 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Decizia publica prin reprezentare |
|
| S-a aratat mai sus ca in practica deciziei publice exista doua tipuri de modele: cel bazat pe votul direct si cel bazat pe votul indirect. In inile anterioare s-a abordat primul tip de model.In acest submodul vom aborda problema mecanismelor deciziei publice in cazul reprezentarii prin partide politice. in asemenea conditii, mecanismul decizional devine mai complicat si expus unor tendinte de deformari fie datorita impunerii unor reguli, fie datorita comportamentului partidelor politice si al aparatului administratiei de stat. Din cauza lipsei de spatiu aici vom trata doar cateva aspecte mai relevante pe care le impune subiectul. Caracteristica si structura modelului reprezentarii in interpretarea teoriei alegerii publice Asa cum am aratat mai sus, cand exista un numar mare de votanti si de probleme nu este posibila functionarea mecanismului decizional bazat pe votul direct. Ch » cetatenii privati in calitate de votanti care, prin votul lor, isi exprima dorinta pentru anumite bunuri si servicii publice (inclusiv politici), precum si obligatia de a plati pentru aceste bunuri si servicii un anumit pret prin impozite si taxe; » politicienii care, in ochii alegatorilor, nu sunt altceva decat persoane care le reprezinta interesele, persoane care vorbesc si actioneaza in numele si in interesul celor care i-au ales (al votantilor). Reprezentantii votantilor - politicienii -, potrivit afirmatiilor lui Van Den Doel, combina dorintele votantilor si le transforma in propuneri concrete. cumpanesc interesele dirsilor votanti, folosind evaluarile interpersonale ale utilitatii si decid asupra propunerilor facute de catre o majoritate de voturi2. Ir. categoria politicienilor se includ membrii partidelor politice candidati sau tituAŽlari ai functiilor de parlamentari, primul ministru, membrii gurnului si alte functii de demnitari, precum si conducatorii organelor de stat locale alese. De regula, ei apartin partidelor politice ce au drept calauza diferite doctrine poliAŽtice, precum si programe electorale si de gurnare adecvate acestor doctrine.In mod traditional, asa cum stiinta economica trateaza statul dupa o conAŽceptie organicista, potrivit careia numai prin interntia sa se pot solutiona esecurile pietei sau se poate ajunge la optimizarea functiei bunastarii sociale, tot asa si stiinta politica trateaza partidele politice ca pe niste organizatii care ajung la putere pentru a aplica doctrinele lor politice si programele de gurAŽnare pentru binele public. Teoria alegerii publice, datorata in mare' parte lui Downs, a inlaturat o asemenea viziune mesianica asupra statului si asupra partidelor politice, introducand in analiza doua premise fundamentale inspirate din stiintele economice3 si care corespund mai bine vietii reale. Prima premisa se refera la faptul ca si in aceste institutii (stat, gurn, partide) lucreaza oameni care au interese proprii si care, - asa cum am mai spus - nu sunt nici mai buni si nici mai rai decat cei care lucreaza in alte secAŽtoare (ca de exemplu, in economia privata). Teoria alegerii publice nu face nici o discriminare sociala in ceea ce priste calitatea, nazuintele si comporAŽtamentele diferitelor categorii de oameni care lucreaza in dirsele AŽtimente ale vietii sociale. Nu exista o categorie de oameni care sa fie calauziti numai de interesele sociale generale iar toate celelalte categorii de oameni sa fie calauziti numai de interesele individuale proprii. Oamenii normali, prin firea lucrurilor, urmaresc realizarea intereselor personale in limitele impuse de normele sau regulile sociale, inclusiv de regulile organizatiilor. A doua premisa se refera la faptul ca partidele sunt in stare de concuAŽrenta pentru obtinerea de voturi intr-o piata politica ce functioneaza dupa principiul concurentei perfecte. Conform acestei premise, exista o analogie a pietei politice cu cea a economiei. Iata cateva dintre principalele elemente care ilustreaza aceasta analogie, subliniata de teoria alegerii publice: Piata politica Piata economica » Politicienii urmaresc maximizarea votuAŽ rilor » Votantii urmaresc maximizarea proAŽ priilor utilitati de bunuri si servicii publice » Politicienii urmaresc cresterea prestiAŽ giului, influentei si puterii lor pe areAŽ na politica. » Antreprenorii urmaresc maximizarea profitului » Consumatorii urmaresc maximizarea propriilor utilitati de bunuri si serAŽ vicii private » Antreprenorii urmaresc cresterea presAŽ tigiului, influentei si puterii lor pe areAŽ na economiei. Subliniind analogia dintre cele doua categorii de piete, Frey afirma ca maxiAŽmizarea bunastarii generale nu depinde de vreo oarecare buna intentie ci mai deAŽgraba de urmarirea avantajelor private de catre actorii economici si politici1. Teoria competitiei partidelor politice ca reprezentante ale votantilor Inspirandu-se din contributiile aduse de Hotelling si Smithies asupra comAŽpetitiei spatiale de pe piata economica (asupra scalei liniare pe care se intind gradele de concurenta ale firmelor ce actioneaza pe piata), Downs a creat o teorie a competitiei partidelor politice. in noua sa rsiune, piata spatiala este expusa pe o scala liniara care se intinde de la zero la 100 sau, conform limbajului uzual al stiintei politice, de la stanga la dreapta. Pentru a da acesteia un inteles politic deplin, Downs a emis doua supozitii importante: 1. Preferintele politice pot fi ordonate de la stanga la dreapta iar aceste ordonari se refera: a. la partidele politice si b. la deciziile individuale de votare. Daca asupra ordinii de distributie a partidelor de la o extrema la alta se convine in prealabil, asupra ordinii de preferinte ale votanAŽtilor nu se convine in nici un fel. Ordinea de preferinta a votantilor asupra variantelor o hotaraste fiecare individ in parte dupa propria judecata si vointa. Daca ordinea de distributie a partidelor tine de reguAŽlile constitutionale sau legale, connite anterior, ordinea de distributie a preferintelor votantilor asupra unor anumite puncte tine strict de decizia personala a fiecaruia. 2. Preferintele fiecarui votant descriu o curba cu varf unic iar inclinarea moAŽnoton descrescatoare a curbei are loc pe ambele parti ale varfului, cu excepAŽtia cazului cand el (varful) este situat la una dintre extremitatile scalei. La tipul de alegere directa se arata ca, in principiu, fiecare problema supusa alegerii prin vot are scala sa proprie, ceea ce face dificila alegerea. SoAŽlutia cea mai connabila este aceea de a formula o problema cu caracter ca: mai general care sa se suprapuna, intr-o masura cat mai mare, peste proAŽblemele partiale sau care sa le cuprinda pe acestea din urma. La tipul de alegeri indirecte, fiind vorba, in principiu, de partide politice sau de reprezentanti ai acestora, problema supusa procesului de alegere se confunda cu cea a partidelor participante la competitie sau cu reprezentantii acestora. De aceea, in cele mai multe lucrari, scala reprezinta o ordonare a partidelor sau/si a reprezentantilor lor fie dupa ideologii (stanga, centru. dreapta)1, fie dupa problemele cruciale ce caracterizeaza sau genereaza aceste ideologii cum sunt, de exemplu libertatea individuala2, interntia gurnuAŽlui in economie sau controlul gurnului asupra economiei3, gradul de echiAŽtate s.a. Tinand seama ca ordonarile dupa ideologii ale partidelor si ale repreAŽzentantilor politici sunt destul de confuze, mai ales in tarile post-comuniste. iar unele caracteristici, cum sunt, de exemplu, gradul de echitate si libertatea individuala sunt greu de identificat si de exprimat, ar trebui cautate si alte probleme caracteristice, numite obiecti fundamentale. Printre acestea ar putea fi folosit, de exemplu, gradul de descentralizare a deciziei in ecoAŽnomie si societate". Potrivit acestui obiectiv fundamental, la extrema stanAŽga a scalei, gradul de descentralizare este foarte redus (aproape la zero) iar la extrema dreapta gradul de descentralizare este foarte inalt (aproape 100%). Primele variante extreme ar corespunde, de exemplu, in mod ipoAŽtetic, la stanga, unei politici dusa de un partid comunist traditionalist, iar. la dreapta, unei politici dusa de un partid liberal clasic care s-ar calauzi dupa principiile concurentei perfecte (mai mult decat cel de tip hayekian) si operatii ale statului minimal. Intre aceste extreme s-ar putea aseza toate celelalte partide cu politici ce implica actiuni cu grade diferite de desAŽcentralizare. Aceasta asezare a partidelor in ordinea gradului de descentralizare ar putea forma scala orizontala a graficului din . 14.8. Pe scala rticala se insereaza numarul de cetateni votanti care isi exprima preferintele pentru fiecare dintre aceste partide sau reprezentanti ai acestora. Curba C descrie preferintele politice ale populatiei sau distributia procentuala a votantilor, conform deAŽrilor politice exprimate prin votul dat partidelor (reprezentantilor acestora). Din datele cuprinse in graficul din . 14.8 se pot face urmatoarele comentarii: 1. Numarul cel mai mare de votanti se concentreaza la centru (la mediana Me) si numai un numar nesemnificativ de cetateni voteaza cu partidele aflate la extreme; 2. Distributia frecntei celor mai multe pozitii preferate de populatie pentru candidati este unimodala si aproape simetrica. Liniile rticale S si D reprezinta pozitiile politice ocupate de doua partide. Dintre acesAŽtea, partidul D are o pozitie mai favorabila intrucat el se afla situat mai aproape de mediana (Me). 3. Suprafata marginita de SD si de curba C (unde sunt desenate sagetile) constituie arena principala in care cele doua partide isi disputa electoAŽratul. Fiecare dintre acestea cauta sa atraga un numar cat mai mare de votanti aflati, din punctul de dere al convingerilor lor politice, in acest spatiu. Ca urmare a disputelor dintre cele doua partide si a inAŽformatiilor receptionte, electoratul isi clarifica orientarea politica spre unul dintre cele doua partide. 4. Linia de demarcatie dintre cele doua orientari, notata cu X (linia intreAŽrupta), se afla aproximativ la mijlocul segmentului SD. in cazul cand nu mai exista alte formatii politice, partidul S primeste toate voturile situate la stanga in raport de linia X. Dat fiind faptul ca partidul D se intinde pe un spatiu mult apropiat de mediana, rezulta clar ca el detine majoritatea voturilor si, deci, este castigator. 5. Partidul S poate sa-si sporeasca numarul total de voturi, modificam programul sau prin preluarea anumitor elemente politice de la partidul D. Prin aceasta, linia X isi schimba pozitia, spre dreapta, ceea ce inAŽseamna captarea unui numar de votanti de la partidul adrsar D. La : tactica asemanatoare poate recurge insa si partidul D fata de partidul S. Tendinta de conrgenta in sistemul bipartitIn general, s-a observat ca pentru a castiga un numar cat mai mare de voturi, partidele (fie de dreapta, fie de stanga) pun in actiune programe to: mai apropiate de centru intrucat aici sunt distribuiti cei mai multi potentia.: votanti. in mod implicit, aceasta inseamna ca partidele respecti se apropie unul de altul. Acest proces este reprezentat, grafic, in . 14.9. Invocand o seama de ipoteze si de dezvoltari ale lui Hotteling, Downs releva o tendinta extrem de importanta: competitia dintre doua partide fac posibila ca unul dintre ele sa produca o anumita deplasare din punct de AŽdere ideologic spre oponentul sau. Pentru a nu pierde terenul, partidul adrs procedeaza in acelasi mod. Pentru ele devine nesemnificativa pierderea voturilor aflate la extreme fata de castigul de voturi situate la centru. Pe masura ce doua partide sunt tot mai apropiate unul fata de altul, ele devin tot mai moderate si mai putin extreme in efortul lor de a castiga un numar cat mai mare de votanti aflati - asa cum se exprima Downs - in mijlocul druAŽmului, adica tocmai pe aceia ale caror deri se plaseaz Indiferent insa de cele doua tipuri de atitudini ale unor votanti, ceea ce raAŽmane semnificativ in cazul existentei distributiei simetrice si unimodale si a functionarii pe piata politica a doua partide, este tendinta de miscare spre centru a unei distributii simetrice de preferinte cu un efect simetric asupra totalurilor voturilor celor doua partide. in felul acesta, ambele partide conAŽrg spre mediana iar aceasta inseamna tendinta spre starea de echilibru, fapt ce dauneaza insusi procesului democratic intrucat, practic, dispare comAŽpetitia dintre marile curente de idei si marile solutii de schimbare. Tendinta de dirgenta Este un sistem decizional public bazat pe functionarea a doua partide cu ideologii si programe aflate, unul fata de altul, la extremele opuse. Potrivi: acestui sistem, obtinerea majoritatii, care capata puterea de decizie, nu se realizeaza la mediana ci spre una dintre extreme. Programele politice ale acestor partide, fiind concepute pentru a alimenta ideile si practicile extreAŽmiste, fac ireconciliabile relatiile dintre cele doua partide. in acest caz, asa cum subliniaza Downs, este vorba de o politica gurnamentala insila s: de o democratie care produce haos. In asemenea situatie nu este posibila nic: cresterea unor partide de centru care sa asigure un echilibru si o moderatie a deciziilor. Noile partide de centru ce iau nastere, in preocuparea lor de a obtiAŽne mai multe voturi, vor fi antrenate sau impinse spre una dintre extreme intrucat numai in asemenea zone se afla disponibile voturi suplimentare de care ele au nevoie1. Sistemul multipartit si avantajele acestuiaIn cadrul mecanismului decizional public este considerat ca model stanAŽdard (de referinta) cel conceput pe baza competitiei dintre doua partide2. Se considera o extindere a modelului standard atunci cand se au in dere mai multe partide aflate in competitie3. Asemenea model are menirea de a descrie mecanismele decizionale existente in tarile europene.In afara de faptul ca multipartitismul reprezinta o realitate, acest sistem prezinta si o seama de avantaje fata de sistemul bipartit: a) Daca in cadrul sistemului bipartit, in acelasi district nu poate fi ales decat un singur candidat ca reprezentant al tuturor votantilor (el intruAŽnind majoritatea), in sistemul multipartit, in acelasi district pot fi alesi mai multi candidati care sa reprezinte grupurile sociale semnificati de dirse orientari politice. in cazul secund, majoritatea grupurilor sociale au proprii lor reprezentanti ca aparatori ai intereselor lor; b) Frontul competitional intre partide se largeste si devine mai puternic. Aici au loc ample actiuni de adaptare a programelor la nevoile cetateAŽnilor si de informare a acestora in scopul de a atrage noi votanti, de reAŽgula, de la partidele cine din punct de dere ideologic. in cadrul acestui sistem nu exista tendinta de conrgenta sau de echilibru care sa atenueze concurenta; c) Partidele reusesc sa-si pastreze identitatea ideologica fata de alte parAŽtide si sa-si mentina pozitiile proprii; d) Viata politica si sistemul decizional devin mai fluide, mai elastice, adecAŽvate cerintelor reale ale grupurilor sociale; se pot folosi intelegerile si coalitiile intre partide cu orientari politice apropiate, in conditiile pas-.t~arii identitatii lor pentru apararea intereselor grupurilor sociale pe care le reprezinta in forurile in care se iau deciziile publice. Reprezentantii alesi au orientari politice dirse, conform vointei electoraAŽtului. Daca acestia au fost alesi pe baza principiului majoritatii simple, la ranAŽdul lor, ei insisi iau deciziile publice pe baza votului lor majoritar din parlament, unde, de regula, majoritatea este formata din reprezentantii partidului sau coaAŽlitiei de partide care a castigat alegerile. Tot partidul majoritar (sau coalitia majoritara ) are dreptul de a forma gurnul care aplica deciziile publice. Decizia publica si individul In baza loului general prezentat mai sus cu privire la mecanismul de luare a deciziei publice si in dorinta noastra de a pune individul in centrul atentiei, se poate pune intrebarea: in ce masura cetateanul isi de realizat inAŽteresul in calitatea sa de votant? sau, cu alte cuvinte, in ce masura votul sau este luat in considerare, iar, prin acest vot, el isi poate atinge aspiratiile? Pentru a raspunde la aceasta intrebare credem ca este necesar sa facem referiri la votant in calitatea lui de consumator de bunuri publice in cadrul relatiilor politice in atie cu situatia lui de consumator de bunuri private in cadrul relatiilor economice. in incercarea lor de a concepe mecanisAŽmul decizional public pe baza unor principii ale relatiilor de piata, Buchanan, Downs s.a. vad nu numai similitudini intre piata politica si cea economica ci si mari deosebiri. De exemplu, daca partidele politice sunt antrenate in mod real intr-o competitie dura pentru maximizarea votantilor intocmai ca firmele private care actioneaza pe piata economica intr-o ambianta concurentiala pentru maximizarea profitului, in privinta votantului (asemuit consumatoruAŽlui) situatia nu mai este asimilata cu cea a consumatorului decat numai dintr-un singur punct de dere: acela al scopului de maximizare a utilitatii. Din punctul de dere al mecanismului decizional ea (situatia) este cu totul diferita. in aceasta privinta cred ca sunt destul de concludente urmatoarele observatii ale lui Buchanan preluate si de Mueller in sinteza sa privind teoria alegerii publice. Cand un consumator cumpara un bun privat de pe piata, votul-dolar" al sau conduce in mod direct la rezultatul dorit. Cand un votant cumpara" un bun public rezultatul votului sau este dependent de actiunile altor votanti iar, intr-o democratie reprezentativa, de procesul reprezentarii"1. Asemenea proces incumba complicatul mecanism parlamentar si gurnaAŽmental de luare a deciziilor. Aceste diferente creaza potentialul pentru o mare discrepanta intre comportamentul uzual al consumatorului si cel caracAŽteristic al votantului"2. La acestea mai pot fi adaugate si alte deosebiri care defavorizeaza pe voAŽtanti fata de consumatori tocmai datorita complicatelor mecanisme ale deAŽciziei publice. In primul rand, cetatenii votanti pot beneficia de rezultatele voturilor lor numai intr-un mod foarte aproximativ si numai in masura in care ei se afla de partea majoritatii care a castigat alegerile. Cand votantii se afla de partea minoritatii ei constata ca nu pot beneficia de programul partidului favorit pe care l-au votat datorita faptului ca acesta se afla in opozitie.In al doilea rand, apare un decalaj mare de timp din momentul deciziei de votare pana la obtinerea beneficiilor scontate datorita nu numai proceselor complicate de luare a deciziei publice (mai ales a acelor bazate pe votul repreAŽzentativ) ci si datorita proceselor de aplicare a acestor decizii.In al treilea rand, poate cel mai semnificativ fapt, este vorba de mecaAŽnismul administrativ de stat care face legatura inrsa dintre politician ca institutie reprezentativa si cetateanul care urmeaza sa beneficieze de decizia publica. inainte ca rezultatul deciziei publice sa ajunga la cetatean apare faza de aplicare a acesteia de catre serviciile administratiei de stat. Aceasta faza este cunoscuta in literatura de limba engleza sub denumirea de birocratie. Analiza acestei faze, care face parte integranta din procesul deciziei publice, va face subiectul urmatorului modul. Din dezvoltarile efectuate in cadrul acestui modul pot fi retinute urAŽmatoarele concluzii importante: 1. Pentru asigurarea functionarii sectorului public intr-o societate demoAŽcrata este necesara folosirea unui sistem decizional specific bazat pe alegeri publice; 2. in cadrul acestui mecanism preferintele individuale pentru diferite buAŽnuri publice sunt agregate nu prin calcularea unei functii a bunastarii ci prin sistemul de votare fie direct - prin referendumuri asupra fiecarei proAŽbleme, - fie indirect sau reprezentativ prin intermediul partidelor politice; 3. Dat fiind faptul ca sistemul de votare direct este prea costisitor si necesita eforturi organizatorice prea mari, cel mai raspandit sistem de votare este cel reprezentativ bipartit sau multipartit; 4. Pentru a atrage cat mai multi votanti, partidele competitoare ofera programe economice si politice specifice. Prin sistemul alegerilor, voAŽtantii isi exprima preferintele nu in mod direct si pentru un anumit bun, ci, in mod global, pentru un intreg pachet de bunuri publice stipulat in programul partidului pentru care voteaza. Prin acest sistem sunt luate in considerare numai preferintele exprimate de majoritate. Preferintele minoritatii raman in afara, sunt ignorate; 5. Referitor la paradoxul votarii, in speta, la teorema imposibilitatii a lui Arrow: desi din punct de dere logic-teoretic, aceasta teorema se AŽrifica pentru conditiile restricti date, din punct de dere practic insa ea are un caracter aleator si face parte din neajunsurile inerente ale sistemului institutional; 6. intrucat scopul actiunii partidelor este subordonat ideii de cucerire a puterii pe calea alegerilor, partidele au tendinta de a-si formula proAŽgramele lor politice de gurnare in asa fel incat sa capteze multimea votantilor concentrati la mediana sau, cu alte cuvinte, acolo unde isi concentreaza interesul majoritatea electoratului. De aceea, intr-un sistem bipartit devine tot mai dificila diferentierea ofertelor politice ale celor doua partide. Din acest punct de dere (al diferentierii) sistemul multipartit ofera un avantaj evident; 7. Din descrierea facuta in acest modul se dodeste in mod clar ca meAŽcanismul de elaborare a deciziei publice este extrem de complicat si el nu reuseste decat partial si foarte aproximativ sa faca posibila realiAŽzarea preferintelor indivizilor pentru o optiune sau alta. Asa cum s-a subliniat, optiunile indivizilor, de regula, se realizeaza prin intermediul deciziilor luate de politicieni in calitatea lor de reprezentanti alesi; 8. Procesul decizional din sfera politica nu reprezinta decat o parte a mecanismului general decizional public. Cealalta parte o reprezinta procesul de aplicare a deciziei politice de catre administratia de stat. Prin urmare, neajunsurile, slabiciunile si limitele sectorului public in ceea ce priste mecanismul decizional, mai ales sub aspectul luarii in considerare a preferintelor individuale pentru bunuri publice, nu se manifesta numai in sfera politica. Asa cum vom dea in modulul urAŽmator, aceste neajunsuri se accentueaza odata cu trecerea la faza aplicarii deciziilor publice in sfera administratiei de stat. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
