Consecintele crizei economice din anii 1929-1933 asupra economiei romaniei

CONSECINTELE CRIZEI ECONOMICE DIN ANII 1929-1933 ASUPRA ECONOMIEI ROMANIEI

La finele primului razboi mondial se parea ca economia mondiala si-a revenit si a intrat intr-o perioada de crestere; dar avantul s-a sfarsit printr-o noua criza economica, in 1929.

Inceputul anilor '20 a marcat ascensiunea SUA ca putere economica la nivel mondial. SUA au fost mai putin afectate de razboiul purtat in special in Europa. Astfel devenit creditoarele marilor puteri din Europa, in special Marea Britanie si Franta. Astfel, in cativa ani, SUA dominau din punct de vedere economic lumea.

Dar, boom-ul economic al SUA nu a durat foarte mult. Cresterea productiei era mai mare decat cresterea cererii, specula devenise un mod rapid de imbogatire, se cumparau actiuni pe credit, care erau revandute la o valoare mai mare unor cumparatori doritori doar sa le revanda mai departe pentru profit. Totul a devenit un fel de joc piramidal, iar unii detinatori de actiuni au inteles asta si au inceput sa vanda. Vanzarea unor stocuri mari de actiuni a atras dupa sine scaderea preturilor si panica, fapt care a avut ca rezultat amplificarea vanzarilor. Este un cerc vicios care va atinge momentul culminant la 24 octombrie 1924, o data cu caderea Bursei de pe Wall St 535d36f reet, New York. Multe intreprinderi au dat faliment si multi oameni au pierdut sume mari de bani (peste 6% din americani detineau actiuni). Aceasta a dus la scaderea puterii de cumparare si la criza de supraproductie.

In conditiile in care economiile diverselor state erau interconectate, iar SUA erau principalul creditor, criza s-a extins rapid in restul lumii. In curand, ea va afecta si statele europene, dependente de capitalul american, care incepe sa fie retras.

Romania facind parte din sistemul mondial al economiei capitaliste a fost si ea lovita de criza economica dintre 1929-1933. Ca si in celelalte tari capitaliste, in Romania criza a cuprins toate ramurile de activitate: industria, agricultura, comertul, finantele, circulatia monetara, sistemul bancar, cu toate consecintele sale nefaste. Declansata mai puternic la mijlocul anului 1929 in industrie, criza a fost agravata de o serie de factori interni si externi.

Dintre factorii interni care au dus la agravarea crizei, poate fi mentionat, in primul rand, predominarea in economia Romaniei a unei agriculturi ramase in urma, care ocupa 78% din populatia activa a tarii si in care se mentineau inca ramasite feudale. Singur acest lucru era de natura sa agraveze criza, in conditiile decalajului dintre preturile produselor industriale si cele agrare in favoarea primelor.

Un al doilea factor intern, care si-a adus contributia la agravarea crizei economice in Romania, l-a constituit nivelul scazut de trai al populatiei, nivelul coborit al salariilor muncitorilor si al cistigurilor taranimii muncitoare, ceea ce s-a repercutat in reducerea considerabila a puterii de cumparare si a pietei interne in perioada crizei.

Intre factorii care au agravat criza din Romania a fost si scaderea catastrofala a preturilor produselor romanesti ce se exportau, in timp ce preturile produselor importate de tara noastra s-au mentinut la un nivel relativ ridicat. Inrautatirea conditiilor comertului exterior al Romaniei s-a resimtit, ca urmare a structurii sale (predominarea la export a cerealelor si petrolului, iar la import a produselor fabricate industrial).

Detinerea unor pozitii deosebit de puternice de catre capitalul strain in economia tarii, indeosebi in industria extractiva, volumul mare al datoriei publice externe si anuitatile extrem de grele pentru bugetul de stat - sporite ca urmare a imprumutului de stabilizare din 1929 ca si a imprumuturilor externe din primii doi ani ai crizei - a constituit unul dintre factorii externi de agravare a crizei in tara noastra. Starea de dependenta economica si politica a tarii fata de monopolurile internationale s-a adancit.

Manifestarea crizei in industrie si agricultura

Inca de la inceputul anului 1929 in unele ramuri ale industriei tarii au aparut fenomene de criza de supraproductie. Indicii cantitativi ai productiei de fier, otel, huila, sare etc. au marcat importante scaderi, indicii preturilor fontei, cuprului, petrolului, lignitului etc. de asemenea, au coborit, in timp ce in depozite cresteau stocurile de marfuri ce nu puteau fi desfacute pe piata.

Incepind de la jumatatea anului 1929 criza s-a dezvoltat cu violenta, cuprinzand rand pe rind toate ramurile industriei tarii. Ca urmare, atit indicele general cantitativ al productiei industriale, cit si cel valoric au inregistrat scaderi importante. Scaderea cantitativa a productiei a fost deosebit de mare la industria prelucratoare ca si la industria ce reunea monopolurile de stat (sare, tutun, chibrituri, explozivi etc.).

Din punct de vedere valoric, scaderea productiei a fost deosebit de importanta, cu mult mai mare decit reducerea cantitativa, ca rezultat al scaderii insemnate a preturilor. Pe ansamblul industriei, valoarea productiei a scazut in aceeasi perioada cu aproximativ 40%. Examinarea evolutiei indicilor productiei pe ramuri ale industriei si pe marfuri arata scaderi deosebit de mari la principale produse.

Odata cu izbucnirea crizei din industrie in 1929, criza agrara s-a adincit enorm. De la 109 miliarde de lei in anul 1929 valoarea productiei agricole vegetale a scazut la numai 48,6 miliarde lei in 1933 (desi cantitativ productia a fost mai mare decit in 1929). Criza agrara a cuprins toate ramurile agriculturii; productia cerealiera, de plante tehnice, pomicultura, viticultura, zootehnia etc. Structura agriculturii Romaniei, predominant cerealiera, a agravat consecintele crizei agrare, mai puternice in aceasta ramura.

Raminerea in urma din punct de vedere tehnic a agriculturii noastre, productivitatea scazuta a muncii, cheltuielile mari ale gospodariilor taranesti provocate de dobanzi mari, de renta funciara ridicata, dijma, preturile ridicate ale marfurilor industriale, impozitele mari etc. impovarau cu mult costurile produselor agricole din Romania.

In acelasi timp, ca urmare a obligatiilor sale de a achita datoriile mari contractate pe piata externa de a-si crea disponibil de devize necesar platii importului, a acoperi deficitele balantelor de plati etc. statul a dus o politica de fortare a exportului de cereale in anii 1929-1933, chiar la preturi extrem de scazute.

Prin scaderea preturilor produselor agricole, criza a determinat o scadere a pretului pamintului si a arenzilor, dar aceasta scadere a fost mai mica decit a preturilor marfurilor agricole, ceea ce a agravat situatia gospodariilor agricole ale taranimii. Mentinerea unui nivel relativ ridicat in raport cu cel al produselor agricole - al preturilor pamintului si al arenzilor - arata tendinta mosierimii de a arunca pe spatele taranimii muncitoare greutatile crizei agrare.

Criza agrara a dus la accentuarea procesului de degradare a agriculturii romanesti. Aceasta s-a manifestat prin: reducerea folosirii masinilor agricole, scaderea septelului si a calitatii lui, calitatea inferioara a lucrarilor agricole, in anii 1929-1933, procesul suprafetelor ocupate de culturile de plante tehnice, de pomi fructiferi si livezi a scazut.

O buna parte din inventarul de unelte agricole folosite in gospodariile taranesti era de calitate inferioara si rau intretinut. Micii producatori lipsiti de mijloace pentru refacerea utilajului erau nevoiti sa apeleze la unelte de munca care erau de mult scoase din uz. Lipsa de unelte si utilaje agricole se facea resimtita nu numai la culturile de cimp, dar si intr-o asemenea ramura intensiva cum este viticultura.

In conditiile crizei agrare, oferta de brate de munca in agricultura a crescind, salariile muncitorilor scazind, mosierii si chiaburii gaseau mai convenabila folosirea muncii manuale decit utilizarea masinilor agricole. Consumul de unelte si masini agricole (import si productie interna) a scazut puternic: de la 5,7 mii tone unelte si 11,3 mii tone masini agricole in 1929, la 3,2 mii tone unelte si 1,5 mii tone masini agricole in 1933. Efectivul de animale a scazut in anii 1929-1933 la taurine, ovine si porcine.

Desi agricultura Romaniei avea mare nevoie de ingrasaminte azotoase, datorita culturii excesiv cerealiere si mai ales culturii de porumb, productia si consumul de ingrasaminte azotoase era extrem de reduse. In anul 1927 s-au consumat doar 900 tone superfosfat - adica abia 1 kg ingrasaminte chimice pe ha de teren arabil. Chiar si folosirea gunoiului de grajd ca ingrasamint era redusa, lucru scos in relief de o ancheta speciala efectuata in anul 1927.

Regrese insemnate au inregistrat in anii agrare si metodele folosite in cultivarea pamintului. Nu se mai practica dezmirisitul indata dupa secerat, lasindu-se miristile pentru pasunat pina toamna tirziu - ceea ce dauna lucrarii pamintului - se practica o singura aratura in loc de doua, aratura este superficiala, se practica semanatul prin imprastiere si nu cu semanatoarea etc.

Ca urmare a accentuarii procesului de degradare a agriculturii Romaniei in anii crizei agrare, productia medie obtinuta la principalele culturi a fost scazuta. Astfel, in ceea ce priveste productia medie anuala de griu in anii 1925-1929 Romania se afla inaintea Spaniei, Greciei, Portugaliei, pentru ca in anii 1930-1934 sa fie in urma Spaniei, Portugaliei. Daca in anii 1925-1929 Romania ocupa locul al XI-lea in cadrul tarilor europene in ceea ce priveste productia medie de porumb la ha in perioada 1930-1934 - ea a ajuns pe locul al XIII-lea depasind numai Grecia, Polonia si Portugalia.

Criza agrara a dus la accentuarea procesului de degradare a agriculturii romanesti. Aceasta s-a manifestat prin: reducerea folosirii masinilor agricole, scaderea septelului si a calitatii lui, calitatea inferioara a lucrarilor agricole. O buna parte din inventarul de unelte agricole folosite in gospodariile taranesti era de calitate inferioara si rau intretinut. Micii producatori lipsiti de mijloace pentru refacerea utilajului erau nevoiti sa apeleze la unelte de munca care erau de mult scoase din uz. Regrese insemnate au inregistrat in anii agrare si metodele folosite in cultivarea pamintului.

Manifestarea crizei in domeniul financiar-bancar

Criza in domeniul creditului a fost agravata de legaturile strinse intre unele banci mari din tara noastra si unele banci din strainatate care au redus creditele, au retras capitalurile din Romania etc. Datorita insolventei multor debitori ai bancilor, acestea au trecut la masuri excesive de restringere a creditului, inaugurind o politica de cereri de garantii speciale pentru cel mai mic credit acordat.

Banca Nationala si-a redus mult operatiunile de acont, urmarind lichidarea plasamentelor si mentinind un acont ridicat de 9%, ceea ce a influentat ridicarea pe piata a dobinzilor.

Cu deosebire in acest sector iese in evidenta politica dusa de banci - atit cele cu capital strain cit si cele cu capital romanesc - de a arunca pe spatele oamenilor muncii greutatile provocate de criza, nu numai direct prin nerestituirea micilor depuneri cat si indirect, prin trecerea datoriilor lor mari pe seama bugetului statului.

Un exemplu graitor in acest sens este cel al "Bancii Marmorosch Blank". Aceasta banca cu capital strain aflata de fapt in stare de faliment inca din 1930, a primit din partea Bancii Nationale sume foarte mari cu titlu de reescont pentru creante in cea mai mare parte fara valoare reala (ale unor debitori insolvabili). Astfel, intre 31 decembrie 1930 si 26 octombrie 1931, data la care "Banca Marmorosch Blank" a cerut sa i se admita dat preventiv reescontul ei la Banca Nationala a crescut de la 247 milioane lei la 1,8 miliarde lei, majoritatea cambiilor predate BNR (in suma de peste 1 miliard) erau "Portofoliu putred", cambii semnate de "Banca industriala, creatie a Bancii Marmorosch Blank" si care nu aveau acoperite. La rindul sau BNR a transmis acest portofoliu putred statului roman. In afara de acestea "BMB" a mai primit din partea BNR, in aceeasi perioada, un imprumut de 750 milioane lei, ca sa aiba de unde restitui aceasta suma, "BMB" a primit din partea statului concesiunea distribuirii tutunului si Tigarilor (monopol al statului). Intrucit aceasta concesiune facuta de stat societatii "Discom" (creatie a BMB) aducea beneficii mari "Discom" a preluat datoria de 750 milioane lei de la BNR pentru a plati in 14 ani, iar BMB s-a ales astfel cu un profit de 750 milioane lei in dauna statului, respectiv a contribuabililor. Acesta este doar un exemplu. 'Portofolii putrede' au fost preluate in suma de multe milioane de lei de catre BNR si apoi trecute statului si de la alte banci ca: "Banca Franco-Romana", "Banca sindicatelor agricole Ialomita", "Banca de scont din Bucuresti", "Banca generala a Tarii Romanesti", "Banca Agricola", "Banca Victoria" din Arad etc.

Actiunea nefasta a capitalului strain din sistemul bancar in perioada crizei este scoasa in relief si de retragerea masiva, fuga din tara a unor insemnate capitaluri straine prin intermediul bancilor. Astfel, circa 18 miliarde lei au luat drumul pietelor straine, agravind situatia balantei de plati a Romaniei. In acelasi timp, capitalul strain a profitat da conjunctura creata de criza pentru a realiza noi cointeresari in domeniul bancar; astfel, capitalul german (prin "Dresdner Bank") a infiintat in octombrie 1929 "Societatea bancara Romana" cu sediul la Bucuresti si cu filiale la Arad, Deva, Timisoara si Brasov.

Concentrarea si centralizarea capitalului in banci au facut progrese insemnate in anii crizei economice din 18929-1933. In timp ce numarul bancilor societati anonime a scazut cu 20% in 1933 fata de 1928, capitalul a ramas acelasi. BNR a capatat un rol tot mai important, cu deosebire prin monopolul mijloacelor de plata in strainatate si controlul devizelor.

Reducerea a jumatate din volumul creditelor bancare a diminuat resursele financiare ale activitatilor din industrie, comert etc., adancind in aceste sectoare criza economica; s-au produs, de asemenea, sute de falimente, disparand circa ¼ din numarul bancilor, iar bancile ramase reducandu-si cu o treime capacitatea de lucru.

Criza bancara din 1929-1934 a constituit cea mai grea lovitura din istoria creditului romanesc, slabind intregul sistem bancar. Statul si B.N.R. au facut eforturi de zeci de miliarde pentru salvarea sistemului de credit, ceea ce a contribuit la restabilirea lui partiala pana in 1938.

Tot in aceasta perioada are loc si stabilizarea leului, care s-a realizat la inceputul anului 1929. Reforma monetara din acest an a insemnat devalorizarea oficiala a leului fata de leul aur dinainte de razboi. In acest scop statul roman a contractat un mare imprumut in piata bancara externa cu conditii grele pentru economia nationala. Aceasta stabilizare a  reprezentat o reducere a valorii etalonului leului de 32,26 ori in comparatie cu valoarea din anul 1913. Prin diminuarea oficiala a valorii sale, moneda romaneasca, una din cele mai puternice din Europa inainte de razboi devine una din cele mai slabe de pe continent in perioada interbelica.