 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Relatia reciproca dintre politica si economie
|
|
Sectorul public si interesul public |
|
| Toate activitatile desfasurate de stat se numesc activitati publice. Ele forAŽmeaza sectorul public, ca o componenta a ansamblului sistemului social. . Conturarea sectorului publicIn legatura cu sectorul public adeseori se ridica intrebari privind structura si rolul sau in economie si societate, daca este sau nu prea dezltat, daca este pus in mod real in slujba publicului si daca este eficient. Unele din raspunsurile date sunt in functie de diferite modele si ideologii.Intr-un model traditional sectorul public - asa cum precizeaza Lane -serveste publicul printr-un set de structuri ierarhice sensibile fata de poliAŽticieni. Acestia din urma sunt cei care au in vedere latura normativa a lucruAŽrilor, urmarind interesele publice deoarece ei depind de publicul alegator, iar serviciile administrative (birocratia) sunt cele care trebuie sa asigure, in mo In modelul marxist sectorul public face parte din suprastructura, este pus in intregime in slujba clasei dominante si reprezinta un sector neproducAŽtiv, parazitar1. Aceasta conceptie, in fapt, respinge structura si procesele deAŽmocratice de tip pluralist. Potrivit conceptiei ce sta la baza modelului liberal, sectorul public este pus in relatie de competitie cu sectorul privat. Frontierele dinAŽtre sectorul public si cel privat, desi nu intotdeauna bine delimitate, sunt in miscare, variatia acestora fiind decisa de societatea insasi, ca urmare a victoriei in alegeri a diferitelor curente politice. Este de la sine inteles faptul ca sporirea sectorului public implica sporirea lumului cheltuielilor publice si, prin aceasta, o sporire a implicarii statului in viata economica si sociala. Studiul privind cauzele si tendintele elutiei sectorului public au la baza teoria politicii cheltuielilor publice care include, in fapt, nu numai functia buAŽgetara ci si influentele politicii publice referitoare la cele monetare, de ajusAŽtare sectoriala, de reglementari si dereglementari si la alte politici si instruAŽmente asupra cursului activitatii economice si sociale2. Teoria politicii cheltuielilor publice porneste de la doua ipoteze de baza3: a) Variatia marimii sectorului public se face pe baza cheltuielilor publice marginale. Ipoteza ia ca fiind data legitimitatea activitatii guvernaAŽmentale si ea priveste alegerea efectuata de decidentul public intre cererile competitoare pentru resursele sale limitate; b) Variatia marimii sectorului public se face pe baza interesului public. Ea priveste directia in care cererile pentru ridicarea activitatii publice sunt articulate si legitime. Interesul public Steiner atrage atentia ca numai in mod conventional cele doua ipoteze de mai sus au fost puse si judecate in mod separat. in fapt o decizie bazata pe conceptia marginala de extindere discreta a sectorului public spre noi doAŽmenii este posibila numai daca exista si interes public. Pentru a decide asuAŽpra unui program public trebuie sa se cunoasca ce aspecte ale intereselor puAŽblice sunt satisfacute prin aplicarea unui asemenea program. Daca interesul public lipseste, asemenea decizie nu are loc intrucat ea nu este motivata. Asemenea rationamente bazate pe interesul public par corecte. in realitate, sintagma interes public este atat de obscura si de contradictorie incat tocmai in mumele sau se produc mari incurcaturi nu numai in stiinta ci si in practica politica si in cea economica. De asemenea, in numele interesului public s-au facut si se fac tot felul de greseli dar si de abuzuri in viata politica si in cea economica. De aceea, clarificarea acestei sintagme si a notiunilor care o comAŽpun - public si interes - este de mare importanta. Notiunea de public Aceasta notiune difera de-cea de colectiv. De exemplu, asa cum notiunea de public se afla in opozitie cu cea privata, tot asa si notiunea de colectiv este in opozitie cu cea individuala. Notiunea de public implica neaparat existenta statului intr-o anumita forma. Nu pot fi concepute actiuni publice fara preAŽzenta institutiilor statale numite institutii publice. Notiunea de colectiv imAŽplica existenta mai multor indivizi uniti pentru a realiza un anumit obiectiv pe care singuri nu-l pot realiza sau pentru a preintampina un anumit risc. Exista numeroase activitati, actiuni si obiective care transced solutiile indiviAŽduale. Ele necesita solutii colective insa nu neaparat publice in care sa fie implicat statul. Actiunea colectiva se poate bucura fie de sprijinul institutiilor publice, fie de indiferenta acestora, fie, in sfarsit, de ostilitatea lor. Daca acAŽtiunile publice sunt in mod automat cuprinse in sfera actiunilor politice, acAŽtiunile colective, ca si cele individuale sunt cuprinse in sfera actiunilor priAŽvate, sau cele de piata daca au un caracter economic. Exista o mare varietate de forme si grade de implicare a institutiilor publiAŽce in actiunile colective si individuale - de la prohibitia deschisa a unor activiAŽtati, pana la protectia altora, de la impozite si taxe si subventii pana la proAŽducerea si oferirea directa a unor bunuri si servicii, numite bunuri politice1. Notiunea de interes Notiunea de interes are o conotatie funciarmente individuala. Interesul, reprezentand o forma de manifestare constienta a trebuintelor care mobiliAŽzeaza activitatea mentala a individului2, formeaza o componenta de baza a sistemului de mobiluri, o forma specifica a motivatiei, o orientare (directionaAŽre) activa si durabila sau o concentrare a atentiei subiectului spre anumite luAŽcruri sau fenomene, spre anumite domenii de activitate. Interesul este atenAŽtia in stare latenta iar atentia este interesul in actiune3. Dupa unele pareri, nu se poate rbi propriu-zis de interese publice ci mai degraba de o varietate de interese personale (fie egoiste, fie altruiste) agreate la diferite niveluri (grupuri de interese sau al Observatia obisnuita sugereaza ca interesul public poate fi slujit prin acorAŽdarea sau incurajarea ofertei unei varietati de bunuri ori servicii1 si prin neacordarea si descurajarea altora. Ceea ce caracterizeaza cu aproximatie aceste bunuri si servicii este faptul ca existenta lor este intemeiata pe interesul public. Servind interesul public ele pot imbraca diferite forme, printre care oferAŽta de bunuri, subventii pentru oferta privata, aprobarea legilor care impiedica sau interzic oferta lor si restrictioneaza forma in care bunurile publice sunt oferite2. Daca existenta interesului public nu poate fi negata, insa aceasta exisAŽtenta nici nu poate fi acceptata sub o conotatie holista ca mai sus. Trebuie anaAŽlizat modul in care el (interesul public) se manifesta in conditiile specifice ale sectorului public, ale structurii acestuia si ale modului sau de functionare.Intrucat intrebarea: ce este interesul public? nu are raspuns simplu3, pe aceasta tema s-a dezltat o literatura extinsa care cauta febril explicatii cat de cat multumitoare. Abordarile sunt de o mare diversitate, ele exprimand puncte de vedere extrem de controversate cum sunt, de exemplu, agregarea intereselor private ale indivizilor ce compun societatea revelate prin utiliAŽtatea sau satisfactia lor; teoria consimtamantului de a plati impozitul; functia agregata a bunastarii; selectia ponderii vazuta ca o decizie prioritara; ponAŽderile ca rezultat al procesului politic; puterea guvernamentala ca o semi-piata; puterea guvernamentala ca un alegator organic al rezultatelor. Mecanisme de realizare a interesului public Mentionam mai sus ca interesele private (individuale si colective) se realiAŽzeaza prin mecanismele institutiilor de piata. Aceste institutii ofera mecanisAŽmele pentru infaptuirea si coordonarea acestui tip de interese. Interesele publice (ale indivizilor si grupurilor) se realizeaza insa prin inAŽtermediul institutiilor politice si administrative care au un mecanism de funcAŽtionare mai complicat, mai contradictoriu si mai deformat decat cel de piata. Pe ce ne bazam cand afirmam acest lucru? Am mentionat mai sus premisa ca interesele publice trebuie sa reflecte interesele tuturor indivizilor ce compun comunitatea unui stat. In realitate exista conflicte de interese intre grupurile sociale, precum si dezacorduri ale unor grupuri sociale in legatura cu obiectiAŽvele guvernamentale. Acordurile si dezacordurile se pot exprima cel mai potrivit la urnele de t. Aceasta presupune ca fiecare optiune sociala ar treAŽbui facuta prin regula referendumurilor continue. intrucat un asemenea mecanism ar spori prea mult asa-numitele costuri sociale sau de tranzactie1, in cadrul proceselor democratice s-a adoptat si s-a generalizat mecanismul reAŽprezentarii care prezinta o serie de avantaje reale, de necontestat. Totusi, meAŽcanismul reprezentarii intereselor populatiei pe baza de contract implicit are si unele neajunsuri in ce priveste problema relatiilor dintre politicieni, aparaAŽtul administrativ si cetatenii alegatori, cunoscuta in teorie sub numele de proAŽblema principal-agent. Potrivit acestui concept, in institutiile publice, poliAŽticienii, functionarii publici si profesionistii, in calitatea lor de agenti, actioneaAŽza (in baza contractului implicit) in interesul cetatenilor, ca principali2. Aceste relatii, desi necesare, totusi ele nu ofera un cadru sigur si eficient in care populatia sa-si realizeze in intregime interesele. Desi au existat numeAŽroase incercari din partea principalilor de a controla agentii in privinta modului de a raspunde intereselor populatiei, acest lucru, adeseori, s-a dovedit inoperant. Cum se poate proiecta un sistem compensatoriu (contracte) care sa faca pe agent sa actioneze in interesele principalilor - se intreaba Lane - cand interesele personale ale birocratiei nu coincid cu interesele publice exprimate prin t de populatie si nici cu cele ale politicienilor alesi? La tulburarea acesAŽtor relatii, inclusiv ale celor dintre politicieni si aparatul administrativ-func-tionaresc, mai trebuie adaugate oportunismul, hazardul moral si informatia asimetrica3. Sunt intrebari si probleme grave ce fac parte din mecanismele procesului politic propriu-zis si care creaza importante neajunsuri in functioAŽnarea sectorului public din economie. Ele r fi analizate in alte module ale lumului de fata. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
