 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Relatia reciproca dintre politica si economie
|
|
Schema unui model politico-economic cu functii de popularitate si de reactie |
|
| Acum introducem in analiza un model politico-economic in care sa apara sectorul economic in mod explicit si in care sa se reflecte: - pe de o parte,felul in care starea economica influenteaza preferintele voAŽtantilor fie pentru guvernul aflat la putere, fie pentru un partid de opozitie; - pe de alta parte, felul in care guvernul, la randul sau, influenteaza starea economiei.In model, guvernul este cel care apare in centrul actiunii politice. El poate fi insa inlocuit de opozitie atunci cand politica economica, evaluata de votanti, apare nesatisfacatoare. Pentru sistematizarea problemelor, modelul va fi exprimat printr-o schema simplificata a relatiilor dintre sectorul economic si cel guvernamental folosind doua bu - functia de popularitate (bucla de jos) si - functia politica, denumita si functia de reactie (bucla de sus). Guvernul este capabil sa influenteze sectorul asa-numitelor instrumente de politica economica sau outputuri politice. Dar tot el, poate fi sanctionat pentru politica economica nesatisfacatoare desfasurata in timpul mandatului, majoritatea corpului elector preferand opozitia. Functia de popularitate Functia de popularitate reprezinta gradul de incredere pe care il inspira puterea politica (guvern, partide politice, presedintele ales) in fata electoratuAŽlui, in functie de situatia economica si sociala existenta, de politica economica aplicata si de alti factori obiectivi si subiectivi.Intr-o tara democrata indivizii votanti fac evaluarea performantelor econoAŽmice ale guvernului oglindite de starea reala a economiei. Tot ei fac compaAŽratia programului guvernamental (sau al partidelor care-l sustin) si a modului de realizare a acestuia cu programele economice ale partidelor de opozitie. in ochii alegatorilor rationali mersul economiei si solutionarea probleAŽmelor economico-sociale reprezinta oglinda activitatii si testul capacitatii guverAŽnului (si partidelor care il sustin) de a guverna tara. O evolutie favorabila a variabilelor economice cum sunt scaderea inflatiei si a ratei somajului, invioraAŽrea economiei dupa o perioada de stagnare sau regres, sporirea veniturilor si modernizarea ramurilor inseamna o crestere a increderii populatiei in activitaAŽtea guvernului (si a partidelor de guvernamant), deci, o sporire a popularitatii si a sanselor acestuia de a fi reales. O evolutie defavorabila a variabilelor economice semnificative contribuie la scaderea popularitatii guvernului si, in acelasi timp, la cresterea sanselor opozitiei de a fi aleasa ca speranta de redresare a economiei si de sporire a performantei economice. Primele articole care au prezentat rezultatele unor cercetari analitice si aplicative privind relatiile dintre conditiile economice, popularitatea partidelor si comportamentul de vot al populatiei au aparut destul de tarziu, de abia incepand din anii '70.1 in ciuda acestei intarzieri, in ultimul deceniu asistam la o activizare a cercetarilor in acest domeniu, folosindu-se ca baza de calcul, modelele econometrice, serii statistice cronologice lungi - peste 20 de ani, - fapt ce asigura o dezvoltare rapida pe baze stiintifice, a acestui tip de cercetare. Majoritatea studiilor aplicative - pe exemplul unor tari democrate dezvoltate cum sunt SUA, Marea Britanie, Franta, Australia, tarile Scandinave - au confirAŽmat ipotezele privind existenta functiei de popularitate. Ele au confirmat legatura dintre rezultatele economice si indicii de popularitate, inclusisilitatea efectelor. Exista insa si studii care exprima indoieli in ce priveste silitatea acestei corelatii intr-o serie de cazuri si in anumite perioade.2 Whiteley subliniaza ca partizanatul electoral este o functie de doua clase de factori. Prima clasa o reprezinta predispozitia pe termen lung care, in traditia analizei electorale, se rezuma la variabila de identificare a persoanei cu partidul preferat, ca trasatura relatidurabila a credintei multor votanti. Cea de a doua clasa de partizanat, pe termen scurt, o reprezinta problemele situatiei economice. Fiind de acord cu existenta celor doua clase de factori, Budge si Farlie mentioneaza: a) predispozitia pe termen lung masurata prin caracteristica apartenentei individului la un anumit grup social (ca baza sociala - social background), determinat in principal de statutul ocupational si de venituri; b) predispozitia pe termen scurt masurata prin indicatori care se refera la probleme economice reprezentand atitudini ale electoratului fata de rezultaAŽtele economice. In studiul privind predictia comportamentului de votare al populatiei in Marea Britanie, in anul 1963, Budge si Farlie au tras concluzia ca factorii pe termen lung sunt mai putin importanti decat problemele pe termen scurt date de situatia economica. Witheley, in predictia alegerilor din 1979, a conAŽfirmat concluzia de mai sus, subliniind ca problemele pe termen scurt, in special cele privind atitudinile fata de performantele economice, au devenit mult mai importante decat predispozitia pe termen lung data de situatia soAŽciala a votantilor. Fireste factorii sociali pe termen lung, exprimand atasaAŽmentul fata de o formatie politica, nu trebuie ignorati atunci cand se deterAŽmina functia de popularitate. Bruno Frey subliniaza ca functia de popularitate a guvernului este determinata de doi factori importanti: - Primul factor se refera la conditiile economice curente: daca acestea sunt bune, o mare parte a populatiei va sustine partidul de guvernamant, iar daca conditiile se deterioreaza populatia se va indrepta spre opozitie. in general, alegatorii nu intra intr-o analiza mai profunda, de exemplu, daca problemele pot sau nu pot fi solutionate de guvern, daca situatia grea se datoreaza sau nu guvernelor precedente. - Al doilea factor se refera la erodarea, in timp, a imaginii puterii in fata alegatorilor: cu cat trece mai mult timp de la castigarea alegerilor cu atat puterea devine mai putin populara, are loc o depreciere tot mai mare a popularitatii sale. Functia politica (de reactie) Cea de a doua bucla a modelului reprezentata prin functia politica (de reacAŽtie) incearca sa descrie procesul politic aplicat in domeniul economic. intr-o formulare foarte generala adoptata de Whiteley, functia de reactie reprezinta instrumentul care modeleaza raspunsul guvernelor la schimbarile din economie.1In literatura de specialitate s-au evidentiat trei moduri diferite de abordaAŽre si de interpretare a functiei de reactie. Primul mod este cel de esenta analitica in care se postuleaza ca functia trebuie sa masoare relatia dintre instrumentele politice si variabilele economice fixate ca obiective ce ar urma sa fie atinse intr-un anumit interval de timp.1 Al doilea mod de abordare este cel de esenta institutionalista prin care guvernele cauta sa influenteze variabilele economice prin promovarea unor reforme economice, sociale si institutionale. Al treilea mod de abordare este cel care incearca sa interpreteze si sa foloseasca functia de reactie drept instrument politic, potrivit caruia partidul de guvernamant reactioneaza in politica economica in funcAŽtie de gradul de sustinere a sa de catre corpul electoral si in functie de predilectiile sale ideologice. a) Sa ne referim, pe scurt, la primul mod de abordare. Semnalele date de functia de popularitate fac ca guvernele sa reactioneze intr-o directie sau alta. De exemplu, scaderea popularitatii se poate datora cresterii inflatiei, stagnarii economice, scaderii nivelului de trai al populatiei s.a. Manifestarea unor asemenea fenomene determina guvernul sa intreprinda o seama de maAŽsuri de contracarare prin adoptarea unor programe adecvate, fixand obiective pentru atingerea carora el foloseste o gama larga de instrumente politice. Pentru combaterea inflatiei - fenomen ce creaza mari dificultati si disconAŽfort atat populatiei cat si economiei - guvernele democrate din tarile dezvolAŽtate reactioneaza apeland la folosirea unor instrumente politice indirecte. De exemplu, potrivit unor ipoteze de tip monetarist, un rol important in elimiAŽnarea inflatiei l-ar avea modificarea ratelor dobanzii. In legatura cu aceasta se pun urmatoarele intrebari: - care sunt factorii ce determina rata dobanzii si ce forma analitica imbraca? - care ar trebui sa fie marimea acestei rate? Rata dobanzii poate imbraca forma analitica a unei functii liniare avand ca variabile: ratele dobanzii din perioada precedenta, somajul, cresterea preAŽturilor, masa monetara si variatia ratei de schimb. Notand cu Rt rata dobanzii in perioada curenta, s-a convenit ca functia analitica sa aiba urmatoarele eleAŽmente determinante (variabile) si urmatoarea forma: Rt = a + bRt_j-cUt + dPt + eMt + fDt.In care: Rt _j - rata dobanzii din perioada precedenta datorita fenomenului de inertie; U, - rata somajului; Pt - rata infla D, - devalorizarea efectiva a monedei nationale prin schimbarea ratei de schimb. Forma analitica a acestei functii releva urmatoarele: 1. Rata dobanzii se micsoreaza odata cu ridicarea ratei somajului (UJ si sporeste odata cu cresterea ratei dobanzii din perioada precedenta CR(-Rodata :u cresterea ratei inflatiei (PJ si a masei banesti (MJ si odata cu deprecierea monedei nationale in raport cu valutele straine (Dt). 2. O crestere cu un punct procentual a fiecaruia dintre aceste elemente deAŽtermina o crestere a ratei dobanzii cu b, d ,e si f puncte procentuale si o scaAŽdere a ratei dobanzii cu c puncte procentuale. 3. Calculele pentru determinarea ratei dobanzii se fac nu numai pe baza unor date inregistrate ci si, in cea mai mare parte, pe baza unor date deduse din studii de anticipatie. Guvernul manipuleaza rata dobanzii, precum si multe alte instrumente, nu numai pentru a tine inflatia sub control ci si pentru a inlatura alte fenoAŽmene negative. Folosind astfel de instrumente si politici, guvernul se straAŽduieste sa contracareze deteriorarea functiei de popularitate. b) in legatura cu cel de-al doilea mod de abordare si de interpreAŽ tare, in mod obisnuit, inflatia este insotita si de alte fenomene cum sunt, de exemplu, stagnarea economica sau chiar declinul economic, deficitele balanAŽ telor de plati, scaderea unor performante sectoriale s.a. In astfel de situatii guvernele reactioneaza prin elaborarea si aplicarea unor modele (programe) de silizare sustinute de un pachet de politici privind ajustarile structurale nominale (banesti) si reale (in productie) si reformele institutiilor economice cum sunt liberalizarea preturilor, liberalizarea comertului, privatizarea, formarea si dezvoltarea pietei de capital s. a. Analiza si solutionarea problemelor privind ajustarile structurale si reformele institutionale apartin celui de-al doilea mod de abordare1 mentionat mai sus. Date fiind complexitatea si dificultatea problematicii, asupra analizei acesteia vom insista in special in modulele 17-l9. c) Cu privire la cel de-al treilea mod de abordare si de interpretare. El se inscrie in noua conceptie a teoriei politicii economice (dezvoltata de Downs, Buchanan, Niskanen, Tullock, Frey s.a.), formulata de Frey si Schneider sub forma unui model cuprinzator, model care reflecta procesele politicii economice reale. Pentru a face legatura cu modul de abordare si cu concluziile sectiunii precedente dedicate functiei de popularitate, vom incerca sa prezentam, in cele ce urmeaza, interpretarea functiei de reactie in acord cu tipul de modele elaborate de Frey si Schneider.1 In fata marimii indicelui de popularitate, nici un guvern sau partid de guvernamant nu poate sa ramana indiferent. Cunoscand legatura dintre ecoAŽnomie si nivelul de sustinere politica a sa de catre corpul electoral, guvernul va incerca, fara nici un fel de reticenta, sa manipuleze economia in scopul de a realiza programul si de a maximiza sansele sale de a fi reales.2 In cazul in care indicele de popularitate scade sub un anumit prag, guvernul este pus in situatia de a reactiona prin alegerea unor masuri adecvate de politica econoAŽmica, de unde deriva si denumirea de functie de reactie. Deci, el (guvernul) are in fata urmatoarea dilema: 1) fie sa urmareasca mai departe punerea in practica a ideologiei partidului sau prin instrumente adecvate, riscand pierAŽderea puterii in favoarea opozitiei; 2) fie sa-si consolideze popularitatea prin masuri specifice de politica economica pentru a spori sansele de a fi reales. Evident, fara nici o ezitare, multe dintre partidele aflate la putere vor prefera cea de a doua ipoteza ca solutie practica. Argumentul este ca numai atunci cand se afla la putere ele pot sa-si realizeze scopul, acela de a pune in practica programele chiar daca, fortate de imprejurari, au renuntat temporar la acestea. Ele sunt constiente de faptul ca, parasind puterea, programele lor vor fi inlocuite cu cele ale partidelor concurente bazate pe alte ideologii neagreate de partea lor de electorat. Prin urmare, in ipoteza cand un partid aflat la putere isi vede perspectiva compromisa, aratata de indicele scazut de popularitate, va parasi temporar principiile ideologice - ca procedeu tactic -adoptand, in schimb, o politica agreabila pentru o masa cat mai larga de votanti. Guvernul trebuie sa tina insa seama de faptul ca fondurile ce urmeaza a fi cheltuite si transferate sunt limitate de veniturile bugetare, iar o sporire mai mare a acestora ar insemna o redistribuire a veniturilor prin cresterea impozitelor si taxelor, prin imprumuturi publice etc, ceea ce ar afecta alte sectoare economice si sociale si ar submina dezvoltarea in perspecAŽtiva a economiei. Evident, orice exagerare a unor partide in incercarea lor de a manipula economia pentru a se mentine la putere s-ar solda fie cu imAŽpopularitate in fata grupurilor sociale afectate, fie cu punerea sub cautiune sau sechestrarea dezvoltarii ulterioare a economiei, nemaivorbind de proAŽvocarea ciclurilor economice electorale.1 Atasarea variabilei administrative la functia de reactie Guvernul isi desfasoara politica sa economica cu ajutorul aparatului admiAŽnistratide stat specializat, organizat in sistem piramidal intr-o retea extinsa de departamente, agentii si servicii la nivelul central si la cel local. Acest aparat este cunoscut in literatura de limba engleza sub numele de birocratie guvernamentala. Aparatul administratieste mandatarul angajat si platit sa aplice politica economica a guvernului. Aceasta constituie doar o simpla ipoteza teoretica inAŽtrucat in realitate intreaga structura administrativa, pe de o parte, are tendinta de autonomizare fata de guvern, iar pe de alta parte, are un comportament propriu si un interes specific - acela de a maximiza bugetul, - fapte ce vin in conflict cu aplicarea unor instrumente de politica economica a guvernului.2 Aparatul administratiei de stat doreste continua extindere a bugetului si opune rezistenta la schimbarile structurale in domeniul cheltuielilor.3 Tocmai in aceasta ipostaza apare acest aparat in mod explicit in functia de reactie din cadrul schemei modelului politico-economic din . 2. 5. Din modelul privind interactiunea politico-economica se evidentiaza faptul ca functia de reactie a guvernului este dependenta de trei tipuri de variabile: a) cele politice reprezentate, pe de o parte, de efortul implicat de speAŽranta realegerii prin suplimentarea si reorientarea unor cheltuieli, in cazul deficitului de popularitate, iar, pe de alta parte, de efortul implicat de aplicarea ideologiei partidului de guvernamant, in cazul surplusului de popularitate; b) cele economice impuse de buget si de balanta de plati; c) cele administrative impuse sau generate de aparatul administratiei de stat.1 Potrivit opiniei multor cercetatori, in politica economica a majoritatii guAŽvernelor democrate, in straduinta lor de a se mentine la putere, apare feAŽnomenul de pendulare in timp catre cele doua variabile: a) suplimentarea cheltuielilor pentru atragerea electoratului inaintea alegerilor; b) revenirea la politica economica pentru realizarea obiectivelor ideologice din programe, dupa alegeri. Asemenea alternanta nu e lipsita de urmari in ce priveste evoAŽlutia sistemului economic. Schimbarile periodice mentionate au ca efect aparitia asa-numitului ciclu economic electoral. Uneori acest fenomen este pus la indoiala intrucat el nu apare cu toata claritatea din cauza interventiei altor factori ce-l contracareaza. Aplicarea tehnicii de regresie multipla, pe exemp.ul diferitelor tari, a permis insa sepaAŽrarea influentei factorului legat de realegeri (care provoaca ciclicitatea econoAŽmica) de influentele celorlalti factori legati de comportamentul aparatului administratide stat, de balansarea bugetului si a balantei de plati externe.2 Deci, prin asemenea calcule a fost confirmata existenta ciclului economic electoral. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
