Echilibrul financiar-valutar. balanta de plati externe

ECHILIBRUL FINANCIAR-VALUTAR. BALANTA DE PLATI EXTERNE

Continutul si trasaturile echilibrului financiar valutar

Avand in vedere faptul ca o cerinta fundamentala a asigurarii si mentinerii functionarii oricarei economii nationale o reprezinta existenta unui echilibru general intre fluxurile de incasari si plati, apare pe deplin justificata necesitatea gasirii mijloacelor si modalitatilor celor mai adecvate pentru a caracteriza din punct de vedere calitativ activitatea financiar-valutara internationala a fiecarui stat.

Echilibrul economic general al economiei nationale este influentat prin primirea de fonduri financiare si de credit din exterior, in sensul majorarii resurselor interne, si acordarea de fonduri financiare si de credit, restituiri de credite, plati de dobanzi si dividende etc., in sensul diminuarii resurselor interne. In afara acestor influente vizibile, activitatea financiar-valutara influenteaza echilibrul economic general al tarii si prin aparitia unor efecte indirecte, care pot avea atat consecinte negative (atunci cand apar sub forma dobanzilor mari, a dividendelor si a comisioanelor ridicate la contractarea internationala de fonduri financiare), cat si pozitive (de exemplu puterea mare de cumparare a sumelor in valuta provenite din exterior care au o acoperire in bunuri si servicii de o mare fiabilitate).

Astfel, pentru a nu se ajunge la pierderi de venit national, se pune problema existentei unui echilibru intre operatiunile care contribuie la majorarea venitului national si cele care determina o micsorare a acestuia. Prin urmare, echilibrul economic general al tarii reprezinta un obiectiv urmarit cu prioritate de orice guvern, avand in componenta sa trei laturi esentiale: echilibrul monetar, echilibrul financiar si echilibrul valutar.

Echilibrul monetar consta in existenta unui raport optim intre masa banilor aflati in circulatie si necesarul de bani cerut de efectuarea normala a tuturor operatiilor in cadrul echilibrului economic general. Cu alte cuvinte, echilibrul monetar reflecta acea stare a economiei in care cererea si oferta de moneda sunt egale.

Echilibrul financiar-valutar al fiecarei tari consta in corelatia dinamica dintre intrarile si iesirile de fonduri financiare si de credit si intre incasarile si platile in valuta in relatiile economice, financiare si valutare ale oricarei economii, cu piata internationala.

In mod concret, echilibrul financiar consta in egalitatea dintre resursele financiare necesare realizarii obiectivelor stabilite si posibilitatile reale sau efective de procurare a fondurilor.

Echilibrul valutar consta in realizarea unui echilibru intre incasarile si platile in valuta ale unei tari, determinate, de regula, de operatiunile de import-export, turism, prestari de servicii internationale, operatiuni necomerciale si financiare intre tari, credite acordate si primite etc., pe o perioada determinata de timp.

Echilibrul valutar isi are originea in echilibrul economic intern, fiind influentat de o serie de factori, cum sunt volumul si calitatea productiei, evolutia preturilor interne si externe, fluctuatia valutelor cu care se opereaza, volumul creditelor primite si al celor acordate etc.

In general, echilibrul valutar poate fi realizat partial, adica doar la o anumita categorie de operatiuni ori implicand un grup format din doua sau mai multe tari, sau poate fi total, atunci cand se refera la egalitatea generala a incasarilor si platilor in valuta.

Spre exemplu, daca notam cu E = exporturile unei anumite tari, cu I = importurile aceleiasi tari, cu Ca = credite acordate si cu Cp = credite primite, atunci vom avea urmatoarele cazuri de realizare a echilibrului valutar partial al tarii in cauza:

. pentru o anumita categorie de operatiuni comerciale a tarii in cauza cu o alta tara, vom avea doua situatii de realizare a echilibrului partial:

E=I+Ca, ceea ce inseamna ca exporturile sunt egale cu importurile, la care se adauga creditele acordate cumparatorului;

E+Cp=I, adica exporturile, la care se adauga creditele primite, sunt egale cu importurile;

. in situatia realizarii unui echilibru in relatiile cu un grup de tari:

E+Cp=I+Ca

In esenta, calitatea echilibrului valutar nu consta neaparat in realizarea cu orice pret a unui echilibru intre incasari si plati, ci in realizarea acestuia prin cat mai putine credite, sau, cu alte cuvinte, echilibrarea sa nu se produca prin contractarea unor imprumuturi in strainatate, care nu fac altceva decat sa incarce peste masura serviciul datoriei externe.

In concluzie, echilibrul valutar trebuie realizat astfel incat sa faca posibile importurile de materii prime, servicii, tehnologii etc. cu un consum optim de valuta.

Lichiditatea si solvabilitatea internationala

In legatura directa cu echilibrul financiar - valutar se afla si categoriile de lichiditate si solvabilitate internationala. In unele perioade s-a pus semnul egalitatii intre aceste doua categorii desi, din punct de vedere al structurii si rolului lor, acestea difera atat pe plan extern, cat si pe plan intern.

Lichiditatea cunoaste in literatura de specialitate mai multe acceptiuni.    

Astfel, intr-o prima acceptiune, lichiditatea reprezinta indicatorul statistic care exprima pozitia economica a tarilor pe plan international prin disponibilitatile si rezervele de aur si devize care sa asigure satisfacerea obligatiilor de plata in strainatate si deci, gradul de lichiditate al unei tari este apreciat in functie de raportu 444f56e l dintre rezervele de aur si valuta, pe de o parte, si valoarea importurilor pe de alta parte

O alta definitie data lichiditatii internationale este aceea de capacitate a unui stat de a transforma rapid si fara greutati activele sale in mijloace de plata in vederea stingerii unor obligatii valutare in context international

Intr-o alta acceptiune lichiditatea internationala este definita ca fiind totalitatea mijloacelor de plata de care dispune o tara, in strainatate, care pot fi usor si imediat transformabile in bani, indiferent daca aceste mijloace sunt detinute de banca centrala sau de alte banci ori de particulari din aceea tara . In aceasta acceptiune, structura lichiditatii internationale este urmatoarea:

a) rezerva monetara internationala detinuta de autoritatea monetara centrala, care include: depozite de aur, rezervele valutare, (alcatuite din valute si devize convertibile), DST, pozitia creditoare fata de Fondul Monetar International, rezerva care se afla permanent la dispozitia tarii respective, neconditionat si nelimitat.

Fiecare componenta a rezervei monetare internationale se formeaza prin operatiuni specifice.

Astfel, aurul monetar provine din achizitionarile Bancii Nationale din productia interna a tarii sau de pe piata internationala a aurului, precum si din alte surse.

Rezerva valutara constituie partea cea mai importanta a rezervei monetare internationale, valutele si devizele convertibile rezultand in urma operatiunilor din balanta de plati (exporturi mai mari decat importurile, primiri de fonduri financiare si de credit, transferuri) si din operatiunile de cumparare de pe piata valutara.

Pe plan international, rezerva valutara a fiecarui stat reprezinta un indicator deosebit de important, deoarece ea caracterizeaza economia nationala in ceea ce priveste credibilitatea financiara si economica. Astfel, se considera un nivel corespunzator pentru rezerva valutara acela care poate acoperi nivelul importului tarii respective pentru o perioada de 3-5 luni. In cazul Romaniei, gradul de acoperire a importurilor prin rezerva valutara oficiala (devize convertibile + D.S.T., inclusiv devizele convertibile detinute de bancile comerciale) era de 4 luni la sfarsitul anului 2001 (rezerve valutare: 5441,9 milioane U.S.D.) si de 4 luni si 18 zile la 30 septembrie 2002 (rezerve valutare 6828,1 milioane U.S.D.). Din acest motiv, fiecare stat, chiar in conditiile unei balante de plati balansate in caz de deficit, isi formeaza o rezerva valutara pentru a o utiliza in situatii critice.

O problema deosebit de importanta care se pune in gestionarea rezervei valutare o constituie asigurarea unei structuri pe tipuri de valute cat mai echilibrate, in vederea evitarii la maximum a efectului de devalorizare generala a rezervei. Ca atare, in majoritatea cazurilor, rezervele valutare cuprind cu precadere valutele liber utilizabile (dolarul american, euro, lira sterlina, yenul japonez). De exemplu, in cadrul disponibilului de devize convertibile al Romaniei, administrat de Banca Nationala, ponderea principala o detine dolarul american, cu 59,1%, urmat de euro cu 39,1 la suta, lira sterlina, cu 1,5% si altele cu 0,3%.

De remarcat cresterea ponderii euro fata de circa 23 la suta, de la finele anului 2000.

Scopul principal pentru care o tara isi constituie rezerve valutare este reprezentat de dorinta sa de a dispune, la un moment dat, de posibilitatea rapida de stingere a obligatiilor valutare, aceasta intrand in operatiunile de plata internationale doar dupa epuizarea celorlalte modalitati de incasarea contravalorii exportului, angajarea de credite comerciale si bancare, primirea de fonduri financiare, mobilizarea de fonduri pe piata internationala de capital etc.

Practic, rezerva valutara are urmatoarele destinatii:

acoperirea deficitului balantei de plati, prin balansarea acesteia cu ajutorul operatiilor de tip monetar (incasari din rezerva valutara pentru plati in afara tarii);

interventii pe piata valutara pentru a sprijini cursul monedei nationale in raport cu celelalte monede;

garantarea solvabilitatii economiei nationale pe piata financiar‑monetara internationala.

Un alt aspect care trebuie mentionat este acela ca, pe perioada pastrarii, rezerva valutara risca sa inregistreze pierderi de valoare, prin devalorizarea semnelor banesti aflate in componenta sa, motiv pentru care, in paralel cu asigurarea unei structuri optime pe tipuri de valute, trebuie actionat si pe linia plasarii temporare a disponibilitatilor in valuta, fie sub forma depozitelor la vedere, fie sub forma unor credite pe termen scurt.

Disponibilul in DST are ca provenienta emisiile Fondului Monetar International si distribuirile sale gratuite catre tarile membre, precum si incasarile ulterioare pentru operatiuni de creditare in cadrul mecanismului Drepturilor Speciale de Tragere.

Creantele asupra Fondului Monetar International ale unei tari sunt constituite din virarile in plus la Fondul Monetar International, peste cota de participare a tarii respective, facute in moneda proprie, in raport cu disponibilitatile Fondului Monetar International in aceeasi moneda.

b) mijloacele de plata internationale si activele internationale, detinute de banci si alte institutii financiare din tara, cu conditia ca acestea sa fie transformabile imediat in valuta. In categoria mijloacelor de plata internationale se cuprind: depunerile bancare la vedere sau pe termen scurt, depuneri pe librete de economii, bonuri de tezaur, actiuni, obligatiuni, facilitati de credit aprobate si neutilizate, toate exprimate in valuta. In categoria activelor cuprinse in structura lichiditatii internationale sunt incluse atat activele reale (aurul) cat si activele financiare (diverse valute, titluri de valori si creante).

Lichiditatea internationala mai poate fi definita, intr-un sens mai restrans, ca fiind reprezentata de rezervele de mijloace de plata straine de care o tara are nevoie pentru a face fata eventualelor fluctuatii temporare ale veniturilor si cheltuielilor externe

In acest caz, elementele structurale ale lichiditatii internationale sunt:

rezervele monetare internationale (sau rezerva valutara) aflate la Banca Centrala;

creditele internationale acordate de organismele internationale;

facilitatile temporare pe care bancile centrale si le acorda, pe baza de reciprocitate.

In aceasta acceptiune, se remarca faptul ca in structura lichiditatii internationale nu mai este inclusa si categoria de mijloace de plata internationale detinute de bancile si particularii din tara.

Mai mult decat atat, lichiditatea internationala se rezuma, in conceptia unora, doar la rezervele internationale aflate la Banca Centrala.

In conceptia Fondului Monetar International, lichiditatea internationala este formata din orice stoc de valute convertibile sau neconvertibile folosite in relatiile de plati. Fondul Monetar International considera ca lichiditatea internationala este reprezentata de o suma ce se compune din stocul de aur monetar, stocul de devize, DST si creantele asupra Fondului Monetar International.

Indiferent insa de diversele acceptiuni date, prin notiunea de lichiditate trebuie inteleasa, in final, aptitudinea de a plati cu promptitudine; in practica, un activ este considerat lichid atunci cand poate fi schimbat imediat intr-un alt activ, motiv pentru care valuta este un element cu o lichiditate foarte mare.

Solvabilitatea sau capacitatea de plata a unui stat apare in situatia in care, alaturi de lichiditate, statul respectiv poate folosi si alte resurse pentru a face fata platilor exigibile intr-o anumita perioada de timp. In principiu, pentru a stabili capacitatea de plata a unui stat este necesar sa fie luate in considerare: activele din rezerva monetara internationala - aur, valute, DST, active detinute de banci si alte persoane juridice, depozite la vedere sau la termen, valori mobiliare in valuta, facilitati de creditare publice sau private, starea interna a economiei precum si starea balantei de plati externe.

Balanta de plati externe - instrument de cuantificare a echilibrului valutar

Notiunea de balanta a fost lansata initial de mercantilisti in secolul al XVII-lea si reprezenta acel concept teoretic care asigura relatia intre analiza economica la scara nationala si schimburile cu strainatatea. In anul 1937, in Anglia, a fost introdusa insa notiunea de "marea balanta", care cuprindea, pe langa importuri si exporturi, si "incasari provenite din navluri, cheltuieli militare, venituri din pescuit si chiar fonduri provenite de la cetatenii catolici stabiliti la Roma; aceasta nu trebuie insa confundata cu masa platilor reciproce, respectiv simpla balanta de comert."

Tot in anul 1937, Albert Aftaion propunea o balanta de conturi, definita ca un tablou al creantelor si al datoriilor rezultate din schimbul de marfuri si de servicii din cursul anului luat ca baza de referinta, dar si cele din trecut, care trebuiau inscrise in tabelul anului respectiv. Aceasta balanta era destul de complicata din punct de vedere metodologic si al structurii sale in ansamblu si, prin urmare, utilizarea sa ca instrument de analiza era destul de greoaie.

Tocmai din aceste motive, in cea de a doua jumatate a secolului al XX‑lea s‑a reusit crearea unui model de balanta care putea sa evidentieze fluxurile economice, financiare si monetare intre teritoriul national de referinta si restul lumii.

Drept urmare, in prezent, balanta de plati a devenit un instrument care furnizeaza o multitudine de informatii indispensabile pentru analizarea situatiei economice din toate tarile lumii. In balanta de plati isi gaseste finalitatea in expresie valorica toate activitatile economice si tehnico-stiintifice, ca si alte relatii pe care un stat le poate avea cu alte state.

Structura balantei de plati externe difera de la o tara la alte, insa, in principiu, in aceasta se regasesc posturile care exprima raporturile cu exteriorul urmarite de Fondul Monetar International care, periodic, solicita fiecarui stat fie un exemplar al balantei, fie anumiti indicatori financiari de analiza. Intrucat la Fondul Monetar International sunt afiliate peste 150 de tari membre, in vederea coordonarii activitatii valutare si financiar-monetare s-a incercat elaborarea unei scheme unice de balanta. In acest sens, Fondul Monetar International a editat un manual pe baza caruia s-a stabilit o schema de principiu a balantei de plati externe, manual care a fost difuzat tuturor statelor si care se refera la activitatea comerciala, schimbarile de capitaluri si miscarile aurului monetar.

Potrivit manualului Fondului Monetar International, balanta de plati externe reprezinta documentul statistic, intocmit sub forma contabila, care inregistreaza sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare si monetare intervenite intre rezidentii unei economii si restul lumii, in cursul unei perioade de timp, de regula un an.

In esenta, principalele modalitati de atragere a fondurilor catre sistemul valutar-financiar se concretizeaza in: plasarea directa de capital, plasarea de titluri de plata in alta economie, cotizatii platite la institutii internationale, plata primelor de asigurare, plata dividendelor, plati de dobanzi, retrageri de capital etc. Adaugand la acestea si fondurile provenite din activitatea de creditare internationala prin intermediul careia se pun in miscare fonduri si mijloace de plata pentru stimularea comertului international, dar si transferurile particulare prin intermediul carora au loc miscari de valute, fie pentru mijlocirea efectiva a schimburilor economice, fie in scop speculativ, vom obtine principalele elemente care se reflecta in balanta de plati externe a fiecarui stat.

Terminologia utilizata in cadrul balantei de plati externe

Balanta de plati externe opereaza cu o serie de notiuni specifice, elaborarea sa bazandu-se pe un set de reguli care definesc agentii, natura tranzactiilor, modalitatea de inregistrare a acestora etc.

Tranzactia este un concept generalizator utilizat indeosebi pentru a desemna fluxul economic care reflecta crearea, transformarea, schimbul, transferul sau stingerea unei valori economice si care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor si/sau drepturilor financiare, prestarea de servicii sau migrarea fortei de munca si a capitalurilor.

Prin urmare, balanta de plati externe nu utilizeaza notiunea de plati, in acceptiunea generala a acesteia, ci pe aceea de tranzactie, o parte a acestora putand implica si plati, iar alta parte nu.

Balanta de plati externe cuprinde tranzactiile care se deruleaza intre rezidenti si nerezidenti, distinctia dintre cele doua categorii neavand la baza nationalitatea sau alte criterii legale, ci acceptiunea economica data acestora. Prin urmare, rezidentii unei economii sunt:

persoane fizice care isi creeaza o gospodarie in tara;

persoane juridice (intreprinderi, corporatii si cvasicorporatii - sucursale ale investitorilor straini directi) autorizate sa desfasoare activitati in tara;

institutii non-profit;

guvernul si administratia publica locala.

In randul nerezidentilor se numara:

persoanele fizice si juridice straine, care isi desfasoara activitatea in afara teritoriului romanesc;

persoanele fizice si juridice romane care si-au mutat centrul de activitate in strainatate;

filialele si sucursalele intreprinderilor romanesti stabilite in strainatate;

turistii, oamenii de afaceri, functionarii diplomatici straini aflati in Romania.

Aceste concepte sunt necesare deoarece operatiunile valutare luate in considerare la intocmirea balantei de plati externe sunt numai acelea care au loc intre un rezident si nerezident.

Teritoriul economic al unei tari in care au loc tranzactiile este teritoriul geografic administrat de guvernul acelei tari, care poate sa nu coincida exact cu teritoriul din interiorul granitelor statului (pot exista portiuni de teritoriu economic in afara granitelor, dupa cum pot exista enclave economice straine in interiorul lor), teritoriu in care persoanele, bunurile si capitalul circula liber. In mod concret teritoriul economic al unui stat cuprinde spatiul aerian, apele teritoriale, teritorii din apele internationale asupra carora tara are drepturi exclusive, enclavele teritoriale din restul lumii aflate in interiorul statului.

Evaluarea tranzactiei se face la pretul pietei, care este definit ca fiind suma de bani pe care un potential cumparator o plateste pentru a achizitiona ceva de la un potential vanzator, ambii parteneri fiind parti independente care efectueaza tranzactia respectiva din interese pur comerciale.

Momentul de inregistrare al tranzactiilor este momentul schimbului de proprietate si nu cel al efectuarii platii. In mod concret, momentul inregistrarii s-a convenit a fi data la care operatiunile valutare sunt inscrise in evidentele contabile ale societatilor bancare.

Sistemul dublei inregistrari, utilizat la elaborarea balantei presupune compensarea unei furnizari de resurse reale sau financiare de catre un rezident unui nerezident prin incasari si, respectiv, compensarea unei achizitii de resurse reale sau financiare printr-o plata. Daca aceasta compensare nu se produce sub forma de resurse reale sau financiare, operatiunea este considerata a fi un transfer.

In principiu, balanta de plati externe cuprinde toate tranzactiile de natura financiara sau comerciala, fiind un bilant anual al acelor schimburi care comporta un activ (credit) si un pasiv (debit), fiecare operatie care da nastere unei intrari de devize fiind inscrisa in activul balantei, iar fiecare operatie care genereaza o iesire de devize fiind inscrisa in pasivul balantei. Totusi, asa cum s-a mentionat si mai sus, unele operatiuni se fac fara contraprestatie, fiind considerate transferuri unilaterale (donatii, ajutoare, burse, premii etc.).

Prin urmare, in intocmirea balantei de plati externe, fiecare tranzactie este evidentiata prin doua intrari de sens contrar care au aceeasi valoare, pe aceasta cale suma tuturor intrarilor fiind egala cu suma tuturor iesirilor, soldul net al balantei fiind intotdeauna zero.

Balanta de plati externe inregistreaza la activ (in credit) aportul de resurse rezultate din exportul de bunuri, prestarea de servicii, incasarea de venituri aferente factorilor de productie care au parasit tara, precum si pozitii financiare reprezentand reduceri ale activelor externe sau cresteri ale pasivelor externe ale economiei, iar la pasiv (in debit) scaderea de resurse ca urmare a importului de bunuri, achizitionarii de servicii, platii de venituri aferente factorilor de productie adusi spre valorificare din strainatate, precum si pozitii financiare reprezentand cresteri ale activelor externe ale tarii sau reduceri ale pasivelor sale externe.

In principiu, balanta de plati externe va fi intotdeauna echilibrata, starea de balanta activa sau pasiva rezultand din modul in care se face echilibrarea. Astfel, balanta de plati externe se considera a fi activa (favorabila) cand echilibrarea se face prin cresterea rezervei valutare de fonduri financiare sau de credit altor state, retragerea monedei proprii de pe piata externa. Balanta de plati externe se considera a fi pasiva (defavorabila) atunci cand echilibrarea se face prin primirea de fonduri financiare sau de credite, prin iesiri de moneda proprie sau de moneda straina aflata in rezerva valutara.

Balanta de plati externe poate fi intocmita: global - pentru relatiile economice si financiare ale unei tari cu restul lumii; regional - pentru relatiile cu un grup de tari; bilateral - pentru relatiile cu o anumita tara.

Structura balantei de plati externe

Asa cum s-a mai mentionat, desi nu se poate vorbi de un model unanim acceptat de catre tarile lumii, balanta de plati externe poate fi structurata pe doua capitole sau conturi: contul curent sau balanta de plati externe curenta; contul de capital sau financiar sau balanta miscarilor de capital.

Pornind de la aceasta schema, fiecare tara realizeaza propria detaliere pe capitole si posturi in functie de specializarea sa internationala, dar si de interesele economice si financiare pe care la promoveaza.

In vederea alinierii tarii noastre la recomandarile Fondului Monetar International, Banca Nationala a Romaniei intocmeste balanta de plati externe sub urmatoarea forma:

1. Contul curent (A+B+C):

A. Bunuri si servicii:

a. bunuri f.o.b. (export/import)

b. servicii:

- transport

- turism

- alte servicii

B. Venituri

- din munca

- din investitii directe

- din investitii de portofoliu

- din alte investitii (dobanzi)

C. Transferuri curente

- administratia publica

- alte sectoare

2. Contul de capital si financiar (A+B):

A .Contul de capital

- transferuri de capital

- achizitionare/vanzare de active

B. Contul financiar:

a. investitii directe

b. investitii de portofoliu

c. alte investitii de capital

d. conturi de tranzit

e. conturi de clearing/barter

f. active de rezerva (alte tranzactii).

Erori si omisiuni

Prin aceasta balanta se oglindesc fluxurile de incasari si plati ale Romaniei cu alte tari pe o perioada determinata de timp, de regula un an. Aceste fluxuri sunt generate in principal de activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, dar si de alte tranzactii financiare internationale si de raporturile financiare derulate cu institutiile financiar-bancare internationale.

Datorita continutului sau, balanta de plati externe constituie instrumentul principal de asigurare a echilibrului valutar si sursa cea mai importanta de informatii pentru evaluarea schimburilor internationale.

In concluzie, in functie de natura tranzactiilor la care se refera, fluxurile de incasari si plati sunt grupate in cadrul structurii balantei de plati externe in cadrul a doua conturi:

1. Contul curent sau balanta de plati externe curente, in care se inregistreaza incasarile si platile valutare din tranzactiile economice cu strainatatea, este format din:

A. Bunuri si servicii, care la randul lor, cuprind:

balanta comerciala, care reflecta volumul tranzactiilor de import-export la pretul f.o.b. sau franco-frontiera romana, si se refera, in principiu, la toate bunurile mobile pentru care schimbul de proprietate se face intre rezidenti si nerezidenti. In balanta de plati importurile apar cu minus, deoarece pentru contravaloarea acestora trebuie platiti bani rezidentilor straini, iar exporturile apar cu plus, deoarece ele aduc bani in tara. Diferenta valorica dintre exportul si importul de marfuri constituie soldul balantei comerciale, acesta avand urmatoarea semnificatie: daca balanta comerciala a unei tari inregistreaza un deficit, aceasta inseamna ca tara importa mai mult decat exporta, iar deficitul poate fi echilibrat cu un excedent, adica un surplus la alte pozitii ale balantei platilor curente.

balanta serviciilor (invizibilelor), care cuprind incasarile si platile pentru servicii de transport, turism, asigurari, deplasari oficiale, constructii, sport, cultura, reclama si publicitate comerciala, servicii de posta si telecomunicatii etc.

B. Venituri. Aceasta pozitie, denumita si balanta veniturilor, cuprinde in principal venituri din munca si din drepturi de autor, precum si dobanzi si dividende ale investitiilor de capital in strainatate, incasate de rezidenti sau platite de ei pentru imprumuturile si investitiile in tara ale nerezidentilor.

C. Transferuri curente. Aceasta pozitie, denumita si  balanta donatiilor si transferurilor unilaterale, cuprinde ajutoare internationale publice sau private, subventii primite sau acordate pentru sustinerea bugetului, subventii acordate de unele state in favoarea altora, taxe, impozite, burse scolare, donatii etc.

2. Contul de capital si financiar sau balanta miscarilor de capital, in care se inregistreaza intrarile si iesirile de capital pe termen lung (peste un an) sub forma de investitii directe pentru cumpararea sau infiintarea de intreprinderi, investitii cu valori imobiliare (actiuni, obligatii etc.) imprumuturi acordate sau efectuate de autoritatile publice, finantarea unei filiale externe de catre o intreprindere mama etc. si cele pe termen scurt (pana la 1 an), care se concretizeaza in constituirea de active bancare in strainatate sau repatrierea lor, imprumuturi acordate nerezidentilor de catre rezidenti si invers, tranzactii oficiale ale efectelor financiare in afara tarii, miscari de capital cu caracter speculativ etc. Cu alte cuvinte, in acest cont se inregistreaza tranzactiile internationale cu active si pasive financiare.

Activele externe reprezinta creante financiare ale Romaniei asupra rezidentilor, in timp ce pasivele externe reprezinta creante financiare ale strainatatii asupra unor persoane fizice si juridice romane.

Cresterile de active externe sunt inregistrate cu minus in balanta miscarilor de capital, deoarece conduc la iesiri de devize din tara atunci cand sunt achizitionate, iar reducerea activelor externe este notata cu plus in contul de capital.

Dimpotriva, cresterea pasivelor externe se inregistreaza cu plus in balanta de capital, deoarece ele duc la intrari de devize in tara, iar reducerea pasivelor externe este inregistrata cu minus.

In concluzie, balanta miscarilor de capital cuprinde doua grupari importante:

A. Contul de capital, care cuprinde toate operatiile de incasari sau plati in vederea transferului international al capitalului, precum si achizitionarea sau vanzarea de active nefinanciare (pamantul, bogatiile solului) si active intangibile (brevete, marci, inchirieri etc.) tranzactionate intre rezidenti si nerezidenti.

B. Contul financiar include toate tranzactiile rezultate in urma schimbarii proprietatii activelor financiare straine, inclusiv crearea sau lichidarea de creante fata de strainatate in cadrul activelor si pasivelor financiare externe ale unei economii. Fluxurile incluse in contul financiar se impart din punct de vedere functional in:

Investitii directe, care cuprind: investitii ale rezidentilor in strainatate, investitii directe ale nerezidentilor in Romania etc.;

Investitii de portofoliu (sau tranzactii ce au ca obiect valori mobiliare de natura actiunilor sau obligatiilor), care cuprind: creante detinute de rezidenti asupra nerezidentilor si angajamente ale rezidentilor (active obligatorii);

Alte investitii de capital, se refera la credite comerciale, imprumuturile si creditele de la Fondul Monetar International, depozitele bancare, documentele de import-export in curs de decontare etc.;

Conturile in tranzit cuprind sumele a caror provenienta sau destinatie este in curs de stabilire;

Conturile de clearing/barter cuprind operatiunile de cliring (compensarea globala a tuturor creantelor si angajamentelor reciproce intre doua tari), operatiunile de barter (schimb direct marfa contra marfa sau o plata contra alteia echivalente), operatiuni de compensare, operatiuni de cooperare, toate acestea avand ca efect evitarea transferului de valuta.

Activele de rezerva se afla sub controlul si la dispozitia autoritatii monetare din fiecare tara in vederea corectarii dezechilibrelor inregistrate de balanta de plati externe, dar si pentru a interveni pe piata valutara pentru a sustine cursul de schimb al monedei nationale sau pentru a executa alte influente. In esenta activele de rezerva sunt constituite din: aur monetar, DST, disponibilitati in valute straine si alte creante.

3. Erorile si omisiunile apar de regula, datorita faptului ca, datele necesare alcatuirii balantei provin din surse diferite, ceea ce face ca procesul de contabilizare prin dubla intrare sa nu fie perfect. Insa, deoarece aceste neconcordante tind sa se compenseze, marimea diferentei nete nu poate fi considerata ca indicator al acuratetei unei balante. Totusi, daca aceste diferente sunt mari si persista in timp exista riscul afectarii intregii credibilitati a balantei, determinand totodata ingreunarea analizei si interpretarii diferitelor posturi si capitole din balanta.

Soldul balantei reflecta relatia in care se gasesc cele doua conturi principale ale balantei de plati externe (contul curent si cel de capital) din punct de vedere al intrarilor si iesirilor generate de tranzactiile internationale.

Daca soldul general al balantei de plati (adica, soldul balantei platilor curente si al balantei miscarilor de capital) este excedentar, aceasta inseamna ca economia primeste mai multe mijloace de plata din strainatate (inregistrari in plus) decat trebuie sa plateasca (inregistrari in minus). In acest caz, rezervele de devize ale tarii pot creste sau surplusul se poate utiliza pentru a rambursa creditele obtinute din strainatate sau pentru a cumpara active in strainatate.

Un excedent al balantei de plati datorat, de pilda, unui excedent al balantei comerciale, inseamna ca exporturile depasesc importurile, iar intrarile in fluxul circular depasesc iesirile. Prin urmare, nivelul general al activitatii economice va creste, rata somajului va scadea, dar inflatia ar putea sa se situeze pe o curba ascendenta.

Daca soldul balantei de plati, in ansamblu, este deficitar, aceasta inseamna ca, inregistrarile cu minus (plati facute catre strainatate) depaseste pe cele cu plus (incasari din strainatate). In acest caz, intrucat balanta globala a unei tari nu poate ramane dezechilibrata, acoperirea deficitului se poate face prin: diminuarea rezervelor valutare, contractarea de credite externe, vanzarea de active in strainatate.

Spre exemplu, un deficit al balantei de plati, datorat deficitului balantei comerciale, inseamna ca importurile depasesc exporturile. Iesirile din fluxul circular depasesc intrarile, astfel incat nivelul general al activitatii economice va scadea, lucru care poate sa conduca implicit la cresterea somajului, in timp ce rata inflatiei ar putea sa scada.

Asa cum s-a mai mentionat, deci, ca urmare a inregistrarii tranzactiilor economice ale unei tari cu strainatatea in dubla partida, balanta de plati externe a unei tari este in mod necesar echilibrata, in sensul ca, activul = pasivul, in contextul mecanismelor de echilibrare a balantei utilizandu-se doua concepte tehnice distincte:

balanta "peste linie" pentru balanta tranzactiilor curente;

balanta "sub linie" pentru contul de capital si financiar exclusiv postul "active de rezerva".

Prin urmare, pentru autoritatile financiare, tranzactiile inregistrate "deasupra liniei" sunt acelea care necesita fie o finantare a deficitului, fie o capitalizare a excedentului, iar cele inregistrate "sub linie" sunt cele care solutioneaza dezechilibrul posturilor situate "deasupra liniei", printr-un dezechilibru in sens invers.

Astfel, in cazul unui deficit al contului curent, acesta este acoperit "sub linie" prin:

Import de capital sub forma investitiilor straine in economie sau a imprumuturilor contractate in strainatate;

Amanarea rambursarii datoriei externe contractate anterior;

Cheltuirea unei parti din rezervele monetare internationale pentru a achita platile devenite scadente in anul de referinta.

In cazul unui excedent al balantei de plati externe curente, acesta determina "sub linie":

Un export de capital sub forma de investitii in strainatate sau imprumuturi acordate altor tari;

O sporire a rezervelor monetare internationale ale tarii;

O reducere a propriei datorii fata de strainatate.

In concluzie, ca regula generala, in cadrul balantei de plati externe deficitele sunt finantate, iar excedentele sunt utilizate (adica primesc o anumita destinatie), astfel incat, pe total, asa cum am mai mentionat, din punct de vedere contabil se realizeaza echilibrul balantei.

Reflectarea activitatii financiar-valutare a Romaniei prin intermediul balantei de plati externe

Asa cum s-a mai precizat, analiza situatiei balantei de plati externe reflecta capacitatea unei tari de a obtine valuta necesara acoperirii datoriei externe, dar si vulnerabilitatea tarii respective la socurile regionale si mondiale. Pe de alta parte, prin analiza balantei de plati externe, dar si a datoriei externe pot fi evidentiate si o serie de cauze care conduc la materializarea riscului de tara, cum sunt: reducerea brusca a exporturilor, cresterea excesiva a importurilor, migrarea capitalului peste granitele tarii coroborata cu reducerea sau incetarea intrarilor de capital, cresterea serviciului datoriei externe datorata cresterii dobanzilor sau a structurii neadecvate a scadentei etc.

Contul curent al Romaniei, care este una dintre componentele cele mai importante ale balantei de plati, a cunoscut dupa anul 1989 deteriorari semnificative. "Fractura" s-a produs in anul 1990, cand, de la un excedent de peste 2,5 miliarde dolari (in valute convertibile si neconvertibile), inregistrat in anul anterior, s-a ajuns la un deficit de 3337 milioane U.S.D. De atunci, deficitele in conturile curente ale balantelor de plati externe s-au perpetuat, deosebirile constand doar in nivelul acestora - cel mai scazut, de 428 milioane U.S.D., inregistrandu-se in anul 1994, iar cel mai ridicat de dupa 1990, in anul 1998: aproape 2970 milioane dolari S.U.A.

Au urmat doi ani cu solduri debitoare ale conturilor curente sensibil micsorate, comparativ cu 1998 (un calcul simplu si neprofesionist, dar "publicistic", arata ca deficitele din anii 1999 si 2000, insumate, se situau cu 136 milioane dolari sub nivelul celui din 1998), ca la sfarsitul anului 2001, contul curent sa se incheie, din nou, cu un deficit accentuat - de 2317 milioane dolari SUA, conform datelor provizorii -, totusi in cu totul alte conditii decat in anii anteriori. "Si in anul 2001 - consemneaza Raportul anual al B.N.R. -, deteriorarea contului curent s-a produs pe fondul majorarii deficitului balantei comerciale, a carui pondere in P.I.B. a crescut de la 4,6 la suta la 7,5 la suta, la care s-a adaugat majorarea deficitului balantei veniturilor. Comparativ cu anul precedent, structura deficitului contului curent s-a modificat, in sensul majorarii ponderii deficitului balantei comerciale si al diminuarii ponderii deficitelor serviciilor si veniturilor; desi fluxurile inregistrate de pozitia transferurilor curente s-au majorat, comparativ cu anul 2000, adancirea deficitului comercial a atenuat influenta pozitiva a acestora asupra contului curent".

Cauza principala a "lantului" de solduri negative ale contului curent, care a marcat intreaga perioada de dupa 1989, sta deci in deficitul cronic al balantei comerciale (bunuri), acesta atingand in 2001 cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani: 2969 milioane dolari!

Datorita multitudinii de factori care intervin in desfasurarea comertului exterior (uneori, chiar in interiorul anului de exercitiu), orice incercare de analiza exhaustiva a balantei comerciale nu poate fi decat hazardata. Pe de alta parte, experienta demonstreaza ca, in temeiul acelorasi considerente, nici concluziile analizelor sumare pe perioade relativ restranse nu pot fi absolutizate, ci trebuie sa fie revizuite cu atentie - atat in privinta "punctelor forte", cat si a vulnerabilitatilor Romaniei in operatiunile de comert exterior.

De exemplu, nu de putine ori, printre avantaje, a fost subliniata ponderea relativ mica a materiilor prime in totalul exporturilor, ceea ce este adevarat. Privind insa problema dintr-un unghi mai realist (si critic), trebuie remarcat faptul ca, de foarte multi ani, Romania a incetat sa mai fie un exportator semnificativ de materii prime. Realmente - si dincolo de frumusetea jocului de cuvinte -, tara noastra a fost dintotdeauna "bogata in resurse sarace"; asadar, nu a fost un mare exportator de materii prime - iar cand s-a vrut sa fie asa, acesta s-a comis cu pretul jertfirii celor mai importante bogatii, petrolul si padurile. Cand, in perioada interbelica, exportul Romaniei era compus in proportie de 90-92 la suta din petrol, cereale, lemn, animale vii si seminte, valoarea acestuia abia daca atingea 95-98 milioane dolari, la cursul din acea vreme. Acum, cand exportul tinde sa se aseze constant la peste 12 miliarde U.S.D. (11385 milioane dolari, in 2001 - cel mai ridicat nivel de dupa anul 1988), chestiunea ponderilor trebuie privita altfel, chiar daca se procedeaza la corectia cuvenita a puterii de cumparare a dolarului american. De fapt, principalul "punct forte" al comertului exterior romanesc consta in tendinta de crestere a ponderii produselor prelucrate, iar in cadrul acestora, a celor care inglobeaza, din ce in ce mai pregnant, tehnologia performanta.

A existat si o inclinare spre prognozarea, cu certitudine, a reducerii ponderii facturii energetice in deficitul balantei comerciale. Baza a constituit-o cifra din anul 1998, cand soldul negativ al balantei energetice a reprezentat 35,3 la suta din deficitul total, ceea ce insemna mai putin de jumatate din cat fusese in anul precedent. Numai ca, in anul urmator, factura energetica avea sa urce iarasi, pana la 50,9 la suta din deficitul balantei comerciale, ponderea acesteia reducandu-se in anii 2000 si 2001, la 42,7 si respectiv 37,4 procente, iar pe primele trei trimestre din anul 2002, la 30,1 la suta (evident, aceasta din urma cifra urmand a fi modificata in trimestrul IV si pe intregul an, datorita influentei sezonului rece). S-ar putea ca in anii urmatori sa asistam la o sporire, in valoare absoluta, a importurilor de energie - ca urmare a relansarii activitatii in industrie -, dupa cum ar fi posibila (si de dorit) si o reducere a ponderii facturii energetice in soldul balantei comerciale - deziderat realizabil doar printr-o crestere in termeni reali a eficientei utilizarii energiei.

In ceea ce priveste vulnerabilitatile Romaniei, reflectand in principal ritmul lent al restructurarii economice - ceea ce iarasi, a fost adevarat - multa vreme s-a vanturat marota incapacitatii intreprinderilor - societati comerciale de stat, "generatoare de pierderi si plati restante", de a face exporturi cu produse noi, cerute de piata. De unde si concluzia ca sectorul de stat din industrie ar fi fost si principalul vinovat de cronicizarea deficitelor de balanta comerciala. Adevar valabil numai in parte, caci nu acest aspect caracteriza fundamental sectorul in cauza. Dupa cum se stie, dezindustrializarea fortata - denumita pompos "contractia programata a industriei" - s-a manifestat cu precadere in sectorul de stat, implicit in compartimentele de cercetare stiintifica aferente, acesta fiind lipsit din start de mijloacele financiare necesare continuarii procesului de retehnologizare. Lasand istoria sa-si urmeze cursul, vom constata ca, in activitatea de comert exterior, nici sectorul privat nu ofera, deocamdata, prea multe elemente care sa confirme pana la capat teza expusa mai sus.

In cele ce urmeaza, sunt sintetizati principalii indicatori ce caracterizeaza locul sectorului privat in desfasurarea comertului exterior de bunuri, in ultimii patru ani raportati.

Tabelul 16

Contributia sectorului privat in comertul exterior de bunuri

- in procente -

Sursa Directia Generala a Vamilor

*) Pentru anii 1998 si 1999, indicatorii au fost calculati potrivit datelor cuprinse in Raportul Bancii Nationale a Romaniei - 1999.

Asadar, pozitia dominanta pe care a obtinut-o sectorul privat in comertul exterior de bunuri nu a insemnat, automat, si eficientizarea acestei activitati.

In privinta avantajelor si dezavantajelor ce decurg din orientarea geografica a comertului exterior, acestea graviteaza cu precadere, dupa cum este si firesc, in jurul relatiilor economice cu Uniunea Europeana. De departe aceasta zona a lumii, de care Romania apartine organic, detine ponderea in structura pe grupe de tari, atat la export, cat si la import.

Tabelul urmator este cat se poate de elocvent in aceasta privinta:

Tabelul 17

Orientarea preferentiala a comertului nostru exterior catre tarile Uniunii Europene este justificata nu numai de legaturile traditionale, amplificate in ultimii ani, de comunicatiile mai lesnicioase comparativ cu alte zone ale lumii, dar mai cu seama de siguranta pe care o confera Vestul european, fata de crizele ce afecteaza Estul continentului, indeosebi Federatia Rusa. Pe langa aceste avantaje, certe si vizibile, exista si dezavantajul unei diversificari reduse a destinatiilor exporturilor nationale - si cu cat diversificarea este mai redusa, cu atat riscul "caderii" incasarilor din export este considerat mai ridicat (adica volatilitatea veniturilor este mai mare). Nu poate fi ignorat nici riscul ca puseele de criza majora la nivel global sa afecteze pe termen scurt si tranzactiile economice intereuropene.

Am subliniat in cateva randuri ca relatiile economice internationale, in general, si cele financiar-valutare, in special, sunt foarte sensibile la orice deviere de la normal, in plan politic si militar mondial. Sugestiv, in aceasta privinta, este urmatorul pasaj din Raportul B.N.R. pe anul 2001: "Evolutia deficitului comercial [] a fost neuniforma pe parcursul anului; reducerea drastica a ritmului de crestere a comertului mondial dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din S.U.A. a influentat negativ si balanta comerciala a Romaniei, care a inregistrat in ultimul trimestru al anului un deficit record (1185 milioane dolari), cu aproape 54 procente mai mare decat in aceeasi perioada a anului 2000".

Din cele expuse pana aici, se ajunge usor la concluzia ca o analiza globala a evolutiei balantei comerciale pe perioade mai indelungate este nerecomandabila tocmai datorita factorilor stimulatori si/sau perturbatori, diferiti de la un an la altul, ce pot influenta caracteristicile operatiunilor de export-import.

Astfel, in pofida faptului ca plafonarea comertului international, pe fondul atenuarii expansiunii economiei mondiale in anul 2001, s-a repercutat si asupra exporturilor romanesti - in special, dupa cum am vazut, in ultimul trimestru - pe ansamblul anului, exportul (in crestere cu 9,8 la suta fata de anul anterior) a fost totusi stimulat de o seama de factori interni si externi, printre care: cresterea productiei industriei prelucratoare cu 9,6 la suta; intensificarea specializarii in domeniile in care Romania are un avantaj competitiv semnificativ (confectii, incaltaminte, mobilier), care au plasat-o pe primul loc printre furnizorii Uniunii Europene, devansand Polonia; subventionarea partiala a dobanzilor la creditele pentru export etc.

Dar cum sursa principala a deficitului din 2001 a fost importul (in crestere cu peste 19 procente, raportat la anul 2000), sa urmarim mai in detaliu factorii care au contribuit la intensificare importului:

a.      consolidarea cresterii economice;

b.     extinderea exportului in lohn (textile, confectii, incaltaminte, masini, aparate, echipamente si mijloace de transport), care a ajuns sa reprezinte 59,3 la suta din total, in detrimentul exporturilor definitive;

c.     reducerea productiei agricole in anul 2000, ca urmare a secetei, ceea ce a determinat cresterea importului de produse agroalimentare, mai ales in prima jumatate a anului 2001;

d.     facilitatile acordate intreprinderilor mici si mijlocii si investitorilor (Legea nr.133/1999 si Legea nr.332/2001) la o gama foarte larga de importuri;

e.      eliminarea taxelor vamale la importul de bunuri industriale din Uniunea Europeana si relaxarea unor masuri protectioniste aplicate la produsele agricole pe relatia CEFTA;

f.       aprecierea in termeni reali a leului in raport cu dolarul american si, implicit, cu euro;

g.     nivelul relativ scazut al preturilor externe;

h.     ameliorarea rating-ului de tara, care a stimulat investitiile straine directe, impulsionand importul de masini si echipamente.

In masura in care cresterea substantiala a exporturilor nationale de bunuri a fost, practic, nu doar anihilata, ci si cu mult devansata de importuri - unele fara prea mare trebuinta -, este destul de dificil de exprimat o opinie categorica privind eficacitatea reala, actuala, a comertului exterior.

Cu atat mai mult se impune un atare punct de vedere, cu cat forurile cele mai autorizate in materie, in primul rand autoritatea monetara care este Banca Nationala, manifesta o justificata ingrijorare fata de perpetuarea unui fenomen aflat in contradictie cu potentialul economic al tarii: o parte insemnata a cresterii consumului intern a fost in ultimii ani - si continua sa fie - asigurata din resurse externe!

In raport cu soldurile contului curent, soldul balantei comerciale - care, dupa cum am vazut, ocupa o pozitie dominanta - poate fi mai mic sau mai mare. Daca in 1998 si 1999, ponderea soldului balantei comerciale in soldul contului curent era subunitara (respectiv, 88,4 si 85,6 la suta), in anii 2000 si 2001 aceasta a devansat soldul contului curent, situandu-se la 123,6 si, respectiv, 128,1 procente.

Conform celor prezentate in subcapitolul 8.3.2., contul curent cuprinde si alte categorii de incasari si plati valutare din tranzactiile cu strainatatea. Soldurile acestora pot echilibra sau chiar acoperi, cu excedente substantiale, un eventual deficit al balantei comerciale (situatie intalnita, de exemplu, in tari cu un puternic "comert invizibil") dupa cum il pot doar atenua (cum s-a intamplat in anii 2000 si 2001) ori accentua, marind deficitul contului curent - situatie inregistrata in anii 1998 si 1999. In tabelul urmator, este reprodusa sintetic balanta de plati a Romaniei pe anii 1999-2001, care ne va ajuta sa urmarim mai usor identificarea surselor de finantare a deficitului contului curent si evaluarea impactului acestei finantari asupra economiei romanesti.

Tabel 18

BALANTA DE PLATI

- milioane dolari SUA -

Sursa: Banca Nationala a Romaniei. Balanta de plati si pozitia investitionala a Romaniei. Rapoarte anuale - 2000 si 2001.

Se poate observa ca in toti anii avuti in vedere, chiar si in cel cu sold negativ substantial, contul curent a fost finantat in buna masura prin investitii directe, caracterizate printr-o volatilitate mai scazuta decat investitiile de portofoliu. Aprecierea datelor prezentate ar fi, insa, incompleta daca nu am releva si unele circumstante, anterioare producerii lor. Astfel, in anul 1997 - favorabil din acest punct de vedere -, contul curent a fost finantat autonom prin investitii directe si mult mai putin prin investitii de portofoliu. De asemenea, au avut loc importante intrari de capital prin credite externe, care, alaturi de investitii, au permis nu numai finantarea deficitului extern, ci si consolidarea rezervei valutare. In 1998, influxurile de capital s-au redus (au fost cu 18,3 la suta mai mici decat in anul precedent), totusi investitiile directe nete au insumat 2040 milioane dolari (cele de portofoliu, 130 milioane U.S.D.), in timp ce la pozitia "alte investitii de capital", soldul a fost negativ. Soldul negativ foarte mare al contului curent nu a putut fi echilibrat decat cu o reducere substantiala a rezervei valutare (843 milioane U.S.D.), dupa ce in 1997 rezerva valutara sporise cu 1665 milioane dolari.

Declinul economiei, gradul redus de acoperire a importurilor prin exporturi in 1998, spectrul intrarii Romaniei in incapacitate de plata, blocarea acordurilor cu Fondul Monetar International si cu Banca Mondiala, in 1999, semnalele transmise de agentiile de rating - de cresterea riscului de tara - si altele au alimentat reticenta investitorilor straini si au descurajat atat investitiile directe, cat si investitiile de portofoliu, situatie pe care balanta de plati pe anul 1999 o reflecta cu fidelitate.

In anul 2000, dar mai cu seama in 2001 si 2002 (din datele de care am dispus pana la definitivarea capitolului de fata), imbunatatirea climatului economic intern a influentat pozitiv perceptia mediilor internationale si in special a agentiilor de rating cu privire la potentialul economic si financiar al Romaniei (care, din pacate, nu prea se vede si in balanta comertului exterior), cu toata suita de foloase decurgand din aceasta (emisiuni de euroobligatiuni in conditii mult mai avantajoase decat in anii precedenti, un nou acord stand-by cu Fondul Monetar International, in noiembrie 2001, si eliberarea primei transe - 67 milioane U.S.D. - din cele sase, influxuri de investitii straine cu 11,6 la suta mai mari, in 2001, fata de anul anterior etc.). Ca urmare, atat in anul 2000, cat si in 2001 (iar, dupa cum vom vedea, in mod deosebit in primele trei trimestre din anul 2002), cresterea afluxurilor de capital au permis, pe langa finantarea deficitului contului curent, cresterea rezervelor valutare ale Bancii Nationale cu 928 milioane dolari SUA in anul 2000, cu 1484 milioane in 2001 si cu circa 1668 milioane dolari in primele trei trimestre ale anului 2002.

In continuare, sunt prezentate sursele de finantare a deficitului de cont curent, asa cum apar in Raportul Bancii Nationale - 2001, referitor la "Balanta de plati si pozitia investitionala internationala a Romaniei".

Tabelul 19

milioane dolari SUA -

Sunt incluse pozitiile nete pentru numerar si cecuri, depozite, documente in tranzit, conturi de cliring si barter, erori si omisiuni.

Toate evolutiile enumerate - favorabile ori mai putin bune - au fost polarizate de nevoia stringenta de capital pentru acoperirea deficitelor cronice ale contului curent, ceea ce indica o activitate, in ansamblu, negativa. Insasi cresterea rezervei valutare administrate de Banca Nationala (la care, in anul 2002, au contribuit si tragerile aferente transelor 2 si 3 ale acordului stand-by cu F.M.I., efectuate in luna septembrie si insumand 109,4 milioane U.S.D.) sugereaza obligatii de plata, certe si/sau potentiale, atat pentru acoperirea unei parti din deficitul contului curent (daca va fi nevoie), dar mai ales pentru plati in contul datoriei externe si pentru rascumpararea titlurilor in valuta emise de Ministerul Finantelor Publice. Daca la finele anului 2001, datoria externa totala se cifra la 12.295 milioane dolari SUA (din care, pe termen mediu si lung 11.884 milioane U.S.D.), dupa 9 luni din anul 2002, acesta se ridica la 13.874 milioane dolari, din care 447 milioane U.S.D. pe termen scurt. In anul 2001, serviciul datoriei externe (SDE) total a fost de 3008 milioane dolari, iar pe primele trei trimestre din 2002, de 2459 milioane dolari. Dincolo de indicatorii (SDE/total export, Dobanzi/total export etc.) care se inscriu in limite oarecum linistitoare, ideea ca se consuma mai mult decat se produce, ca ne indatoram pentru consum si mai putin pentru restructurari care ar trebui sa se reflecte pozitiv in balanta comerciala, contrabalanseaza afectiv orice joc al indicatorilor financiari. In anul precedent, pana la 30 septembrie, dobanzile incluse in serviciul datoriei externe au insumat 445 milioane dolari, iar impreuna cu cele achitate in anul 2001, se apropiau de 1,1 miliarde U.S.D. In asemenea conditii, se pune problema foloaselor reale pe care economia nationala, in general, si societatea civila, in special, le obtin de pe urma cresterii datoriei externe. Fiindca va creste in continuare: pentru anul 2003 este prevazut un plafon de indatorare publica externa de 3,4 miliarde dolari (acelasi plafon ca in anul 2002), care se va adauga la datoria cu care s-a incheiat anul anterior. Si in anul 2001, si pe primele 9 luni din anul 2002, datoria externa publica si public garantata, pe termen mediu si lung, s-au situat, impreuna, in jurul a 65 procente din total.

Prin urmare, asigurarea capacitatii de efectuare a platilor esalonate, la scadente, paralel cu modificarea structurii pe categorii de credite mai avantajoase, reprezinta o preocupare de prima marime a autoritatilor financiar-bancare (Legea nr. 81/1999). Din punctul de vedere al strategiei de indatorare, se recomanda prudenta in contractarea datoriei publice externe pe termene sub 5 ani, pentru a se evita acumularea scadentelor in perioada 2003-2006.

In concluzie, analiza situatiei balantei de plati externe a Romaniei permite o analiza a intregii activitati economice a tarii, dar si a relatiilor cu celelalte tari, stabilind de fapt, pozitia reala a economiei nationale in raporturile cu restul lumii.

Eficienta macroeconomica a operatiunilor de comert exterior

La nivel macroeconomic, in aprecierea eficientei activitatii de comert exterior se opereaza cu anumite instrumente si metode specifice, la care se adauga si o serie de indicatori prin intermediul carora se apreciaza efectele pe care activitatea de comert exterior le are asupra economiei nationale. Aceasta deoarece, orice analiza economica trebuie sa cuprinda, pe langa exprimarea teoretica, si o serie de exprimari matematice concrete care au rolul de a cuantifica cu o cat mai mare exactitate efectele oricarei activitati.

Astfel, pentru a analiza eficienta macroeconomica a comertului exterior, specialistii recomanda urmatorii indicatori:

1. Indicele raportului de schimb brut (IRSB) se determina ca raport intre indicele volumului fizic al exportului - I^Q(EX) - si indicele volumului fizic al importului - I^Q*(IM) -, in aceeasi perioada de timp, dupa formula:

Indicele volumului fizic caracterizeaza evolutia cantitativa in termeni reali a exportului sau importului. In cazul analizat,  I^Q este un indice de grup care, pentru marfuri omogene se calculeaza ca raport intre suma produsului dintre cantitatile exportate-importate si preturile acestora in anul de baza curent, iar pentru marfuri eterogene se foloseste, de regula, formula lui Laspeyres care presupune ponderea cantitatilor specifice fiecarei perioade cu preturile de baza (P_o), ajungand la relatia:

O alta formula, denumita formula Paasche recurge la ponderea cu preturile perioadei P₁:

In sfarsit, o alta formula, propusa de Irving Fischer(1867-1947), reprezinta o medie geometrica a variantelor anterioare, astfel:

Atunci cand IRSB>1 se remarca o imbunatatire a structurii de marfa a comertului exterior, in sensul ca, fata de perioada de baza, pentru marfurile importate se exporta o serie de bunuri materiale in randul carora creste ponderea produselor finite.

Daca IRSB<1, raportul dintre export si import evolueaza defavorabil din punct de vedere structural. In conditiile in care intre export si import nu exista un echilibru valoric, nici raportul cantitativ nu exprima exact ce cantitate trebuie exportata pentru a permite importul unei tone de marfa, iar un indice al raportului de schimb brut calculat din asemenea raporturi cantitative neechilibrate valoric duce la concluzii eronate.

2. Indicele raportului de schimb net (IRSN) rezulta din compensarea indicelui de preturi al exportului cu cel al importului, masurand evolutia de revenire a importului in termeni ai exportului. Acest indice se calculeaza, deci, ca un raport intre indicele valorii medii unitare la export - I^p(EX) - si indicele valorii medii unitare la import - I^P(IM) -, calculat fata de aceeasi perioada de baza:

                    

Indicele valorii medii unitare caracterizeaza evolutia preturilor fata de nivelul lor din anul de baza. Pentru a intelege semnificatia raportului dintre indici se poate presupune ca numitorul reflecta un nivel mediu constant al preturilor de import,adica I^p(IM) = 1,00 sau 100%.

Indicele de grup de preturi I^p se calculeaza corespunzator mai multor formule, astfel:

Formula Paasche, aplicata in majoritatea tarilor, inclusiv in tara noastra:

o alta formula este cea denumita Laspeyres, utilizata cu precadere in Australia, Marea Britanie, Canada, Elvetia etc., care utilizeaza relatia conform careia variatia preturilor se pondereaza cu cantitatile perioadei de baza (q₀):

formula Fisher, aplicata in S.U.A., Noua Zeelanda, Japonia, este o medie geometrica a primelor doua variante:

In situatia in care IRSN>1 inseamna ca in conditiile mentinerii preturilor de import un nivel mediu constant, preturile de export au crescut in aceeasi perioada, astfel ca, fata de anul de baza, importul devine relativ mai ieftin, ceea ce reprezinta o evolutie avantajoasa sub aspectul variatiei preturilor:

Daca I^P(IM)=100%, iar IRSN=100%, rezulta ca, ieftinirea importului fata de perioada de baza este nu numai relativa, ci si absoluta.

3. Indicele puterii de cumparare a exportului (IPC) rezulta din inmultirea indicelui de schimb net cu indicele volumului fizic al exportului:

Indicele puterii de cumparare a exportului reflecta evolutia volumului fizic al importurilor obtenabile cu incasarile din export, in conditiile variatiei cantitative a exportului si ale modificarii conjuncturii pietelor internationale de marfuri.

Indicele gradului de acoperire al importului prin export (IGA) se obtine raportand indicele valoric al exportului - I^v(EX) - la cel al importului - I^v(IM), calculat fata de aceeasi perioada de baza. Acest indice exprima evolutia, fata de anul de baza, a raportului dintre incasarile in valuta realizate pe seama exportului si platile generate de importul de marfuri.

unde:

GA = gradul de acoperire a importului prin export pe perioada analizata (1) si in perioada de baza (0);

V₀ si V₁     = volumul valoric al fiecarui flux de comert exterior in cele doua perioade.

Avantajul utilizarii indicelui acoperii importului prin export consta in faptul ca, el arata cu cat se amelioreaza sau se deterioreaza situatia balantei comerciale.

5. Indicele factorial al raportului de schimb (IFRS) este un indice care ia in considerare, pe langa aspectele externe ale eficientei, schimburilor cu strainatatea si productivitatea muncii in ramurile producatoare ale produselor si serviciilor comercializate, ca expresie a eficientei interne a productiei pentru export:

in care:

I^w = indicele productivitatii muncii furnizoare de export.

IFRS se poate determina si prin inlocuirea in formula mentionata a indicelui productivitatii muncii din tara analizata, ca un raport intre acest indice si o medie mondiala a dinamicii productivitatii muncii, calcul care, evident, intampina unele dificultati de informare asupra ultimului termen.

IFRS arata in expresie relativa cum evolueaza eficienta comertului exterior al unei tari atunci cand, alaturi de aspectele pur comerciale si de conjunctura, se iau in considerare si progresele realizate in sfera productiei prin prisma capacitatii de a crea bunuri si servicii destinate exportului, cu reducerea cheltuielilor in ceea ce priveste resursele nationale.

6. Indicele raportului de schimb in profil teritorial poate fi determinat luand ca baza de raportare preturile unei piete etalon sau preturile mondiale specifice ale marfurilor care fac obiectul comertului exterior al tarii analizate. Acest indice se mai poate obtine raportand coeficientul teritorial al exportului la cel al importului. Un rezultat supraunitar exprima efectul practicarii unui comert exterior mai eficient, in conditiile preturilor efective de export si import.

7. Cursul de revenire brut la export este un indicator care se calculeaza ca raport intre valoarea in moneda nationala a intregului export realizat si valoarea in valuta a incasarilor din acest export. Datele necesare calcularii acestui indicator sunt furnizate din documentele vamale si se constituie ca suma a valorii in vama la export comparata cu suma valorii in valuta rezultate din declaratiile de incasare valutara obligatorii la orice export.

In vederea unificarii acestor date, reprezentate in valute diferite de la export la export, practica recomanda recalcularea lor in moneda de cea mai larga circulatie - in prezent dolarul S.U.A. Calculul trebuie facut la data efectuarii operatiei pentru a diminua la minim posibilul efect de modificare a cursurilor valutare pe piata internationala.

8. Cursul de revenire la import este un indicator care exprima cantitatea de moneda nationala obtinuta de pe o piata la o cantitate de valuta cheltuita pentru import.

In acesti ultimi doi indicatori exista o relatie de efect invers, in sensul ca, la export, cu cat cursul de revenire, adica pretul in lei al unei unitati valutare incasate, este mai mic cu atat operatia sau actiunea este mai eficienta, in timp ce la import eficienta este data de valoarea cat mai mare a cursului de revenire.