 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Costurile de tranzactie ca filtru al optiunilor publice |
|
| Am vazut mai sus ca exista mai multi factori care actioneaza in directia largirii si consolidarii sectorului public in economie si in societate. Trei caAŽtegorii ale acestor factori au fost analizate in paragrafele anterioare. Trebuie precizat insa ca, in general, alegerea solutiei publice nu se face pur si simplu la inspiratia fiecaruia. Ea (alegerea) are la baza anumite ratiuni economice.Intr-adevar, intr-un sistem economic si social-politic, bazat pe competitie, exista un filtru mai mult sau mai putin puternic care selecteaza trecerea activitatii lor de la forma individuala la cea colectiva sau de la cea privata la cea publica. Acest filtru este reprezentat de costurile de tranzactie, care pun o anumita ordine in luarea deciziilor si in actiunile umane, obiectiaza deciAŽziile si actiunile. Costurile de tranzactie constituie instrumentul de calcul si barometrul de judecata intrucat ele pot arata daca trecerea unei activitati de la o forma de organizare la alta este mai avantajoasa sau nu, in functie de balanta cost-beneficiu. Este important de retinut ca acest instrument functioneaza in mod sponAŽtan in economie si societate. El determina indivizii sa actioneze intr-o directie sau alta. In ultimele decenii tot mai multi economisti de prestigiu au subliniat neceAŽsitatea luarii in considerare a costurilor de tranzactie (ca principala compoAŽnenta a balantei cost-beneficiu) atat la interpretarea esecurilor pietei si a soAŽlutiilor alternati, cat si la fundamentarea deciziilor pentru optiunea colecAŽtiva sau publica. De exemplu, Coase, Arrow, Williamson s.a. atrag atentia ca o tratare stiintifica a problemelor privind esecurile pietei si optiunile pentru o anumita alternativa nu se pot face decat prin prisma costurilor de tranzactie.1 Abordand intr-o viziune larga neajunsurile pietei, Arrow observa ca costuAŽrile de tranzactie sunt atasate oricarei piete si oricarui mod de alocare a reAŽsurselor. Ele reprezinta in fond costurile functionarii sistemului economic. Neajunsurile pietei - potrivit afirmatiilor lui Arrow - reprezinta un caz partiAŽcular ajuns la limita unde costurile de tranzactie sunt asa de inalte incat existenta pietei nu mai are sens.2 Costurile de tranzactie constituie un termen umbrela pentru acele costuri care se cer a fi efectuate pentru a se realiza schimburile pe piata.3 Acestea ajung la sume foarte mari si influenteaza puternic comportamentul si orienAŽtarea agentilor economici. Pentru a reduce costurile de tranzactie generate de relatiile de piata ca o prima si importanta alternativa la relatiile clasice de piata, firmele cauta sa integreze cat mai multe activitati astfel incat sa elimiAŽne cat mai multe tranzactii sau - asa cum subliniaza Coase - sa previna multe tranzactii ce ar comporta, in general, un volum mare de cheltuieli. Coase arata ca integrarea ar putea fi o solutie evidenta la aceasta probleAŽma, insa nu este numai singura posibila. O alta solutie alternativa este cea privind actiunile statului sau optiunea publica.4 Statul poate contribui la reducerea costului de tranzactie, actionand pe doua cai principale, cu efecte: - indirecte, printr-o serie de reglementari care sa statueze reguli obligatoAŽrii de urmat si/sau sa usureze desfasurarea schimburilor de catre toti agentii economici, inclusiv de firmele sectorului privat; - directe si efecti, prin preluarea unor activitati economice si transforAŽ marea lor in activitati ale sectorului public. Calea indirecta. Riscurile foarte ridicate la care sunt expuse schimburile pe piata, provocate de nerespectarea contractelor de catre parti, de furt, inselaciune, insilitate economica si monetara, de lipsa unor instrumente economice adecvate de piata si juridice etc. ridica atat de mult costurile de tranzactie incat schimburile sunt limitate sau chiar eliminate. In asemenea cazuri, interntia statului poate diminua costurile de tranzactie si stimula schimburile pe piata prin:1 - introducerea si impunerea unor reguli legale, mai ales in zonele unde asemenea reguli lipsesc; - silirea si mentinerea standardelor de masura si control obligatoriu al dimensiunilor si calitatii marfurilor, reguli sanitare s.a.; - introducerea si mentinerea monedei sile intrucat inflatia rapida si neprevizibila face sa creasca costurile de tranzactie; - introducerea unui control riguros si eficient al respectarii regulilor impuse si sanctionarea celor ce incalca regulile silite. Calea directa. Prin actiunile sale de extindere a ofertei bunurilor publice sau mixte, statul substituie relatiile de piata si actiunile firmelor private ori intra in relatii cu acestea, coordonandu-le sau influentandu-le actiunile. Ratiunea care sta la baza acestei substitutii este economisirea costurilor de tranzactie care sunt identificate ca avand drept surse principale: a) costul de excludere de la folosirea mijloacelor de productie, ceea ce determina parAŽtile sa recurga la incheierea contractelor, la negocieri; b) costul dezechiliAŽbrului dat de informatia incompleta, de disimetriile informatiilor, de decaAŽlajele proceselor s.a. Potrivit afirmatiilor lui Coase, gurnul devine, intr-un anumit sens, o su-perfirma, insa una de un fel foarte special deoarece este capabila sa influenAŽteze folosirea factorilor de productie prin decizii administrati. Gurnul poate, daca vrea, sa evite cu totul piata, lucru pe care firma niciodata nu-l poate face. In plus, gurnul are la dispozitie si alte agentii de impunere a legii pentru a face situatia sigura ca reglementarile sale sunt duse la sfarsit. Devine clar ca gurnul are puterea necesara care ar trebui sa-l determine sa obtina niste lucruri facute la un cost mai scazut decat le-ar putea face o organizatie privata, conchide Coase.2 Costul mai scazut se poate obtine tocmai pe calea economisirii costurilor de tranzactie daca se recurge la mijloacele statului si la deciziile adminisAŽtrati in operatiile de comercializare. In baza acestor afirmatii se ridica urmatoarea intrebare fireasca si de mare actualitate: de ce statul nu inlocuieste pe deplin atat piata cat si firma privata ci, dimpotriva, atat in tarile capitaliste dezvoltate, cat si in fostele tari socialiste se reduc pe scara larga si intr-un ritm rapid atat sectorul public, cat si implicarea directa a statului in economie? Mult timp atat teoria bunastarii, cat si cea marxista, in pledoariile lor penAŽtru extinderea interntiei statului ori pentru inlocuirea completa a econoAŽmiei private cu cea publica, au facut abstractie de un fapt real si imporAŽtant si anume ca asemenea solutii comporta si ele costuri adeseori foarte ridicate. Ca atare, nu exista nici un temei real de a presupune ca reAŽglementarile gurnamentale, ca si implicarea directa a statului in produceAŽrea si gestionarea bunurilor publice si semipublice nu ar implica nici un fel de costuri suplimentare. Coase atrage atentia ca orice solutie, inclusiv cea de interntie a statului si de extindere a sectorului public, are costurile sale si, ca atare, nu exista nici o ratiune de a presupune ca reglementarea sau/si gesAŽtionarea gurnamentala a economiei este complet gratuita pentru societate.1 Intuitia lui Coase a fost analizata si dezvoltata in ultimul timp in cadrul noii teorii esecul gurnamental" cu concluzii dintre cele mai interesante si surprinzatoare. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
