Inflatia: forme de manifestare, efecte economico-sociale, masuri de reducere

Inflatia: forme de manifestare, efecte economico-sociale, masuri de reducere

- Sinteza -

Masurarea inflatiei porneste de la consensul teoretic cu privire la formele sale de manifestare. Astfel pentru a masura cresterea preturilor instrumentul folosit este indicele pretului. In cazul unui anumit produs indicele pretului (I_p) - sub forma procentuala - se calculeaza ca raport intre pretul respectivului produs in perioada actuala (p₁) si pretul produsului dintr-o perioada precedenta considerata perioada de baza (p₀):

Daca se au in vedere mai multe produse se va determina un indice sintetic sau general de forma (exprimat in procente):

unde numaratorul arata valoarea productiei realizata intr-o perioada precedenta considerata perioada de baza (sau etalon de comparatie) recalculata pe baza preturilor curente, iar numitorul valoarea aceleiasi productii exprimata in preturile existente in respectiva perioada.

Din punct de vedere practic determinarea completa a modificarilor de pret ar impune urmarirea evolutiei preturilor tuturor bunurilor realizate in cadrul unei economii, lucru aproape imposibil de realizat. Din considerente de ordin practic calcularea unui astfel de indice se face pe baza unui cos de produse, cos compus dintr-un numar limitat de bunuri si servicii (de regula de ordinul sutelor, cel mult de ordinul miilor - spre exemplu in Franta este vorba de un numar de 266 de pozitii), considerate reprezentative pentru productia si consumul din acea perioada.

Indicele sintetic se poate determina pentru grupe de produse (alimentare, nealimentare, servicii, etc.) sau ca indice general, 515g67f la nivelul economiei nationale, pe baza cuprinderii in calcul a miscarii unui numar mare de preturi. Astfel de indici se pot calcula pe baza preturilor cu amanuntul (la consumator) sau pe baza preturilor la producator. In primul caz este vorba de indicele preturilor de consum, iar in cel de-al doilea de indicele preturilor la producator. Este evident ca din punctul de vedere al influentelor inflatiei asupra costului vietii si stabilirii ratei inflatiei pe aceasta baza, indicatorul cel mai reprezentativ il reprezinta indicele preturilor de consum.

O alta modalitate de masurare a inflatiei cu ajutorul unui indice sintetic este reprezentata de indicele deflator, determinat ca raport intre produsul brut nominal si produsul brut real. Daca avem in vedere, dupa caz, produsul intern sau cel national, este vorba de deflatorul produsului intern brut (ID_PIB), respectiv deflatorul produsului national brut (ID_PNB):

Ne referim aici la un indice cu baza in structura curenta a productiei, de forma:       

unde numaratorul reprezinta valoarea totala a productiei realizate in perioada actuala exprimata in preturile curente (respectiv P.I.B. sau P.N.B nominal), iar numitorul reprezinta valoarea productiei realizate in perioada curenta recalculata pe baza preturilor dintr-o perioada precedenta, considerata perioda de baza.

Un astfel de indice are la baza tot un cos de produse reprezentativ pentru structura curenta a productiei si consumului din fiecare perioada, si care este evaluat atat la preturile curente cat si la cele din perioada de referinta. Limita acestui indice este data de posibilitatea ca preturile pentru anumite produse (bunuri noi) sa nu fie disponibile pentru perioadele precedente.

Exista mai multe stadii (sau forme) ale inflatiei in functie de ordinul de marime:

- 'socul initial' ca urmare a unei deteriorari a raportului cerere-oferta ce se manifesta prin cresteri ale preturilor peste un anumit 'prag', diferit de la tara la tara, considerat limita a stabilitatii monetare (in general de 1-3% pe an) ;

- inflatie taratoare (creeping inflation) care conduce la o depreciere monetara lenta si progresiva, fara zguduiri economice (3-4% pe an); se exprima uneori si prin termenul de eroziune monetara ;

- inflatia deschisa (open inflation): 5-10% pe an;

- inflatie galopanta: 10-30/50% pe an;

- hiperinflatie: peste 30-50% pe an.

Efecte economico-sociale ale inflatiei

Dupa unele aprecieri, efectele economice ale inflatiei variaza in functie de faze. In primele faze ('socul initial' si 'eroziunea monetara') se pare ca s-ar crea un climat favorabil activitatii economice deoarece s-ar stimula productia. Expansiunea monetara lenta duce la expansiunea productiei. Aceasta pentru ca in aceste faze cresterea preturilor de vanzare depaseste ca ritm cresterea costurilor de productie. Aceeasi crestere a preturilor favorizeza accelerarea desfacerii marfurilor, titularii de venituri si rezerve banesti considerand procurarea de valori materiale drept singura 'asigurare' in fata deprecierii banilor. Optiunea pentru deprecierea inflationista in anumite limite a ajuns sa fie apreciata drept pretul inevitabil al combaterii crizelor economice.

In fazele urmatoare inflatia incepe sa 'intoxice' sistemul economic si social. In plan social efectele sale negative se manifesta in special asupra categoriilor sociale cu venituri nominale fixe sau cu un grad ridicat de rigiditate: salariati, pensionari, persoanele care depind de ajutoare sociale publice s.a., care isi vad pe zi ce trece afectata tot mai mult puterea de cumparare. Categoriile cu venituri variabile nu sunt in general afectare sau, in orice caz, sunt afectate intr-o masura mult mai redusa, pentru ca veniturile lor cresc pe masura cresterii preturilor (comercianti, detinatori de proprietati imobiliare, intreprinzatori s.a.). Consecintele negative ce se pot repercuta asupra acestora au la baza posibila evolutie a veniturilor lor nominale intr-un ritm inferior cresterii preturilor sau reducerea volumului activitatilor desfasurate ca urmare a scaderii cererii.

'Reajustarea' veniturilor fixe se face de regula partial si cu intarziere. Salariile sunt in general negociate si fixate pe un anumit interval de timp (2-3 ani). La baza negocierii si stabilirii marimii lor concrete a stat inflatia anticipata, ori o marime a inflatiei efective superioara celei anticipate care nu poate fi compensata decat prin noi negocieri sau prin stabilirea prealabila a unui mecanism de recalculare automata functie de evolutia preturilor. Daca aceste conditii nu sunt realizate, salariile reale nu tin pasul cu preturile. Mai mult, diferenta intre partea cuvenita salariilor in pretul final al marfurilor si partea efectiv primita se poate constitui in sursa de profit suplimentar, contribuind la redistribuirea veniturilor in societate. De aici conflictul intre patronat si salariati, ca expresie a intereselor diferite ale acestora. Si celelalte categorii avute in vedere mai sus sunt, mai mult sau mai putin, afectate de 'mecanismul' inflationist de redistribuire a veniturilor. Avand in vedere aspectele mentionate, ca si unele dintre cele prezentate in continuare, Ronald Reagan cataloga inflatia drept "cel mai necrutator impozit".

Pe de alta parte, inflatia poate favoriza anumiti agenti economici sau persoane in defavoarea altora. Este cazul celor care au luat credite, in conditiile unor dobanzi fixe sau a practicarii pe piata a unor dobanzi ce nu acopera deprecierea inflationista a banilor (rate real negative ale dobanzilor). In astfel de situatii acestia vor restitui sume de bani ce reprezinta o putere de cumparare inferiora celei primite. Cei care au dat bani cu imprumut sunt cei care pierd in acest caz, la fel dupa cum vor pierde si detinatorii de economii. Ca urmare, inflatia descurajeaza economisirea si afecteaza creditul, cel putin sub aspectul scaderii ofertei de creditare. Intr-o anume masura inflatia ar favoriza din acest punct de vedere accelerarea procesului investitional atata timp cat exista surse disponibile de imprumut.

Pe de alta parte si unele categorii de salariati pot beneficia de pe urma inflatiei. Este cazul - evidentiat anterior - al angajatilor din firmele oligopoliste, care pot beneficia de cresteri salariale peste nivelul inflatiei (deci cresteri ale veniturilor reale si implicit a puterii de cumparare), cresteri de salarii si de cost 'compensate' de firme pe seama preturilor. In acest caz cumparatorii bunurilor vor fi cei care suporta 'costul' inflatiei sau cel putin un cost mai ridicat.

Pe parcursul unui proces inflationist averea, functie de forma in care se gaseste, isi poate modifica mai mult sau mai putin valoarea reala, ca rezultat al schimbarilor intervenite prin sistemul de preturi in valoarea sa nominala. Anumite 'componente' isi modifica pretul in ritmuri apropiate de evolutia inflatiei si tind sa-si pastreze valoarea reala, altele inregistreaza cresteri de pret superioare nivelului general, sporindu-si astfel valoarea reala (terenuri, imobile, anumite echipamente industriale, actiuni, si chiar bijuterii sau obiecte de arta). Exista insa si alte componente ale patrimoniului care inregistreaza o diminuare a valorii reale, aducand 'pierderi' detinatorilor (obligatiuni sau depozitele bancare s.a.).

Inflatia aduce, in masura in care cursul valutar nu se depreciaza corespunzator, o crestere relativa a costurilor si preturilor nationale fata de cele externe, determinand slabirea competitivitatii firmelor indigene (cel putin sub aspectul concurentei prin pret).

Cresterea inflatiei peste anumite limite poate duce la manifestarea crizelor economice, la scaderea productiei, cresterea somajului si a falimentelor. Astfel de fenomene poarta denumirea de stagflatie (stagnarea economica si inflatie) sau slumflatie (recesiune economica, inflatie si somaj cronic de masa). Somajul se extinde in special ca urmare a imbunatatirilor tehnologice si 'rationalizarii' activitatilor, in scopul reducerii costurilor de productie, a caror efecte inseamna si un personal necesar mai redus (echipamentele inlocuiesc munca umana). Cu toate ca teoria economica traditionala considera ca evolutia somajului este opusa celei a inflatiei, realitatea anilor '70 ofera imaginea unor economii, in principal dezvoltate, in care astfel de fenomene se impletesc.

Politici de combatere a inflatiei si a consecintelor acesteia

Pornind de la cauzele care se considera a sta la baza declansarii si manifestarii procesului inflationist, politicile economice se cer a fi directionate asupra acestora: reducerea cererii solvabile, refacerea echilibrului salarii-productivitate, eliminarea deficitelor bugetare etc. Daca vom reduce inflatia la un simplu decalaj cerere-oferta, masurile adoptate pot fi indreptate fie asupra reducerii cererii, fie a cresterii ofertei, fie in ambele directii.

Actiunile anti-inflationiste ce vizeaza cererea pot avea la baza, dupa caz, instrumente ale politicii monetare, ale politicii financiare (bugetare) sau ale politicii veniturilor.

1. Politica monetara (si de credit) cuprinde totalitatea masurilor luate de catre sau prin intermediul bancii centrale sau autoritatilor monetare si urmareste in acest caz reducerea masei monetare in circulatie, in principal prin: reducerea creditelor (indirect prin majorarea ratei dobanzilor sau direct prin limitarea administrativa a creditelor) sau cresterea rezervelor minime obligatorii. Tot aici s-ar putea include si reforma monetara. Aceasta presupune devalorizarea absoluta a monedei nationale urmata apoi de revalorizarea acesteia in raport cu monedele internationale si bunurile existente. Nu reprezinta o masura antiinflationista propriu-zisa, necesitand corelarea cu alte masuri.

2. In masura in care statul a fost angajat in declansarea procesului inflationist masurile de politici financiare (bugetare), cu cele doua componente ale sale: politica fiscala si politica cheltuielilor publice, trebuie sa fie preponderente. Aici avem in vedere: eliminarea sau cel putin reducerea deficitului bugetar, respectiv acoperirea eventualului deficit prin mijloace neinflationiste. Reducerea deficitului bugetar poate fi realizata prin: reducerea cheltuielilor publice, in special a celor care au creat tensiuni in economie, sau in cazul in care acest lucru nu este posibil mentinerea lor la nivel constant; cresterea veniturilor bugetare (prin cresterea gradului de colectare a veniturilor si/sau cresterea fiscalitatii - introducerea de noi impozite, majorarea impozitelor existente). Contractarea unor imprumuturi publice pentru acoperirea deficitelor reprezinta nu numai o modalitate neinflationista de finantare a cheltuielilor statului, dar ea asigura diminuarea masei monetare si un control mai mare a cererii solvabile.

3. Politica veniturilor are mai multe componente, principale fiind urmatoarele:

- Indexarea - reprezinta o masura de protectie a categoriilor cu venituri fixe impotriva principalei consecinte a inflatiei, respectiv scaderea puterii de cumparare, si nu o masura antiinflationista. Ea se aplica in toate tarile si presupune cresterea veniturilor proportional cu evolutia inflatiei. Din punct de vedere a modului de acordare se poate vorbi de o indexare anticipata (cand marimea sa are la baza nivelul inflatiei ce se anticipeaza pe perioada viitoare), indexare compensatorie (cand se determina pe baza cresterilor de pret din perioada precedenta) si mixta (atunci cand sunt luate in calcul atat anticiparile inflationiste cat si eventualele diferente intre cresterea efectiva de pret din perioada anteriora si nivelul indexarii acordate). Independent de formele de mai sus indexarea poate fi completa sau integrala (atunci cand acopera in totalitate cresterile de pret, dupa caz anticipate sau efective) si partiala (cand se acopera doar o parte din cresterile de pret). In general, in practica, se utilizeaza indexarea partiala pe baza anticiparilor inflationiste. Cresterea preturilor este continua, in timp ce indexarea este periodica. Periodicitatea indexarii poate fi lunara sau trimestriala (inclusiv prin instituirea unui mecanism national de ajustare automata a veniturilor in conditiile in care preturile cresc peste un anumit prag), sau la alte perioade de timp, neexistand aici reguli general aplicabile. Oricum, intervalul respectiv are sau ar trebuie sa aiba la baza ritmul cresterii preturilor, respectiv stadiul in care se gaseste procesul inflationist la un moment dat intr-o anumita tara. Acoperirea partiala si periodica, de regula si cu intarziere, a cresterilor de pret determina aparitia unui decalaj intre evolutia preturilor si a salariilor sau a oricarui alt venit fix, decalaj ce are in timp o tendinta de crestere semnificand reducerea salariilor in termen reali si implict a puterii de cumparare. Actionand in acest sens se poate considera ca, prin modul si mecanismul de aplicare, indexarea are un anume rol si in reducerea marimii procesului inflationist.

Acordarea indexarilor se face fie sub forma unui spor procentual al venitului fie in suma fixa (cand de regula poarta numele de compensare). Varianta compensarii in suma fixa asigura o mai mare protectie pentru categoriile cu venituri mici (sub nivelul mediei nationale) datorita faptului ca marimea compensarii functie de cresterile de pret este stabilita la nivelul veniturilor si a consumului mediu. In acest sens reprezinta o masura de protectie sociala suplimentara pentru categoriile cele mai expuse consecintelor negative ale inflatiei, categorii care oricum au cel mai scazut standard de viata.

- 'Inghetarea' preturilor si a salariilor pentru o anumita perioada de timp - nu reprezinta nici ea o masura antiinflationista, urmarind doar asigurarea unui ragaz pentru a putea fi pregatite si implementate masuri antiinflationiste propriu-zise, respectiv pentru ca aceste masuri sa ajunga in stadiul de manifestare a efectelor.

- Controlul preturilor prin masuri administrative - are o eficienta redusa, putand in general numai amana momentul declansarii unor miscari de pret si riscand a accentua fenomenul inflationist in momentul liberalizarii preturilor, ca si crearea unei penurii de produse pe piata. Totusi, in orice economie exista ramuri in care reglarea concurentiala a preturilor a fost inlocuita printr-o reglare monopolista si/sau ramuri 'privilegiate', care intr-o anumita conjunctura pot sa-si impuna preturile si cresterile de pret dorite, independent de evolutia costurilor sau a cererii. Intr-o atare situatie, un controlul al preturilor, cu caracter temporar si punctual, se impune ca o necesitate, nu numai in scopul controlului inflatiei ci si ca o masura de protectie a economiei. Astfel de masuri sunt incluse in categoria politicilor de 'reinstaurare' a concurentei.

Alaturi de cele de mai sus, la nivel microeconomic se cere actionat in directia reducerii costurilor de productie (absolut sau relativ) prin cresterea productivitatii, cresterea calitatii produselor, utilizarea de tehnologii moderne, recuperarea resurselor, etc.

Lichidarea sau cel putin diminuarea inflatiei prin utilizarea unei unice masuri nu este posibila, fiind necesare aplicarea unor pachete de masuri coerente si interdependente. Pe de alta parte, controlul si reducerea inflatiei necesita o anumita perioada de timp, pentru ca orice masura are un ritm propriu de implementare si de aparitie a efectelor. Asemenea politici se dovedesc foarte dificile pentru ca masurile trebuie sa fie suficient de puternice pentru a combate efectiv inflatia insa suficient de suple pentru a nu afecta cresterea economica, pentru a nu duce la recesiune, la neutralizarea in masa a fortei de munca.