 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Relatia reciproca dintre politica si economie
|
|
Economia negociata - un nou model generat de neocorporatism |
|
| Din paragrafele anterioare s-a putut constata ca nucleul relatiilor corpoA¬ratiste il constituie procesul de negociere. Faptul devine extrem de important intrucat insusi sistemul economic dominat de relatiile corporatiste isi schimA¬ba in buna parte mecanismul de functionare, acesta fiind pus pe baza negoA¬cierilor, in felul acesta, in conditiile corporatismului, negocierea devine un mod de alocare a resurselor asa cum concurenta este modul de alocare a resurselor in conditiile relatiilor de piata, iar comanda este modul de alocare a resurselor in conditiile organizarii ierarhice.In asemenea conditii, studiul negocierilor devine important pentru a intelege modul de functionare a sistemului economic afectat de relatiile corporatiste tocmai in ceea ce are el esential - sistemul de decizi Primele studii elaborate pe aceasta tema s-au referit la teoria duopolu-rilor, efectuate cu multe decenii in urma. De atunci si pana in prezent teoria negocierilor a capatat un mare avant, insa ea a continuat sa ramana mai mult ca o ramura separata - partial integrata in toria jocurilor insa neinteA¬grata in teoria economica, in general.In istoria moderna a teoriei negocierilor se pot distinge trei tipuri de abordari diferite: 1. Abordarea axiomatica (inaugurata de J. F. Nash), potrivit careia axioA¬mele sunt bazate in special pe propunerea rationalitatii individuale si colecA¬tive si pe cea a simetriei, acestea trebuind sa satisfaca rezultatul final; 2. Teoria descriptiva, care incearca sa descrie si sa explice cum se dezlta procesele reale ale negocierilor si ce rezultate reale se obtin, cum in decursul procesului, partile (negociatorii) schimba informatii, propuneri si exprimari de acceptare sau de respingere, ori de amenintari, cum invata despre situatia si despre preferintele altor parti (negociatori). 3. Abordarea negocierilor in stransa legatura cu sistemul relatiilor indusA¬triale si cu cel al corporatismului. Aici este rba de negocieri colective intre uncitori si organizatiile lor, intre manageri si organizatiile lor, precum si intre aceste organizatii si agentiile guvernamentale1. 0 abordare noua, bazata pe ipoteze inca neverificate, este cea privind noul model al economiei negociate reprezentat, prin traditie, de exemplul econoA¬ miilor tarilor scandinave. Acest model reprezinta o structurare a economiei in care o parte a alocarii resurselor si a distributiei veniturilor este condusa prin negocieri tripartite institutionalizate2. Unii autori considera acest model ca o noua faza de dezltare economico-sociala urmand dupa tipul de economie mixta (neo-liberala de piata)3. Noul model caracterizeaza, in prezent, mai multe economii contemporane, cu structuri neocorporatiste dezltate, incluzandu-le si pe cele scandinave. Fiecarui tip de economie ii corespunde un mod specific dominant de luare a deciziilor in alocarea resurselor, ca si in cel al distributiei sau redistributiei rezultatelor, astfel: » in economia de comanda deciziile sunt luate autonom de catre autoA¬ritatile publice; » in economia de piata concurentiala deciziile sunt luate de agenti priA¬vati, care se adapteaza la schimbarile pietei; » in economia negociata deciziile sunt luate pe baza negocierilor institu-tionalizate intre agentii relevanti interesati. Conceptul de economie negociata a fost folosit pentru prima data de Hernes in studiul privind puterea si relatiile de putere, dezltat mai departe de Nielsen si Pedersen, supus unor experimente in tarile scandinave si in unele tari europene mici4. Potrivit observatiilor facute de Nielsen si Pedersen, desi conceptul de ecoA¬nomie mixta este destul de vag si fara un continut substantial, totusi se poate aprecia si afirma ca tarile scandinave au trecut de la economia mixta la cea negociata in perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial datorita istoriei unice institutionale si aranjamentelor institutionale specifice. In definirea si caracterizarea modelului de economie negociata, Nielsen si Pedersen pleaca de la constatarea privind marile disponibilitati pe care acest model le poate avea pentru realizarea unor mecanisme economice functioA¬nale, eficiente si democratice, si anume: » Negocierile pot fi utilizate pe scara larga ca instrumente pentru elaboA¬rarea deciziilor in ceea ce priveste atat alocarea cat si distributia, mai ales in domeniul pietei muncii; » Negocierea apare ca singurul instrument posibil de a solutiona conA¬flictele de interese pe calea compromisului, care altfel s-ar solda cu mari pierderi de resurse; » Negocierea este instrumentul cel mai eficient pentru a realiza inteleA¬gerea mutuala, comunicarea si consensul in zonele cele mai vulneraA¬bile expuse conflictelor. In baza acestor constatari, autorii mentionati caracterizeaza modelul ecoA¬nomiei negociate ca o structurare generala a economiei unde o parte esentiala a alocarii resurslor si a distributiei veniturilor este realizata pe calea negoA¬cierilor institutionalizate intre agentiile de stat, grupurile de interes orga-nizate-sindicate, patronate, organizatii profesionale etc. si corporatii. Ei arguA¬menteaza ca aplicarea instrumentului negocierii in elaborarea deciziei nu ar trebui vazut ca un eveniment izolat si concluzioneaza ca este imposibil de a intelege economia negociata atata timp cat structurile sale generale si proceA¬sele totale nu sunt luate in considerare1. Economia negociata este o creatie istorica aparuta odata cu nasterea instiA¬tutiilor si cu formarea unui comportament adecvat al agentilor economici si al grupurilor de interes. Economia negociata trebuie legata de nasterea si funcA¬tionarea institutiilor corespunzatoare intrucat in acest sistem insasi deciziile sunt luate prin institutionalizarea negocierilor dintre agenti. Acestia ajung la decizii obligatorii bazate pe imperative discursive, politice si morale mai deA¬graba decat pe contracte formale. Economia negociata, potrivit experientei suedeze, are la baza un sistem de institutii bine consolidat compus dintr-un numar de cinci tipuri: 1. institutii politice formate din comisii si comitete publice pentru a forA¬mula probleme si a recomanda caile care trebuie urmate; 2. institutiile campanie (combatante) compuse din organizatiile repreA¬zentand grupurile de interes, corporatii, autoritati publice; 3. institutii formate din organizatii stiintifice si alte organizatii, care testeaza consistenta conceptiei dominante; 4. institutii de negociere compuse din organisme permanente si ad-ho 5. institutii de arbitraj si sanctiuni private si semipublice ce au ca atriA¬butii solutionarea disputelor si impunerea sanctiunilor in cazul vioA¬larii intelegerilor. Trecerea de la economia de piata pur concurentiala la economia negociata a unor tari europene a avut ca efecte pozitive participarea tuturor fortelor sociale, prin organizatii si grupuri de interes, la solutionarea unor probleme economice si sociale de interes general, evitarea unor confruntari intre fortele sociale si inlocuirea acestora prin dialog si negocieri avand ca scop prevenirea unor dezechilibre si pierderi economice (somaj, inflatie etc), realizarea unei distributii echiile si realizarea unor balansari de forte in domeniul social si in cel economic. In acelasi timp, trecerea la economia negociata s-a dovedit a avea si o seama de efecte negative care trebuie relevate si anume: tendinta de birocraA¬tizare a vietii economice si sociale, care duce la inabusirea initiativei particuA¬lare; inlocuirea relatiilor economice de piata concurentiale si de confruntare intre agentii economici ce fac sa mentina sanatatea economiei cu relatii politice bazate pe compromis si consens ce fac sa stimuleze egalitarismul si paternalismul; incetinirea ritmurilor de dezltare economica si de introduA¬cere a progresului tehnic, fapt ce a inceput sa compromita si sa franeze realiA¬zarea politicii de bunastare, aparitia si adancirea unor dificultati in realiA¬zarea integrarii in economia europeana. Aceaste neajunsuri r fi analizate pe larg in alte module ale lucrarii de fata. » Neocorporatismul a aparut in viata economico-sociala a multor tari domocrate ca un mijloc de realizare a unui mediu prielnic pentru aplicarea politicii de adaptare si restructurare a economiei prin minimizarea efectelor negative ale crizelor si conflictelor sociale. El contine un cadru institutional adecvat creat de stat pentru a realiza o permanenta comunicare intre grupurile productive majore cu interese opuse reprezentand: capitalul (patronatul) si munca (sindicatele). Neocorporatismul - ca mijloc de comunicare - are ca scop prevenirea confruntarilor si exploziilor sociale si realizarea unor intelegeri prin compromisuri reciproce in cadrul negocierilor dintre partile implicate in conflict, statul jucand, de regula, rolul de moderator sau arbitru intre parti. Nu cu mult timp in urma, in cele mai multe societati democrate, corporaA¬tismul se rezuma la negocierea unor probleme apartinand sferei distributiei veniturilor salariale. S-a constatat ca orice exagerare in domeniul distributiei sustinute de unul dintre parteneri poate proca efecte negative intregului sistem economic. Tinand seama de faptul ca partile componente ale sistemuA¬lui economic se afla intr-o stransa interdependenta, corporatismul a trebuit sa-si largeasca aria de cuprindere, legand problematica relativ ingusta a veniturilor salariale de cea a veniturilor generale, a impozitelor, a inflatiei, a folosirii fortei de munca, a silitatii monetare, a productivitatii muncii s.a. Activitatile corporatiste se manifesta la cele trei niveluri: local, sectorial, national; la fiecare dintre acestea sunt implicate, in procesul de negocieri, grupurile de interes si agentiile de stat cu obiective si motivatii specifice. S-a observat ca mobilul care orienteaza grupul de interes mai cuprinzator este in mod substantial diferit de mobilul care orienteaza un grup de interes ce reprezinta un segment mai ingust al societatii sau al economiei. Dupa cum subliniaza Olson, o organizatie, reprezentand un grup de interes foarte cuA¬prinzator, este, in mod activ, interesata si de modul cum se desfasoara latura productiva nu numai cea a distributiei. intr-o asemenea pozitie pot fi, de exemplu, organizatiile sindicale, patronale etc. care cuprind mai multe indusA¬trii, confederatiile nationale ale sindicatelor ori cele ale oamenilor de afaceri etc. care, de regula, introduc perspectiva nationala generala in problemele curpinse in agendele de negocieri. De exemplu, o confederatie sindicala la nivel national sau consiliul national al patronatelor, r depasi acea viziune parohiala pe care o au organizatiile sau unitatile lor locale componente. Neocorporatismul s-a dezltat in mod inegal in diferite tari. Totusi, in tarile mici europene el cunoaste cea mai mare raspandire, ca o solutie pentru asigurarea silitatii politice a acestora, in conditiile unei integrari rapide pe piata puternic concurentiala a Comunitatii Europene. Corporatismul preA¬zinta nu numai avantaje ci si o seama de neajunsuri prin faptul ca produce o seama de distorsiuni in ce priveste marimea veniturilor salariale si a pretuA¬rilor, accentuarea birocratiei, incetinirea procedurilor de luare a deciziilor. Extinderea corporatismului inseamna, pe economic (in anumite segA¬mente ale economiei), inlocuirea principiului concurentei cu principiul negoA¬cierii, care imprima in tranzactii un anumit grad de subiectivism dat de ineA¬galitatea puterii de negociere a unora dintre parti. Fiind doua principii rivale se pune intrebarea care dintre ele va capata o mai mare extindere in viitor? O victorie exclusiva a unui principiu impotriva celuilalt este imposibila. O vaA¬riatie alternativa in ce priveste gradele de extindere a unuia si a altuia este nu numai posibila ci si de dorit pentru ca numai in acest fel s-ar putea reinnoi si revigora institutiile si organizatiile in domeniul economic. In caz contrar, institutiile si organizatiile s-ar scleroza, ceea ce ar proca declinul economiiA¬lor, lucru ce nu il pot accepta nici fortele politice si nici electoratul. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
