 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Conceptii si abordari privind sistemele de decizii economico-sociale |
|
| Modul de functionare a pietei era preocuparea aproape exclusi a stiintei economice traditionale. in asemenea conditii, deciziile se luau pe baza unui singur criteriu, cel al preturilor. Cu ajutorul acestui sistem de decizii se conAŽsidera ca se poate realiza alocarea optima a resurselor. S-a obsert ca asemenea restrictii in- abordare sunt nerealiste. Prin exAŽcluderea din analiza a unor aspecte esentiale, inclusiv a elementului social, se simplifica prea mult viata iar concluziile devin irelente atat pentru teorie, cat si pentru aplicatii. Largirea ariei de abordare si depasirea restrictiilor mentionate au insemnat, pe de o parte, luarea in considerare a noilor strucAŽturi ale pietelor, sporirea ponderii sectorului public si noile relatii dintre munca si capital iar, pe de alta par In legatura cu studiul mecanismelor economico-sociale s-a evidentiat o anumita evolutie a conceptiilor privind sistemul de decizii, concretizata in trecerea de la conceptia duala prin care se a alternativele - piata/ si piata/votare la conceptia pluralista care ia in considerare cele patru tipuri de decizii aplicabile simultan intr-un sistem economico-social mixt - piata (pret)/negociere/votare/ierarhie. Conceptia duala Aceasta conceptie are in vedere, pe de o parte, area si confruntarea mecanismelor de decizii alternative: piata-ificare si/sau piata-votare deAŽmocratica (politica) iar pe de alta parte, tendinta de negare a pietei fie prin solutia ificarii, fie prin cea politica sau a votarii. A. in legatura cu solutia ificarii, in traditia teoriei politicii econoAŽmice, apar doua moduri de abordare: Primul mod este cel care se refera la principiile opuse - de descentalizare si de centralizare - a conducerii economice. Desi distinctia nu este totdeauna neta, totusi cele doua tipuri de conducere au la baza: unul (cel descentralizat), consimtamantul democrat al actorilor, iar celalalt (cel centralizat), ordinele birocratice impuse de sistemul de organizare ierarhica.1 Al doilea mod de abordare este cel care se refera la dualitatea piata / combinata cu dualitatea capitalism /socialism: o economie ificata poate sa includa anumite institutii capitaliste iar socialismul poate accepta anumite institutii ale pietei capitaliste.2 Datorita neajunsurilor functionarii pietelor a existat o perioada favorabila raspandirii ideilor de inlocuire a relatiilor de piata cu ificarea, prin extinAŽderea sau chiar generalizarea sectorului public in economie si a sistemului institutional corespunzator. Asemenea idei si-au gasit aplicarea in practica, pe deplin, in tarile socialiste si, partial, intr-un mare numar de tari europene capitaliste. S-a constatat insa ca nici chiar in economiile cu cel mai centralizat sistem de ificare nu s-au putut inlatura complet deciziile de piata bazate pe preturi. Totusi, in aceste economii, deciziile de au fost corsitoare in raport cu cele de piata.In economiile capitaliste in care s-a practicat sistemul de ificare orientati, intotdeauna au predominat deciziile de piata, impreuna cu sistemul institutional aferent. in aceste economii deciziile de ificare au capatat forma unor decizii politice de influentare a comportamentului agenAŽtilor economici in directia realizarii anumitor scopuri. In momentul in care s-au inregistrat insa esecuri de mari proportii in ificare, reactia teoriei ecoAŽnomice a fost aceea de a nega ificarea si alte forme de interventie a statuAŽlui in economie, prin promorea pe scara cat mai mare a sistemului de decizii descentralizat bazat pe preturi, specific economiei de piata. B. In legatura cu solutia politica: in traditia teoriei politicii economiAŽce - dupa cum precizeaza Frey - piata este considerata mecanismul economic iar votarea, mecanismul politic, ambele infaptuind decizii sociale. Cele doua tipuri de mecanisme se afla in stare de confruntare, aceasta fiind in fapt oglinda competiAŽtiei dintre sectorul prit si cel public luate in intelesul lor larg. Ce tipuri de decizii ar trebui sa predomine in conducerea economiei: cele de piata pe baza preturilor sau cele politice pe baza votarii? Fireste, criteriile de alegere pentru o rianta sau alta constau in caracteristicile bunurilor si asigurarea alocarii optime a resurselor, cat si in eluarile ce se fac in legatuAŽra cu neajunsurile (esecurile) pietei dar si cu neajunsurile mecanismelor deciAŽziilor politice Cunostintele analitice despre problema celor doua categorii de mecanisme de luare a deciziilor (economic si politic) sunt destul de dezvoltate. Analizele respective scot in evidenta amanunte loroase in legatura cu functionarea mecanismelor, precum si neajunsurile pietei si ale votarii. Clasificarile si abordarile duale ale mecanismelor de luare a deciziilor isi dovedesc utilitatea stiintifica deoarece simplifica lucrurile si usureaza analizele, oferind posibiliAŽtatea de a sublinia contrastele proprietatilor lor, precum si neajunsurile lor. Daca una dintre cele doua mecanisme nu functioneaza optim - subliniaza Frey - noi nu ar trebui sa facem greseala acceptarii celui de -al doilea factor ca optim fara studierea intensa a proprietatii sale.1 Totusi a ramane numai la aceasta viziune duala poate conduce la concluzii gresite intrucat, in cazul neajunsurilor pietei, nu numai mecanismul votarii poate fi singura solutie. Conceptia pluralista Aceasta conceptie este mai apropiata de realitate intrucat ia in consiAŽderare, pe langa cele doua mecanisme, si altele care actioneaza in viata eco-nomico-sociala si care corespund din punct de vedere functional unor sectoare sau segmente importante ale economiei si societatii. La discutiile privind mecanismele decizionale in conceptia pluralista au contribuit mai multi cercetatori cum sunt, n Den Doel, Streeck si Schmitter, Frey s. a., fiecare dintre acestia abordand problema din unghiuri specifice. Abordarea lui n Den Doel In sectiunea sa Democratia si teoria economica a bunastarii" autorul menAŽtionat este preocupat de organizarea economiei care sa faca posibila optimiAŽzarea bunastarii individuale.1 in sistemele democrate el distinge existenta unui tip de coordonare orizontala in care toti agentii sau indivizii fac uri separate pe care le coordoneaza prin procesul schimbului. Sistemele de orgaAŽnizare includ nu numai formele orizontale de coordonare, cand bunurile sunt schimbate pe piata pentru o suma de bani, ci si alte forme de coordonare realizabile prin negocieri, votare si alegeri pentru bunuri si servicii sociale (pu-blice) care nu se schimba pe bani. Aceste forme de organizare apartin proAŽcesului democratic in cadrul caruia scopurile si preferintele indivizilor sunt transformate in bunuri si servicii sociale (publice) de care ei (indivizii) se bucura fara sa se foloseasca relatiile de piata. Van Den Doel se ocupa de sistemul economic din cadrul sectorului public luat intr-un inteles mai restrans, adica din care este exclusa acea parte a secAŽtorului public bazat pe schimbul de bunuri pentru bani.2 In cadrul procesului de conversie a preferintelor indivizilor in bunastare optima sunt prezente patru metode de luare a deciziilor mai relente: negoAŽcierile, referendumul, democratia reprezentati, aplicatiile aparatului admiAŽnistrativ. Ele reprezinta expresia metodelor democratice3 si birocratice.4 Negocierile fac parte din tactica si strategia solutionarii unor conflicte de interese intre persoane sau grupuri si au ca scop ajungerea la un rezultat accepil pentru cea mai larga majoritate. Actiunile concertate ale patroniAŽlor, salariatilor si reprezentantilor guvernului privind distributia veniturilor si asigurarea unor conditii mai bune de lucru constituie subiectele cele mai frecvente ale negocierilor democrate colective. Referendumul consta in decizia de a pune un proiect de decizie la vot in care caz rezultatul votarii este obligatoriu pentru intreaga comunitate. Un reAŽferendum poate fi utilizat pentru a vota un intreg pachet de decizii. Democratia reprezentati consta in a lasa reprezentantii alesi sa conAŽduca negocierile majoritare. Deciziile se iau de parlament si de guvern in nuAŽmele alegatorilor Aplicatiile aparatului administrativ privesc transpunerea in practica a deciziilor parlamentare si guvernamentale, precum si a deciziilor luate in ministere si in departamentele acestora. Van Den Doel a procesul politic cu o ramura industriala ce se speAŽcializeaza in productia de bunuri si servicii publice. Cele patru stadii menAŽtionate - negocierile, referendumul, democratia reprezentati si aplicatiile aparatului administrativ- reprezinta stadiile de productie care leaga producaAŽtorul cu consumatorul final.1 Abordarea Streeck-Schmitter Cei doi autori sustin ca gandirea sociala si economica rele existenta unui numar de trei modele ale ordinii sociale prin care se caracterizeaza inAŽteractiunile umane si principiile care le calauzesc.2 Acestora le corespund sfeAŽrele in care se produc interactiunile cu principiile calauzitoare specifice: Sfere ale interactiunii Comunitatea Solidaritatea spontana Piata Competitia dispersata Statul Controlul ierarhic Oricat de dominanta ar fi oricare dintre aceste trei modele, trebuie conAŽsiderat insa ca societatile si economiile moderne pot fi analizate numai in terAŽmenii unui mix de sectoare si principii calauzitoare, diferenta dintre societati sau economii dand-o nu neaparat absenta unora dintre aceste sfere si principii ci mai degraba marimea ponderii lor in cadrul sistemului economico-social. Streeck si Schmitter subliniaza ca astazi disciplinele separate simt tot mai mult nevoia unor concepte pentru identificarea unor combinatii si interacAŽtiuni de factori si principii. Dar in timp ce unii cercetatori subliniaza conflicAŽtele si incompatibilitatile dintre cele trei modele (sectoare si principii), altii scot in evidenta complementaritatile lor mutuale, precum si efectele reciAŽproce. Cerintele unei cercetari obiective cer punerea in evidenta si studierea deopotri a ambelor laturi.3 Autorii mentionati scot in evidenta, totodata, aparitia in societatile si ecoAŽnomiile moderne (in special in cele europene), in cea de-a doua jumatate a seAŽcolului nostru, a unui nou model numit de asociere cu institutii corespunzaAŽtoare, asociere care are ca principiu calauzitor concertarea intereselor grupurilor sociale prin negociere. Noul model, care se alatura celorlalte trei, reprezinta o baza institutionala careia i se recunoaste contributia speAŽcifica a asociatiilor la concertarea organizata a sistemelor de interese prin mecanismul negocierilor. Streeck si Schmitter noteaza ca atunci cand noul model se considera o surAŽsa aditionala a ordinii sociale dupa incorporarea sa institutionala, aceasta caAŽpata denumirea de asociatie si ea se a cu notiunile de comunitate, de piata si de stat. Cand noul model este interpretat ca un principiu calauAŽzitor al interactiunilor si alocarii resurselor ori un sistem de decizii, el capata denumirea de concertare organizationala a intereselor sau negociere si se a cu notiunile de solidaritate spontana, competitie dispersata si control ierarhic. La intrebarea de ce se acorda notiunii de asociatie un statut teoretic atat de elet, abil cu cel al comunitatii, pietei si statului, Streeck si Schmitter argumenteaza ca ei nu fac altce decat sa ia in considerare, pe conceptual, aparitia sistemelor de acomodare a intereselor prin negocieri si a concretizarii politice din ultimele decenii care au loc in tarile din Vest. Pe baza cercetarilor acumulate, autorii mentionati sunt convinsi ca nu este suAŽficienta doar explicarea ad-hoc a combinarii asociatiilor cu comunitatile, cu piata si cu statul, ci este nevoie de a explora asociatiile intr-un mod mai sisAŽtematic si de a arata in ce sens acestea sunt diferite de celelalte forme menAŽtionate. Ei cred ca numai printr-o recunoastere explicita a contributiei speciAŽfice a asociatiilor si a concertarii organizate se poate ajunge la o mai buna inAŽtelegere a structurii economiilor si societatilor negociate astazi. Mai mult, printr-o intelegere mai buna a rolului actual si potential al asociatiilor, poate creste in mod semnificativ seria de alternative strategice de solutionare a proAŽblemelor politice publice.1 Ideea ordinii asociative si a concertarii intereselor si actiunilor prin negoAŽcieri nu este noua. Ea a aparut odata cu constatarea potrivit careia forme de existenta si de functionare ideale nu exista nici la comunitatile sociale, nici la pietele economice si politice si nici la birocratia de stat. Nici unul dintre aceste modele nu este in mod intrinsec armonios sau lipsit de conflicte. Toate au sadite intr-insele o linie axiala de schimbare care reprezinta o sursa de continua tensiune, ca si de numeroase scindari conflictuale care pot aparea in mod episodic.2 Totodata, exista in modele si elemente care, daca nu rezol conflictele, cel putin le atenueaza. Asemenea elemente sunt reprezentate de institutii care asigura un grad mai mare sau mai mic de solidaritate prin activitatea si apliAŽcarea principiilor de coordonare sau concertare a intereselor prin negociere inter si intraorganizatii luate ca actori colectivi. Actorii cheie sunt organizaAŽtiile definite prin scopul comun al indivizilor ce le compun constand in aparaAŽrea si promorea intereselor asociatiilor functional silite - asociatii profeAŽsionale, organizatii sectoriale s. a. Abordarea lui Frey Decizia sociala trebuie sa devina parte a teoriei politicii economice, sustine Frey.2 Cea partiala este nesatisfacatoare, deformata sau chiar periculoasa pentru un sistem economico-social complex. De altfel, s-a si dovedit ca decizia bazata pe sistemul de preturi este cu totul insuficienta. Cand s-a redat conAŽceptia duala s-a putut constata ca decizia bazata pe pret este confruntata cu un mecanism alternativ - de acceptare sau de negare a pietei, alte solutii fiind aprioric excluse.Intr-o economie complexa numai un sistem compus dintr-un numar de meAŽcanisme decizionale care sa corespunda numarului de sectoare (subsisteme) social-economice existente in mod real poate fi considerat satisfacator. Frey distinge urmatoarele patru tipuri de decizii social-economice de baza adecAŽte pentru a analiza implementarea regulilor decizionale ce caracterizeaza subsistemele (sectoarele) ce compun sistemele economico-sociale: - piata sau sistemul de preturi; - alegerea democrata; - ierarhia; - negocierea;In principiu, piata ofera conditii de luare a deciziilor superioare fata de alte mecanisme deoarece, in primul rand, ea (piata) functioneaza in mod auAŽtomat fara control centralizat; in al doilea rand, preferintele consumatorului se realizeaza in mod direct fara deformari semnificative; in al treilea rand, interesele calauzesc actorii economici spre realizarea maximizarii bunastarii. Conditiile favorabile de functionare a pietei sunt in special asigurate de acele segmente ale pietelor care intrunesc conditiile realizarii concurentei perfecte. Dupa cum am mai aratat, mecanismele de piata au anumite limite in extindere si neajunsuri in functionare, fapt ce impune aplicarea aditionala si a altor mecanisme care sa orienteze mai bine comportamentul actorilor ecoAŽnomici si procesul de luare a deciziilor. Sistemele de decizii bazate pe alegeri democrate (prin votare), numiAŽte decizii politice, se aplica in sfera alocarii bunurilor publice, in sfera bunurilor care provoaca externalitati pozitive si negative si in cea a bunurilor de merit. Prin procesul de votare se realizeaza agregarea preferintelor indiviAŽduale indeosebi pentru bunurile publice. Sistemul de decizii ierarhice este definit ca un lant de comenzi realiAŽzate intr-o structura piramidala - de la rf la baza. Astfel de decizii - coAŽmenzi se intalnesc, in primul rand, in organizatiile administrative din sectoAŽrul de stat si guvernamental, precum si in serviciile administrative din intreAŽprinderile mari prite in care nu se poate masura rezultatul muncii s.a.In zonele economice in care nu exista o puternica concurenta si in subsisAŽtemele economico-sociale in care grupurile de interes sunt bine organizate si au o anumita putere de influentare preleaza deciziile bazate pe negoAŽcieri. Negocierile au loc intre patronat si salariatii organizati, intre oligopolu-rile ofertante si oligopsonurile cumparatoare, intre stat in calitate de cumpaAŽrator de echipamente, armament etc. si firmele nzatoare. O premisa imporAŽtanta a procesului de negociere este aceea ca fiecare parte negociatoare sa dispuna de o putere semnificati si sa fie recunoscuta ca parte negociatoare de catre partener. De aceea, pentru problemele importante, partile negociaAŽtoare mai slabe formeaza coalitii. Ponderea fiecareia dintre cele patru categorii de decizii, in linii generale, reAŽprezinta o radiografie a structurii sistemului social economic a unei tari, a strucAŽturii sistemului sau institutional. Aceste ponderi imprima caracteristica de anAŽsamblu a mecanismelor de functionare a economiilor nationale si ofera criteriul pe baza caruia se pot sili deosebirile dintre diferite sisteme economice. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
