 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Regulile de decizii publice si optimizarea acestora intr-o societate democrata |
|
| Deciziile publice se intemeiaza pe voturile indiAŽvizilor. Prin mecanismul de votare indivizii votanti sunt cei care decid in difeAŽritele probleme publice, inclusiv in cele care prisc economia privata in relaAŽtiile cu statul si cu economia publica. Reguli de decizie Mecanismele de realizare a deciziilor publice sunt reglementate prin reAŽguli connite anticipat (constitutie sau legi) numite reguli de decizie. AcesAŽtea cunosc o mare dirsitate de modele. O asemenea dirsitate este deterAŽminata de varietatea formelor de gurnamant, de regulile constitutionale, de specificul domeniului s.a. Modelele de decizii publice, oglindite prin reguli, reprezinta in fapt proceAŽdurile formale de votare. Ele pot fi clasificate astfel: a) b) Votul indirect exprimat prin intermediul reprezentantilor alesi conAŽform principiului proportionalitatii. Metodele de elaborare a deciziilor colecti pot fi percepute ca avand loc de-a lungul unui spectru larg ce variaza de la o persoana din cadrul colectiAŽvului, care ar aa ceva de spus in legatura cu activitatea grupului, la toate persoanele din cadrul colectivului, care participa la decizia colectiva si sunt de acord cu solutia data sau cu activitatea si cu rezultatele obtinute de grup. Situatia in care doar o persoana sau o mana de persoane iau decizii in cadrul grupului este tipica dictaturii. Regulile de votare comporta cel putin trei aspecte privind: a. definirea caAŽtegoriei de persoane care pot forma corpul electoral; b. determinarea probleAŽmelor ce urmeaza a fi votate; c. silirea regulilor pentru a decide ce se conAŽsidera a fi castigat prin votare. Toate aceste reguli au un puternic impact asupra deciziei colecti finale. in continuare, ne vom ocupa in special de ultimul punct, considerandu-l mai semnificativ pentru acest modul. In cadrul formelor de organizare democrata, fiecare dintre cele doua modele de votare mentionate mai inainte - votul direct si cel indirect - se pot baza pe majoritatea simpla (mai mult de N/2), pe majoritatea calificata (2/3 N sau 3/4 N) sau pe unanimitate (iVa = N)1. In mod incontesil, cea mai democrata decizie pentru alegerea oricarui bun public2 este cea bazata pe modelul alegerii directe care sa intruneasca unanimitatea preferintelor populatiei. in principiu, aceasta forma ar trebui considerata cea mai connabila alegere publica din punctul de dere al asigurarii drepturilor democratice ale tuturor cetatenilor de a participa direct la luarea deciziilor. Exista patru feluri formale de participare directa a cetatenilor in luarea deciziilor publice si anume: 1. adunari populare; 2. referendumuri populare obligatorii; 3. referendumuri populare optionale care cer un anumit numar de semnaturi; 4. initiativa populara care forteaza un referendum pe o problema fundamentala. Aceste institutii de decizie politica directa - subliniaza Frey -permit votantilor sa faca cunoscute politicienilor preferintele lor in mod efectiv, sa sparga coalitiile politicienilor impotriva votantilor si sa ia monopoAŽlul politicienilor in silirea agendelor de lucru3. Este cunoscut insa faptul ca, in general, nimic nu poate fi realizat pe gratis. Fiecarei reguli de alegere publica ii sunt asociate anumite costuri. Procesul alegerii implica doua categorii importante de costuri: 1. cele privind deciziile; 2. cele externe sau de constrangere. Sa analizam pe fiecare in parte. Costurile regulilor de decizie Procesul de luare a deciziei publice, intocmai ca cel de luare a deciziei private, antreneaza o seama de cheltuieli cunoscute si sub denumirea geneAŽrica de costuri de tranzactie. in generai, se constata o anumita legatura dinAŽtre volumul cheltuielilor de decizie si gradul in care votantii reusesc sa-si aduca in mod efectiv contributia la luarea deciziilor. Aceste cheltuieli sunt cu atat mai importante cu cat procesul decizional este mai democrat adica realizeaza, pe de o parte, exprimarea votului in mod direct prin referendum iar, pe de alta parte, exprimarea in unanimitate a acelorasi preferinte pentru o anumita solutie. Din punctul de dere al eticii sociale, adoptarea solutiilor prin vot direct si prin unanimitate ar fi cele mai avantajoase pentru comunitate in ansamAŽblul sau. Din punct de dere economic insa solutiile ridica problema costuriAŽlor care prisc doua aspecte: cel al votului direct si cel al unanimitatii. A. Votul direct cere ca pentru orice decizie publica populatia intregului grup social sa contribuie la dezbateri si sa se prezinte la vot. Chiar si in cazul unei riguroase trieri ar ramane totusi pe agenda electorala un numar imporAŽ tant de probleme care ar trebui supuse aprobarii intregii comunitati. Aceasta ar insemna eforturi financiare deosebite pentru organizarea votarii. AseAŽ menea eforturi ar consta in: cheltuieli cu logistica votarii (sedii, mijloace de calcul si tiparirea buletinelor de vot etc.),. cheltuieli cu personalul angajat pentru administrarea derularii operatiilor de votare, cheltuieli cu publicitateaIn timpul campaniei electorale s.a. La aceastea mai trebuie adaugate si eforAŽ turile votantilor de a aloca timp pentru informarea lor asupra problemelor pentru care se vor pronunta si pentru exercitarea operatiilor de votare. Nu este greu de imaginat ce ar insemna pentru populatie obligatia de a se prezenta la urnele de vot cel putin odata pe luna si ce ar insemna aceasta pentru finantele tarii. Tocmai pentru a se evita asemenea situatie, in toate tarile cu traditii deAŽ mocratice s-a recurs la sistemul de vot reprezentativ. Doar in anumite situatii se foloseste, alaturi de sistemul reprezentativ, si sistemul direct de votare. B. Unanimitatea. Realizarea unanimitatii ar insemna ca toate persoaneAŽ le ce compun comunitatea sa cada de acord asupra unei decizii unice. Pentru a ajunge la un asemenea acord sunt necesare timp si eforturi pentru negoAŽ cieri care, in termeni economici, inseamna costuri foarte mari de tranzactie. Cresterea costurilor este determinata de doi factori: sporirea dimensiunii grupului social si aplicarea regulii unanimitatii.Intr-adevar, pe de o parte, pe masura ce dimensiunea grupului comuniAŽtatii se mareste, dificultatea negocierilor pentru a ajunge la un acord creste tot mai mult. O situatie relativ simpla si mai putin costisitoare din punct de dere al demersurilor apare atunci cand in comunitate sunt numai cativa membri si cu totul alta situatie, mult mai complicata si mai costisitoare apare atunci cand in comunitate este un numar mai mare de membri. Pe de alta parte, cresc in mod dramatic costurile de luare a deciziei pe masura ce se treAŽce la o regula mai cuprinzatoare cum este cea a unanimitatii. De fapt - subliAŽniaza Buchanan si Tullock , cand se atinge unanimitatea, situatia se modifica radical fata de cea evidentiata in cazul regulilor mai putin cuprinzatoare. La nile inferioare, este probabila o negociere reala de mica amploare. Daca un membru al acordului pune conditii exorbitante, ceilalti membri se vor orienta pur si simplu spre restul membrilor. Pe masura ce ne apropiem de unanimitate, aceasta solutie devine totusi din ce in ce mai dificila. in cadrul regulii de decizie, cea mai cuprinzatoare, unanimitatea, fiecare alegator este o parte necesara a oricarui acord. Deoarece fiecare alegator detine apoi un monopol asupra unei resurse esentiale (adica, aprobarea lui), fiecare persoana poate tinde sa obtina pentru ea intreagul castig al acordului"1. Ca urmare a acestor constatari, rezulta urmatoarea relatie: cu cat cerinta pentru unanimitate este mai mare cu atat costurile pentru elaborarea deciziei (D) sunt mai ridicate. Relatia mentionata poate fi reprezentata grafic in . 14.1., unde: pe axa orizontala se dau regulile deciziilor exprimate prin ponderea celor care au aprobat prin vot o decizie in totalul votantilor, iar pe axa rticala se redau costurile de elaborare a deciziei calculate pe individ. Cresterea costurilor de decizie este exponentiala, tinzand spre infinit atunci cand se doreste obtinerea unanimitatii in adoptarea deciziei. Nici o societate democrata nu se poate angaja la aplicarea unor reguli de decizii publice impovaratoare atat din punct de dere al costurilor, cat si din punct de dere al operationalitatii. De aceea, in toate tarile democrate se recurge la regula majoritatii. insa, si in acest caz, unul dintre neajunsuri este acela ca raman in afara deciziilor publice preferintele indivizilor din opozitie, intrucat dorinta de a realiza unanimitatea devine, practic, irealizabila se ajunge la acel compromis de a accepta decizia bazata pe majoritate. Pentru economisti acest compromis nu constituie un rezultat definitiv intrucat nu este deslusit complet raspunsul la intrebarea: care majoritate este cea mai accepila din punct de dere economic? Cu alte cuvinte, economistii doresc sa afle care este procentajul optim din punct de dere economic al acelui grup de indivizi care aproba decizia fata de totalul indivizilor votanti. Pentru aceasta este nevoie de a determina pe baze obiecti asa-numita majoritate optima. Tocmai in acest scop se apeleaza la un important element analitic obiectiv cu care sa fie confruntata si ata marimea costurilor de decizie. Este vorba de asa-numitele costuri externe sau de constrangere. Costurile externe sau de constrangere Daca problema costurilor privind luarea deciziilor nu prezinta nici o dificultate de percepere, in schimb, problema costurilor externe (numite si costuri de constrangere)1 este ceva mai dificila din acest punct de dere.In cele ce urmeaza vom incerca sa explicam pe scurt continutul si rolul acestei notiuni. Costurile externe, pe de o parte, deriva din deciziile si actiunile voluntare sau private ale unor indivizi din cadrul unui grup, iar, pe de alta parte, se rasfrang, ca efecte negati, asupra altor persoane din grup care nu au nici un control asupra deciziilor si actiunilor mentionate. Notiunea este folosita in mod implicit ori explicit de mai multi economisti, fiecare dand interpretari si explicatii specifice subiectelor abordate. De exemplu, Wicksell este primul economist care a facut referiri la costurile externe reprezentate de impozitele pe care trebuie sa le plateasca un individ, in functie de diferite reguli de votare -unanimitate, majoritate, minoritate - si in raport cu beneficiile rezultate din folosirea bunurilor publice. El subliniaza ca problema beneficiilor si pierderilor este legata de relatia dintre folosirea bunurilor publice si finantarea (plata) acestora sub forma de impozite numite costuri-impozite. Ea (problema) este legata, cu 1) nimeni nu poate sa primeasca mai multe bunuri publice decat contriAŽbuie la finantarea acestora prin impozite; 2) deoarece toti pot beneficia de aprovizionarea cu bunuri publice, regula de votare evidenta pentru astfel de aprovizionare este unanimitatea sau consensul; 3) cu cat regula de votare este mai indepartata de unanimitate cu atat costurile externe sunt mai importante si sunt suportate de mai multi indivizi. Unanimitatea este singura regula de votare certa care duce la cantitatile de bunuri publice preferate conform principiului eficientei paretiene si la contributii (parti) de impozite si taxe suportate in mod just de toti membrii gruAŽpului. Este o conditie care 1-a determinat pe Wicksell si, mai tarziu, pe Buchanan si Tullock sa fie de acord cu aceasta interpretare, desi, ulterior, asupra acesteia au fost aduse unele observatii critice1. In conceptia lui Wicksell si a altora care l-au urmat, regula unanimitatii este aceea care protejeaza indivizii de la situatia de a fi constransi de catre alti membri ai comunitatii prin deciziile si actiunile lor voluntare. Dupa Wicksell, constrangerea deriva din multitudinea de decizii individuale voluntare care au ca efect asa'numitele costuri suplimentare (externe) reprezentand sume mai mari de plati pentru un bun public decat beneficiile care i le-ar aduce acel bun. Unanimitatea inlatura cauza constrangerilor iar, prin aceasta, costurile externe. Argumentul pentru regula unanimitatii - subliliniaza Mueller - isi trage radacina direct din conceptia lui Wicksell asupra procesului de alegere coAŽlectiva ca un schimb voluntar mutual intre indivizi2, pe de o parte, beneficiari de bunuri publice iar, pe de alta parte, platitori de impozite. Aceste schimburi voluntare se fac in conditiile optimului paretian atunci cand se realizeaza unaAŽnimitatea acordurilor dintre indivizii grupului. Aceasta inseamna ca schimbul voluntar are loc, dupa Lindhal, la un set de preturi - impozite care egaleaza valoarea marginala a bunului public ce revine fiecarui individ. in aceste conditii are loc justa impozitare in raport cu beneficiile pe care le aduce fiecarui individ folosirea bunurilor publice. Optimul paretian este sinonim cu notiunea de impozitare Justa" folosita in scrierile lui Wicksell si ale lui Lindhal3. Care sunt explicatiile aparitiei costurilor externe (de constrangere) si care este raportul dintre marimea acestora si procentajul indivizilor care isi exprima acordul cu decizia luata in numarul total al indivizilor votanti? Dupa Van Den Doel costurile externe (de constrangere) reprezinta pierderi de utilitate ale indivizilor. Pierderile apar din cauza ca grupurile, prin deciziile si actiunile voluntare ale unor membri, forteaza alti indivizi sa contribuie la actiunile colecti pe care acestia le considera nedezirabile. Privite din perspectiva individului perdant, costurile externe reprezinta rezulAŽtatul deciziilor gresite. Costurile externe sunt egale cu pierderea de utilitate care rezulta din asemenea decizii gresite. Cu cat mai inalt este procentajul indivizilor care sunt de acord cu decizia de grup, deci, cu cat ne apropiem de unanimitate, cu atat mai joasa este sansa deciziilor gresite si mai mici sunt costurile exerne (de constrangere).4 Buchanan si Tullock sunt primii care au folosit notiunea de costuri externe intr-o forma generalizata pentru a explica actiunile colecti ale individului rational in raport cu actiunile voluntare sau private ale altor indivizi si pentru a raspunde la intrebarea: cand o societate compusa din indivizi liberi si rationali (care maximizeaza utilitatea) va opta pentru a intreprinde mai degraba o actiune colectiva decat una privata? Costurile externe sunt acele cheltuieli suportate de un individ, ca urmare a actiunii voluntare sau private ale altor indivizi. Sunt numite externe (externalitati) intrucat ele (costurile) deriva din afara comportamentului propriu al individului respectiv, acesta neavand nici un fel de control direct asupra lor. Pentru a se asigura o diminuare a externalitatilor, au fost elaborate reguli de luare a deciziilor colecti si de organizare colectiva a activitatilor cu care membrii sa fie de acord. Alegand ca criteriu puternic maximizarea utilitatii prin diminuarea costurilor, Buchanan si Tullock subliniaza ca actiunea colectiva este un mijloc impotant de reducere a costurilor externe.1 in cazul relatiei dintre marimea acestor costuri (calculate pe un individ reprezentativ si procentajul de indivizi (votanti) favorabili actiunii colecti se are in dere urmatoarea tendinta fundamentala: cu cat mai mare este procentajul de votanti care sunt de acord cu actiunea colectiva (publica) cu atat mai mic este pericolul pentru un individ reprezentativ sa fie defavorizat de faptul ca actiunea colectiva poate fi impotriva dorintelor sale2. Folosind notiunea de functie a costurilor externe, Buchanan si Tullock au putut sili o relatie pentru un singur individ si o singura activitate, intre cosAŽturile pe care el (individul) asteapta sa le suporte ca rezultat al actiunii altora si numarul de indivizi care trebuie sa cada de acord inainte ca o decizie politica finala sa fie luata la nilul grupului. Curba arata ca pe masura ce numarul indivizilor ce trebuie sa cada de vcord (NJ creste, costurile externe anticipate descresc. Daca se iau cele doua extreme ale curbei se pot constata urmatoarele: 1. Cand nu exista nici un acord intre membrii grupului sau cand cea mai mare parte a membrilor grupului sunt in afara acordului, nilul costului extern anticipat este foarte mare; 2. Cand acordul intre membrii grupului este unanim, costurile externe anticipate asupra individului sunt egale cu zero. Optimul majoritatii Din dezvoltarile anterioare privind raportul dintre costuri si regulile deciAŽziilor rezulta urmatoarea situatie. Odata cu trecerea de la ponderile mici ale celor care cad de acord intr-o anumita problema, la ponderi tot mai mari, pana la unanimitate, cele doua categorii de costuri inregistreaza urmatoarele tendinte dirgente: - curba costurilor externe este in scadere, aceasta luand un set de valori ce se intind de la infinit la zero; - curba costurilor de decizie este in crestere, aceasta luand valori de la zero la infinit. Asemenea tendinte sunt prezentate intr-o forma explicita in urmatorul el: j Marimea Ponderea celor ce cad de Marimea costurilor ! costurilor externe acord in elul votantilor deciziilor Tendinta spre infinit 0 singura persoana care ia decizii Zero 1 ' (dictator) 1/10 N Ponderea scazuta a celor care cad de acord in totalul gruAŽpului de votanti 1/2 N + 1 majoritatea simpla 2/3 N majoritatea calificata 3/4 N majoritatea calificata supeAŽrioara 90% N aproape de unanimitate . t Zero 100% N unanimitatea Tendinta spre infinit Din acest el se observa ca cele doua categorii de costuri se afla in raport inrs una fata de alta atunci cand ele se pun in relatie cu categoria regulilor de decizie care le genereaza. Daca ne referim numai la cazurile extreme: a. la deciziile luate prin unanimitate costurile externe au valoarea zero iar costurile deciziilor tind spre valori foarte mari; b. la deciziile unipersonale (dictatura) costurile externe au valori foarte mari iar costurile de decizie au valoarea zero. In mod intuitiv, se poate concluziona ca echilibrarea costurilor se poate realiza atunci cand se intruneste majoritatea, fapt ce se poate constata facand area marimii acelor categorii de costuri calculate pe individ. MajoAŽritatea optima din punct de dere economic se poate realiza atunci cand inAŽsumarea celor doua categorii de costuri arata valoarea minima. Pentru a afla care anume este majoritatea optima se poate ajunge la o insumare a valorilor celor doua curbe descrise mai sus (graficul din . 14.3). Prin insumarea valorilor celor doua curbe (C + D) se poate gasi regula de votare optima si, anume-, acolo unde noua curba inregistreaza valoarea cea mai mica. in termeni matematici, aceasta inseamna ca valoarea derivatei primare, reprezentand tangenta la curba C + D, este egala cu zero. in termeni economici, la acest punct, castigul de utilitate aditional dat de sporirea cu un singur votant este egal cu .;ero. Mueller atrage atentia ca marimea costurilor difera de la o problema la alta astfel incat nu trebuie sa ne asteptam ca o singura regula de votare sa fie optima pentru toate problemele. Cele doua categorii de costuri, care definesc cele doua curbe, variaza in functie atat de natura problemelor asupra carora urmeaza sa se decida, cat si de caracteristicile comunitatii care urmeaza sa decida1. Problemele silirii tipurilor de majoritate ce ar trebui impuse ca reguli pentru deciziile bazate pe alegeri in cadrul activitatilor publice apartin domeAŽniului constitutional. Tipurile de majoritate sunt fixate prin constitutie sau legi organice sub forma unor reguli de baza. La alegerea acestor tipuri, in AŽderea cuprinderii lor in constitutie, trebuie sa se tina seama de criteriul de optimizare descris mai sus. in opinia lui Buchanan si a lui Tullock insa fixaAŽrea acestor reguli la nil constitutional trebuie sa se bazeze pe unanimitate. Aceasta ar fi singura cale de a preni ca majoritatea votantilor sa fixeze reguli de decizie la nil constitutional prin care minoritatea (restul votanAŽtilor) sa poarte singura povara costurilor externe ale actiunilor colecti. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
