Echilibrul macroeconomic

Echilibrul macroeconomic

- Sinteza -

Din punct de vedere etimologic, notiunea de echilibru provine din latina: aequilibrium insemnand aequs = egal si libra = balanta. Ca si alti termeni, echilibrul in vocabularul economic a patruns se pare din fizica unde, mai ales in mecanica, in a doua parte a secolului al XIX-lea, se obtinusera rezultate remarcabile in ceea ce priveste interpretarea unor fenomene naturale. Treptat, acest fenomen a ajuns sa fie imprumutat si de alte stiinte, printre care economia, care se pregatea sa treaca in faza sa de maturitate, incercand sa dea o reprezentare sintetica unor probleme teoretice si practice specifice acelor ani. Cu timpul, insa, acest domeniu al cercetarii a inceput sa devina o prioritate pentru numerosi oameni de stiinta, preocupati sa gaseasca raspunsuri adecvate cresterii si dezvoltarii economice in conditiile actiunii multor factori perturbatori, deci nefavorabili.

Cel care a pus bazele macroeconomiei moderne si a fundamentat principalele concepte si in 252h71c strumente de lucru ale acesteia a fost, fara indoiala, profesorul englez John M.Keynes (1883-1946). Acesta publica in 1936 'Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor', o carte ce a insemnat un adevarat punct de cotitura in stiinta economica si totodata o adevarata ruptura cu teoria neoclasica, acuzata de a fi incapabila sa tina seama de faptele istorice.

In primul rand, J.Keynes depaseste conceptia clasica potrivit careia echilibrul economic era privit ca o stare durabila bazata pe principiul autoreglarii pietei, stare in care domnea utilizarea deplina a fortei de munca si a capitalului datorita permanentei oscilatii a sistemului de preturi. De data aceasta, Keynes trateaza echilibrul in termeni de flux, adica in sens dinamic, nu static. Si in modelul elaborat de el problema de baza a echilibrului si dezvoltari o constituie tot ocuparea fortei de munca. Dar Keynes demonstreaza ca, pe termen scurt, echilibrul poate fi insotit de subocupare. Relatia cauzala care conduce la subutilizarea unei parti a fortei de munca este cea care se formeaza intre investitii, economii si venitul national.

In al doilea rand, avand in vedere perspectiva de abordare, trebuie sa distingem echilibrul pe termen scurt de echilibrul pe termen lung. Primul desemneaza de fapt o stare efemera. Pentru a-l percepe, ar trebui sa oprim timpul (practic imposibil) in scopul de a 'fotografia' un moment in care influenta diferitilor factori sau forte ale pietei se compenseaza reciproc. In realitate, permanent este dezechilibrul inteles nu ca o stare imobila, ci ca un proces aflat intr-o continua miscare, situat intre diferite puncte de echilibru, aflate si ele mereu la alte cote, de obicei mai inalte. Atunci cand vorbim, insa, de dezechilibru economic trebuie sa facem deosebire intre dezechilibru ca stare normala, necesara ascensiunii spre un nou nivel de echilibru, deci necesara cresterii economice, in cele din urma dezvoltarii si dezechilibrul ca stare grava de disfunctionalitate in economie. O asemenea situatie ar echivala cu o deteriorare severa a proportiilor economice, in primul rand a raportului dintre trebuinte si resurse, a relatiilor intersectoriale, care vor fi foarte greu aduse la limitele normale.

Echilibrul pe termen scurt este o notiune pur teoretica, s-ar putea spune chiar conventionala, deoarece multitudinea factorilor care influenteaza cresterea economica, nu pot avea aceeasi rata de evolutie in timp, ci mai degraba oscilatorie, ceea ce ne determina sa consideram ca in economie avem de-a face cu un dezechilibru dinamic, pana la un anumit punct necesar. A incerca sa se determine echilibrul pe termen scurt inseamna practic a concretiza raportul dintre resurse si necesitati, sau dintre economiile de capital si investitii intr-o perspectiva imediata, favorabila unor cuantificari exacte a influentelor exercitate de factorii ce conditioneaza echilibrul la un moment dat. Pe termen mai lung, compatibilitatea reciproca dintre diferitele variabile ale procesului cresterii economice se poate realiza prin depasirea unor dezechilibre pe termen scurt. Tinand seama de acest aspect, unii autori considera ca echilibrul este tocmai 'compatibilitatea mutuala a unui ansamblu de valori interdependente'.

In al treilea rand, cuantificarea exacta a tuturor factorilor de influenta asupra cresterii economice pe termen lung este destul de dificila, indeosebi atunci cand intervin forte de natura subiectiva care pot altera functionarea economiei in ansamblul sau. De aceea, atunci cand abordam problema echilibrului, chiar si pe termen lung, trebuie sa subliniem caracterul sau relativ. Intr-adevar, data fiind complexitatea economiei, nu putem concepe un echilibru absolut. Indiferent de starea conjuncturala, economia tinde catre un echilibru, catre o stare de concordanta intre sectoare, ramuri si subramuri de activitate. Starea absoluta a echilibrului nu poate fi atinsa niciodata. In momentul in care ea se apropie de aceasta stare, ea este deja depasita, intrucat economia nu poate sta pe loc nici macar pentru o clipa. Din acest punct de vedere, conceptul de echilibru economic absolut ne conduce la ideea intuitiva de ordine economica totala. Or, asa ceva este greu de realizat, eventual numai in modele economice simulate pe calculator. Poate tocmai aceasta constatare i-a determinat pe unii cercetatori sa afirme ca echilibrul inseamna pur si simplu aspectative corecte. Mai exact, economia se afla in echilibru pe termen lung atunci cand rezultatele obtinute efectiv confirma asteptarile (previziunile) agentilor economici.

Echilibrul pe piata muncii

Dupa cum se stie, nivelul ocuparii fortei de munca la nivel macroeconomic depinde de comportamentul cererii si ofertei de munca. In modelul clasic cererea de munca N_d este o functie descrescatoare fata de salariul real (w/p):

cu (1)

unde W - reprezinta rata salariului nominal

p - nivelul general al preturilor.

Echilibrul pe piata bunurilor si serviciilor

In interpretarea teoriei keynesiste echilibrul pe piata bunurilor si serviciilor este dat de egalitatea dintre economii si investitii 'ex ante': S = I

Pe perioada scurta, economiile sunt o functie crescatoare de venit (Y), iar investitiile o functie descrescatoare fata de rata dobanzii (i). Deci:

S = S(Y), cu S' (Y) > 0

si   I = I(i), cu I' (i) < 0

de unde rezulta ca

I (i) = S (Y)              (3)

Amintim cu acest prilej ca, in modelele teoriei clasice, economiile depind si ele de rata dobanzii (i).

Echilibrul pe piata monetara

Atunci cand ne referim la echilibrul de pe piata monetara, ne gandim, in primul rand, la cererea si oferta de moneda. Integrand banii intr-o adevarata teorie generala, J.Keynes prezinta trei motive mai importante pentru cererea de moneda.

a) cererea pentru tranzactii;

b) cererea din motive de precautie;

c) cererea speculativa de bani.

Oferta de moneda se refera la cantitatea de moneda pusa la dispozitia populatiei, intreprinderilor si altor utilizatori din sistemul bancar. Institutia care controleaza integral conditiile de emisiune, adica de creare de moneda, este Banca Centrala de Emisiune, care, in cazul tarii noastre, corespunde Bancii Nationale a Romaniei. Acesteia ii revine rolul de a coordona intreaga politica monetara, valutara si de credit. In acelasi timp, ea supravegheaza activitatea tuturor celorlalte banci comerciale care opereaza in spatiul economic al tarii noastre, fie ca dispun de capital integral de stat, fie privat.

Diagrama is - lm si echilibrul general al pietelor

Dupa cum am vazut, echilibrul pietei marfurilor a fost sintetizat si reflectat prin intermediul curbei IS, iar cel al pietei monetare prin curba LM. Pe fiecare din pietele amintite echilibrul se realiza la un anumit nivel al venitului (Y) si al ratei dobanzii (i). Problema care se pune este de a vedea care trebuie sa fie nivelul venitului si al ratei dobanzii pentru ca ambele piete (de marfuri si de valori) sa se afle in echilibru simultan.

Rezolvarea acestei probleme este relativ simpla. De vreme ce ambele curbe (IS si LM) au inscrise pe axe aceleasi variabile (Y si i) inseamna ca ele pot fi combinate intr-o singura diagrama

y

Potrivit graficului de mai sus, cele doua curbe se intalnesc in punctul E determinat de o rata de echilibru a dobanzii (i^*) si un nivel de echilibru al venitului (Y^*). Acest punct configureaza pozitia de echilibru simultana, adica atat pe piata bunurilor si serviciilor, cat si pe piata monetara, ceea ce inseamna ca, implicit, intreaga economie se afla in echilibru. Mai concret aceasta inseamna ca numai in punctul de intersectie (E) rata dobanzii utilizate in trasarea curbei IS corespunde ratei dobanzii stabilite efectiv pe piata bunurilor si serviciilor(i^*).