintelor economice aproape toata puterea lor de anticipatie sau clarificare. Fara teorie ar trebuie sa ne cautam, pe dibuite, ca orbul, calea printre problemele economice, opinii conflictuale si propuneri politice opuse". Constatarea este cu atat mai importanta cu cat stiinta economica se afla intr-un plin proces de restructurare si de diversificare ca urmare a cresterii complexitatii vietii economice si a procesului cunoasterii.

Microeconomie si macroeconomie

Activitatea economica, ca entitate complexa si indestructibila, este abordata si cercetata din unghiuri diferite. Realitatea economica se prezinta ca microeconomie si macroeconomie.

Microeconomia se ocupa cu studiul aprofundat al proceselor, faptelor si comportamentelor agentilor economici individuali ce participa la fluxurile economice (firme, gospodarii, banci, administratii etc.) privite ca acte si fapte autonome si specifice. Principala caracteristica a microeconomiei este aceea ca, la un asemenea nivel, investigarea comportamentelor, actelor si faptelor agentilor economicii se realizeaza indeosebi prin prisma preturilor, motiv pentru care uneori teoria microeconomica este considerata ca fiind o teorie a preturilor. Microeconomia nu poate fi restransa si nu se suprapune pe teoria economica a firmei.

Macroeconomia reprezinta acea parte a stiintei economice care are ca obiect studiul performantelor globale ale economiei. Ea cerceteaza marimile si variabilele agregate ale intrarilor si iesirilor (volumul total al productiei, nivelul global al ocuparii resurselor, indicele general al preturilor etc.) degajate de comportamentele individuale ale participantilor la activitatea economica. Adesea macroeconomia se identifica cu economia nationala, care consta in sistemul istoriceste constituit al activitatilor economico-sociale, activitati care se desfasoara si se intretin reciproc in cadrul unei tari si se raporteaza la posibilitatile si interesele generale nationale-statale.

Daca microeconomia are ca obiect de studiu unitatile economice individuale si interactiunile acestora, incluzand teoria consumatorului, producatorului si piete in care ei sunt implicati, macroeconomia se ocupa de comportamentul agregatelor economice, ca de exemplu consumul total si productia totala. In prezent diferentierea dintre macroeconomie si microeconomie devine mai putin clara, si lucrari importante analizeaza fundamentele microeco­nomice ale macroeconomiei, iar cercetari curente din macroeconomie au o "aroma" microeconomica distincta.

Teoria clasica a fost in egala masura macroeconomie si micro­eco­nomie; teoria neoclasica nu a fost decat microeconomie; macroeconomia a fost repusa in drepturi o data cu J.M.Keynes si pentru un timp a inlocuit microeconomia. In ultima analiza, chiar teoria economica pura este alcatuita astfel incat sa lamureasca realitatile sistemului economic.

Intr-o perioada anterioara, linia de demarcatie dintre microeconomie si macroeconomie era foarte clara: in ultimele decenii, insa, ele se contopesc din ce in ce mai mult datorita folosirii metodelor specifice microeconomiei in analiza unor fenomene macroeconomice. Teoria macroeconomica se fundamenteaza explicit sau implicit pe teoria microeconomica, adica pe ipoteze in ceea ce priveste comportamentele individuale.

Teoria economica contemporana este o teorie integrala a tuturor proceselor, fenomenelor, faptelor si comportamentelor. Probleme prin excelenta macroeconomie, cum sunt inflatia, somajul, balanta de plati externe, nu pot exista in afara aceleasi probleme privite din unghiul microeconomiei: nu exista somaj fara someri si nici inflatie fara cresterea preturilor la bunurile economice.

Economia pozitiva si economia normativa

Tinand seama de legea raritatii, de locul resurselor in economie, stiinta economica este fie pozitiva, fie normativa si se face distinctie intre afirmatii pozitive, bazate pe fapte si afirmatii normative sau judecati de valoare.

Caracterul pozitiv al stiintei economice se manifesta atunci cand scopul cercetarii este explicativ si teoretic si trebuie sa se raspunda la intrebarea "De ce?" De exemplu, daca se constata ca intr-o perioada pentru un produs cererea a sporit cu 25%, dar oferta s-a redus cu 15%, se formuleaza mai multe intrebari: De ce a crescut cererea si de ce s-a redus oferta? De ce cererea si oferta s-au modificat cu procentele respective?

Pe baza analizei comportamentului agentiilor economici, Economia cerceteaza cum gospodariile iau decizia de a cumpara un bun sau nu, in functie de pretul pietei si de ordonarea preferintelor, cum firmele iau decizii de a produce in functie de pretul de vanzare si costul de productie.

Stiinta economica are caracter pozitiv ori de cate ori cercetarea are ca scop explicarea fenomenelor si proceselor economice si elaborarea pe aceasta baza de concluzii teoretice generale.

Economia normativa este fundamentata pe o serie de principii etice si judecati de valoare referitoare la ce, cum si pentru cine produce o economie. Caracterul normativ al stiintei economice se manifesta cand scopul analizei economice este aplicativ. El apare in toate situatiile in care trebuie sa se raspunda la intrebari de genul "Cum?" "In ce mod?" "In ce fel?".

Stiinta economica are caracter normativ in toate situatiile in care isi propune sa arate cum trebuie sa se modifice una sau mai multe variabile exogene pentru a obtine o schimbare dorita a unei variabile endogene.

Intre caracterul pozitiv si cel normativ exista o stransa interdependenta. Cele doua aspecte se presupun reciproc si datorita stransei interdependente dintre teoria economica si realitatea economica.

Economistul in interpretarea datelor trebuie sa faca judecati de valoare intrucat, spre deosebire de lumea fizica, evenimentele sociale nu sunt simple interactiuni ale fortelor, ci confruntarea vointelor. Comporta­mentul agentilor economici nu seamana cu comportamentul fizic. Iar "legea" suverana in materie de comportament si care pare sa se aplice asemanator la consumatori, la salariati si la patroni sau sefii de intreprinderi este ca toti urmaresc maximizarea: consumatorii - a utilitatilor; salariatii - a veniturilor; iar sefii intreprinderilor - a profiturilor obtinute.

Piete si organizatii

Traditional, stiinta economica si-a concentrat atentia asupra alocarii resurselor prin relatiile de schimb pe piata, iar principala reprezentare a functionarii economiei era cea in care preturile se modifica continuu. In realitate preturile se modifica discontinuu, iar modificarea continua este o stare de exceptie in economie - hiperinflatia.

Sistemul economic este conceput ca un ansamblu in care mecanismul preturilor realizeaza coordonarea necesara. "Mana invizibila" asigura reglarea automata, agentii economici reactioneaza la sistemul de preturi modificandu-si cererea si oferta pe piata bunurilor si pe piata factorilor de productie.

Recurgerea la piata nu se poate face "fara piata", si este costisitoare. Folosirea preturilor, ca instrument de alocare a resurselor economice, are un cost (costul de tranzactie). In masura in care ne indepartam de piata cu concurenta perfecta, preturile nu mai pot fi considerate ca un "dat", nu exista "un tobosar al preturilor" sau "un licitator Walrasian". Informatia asupra elementelor pietei nu este gratuita, are un cost iar certitudinea nu mai este acceptata .

Costul de tranzactie cuprinde mai multe elemente, care se refera la: procurarea informatiei privind pretul, calitatea bunurilor, potentialii cumparatori si vanzatori; negocierea necesara pentru gasirea pozitiei adevarate a vanzatorilor si cumparatorilor in legatura cu pretul; incheierea contractelor si monitorizarea executarii lor; protectia drepturilor de proprietate.

Solutia indicata de R.Coase la existenta costurilor de tranzactie este firma (institutia sau organizatia) ca mod de desfasurare a pietei economice.

Termenul de "institutie" are diferite semnificatii. Mai intai "institutia" poate sa consiste intr-o conventie sociala: individul urmeaza in mod natural o regula de comportament fara a cauta o justificare rationala: (clientul lasa un bacsis ospatarului sau taximetristului). Alt tip de "institutie" corespunde la o conventie ce exprima un ansamblu de reguli care definesc comportamentul unui agent economic in anumite situatii: legile elaborate de parlament reglementeaza actiunea agentilor economici. Intr-o acceptiune mai larga, "institutiile" sunt identificate cu "organizatiile": banci, institutii financiare, firme cu activitate de productie si de comercializare, institute de cercetare, universitatii etc. Diferentierea costurilor de tranzactie este principalul factor de care depinde alegerea unui anumit mod de organizare, de constituirea unei ierarhii, organizationale - corporatii, oligopoluri, holdinguri etc. care sa asigure costuri minime.

Organizatia reprezinta o modalitate de alocare a resurselor fara interventia directa a sistemului de preturi. Desigur, aceasta ramane legata de reteaua exterioara de preturi si costuri. Dar in interior coordonarea este realizata de catre intreprinzator prin deciziile sale. Prin intermediul organizatiei se realizeaza internalizarea tranzactiilor, iar autoritatea interna adopta decizii care inainte erau luate de catre piata.

Piata si organizatia sunt in mare masura substituibile. Cand o institutie angajeaza un economist si nu mai apeleaza la serviciile unei firme specializate, organizatia inlocuieste piata. Daca reduce personalul de paza si apeleaza la o agentie specializata, piata inlocuieste organizatia. Piata si organizatia au ca functie comuna alocarea resurselor si coordonarea activitatii economice pe calea unei combinatii de decizii individuale. Modalitatea de realizare este diferita: in cazul pietei functia de alocare a resurselor economice se realizeaza cu ajutorul preturilor iar rolul regulilor este secundar, pe cand in cazul organizatiei, rolul principal il au regulile iar preturile au un rol secundar.

Functionarea organizatiilor, in mod traditional, nu a facut parte din obiectul de studiu al stiintei economice deoarece, intr-un anumit sens, erau considerate ca fiind "in afara pietei". Functionarea interna a acestora este straina de logica schimbului comercial. Ratiunea organizatiilor consta in a pune in miscare reguli, conventii, contracte etc. ca baza a schimbului de bunuri si servicii in interiorul organizatiei. Fara un sistem de reguli si fara respectarea acestora nu este posibila desfasurarea vietii economice, iar activitatea agentilor economici ar fi paralizata. Daca lipsa regulilor in circulatia rutiera produce accidente cu victime umane si pagube materiale, in domeniul economic suspendarea regulilor si regulamentelor dupa care se executa operatiunile ar produce dezordine de proportie in viata economica.

Constituirea si functionarea organizatiilor inseamna trecerea de la anarhie la ordine prin introducerea si respectarea normelor dupa care se desfasoara viata economica.

De ce nu se realizeaza productia nationala intr-o singura firma? "Internalizarea tranzactiilor" prin organizatie implica si ea costuri. Cand dimensiunea firmei creste, intreprinzatorul isi exercita functia de coordonare cu randamente descrescatoare. Din cauza ca, peste o anumita limita dimensionala, nu poate stapani reteaua interna informationala, poate lua decizii gresite.

Exista, deci, o marime optima a firmei care corespunde situatiei cand din punct de vedere al costurilor este la fel de bine daca se recurge la organizarea interna sau la piata ca modalitate de alocare a resurselor economice.