 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Taxonomia activitatilor ce compun sectorul public |
|
| In cadrul economiilor nationale actitatile economico-sociale se desfasoaAŽra in cadrul celor doua tipuri de sectoare: privat si public. Sectorul public este format dintr-o arie vasta de actitati ale guvernului (conform literaturii de limba engleza) sau ale statului ce se desfasoara la toate nivelurile (central, local, organizatii) si se finanteaza de la bugetul staAŽtului, de la bugetele locale si din surse proprii ale intreprinderilor ce apartin proprietatii de stat. Sectorul public se compune dintr-o mare varietate de actitati ce pot fi clasificate dupa diverse criterii. Dupa criteriul implicarii directe a guvernului in asigurarea bunurilor si serciilor pentru folosire si distributie, Vining si Weimer disting doua cateAŽgorii de actitati publice: cele de productie si cele de contractare cu terti proAŽducatori privati.2 Dupa tipurile majore ale actitatii bugetare, Musgrave distinge urmatoaAŽrele trei categorii de actitati ce compun sectorul public: a) oferta publica cu bunuri si sercii sociale (publice); b) reglarea in domeniul distributiei venitu- rilor si avutiei; c) masuri in domeniul somajului, inflatiei si cresterii econoAŽmice neadecvate.1 Pornind de la rolul pe care guvernul si-l asuma, ca raspuns la factorii care provoaca o functionare defectuoasa a pietei (market failure), Brown si Jackson clasifica actiunile guvernamentale in urmatoarele patru categorii: a) interAŽventia pentru a corecta neajunsurile pietei in alocarea resurselor si pentru a compensa efectele negative; b) distributia valorilor ca o chestiune de echitate si justitie sociala; c) silizarea economica concretizata in actiuni impotriva somajului, antiinflationiste, resilirea echilibrului balantei de plati, resiAŽlirea ritmului de crestere economica, folosind in acest scop politici monetare si fiscale, precum si politici de adaptare; d) reglementari prin elaborarea si impunerea legilor in economie si societate.2 Luand ca criteriu rolul guvernului in economia de piata, determinat indeoAŽsebi de neajunsurile existente in functionarea pietelor din economiile contemAŽporane, Stiglitz clasifica actitatile publice pe cele trei mari directii: producAŽtie, cumparare si redistributie: a) productia de bunuri si sercii publice, inclusiv reglementarile leAŽgale ale etii economice si sociale, actiunile de silizare si de crestere ecoAŽnomica, precum si acordarea de subventii, garantii, credite pentru producaAŽtorii privati; b) cumpararea bunurilor si serciilor publice (furnituri pentru apaAŽrarea nationala si mentinerea ordinii publice, investitii si intretinerea infraAŽstructurilor publice etc); c) redistribuirea veniturilor reprezentand plati transferate de la un grup de indizi la alt grup in cadrul programelor de protectie sociala.3In clasificarile de mai sus desi se iau in considerare criterii diferite, totusi, ele au la baza, pe de o parte, conceptia traditionala pritoare la functiile ecoAŽnomice ale statului (guvernului), iar pe de alta parte, conceptia finantelor puAŽblice. Ele nu iau in considerare si nu expliciteaza suficient modul de finantare si felul proprietatii organizatiilor producatoare. Luand in considerare asemenea observatii si neajunsuri, Barr face o alta grupare a actitatilor publice pe baza combinarii a doua criterii: cel al moAŽdului de finantare si cel al modului de producere.4 Cand ia in considerare moAŽdul de finantare, Barr se refera la urmatoarele doua categorii de surse: - din veniturile obtinute din vanzarea bunurilor si serciilor pe piata (fiAŽnantare privata); - din alocatiile bugetare centrale si locale (finantare publica). Cand ia in considerare modul de producere a bunurilor si serciilor, Barr are in vedere felul proprietatii organizatiilor in care se produc bunurile: - intreprinderi private (productie privata); - organizatii publice (productie publica). Prin punerea fata in fata a celor doua moduri de finantare - privata si puAŽblica - cu cele doua moduri de producere - privata si publica -, Barr reuseste sa dea o noua perspectiva legaturii dintre sectorul public si cel privat. Din combinarea celor doua moduri de finantare cu cele doua moduri de producere, rezulta urmatoarele patru variante: (1) finantarea privata pentru bunuri si sercii produse in intreprinderi private (exemplu: alimente imbracaminte etc); (2) finantare privata pentru bunuri si sercii produse in intreprinderi puAŽblice (energie electrica, posta, telefon etc); (3) finantare publica pentru bunuri si sercii produse in intreprinderi priAŽvate (efecte militare, alimente pentru cantine publice etc); (4) finantare publica pentru bunuri si sercii produse in organizatii publice (apaAŽrare, elaborarea si aplicarea legilor, protectia proprietatii si a indidului etc). Studiul prind caracterul limitat al pietelor datorita caracteristicilor tehnice ale unor bunuri, precum si neajunsurile manifestate in functionarea pietelor constituie argumente pentru extinderea sectorului public Totodata, clasificarea efectuata pe baza celor doua criterii - mod de finantare si mod de producere - poate conduce la desprinderea acelor argumente si concluzii care sa atraga atentia asupra gradului de rationalitate si asupra limitelor produAŽcerii bunurilor si serciilor in sectorul public. De asemenea, la clarificarea stiintifica a problemei prind limitele pietei dar si limitele statului in extinAŽderea sectoarelor concurente - public sau privat - a contribuit introducerea in analiza a notiunii costurilor de tranzactie. Totusi, din analizele efectuate mai sus inca nu avem elemente suficiente pentru a argumenta asupra limitelor rationale prind extinderea sectorului public, mai ales sub latura structurii acestuia. Pentru a putea trage concluzii suficient de bine argumentate este necesara analiza unor aspecte care sa faca posibil raspunsul la urmatoarele constatari asupra practicii tarilor dezvoltate cu economie de piata: de ce secAŽtorului public ii sunt proprii anumite tipuri de bunuri si sercii si de ce sectoAŽrului privat ii sunt proprii alte tipuri de bunuri si sercii? Tocmai in acest scop va trebui sa definim bunurile publice si pe cele private si sa le clasificam dupa diferite criterii. Totodata, va trebui sa studiem caracteristicile cererii si ofertei bunurilor publice in raport cu cele private. Asemenea demersuri caracterizate in modulul urmator ar putea sa arunce o lumina suficient de clara asupra conceptiei prind compozitia rationala a sectoarelor si, mai ales, sa clarifice necesitatea si posibilitatea introducerii unei anumite rigori stiintifice in structura celor doua sectoare si sa excluda pe cat posibil criteriile politice si ideologice. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
