 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Contributii de seama la dezvoltarea teoriei alegerii publice |
|
| In cele ce urmeaza ne vom referi pe scurt la contributiile semnificati ale unor economisti care, in diferite moduri, au deslusit mecanismele de funcAŽtionare a sectorului public si de luare a deciziilor colecti. Idei preliminare si programatice ale noii teorii Knut Wicksell a fost economistul care a inspirat cel mai mult scoala alegerii publice in cateva puncte esentiale ale sale, dupa cum subliniaza Buchanan, unul dintre principalii fondatori ai teoriei alegerii publice. Lucrarile lui Wicksell ofera baza unei dezvoltari empirice si teoretice pe care aceasta scoala aa sa o inAŽtreprinda. Astfel, in analizele politicii bugetare Wicksell de deciziile sectorului public ca pe un exercitiu in alegerea politica si colectiva. El respinge antropomorAŽfismul sau zeificarea statului. Cu alte cuvinte Scoala alegerii publice are radacini ferme in traditia lui Wicksell prin faptul ca in cadrul unei noi paradigme formuleaza o seama de postulate cum sunt, de exemplu: indivizii sunt condusi de interesul propriu in actiunile lor, acestia fiind maximizatori rationali ai utilitatii; in decizia politica exista interes pentru comAŽportamentul agentilor principali (votanti, politicieni, personal din administratia publica); interactiunea votantilor, politicienilor si personalului din administratia publica produce rezultate finale numite outputuri publice1. Insa, asa cum au aratat Buchanan si Tullock - meritul lui Wicksell este legat de lucrarea sa asupra organizarii sistemului fiscal, in care el subliniaza in mod direct implicarile anaAŽlizelor sale in institutiile alegerii colecti, un subiect asupra caruia economistii teoriei moderne a bunastarii au pastrat o tacere stranie2. Contributia lui Black la dezvoltarea teoriei alegerii publice pe baze moderne In baza contributiilor si acumularilor stiintifice anterioare, adeptii scolii alegerii publice au facut efortul de a explica si de a predea comportamentul asa-numitelor piete politice1 prin utilizarea tehnicilor analitice ale stiintei econoAŽmice. Cele mai noile dintre aceste tehnici analitice se refera la modelarea comAŽportamentului elaborarii deciziei publice2. Duncan Black este cel care, prin artiAŽcolul sau Despre ratiunea deciziei de grup", publicat in 1948, a folosit instruAŽmente economice in probleme traditionale ale stiintei politice, prin aceasta iniAŽtiind un adevarat program de cercetare in domeniul alegerii publice3. Analizand mecanismul votarii la nilul unui comitet, cu relevarea miscaAŽrilor ce au loc in preferintele votantilor, Black subliniaza urmatorul fapt ipoAŽteza: daca preferintele votantilor sunt reprezentate printr-un singur varf peste un spatiu (este vorba de spatiul geometric), exista un echilibru unic in miscarea cea mai preferata de votantul median. Echilibrul obtinut in acest fel pe piata politica, formulat pe baza instrumentelor oferite de stiinta econoAŽmica, este o replica a echilibrului obtinut pe piata concurentiala, intrucat si alegerile au loc tot pe baza principiului concurential ca si tranzactiile pe piata economica. Desi Arrow, prin modul de abordare si prin problematica aleasa in lucraAŽrea sa din 19514 nu se inscrie in domeniul alegerii publice ci mai degraba in acela al bunastarii sociale sau al alegerii sociale, totusi concluziile sale au constituit un artisment serios asupra credibilitatii concluziilor lui Black in legatura cu echilibrul unic exprimat prin preferintele mediane sau concenAŽtrate intr-un singur varf. Teoria economica a democratiei lui Downs Cel care a facut un pas important in dezvoltarea teoriei alegerii publice este Anthony Downs prin publicarea, in 1957, a sectiunilor sale O teorie econoAŽmica a democratiei"5. in atie cu Black, el a mutat teoria alegerii publice de la analiza votarii la nilul unui comitet si de la alegerile directe la analiza problemelor si mecanismelor democratiei si ale guAŽrnului reprezentativ. Downs a incercat sa construiasca o teorie a gurnului analoga cu teoria pietelor, prin focalizarea atentiei asuAŽpra comportamentului partidelor politice1. Modelul lui Downs - dupa cum precizeaza chiar el - este bazat pe o seama de ipoteze, cum sunt, de exemplu: fiecare gurn cauta sa optimizeze suportul sau politic; partidul care obtine cele mai multe voturi (desi nu in mod necesar o majoritate) controleaza intregul gurn pana la urmatoarea alegere. Downs a emis, de asemenea, teza ca mobilul votului este de a controla in mod riguros pietele politice. El sustine ca deoarece partidele politice sunt cautatori de voturi (vote seekers), ele formuleaza politicile in scopul mai degraba de a castiga alegerile decat de a cauta victoria politica in derea imAŽplementarii politicilor preferate2. De aici el a dedus teorema votantului meAŽdian potrivit careia partidele politice rivale sunt calauzite de considerentele de vot si anume de a conrge in spatiul politic spre un echilibru politic unic si sil care sa reflecte preferintele politice ale votantului median3. CercetaAŽrile ulterioare au dus la o anumita relaxare a acestei teoreme4. Downs foloseste, in modelul sau, ca postulat fundamental, rationalitatea comportamentului tuturor actorilor. El are o atitudine critica atat fata de conceptia lui Buchanan, care considera ca numai indivizii (nu statul) ar aa obiecti finale structurate, cat si fata de functia bunastarii sociale a lui Bergson, precum si fata de teorema imposibilitatii a lui Arrow. Iata, pe scurt, cateva din afirmatiile lui Downs cu privire la aceste probleme: a. Referitor la rationalitate: Toti actorii implicati in alegerea publica (voAŽtanti, politicieni, functionari din administratia de stat) au un comportament ratioAŽnal pentru a realiza in mod eficient scopurile politice si economice. De asemenea, gurnul isi urmareste in mod rational scopul in ambianta a trei conditii: 1. o structura politica democratica ce permite existenta partidelor de opozitie; 2. o atmosfera cu o variatie a incertitudinii de diferite grade; 3. un electorat format din votanti rationali5. b. Referitor la conceptia organica, precum si la cea individualista a lui Buchanan, din 19491. Respingerea conceptiei organice si adoptarea in exclusivitate a celei individualiste de catre Buchanan l-au determinat pe Downs sa aprecieze ca o asemenea abordare ar reprezenta o falsa dihotomieIntre cele doua puncte de dere. Pe de o parte, viziunea organica privind statul nu este adevarata intrucat ea este bazata pe o entitate mitica: un stat care este un lucru aparte fata de oamenii-indivizi. Pe de alta parte, viziuneaIndividualista este incompleta fiindca ea nu ia in considerare coalitiile. Cand un mic grup de oameni, actionand in coalitie, fuzioneaza cu aparatul de stat - subliniaza Downs - noi putem vorbi de gurn ca de un decident separat de cetateni indivizi liberi. Astfel se poate evita deopotriva falsa personificare a unui construct mental, precum si viziunea supraindividualista a societatii2. c. Referitor la functia bunastarii sociale care sa faca legatura dinAŽ tre obiectile finale ale individului si cele ale societatii. Fiind de acord cu respingerea atat a functiei de utilitate cardinala, cat si a aAŽ rilor interpersonale ale bunastarii, Downs a conceput un model care incearca sa evidentieze o relatie pozitiva intre structurile obiectilor individuale si cele sociale cu ajutorul unui instrument politic - votul egal. Downs recunoaste ca in modelul sau, folosind egalitatea electorala, a adoptat in mod implicit un principiu social etic3. d. Fata de teorema imposibilitatii, Downs a incercat sa arate ca critica lui Arrow nu este intotdeauna relevanta. Insa, chiar atunci cand ea este reAŽ levanta, impactul sau este adesea limitat la o arie de optiuni mult mai inAŽ gusta decat isi poate cineva inchipui4. Fundamentele teoretice ale alegerii publice in conceptia lui Buchanan Personalitatea care a adus cel mai mare aport la formarea si dezvoltarea teoriei alegerii publice este James Buchanan. El subliniaza ca a nit in acest domeniu din cauza frustrarii intelectuale provocata de teoria traditionala a finantelor publice dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, cel putin cat a invatat el din lucrarile de limba engleza ale unor economisti cum sunt : A.C. Pigou si Hugh Dalton din Regatul Unit si Harold Gros si Henry Simons din S.U.A. A fost un nonsens pentru mine - subliniaza Buchanan - sa analizez impozitul si cheltuielile publice in mod independent de procesul politic prin care erau luate deciziile asupra acestor doua parti ale domeniului fiscal. Deci, teoria finantelor publice nu putea fi despartita total de o teorie a stiintei politice1. Aproape nu exista modul al acestui domeniu in care Buchanan sa nu fi adus contributii substantiale, in afara de faptul ca el este principalul fondator si conAŽducator al reputatei scoli din Virginia a teoriei alegerii publice2. Dintre contributiile sale mai de seama aici mentionam doar cateva care ni se par mai semnificati. a. Precizarea domeniului si sensului cercetarii. Buchanan precizeaAŽza ca teoria alegerii publice, in principal, ia instrumentele si metodele de abordare care au fost dezvoltate de teoria economica si le aplica la sectorul politic sau gurnamental, la economia publica. La fel ca teori Teoria alegerii publice incearca sa ofere o intelegere si o explicatie a interAŽactiunilor institutionale complexe ce au loc in cadrul sectorului politic. Dupa cum a subliniat Buchanan de mai multe ori, alegerea publica ofera o teoAŽrie a neajunsurilor gurnamentale asa cum teoria economica a buAŽnastarii a oferit o teorie a neajunsurilor pietei. Din pacate, analizele se fac pe baza unor criterii si modele idealizate de eficienta si echitate care nu duc intotdeauna la concluzii relevante. Pentru a pune fiecare comunitate in situatia de a judeca decizia sectorului privat in raport cu decizia sectorului public pe care trebuie sa le ia in termeni reali, Buchanan recomanda ca alternatile sa fie discutate pe baza aranjaAŽmentelor institutionale folosind atii intre alternatile modelate in mod realist. Cu alte cuvinte, este intelept sa se e institutii sociale care trebuie sa opereze decat sa se e modele romantice sau imaginare. b. Individualismul metodologic. Potrivit conceptiei lui Buchanan, in teoria alegerii publice, ca si in teoria economica, indivizii care aleg, care actioAŽneaza, care au comportament constituie unitatile de baza iar nu asa-numitele unitati organice cum sunt entitatile corporatiste, societatile sau statele. PreferinAŽtele au caracter pur personal si, ca atare, ele difera de la o persoana la alta. Aceste preferinte nu se transfera entitatilor mentionate pentru simplul motiv ca indivizii apartin comunitatilor respecti. Ele raman atribute strict personale ale indiviAŽzilor. Buchanan, ca si Black, considera o persoana ca reprezentand un set de preAŽferinte, o functie de utilitate. Acesata functie descrie un set de posibile compromiAŽsuri dintre alternati pentru o alegere potentiala1. Diferentele dintre persoane exprimate prin diferentele de preferinte este si trebuie sa ramana o trasatura fundamentala a unei societati democratice moderne. Daca persoanele au preferinte care difera si daca totusi anumite aspecte ale vietii sunt in mod inerent mai degraba colecti ori sociale decat pur private, problema principala care se pune pentru teoria alegerii publice este aceea de a gasi calea de a reconcilia aceste diferente, cu alte cuvinte, de a ajunge la rezultatele care, prin definitie, sa fie acceptate de catre toti membrii societatii. In economia privata reconcilierea se face direct de catre indivizi prin participarea lor la schimbul de piata2. in economia publica reconcilierea se face cu alte mijloace si, anume, prin institutiile de vot sau de colectare a opiniilor grupurilor de cetateni si prin asa-numitul proces politic, care este mult mai complicat si mai aproximativ decat cel economic. Deci, preferintele se pot exprima si la nilul grupului social numai prin agregare. intrucat preferintele sunt diferite si contradictorii de la un individ la altul, Arrow a demonstrat ca prin agregare, in general, este imposibil de a deriva in mod consistent si democratic din preferinte individuale o functie a bunastarii sociale. Fata de aceasta problema Buchanan nu a avut nici o reacAŽtie de surpriza, inca de la inceput, asa cum afirma el in articolul sau publicat in 1969. El a argumentat ca toate institutiile sunt imperfecte si inclinate spre esec daca sunt judecate prin prisma unei rationalitati impuse din exterior. Cu alte cuvinte, intrucat rezultatele politice izvorasc nu din mintea unui grup misterios ci mai degraba dintr-un proces in care participa multe persoane, de ce ar trebui oare ca cineva sa se astepte ca functiile de bunastare sociala sa aiba consistenta interna? se intreaba Buchanan3. insa daca preferintele individuale sunt acelea care genereaza un ciclu, atunci un asemenea ciclu sau o asemenea inconsistenta ar fi de preferat consistentei intrucat aceasta din urma ar insemna impunerea vointei unor membri din grup altor membri din acelasi grup1. Prin urmare, alunecarea de la rationalitate (de la consistenta) poate fi vazuta chiar ca o trasatura dezirabila - subliniaza Frey - din cauza ca interzice exploatarea minoritatii de catre majoritate2. c. Teoria economica a constitutiei. impreuna cu Cordon Tullock, Buchanan a inceput sa analizeze modul cum se aplica in mod real regulile majoritatii. Prima abordare a acestui subiect a fost aceea a lui Tullock in articolul sau din 1959 asupra votarii majoritatii si schimbul reciproc de servicii (log-rolling) dintre partide3. Problemele sunt reluate si dezvoltate in sectiunea, semnata impreuna cu Buchanan, intitulata Calculul Consensului"4 in care s-a incercat sa se analizeze alternati la regulile majoritatii si sa se inceapa constructia unei teorii economice a constitutiei prin care sa se explice de ce regulile speciAŽfice pentru elaborarea deciziilor colecti trebuie sa deriva din reguli fundaAŽmentale numite constitutionale. Prin aceasta sectiune cei doi autori au schimbat perspectiva alegerii publice de la mediul democratiei parlamentare analizat de Downs, la mediul constitutional. Concentrand atentia spre diferenta dintre alegerile deasupra regulilor si alegerile in functie de reguli, sectiunea mentioAŽnata ofera - dupa cum subliniaza Rowley - cadrul pentru desfasurarea unui program de cercetare a economiei politice constitutionale5 Acest program are in dere incercarea de a explica proprietatile de functionare a seturilor alterAŽnati de reguli constitutionale (institutionale-legale) care constrang alegerile si activitatile agentilor economici si politici,regulile care definesc cadrul in care sunt facute alegerile agentilor6. Eforturile lui Buchanan din ultimele doua decenii au fost dedicate cu conAŽsecnta infaptuirii acestui program in cadrul caruia si-a concentrat atentia, in special, examinarii problemelor privind bazele stiintifice ale imbunatatirii constitutiei (ceea ce el numeste revolutia constitutiei) care trebuie sa devina un instrument eficient de restrictionare a tendintei gurnamentale de expansiune nejustificata a cheltuielilor bugetare si a sectorului public sub impulsurile intereselor politicienilor aflati la putere si aie aparatului admiAŽnistratiei publice7. La baza analizei alegerii publice a fost pus principiul Interesului propriu al celor trei categorii de actori - votanti, politicieni si personalul administratiei publice -, acest principiu implicand aplicarea unor instrumente si mecanisme adecvate, similare celor din economia de piata. in virtutea acestui fapt, majoritatea analistilor au introdus regula competitiei electorale in conditiile pluralismului politic. Asa cum aratam in modulele 2 si 3, partidele si candidatii la alegeri cauta sa atraga de partea lor cat mai multi votanti intocmai cum vanzatorii din economie cauta sa atraga cat mai multi clienti. in competitia politica insa partidele si candidatii ajung invariabil la una din cele doua alternati exclusiviste: pierdere sau castig (totul sau nimic), pe cand in economie deciziile au in dere, datorita negocierilor, soluAŽtii alternati bazate pe marimi marginale. in mecanismele bazate pe alegeri raman, cu alte cuvinte, in afara satisfacerii intereselor lor nu numai partidele si candidatii din opozitie ci si grupurile de votanti din afara medianei. Mecanismele deciziilor publice bazate pe alegeri democratice (dupa princiAŽpiile majoritatii si reprezentarii) nu sunt lipsite de o seama de dileme, neaAŽjunsuri si probleme (subliniate de Downs, Tullock, Breton, Niskanen, Rowley, Tollison s.a.) cum sunt, de exemplu: » competitia, prin ea insasi, nu poate elimina complet tendinta celor care au castigat alegerile de a exercita in mod discretionar puterea; » numai intr-o perspectiva a alegerilor, interesul propriu al politicienilor tinde a se pastra in cadrul unei scari rezonabile; » egalitatea voturilor face abstractie de intensitatea preferintelor difeAŽritilor votanti; » nu exista nici o posibilitate de a canaliza anumite rezultate spre neAŽvoile grupurilor de votanti aflati in afara medianei, acestia ramanand partea defavorizata a societatii din punctul de dere al reprezentarii intereselor de gurnare; » nu se pot ignora dirgentele posibile dintre interesele reprezentanAŽtilor legislativului (ca agenti ai votantilor) si interesele propriu-zise ale alegatorilor. Toate acestea constituie probleme importante care fac dificil mecanismul deciziei publice si diminueaza eficienta sectorului public in raport cu cel priAŽvat. Descrierea acestor mecanisme si a acestor dificultati, precum si sublinieAŽrea unor solutii posibile formeaza importante module ale teorei alegerii publice atat poziti, cat si normati. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
