 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Relatia reciproca dintre politica si economie
|
|
Studiul elementului economic la interferenta cu cel politic |
|
| Chiar daca in viata reala economicul nu apare separat de politic, deci, nu se poate vedea clar unde incepe si unde sfarseste economicul si unde incepe si se termina politicul, analistii economisti si politologii au operat in mod conŽventional aceasta despartire. Acest demers constituie doar un artificiu la care ei au recurs pentru a-si putea construi cele doua discipline separate - economica si politica. Fara aceasta despartire nu ar fi fost posibila nici adancirea cercetaŽrilor economice pe linia descoperirii regularitatilor si legilor economice si invenŽtiei diferitelor notiuni si categorii economice, nici dezltarea si adancirea cerŽcetarilor politice si nici construirea si dezltarea teoriei politicii economice. Definirea teoriei politicii economice Mult timp s Trebuie facuta distinctia dintre notiunile de politica economica si teoria politicii economice si dintre stiinta economica si stiinta politica. In acest scop trebuie avut in vedere faptul ca in cadrul sistemului social exista o mare diŽversitate de relatii concretizate in fapte, actiuni si procese economice, politice, culturale, juridice, etice, de politica economica, de politica culturala s.a.. Politica economica cuprinde in studiu numai o parte din totalitatea faptelor, actiunilor si proceselor si, anume, cele indeplinite sau intreŽprinse de stat in domeniul economic. in acest sens politica econoŽmica studiaza totalitatea setului de politici realizate de autoritatea publica in domeniul economic. Daca stiinta economica - pe care o m mai denumi si teoria economica sau economica - studiaza, dupa o metodologie proprie, totalitatea faptelor si proceselor economice libere de politica sau de valori ideologice, stiinta politica studiaza, tot dupa o metodologie proprie, totalitatea faptelor si proceselor politice. Teoria politicii economice isi propune sa studieze cele doua categorii de fapte si procese - economice si politice - nu in totalitatea lor ci numai acele aspecte care apar la interfata lor sau la frontiera dintre cele doua domenii mentionate. Prin urmare, teoria politicii economice, cunoscuta si sub numele de economie politica (political economics), este o disciplina de granita. In aceasta lucrare preferam denumirea de teoria politicii economice celei de economie politica. Aceasta ni se pare nu numai corecta ci si o cale potrivita de a inlatura numeroasele confuzii care eaza in jurul denumirii de ecoŽnomie politica, datorita metamorfozelor pe care le-a suferit disciplina in deŽcursul timpului. Drumul sinuos al teoriei politicii economice in raport cu alte discipline economice De la termenul de economie, folosit de grecii antici ce se refereau la conducerea gospodariei, s-a recurs, mai tarziu, la termenul de economie poliŽtica ce se referea la conducerea treburilor economice de catre stat2. AutoŽritatea statala fiind implicata in solutionarea unui numar tot mai mare de probleme economice de interes public, dar si cu efecte asupra populatiei si asupra agentilor economici privati, avea tot mai mult neie de un indrumar. Economia politica a devenit acel indrumar sau sfatuitor al conducatorului cum sa conduca cel mai bine treburile economice ale statului1, in scopul realiŽzarii diferitelor obiective politice generale, inclusiv realizarea dorintelor cetaŽtenilor. In acele timpuri, economia politica era considerata totodata si cea mai relevanta ramura a filosofiei morale in afacerile de fiecare zi ale oamenilor.2 Prin urmare, inca de la primele scrieri economice, avand ca obiect in mod explicit sau implicit economia de stat sau politicile economice publice, s-a adoptat termenul de economie politica (economie politique, political econo-mics sau Staatswissenschaft)3. Mai tarziu, acest termen a continuat sa fie utilizat mai mult prin traditie sau ca o inertie a cercetatorilor, desi continutul scrierilor s-a indepartat treptat de la vechea structura datorita diminuarii dramatice nu numai din analiza teoretica a rolului statului in economie ci si in viata reala prin diminuarea actiunilor guvernelor, a mecanismelor si a filosofiilor politice datorita patrunderii adanci a ideologiei si practicii liberale in viata economica. Sub acest impact, treptat, s-a ingustat astfel conceptia si scopul abordarilor, scrierile economice respective indreptandu-si atentia catre o teorie economica abstracta, caracterizata de Schumpeter ca fiind prea aeriana deoarece nu ia suficient in seama faptele si ramane insensibila la problemele practice1. O caracterizare asemanatoare a fost facuta de Norman Vig, acesta subliniind ca economistii din nou si-au ingustat atentia catre cai de cercetare mai mult tehnice si teoretice, in acelasi timp, ei pretinzand aproape un monopol asupra operatiilor de expertiza in calitatea lor de consiŽlieri de politica economica. Economiile nationale - continua Vig - au inceput sa fie tratate ca sisteme inchise de piata pentru a raspunde la neia doar a unei "delicate melodii" limitate la a mentine echilibrul. Fortele politice si institutiile erau incluse pe scara larga si considerate ca fiind "date" din exteŽrior care, intocmai ca vremea, erau dincolo de scopul analizei rationale si a predictiei. Economia politica, a cazut inca odata, in proasta reputatie de a ramane intr-o stare mai putin stiintifica2. Sunt oare indreptatite asemenea critici la adresa economiei politice, potriŽvit carora aceasta s-ar indeparta de la faptele reale? Fireste, atata timp cat astfel de abordari sunt facute in numele economiei politice, criticile respective sunt pe deplin indreptatite. Trebuie facut insa si un repros acelora care nu sesizeaza faptul ca multe dintre aceste scrieri in realitate nu apartin econoŽmiei politice ci altor discipline economice - de exemplu celor teoretice si metoŽdologice. Deci, nu putem ignora, nici cu acest prilej, fenomenul de divizare a disciplinelor in cadrul diviziunii muncii in stiintele economice. Lucrurile devin ceva mai limpezi in ceea ce priveste distinctia ce trebuie facuta intre economia politica si celelalte discipline economice teoretice de analiza atunci cand se introduc in discutie criteriile privind preferinta ideoloŽgica si judecatile de valoare apartinand diferitelor doctrine politice. AccepŽtarea acestora in corpusul stiintelor economice face sa apara in cadrul stiinŽtelor economice, in mod distinct, economia politica numita de noi teoria poliŽticii economice. Dar ceea ce atrage atentia in mod deosebit este faptul ca apare in mod disŽtinct nu doar o economie politica unitara ci, asa cum subliniaza Schumpeter, mai multe sisteme ale economiei politice dupa diverse orientari si doctrine politice, fiecare dintre aceste sisteme cuprinzand o expunere a unui set comŽprehensiv de politici economice pentru care autorul sau pledeaza asupra tariei anumitor principii (norme) de unificare, cum sunt principiile liberalisŽmului, etatismului, corporatismului liberal sau ale celui totalitar, socialisŽmului s.a. Deci, in cadrul unui anumit sistem, ceea ce-l face sa se deosebeasca de altele, sunt principiile politice si solutiile de rigoare3. Mai pot fi si alte criterii care sa diferentieze sistemele teoretice ale econoŽmiei politice. Criteriul pentru identificarea unei asemenea teorii - subliniaza Lane si Ersson - este daca ea pretinde sau nu sa infatiseze o relatie sistematica dintre economie si procesele politice. O asemenea relatie - continua cei doi autori - poate fi conceputa in diferite feluri - ca o relatie cauzala intre un proces ori altul (teorie determ Desi incercarea de a defini si contura disciplinele economice fata de alte discipline si de a trasa frontiere intre acestea are un grad inalt de relativism si de dificultate, totusi, cerintele lucrarii noastre impun acest demers2. Interpretand lucrurile pe aceasta linie, devine perfect legitima diferentieŽrea si autonomia celor doua mari discipline: teoria economica (economics) si teoria politicii economice (economia politica). Cand "economia politica" este adusa inapoi in circulatie, alaturi de terŽmenul "economics" - subliniaza Alt si Christal -, intregul nu-l reprezinta fenoŽmenele economice in general, ci, in mod mai specific, interactiunea dintre teoŽria politica si teoria economica3. Daca obiectul de studiu al teoriei econoŽmice (economics) il formeaza elementele economice pure in totaliŽtatea lor, libere de cele politice si sociale, obiectul de studiu al teoriei politicii economice il constituie, asa cum s-a mai aratat, zona de inŽtalnire a elementelor economice cu cele politice. Elementele economice si cele politice; delimitari, interferente, substitutii La intrebarea pe care Olson si-a pus-o, de ce atat de multi economisti emiŽnenti au suferit esecuri in anticiparea aparitiei noilor realitati economice din anii 1970 si 1980, raspunsul sau a fost urmatorul: probabil din cauza ca purŽtand ochelari profesionali (asemanatori ochelarilor de cai) economistii au priŽvit numai inainte la fenomenele pe care ei, in mod obisnuit, le-au examinat. Numai atunci cand fenomenele sunt privite si prin prisma altor discipline se va putea castiga o conceptie diferita, a intregului peisaj, adauga Olson, motivandu-si astfel optiunea si pledand totodata pentru abordari inter si multidisciplinare, in lucrarea sa "inaltarea si declinul natiunilor. Crestere economica, stagflatie si rigiditati sociale" (1982)1, in care teoria economica si cea politica ocupa locul central. Fara a nega sau diminua importanta si necesitatea elementului economic liber de elementul ideologic sau politic, totusi, din punctul de vedere al ceŽrintelor privind apropierea de realitatile economico-sociale, nu este suficienta ramanerea doar la cercetarea fenomenului economic pur, cel putin atunci cand cineva pretinde ca este apropiat de realitati si abordeaza subiecte de economie politica. Numai cercetarea elementului economic impreuna cu cel politic si cu cel social poate asigura conditiile realizarii unor studii cu conŽcluzii legate de peisajul economic real. Care sunt elementele economice si care sunt cele politice? Simplificand luŽcrurile, putem defini cele doua grupe de elemente valabile unei economii de piata si unei societati democratice astfel: Prima grupa (elementele economice) - sunt cele care definesc compoŽnenta, structura si mecanismul de functionare a sistemului economic, acesta fiind compus din agenti economici si institutii care functioneaza si actioneaza pe baza proprietatii private si a contractelor libere in cadrul unor restrictii impuse de resurse si de reguli ale economiei de piata. A doua grupa (elementele politice) - sunt cele care definesc autoritatea statala de impunere a puterii publice cu un sistem corespunzator de institu-tin democratice pentru a realiza anumite obiective (scopuri) si interese publiŽce si pentru a raspunde intereselor private de a regla economia si de a da reglementari atat cat sunt necesare pentru a inlatura esecurile sau efectele negative ale functionarii pietei si pentru a proteja interesele private ale agentilor economici si ale cetatenilor. Ceea ce trebuie avut in vedere inca de la inceput este faptul ca nu toate elementele economice si in intregimea lor se interfereaza cu cele politice, ci numai o parte din ele. Gradul lor de interferenta este foarte diferit de la un regim politic la altul si de la o tara la alta, in functie de istoria dezltarii sale, de principiile care stau la baza organizarii sistemului economico-social, de structura acestui sistem, precum si de doctrinele politice ale partidelor aflate la putere.In graficul din ura 1.1. se redau, sub forma de ipoteze, diferentele posibile dintre variante privind gradul de interferenta a celor doua grupe de elemente - economice si politice, in functie de criteriile mentionate. Oglindind efectele reformelor economice din tarile post-comuniste, devine evident faptul ca pe masura ce mecanismul de piata concurential si de autoŽreglare economica sporeste ca pondere, devenind preponderent, interventia puterii statale in economie se diminueaza tot mai mult. In fapt este rba de o relatie de substitutie dintre rolul pietei (elementul economic) si cel al staŽtului (elementul politic) in procesul de reglare a sistemului economic. Zona punctelor J, K, L, M arata existenta unui rol dominant al statului in economie ca mecanism politic de reglare, iar zona punctelor A, B, C, D ilusŽtreaza existenta unui rol dominant al relatiilor de piata in economie ca mecaŽnism economic de reglare, cunoscut si sub denumirea de mecanism cu autoŽreglare datorita actiunii mainii invizibile de care rbea Adam Smith. Analizand graficul privind relatiile dintre cele doua categorii de mecaŽnisme de reglare economic si politic - care intra in combinatii in diferite proŽportii, putem recurge la exprimarea acestor relatii in termenii unei ecuatii cu doua variabile de tipul: q = f(x,y) unde s-au notat cu x, mecanismul economic, y, mecanismul politic, q rezultaŽtele economico-sociale (de exemplu, bunastarea economica sau performanta economica). Combinarea, in diferite proportii, a celor doua categorii de elemente (pe care le m denumi factori) se face nu intamplator ci dupa anumite criterii si dupa anumite obiective prevazute in programele si doctrinele diferitelor partide politice, in principiu, alese de cetateni prin mecanismul electoral. Pentru a obtine o imbunatatire a rezultatului general economic si social trebuie sa se recurga la o anumita schimbare a combinatiei celor doua categoŽrii de factori - economic si politic. Evident, in cazul Romaniei, este rba de o sporire rapida a rolului celui economic si o diminuare corespunzatoare a celui politic, prin reforma. Rata marginala reprezinta combinatia optima a celor doi factori (economic si politic) aflati in competitie. Elementele economice in raport cu cele politice trebuie privite ca doi factori concurentiali in cadrul sistemului economic. Combinarea acestor elemente realizata prin intermediul procesului demoŽcratic, de competitie intre mai multe partide cu doctrine diferite, pot duce la o gama larga de rezultate. Numai cand alegerea ponderii variantelor se face nu dupa o inta unica a unei persoane sau a unei oligarhii, ci printr-o compeŽtitie reala intre mai multe partide aflate in cursa pentru putere, numai atunci se poate obtine o combinatie, cu rezultate optime, a elementelor poliŽtice cu cele economice. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
