 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Oferta de marfuri in economie
|
|
Optimizarea ofertei producatorilor si comerciantilor |
|
| Pe o piata concurentiala (distinct pe piata cu concurenta imperfecta) se confrunta oferta diferentiata a mai multor producatori sau comercianti, caracterizata prin volumul global al productiei, structura sortimentala, calitatea produselor, pretul de vanzare etc, fapt care obliga pe fiecare participant sa duca o politica proprie de produs sau pret pentru a castiga piata. Politica fiecaruia defineste comportamentul sau economic, exprimat in concepte neoclasice prin maximizarea rezultatelor sub constrangerea resurselor. Maximizarea rezultatelor priste, in principal, marimea profitului, acesta fiind mobilul activitatii oricarui intreprinzator. Obtinerea profitului maxim presupune un volum de productie care sa aduca cel mai inalt nil de incasari, la pretul pietei, dar sa fie obtinut cu cele mai mici costuri de productie printr-o tehnologie si un consum rational de resurse. In afara Constrangerile de resurse reprezinta cantitatea si calitatea factorilor de productie de care dispune fiecare intreprinzator, respectiv teren, capital sub forma de masini si instalatii, materii prime, energie, magazine (in cazul comerciantilor), forta de munca si tehnologiile adecvate. Optimizarea ofertei producatorilor Procesul de maximizare a ofertei producatorilor, avand ca mobil profitul, se deruleaza in conditiile unor ipoteze specifice organizarii productiei : a) producatorii stapanesc toate tehnicile de fabricatie, astfel incat pot trece de la o tehnica la alta, daca aceasta se dodeste mai avantajoasa; b) factorii de productie sunt procurati de intreprinzator de pe piata, platind pentru utilizarea lor un anumit cost: renta pentru pamant, dobanda pentru capitalul banesc imprumutat, salariul pentru forta de munca si costul in bani pentru capitalul fix si celelalte elemente ale capitalului circulant. La acestea se adauga profitul pentru activitatea intreprinzatorului; c) alegerea eficace consta in optiuni pentru diferite variante de combinare a factorilor de productie, corespunzator cu tehnicile utilizate si in optiuni pentru un anumit volum al productiei. Combinarea factorilor de productie. Crearea unui produs prin combinarea factorilor de productie confera volumului productiei caracterul de functie de mai multe variabile: q = f(x1,x2,), unde variabilele sunt cantitatile din factorii respectivi. A optimiza aceasta functie inseamna a gasi combinatia de factori care sa reprezinte un cost minim al productiei, acesta fiind si criteriul fundamental de eficienta. Variabilele au cel putin doua caracteristici: a) sunt substituibile, adica folosirea unei cantitati mai mari dintr-un factor poate sa duca la micsorarea altuia (de exemplu, folosirea unor utililaje in plus poate sa conduca la economisirea fortei de munca); b) multiplicarea lor nu se traduce printr-un spor proportional de productie, aparand efectul de scara. Aceasta poate conduce la o crestere superioara a productiei fata de factorul multiplicator (cazul efectului obtinut prin ridicarea nilului tehnic al productiei), fie la mentinerea productiei (cazul unitatilor prestatoare de servicii), fie la o crestere a productiei intr-un ritm inferior multiplicatorului (cazul productiei agricole, unde apare scaderea randamentului solului fata de institiile in amendamente peste o anumita limita). Eficienta combinarii factorilor de productie se evidentiaza prin diferiti indicatori, care prin marimea lor conduc in final la minimizarea costului. a) volumul global fizic al productiei: (q), obtinut intr-o anumita varianta; b) volumul global valoric sau costul global (C), obtinut prin atasarea fiecarui factor consumat a unei unitati valorice (p): C = qp c) productivitatea factorilor de productie, ca raport intre volumul global fizic sau valoric si factorii respectivi (de exemplu, productivitatea muncii - w -, ca raport intre productia globala valorica - c - si numarul de lucratori - 1 -, w=c/l; d) costul unei unitati de produs (cp), ca raport intre.costul global al productiei si volumul fizic al acestuia - cp= c/q; e) profitul global (?) ca diferenta intre suma incasarilor din vanzarea produselor (D) si costul global (C): P = D-C f) profitul pe unitatea de produs (r) ca diferenta intre pretul de vanzare (pv = pretul pietei) si costul productiei (cp): r = pv - cp. Pentru exemplificarea efectului combinarii factorilor de productie se vor utiliza doi factori substituibili - masini (M) si forta de munca (h) - in conditiile utilizarii a doua tehnici (T) (celelalte elemente componente ale capitalului -materii prime, combustibil etc, sunt, in principiu, mai putin influentate de schimbarea tehnicii) . Presupunand pentru fabricarea a 100 bucati dintr-un produs utilizarea a doua tehnici: T]5 constand din folosirea a 3 masini si 180 de ore de munca si T2 din folosirea a 5 masini si 100 ore de munca si admitand, pentru lotul de productie respectiv, costul cu amortizarea si exploatarea unei masini la 20.000 lei si remunerarea unei ore de munca cu 1000 de lei se obtin urmatoarele costuri globale: T, = (3x20.000)+(180xl.000) = 240.000 lei T2 = (5x20.000)+(100xl.000) = 200.000 lei Tehnica a doua, constand in substituirea a 80 de ore de munca cu doua masini, este mai avantajoasa, costul pe unitatea de produs reducandu-se de la 2.400 lei la 2.000 lei. Prin introducerea unor masini perfectionate si folosirea unei forte de munca mai calificate productivitatea muncii creste. Desi, in aceste conditii, costul global al productiei se mareste, ca urmare a maririi costului amortizarii si intretinerii unei masini (presupunem 30000 lei) si a remunerarii unei ore de munca (1.200 lei), costul global al productiei va fi: T2= (5x30.000)+(100xl20.000) = 270.000 lei Admitand ca productia obtinuta va fi de 125 de bucati, costul unei unitati de produs va fi de 2.160 lei, deci se va reduce cu 240 lei, ceea ce inseamna o eficienta superioara a combinarii. Procesul de optimizare a productiei (ofertei) prin combinarea factorilor de productie poate fi exprimata sugestiv grafic, prin reprezentarea celor doua elemente care intervin in acest proces si anume rezultatele si costurile de factori. Rezultatele, exprimand volumul productiei, se evidentiaza prin isocante (de la grecescul "isos" cu semnificatia de egal). O isocanta indica faptul ca prin combinarea unor cantitati k si l de factori (resurse) K si L, la o tehnica data, se obtine aceeasi cantitate din bunul A. Se pot duce o multitudine de isocante (xb x2,, x") prin multiplicarea celor doi factori. Resursele financiare de care dispune producatorul reprezinta suma factorilor de productie ponderati cu pretul lor. in cazul celor doi fa R = costul total = kpK+lpL numita si ecuatia de buget . Reprezentarea grafica a acestei ecuatii ia forma unei drepte numita dreapta de isocost, unde K, pK si pL sunt constante, iar k' si 1 variabile. Domeniul de alegere a producatorului este reprezentat prin triunghiul hasurat OMN, iar punctul in care dreapta de buget este tangenta la curbele de isocosturi reprezinta combinatia optima a factorilor. Constrangerile si optimul producatorului pot fi diferite, distingandu-se trei forme de relatii: a) Costul total al factorilor consumati este fixat, intreprinzatorul maximizand volumul productiei; b) Productia este data, producatorul urmand sa minimizeze costul acesteia; c) Costul productiei variaza liber, maximizarea realizandu-se prin constrangeri interne ale firmei. Volumul productiei A doua sfera de decizii ale producatorului consta in optiunea pentru marimea productiei.In principiu se produce atat cat se poate vinde, cat absoarbe piata. intre marimea productiei si volumul vanzarilor (incasarilor) nu exista insa identitate, in timp ce productia tinde sa creasca continuu si sa largeasca piata deoarece se castiga experienta, se mareste productivitatea muncii, se micsoreaza costurile, produsele denind mai ieftine pe piata, incasarile de la un anumit nil tind sa scada, piata saturandu-se. Costul marginal este costul cu care se realizeaza o unitate suplimentara dintr-un produs. in principiu costul marginal este mai mic decat costul anterior, deoarece o parte din cheltuielile de productie (cheltuielile fixe) nu evolueaza proportional cu cresterea productiei. Costul marginal poate fi mai mare in situatia in care pentru obtinerea unei productii suplimentare sunt necesare institii care maresc costurile fixe. Decizia de a produce suplimentar este motivata daca pretul marginal este sub pretul pietei. Productia q unitati Cost de productie p.p. Valoarea productiei qxp.p. Pret de vanzare p.v. Valoarea incasarilor qxp.v Profit 100 50 5000 60 6000 1000 110 . 50 5500 58 6380 880 130 48 6240 53 6890 650 170 47 8000 47 8000 - 180 47 8460 45 8100 -360In modelul din el se presupune ca productia este in crestere, datorita caracterului de masa pe care il capata dupa un timp produsul nou. Datorita cresterii productivitatii muncii, costul pe unitatea de produs scade, permitand intreprinderii sa diminueze continuu pretul de vanzare. Cu toate acestea, la un nil al productiei de 170 unitati, vanzarile ajung la limita. A produce peste acest nil, la un cost marginal identic cu cel anterior inseamna a nu obtine profit sau a lucra in pierdere. Deci, aceasta este limita productiei maxime. Cresterea ei impune schimbarea produsului sau producerea la un cost marginal inferior celui anterior, in ambele cazuri esential fiind progresul tehnic. Optimizarea ofertei comerciantilor Ca relatie economica, oferta comerciantilor se manifesta in actele de schimb dintre comertul cu ridicata si cel cu amanuntul sau dintre comertul cu amanuntul si consumatorii individuali. Ea se compune din cantitatea de marfuri pe care comertul o cumpara de la producatori si din diferenta dintre stocul de marfuri existent in reteaua comerciala la inceputul perioadei de activitate, destinat asigurarii continuitatii desfacerilor pana la aprovizionarea curenta cu marfuri si stocul final, destinat aceluiasi scop pentru perioada urmatoare (trimestru, an). Optimizarea ofertei de marfuri in comert reprezinta, in primul rand, asigurarea echilibrului dintre volumul global al acesteia si volumul cererii de marfuri (desfacerilor) potrivit relatiei: Intrari de marfuri + (Stoc initial - Stoc final) = Desfaceri Cum stocurile au un aspect dinamic (nu sunt rezer imobile), integrandu-se permanent in continuitatea desfacerilor, separarea dintre intrari si stocuri in delimitarea ofertei este in principal de ordin metodologic, pentru evidentierea echilibrului circulatiei marfurilor, echilibru dintre aprovizionare, stocare si desfacere. Cererea de marfuri se manifesta, insa, printr-o structura complexa, cuprinzand grupe si sortimente de marfuri, diferentiate pe categorii de populatie. Acest fapt impune o corelare in profunzimea sortimentului a ofertei cu cererea de marfuri ca o conditie a infaptuirii actelor de schimb. Structurarea intrarilor si a stocurilor de marfuri, ca mod de existenta a ofertei, are loc prin strudierea continua de catre unitatile comerciale a cererii de marfuri si reflectarea caracteristicilor ei in comenzile formulate de acestea catre fu/nizori. Observand modul de manifestare a cererii pentru un produs, se constata posibilitatea utilizarii pentru structurarea unei comenzi a unui algoritm bazat pe teoria probabilitatilor. Caracteristicile cererii pentru un produs pot fi asimilate cu enimente probabilistice, fiecare caracteristica solicitandu-se intr-o anumita proportie din masa cumparatorilor. Daca din 100 de cumparatori de confectii, 20, de exemplu, cer culoarea bleu, acesta este un eniment care se manifesta cu probabilitatea 0,2. Cum un produs este definit prin mai multe caracteristici, manifestarea lor simultana in cererea unui consumator devine, o intersectie de enimente. Tinand seama de varietatea caracteristicilor sortimentale, ele pot fi substituite si prin elemente cu caracter de mai mare generalitate. in cazul considerat, cele trei numere pot fi considerate Nj numere mari, N2 numere medii si N3 numere mici, cele doua modele Mj si M2 modele clasice si modele moderne, cele doua culori Q si C2 culori inchise si culori pastel.In lipsa unei asemenea structurari, pentru a aa un sortiment complet care sa satisfaca toate solicitarile, presupunand ca toti cei 100 de cumparatori ar cere acelasi numar, culoare si model, la efectuarea unei cumparaturi ar fi trebuit comandate 1.200 de produse (100x3x2x2). |
|
|
Politica de confidentialitate
|
