Relatiile economice internationale

RELATIILE ECONOMICE INTERNATIONALE

Economia mondiala

Economia de piata nationala a unei tari, nu poate exista si nu poate fi viabila decat in cadrul si in legatura cu economiile de piata din celelalte tari. Totodata, trebuie sa se tina seama de faptul ca economia mondiala contemporana cuprinde o mare varietate de economii nationale, aflate in stadii diferite ale evolutiei lor: unele sunt tari puternic dezvoltate din punct de vedere economic si detin o pondere importanta in PIB-ul mondial (SUA, Germania, Japonia, Anglia, Franta, Italia, Canada etc.), altele sunt tari in curs de dezvoltare si numeroase alte tari sunt slab dezvoltate. Situatia lor intr-un grup de tari sau altul depinde de numerosi factori, concretizati in indicatori economici de baza. Ca urmare, gradul deschiderii economiilor nationale spre economia mondiala depinde de un complex de factori dintre care cei mai importanti sunt:

- Capacitatea de a produce bunuri si servicii cerute de piata mondiala. In acest sens, un rol deosebit il are aparatul tehnic de productie; in pragul secolului XXI, cand societatea informatizata se afla la ordinea zilei, cea mai larga deschidere o au tarile care se bazeaza pe tehnologia microelectronica, pe robotizare si automatizare. Productia 'de scara' si de inalta calitate devine 'arma' cea mai redutabila care poate sa faca din schimburile economice externe un factor decisiv al cresterii economice si al bogatiei nationale.

- Forta sociala de a crea si dezvolta eficient institute de cercetari stiintifice si proiectare integrate productiei; numai tarile care au astfel de unitati pot realiza o crestere intensiva predominant inovativa, specifica noului mod tehnic de productie; numai aceste tari dispun de un complex economic national capabil sa realizeze permanent 'strapungerile' tehnice si tehnologice impuse de societatea informatizata. Ca urmare, se intrevede inca de pe acum o adancire a competitiei intre tari in ceea ce priveste formarea si perfectionarea pregatirii personalului capabil sa realizeze performant exigentele productiei viitoare.

- Asigurarea unui management de calitate permanent care sa permita atat realizarea unei inalte productivitati a muncii, cat si costuri de productie scazute - acestea fiind conditii esentiale pentru o larga competitivitate internationala a produselor. Sub impactul globalizarii - proces de cea mai mare complexitate si amploare a lumii contemporane - s-a schimbat paradigma cresterii economice. Toate modelele alternative de productie sunt axate in prezent pe competitivitate si performanta deoarece numai in acest fel este posibil ca diferitele tari sa participe eficient la diviziunea internationala a muncii si la circuitul economic mondial.

- Realizarea unei rate de economisire si de investitii suficient de mare pentru a asigura echilibrul si cresterea economica. In acest sens, are o mare importanta folosirea rationala a sprijinului extern, concomitent cu preocuparea de a pune permanent in valoare potentialul capitalului autohton. In prezent toate t 141i82b arile au nevoie de investitii straine, dar deschiderea spre exterior nu tine exclusiv de acestea. Depinde de capacitatea diferitelor tari de a folosi eficient investitiile si de a le valorifica in interes national. Pentru ca, sublinia Fr. List, 'forta de a crea bogatii este infinit mai importanta decat bogatia insasi; ea garanteaza nu numai posesiunea si sporirea celor dobandite, ci si posibilitatea de inlocuire a celor pierdute'.

Apeland la invatamintele istoriei Fr. List arata ca Germania a fost pustiita de ciuma, de foamete sau de razboaie purtate in afara granitelor ei, dar ea si-a revenit si si-a redobandit prosperitatea pentru ca intotdeauna si-a salvat 'o mare parte din fortele ei productive'. Razboiul pentru independenta din America de Nord a costat natiunea sute de milioane, dar 'forta ei productiva s-a consolidat imens prin dobandirea independentei nationale, ceea ce i-a ingaduit ca, in decurs de numai cativa ani de pace, sa creeze bogatii incomparabile mai mari decat avusese vreodata'. In contrast cu aceste tari, Fr. List da si alte exemple de tari, care au fost bogate si puternice, dar care, pierzandu-si incetul cu incetul forta lor productiva, au ajns in saracie si mizerie.

Din analiza evolutiei economiei mondiale se pot desprinde atat aspecte pozitive, de folosire eficienta a ajutorului extern (de exemplu Planul Marshall, care a contribuit la renasterea Germaniei si a altor tari din Europa Occidentala dupa al doilea razboi mondial), cat si aspecte negative, de irosire a unor astfel de oportunitati.

Sistemul financiar mondial este un adevarat seismograf economico - financiar avand un rol dublu: pe de o parte de a reflecta evolutiile si schimbarile din economia internationala, iar pe de alta parte de a influenta (si uneori, chiar determina), sub toate aspectele, economia mondiala. Acest dublu rol este indeplinit cu precadere prin Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Organizatia pentru Cooperare Economic si Dezvoltare (OECD), Banca Centrala Europeana si prin multiplele legaturi pe care acestea le au cu sistemele bancare ale tuturor tarilor lumii.

Crizele financiare din ultimii ani, care au avut loc in unele tari din Asia, in Mexic, Brazilia si Rusia au determinat formularea unui set de propuneri si preocupari menite sa contribuie la accentuarea gradului deschiderii economiilor nationale spre economia mondiala; dintre acestea pot fi enumerate ca esentiale:

Bazandu-se pe o temeinica analiza, autorul ajunge la trei concluzii:

- Exportarea stiintei (pentru a obtine venituri sub forma drepturilor de licenta, platilor pentru prestari de servicii, a drepturilor de autor), s-ar putea sa creeze mai multe locuri de munca decat exportul de produse finite.

- Comertul international va trebui sa puna un accent mai mare pe 'comertul invizibil', care va juca un rol tot mai important; de asemenea, vor trebui inlaturate barierele care ingradesc comertul cu servicii.

Este posibil ca, foarte curand, costurile scazute ale fortei de munca sa devina un avantaj cu mai putina greutate in comertul international, deoarece, in tarile dezvoltate, cheltuielile cu forta de munca vor reprezenta o parte mai mica a costurilor totale.

Pana acum, rolul principal in fluxurile internationale de capital l-a jucat 'economia reala' (adica fluxurile de marfuri si servicii). In ultima perioada, s-a produs o profunda schimbare in economia mondiala prin aparitia economiei simbolice (adica miscarile de capital, schimburi de valuta si fluxuri de credite), care acum joaca rolul principal. Miscarile de capital nelegate de comert - si, in buna parte, nelegate de activitatea comerciala - depasesc cu mult, ca volum, activitatea financiara legata de comert.

In timp ce valoarea totala a comertului mondial cu produse si servicii este de circa 2,5 - 3 trilioane de dolari pe an. Tranzactiile de capital de pe asa-numita piata a eurodolarului de la Londra (unde institutiile financiare din intreaga lume iau si dau cu imprumut) totalizeaza 75 de trilioane de dolari pe an, ceea ce reprezinta de cel putin 25 de ori mai mult decat comertul mondial. In plus, tranzactiile de schimb valutar incheiat in marile centre financiare ale lumii totalizeaza circa 150 de miliarde de dolari pe zi, sau circa 35 de trilioane de dolari pe an, adica o valoare de circa 12 ori mai mare decat cea a comertului mondial cu produse si servicii.

In ultimii 15 ani, fluxurile de capital si ratele schimbului valutar au evoluat, in mare masura, independent de comertul international si uneori (ca in cazul cresterii vertiginoase a valorii comparative a dolarului in anii 1984 - 1985), in sens invers. Teoria economica postuleaza: factorii de avantaj comparativ ai economiei 'reale' - costurile fortei de munca si productivitatea muncii, costurile materiilor prime, costurilor energetice, costurile de transport etc. -, determina ratele schimbului valutar. In realitate, insa ratele schimbului valutar sunt cele care determina, intr-o masura tot mai mare, raporturile dintre costurile fortei de munca din doua tari. Deci, ratele schimbului valutar functioneaza ca un 'cost comparativ' de mare importanta, care este independent de activitatea productiva. De aici si concluzia practica: 'Oricare firma ce participa la activitatea economica internationala trebuie sa fie constienta de faptul ca activeaza simultan in doua domenii: productia de bunuri (sau prestarea de servicii) si sfera financiara Chiar si firmele care activeaza doar pe plan intern, dar concureaza cu firmele straine pe pietele autohtone, vor trebui sa invete sa evite riscurile implicate de fluctuatiile valutei in care este calculat costul de productie al principalilor lor concurenti'.

Balanta de plati externe

Intre instrumentele economice, valutar-financiare folosite pentru evidentierea analizei si controlul fluxurilor externe ale unei tari, un rol deosebit il are balanta de plati externe. Aceasta serveste la corelarea activitatii valutar-financiare cu dezvoltarea economico-sociala a tarii pe o perioada determinata de timp, de regula un an.

Balanta de plati externe reprezinta un instrument economico-statistic in care se include si se compara incasarile si platile realizate de o tara, provenite din relatiile sale economice, financiare si monetare cu alte tari, pe o anumita perioada de timp, de obicei un an.

In balanta de plati externe se inscriu toate fluxurile valorice cu strainatatea. Nu se include stocul activ sau pasiv de resurse financiar - valutare ce se afla la dispozitia economiei nationale la un anumit moment. Potrivit metodologiei Fondului Monetar International, balanta de plati externe reflecta ansamblul tranzactiilor asupra carora au convenit tarile respective cu privire la transferul de proprietate ce sa se efectueze in termenul pentru care se intocmeste balanta, indiferent de momentul cand se va realiza plata in mod efectiv. Rezulta ca balanta de plati externe exprima felul in care economia unei tari se racordeaza la exigentele mecanismului concurential specific pietei mondiale, conferind monedei nationale un loc avantajos in cadrul fluxurilor economico-financiare internationale. Astfel, acest instrument economico-statistic se afla in legatura stransa cu marimea si stabilitatea cursului valutar al monedei nationale, in contextul pietei monetare si financiar-valutare internationale.

De aceea, capitole principale ale balantei de plati externe privesc imput-urile si output-urile de fonduri si sume de bani provenite din urmatoarele activitati: exporturi si importuri de bunuri materiale, servicii internationale (transport, turism, asigurari, expeditii etc.), fluxul de capital, constituirea si folosirea rezervelor valutare s.a.

In scopul asigurarii comparabilitatii internationale se impune cerinta uniformizarii gruparii posturilor in balantele de plati externe ale tarilor, in concordanta cu normele Fondului Monetar International, dupa cum urmeaza:

Grupa I numita Balanta Curenta sau Contul curent include:

balanta comerciala, care reprezinta in forma valorica, incasarile din export si platile pentru importul de marfuri corporale;

balanta serviciilor, care exprima incasarile si platile pentru servicii internationale de transport, telecomunicatii, turism. Tranzit, asigurari si expeditii, operatiuni bancare, financiar-valutare etc.;

balanta veniturilor, care reprezinta incasarile si platile cu titlu de venituri ca dividende, dobanzi, profituri, rente, salarii repatriate de emigranti sau salarii platite specialistilor straini etc.;

balanta transferurilor unilaterale, care reflecta transferurile economiile banesti ale lucratorilor emigranti, despagubirile, donatiile, transferurile in contul acordurilor dintre tarile Comunitatii Economice Europene, ajutoarele publice sau private etc.

Balanta comerciala este un tablou statistico-economic in care se inscriu si prin care se compara importul si exportul de marfuri ale unei tari, pe o perioada de timp determinata, de regula un an.

Balanta comerciala poate fi: generala, atunci cand cuprinde ansamblul relatiilor comerciale externe ale unei tari, sau partiala, daca se refera la relatiile de import si export cu o alta tara sau un grup de tari.

Din punct de vedere al rezultatelor relatiilor comerciale externe, pe care le reflecta balanta comerciala, ea poate fi: activa (excedentara) daca exportul depaseste importul, pasiva (deficitara) daca importul depaseste exportul si echilibrata (soldata) cand acestea sunt egale. In ansamblu, balanta comerciala poate fi activa, dar pe tari poate fi deficitara, acesta este un indiciu al unei evolutii economice defavorabile. Dar, trebuie precizat ca o situatie favorabila nu presupune in mod obligatoriu o balanta comerciala permanent excedentara, ci o balanta comerciala echilibrata in dinamica.

Balanta comerciala constituie una dintre cele mai importante parti ale balantei de plati externe.

Grupa II numita Balanta miscarilor de capital sau Contul de capital include:

balanta miscarilor de capital pe termen scurt, care reflecta creditele primite sau creditele acordate pe un termen pana la un an, , repatrierea activelor si altele;

balanta miscarilor de capital pe termen lung, care exprima fluxurile de intrari si de iesiri ale capitalurilor sub forma investitiilor directe, investitiilor de portofoliu, cotizatii, donatii etc., creditarea internationala, exclusiv creditele Fondului Monetar International;

balanta rezervelor valutare internationale, care reprezinta formarea si utilizarea rezervelor valutare, precum si folosirea creditelor Fondului Monetar International.

Structura posturilor balantei de plati externe demonstreaza in fond, marimea in expresie baneasca a patru feluri de activitati ce se efectueaza in relatiile internationale: a) activitatea comerciala, adica export-import de bunuri materiale si servicii; b) activitatea financiara, adica miscarea de capitaluri pe termen lung; c) activitatea de creditare, adica miscarea de capitaluri pe termen scurt;d) activitatea monetara, adica miscarea de masa monetara.

Balanta de plati externe cuprinde, deci, incasarile si platile rezultate din:

Schimburi de marfuri;

Schimburi de servicii (navlu, fracht, chirii, posta, telecomunicatii, televiziune, comisioane si speze bancare, asigurari tehnice, medicale, brevete, drepturi de autor, reprezentante diplomatice si comerciale etc.);

Dobanzi, dividende, cupoane devenite exigibile;

Turism;

Transferuri de valute rezultate din migratia fortei de munca;

Donatii;

Incasari si plati din reparatii, in forma baneasca;

Imprumuturi, indiferent de durata lor;

Aur.

In numeroase balante de plati apare frecvent un intreg capitol al tranzactiilor economice internationale sub denumirea de 'invizibile', care este cuprins intr-o subdiviziune distincta. Invizibile se refera la serviciile pe care o tara le face in folosul altor tari ('servicii proprii'), ca si la cele prestate de strainatate tarii respective ('servicii primite'); primele constituie o sursa de incasari pentru o tara, iar pentru celelalte o sursa de plati. Serviciile internationale sunt denumite 'invizibile' in contrast cu miscarea 'vizibila' a marfurilor, cuprinsa in balanta comerciala.

Din categoria schimburilor invizibile fac parte:

Analiza volumului, structurii si dinamicii comertului cu invizibile contribuie la definirea mai completa si exacta a dezvoltarii generale a unei economii nationale. Pentru unele tari, invizibile constituie o sursa principala de incasari din strainatate; este cazul acelor tari care detin o flota de transport importanta sau care au un turism foarte dezvoltat. Anglia, de exemplu, a fost cunoscuta multa vreme drept 'carausul marilor' datorita puternicei sale flotele comerciale. Alte tari, printre care Italia, Spania, Elvetia, Grecia, au mari incasari valutare din turism. Dar sunt si tari in care invizibilele constituie o cauza de dezechilibru al balantei de plati, deoarece cheltuielile pentru serviciile prestate in strainatate depasesc cheltuielile din servicii 'proprii' in favoarea strainatatii. De exemplu, in Germania, desi incasarile din turismul international se ridica la sume considerabile acestea sunt depasite - aproape an de an - de cheltuielile efectuate in strainatate de calatorii vest-germani, indeosebi pentru turism.

Tranzactiile referitoare la serviciile internationale au o dinamica specifica de la o tara la alta si de la o perioada la alta. De exemplu, pana nu demult, incasarile din invizibile in Franta, Germania au crescut mai rapid decat in Anglia. Dar, in ultima vreme, au aparut si alte tari cu o dinamica accentuata. Se pare ca exista un efect de compensare, in sensul ca balanta invizibilelor tinde sa o compenseze pe aceea a comertului exterior.

In ceea ce priveste variatia pozitiei monetare, aceasta are in vedere rezultatul cumulat al tranzactiilor curente si al balantelor de capitaluri pe termen lung si pe termen scurt. Daca totalul soldurilor diferitelor balante este negativ, aceasta are drept consecinta o crestere a indatorarii tarii (sau o pierdere a creantelor pe plan extern). Daca totalul soldurilor este pozitiv, aceasta inseamna o diminuare a indatorarii tarii sau sporirea creantelor tarii.

Privita in ansamblul ei, balanta de plati a avut, in perioada postbelica, in numeroase tari, deficite cronice care se explica prin dezechilibrele produse de criza economica mondiala, in unele cazuri de cursa inarmarilor, dar cel mai adesea, ca urmare a presiunii inflatiei monetare. Un deficit prelungit al balantei de plati curente impune adoptarea unor masuri de restructurare a economiei. In cazul tarilor in curs de dezvoltare se poate ajunge la oprirea cresterii economice si concesionarea bogatiilor naturale. In cazul unei tari dezvoltate se reduc rezervele monetare, se devalorizeaza moneda pentru a creste competitivitatea externa a marfurilor de export si se apeleaza la credite pe termen mijlociu si lung pe piata interna si internationala.

Corelarea activitatilor din balanta favorizeaza infaptuirea echilibrului balantei de plati externe astfel:

E - I - Sf = Sc + R

in care:

E reprezinta valoarea exportului;

I - valoarea importului;

Sf - soldul operatiunilor financiare;

Sc - soldul operatiunilor de credit;

R - modificarea rezervelor valutare si a masei monetare.

Modalitatea de echilibrare a balantei de plati externe determina starea acesteia, astfel ca balanta, in totalitatea ei, reflecta situatia posturilor care o compun. Poate fi: echilibrata atunci cand incasarile sunt egale cu platile rezultate din relatiile cu toate tarile partenere in anul sau perioada de referinta; excedentara sau activa, atunci cand incasarile din relatiile internationale sunt mai mari decat platile efectuate in cadrul acestora; deficitara sau pasiva, atunci cand incasarile din strainatate sunt mai mici decat platile catre strainatate.

O trasatura a economiei mondiale in ultimele decenii o constituie inregistrarea unor importante dezechilibre ale balantei de plati externe, concomitent cu dezechilibre ale balantei comerciale in multe tari . S.U.A. au inregistrat un deficit cronic al balantei comerciale, in timp ce alte tari dezvoltate ca Japonia si Germania, au inregistrat excedente substantiale. Trebuie precizat insa ca S.U.A. au posibilitati importante de a compensa aceasta situatie, avand in vedere exportul lor de capital considerabil in strainatate, precum si pozitia cheie a dolarului S.U.A. in relatiile monetare si financiar-valutare internationale.

In privinta tarilor in curs de dezvoltare si tarilor cel mai putin dezvoltate, se constata o situatie deosebit de nefavorabila determinata de accentuarea de la un an la altul a unor deficite mai ale balantelor comerciale si de plati. Solutia de fond pentru aceste tari in scopul eliminarii unor asemenea deficite cronice o pot asigura masurile de regandire si reorientare a structurilor economice si mecanismelor economico-financiare interne, in consens cu schimbarile fundamentale ale lumii contemporane.

Prin urmare, problemele economiei internationale sunt deosebit de complexe si reflecta atat caracteristicile economiilor nationale, cat si specificitatea diviziunii internationale a muncii. Ele poarta amprenta conjuncturii economice mondiale, ca si a strategiilor economiilor nationale, a politicilor si mecanismelor economice proprii acestora. In acest context se inscrie si Romania cu problemele sale caracteristice tranzitiei prin criza sa economia concurentiala de piata.

Racordarea fiecarei tari la fluxurile economice internationale isi gasesc expresia, in principal, in balanta comerciala si in balanta de plati externe. Ele constituie un mijloc important de cunoastere a nivelului de dezvoltare a unei economii nationale, a structurii acesteia, precum si a eficientei si performantelor participarii ei la schimburile economice internationale.

Competitivitatea si eficienta comertului international

Prin competitivitate se intelege gradul de performanta al unei economii nationale. Competitivitatea se manifesta sub doua forme:

Competitivitatea prin preturi

Competitivitatea prin volum

Competitivitatea prin pret este fundamentata pe raportul dintre pretul produsului pe piata interna si pretul produsului pe piata mondiala. Ea poate fi analizata din doua puncte de vedere:

competitivitatea externa sau dinamismul exporturilor

competitivitatea interna sau rezistenta la importuri.

Performantele unei tari pe plan international pot fi reflectate pentru un produs sau pentru toate produsele exportate de agentii economici ai tarii respective. Rezistenta la importuri poate fi, de asemenea, calculata global sau pe produs.

Competitivitatea prin preturi depinde de:

costul productiei, care reprezinta un punct de referinta pentru stabilirea pretului (pretul pietei trebuie sa fie superior costului, astfel incat producatorul sa fie motivat in a-si continua procesul productiv sau de a creste capacitatea de productie);

rata de schimb valutar; aceasta avantajeaza tarile a caror moneda nationala se depreciaza in raport cu celelalte.

Competitivitatea prin volum (raportul dintre produsul intern si cel extern din orice alt punct de vedere decat pretul) pune in evidenta unele conditii favorabile pe care le are sau le creeaza o economie in raport cu celelalte pentru produs sau pentru agentii economici care obtin produsul respectiv.

Competitivitatea prin volum se obtine, de regula utilizand politici de promovare a exporturilor cum ar fi:

politica de stricta specializare; stricta specializare presupune concentrarea exporturilor unei tari pe un anumit produs pentru care cererea este in crestere;

politica marcii de calitate; specifica tarilor care au reusit sa-si impuna produsele pe piata mondiala printr-o calitate traditional superioara mediei mondiale;

politica institutiilor de sprijine a exporturilor; se bazeaza pe principiul "asculta si observa". Institutiile studiaza miscarile si tendintele pe piata bunului, regland astfel cantitatea si caracteristicile acestuia.

Eficienta economica a comertului exterior se determina prin compararea rezultatelor (adica a efectelor) cu cheltuielile (adica eforturile) necesare obtinerii lor.

Marimea eficientei economice a comertului exterior depinde de raportul dintre valoarea nationala si valoarea internationala a marfurilor care fac obiectul comertului exterior. Deci, cu cat creste volumul produselor exportate a caror valoare este mai mica decat cea internationala, cu atat este mai ridicata eficienta economica a comertului exterior. In acest sens actioneaza mai multi factori:

Structura comertului exterior, cu cat este mai mare ponderea produselor bazate pe o inalta tehnicitate, cu atat este mai eficient comertul exterior.

Specializarea intreprinderilor; in acest fel creste productivitatea muncii, scad cheltuielile de productie, iar preturile devin mai competitive si, deci, creste eficienta comertului exterior.

Reducerea cheltuielilor de productie, indeosebi prin consumuri specifice mici, introducerea unor tehnologii de varf, folosirea de forta de munca calificata.

Imbunatatirea calitatii produselor, care constituie un factor esential in cresterea eficientei comertului exterior.

Folosirea eficienta a capacitatilor de productie

Publicitatea externa sustinuta si eficienta pentru a face cunoscut produsul, calitatile sale.

O componenta importanta a eficientei economice a comertului exterior o constituie rentabilitatea acestuia, care reflecta efectele banesti directe si imediate obtinute in urma operatiunilor de import-export. Pentru aceasta trebuie ca, la export, pretul extern in valuta sa fie mai mare decat costurile interne, iar la import, pretul de desfacere pe piata interna sa fie mai mare decat cel la care s-au achizitionat produsele.

Rentabilitatea comertului exterior se exprima prin mai multi indicatori, dintre care cei mai importanti sunt:

cursul de revenire (brut si net), care se calculeaza separat la export si la import;

aportul net valutar

raportul de schimb

Cursul de revenire (brut) la export exprima cu ce cheltuiala interna se obtine fiecare leu valuta prin export. Cursul de revenire la export reflecta raportul dintre productivitatea muncii nationale a produsului exportat si productivitatea muncii mondiale. Formula de calcul este:

C_re = (P_I+C_c)/P_v

In care:

P_i = pretul produsului pe piata interna (in lei);

C_c = cheltuielile de circulatie pana la frontiera (in lei);

P_v = pretul in valuta al acelei marfi la frontiera.

Atunci cand cursul de revenire la export este egal sau mai mic decat cursul de schimb, operatiunea este eficienta.

Cursul de revenire (brut) la import se calculeaza astfel:

C_ri = (P_i-T_i)/P_iv

In care:

P_i = pretul produsului pe piata interna (in lei);

T_i = taxele de import percepute la marfa respectiva (in lei);

P_iv = pretul de import in valuta, al marfii respective, la frontiera.

Atunci cand cursul de revenire la import este mai mare sau egal cu cursul de schimb, operatiunea este eficienta. Eficienta comertului exterior nu trebuie analizat separat pentru export si import, ci in stransa lor legatura.

Aportul net in valuta exprima diferenta dintre pretul in valuta al materialelor aduse din import (folosite la fabricarea produsului respectiv) si al materiilor interne utilizate (care s-ar fi putut exporta).

Raportul de schimb reprezinta relatia intre preturile de export si cele de import, in care se oglindeste puterea de cumparare a unei tari in comertul exterior.

Acest raport se calculeaza, de regula, sub forma de raportul de schimb net (R_sn) care reprezinta relatia dintre indicele preturilor de export (I_e) si indicele preturilor de import (I_i):

R_sn = (I_e/I_i) 100

O rata superioara lui 100 (se vinde mai scump decat se cumpara) indica o ameliorare a raportului de schimb net. O rata inferioara lui 100 indica o deteriorare a raportului de schimb net.

Raportul de schimb net exprima relatia dintre indicele volumului de export si indicele volumului de import.

Raportul de schimb constituie un instrument pretios pentru evidentierea fenomenelor de echivalenta sau neechivalenta a schimburilor internationale. Se impune ca, la fiecare operatiune de export, sa de calculeze toti indicatorii mentionati, iar analiza sa se faca corelat. Pentru a obtine o eficienta ridicata a activitatii de comert exterior, tarile recurg la anumite politici comerciale externe. Exista doua feluri de politici comerciale externe:

liberul schimb

protectionismul

Politica liberului schimb sustine ca libertatea cea mai deplina a comertului este cea mai apta sa asigure prosperitatea natiunilor; ea consta in asigurarea conditiilor pentru ca toate marfurile sa circule liber intre state.

Adeptii politici liberului schimb sustin sa ea face posibila specializarea intre state, fiecare producand ceea ce poate face mai bine; ca urmare, tara respectiva va putea sa vanda marfurile sale la un pret inferior bunurilor produse in tarile nespecializate, obtinandu-se avantaje din exportul-importul respectiv.

Protectionismul este sistemul si politica economica in care comertul si industria unei tari sunt aparate impotriva concurentei straine prin masuri guvernamentale. Protectionismul se realizeaza cu ajutorul statului prin sistemul taxelor vamale, primelor de export, contingentarilor, licentelor, restrictiilor vamale, etc. In Romania, prima lege de incurajare a industriei nationale a fost votata in 1887, dupa ce cu un an inainte fusese adoptat un tarif vamal protectionist. Protectionismul are, pe langa aspecte pozitive, si unele inconveniente:

suprima stimulentul eficient pe care il constituie concurenta straina;

pune obstacole in calea diviziunii internationale a muncii, care constituie un factor de progres;

mentine un nivel ridicat al preturilor, ceea ce este in detrimentul consumatorilor;

provoaca represalii din partea tarilor ale caror produse sunt oprite (sau respinse).

Protectionismul este opusul liberului schimb.

Operatiunile pe piata schimburilor valutare

Schimbul valutar necesita compararea valorica a unitatilor monetare nationale cu ajutorul unui raport care se numeste rata de schimb valutar, curs de schimb, raport de schimb sau curs valutar.

Cursul valutar reprezinta pretul unei monede nationale sau internationale exprimat intr-o alta moneda nationale cu care se compara valoric in anumite conditii de spatiu si timp. Aceasta reflecta cantitatea de moneda straina ce se primeste in schimbul unei cantitati de moneda nationala in conditiile asupra carora s-a convenit, exprimandu-se astfel valoarea monedelor respective.

Cursurile valutare pot fi grupate in diferite categorii, in functie de cerintele analizei si proiectiei economice, avandu-se in vedere mai multe criterii, incepand cu modul de formare.

Dupa ce s-a abandonat paritatea in aur, bancile nationale au stabilit un asa-zis curs valutar central sau paritatea la nivelul puterilor de cumparare ale monedelor nationale, inlocuindu-se cursul valutar oficial. Un astfel de curs este utilizat sub forma paritatii puterilor de cumparare sau curs real. Specialistii disting notiunea de curs real de aceea de curs nominal.

Cursul valutar nominal reprezinta pretul relativ al valutelor tarilor care intra in relatii de schimb, iar cursul valutar real reprezinta pretul relativ al bunurilor economice create in tarile respective, adica raportul in care se pot schimba bunurile economice create de o tara pe bunurile economice create de alta tara, numindu-se si conditiile schimbului.

Stabilirea cursului valutar, in practica financiara internationala actuala, tine seama de mai multi factori care influenteaza in fond puterea de cumparare a unitatilor monetare nationale implicate in schimbul valutar ca: ritmul cresterii produsului intern brut, nivelul si dinamica preturilor bunurilor economice, masa monetara, creditul, dobanda.

Cursul valutar se formeaza pe pietele valutare in functie de raportul dintre cererea si oferta de monede nationale ce se schimba, iar acest raport este determinat de dimensiunile si directia dezvoltarii tranzactiilor internationale cu monedele respective, precum si de corelatia dintre datoriile si creantele externe ale unei tari care participa la piata valutara. In acest context, cursul valutar nu este intotdeauna egal cu paritatea puterilor de cumparare ale monedelor nationale, ci oscileaza in jurul acesteia.

Cursurile valutare oscileaza zilnic, in functie de un ansamblu de factori legati de tehnicile valutare, de politica valutara promovata de statele lumii, de psihologia partenerilor valutari s.a. O asemenea oscilatie se releva fie prin deprecierea unor valute, adica o pierdere a puterii de cumparare, fie prin aprecierea unor valute, respectiv o crestere a puterii de cumparare, ceea ce influenteaza evolutia schimburilor economice internationale.

Multiplele aspecte privind cursurile valutare intr-o tara sunt prevazute in regimul valutar al acelei tari.

Regimul valutar cuprinde totalitatea masurilor de ordin tehnico-valutar si a reglementarilor adoptat intr-o tara, cu privire la proprietatea asupra valutei, la convertibilitatea monedei proprii si la organizarea si functionarea pietei valutare.

Factorii numerosi care influenteaza cursul valutar pot fi clasificati in doua mari grupe: factori interni si factori internationali. Factorii interni includ: factorii care tin de activitatea economica ce se concretizeaza in bunuri materiale sau servicii de o anumita calitate si la un anumit pret; factori monetari care privesc masa baneasca, creditul, dobanda; factori de natura social-politica, precum si cei care privesc starile psihologice ale oamenilor (mentalitatea, comportamentul, starea de spirit etc.). Asemenea factori social- psihologici influenteaza indirect cursul valutar. Factorii internationali includ: raportul dintre cererea si oferta de bani pe piata externa; starea balantei de plati externe a fiecarei tari; factori de natura economica, financiara, sociala, politica, psihologica, caracteristici economiei mondiale.

Intre factorii interni si cei internationali exista o stransa legatura, impunandu-se determinarea, in mod stiintific, a dimensiunilor, ponderilor si tendintelor lor pentru a se aprecia corect cursul valutar si miscarea acestuia in timp si spatiu.

Exprimarea cursului valutar se face intr-o maniera specifica denumita si metoda de cotare. Acesta inseamna exprimarea cursului valutar pentru anumite monede, in functie de variatia cererii si oferta de pe piata. Cotarea poate fi: cotare directa si cotare indirecta. Cotarea directa consta in faptul ca pretul unei unitati fixe de valuta straina, adica 1, 10, 100, 1000 etc., se exprima in moneda nationala. De exemplu, pe piata valutara de la Roma, cotarea se face: 1 dolar S.U.A. este egal cu x lire italiene. Aceasta metoda de cotare este utilizata in majoritatea tarilor pe pietele lor valutare. Cotarea indirecta consta in faptul ca pretul unei monede nationale se exprima in valuta straina. De exemplu, pe piata valutara de la Londra, cotarea se face astfel: 1 lira sterlina este egala cu x dolari S.U.A. Aceasta metoda de cotare este utilizata pe pietele valutare din Anglia, Canada, Austria.

In SUA, piata valutara foloseste cotatia indirecta pentru ansamblul valutelor europene, cu exceptia lirei sterline si cotatia directa pentru operatiunile valutare ce se efectueaza intre bancile din SUA.

Intelegerea metodelor de cotare, care se practica zilnic pe piata valutara, faciliteaza stabilirea dinamicii puterii de cumparare a valutelor convertibile si mai intai a valutelor cotate, permitand cunoasterea sporirii (aprecierii) sau reducerii (deprecierii) valorii lor, adica a puterii lor de cumparare.

Mai este de retinut si faptul ca actiunea de cotare, sub cele doua forme ale ei, ia in calcul in mod specific, atat cursul de cumparare, cat si cel de vanzare ce se stabilesc pentru fiecare valuta. Diferenta dintre aceste cursuri se numeste 'spread' si exprima avantajul (castigul) pentru agentul care coteaza, in cazul cand el realizeaza concomitent operatiuni de cumparare si de vanzare.

In Romania cursul valutar se stabileste si se folosesc in functie de conditiile specifice economico-sociale. Se practica doua tipuri de cotatie: una fixa si alta variabila, urmarindu-se cel mai bun curs ce se poate obtine. Pe piata valutara interbancara pot fi efectuate tranzactii pe toata durata unei zile. Totodata, intre cursurile practicate de bancile comerciale exista anumite diferente nesemnificative.

In functie de evolutia pietei, institutiile bancare pot modifica cursul dolarului chiar in aceeasi zi. La randul sau, clientul are posibilitatea sa accepte sau nu oferta.

Banca Nationala a Romaniei publica, chiar in absenta licitatiilor, un curs propriu cu caracter orientativ, calculat ca o medie ponderata a tuturor tranzactiilor incheiate in ajun de bancile comerciale.

Casele de schimb valutar autorizate pot cumpara sau vinde, nelimitat, de la banci pentru clienti.

Pentru crearea si functionarea pietei valutare interbancare in tara noastra se realizeaza o apropiere de pietele valutare din tarile in care tranzactiile au loc in monede integral convertibile.

Operatiunile pe piata schimburilor valutare se efectueaza in numar mare si intr-o gama diversificata. Ele se realizeaza in cea mai mare parte de catre banci. In scopul efectuarii operatiunilor cu monede convertibile, bancile determina cursul de cumparare si cel de vanzare pentru moneda nationala, pe care le aduc la cunostinta publicului, prin afisarea cu ajutorul echipamentelor electronice moderne si, totodata, le fac cunoscute prin telefon si clientilor lor. Banca manevreaza cursul valutar pentru a stimula, dupa caz, vanzarea sau cumpararea de valuta, obtinand castig din diferenta dintre cursul de vanzare si cursul de cumparare.

Operatiunile pe piata schimburilor valutare, dupa continutul lor sunt operatiuni la vedere si operatiuni la termen. Acestea sunt cele mai numeroase operatiuni si au multiple aspecte specifice, astfel incat in teoria si practica schimburilor valutare se apreciaza ca ar fi vorba chiar de doua piete, una la vedere alta la termen.

Operatiunile valutare la vedere (spot) constau in cumpararea sau vanzarea de valuta ce trebuie schimbata, efectiv, in limitele unui timp de maximum 48 ore lucratoare din momentul incheierii tranzactiei. Acestea se mai numesc si operatiuni curente, fiind cele mai numeroase in cadrul schimburilor de valuta in cont.

Tranzactiile se realizeaza indeosebi prin telefon sau telefax, de obicei intre banci, si se valideaza ulterior in scris, precizandu-se cantitatea de valuta cumparata sau vanduta, cursul valutar, banca la care se va plati valuta vanduta si contul de unde provine, banca sa care se va incasa valuta cumparata si contul in care intra, transmitatorul ordinului catre banca, data decontarii. Pe aceasta baza se realizeaza platile si incasarile efective.

Operatiunea la vedere faciliteaza relatiile de export-import, deoarece fiecare agent economic de pe o piata valutara nationala are interesul sa cumpere sau sa vanda o valuta, in corelatie cu o nevoie imediata, rezultata dintr-o afacere de import sau de export. De asemenea, operatiunile la vedere contribuie la reglementarea unor decontari financiare privind investitiile directe, investitiile de portofoliu (titluri de valoare), anumite plasamente de capital pe termen scurt, schimbarea dimensiunilor sau structurii lichiditatii unor operatori etc.

Operatiuni valutare la termen (forward) reprezinta vanzarea si cumpararea de valuta ce se tranzactioneaza la cursul stabilit in momentul contractarii si se finalizeaza prin livrarea valutei si plata ei la un termen ulterior (scadenta), mai mare de 48 ore lucratoare, fixat atunci cand s-a incheiat contractul. Asemenea operatiuni sunt, in principal, operatiuni prin care un agent economic se asigura din momentul incheierii contractului ca la data platii va dispune de suma in valuta necesara. Tot operatiuni forward sunt si cele initiate ca protectie impotriva riscului valutar. Ca exceptie apar si tranzactii speculative de acest gen, care urmaresc doar castigul din diferenta de curs. Cursul pentru operatiunile la termen este in general, mai mare decat pentru operatiunile la vedere. Aceasta se explica prin faptul ca exista sansa modificarii cursului pana la scadenta, in sens favorabil sau nefavorabil pentru diferite monede nationale si, de asemenea, se are in vedere dobanda practicata pe piata monetara, care este incasata pentru cantitatea de moneda acordata drept credit, pana la scadenta operatiunii valutare.

Operatiunile valutare la termen pot fi, la randul lor, de doua feluri: operatiuni simple sau normale si operatiuni complexe. Operatiunile simple presupun cumpararea de catre un operator a unei valute la o anumita data, ca operatiune la vedere, iar aceasta valuta este vanduta in aceeasi zi ca operatiune la termen. Aceasta operatiune implica, deci, vanzarea unei valute la termen chiar in ziua cand ea a fost cumparata la vedere, astfel incat operatorul se asigura fata de o pierdere generata de instabilitate valutara. Operatiunile complexe sunt cele gen 'swap' , care exprima tranzactia dintre doua parti pentru a preschimba o cantitate anumita dintr-o moneda, pe o cantitate din alta moneda cu care s-a efectuat schimbul (swap). Operatiunile swap sunt o forma moderna a acordului de compensatie, folosit in proportii insemnate in prezent. Aceste operatii reflecta actiuni de creditare reciproca ce pot avea loc pe piata valutara, intre bancile centrale ale diverselor tari, in cazuri de inlaturare temporara a anumitor deficite ale balantei de plati externe. Totodata, bancile comerciale importante efectueaza operatiuni de gen swap, indeosebi cand intre ele s-au stabilit aranjamente interbancare pe perioade de timp determinate. Asemenea operatiuni contribuie si la deplasari semnificative de lichiditati pe aceeasi piata valutara sau intre piete valutare diferite, fapt care conduce la aprecierea ca operatiunile swap nu au in fond caracter speculativ. O operatiune swap exprima, deci o cumparare si vanzare similara a aceleiasi sume in valuta cu decontarea la doua date de valuta diferite (de regula spot si forward) la cursuri stabilite (spot si forward) la data tranzactiei.

Pentru fructificarea valutelor cu profituri importante, bancile efectueaza si alte operatiuni prin care se influenteaza eficienta proprie, lichiditatea la diferite niveluri, starea datoriei externe etc.

Cursurile valutare constituie un instrument important care influenteaza eficienta schimburilor economice internationale. O asemenea influenta se manifesta, in proportii diferite, in toate momentele si directiile specifice schimburilor externe. Astfel, cursurile valutare trebuie avute in vedere pentru procese cum ar fi: stabilirea si compararea preturilor marfurilor care se exporta sau se importa; pentru reliefarea relatiei dintre cursul valutar real si cel nominal, in cazul mai multor seturi sau cosuri de marfuri ce constituie obiect al comertului exterior. In situatia in care cursul valutar real este ridicat, marfurile partenerilor straini sunt relativ ieftine, in timp ce bunurile economice create in tara proprie sunt relativ scumpe. In situatia cand acest curs este mai mic, marfurile partenerilor straini sunt relativ scumpe si cele proprii sunt ieftine. Astfel, cursurile valutare servesc la determinarea cantitatii , calitatii si structurii marfurilor de export sau import, la influentarea favorabila a competitivitatii marfurilor proprii pe piata externa.

De asemenea, aceste cursuri au semnificatie pentru cuantificarea veniturilor din export si a cheltuielilor pentru import, ca si pentru oportunitatea devalorizarii (deprecierii) sau revalorizarii (aprecierii) monedei nationale in functie de dinamica relatiilor economice externe.

Totodata, cursurile valutare permit obtinerea de informatii referitoare la folosirea valutelor sau devizelor, ca modalitati de incasare sau de plata in schimburile externe. Astfel, cursurile valutare pot influenta echilibrarea sau reducerea deficitului balantei de plati externe.

In contextul relatiei complexe dintre cursurile valutare si eficienta schimburilor externe, vom prezenta in continuare, in mod sintetic, doar interdependentele dintre cursul valutar real, pe de o parte, exportul net;, si pe de alta parte politica fiscala interna; cererea de investitii; politica comerciala externa.

Cursul valutar real si exportul net. Explicatia acestei relatii porneste de la intelegerea notiunii de export net. In general, exportul net reflecta diferenta dintre valoarea exportului si cea a importului de bunuri materiale si servicii. Nivelul preturilor relative ale bunurilor economice indigene si ale celor straine determina dimensiunea cererii pentru aceste bunuri. In situatia in care intr-o tara cursul valutar real este mic, populatia tarii respective va cumpara cantitati mai reduse de marfuri straine, iar strainii vor cumpara marfuri din tara respectiva, in cantitati mai mari. Pentru producatorii nationali aceasta inseamna o crestere a cererii pentru respectiva marfa, iar veniturile din export cresc. De aceea, exportul net este mai mare pentru tara respectiva si semnifica o stare favorabila care trebuie stimulata si amplificata. In situatia in care cursul valutar real va fi mai ridicat in tara respectiva, procesul se va realiza invers.

Prin urmare, cu cat cursul de schimb se diminueaza, cu atat preturile externe pot fi mai mici si marfurile tarii respective sunt mai competitive pe piata externa, marindu-se soldul pozitiv al contului curent al balantei de plati externe.

Politica fiscala interna si cursul valutar real. Politica fiscala inteleasa ca o conceptie si ca un sistem de masuri si actiuni privitoare la impozite, se afla in relatie cu starea cursului valutar real. Aceasta inseamna ca o politica fiscala rationala trebuie sa optimizeze si legatura intre randamentul ei, concretizat in veniturile statului pe de o parte, si micsorarea cursului real, pe de alta parte.

Diminuarea economiilor datorita fiscalitatii determina reducerea dimensionarii ecartului dintre economii si investitii, precum si a exportului net. Ca urmare, diminuarea economiilor stimuleaza aparitia deficitelor contului operatiunilor curente, din cadrul balantei de plati externe.

Prin politica fiscala nationala se poate corecta cursul valutar real ca urmare a diminuarii exportului net. In acest scop se manevreaza, de exemplu, relatia dintre impozite si oferta de dolari pentru investitii in strainatate, in sensul reducerii acestei oferte, ceea ce duce la cresterea cursului valutar real, adica la scumpirea dolarului. Astfel, marfurile produse in tara de referinta devin mai scumpe, comparativ cu cele straine, generand diminuarea exportului si cresterea importului.

In situatia in care guvernul tarii de referinta mareste cantitatea achizitiilor de stat sau diminueaza impozitele, atunci cursul valutar real al tarii de referinta se va diminua.

Un astfel de mecanism duce la scaderea marimii economiilor pe plan mondial si, deci, la cresterea ratei mondiale a dobanzii, cu influenta nefavorabila asupra nivelului investitiilor interne. De aceea, cresterea ratei dobanzii pe plan mondial determina aparitia soldului pozitiv al contului operatiilor curente din cadrul balantei de plati externe.

Cererea de investitii si cursul valutar real. Venitul realizat intr-o perioada corespunde fie unei cereri de bunuri de consum si de bunuri pentru investitii, fie unei valori egale de venit, destinat consumului si economiilor. Prin politica economica se poate stimula cresterea cererii de bunuri de investitii in contextul unei rate mondiale a dobanzii date, ceea ce va genera un deficit al contului operatiilor curente, din cadrul balantei de plati externe.

Intre cererea de investitii si cursul valutar real se manifesta o relatie cu influente reciproce, in sensul ca sporirea cererii de investitii determina cresterea investitiilor interne, iar aceasta duce la diminuarea cantitatii dolarilor pentru investitii in strainatate, demonstrandu-se, in cele din urma, ca este mai profitabil ca intreprinzatorii sa realizeze investitii in tara de origine. Totodata, cursul valutar real se poate mari, avand ca efect scumpirea marfurilor indigene, fata de marfurile din import.

Politica comerciala externa si cursul valutar real. In general, politica comerciala reprezinta obiectivele strategice, precum si reglementarile si instrumentele de natura juridica, administrativa, fiscala, vamala, valutara privind relatiile comerciale externe promovate de o tara. Ea este o componenta esentiala a politicii economice infaptuita de un stat intr-un anumit orizont de timp.

Prin structura si mecanismul specific, prin corelatiile ei cu miscarea cursului valutar real, politica comerciala influenteaza substantial evolutia macroeconomiei. Exista mai multe forme de politica comerciala delimitate dupa criterii specifice. Din punctul de vedere al efectelor de antrenare in domeniul fluxurilor comerciale externe, se dovedeste a avea un rol important politica comerciala promotionala si de stimulare. In cadrul acestuia se folosesc masuri valutare de stimulare a exporturilor ca: prime valutare, care se acorda la convertirea in moneda nationala a valutei dobandite de exportatori, folosindu-se cursuri avantajoase; deprecierea monedei nationale in situatiile in care diminuarea cursului monedei nationale are loc intr-un ritm inalt, in raport cu reducerea puterii ei de cumparare pe piata interna, in timp ce pe piata externa cererea pentru bunurile economice de export este elastica in functie de pret, stimuland exportatorii.

In cazul promovarii unei politici comerciale protectioniste, vizand restrictionarea importului diverselor bunuri economice, exportul net creste deoarece se diminueaza drastic importul, modificandu-se si cursul valutar real.

Astfel, deciziile in domeniul eficientizarii schimburilor externe se fundamenteaza pe asemenea corelatii proiectate si infaptuite sistematic, incepand de la nivelul firmei producatoare de bunuri economice pentru exportul sau al firmelor importatoare. In acest cadru trebuie subliniata importanta deosebita pe care o are in prezent managementul afacerilor economice internationale, ca ansamblu de metode si instrumente necesare determinarii necesitatii promovarii, negocierii, contractarii si derularii tranzactiilor economice intre parteneri din diverse state ale lumii.