 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Relatia reciproca dintre politica si economie
|
|
Doctrina socialista marxita |
|
| Fata de socialismul democrat, varianta socialismului marxist, numit si fundamentalist, are in vedere o alta structura a scopurilor politice fundamenAŽtale si anume; 1) modul de interpretare a principiului fraternitatii este modificat, acestuia opunandu-i-se interesul antagonic dintre grupurile sociale adversare; 2) libertatea si egalitatea capata intelesuri specifice conforme cu conceptiile materialiste, deterministe, si istorice; 3) etaloanele de evaluare, precum si ponderile scopurilor politice sunt diferite de cele ale doctrinelor nu numai liberale si neoliberale ci si celor socialiste democrate prin accentuarea egalitarismului si eliminarea principiului libertatii individuale reale. Fraternitatea. Marxistii acuza de rea credinta pe socialistii democrati, ca si pe toti aceia care sustin principiul fraternitatii ca un climat ideal de manifestare a solidaritatii, pe care toti indi La o adevarata armonie sau solidaritate sociala bazata pe fraternitate, dupa opinia teoreticienilor marxisti, se poate ajunge numai atunci cand se lichideaza proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si, odata cu aceasta, se desfiinteaza clasele sociale cu interese antagonice. Libertatea. Cu toate ca nu neaga existenta libertatii negative generata de gradul scazut de coercitie, marxistii afirma ca libertatea pozitiva este aceea care detine si trebuie sa detina ponderea cea mai mare in bilantul general al libertatii, precum si principiile de solutionare in fond a problemei libertatii reale. Cand puterea economica si politica este distribuita inegal si cand actiunile statului sunt partinitoare in faarea burgheziei, muncitorii lipsiti de mijloace nu au puterea sau posibilitatea de a cunoaste, de a alege si de a decide in mod liber. Gradul de libertate a muncitorilor fie ca este diminuat, fie ca este anulat de lipsa de mijloace. Prin urmare, daca in mod formal, datorita lipsei de coercitie orice individ are dreptul egal de oportunitate de a face alegeri, in realitate, sustin marxistii, acest drept devine nul atata timp cat individul nu dispune de mijloacele necesare de a infaptui preferintele. EgaliAŽtatea in oportunitate poate sa ramana un simplu deziderat, ceea ce inseamna, cu alte cuvinte, o libertate formala. Libertatea devine reala - precizeaza marAŽxistii - numai atunci cand se realizeaza egalitatea si siguranta economica a individului. Ei lasa sub tacere insa, faptul ca generalizarea interventiei puteAŽrii publice si a colectivismului in viata economica si sociala, practic, anuleaza libertatea individuala. Egalitatea, nu se reduce la drepturile individului de a fi egal in fata legii (egalitatea juridica si politica). Ea trebuie infaptuita si in ce priveste latura economica, cea care da sensul social real al conceptului. Potrivit conceptiei marxiste, de o adevarata egalitate se poate rbi numai atunci cand toti oamenii sunt egali in raporturile lor cu mijloacele de productie, precum si fata de accesul la valorile materiale si spirituale, drepturile lor de a munci dupa capacitati si de a fi retribuiti dupa cantitatea, calitatea si importanta sociala a muncii (in socialism) si dupa nei (in comunism). Egalitatea - ca scop politic fundamental - este realizabila numai in conditiile desfiintarii proAŽprietatii private si instaurarii relatiilor de productie socialiste.1 Egalitatea impreuna cu libertatea (in sensul larg) reprezinta cele doua aspecte esentiale ce caracterizeaza justitia sociala. Marxistii considera ca aceste doua scopuri politice fundamentale nu se afla in conflict ci intr-o stare de deplina armonie, posibil de realizat numai in conditiile societatii socialiste datorita generalizarii proprietatii comune asupra mijloacelor de productie si a folosirii unor instrumente economice adecvate cum sunt ificarea guverAŽnamentala, controlul salarizarii si preturilor s.a. Economistii marxisti argumenteaza ca cele doua institutii de baza ale ecoAŽnomiei capitaliste - proprietatea privata si sistemul de piata - se afla intr-o stare de conflict ireconciliabil cu scopurile socialismului intrucat ambele instiAŽtutii genereaza inegalitati si exploatare. Pornind de la premisa ca ordinea capitalista este nedreapta si ca scopurile socialiste fundamentale - libertatea, egalitatea si fraternitatea - nu pot fi realizate in conditiile relatiilor de piata, atitudinea economistilor marxisti a fost aceea de inlaturare totala a capitaAŽlismului si nu aceea de a-l reforma. Ei considera, de asemenea, ca socialismul e posibil si pe deplin realizabil numai atunci cand statul controleaza in intreAŽgime mijloacele de productie si, prin aceasta, alocarea si distribuirea resurAŽselor. Atunci cand statul realizeaza asemenea control prin ificare, in mod implicit, se infaptueste si siguranta economica pentru individ, precum si staAŽbilitatea macroeconomica. Modelul marxist, cu diferitele sale variante de combinare a proprietatii publice, cu ificarea guvernamentala si cu participarea muncitorilor a fost experimentat intr-un numar mare de tari, dand nastere la numeroase studii, la ample dezbateri stiintifice, precum si la critici si controverse: Astfel, conAŽtrar argumentelor lui n Mises asupra imposibilitatii calculului economic si a lipsei de rationalitate a economiei socialiste, o serie de economisti marxisti cum sunt Barone, Lange, Taylor, prin articolele lor publicate in anii 1935 si 1938, au sustinut ca solutia socialista este dezirabila si, practic, realizaAŽbilain modelul sau, Lange a cuprins patru grupe de actori economici: gospoAŽdariile, firmele, managerii industriali socialisti si ificatorii centrali. FirAŽmele sunt conside Evident, modelul a fost conceput intr-o forma ideala desprinsa de realitati, lucru dovedit de insasi experienta fostelor tari socialiste unde alocarea resurselor a fost mai rea decat in tarile cu economie de piata; sistemul econoAŽmic socialist apare inflexibil, adoptarea structurilor facandu-se cu intarziere; aici ificatorii nu actioneaza asupra sistemului in mod eficient, nu asigura generarea inventiilor, inabusa inovatia2 si niciodata nu reusesc sa adapteze preturile la schimbarile conditiilor cererii si ofertei. Totodata, socialismul prin sistemul de organizare a economiei, prolifereaza o larga birocratie al carei cost este foarte ridicat desi este dificil de evaluat. Libertatea, egalitatea si fraternitatea care au stat la baza motivatiei fundamentale a socialismului marxist au devenit o fictiune, pentru ca in reaAŽlitate s-au desfiintat instrumentele de conducere democratica a societatii si s-au eliminat oportunitatile economice si politice ale individului mediu, precum si libertatile sale reale datorita extinderii generale a controlului intregii vieti economice, politice si spirituale de catre autoritatea publica (statul-partid). Paralel cu o restructurare generala a libertatii individului, birocratia a capatat putere economica si politica excesiva in societate, ea devenind de fapt noua clasa conducatoare.1 Structura teoriei politicii economice moderne se intemeiaza pe recunoasAŽterea pluralismului doctrinelor ca o reflectare a existentei sistemului pluri-partid. Aceasta intemeiere nu implica doar o simpla constatare a diversitatii solutiilor de politica economica, ci si un argument puternic pentru efectuarea evaluarilor ative ale doctrinelor, precum si interpretarea politicilor economice aplicate in functie de curentele doctrinare. Tocmai de aceea, in cercetarile teoretice si aplicative privind politica economica, problemele doctrinare ocupa si trebuie sa ocupe un loc central. La baza conturarii doctrinelor pot sta mai multe criterii. Cele mai releAŽvante s-au dovedit a fi principiile ideologice si scopurile politice. Implicarea statului in economie in diferite moduri si intensitati apare mai mult ca o metoda sau ca un mijloc tehnic prin care se pot atinge scopurile politice. Din multitudinea scopurilor politice se pot desprinde cateva esentiale ce definesc caracteristicile de baza ale unor arhetipuri de doctrine politice. Clasificarea acestor arhetipuri, cu caracteristicile lor definitorii este urmaAŽtoarea: 1) liberalismul traditional, care are la baza libertatea individuala si eficienta economica; 2) neoliberalismul, care are la baza o proportionare ratioAŽnala a libertatii individuale, a eficientei rezultata din competitia pietei libere si echitatii sau justitiei sociale; 3) socialismul democrat, care are la baza libertatea, egalitatea si fraternitatea fara a neglija insa eficienta pe care o considera implicita; 4) socialismul marxist care are la baza fraternitatea, libertatea si egalitatea interpretate, in primul rand, prin conditiile materiale ale indivizilor si claselor sociale si prin prisma antagonismelor dintre acestea, definite in functie de raporturile de proprietate asupra mijloacelor de producAŽtie in care se afla indivizii componenti ai claselor sociale. Disputele teoretice privind caracteristicile mentionate si filosofice, care stau la baza acestor arhetipuri, cu sublinierea superioritatii unora fata de altele sunt departe de a fi incheiate. Totusi, in valtoarea acestor dispute nu trebuie scapat din vedere un lucru esential si anume, acela ca stiintele economice, precum si cele sociale fac parte nu din clasa stiintelor logico-mate-matice, ci din cele ale stiintelor aplicative. De aceea, modelele logice elaborate si utilizate in solutionarea unor probleme practice nu pot fi valabile decat in masura in care ele raspund unor nei si sunt testate de practica sociala. Ori din experienta seculara s-a putut desprinde un fapt esential: incercarile de a ingradi sau de a elimina libertatile individuale, de a neglija eficienta econoAŽmica rezultata din competitie si de a ignora echitatea sunt devieri de la merAŽsul firesc al vietii economice si sociale reale. Argumentele cele mai puternice ale celor afirmate s-au dovedit a fi testele istoriei de care nici oamenii politici si eficienti si nici economistii rationali nu pot face abstractie daca ei nu r sa se compromita. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
