 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sistemul resurselor economice
|
|
Valoarea si utilitatea marfii |
|
| Teoria cu privire la marfa s-a axat in principal asupra lorii acesteia pentru a se intelege crearea avutiei, multiplicarea ei si proportiile schimbului de marfuri, diferite ca utilitate. Problema lorii bunurilor economice a fost si continua sa fie si in zilele noastre cea mai spinoasa" problema teoretica a stiintei economice si aceasta nu numai datorita intelesurilor foarte diferite atribuite termenului de loare de catre diversi autori si scoli economice, ci indeosbi datorita divergentelor privind factorul generator de loare (factor obiectiv, independent de opiniile oamenilor sau dimpotri, dependent de aprecierea lor subiecti), si implicatiile lui social-politice (consecintele acestuia asupra intelegerii procesului de repartitie a venitului national si a mecanismului de functionare a economiei de piata, moderne si contemporane, in ansamblu, inclusiv a cuplarii economiilor nationale, la economia mondiala prin sistemul relatiilor economice internati Doctrinele economice descriu doua mari conceptii cu privire la loare. A. Teoria loare-munca sau obiectivizata, ce si-a avut ca principali autori pe W. Petty, A. Smith si D. Ricardo (renumiti economisti englezi din secolele XVIH-XIX), sustine ca izvorul lorii il constituie munca omeneasca interpretata ca o simpla cheltuiala de energie fizica si nervoasa. Cu completarile si interpretarile aduse de K. Marx acestei conceptii, se considera ca munca vie si materializata sau trecuta se topeste" toata printr-un numitor comun, in loarea-munca. Deci, potrivit acestei doctrine un singur factor de productie, si anume forta de munca, creeaza, in anumite domenii de activitate, loarea economica, sursa avutiei nationale. Mecanismul acestei creatii este pe larg explicat de K. Marx cel care preia ideile principale ale economiei politice clasice burgheze din Anglia, pentru a le da nuantele sociale, potrivnice sursei de origine. Astfel, munca mai este inca o data disociata in abstracta si concreta, aratandu-se ca latura abstracta consta din cheltuiala de energie fizica si nervoasa ce o intalnim la orice activitate, ea da in aceasta viziune, substanta lorii, pentru oricare marfa, masurarea ei facandu-se prin unitati de timp de munca, socialmente necesar. Sintetizand vom desprinde ca aceasta teorie se caracterizeaza prin urmatoarele: a) se considera ca izvorul lorii este munca omeneasca, depusa pentru producerea bunurilor si serviciilor marfa; munca concreta privind aspectele generate de specificul calificarii fortei de munca si al mijloacelor de productie, ceea ce confera o anume loare de intrebuintare marfii; concomitent are loc si o cheltuiala de forta de munca in sens fiziologic, ceea ce se denumeste a fi latura abstracta a muncii, sursa, asa cum s-a mai afirmat, a lorii; b) marimea lorii depinde de consumul total de munca, respectiv munca inmagazinata in obiectele si mijloacele de munca, numita munca trecuta sau materializata si cheltuiala curenta de forta de munca numita munca vie, necesara pentru producerea bunului sau serviciului respectiv; c) loarea se manifesta la piata, fiind pusa in evidenta prin loarea de schimb, ce reprezinta raportul cantitativ dintre doua marfuri, stabilit in procesul schimbului; loarea de schimb apare prin pret care se exprima cu ajutorul banilor; d) loarea de piata apare ca o medie a lorilor individuale cu care fiecare agent economic se prezinta in competitie, loarea individuala fiind determinata de conditiile specifice, de inzestrarea tehnica a muncii, de calificare, de intensitatea muncii etc. Teoria loare-munca s-a constituit in acel interl istoric cand se producea trecerea de la feudalism la capitalism si in care se remarca rolul muncii in activitatea economica, in producerea avutiei. Unul dintre marii clasici ai economiei politice, englezul A. Smith, criticand viziunea mercantilista si fiziocrata despre bogatie, considera ca prima este total gresita, iar a doua este unilaterala si sustine ca bogatia consta in bunurile necesare pentru traiul oamenilor, iar izvorul ei este munca anuala a oricarei natiuni", ca bogatia se compune atat din produsul imediat al acestei munci", cat si din ceea ce se cumpara cu acest produs de la alte natiuni". B. Teoria loare-utilitate se constituie ce mai tarziu ativ cu prima, desi unele radacini vin din vremuri mai indepartate. Ea apartine neoclasicilor care se afirma cu vigoare la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului nostru. Neoclasicismul se detaseaza de predecesorii lor, clasicii liberali, mai ales prin respingerea vehementa a teoriei obiective a lorii bazata pe munca si inlocuirea ei cu teoria subiecti a utilitatii finale sau marginale. Dintre fondatori se detaseaza prin contributia lor substantiala trei europeni si anume : englezul William Stanley Jevons (1835-l882), austriacul Cari Menger (1840-l921) si francezul Leon Walras (1834-l910). Adoptarea unei teorii subiective a lorii este caracteristica pentru viziunea neoclasica ; ea trebuie pusa in legatura cu revenirea la introspectie si la senzatii care se manifesta in curentele filosofice de pe intreg continentul european incepand din 1850".' Pentru unii neoclasici loarea este veriga de legatura dintre utilitate si pret, respectiv dintre aprecierea subiecti a individului consumator asupra gradului de satisfactie pe care il procura consumarea unei cantitati determinate dintr-un bun economic si pretul platit la piata pentru bunul respectiv.In viziunea lui C. Menger, fondator al scolii psihologice austriece, notiunea de loare a unui bun economic, exprima importanta pe care o atribuie indivizii, acelui bun, in legatura cu satisfacerea nevoilor lor. El face precizarea ca termenul de loare poate fi folosit in doua sensuri: primul desemneaza parerea subiecti a consumatorului privind capacitatea unui bun economic de a satisface in mod direct o anumita nevoie si atunci el este sinonim cu termenul de loare de intrebuintare, iar in al doilea rand, el arata puterea de cumparare a acelui bun economic sau cantitatea dintr-un alt bun economic cu care poate fi el schimbat, permitand, in mod indirect satisfacerea unei nevoi si in acest caz el este sinonim cu termenul de loare de schimb.In prima situatie, loarea exprima o apreciere pur subiecti a individului consumator, iar in urmatoarea intervine un element obiectiv (cantitatea dintr-un alt bun cu care se poate schimba primul bun economic), desi si in acest caz loarea indirecta a bunului respectiv (deci loarea lui de schimb) deri tot din aprecierea subiecti a consumatorului, numai ca aceasta a parcurs un drum mai intortocheat. Pentru alti neoclasici conceptul de loare este inutil in stiinta si ei propun explicarea naturii si miscarii preturilor bunurilor economice numai prin luarea in considerare a utilitatii acestora. Respingerea termenului de loare de catre neoclasici se explica prin complicatiile de natura social-economica generate de teoria obiecti a lorii bazata pe munca, mai ales in privinta repartitiei venitului national, deci a explicarii naturii diferitelor venituri si a relatiilor reciproce dintre aceste venituri.In acest context teoretic explicarea lorii economice este axata nu numai pe utilitatea si raritatea bunurilor, ci si pe intensitatea nevoii subiective a individului. Partizanii acestei conceptii considera ca proprietatea unui lucru de a fi util nu depinde de lucrul respectiv, de insusirile lui intrinseci, ci de trebuinta ce o simte omul fata de acest lucru ; utilitatea este ce subiectiv; lucrurile nu sunt utile omului in aceeasi masura si nu sunt nici la fel de disponibile. Valoarea este in dependenta si de intensitatea trebuintelor, in sensul ca unei intensitati mai ridicate a nevoii ii corespunde o loare mai mare a bunului in cauza si invers; pe masura satisfacerii nevoilor se diminueaza intensitatea acestora si, deci, scade utilitatea si. corespunzator, scade si loarea lor. Ultimul grad de intensitate a nevoilor exprima ultima utilitate sau utilitatea marginala a bunului care isi masoara loarea. Reluand chiar termenii lui A. Smith, Ricardo a crezut ca a gasit un paradox in faptul ca anumite marfuri, foarte utile" - cum ar fi aerul sau apa - aveau o loare de schimb, un pret foarte mic, in timp ce aurul sau diamantul atat de putin utile in atie cu aerul sau apa, pot fi obtinute in schimbul unei mari cantitati de marfuri".In conditiile contemporane, in vederea explicarii lorii economice a bunurilor este necesara o teorie unitara a lorii, care sa ia in considerare elementele rationale din cele doua teorii traditionale. Orice agent economic cu simtul realitatii in afaceri este interesat sa cunoasca, inainte de toate, cheltuielile de productie cuprinse in fiecare unitate de produs, la care se adauga profitul. Deci, marimea lorii are la baza cheltuiala de productie - costul mijloacelor materiale consumate si costul muncii; in acelsi timp, trebuie sa se i Utilitatea reprezinta capacitatea unei marfi de a satisface trebuinte de consum sau de productie, de a fi de folos oamenilor. Utilitatea marfurilor corporale este intrinseca acestora fiind determinata de caracteristicile sau proprietatile lor fizice, chimice, tehnice, economice, functionale, estetice etc., prin urmare are in aceasta acceptie un fundament obiectiv. Pentru a fi utile, este necesar ca marfurile respective sa se incadreze in structura nevoilor sociale existente, adica sa corespunda dorintelor, gusturilor, exigentelor si asteptarilor oamenilor, aflate in dinamica. Altfel spus, utilitatea intrinseca a bunurilor capata sens economic nu in sine", ci numai in raport cu o nevoie sociala. Prin urmare, piata prin confruntarea ofertei de marfuri cu cererea verifica", recunoaste sau nu recunoaste ca fiind utile, bunurile destinate nzarii. Utilitatea bunurilor are caracter dinamic, se schimba, innoindu-se mereu, de la o perioada la alta, in concordanta cu evolutia nevoilor, cu diversificarea si perfectionarea bunurilor care fac obiectul nzarii-cumpararii.In gandirea economica contemporana, un loc important in abordarea utilitatii marfurilor il detine curentul care pune accent, in aprecierea acesteia, pe latura subiecti care depinde de raportul dintre bunul respectiv si nevoile oamenilor. Spre deosebire de obiectivisti, care considera ca utilitatea este intrinseca bunurilor si prin urmare toate unitatile sau fractiunile unei cantitati de bunuri de acelasi fel (omogene) au aceeasi utilitate prin proprietatile lor, subiectivistii, mai frecvent denumiti ca marginalisti acorda o mare importanta laturii subiective in definirea utilitatii. in acest caz, un consumator cumpara un produs daca el socoteste ca acesta ii aduce o satisfactie, sau are o anumita utilitate, in raport cu gama nevoilor sale. Aceasta doctrina economica considera ca utilitatea unui bun, cu aceleasi proprietati intrinseci, poate fi mai mare sau mai redusa, in functie de nevoile fiecaruia, mai mari sau mai mici. Pentru unul si acelasi individ, utilitatea bunului economic respectiv este diferita, de la o unitate la alta (doza, fractiune), in procesul de consumare a acestuia, in functie de intensitatea nevoii individuale ce trebuie satisfacuta; astfel, pe masura ce se consuma succesiv unitati (doze, fractiuni) dintr-un bun, se diminueaza intensitatea nevoii respective si, corespunzator, se reduce utilitatea bunului, deoarece se confrunta cu o nevoie in descrestere. Utilitatea marginala (Um) se defineste ca suplimentul de utilitate care decurge din consumul unei doze suplimentare din bunul luat in consideratie ; Ipoteza descresterii utilitatii marginale a fost emisa pentru prima oara in anul 1843 de psihologul german Gossen: suplimentul de utilitate furnizat de cantitati crescatoare dintr-un bun, evolueaza descrescator pana la a deveni nul in punctul de satietate. Consideram o functie de utilitate U(X) presupusa, masurabila si crescatoare prin cantitatea consumata din bunul x. De asemenea presupunem ca putem rationa asupra unor cantitati infinit de mici din bunul x (ipoteza de divizibilitate) si ca functia U(X) este continua si diferentiabila. Ipoteza de descrestere a utilitatii marginale se exprima clar prin inegalitatea U"x < 0, unde U"x constituie derita secundara a lui U. Aceste concepte (si ipoteze) pot fi ilustrate prin tabelul si graficele care urmeaza, in care este reprezentata utilitatea totala a consumurilor, pentru cantitati crescatoare din bunul considerat (desi exista unele semne de intrebare in privinta determinarii acestor indici" de utilitate totala). ELUL IV Cantitatea consumata din x Utilitatea totala Utilitatea marginala 1 20 20 2 35 15 3 47 12 4 58 11 5 67 09 6 73 06 7 77 04 8 79 02 9 80 01 10 81 01 11 81 00 12 81 00 Acest exemplu prezinta utilitatea totala ca functie crescatoare de cantitatea consumata din bunul x; cresterea se diminueaza progresiv astfel incat la a zecea doza" utilitatea totala este cea mai ridicata; nivelul respectiv atesta ca s-a atins un prag de satietate ce semnifica, in acelasi timp, anularea utilitatii marginale. Ultima coloana, utilitatea marginala", se deduce din precedenta; utilitatea marginala care decurge din consumul celei de-a n-a unitati este, in fond, suplimentul corespunzator de utilitate totala rezultat din consumul unei unitati suplimentare - fata de cea precedenta: n - 1. U>n(n) = Ut(n) -Ut(n-l) Teoria acceptata a comportamentului consumatorului se bazeaza pe considerentul ca unitatea consumatoare, de exemplu gospodaria, incearca sa maximizeze utilitatea U, pe care o obtine direct din serviciile bunurilor x, achizitionate de pe piata: U = u(x,, x2.x) Aprecierea utilitatii economice are un caracter eminamente individual si subiectiv, ea riind de la un individ la altul. Mai mult, chiar si pentru aceeasi persoana unitati (doze) din acelasi bun au utilitate economica diferita, in functie de cantitatea si momentul cand acestea ii sunt disponibile. in functie de comportamentul individual se poate aprecia ca utilitatea aditionala pe care consumatorul o confera fiecarei unitati (doze) suplimentare dintr-o multime de bunuri omogene la care are acces este poziti, dar descrescatoare. Aceasta inseamna ca unitatile (dozele) xt xY . xn din bunul x au utilitatile individuale Uj, U2, AŁ/, diferite, pozitive dar descrescande (Ul > U2 > > UJ. Utilitatea totala, asa cum s-a mentionat, rezulta din consumul cumulat al bunurilor (sau dozelor) x., x, si este U = U. + U2 ++ U respectiv suma utilitatilorIndividuale, circumscrisa de aria OABC. Marfa a ridicat pe temeliile ei un aderat univers compus din nazuinte, asteptari si evident din multe certitudini. Ne apropiem fara indoiala de o noua etapa in istoria omenirii, cand viziunea integratoare domina din nou deoarece insusi mediul in care traim ne obliga la aceasta. Astfel, nevoia noastra de bunuri si servicii trebui sa aiba obligatoriu girul sistemului de resurse pentru a ne apara insesi perspectivele noastre pe aceasta eta. Este foarte important ca multitudinea de marfuri sa poata contribui la constituirea unui nou sistem de lori, axat pe cerinta protectiei mediului natural. Marfa, apreciind in sinteza conditiile si tendintele sistemului economic ce a generat-o, poate fi considerata, evident in mod urativ, ca unul dintre cei mai buni si mai importanti intatori" ai lumii contemporane. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
