 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Teorema imposibilitatii a lui arrow |
|
| Am aratat mai sus ca agregarea preferintelor individuale prin votare, atunci cand sunt mai multi votanti si mai multe variante de preferinte, poarAŽta cu sine asa-numitul paradox al votarii si genereaza inconsistenta deciziei publice. in ciuda acestui fapt, in teoria economica a continuat mult timp sa se dezvolte o literatura in jurul problemelor functiei bunastarii sociale cu o aborAŽdare in traditia neoclasica ( Bergson si Samuelson)2. Functia aa la baza principiul agregarii tuturor valorilor individuale, inclusiv cele etice care afecteaza bunastarea, fara a lua in considerare insa atat paradoxul legat de agregarea prin vot, cat si conditiile (axiomele) ce trebuie impuse. Teoria moderna a deciziilor publice aa nevoie de o teorie adecvata a agregarii preferintelor, inclusiv a celei legate de functia bunastarii. Prin reAŽnumita sa lucrare Alegerea sociala si valorile individuale Din studierea comportamentelor individuale, s-a putut constata ca pentru examinarea preferintelor exprimate prin vot sunt formulate diferite postulate despre ordonarea preferintelor, despre rationalitatea optiunilor s.a. La nil social, prin analogie, se pot formula diferite postulate despre elaborarea deciAŽziilor sociale si despre analiza acestora in termenii ordonarii preferintelor, insa, odata cu trecerea de la nilul individual la nilul social, postulatele se schimba, de la simpla definire a rationalitatii, la exprimarea normelor etice ale comunitatii. Prima si cea mai importanta incercare de a defini o functie a buAŽnastarii sociale in termenii unor axiome care imbina considerentele de etica cu cele de rationalitate a fost cea a lui Arrow3. Acesta accepta si interpreteaza axiomele ca indicand judecati de valoare de baza pentru a fi incorporate in constitutie sau in contractul social al comunitatii1. Formularea postulatelor si rificarea lor constituie operatiile fundamenAŽtale ale proceselor stiintifice. De modul cum au fost alese si formulate aceste postulate depinde, in cea mai mare parte, corectitudinea teoriei, adica: 1. daca judecatile sunt corecte din punct de dere logic; 2. daca ea (teoria) cuprinde relatiile cele mai importante ale proceselor reale; 3. daca ea reflecta sau nu realitatile ca mijloc final de rificare2. Prin aceasta prisma este analizata teorema lui Arrow in cele mai multe lucrari dedicate alegerii publice.In ce consta, pe scurt, teorema imposibilitatii a lui Arrow si care sunt conAŽcluziile ei? in legatura cu aceasta, Arrow si-a pus doua intrebari initiale funAŽdamentale: - Pe de o parte, ce norme etice si rationale sau axiome ar trebui impuse procesului de alegere colectiva? - Pe de alta parte, ce procese de alegere colectiva pot satisface aceste axiome? Definirea axiomelor impuse Arrow a impus urmatoarele cinci conditii (axiome) pe care trebuie sa le indeplineasca atat functia bunastarii sociale, cat si procesul de alegere colecAŽtiva care deriva din preferintele individuale3. (1) Rationalitatea. Pentru orice set de preferinte individuale, regula aleAŽgerii colecti trebuie sa produca o ordonare care sa aiba atribute de conexiAŽtate4 si sa fie tranzitiva. Conexitatea presupune ca ordonarea preferintelor sa produca rezultate care sa fie capabile de a fi ate, adica la fiecare pereche de stari sociale sa constituie alternati pentru a face obiectul unor preferinte sau obiectul starii de indiferenta; Tranzitivitatea presupune urmatoarele relatii dintre preferinte: daca o anumita stare A este preferata altei stari B, adica (A > B) si daca starea B este preferata starii C, adica (B > C) atunci A este preferat lui C, adica (A > C). (2) Criteriul paretian (unanimitatea): daca fiecare individ prefera alAŽternativa A altei alternati B, acelasi lucru se va extinde si la nil social. Mai explicit: daca fiecare individ din societate, in mod strict, prefera pe A lui B, atunci ordonarea la nil social trebuie sa arate ca A este preferat lui B. Daca cel putin o persoana din grupul social prefera pe A lui B si daca oricare altcineva exprima indiferenta intre variantele A si B, atunci ordonarea la nil social trebuie sa arate ca A este preferata lui B. (3) Non-dictatura. Nici un individ nu trebuie sa se bucure de o pozitie privilegiata astfel incat el sa-si exprime o preferinta dintre oricare doua alAŽternati, iar toti ceilalti indivizi sa-si exprime preferinta opusa; cu alte cuAŽvinte, nici un individ din cadrul grupului social nu trebuie sa determine in mod exclusiv, decizia colectiva. (4) Ordonarea preferintelor fara constrangeri (domeniul fara conAŽstrangeri numit sj domeniul nelimitat). Toate ordonarile preferintelor indiAŽviduale logic posibile sunt admise. Ordonarea la nilul social trebuie sa fie produsa in asa fel incat domeniul de la care ea deriva sa includa toate ordoAŽnarile individuale logic posibile, inclusiv ordonarea tranzitiva a preferintelor. Aceasta inseamna ca nu dorim sa generam o ordonare sociala prin constranAŽgerea domeniului ordonarilor individuale. (5) Independenta alternatilor irelevante. Decizia sociala intre doua alternati trebuie sa depinda numai de ordonarile acestor doua alternati si nu de ordonarile altora. De exemplu, daca alegerea este facuta intre A si B si daca relatia dintre A si C se schimba, atunci aceasta schimbare este irelevanta pentru ordonarea lui A si B. In mod asemanator, daca relatia dintre alternaAŽtile C si D se schimba, atunci nici aceasta nu afecteaza ordonarea lui A si B. Verificarea axiomelor Aplicand logica matematica, Arrow dodeste ca aceste conditii intuiti, accepile sunt incompatibile unele cu altele si ca, in general, nu exista nici o functie a bunastarii sociale derivata din preferintele individuale care sa satisfaca simultan aceste cinci axiome. Prin insasi esenta sa, functia bunaAŽstarii sociale reprezinta o problema normativa d In proiectarea unui proces decizional colectiv, pentru cuprinderea sa in regulile constitutionale, asa cum vom dea mai jos, trebuie violate una sau mai multe dintre aceste axiome. Reprezentand o generalizare a teoriei lui Condorcet, teorema lui Arrow isi mentine valabilitatea nu numai pentru regula majoritatii ci si pentru toate regulile deciziei publice. Asa cum subliniaza Frey, teorema imposibilitatii este interpretata, adeseori, gresit cum ca ar demonstra ca inconsistentele logice ar trebui sa inAŽsoteasca toate procesele decizionale bazate pe alegeri. O asemenea concluzie este eronata. Teorema cauta sa dodeasca faptul ca rezultatele insile nu pot fi excluse cu certitudine1. De altfel, insusi Arrow arata ca posibilitatile de satisfacere a postulatelor de catre procesele de alegere sociala sunt supuse hazardului. Daca suntem norocosi - precizeaza Arow - va exista cu exactitate o functie de alegere sociala care le va satisface. Daca suntem mai putin norocosi pot exista cateva functii de alegere sociala care satisfac conditiile sau axiomele. in sfarsit, va fi culmea nenorocului daca nu va exista nici o functie care sa indeplineasca conditiile dorite2. Teorema imposibilitatii a lui Arrow se refera tocmai la ultimul caz, la aceAŽla al culmei nenorocului de a indeplini conditiile dorite. Interpretarea proba-bilista a proceselor decizionale bazate pe votare este singura cale care ne poate da explicatii si concluzii corecte asupra proportiilor privind inconsistenAŽta deciziilor sociale derivate din preferintele individuale. Corectitudinea unei asemenea abordari probabiliste, initiata de De Condorcet si Laplace si reluata pe un superior si dezvoltata de Arrow, provine tocmai din faptul ca insusi procesul de intemeiere a deciziei publice pe preferintele individuale - care fac parte din comportamentul uman - are caracter aleator de care nu se poate face abstractie. Se presupune - subliniaza Frey - ca fiecare ordonare logic poAŽsibila a preferintei este probabil egala. in raport cu realitatea, aceasta ipoteza este mai degraba arbitrara. O societate, continua Frey, este, dimpotriva, caracterizata printr-o distributie statistica speciala a preferintelor3. Pe baza acestei ipoteze s-a calculat probabilitatea inconsistentei deciziilor cu ajutorul simularilor metodei Monte Carlo si a formularilor analitice pentru cazul speAŽcial al majoritatii votarii. Calculele s-au efectuat pe baza mai multor numere de votanti si de alternati (de la 3 la co ). Rezultatele acestor calcule au constituit o adevarata surpriza pentru multi cercetatori avizati si, totodata, ele au avut darul de a lumina mai bine atat procesele decizionale publice, cat si teorema imposibilitatii a lui Arrow. De exemplu, in cazul unui numar de trei votanti si a unui numar de trei alterAŽnati (preferinte) probabilitatea votarii cu majoritate simpla care sa conduca la rezultate inconsistente este de sub 6%. Probabilitatea creste odata cu sporiAŽrea numarului de votanti si a numarului de variante. Astfel, la un numar foarte mare de votanti (numar ce tinde spre infinit) si la un numar de 3 alterAŽnati probabilitatea de a nu se ajunge la un castigator majoritar este de 8,7%, iar la un numar de 6 alternati, probabilitatea creste la 31,5%. Pentru un numar infinit de votanti si de alternati, probabilitatea de a nu ajunge la un castigator majoritar este de 73%4. Existenta unor asemenea contradictii in cadrul sistemului de decizii sociaAŽle derivate din preferintele individuale au provocat numeroase analize si disAŽcutii stiintifice insotite chiar de propuneri orientate in diferite directii1. Aici ne rezumam sa mentionam doar trei dintre acestea. a) intrucat functia bunastarii sociale intereseaza mai degraba un regim autoritar, centralist, se considera ca cercetarea acesteia in scopuri norAŽmati reprezinta in mod fundamental o greseala. in asemenea conditii ramane irelevant faptul ca o atare functie ar putea sau nu sa fie forAŽmulata intr-o maniera consistenta; b) Teorema imposibilitatii este acceptata insa inconsistentele deciziilor democratice nu sunt considerate defecte ci mai degraba o stare normala a proceselor democrate; c) Conditiile lui Arrow pe care agregarea preferintelor individuale trebuia sa le indeplineasca sunt schimbate atunci cand scopul devine unul care permite derivarea (generarea) unei functii de decizie colectiva necon-tradictorie. Pentru aceasta, in principiu, toate cele cinci conditii stau la dispozitia cercetatorului pentru a fi reconsiderate, relaxate sau inlatuAŽrate. Singurele postulate care, in mod evident, nu pot fi schimbate sau relaxate in conditiile relatiilor decizionale democrate sunt cele privind criteriul paretian (unanimitatea) si non-dictatura. Problema relaxarii unanimitatii si a non-dictaturii pare o discutie prea putin valoroasa atunci cand idealurile individualismului si ale suranitatii cetateanuAŽlui trebuie mentinute2 in chile democratii si reintroduse si consoliAŽdate in noile democratii post comuniste ale Europei Centrale si de Est. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
