 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Teoria jocurilor si definirea pozitiei partilor negociatoare |
|
| Am subliniat mai sus ca evolutia economiei si a structurii sale institutioA¬nale a facut sa se extinda acele forme de relatii reciproce care necesita tipuA¬rile de decizii bazate pe negocieri. Cunoscand ca baza teoretica generala a deciziilor o constituie teoria jocurilor, desigur, si negocierea, ca parte compoA¬nenta a sistemului de decizii, poate fi considerata ca apartine teoriei jocurilor. Teoria jocurilor ca baza teoretica a negocierilor Pentru a localiza mai exact negocierea in cadrul acestei teorii, trebuie precizat ca exista doua tipuri de jocuri: non-cooperative si cooperative. In cadrul jocurilor non-cooperative fiecare jucator (agent economic) ia decizii, care cuprind un set de actiuni posibile, fara sa existe vreo comunicare intre jucatori si fara sa aiba loc anumite inte a) Partile negociatoare sunt libere sa ajunga la intelegeri mutuale expliA¬cite, inclusiv la formularea coalitiilor pentru realizarea unei balansari a puterii de negociere intre parti; b) intre negociatori se realizeaza relatii de comunicare prin schimb de informatii, propuneri, promisiuni, amenintari etc; c) Din formele de colaborare realizate pot rezulta castiguri (surplusuri) absolute in sensul ca o crestere a utilitatii unei parti nu rezulta in mod necesar dintr-un declin al utilitatii altei parti oponente. Aplicarea teoriei jocurilor cooperative implica existenta unui aranjament institutional construit din reguli specifice si din monitorizarea implementarii acestor reguli prin contracte, asistenta juridica etc. In acest context, intelegeA¬rile mutuale, cu specificarea tuturor conditiilor convenite prin negocieri, imA¬braca forma contractului incheiat intre partile implicate in tranzactii. RespecA¬tarea drepturilor si obligatiilor convenite este asistata si impusa de legislatie si de organele de stat abilitate. Privind lucrurile din perspecti studiului nostru, relem ca procesul de incheiere a contractutui implica parcurgerea a trei faze distincte legate in buna masura de folosirea unor rationamente si metodologii ale teoriei jocuA¬rilor cooperative. Aceste faze se refera la: a. definirea pozitiei partilor in legaA¬tura cu tipul relatiilor dintre ele; b. negocierea propriu-zisa; c. impunerea reA¬gulilor convenite pentru realizarea contractului. Specificul subiectului nostru impune tratarea in continuare doar a unor aspecte particulare, indeosebi din primele doua faze mentionate. Divizarea, cooperarea si contractarea Aceasta reprezinta o faza preliminara care are menirea sa determine pe fiecare partener sa aleaga strategia, in raport cu partenerii oponenti, pentru a-si realiza obiectivele intr-un mediu dat. Literatura privind negocierea contractelor precizeaza ca elaborarea deA¬ciziilor necesita rezolrea a trei probleme distincte insa strans impletite: a. cooperare; b. divizare; c. defectiune (incalcare). Aceste probleme pot fi expriA¬mate si explicate printr-un joc numit dilema divizibila a captivului" (divisible prisoner's dilemma)1. Aici a fost introdusa notiunea de divizare, definita ca discrepanta dinA¬tre sperantele cele mai bune ale jucatorilor. Negocierea are menirea de a face apropierea diferentelor dintre sperantele cele mai bune ale jucatorilor oponenti sau, cu alte cuvinte, de a inlatura divizarea prin concesii si reduA¬cerea rezistentei. Jocul dilema divizibila a captivului" implica existenta a trei principii de rationalitate: a. cooperarea rationala; b. divizarea rationala; c. concordanta rationala. Aceste trei cerinte de rationalitate sunt obligatorii pentru un conA¬tract. Satisfacerea tuturor celor trei cerinte este necesara si suficienta pentru acordurile si performantele realizabile pe baza unui contract. Esecul in satisA¬facerea uneia dintre aceste cerinte duce la esecul contractului1. Pentru a intelege mai bine aceste principii si mai ales aplicarea lor, sa ne referim la relatiile posibile dintre cele doua parti oponente (jucatori) A si B. Obiectul acestor relatii il reprezinta diferite afaceri posibile. Variantele de afaceri sunt exprimate in utilitati (venituri) si eluate la cele doua parti; sumele eluate pot sa caracterizeze tipul relatiilor dintre cei doi jucatori, precum si pozitiile pe care se poate afla unul fata de altul. Variantele vor fi prezentate, in cele ce urmeaza, in doua moduri2: » Unul, sub forma unei reprezentari numerice intr-un lou (. 13.6) numit dilema divizibila a captivului" care cuprinde in fiecare celula eluarea utilitatilor (veniturilor) facuta de fiecare jucator; » Altul, sub forma unei reprezentari grafice (. 13.7) a datelor cuprinA¬se in loul mentionat, in care pe abscisa se noteaza eluarile facuA¬te de jucatorul A iar pe ordonata eluarile efectuate de jucatorul B. A. Reprezentarea numerica a riantelor Sa ne referim acum la primul mod de prezentare a riantelor, si anume, la constructia si semnificatia loului din . 13.6. in care sunt prezentate eluarile facute de cei doi jucatori, conform celor trei ipoteze: » acord cu incheierea contractului; » dezacord cu incheierea contractului sau punctul de conflict; » subminarea realizarii contractului de catre una dintre cele doua parti. Aceste ipoteze deri din eluarile proiectate luate ca baza de pornire pentru eventuale negocieri in vederea incheierii contractului. Unele eluari pot fi acceptate pentru a incepe negocierile iar altele resping de la inceput orice tentati de cooperare. In fiecare celula, primul numar reprezinta eluarea facuta de jucatorul A iar al doilea reprezinta eluarea facuta de jucatorul B. Jucatorul A (linie) si jucatorul B (coloana) fac, fiecare in parte, o alegere tridimensionala, adica fiecare trebuie sa decida daca se angajeaza sa contracteze sau refuza sa se angajeze pe aceasta cale, deci refuza cooperarea prin negociere. Potrivit eluarilor ansate de cele doua parti (jucatorul A si jucatorul B), ar putea fi acceptata inceperea negocierii contractului numai cu lorile prezute in celulele 1 si 5, care stau la baza alegerii contractelor Cj si C2. Deci, o data ce au ales calea contractarii, ambele parti trebuie sa aleaga dintre cele doua riante de contracte. Daca partile sunt de acord sa incheie tranzactia, aceasta implica o cooperare a lor in rezolrea problemelor. EseA¬cul incheierii contractului inseamna o incapacitate a lor de a solutiona proA¬blemele prin cooperare1, inseamna ca conflictele sunt mai tari. Aparitia celor doua riante de contract inseamna ca cei doi jucatori au preferinte Pentru a rezol problema divizarii preferintelor, partile trebuie sa negoA¬cieze. Apare necesar acest lucru intrucat divizarea reprezinta o discrepanta dintre sperantele cele mai bune ale jucatorilor. Magnitudinea divizarii este o functie a discrepantei. Daca intre cele mai bune sperante ale unui individ fata de alt individ (sau intre un grup de indivizi fata de alt grup) exista anumite diferente, curba contractului reprezinta o multitudine de puncte in spatiul utilitatii. in acest caz, intelegerea intre parti, care inseamna inlaturarea diA¬vizarii prin apropierea sperantelor folosind concesii si reducerea rezistentei, se poate realiza numai prin negociere. Deci, negocierea poate rezol probleA¬ma divizarii. Daca cele mai bune sperante ale indivizilor coincid, curba contractului se restrange la un singur punct iar dilema captivului din teoria jocurilor se numeste dilema non-divizibila a captivului. in acest din urma caz, intelegerea intre parti nu necesita nici concesii si nici inlaturarea rezistentei. B. Reprezentarea geometrica a riantelor Sa ne referim acum la celalalt mod de prezentare a riantelor si anume, la o reprezentare geometrica a lor, conform graficului din . 13.7. Asa cum am mentionat mai sus, pe abscisa sunt notate eluarile privind utilitatile (veniturile) facute de jucatorul A, notate cu UA iar pe ordonata sunt notate eluarile privind utilitatile (veniturile) facute de jucatorul B, notate cu UB. Datele ansate de cei doi jucatori referitoare la contractele 1 si 2, cuprinse in celulele 1 si 5 ale loului, sunt prezentate in grafic sub forma unor puncte C; si C2 aflate la intretaierea lorilor stipulate in celulele respective si anume: 20 si 8, si respectiv 16 si 12 reprezentand utilitatile UA si UB desemnate, respectiv, pe abscisa si pe ordonata. Unind cele doua puncte Ct si C^ (reprezentand contractele 1 si 2) printr-o dreapta, definim asa-numita curba a contractelor. Aceasta curba, formata dintr-un set de rezultate ale optimului paretian, se afla in partea de nord-est de punctul D numit punctul de dezacord sau de conflict1. In ipoteza in care partile au un interes comun in solutionarea unor proA¬bleme, acestea sunt recunoscute in mod rational de ambele parti si, prin eA¬luarile facute, sunt create premisele cooperarii in ce priveste acceptarea conA¬tractului. Asa cum vom vedea in continuare, aceasta insemna realizarea unor beneficii superioare pentru ambele parti. insa, asa cum am aratat, exista doua riante de contracte, fiecare parte and ca preferinta pe aceea care ii ofera un venit mai mare. De exemplu, jucatorul A prefera contractul Cj care ii ofera un venit de 20 UA fata de 16 UA oferit de contractul Cg, iar jucatorul B prefera contractul C2 care ii ofera un venit de 12 UB fata de numai 8 UB oferit de contractul C3. Preferintele sunt, deci, opuse. Cerinta esentiala este aceea ca partile sa se hotarasca sa coopereze si sa treaca la negocieri pentru a ajunge la lori convenabile prin concesii reciproce. Rezultatele negocierilor rationale intre parti vor forma o multime de puncte care vor descrie curba contractelor aflate intre Cj si C2. Punctul D, de dezacord, format din datele cuprinse in celulele 2, 4 si 9 arata esecul incercarilor de a ajunge la orice acord. Acest fapt este labil pentru orice punct din spatiul aflat intre curba contractelor si punctul de oriA¬gine (0) al graficului. Din datele prezentate si din interpretarea lor sa incercam acum o scurta recapitulare, folosind in acest scop unele formulari date de Coleman, Maser si Heckethorn1: » o conditie necesara pentru a fi de acord cu o contractare este aceea ca rezultatul asteptat sa satisfaca ceea ce se numeste conditia de combinatie rationala (joint rationality condition). Definind Ut ca utilitate a indiviA¬ dului i (unde i = 1,2), care asteapta sa o asigure in contractare, Dt ca utilitate a individului i reprezentand dezacordul acestuia; U = (U^ Up), ca un vector de utilitate dat agreat, Ux = UXA, U% ca orice alt vector de utilitate agreat realizabil, atunci U este o combinatie rationala daca pentru fiecare Ux se pastreaza regula: UA>UXA sau UB>UXB. (1) » Curba contractului CtC2 reprezinta setul de rezultate optime pare- tiene aflate in partea de nord-est fata de punctul D. Punctul D este numit punct de dezacord al partilor contractante sau de esec la care acestea ajung in cautarea solutiilor C. Luarea in considerare a costurilor de tranzactie in reprezentaA¬rea geometricaIn intreaga dezvoltare facuta pana acum in acest modul s-a presupus ca informatia este completa si perfecta, ceea ce nu implica costuri de tranzactie. Deci, aceste costuri sunt egale cu zero. in realitate, informatia este imperfecta si incompleta. De aceea, fiecare parte este nevoita sa cheltuiasca resurse penA¬tru procurarea acestor informatii si pentru imbunatatirea calitatii lor. AseA¬menea cheltuieli, numite costuri de tranzactie, sunt vitale pentru ambele parti negociatoare daca ele sunt decise sa coopereze pentru inceperea negoA¬cierilor. Ele trebuie sa identifice si sa pastreze in afara lorile punctului D si sa elueze cat mai pertinent rezultatele fezabile. Fara asemenea informatii inA¬ceperea negocierilor nu este posibila. Fara informatii ar fi compromisa insasi ideea de contract optim si cea de cooperare eficienta. Evident, prin costurile de tranzactie, care reprezinta cheltuielile de resurse pentru determinarea loA¬calizarii punctului de dezacord si a curbei contractului, o buna parte din casA¬tigurile din contractare sunt diminuate. Aceasta inseamna ca dreapta C,C%, reprezentand curba contractelor, coboara spre punctul de dezacord D, la locul notat in graficul din . 13.6. cu C3Ct17 In graficul din . 13.8 se obser existenta unei distante dintre curba contractului C, C2 si punctul de dezacord (de conflict) D. Aceasta distanta maA¬soara castigurile sociale. Dupa Coleman si colaboratorii sai, ea este o masura a mizei pe care jucatorii o pun in joc2. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
