 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Relatia reciproca dintre politica si economie
|
|
Necesitatea unei teorii stiintifice a corporatismului si a economiei negociate |
|
| in economiile si societatile moderne, indivizii si unitatile economice mici, de regula, nu actiaza izolat. S-au format si dezvoltat grupuri organizate pentru a putea solutiona diferite probleme economice si sociale in conditiile unor costuri de tranzactie cat mai scazute. Totodata, in structura de piata au aparut si si-au sporit ponderea corporatiile foarte mari care ocupa pozitii de oligopol sau de monopol, ca urmare a concentrarii si centralizarii capitaAŽlurilor, acestea capatand in cadrul sistemului o mare putere economica si o apreciabila influenta politica. Se creaza astfel diferente mari de putere intre gigantii industriali, pe de o parte, si multimea unitatilor mici si indivizilor societatii, pe de alta par Pe economic, aparitia marilor corporatii face posibila inlocuirea, in anumite segmente de piata, a relatiilor concurentiale de tip clasic cu relatiile concurentiale monopoliste in care nu mai este necesara si nici posibila o confruntare oarba intre rivali, ci o confruntare prudenta prin actiuni de negoAŽcieri. Fata de aceasta noua situatie, aparuta pe economic, a trebuit sa fie revizuita atitudinea si pe social a grupurilor de interes in ceea ce prisAŽte sistemul lor de organizare si formele lor de actiune. De exemplu, grupurile de interes au trebuit sa se preocupe de cresterea puterii lor printr-o mai buna organizare si prin sporirea numerica a membrilor lor pentru a putea face fata puterii crescute a marilor corporatii. Insa asemenea masuri, desi necesare, s-au dodit insuficiente, intrucat se mentin diferente mari de putere intre organizatii, ceea ce influenteaza nefavorabil insesi rezultatele negocierilor, iar relatiile dintre parti pot lua forme conflictuale cu pierderi mari pentru societate. In scopul de a preni asemenea fenomene, in cadrul noului tip de relatii s-a dodit necesara, in forme institutionale si de organizare adecvate, prezenta statului ca parte implicata in solutionarea conflictelor de interese pe calea negocierilor. Trecerea de la confruntare la negociere necesita nu numai consemnarea statului in calitate de mediator ci si consemnarea altor conditii. De aceea studiul noului sistem de relatii necesita: » pe de o parte, o analiza prealabila a modului de distribuire a puterii economice si politice intre diferite grupuri de actiune colectiva in caliAŽtatea lor de actori ai negocierii; » pe de alta parte, cautarea unei teorii care sa descrie si sa explice corect noile relatii dintre grupurile sociale organizate.In general, relatiile de negociere pot aa loc in cele mai dirse domenii ale politicii economice: preturi, chirii pentru locuinte, salarizare etc. Cele corAŽporatiste se refera, in principal, la sistemul relatiilor de negociere dintre munca si capital la nil micro, mezo si macroeconomic. Negocierea si modul de distribuire a puterii Disciplinele economice neoclasice, precum si stiintele politice traditionale, preocupate mai ales de rationalitatea formala a proceselor mai degraba decat de scopurile actiunilor si de rationalitatea realitatii1, au ignorat mult timp analiza distribuirii puterii. De asemenea, economistii marxisti au interpretat problema puterii si mai unilateral, reducand acest concept la relatii antagoAŽniste intre capital si munca ce nu pot imbraca alta forma decat aceea a luptei de clasa. Abordand insa conceptul de putere prin prisma unei noi teorii a politicii economice, s-a inceput sa se vada mai clar cum relatiile de putere pot deterAŽmina sau influenta deopotriva procesele economice si cele politice. S-a putut constata ca in lumea reala a economiei dominata de corporatii gigant puterea nu este execitata nici prin concurenta de tip clasic si nici prin relatii politice exclusiviste (adica prin lupte pentru eliminarea adrsarului in stil marxist-leninist), ci printr-un proces de negociere intre corporatii si stat, negocieri intercorporatiste si negocieri in interiorul acestora, intre management si sindicate. De asemenea, in procesul de negocieri sunt cuprinse si cele dintre grupurile de interes si stat. Negocierea este un proces propriu domeniului politic, insa ea este aplicaAŽbila si in economie. Ea devine un substitut al concurentei in toate economiile contemporane si anume in acele segmente in care isi fac simtita prezenta marile corporatii si grupurile de interes organizate. Aici mecanismele imperAŽsonale ale relatiilor de piata sunt inlocuite cu relatiile de negocieri. La intreabarea daca noile relatii prezinta avantaje fata de concurenta sau fata de alte forme politice, raspunsul trebuie formulat cu prudenta si in funcAŽtie de situatia reala a domeniului de aplicatie. In general, prin recurgerea la negociere se evita forme ale unor conflicte de interese ce pot provoca pierderi. Totusi nu trebuie neglijat faptul ca negocierea se desfasoara in conditiile exisAŽtentei atat a ierarhiilor, cat si a dominatiei si, ca atare, acest proces reflecta balanta puterii participantilor la negociere. Tocmai acest fapt atrage atentia ca pentru a aa lo are nici o valoare) negocierea dintre un patronat foarte puternic si un sindicat foarte slab care numara prea putini membri. Devine insa viabila si eficienta negocierea dintre doi parteneri egali sau apropiati ca nil al puterii, ca, de exemplu, un patronat puternic si un sindicat care reprezinta toti sau marea majoritate a salariatilor dintr-o corporatie sau dintr-o ramura. in acest caz se fac eforturile necesare reale de a se gasi solutiile connabile ambelor parti. Corporatismul - o teorie adecvata noilor conditii economice si sociale Astazi intreaga viata economica, sociala si politica este strict structurata, ea desfasurandu-se nu numai la nilul indivizilor ci si la nilul organizaAŽtiilor, inclusiv al grupurilor de interes organizate. De asemenea, asa cum s-a mentionat, sistemul concurential din viata economica si politica este substiAŽtuit partial de sistemul de negociere dintre parti.In asemenea conditii schimbate, incercarile de a descrie si a explica noile procese in continuare cu ajutorul teoriei pluraliste liberale clasice s-au doAŽdit nu numai insuficiente ci si daunatoare cunoasterii. Nu se poate reduce sau rezuma totul la nilul individului - ca forma de organizare, ca sisteme de interese etc; nu poate fi negata existenta si a altor forme de schimb eficiente decat a celor de piata pe baza de concurenta in viata economica si in cea politica; nu se poate considera un stat complet neutru, dezangajat de la formele conflictuale de interese dintre grupuri; nu se poate pastra permanent si inflexibil aceeasi frontiera institutionala si ideologica dintre sfera publica si cea privata. Toate acestea, considerate dogme, pot deni o frana in calea explicarii unor procese economice si politice contemporane. Nici teoria marxista nu poate da explicatiile satisfacatoare, corecte noilor procese economice si politice. Tendinta generala a acesteia de a reduce proceAŽsele politice la asa-zisele baze economice, de a presupune ca interesele politice sunt in mod structural date de relatiile economice dintre clase si de a consiAŽdera statul ca un simplu instrument al clasei dominante a indepartat si mai mult speranta ca teoriile traditionale sa poata explica noile procese reale. Teoria care poate raspunde exigentelor stiintifice si practice contemporane este cea a grupurilor organizate definite prin localizarea lor in diviziunea munAŽcii sociale si economice, adica prin existenta lor reala in cadrul sistemului social-economic. Asa cum noteaza Cawson1 si celelalte doua teorii mentionate (pluralista si marxista) au avut in dere grupurile organizate. insa, in opinia lui Offe, exista trei perspecti din care grupurile respecti pot fi organizate: 1. din cea a individualismului; 2. din cea a organizatiei; 3. din cea a sistemului social. Daca pluralismul s-a concentrat pe individualism, iar teoria marxista pe sistemul social, noua teorie analizeaza grupurile organizate din toate cele trei perspecti1. Noua teorie - numita corporatism - trateaza organizatiile ca actori colectivi care asociaza interesele individuale ale membrilor lor intr-o maniera dialecAŽtica: interesele organizationale sunt formate (modelate) de interesele indiviAŽduale, reprezinta o agregare sui-generis a acestora; in acelasi timp, interesele organizationale formeaza si controleaza, la randul lor, interesele individuale2. In afara de trasaturile mentionate, ceea ce caracterizeaza in plus noua teorie a grupurilor este abordarea de pe pozitii reale a proceselor, cuprinzand, deci, si relatiile ce se silesc intre grupurile respecti si stat. in cadrul acestor relatii statul poate aparea in urmatoarele trei ipostaze: a) in calitate de arbitru la negocierea relatiilor conflictuale dintre parti, pentru reglementarea si gherea desfasurarii relatiilor noi dintre marile corporatii si grupurile de interese; b) ca parte directa in actiuni ce necesita diferite forme de relatii si de organizare prin pastrarea autonomiei partilor; c) ca parte directa la actiuni publice prin fuziune cu organizatii neguAŽrnamentale, actiuni ce presupun forme de organizare si institutii ce conduc la pierderea autonomiei partilor respecti si, de regula, la o dominare a autoritatii statului asupra organizatiilor partenere. Formele de implicare a statului mentionate la punctele a si b se inscriu in limitele teoriei sistemului corporatist democratic, in timp ce forma de la punctul c) iese din cadrul acestei limite, ea inscriindu-se in acele forme ale teoriei corporatismului etatist sustinuta de ideologiile totalitare. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
