 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» stiinte economice
» Obiectul stiintei economice
|
|
Frontierele si structura obiectului de studiu la scolile de gindire economica |
|
| intreaga istorie a gindirii economice se axeaza, in principal, pe analiza schimbarii frontierelor acestei stiinte in raport cu celelalte discipline si pe analiza consecintelor acestor schimbari oglindite in ansamblul obiectului de studiu, in modurile de abordare, de interpretare si de solutionare a problemelor atit din punct de vedere teoretic si metodologic, cit si din cel al obiectivelor si finalitatii stiintei economice. In cele ce urmeaza ne vom referi, mai mult cu titlu de exemplu, la principalele modificari ce au avut loc in decursul timpului in frontierele stiintei economice si in structura obiectului sau de studiu. Asemenea modificari au stat la originea rupturilor si salturilor ce s-au produs in gindirea economica si care au dat nastere la diverse curente de gindire. MercantilistiiInceputurile st Asa cum sublinia Luc Bourcier de Carbon, in mod obstinent, mercantilistii, ca si alti autori medieli, pretind a indica ceea ce trebuie sa fie si nu a explica ceea ce este. Mai mult, ei spun statului cum sa se imbogateasca, iar nu natiunii, eroare ce avea sa fie obserta mai tirziu25. Prin studiile lor privind economia nationala, protectionismul si schimburile de marfuri, mercantilistii se straduiau sa gaseasca mijloacele practice prin care statul sa procure cantitati cit mai mari de aur si argint, considerate ca primele si cele mai importante bogatii. Mercantilismul se sprijinea pe doua postulate sau principii importante: a) principiul chrysohedonic (dorinta de aur) care insemna dorinta de putere si cea de bogatie. Aurul, argintul, bijuteriile - declara William Petty - nu pier; ele sint bogatii in toate timpurile si locurile"; b) principiul antagonismului de interese dintre natiuni, bazat pe stocul morietar: tara cistigatoare este aceea care detine si preia stocul monetar, iar banul constituie nervul razboiului27. Punind in centrul atentiei acumularea stocului de metale pretioase si de bani in casieriile statului si ale natiunii, mercantilistii au recomandat si au militat pentru adoptarea si folosirea urmatoarelor metode recunoscute ca fiind cele patru forme de manifestare ale mercantilismului: a) mercantilismul metalist, aplicat in Spania, a constat in cresterea stocului de moneda pe toate caile posibile si in scaderea preturilor, concomitent cu interzicerea scoaterii in afara granitelor a numerarului si a lingourilor de metal pretios. Totodata, au fost intreprinse masuri prohibitive in domeniul importului de marfuri straine. Asemenea masuri au condus la ruinarea economiei spaniole; b) mercantilismul industrialist, fondat in Franta de Jean Bodin, Mont-chretien si Colbert, a avut ca obiectiv esential achizitia de metale pretioase printr-o politica de dezvoltare industriala pe baza reglementarilor si interdictiilor statului. Ideea de baza a industrialismului consta in faptul ca puterea politica este legata de expansiunea comerciala, iar dezvoltarea industriala reprezinta, in cadrul acestui proces, doar instrumentul, ceea ce impune contributia statului prin aplicarea unor subventii pentru dezvoltarea manufacturilor, paralel cu aplicarea unei politici protectioniste riguroase. Franta a devenit tot mai saraca odata cu aplicarea politicii industrialiste subordonata in intregime politicii comerciale; c) mercantilismul comercialist se deosebeste de forma precedenta prin faptul ca sporirea stocului de metal pretios si de bani se poate realiza fara aportul economic primordial al industriei, ci prin comert care trebuie sustinut de stat pe diferite cai atit economice, cit si extraeconomice: prin crearea de monopoluri in comert si in transporturi, prin activitati coloniale si prin reglementari speciale in raporturile cu alte tari exportatoare sau importatoare de bunuri si servicii; d) mercantilismul fiduciar a fost conceput de renumitul bancher englez John Law care afirma urmatoarele: pentru ca o natiune sa fie prospera este necesar ca numerarul sa fie abundent, iar atunci cind productia creste, populatia se dezvolta, insa moneda trebuie sa circule in mod activ si cit mai rapid. Or, numerarul nu-i necesar sa fie reprezentat de metalul pretios. El (metalul) poate fi substituit cu o moneda de hirtie al carui volum fi pro-portionat nevoilor comertului. Banca centrala este cea care emite bancnotele inlocuitoare de metal pretios. Ele (bancnotele) vor servi la plata impozitelor in ans, vor fi considerate ca alimenteaza productia si schimbul si ca reprezinta aderata cheie a dezvoltarii28.In general, mercantilistii s-au axat pe oferta in scopul de a exporta surplusul de produse pentru a procura luta necesara29. Ei au avut in vedere abordarea macroeconomica a fenomenelor si proceselor, insa niciodata nu au avut o reprezentare sintetica asupra economiei si asupra functionarii ei si nici asupra separarii aspectelor economice de cele politice, adeseori acestea suprapunindu-se, economia capatind forma actiunii politice. Fiziocratii Constatind, prin exemplul faptelor (nu prin rationamente logice), ca economia poate deveni tot mai saraca pe masura ce ea cistiga tot mai mult numerar prin exportul produselor, economistii si-au dat seama de greseala care s-a comis de a identifica avutia cu banii. Multi dintre acestia au fost de-a dreptul socati de doua fenomene negative: pe de o parte, de persistenta decaderii agriculturii, reprezentata de preturile scazute la produsele agricole, de suprafetele de terenuri depreciate si de mizeria in care traieste populatia rurala; pe de alta parte, de abuzurile privind reglementarile in domeniul exploatarilor agricole, interzicerea sau limitarea anumitor culturi, controlarea comertului cu cereale s.a. Gindirea fiziocrata s-a nascut ca o reactie fata de aceste realitati, opinia multor economisti shimbindu-se in mod radical, ei incepind sa demonstreze necesitatea instaurarii libertatilor economice si politice in numele a doua cerinte fundamentale: ridicarea eficacitatii activitatilor economice si considerarea agriculturii ca unica ramura care creeaza si sporeste bogatia unei tari30. Natura, legile naturale sau fizice31, cu caracterul lor imuabil si universal, trebuie sa stea la baza existentei si actiunii umane au strigat in cor fiziocratii in frunte cu Francois Quesnay. Pornind de la aceasta presupozitie, ei au concluzionat ca stiinta economica este o stiinta fizica (naturala)32 si ca bogatia se poate identifica cu natura pusa in slujba omului sau ca sursa lorii trebuie sa fie natura in forma ei de manifestare economica, adica pamintul ca producator de mijloace de subzistenta umana. Fiziocratii au adus in teoria economica trei noutati mai importante33: notiunea de lege economica, notiunea de produs net si notiunea de circuit economic. Referitor la legile economice. Considerind stiinta economica o stiinta a ordinii naturale (fizice), ea contine legi naturale, irevocabile, care tin de esenta oamenilor si lucrurilor si a caror existenta este atit de certa, de clara, de manifesta incit spiritul nu o poate refuza. Ordinea naturala e fondata pe proprietate, libertate si armonia de interese. Referitor la produsul net. Dupa cum se stie toate activitatile productive implica, pe de o parte, efectuarea unui anumit volum de cheltuieli (un anumit consum de bogatie) si, pe de alta parte, obtinerea unor rezultate (producerea unei anumite bogatii). Diferenta dintre aceste marimi reprezinta excedentul pe care fiziocratii l-au numit produs net. Pentru fiziocrati singurul factor productiv este pamintul intrucit el este cel ce poate sa furnizeze un produs net, adica sa asigure un randament care sa faca posibila realizarea unor venituri care sa depaseasca costurile. Alte activitati reprezentate de industrie, comert etc, inclusiv clasele sociale implicate in asemenea activitati, sint considerate sterile din punctul de vedere al veniturilor, intrucit ele transforma bunurile fara sa le multiplice, deci fara sa produca produs net. Referitor la circuit. in loul sau economic, Fr. Quesnay descrie circulatia productiei si veniturilor intre cele trei clase: cea producti a agricultorilor, care realizeaza si conser produsul net; cea a clasei sterile (ocupati in ramurile neagricole), care cheltuieste pentru a procura materia prima de la clasa producti; cea a proprietarilor care, din veniturile realizate (sub forma de renta), cumpara produsele agricole de la clasa producti si produsele manufacturate de la clasa sterila. in fond, este o descriere la nivel macroeconomic a repartitiei veniturilor intre cele trei clase mentionate, banii avind doar un rol de instrument de schimb.In principiu, in toate dezvoltarile lor, fiziocratii (ca si mercantilistii) s-au axat pe studiul ofertei, neglijind cererea. in ceea ce priveste nivelul la care se refera analiza, fiziocratii, spre deosebire de mercantilisti, au pus accentul pe aspectele microeconomice, la nivelul unitatii economice reprezentata de lotul individual de pamint si de cultitorul sau care intra in concurenta pe piata. Economia clasica engleza Cu toate ca stiinta economica a devenit o disciplina autonoma, totusi, asa cum s-a putut desprinde din cele de mai sus, fiziocratii au considerat-o ca apartinind stiintelor naturii (fizice). Fiind pusa in imposibilitatea de a da explicatiile necesare pertinente diverselor procese economice, paradigma fi-ziocrata a fost rapid naruita si inlocuita cu noua scoala a economiei clasice engleze, la formarea si dezvoltarea careia s-au distins in mod deosebit Adam Smith, Robert Mathus, David Ricardo, John Stuart Mill, la care s-a mai adaugat si contributia economistului francez Jean Baptiste Say. Care sint principalele trasaturi ale noii scoli care dau un contur nou, modificat stiintei economice fata de conturul dat acesteia de catre fiziocrati? Odata cu aparitia scolii economice clasice engleze, economia a devenit o stiinta sociala deoarece ea este centrata pe om. Valoarea, ca si intreaga bogatie, nu mai este determinata de factorul natural, ci de cel uman, de munca umana35. Interpretind loarea prin continutul de munca cheltuit, economistii clasici au cautat sa iasa din domeniul metafizicii. Mai mult, teoria loare-munca a devenit asa-numitul nucleu dur al intregii teorii economice. in jurul acestui nucleu au fost structurate treptat toate celelalte concepte si teorii ale economiei clasice. Munca a devenit pentru stiinta economica ceea ce reprezinta viata pentru biologie si limbajul pentru lingvistica36. Economistii clasici englezi au fondat sistemul lor de gindire pe doua mari suporturi: pe analiza comprehensi a activitatilor umane in totalitatea lor; pe principiul extraeconomic al utilitatii de sorginte psihologica ce da loc la aprecierea actiunilor, a legilor, a institutiilor, prin efectul produs de acestea asupra bunastarii sau asupra fericirii umane 7. Prin aceasta economistii clasici au repudiat din stiinta economica sistemul etic si teologic in favoarea utilitarismului individual conform caruia fericirea se poate atinge prin realizarea intereselor, iar nu prin impunerea unor interese sau vointe din afara.In cadrul acestor coordonate statul are rolul de a sili si mentine regulile si mediul favorabil in cadrul caruia se desfasoara activitatile si se exercita initiativele individuale. Actiunea miinii invizibile se afla in corelatie strinsa cu rolul statului in economie, care are o anumita evolutie in societate. Noua scoala a continuat sa se axeze pe microeconomie, considerind sistemul economic atomizat, deci, compus dintr-o masa mare de agenti economici liberi, autonomi ce-si desfasoara activitatile intr-un anumit cadru institutional. Toate activitatile sint productive, indiferent de ramura. Acesta este mecanismul impersonal al pietei care asigura armonizarea intereselor individuale (particulare) cu cele generale, reglarea proceselor de ansamblu realizindu-se prin ceea ce Adam Smith numea mina invizibila a pietei libere, datorita concurentei. De mare importanta pentru conturarea frontierelor structurii sistemului real ca factori endogeni ai analizei este precizarea lui Say, conform careia obiectul economiei politice este de a face cunoscut felul ir. care are loc formarea sau producerea, circulatia, distributia si consumul bogatiei. Tocmai de aici deri identificarea activitatilor economice in totalitatea lor la care faceam referire mai sus si care, in cadrul sistemului de analiza, au fost considerate ca factori endogeni.In analizele stiintifice privind procesele economice, clasicii englezi au adoptat doua moduri de abordare - unul static si altul dinamic.In abordarea statica analiza a fost centrata pe probleme privind formarea lorii, preturile marfurilor, costurile, iar acestea, la rindul lor, fondate pe conceptia teoriei lorii - munca ce a dominat intreaga conceptie economica a scolii clasice engleze, precum si a celei marxiste. Teoria preturilor derita din cea a lorii munca sta la baza teoriei repartitiei, folosita in explicarea remunerarii factorilor de productie, sub forma salariului, rentei, profitului si dobinzii, toate acestea avind ca origine comuna munca. Abordarea dinamica a fost prezenta la clasici, desi rar a fost recunoscut acest lucru de literatura economica, fiind relete mai degraba aspectele critice, ceea ce constituie, in opinia noastra, o nedreptate. Credem ca ar trebui relete ca aderate contributii formularea unor tendinte ale unor factori sau procese chiar daca nu intotdeauna au fost corect reprezentate. in sirul unor astfel de formulari se pot mentiona: tendinta de descrestere a randamentelor unor factori de productie, cresterea mai rapida a populatiei in raport cu cresterea mijloacelor de subzistenta, tendinta de transformare pe termen lung a economiei progresive si dinamice. Asemenea tendinte au fost confirmate doar atunci cind nu au intervenit nici progresul tehnic si nici anumite substitutii, ca factori de contracarare a tendintelor pe care le revelau unii dintre economistii clasici, ca de exemplu, Malthus si Ricardo. Desi scoala clasica a insemnat o revolutie in stiinta economica, totusi premisele avute in vedere, presupozitiile folosite, ca si unele teorii au devenit nesatisfacatoare in ceea ce priveste explicarea unor fenomene si procese economice si sociale. De exemplu, in conditiile desfasurarii unor procese economice si sociale existente in faza de ascensiune a capitalismului, cum sint acumularea primiti a capitalului, proletarizarea rapida si fortata a micilor producatori, consolidarea si sporirea rolului marilor firme care incep sa controleze pietele si economia, declansarea unor crize economice, precum si aparitia somajului cronic si inflatiei, cresterea nemultumirilor si miscarilor sociale, devine cu totul inadecta, falsa si nereal ista incercarea de a sustine si dezvolta pe mai departe teme si concepte vechi cum sint individualismul economic, realizarea spontana a armoniei intereselor individuale cu cele colective intr-o lume cu diferente mari in ceea ce priveste distributia bogatiei si a veniturilor, autoreglarea proceselor economice prin concurenta pura si perfecta, negarea necesitatii oricarei interventii a statului in economie. Fata de asemenea neajunsuri si inadvertente intre teorie si realitate, s-au manifestat doua categorii importante de reactii: una, care a mers pe calea analitica, sporind gradul stiintific al abordarilor, iar alta, care a imbratisat calea abordarilor doctrinare unde s-a dat prioritate elementului ideologic. Abordari doctrinareInsemnate modificari ale frontierelor, atit in ceea ce priveste structura sistemelor reale, cit si a structurii disciplinei au fost provocate de abordarile doctrinare. Pe linga includerea in studiu a unor importante elemente sociale si politice, trebuie mentionat insa si modul de abordare si de solutionare a diferitelor probleme prin subordonarea economicului unor scopuri politice si ideologice. Evident, exista importante diferente intre doctrine, determinate mai ales de ideologia pe care se bazeaza, de nivelul de clarificare a ideilor economice, de raportul in care se afla elementul politic, actionai si cel al teoriei economice si de raportul in care se afla diferite sustineri teoretice fata de realitatile economice si sociale, precum si de modul de solutionare a actiunilor. Meritele, limitele si minusurile diferitelor doctrine economice sint in strinsa legatura cu ideologia politica adoptata, adincirea unor laturi si neglijarea altora, coerenta sau lipsa de coerenta intre latura stiintifica si cea actio-nala. Astfel, doctrine economice dezvoltate, bine articulate si cu o indelungata perioada de verificari practice in diferite tari sint cele liberale si neoliberale. Ele vor fi analizate in alt volum al prezentului tratat. in afara de acestea, au mai aparut o serie de doctrine deviante de la teoriile economice bazate pe relatiile de piata si de la cerintele vietii economice normale cum sint corporatismul, socialismul utopic, marxismul. Dintre toate doctrinele deviante elaborate pina in prezent, cea mai dezvoltata, mai profunda si mai cuprinzatoare, care a fost si verificata intr-un numar mare de tari, este doctrina marxista. Marx, in toate dezvoltarile sale teoretice, a pornit de la o seama de premise si supozitii fundamentale ce depasesc cadrul economic, inscriindu-se in cel politic si ideologic, cum sint: a) filosofia si stiintele sociale trebuie sa aiba ca finalitate actiunea politica. Pina in prezent - preciza Marx - filosofii au cautat doar sa interpreteze lumea; problema este de a o schimba; b) modurile de productie ce formeaza obiectul de studiu al stiintei economice, in esenta lor, au un caracter istoric, evolutia acestora datorindu-se fortelor interne ale sistemului in cadrul raportului dintre fortele de productie si relatiile de productie ce definesc structura modului de productie. Partea cea mai mobila a modului de productie o constituie fortele de productie, asa incit evolutia acestora determina, in ultima instanta, evolutia modurilor de productie; c) modul de productie capitalist are un caracter trecator, fiind condamnat la moarte si sortit sa se transforme in alt mod de productie - socialist - inca de la nastere, schimbare determinata de fortele interne ale acestui mod: concentrarea capitalului, care duce la sporirea gradului de proletarizare a populatiei si de socializare a productiei, care intra in contradictie cu forma de distributie a rezultatelor muncii, care ramine mai departe prita; d) punind munca producti la baza crearii lorii si avind in vedere tendinta generala de proletarizare a economiei capitaliste, rolul principal si cel mai progresist in societate, in schimbarea acesteia, revine proletariatului si, in primul rind, celui industrial. Marx subordona acestor obiective intreaga constructie teoretica. Astfel, in scopul de a demonstra necesitatea si posibilitatea atingerii scopurilor propuse, Marx actualizeaza si dezvolta o serie de idei, teorii si instrumente ale vechilor economisti. Pe baza teoriei lorii - munca, preluata de la clasicii englezi, Marx a dezvoltat teoria formarii preturilor pe tAťaza cheltuielilor de productie, iar, pe de alta parte, teoria plus-lorii prin care rele mecanismul exploatarii muncii cu tendintele de saracire a clasei muncitoare, de crestere permanenta a somajului si de polarizare a bogatiei. De asemenea, pe baza loului economic al lui Quesnay, Marx a dezvoltat teoria reproductiei prin care ilustreaza conditiile in care trebuie sa se realizeze acumularea in raport cu consumul si echilibrul dintre sectoarele I (mijloace de productie) si II (bunuri de consum), prin cresterea mai rapida a celui dintii. Cu toate ca in conceptia marxista stiinta economica cuprinde cele patru sfere - productia, circulatia, repartitia si consumul -, conform traditiei materialiste accentul analizelor a fost pus pe sfera productiei, munca producti fiind considerata singura creatoare de loare. De asemenea, analiza a fost centrata pe oferta, cererea raminind o categorie economica subordonata celei dintii. Totodata, asa cum sublinia Peter Drucker, Marx, refuzind sa renunte la teoria lorii-munca, aceasta 1-a fortat sa respinga analiza economica si 1-a obligat sa subordoneze stiinta economica fortelor istorice noneconomi-ce"38. Multe tendinte descrise de Marx nu s-au verificat in practica intrucit a respins rolul proprietatii prite si concurentei in regenerarea proceselor si mecanismelor economiei de piata, precum si efectele progresului tehnic in cresterea randamentelor, in substitutia consumului de resurse si in modificarea structurilor sociale si de productie. Neluind in considerare efectele progresului tehnic in analizele dinamice efectuate, multe tendinte ale unor procese economice preconizate au fost infirmate de realitate, rezultatele obtinute fiind tocmai contrare celor formulate, adica: scaderea numarului relativ al muncitorilor industriali si cresterea personalului tehnic; diminuarea relati a sectorului primar si al celui secundar si sporirea sectorului tertiar; scaderea relati a sectorului I (mijloace de productie) si cresterea sectorului II (bunuri de consum); riatia in timp a ratei profitului si a somajului in functie de fazele ciclului economic; cresterea veniturilor si nivelului de trai al muncitorilor industriali si al tuturor celorlalte categorii ale populatiei; permanenta regenerare a fortelor interne ale economiei de piata; lipsa de functionalitate a noului sistem economic preconizat de marxism, constatata in urma verificarii in practica a acestuia timp de peste sapte decenii. Fixind stiintei economice obiective politice si ideologice carora trebuia sa se subordoneze neconditionat, marxismul a transformat-o intr-un instrument ideologic. Prin subordonarea stiintei economice actiunii politice, ea a ajuns, practic, in situatia de a justifica actiunile politice, capatind, treptat, un puternic caracter apologetic. Abordari analitice si neoclasiceIn cazul abordarilor analitice si neoclasice s-au produs insemnate schimbari de frontiera in stiinta economica in trei mari directii: - o ruptura adinca fata de economia clasica, pentru a se inlatura o seama de dogme si a se face o mai mare apropiere de realitati; - o extindere a cooperarii stiintei economice pe anumite aspecte sau portiuni cu discipline cum sint statistica, matematica, psihologia, axiologia etc. pentru a spori gradul stiintific al acestei discipline; - o extindere a stiintei economice pe noi teritorii libere reprezentind fenomene, procese, subiecte si teorii noi. Ruptura produsa de abordarea neoclasica si analitica fata de economia clasica a fost mult mai puternica si mai hotarita decit in cazul abordarilor doctrinare. Asemenea rupturi s-au produs atit prin renuntarea la anumite subiecte si abordarea altora noi, cit si prin spiritul nou care a insufletit stiinta economica39, precum si prin metodologiile adoptate si dezvoltate in noile conditii. Cite exemple pot fi concludente in aceasta privinta.In primul rind, s-a renuntat la teoria iorii-munca intrucit aceasta nu numai ca a constituit un impediment in calea dezvoltarilor teoretice ulterioare, dar s-a constatat ca in fapt insasi conceperea acestei teorii a reprezentat o fortare a lucrurilor prin aceea ca s-a incercat sa se foloseasca un concept filosofic abstract la exprimari numerice a timpului de munca si a pretului ca o expresie a timpului de munca socialmente necesara, deci, o vulgarizare a unor concepte filosofice abstracte. Problemele axiologice in economie trebuie sa ramina pentru definirea unor obiective cu specific uman si pentru anumite explicatii, insa, evident, fara incercari de fortare sau de vulgarizare a lor. Valoarea reprezinta un element calitativ ce trebuie studiat ca atareIn al doilea rind, s-a introdus in analizele economice teoria utilitatii marginale. Acest concept a fost dezvoltat si folosit pe doua uri: a) la analizele elementare ale tuturor actelor din economie, incepind de la scara preferintelor indivizilor; b) la fondarea lorii pe utilitatea unui bun, care exista in cantitati limitate40. S-a demonstrat ca pot aparea ca suficiente, de exemplu, teoria utilitatii marginale pentru explicarea alegerilor pe care le fac consumatorii si legea cererii si ofertei pentru explicarea preturilor pe pietele cu concurenta perfecta si pe pietele cu concurenta monopolista.In al treilea rind, a fost conceputa teoria echilibrului general in conditiile mecanismului de piata libera, autorii sai - L. Walras si V. Pareto - simulind interdependenta generala a pietelor produselor si a pietelor factorilor de productie. Asemenea interdependenta a fost conceputa ca realizindu-se pe urmatoarele doua uri: pe ul actiunilor exercitate de antreprenori prin cumpararea factorilor de productie si prin vinzarea bunurilor si serviciilor; pe ul rezultatelor economice potrivit carora, pe de o parte, incasarile (veniturile) totale din vinzarile mijloacelor de productie trebuie sa fie egale cu incasarile (veniturile) totale obtinute prin vinzarea tuturor bunurilor de consum, iar pe de alta parte, cererea totala de bunuri si servicii trebuie sa fie egala cu oferta totala de bunuri si servicii. Preturile formate in mod spontan pe piata si cantitatile cumparate si vindute pe piata in starea de echilibru sint optime. in cadrul sistemului economic exista forte concurentia-le care compenseaza devierile in mod automat, aducind sistemul economic la starea de echilibru.In strinsa legatura cu teoria echilibrului general s-a dezvoltat si teoria economica a buneistari (welfare economics), care isi propune sa solutioneze problema optimizarii distribuirii veniturilor in conditiile asigurarii antajului atit la nivelul individului, cit si la cel societal. Cu toata straduinta economistilor si in pofida rezultatelor obtinute de a re Keynesismul Dupa primul razboi mondial, in Marea Britanie, ca si in alte tari au aparut frictiuni si blocaje economice de mari proportii. Folosirea fortei de munca si a capacitatilor de productie, salariile si preturile au cunoscut o scadere accentuata, iar somajul a devenit cronic. Prabusirea bursei din Statele Unite, din 1929, a oprit brusc investitiile si a redus productia industriala la jumatate (in 1932 fata de 1929), afectind, in forme specifice si cu intensitati diferite economiile celorlalte tari. Referindu-ne la Marea Britanie, de exemplu, trei fapte au provocat intrarea ei in criza: cererile precipitate ale creditorilor interni de rambursare a creditelor si asaltul creditorilor internationali catre bancile centrale si in special catre Banca Angliei de a plati datoriile in conditiile cind acestea dispuneau de rezerve de aur relativ restrinse; caderea exporturilor engleze, concomitent cu cea a investitiilor in strainatate si cele interne; somajul insusi din efect al crizei a devenit un factor al acesteia deoarece sporesc sumele pentru plata ajutorului de somaj din creditele solicitate de Fondul National de Asigurari. Fata de problema crizei si de cea a asigurarii echilibrului economic au fost exprimate diferite atitudini, doua dintre ele fiind predominante. Prima, exprimata de A. Pigou de a merge mai departe cu analizele in traditia teoriilor si practicii economice existente neoclasice42, cea de-a doua, exprimata de John Maynard Keynes, de a merge pe o alta cale, radical noua, caracterizata, pe de o parte, prin reinnoirea teoriei economice, iar pe de alta parte, prin inzestrarea stiintei economice cu o functie sociala noua - normati - care sa justifice interventia statului in solutionarea problemei somajului si a gestionarii ciclurilor economice. Este vorba de o legare mai strinsa a teoriei cu practica economica pentru a putea atinge obiectivul central de care a fost animat Keynes si care rezulta din urmatoarea sa afirmatie: Remediul aderat la ciclul economic nu consta in suprimarea fazelor de avint si in mentinerea in permanenta a unei semidepresiuni, ci in suprimarea depresiunilor si mentinerea in permanenta a unei situatii vecina cu avintul. Starea de depresiune economica prelungita insotita de amenintarile din partea miscarilor sociale si de promisiunile ademenitoare facute anumitor paturi sociale de diferite doctrine extremiste au atras atentia economistilor ca trebuie facute eforturi mai mari pe linia sporirii gradului de receptivitate si responsabilitate al acestei stiinte fata de problemele economice reale. De aceea, un numar tot mai mare de economisti - urmindu-l pe Keynes - s-au desprins de economia neoclasica ce devenise disciplina normala, afiliindu-se la noul curent de gindire - keynesismul - izvorit din nevoia de a extinde orizonturile teoretice cerute de noile probleme economice contemporane. In cazul noii scoli ruptura cu traditia - daca raminem tot in limitele spatiului stiintei economice - a fost mai puternica si mai radicala decit cea produsa chiar si de catre economia marxista44, in primul rind, prin modul nou de abordare a problemelor si prin multitudinea elementelor noi pe care le integreaza in sistemul teoretic structurat de Keynes. Aici ne vom referi doar la cite niveluri de rupturi fata de scoala neoclasica si la cite elemente noi. Analiza macroeconomica. Fara a neglija contributiile aduse si de predecesorii lui Keynes la constituirea analizei macroeconomice45, totusi in sistemul teoretic keynesian preleaza perspecti macroeconomica, singura care poate sa explice mecanismul de realizare a echilibrului economic, comportamentul sistemului economic in ansamblu, si aplicarea politicii economice de catre stat in realizarea obiectivelor propuse. De exemplu, studiul cererii si ofertei fortei de munca la nivel microeconomic (la nivel local) nu poate explica problema folosirii fortei de munca sau pe cea a somajului dintr-o intreaga economie. Macroeconomia este studiul care priveste economia in intregul sau si construieste rationamentele pe ansamblul agentilor economiei grupati pe diferite categorii si comportamente globale dupa diferite criterii in functie de scopul analizei. Keynes a demonstrat ca folosind instrumente globale, numite indicatori agregati, si o logica indusa din legaturile reale dintre marimile agregate, pot fi explicate procesele globale si aplicate politicile care sa remedieze anumite devieri sau anomalii ale proceselor. Teoria macroeconomica s-a dezvoltat in paralel cu constituirea sistemului de indicatori statistici globali si a sistemului conturilor nationale, ceea ce a asigurat posibilitatea unei permanente confruntari intre teorie si realitatile economice, deci de verificare a ipotezelor si a teoriilor. Extinderea studiului la noi probleme economice. Punindu-si ca obiectiv formularea modalitatilor de realizare a echilibrului economic, Keynes a efectuat cite operatii pregatitoare, si anume: silirea ca riabile necunoscute ce urmeaza a fi incluse in model - folosirea fortei de munca, venitul, volumul productiei globale; explicarea cauzelor care determina folosirea fortei de munca si nivelul productiei; constituirea indicatorilor agregati si silirea legaturilor si a formelor pe care le imbraca relatiile dintre indicatori.In teoria sa, Keynes a inglobat si relatiile monetare pe de o parte, inlaturind traditia cantitativista neoclasica, iar pe de alta parte, explicind folosirea fortei de munca si somajul prin relatiile monetare care au un rol primordial in mecanismul economic. in cadrul analizei monetare Keynes a definit cererea monetara si a explicitat relatia strinsa dintre rata dobinzii, ca riabila monetara, volumul monedei in circulatie si nivelul venitului. Astfel, nivelul productiei si cel al folosirii fortei de munca apar ca o functie a riabilelor monetare. Keynes a inversat problema privind relatia dintre riabilele reale sau fizice reprezentate de bunuri, servicii si munca si riabilele simboluri reprezentate de bani si credit. Care dintre cele doua categorii de riabile exercita controlul functionarii sistemului economic? Contrar celor spuse de toate generatiile de economisti de pina la el (cu exceptia mercantilistilor), Keynes a postulat cu toata rigoarea ca banii si creditul asigura un control economic complet intr-o economie monetarizata. Dupa Keynes, bunurile, serviciile, productia, productivitatea, cererea, folosirea fortei de munca si, in final, preturile sint riabile dependente de evenimentele macroeconomice monetare, de economia simbolica. Noi instrumente de analiza. in demersul sau Keynes a inlocuit abordarea in termeni de preturi cu abordarea in termeni de fluxuri. Fluxurile reprezinta transferuri de moneda de la un agent economic la alt agent. Totodata, in modelul keynesian au fost introduse ca instrumente noi inclinatia medie a consumului si a economisirii si inclinatia marginala a consumului si a economisirii, precum si multiplicatorul. Includerea statului ca agent economic in modelul keynesian. Spre deosebire de modelul clasic si de cel neoclasic in modelul keynesian statul (guvernul) nu are un caracter exogen, ci endogen cu un rol special in cadrul sistemului, acela de reechilibrare. Perspecti actiunilor statului in economie nu vizeaza politici structurale sau industriale pe termen mediu si lung, ci politici pe termen scurt. Actiunile statului se exercita prin politica bugetara care priveste, pe de o parte, cheltuielile publice, iar pe de alta parte, veniturile fiscale. Teoria keynesiana, fiind structurata pe interventia statului in functionarea economiei de piata, preconizeaza diferite solutii. De exemplu, in ipoteza cind in sistemul economic exista surplus de forta de munca, adica forta de munca neocupata (sau, invers, lipsa de forta de munca) inseamna ca cererea agregata efecti este insuficienta (sau excesi in raport cu oferta agregata). in asemenea situatii, dupa caz, statul trebuie sa stimuleze sau sa restringa cererea globala efecti47. Stimularea cererii, atit pe calea consumului, cit si pe cea a investitiilor, contribuie la sporirea productiei agregate si, prin aceasta, la ridicarea gradului de ocupare a fortei de munca. Folosind indicatorii globali in analiza proceselor macroeconomice, fie ca riabile de stare sau de echilibru, fie ca riabile de comanda, pentru a influenta reechilibrarea sistemului, Keyne^ i conceput teoria nu numai ca un instrument de cunoastere, ci si ca un instrument utilizabil in actiunile de politica macroeconomica. Fireste, aici nu este vorba de o subordonare a teoriei economice elementului politic sau ideologiei, ci de o cooperare intre teoria macroeconomica - ce isi pastreaza autonomia - si teoria deciziei in vederea realizarii unor scopuri sau actiuni definite de stiinta si practica politica. Post-keynesismul In legatura cu keynesismul si cu lentele sale de a cunoaste si solutiona problemele economiilor nationale de piata s-a scris mult si extrem de con-troversat. Cite aspecte, reprezentind concluziile unor cercetari efectuate in ultimul timp, atrag atentia, pe de o parte, asupra limitelor teoretice si practice ale keynesismului, iar pe de alta parte, asupra faptului ca rezultatele cercetarilor efectuate in ultimele decenii privind silitatea si echilibrul sistemului economic nu reprezinta intoarcerea la sistemul de gindire neoclasic, ci formarea si dezvoltarea unui pluralism de curente ale gindirii economice care iau in considerare realitatile economice si pun accentul pe relatiile monetare.In cele peste patru decenii de dominatie keynesiana (perioada numita de Joan Robinson era keynesiana) s-a putut constata obtinerea unui rezultat practic pe care si-l propusese Keynes inca de la inceput prin modelul sau, acela de a suprima starile de depresiune si de a mentine in permanenta o situatie vecina cu avintul economic. La aceasta s-a mai adaugat si transformarea structurii economiilor industriale occidentale in directiile preconizate de Keynes si anume: aplicarea politicilor de crestere economica prin stimularea investitiilor - sursa a folosirii fortei de munca; gestionarea cererii prin aplicarea unor politici publice speciale (bugetare, financiare, si de credit); adoptarea modelului consumului de masa; crearea si dezvoltarea sistemului de securitate sociala si cel de ajutorare pentru somaj. Dupa o dominatie timp de cite decenii exercitata de keynesism, atit pe teoretic, cit si pe practic, in economiile occidentale au aparut fenomene negative reprezentate de accentuarea inflatiei si somajului insotite de stagnarea economica. Fenomenul nou aparut denumit stagflatie" a fost agrat in special dupa criza petrolului din anii '70 si '80. Nici teoriile neoclasice si nici keynesismul nu mai pot da solutii noilor probleme din cauza ca ele (teoriile) nu sint articulate in mod suficient pe realitati, modelele fiind construite pe baza unor ipoteze simplificate, inexistente in viata reala. De exemplu, modelul echilibrului keynesian nu ia in considerare diferentele de putere intre agentii economici. in schimb el ia in considerare existenta concurentei perfecte si a informatiei perfecte; nu se face legatura intre problemele la nivelul macroeconomic si cele la nivelul microeconomic. Procesele macroeconomice sint descrise in termenii fluxurilor omogene de venituri si cheltuieli netinind seama de evolutia structurilor economice. Atunci cind frictiunile apar in cadrul sistemului ele pot fi inlaturate prin actiuni asupra cererii, asupra stimularii acesteia folosind instrumente bugetare si financiare. Uneori se acrediteaza ideea de catre criticii keynesismului ca fie numai o sinteza neoclasica impreuna cu ideile keynesismului, fie numai teoriile monetariste ar putea da raspunsurile cuvenite la problemele economice reale contemporane. Reactiile la asemenea aprecieri nu au intirziat, acuzindu-i pe acesti sustinatori de o contrarevolutie liberala" - in cazul teoriilor moneta-riste48 - ori de o insuficienta aprofundare sau de o neintelegere a continutului teoriilor economice contemporane post-keynesiene privind echilibrul economic49, in raport cu teoriile neoclasice. Sinteza neoclasica realizata de A. Hansen, L. Klein; F. Modigliani, P. Sa-muelson, J. R. Hicks s. a. nu reprezinta cu aderat o sinteza a imbinarii rezultatelor obtinute de scoala neoclasica cu ideile keynesiene ci, asa cum sublinia P. Davidson, mai degraba o reafirmare a cadrului neoclasic la care se adauga doar o terminologie macro-keynesiana50. De ce nu poate fi realizata o sinteza din imbinarea teoriilor neoclasice cu teoria keynesiana si de ce sinteza neoclasica nu trebuie considerata post-keynesiana, ci pre-keyne-siana, pot fi gasite raspunsuri adecte daca vom rele acele caracteristici principale care despart scolile de gindire economica respective. Daca scolii neoclasice ii sint caracteristice modelele echilibrului general, scolilor keynesiene si post-keynesiene acest tip de modele le sint improprii. De altfel, este stiut faptul ca teoria generala a echilibrului este creatia specifica de baza a scolii neoclasice construita pe baza postulatelor si a unei logici specifice acestei scoli. Teoria generala a echilibrului foloseste o definitie restricti a notiunii afirmind ca o piata se afla in starea de echilibru atunci cind (la pretul de echilibru) cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita. Aplicat la inceput numai pentru piata unui singur produs, conceptual a fost extins pentru tot sistemul economic, adica pentru toate categoriile de piete, inclusiv pentru cea a capitalului si a munci. in conditiile existentei unei reale si permanente subutilizari a fortei de munca, este clar faptul ca modelul devine incompatibil cu postulatele si cu logica keynesista si post-keynesista. Avind la baza filosofia neoclasica, modelul teoriei generale a echilibrului nu este conceput sa formeze un indreptar si un instrument de a solutiona probleme politice macroeconomice, ci un instrument de cunoastere abstracta bazata mai mult pe logica si mai putin pe realitati. in conditiile cind folosirea fortei de munca se afla sub cea deplina si se vorbeste totusi de echilibru, Keynes si post-keynesistii folosesc conceptul de echilibru doar intr-un sens generic, nicidecum in intelesul modelului neoclasic. Scolilor keynesiste si post-keynesiste le sint adecte alte tipuri de modele, construite pe baza preceptelor si logicii keynesiene sau in spiritul acestor precepte si logici. Ceea ce se ia in considerare atunci cind se alege si se constituie sistemul de modele sint urmatoarele aspecte si categorii economice ce tin mai mult de cerintele adecrii acestora la realitatile economice. Keynesismul si post-keynesismul sint, prin constructia lor, teorii monetare si de aceea sistemul monetar si bancar, reformarea acestora atit in tara, cit si pe mondial constituie cadrul (framework) pentru analiza economiei productiei, ciclurilor economice si echilibrului cu referire la piete si la structura acestora, la salariile banesti, la contracte, la folosirea fortei de munca, la output si la fluxurile financiare. Au devenit subiecte de studiu problemele inflatiei, somajului si stagfiatiei in economiile moderne51. Din epistemologia generala se cunoaste ca teoriile reprezinta o simplificare a realitatii realizata prin abstractie, in scopul de a intelege mai bine lumea reala. Ceea ce creeaza un atu in plus pe aceasta linie post-keynesistilor fata de economistii neoclasici si keynesieni este faptul ca ei au atras atentia si au tinut seama ca prin simplificari si abstractiuni nu trebuie sa se ajunga la modeie si teorii care sa prezinte o lume ideala. Pentru a se apropia cit mai mult de lumea reala ei au incercat sa includa in analize si in modele elemente importante ce pun in evidenta caracteristici fundamentale ale evolutiei si comportamentului agentilor economici si proceselor economice insa deosebit de dificile pentru a fi solutionate cu tehnicile stiintifice actuale. Printre acestea pot fi mentionate urmatoarele52. a) Problemele legate de timp, care se refera la procese si fenomene esentiale ale vietii economice reale, ca de exemplu, ireversibilitatea proceselor, asincronismul fenomenelor si proceselor economice, decalajele dintre diferite procese, precum si intre decizii si efectele lor. Analiza proceselor economice fara a lua in considerare elementul timp poate fi caracterizata astazi ca un act de aderata superficialitate comis fata de realitatile economice contemporane, avind in vedere dinamismul lot accentuat. Caracterizat de A. Marshall ca centru al dificultatilor majore ale fiecarei probleme economice, elementul timp este luat in considerare in tot mai multe cercetari efectuate de curentele de gindire post-keynesiene. b) Problemele legate de incertitudine, in desfasurarea viitoare a proceselor economice data fie de declansarea unor fenomene naturale cu influente asupra economiilor nationale, fie de unele fenomene sau actiuni sociale de tipul inventiilor si aplicarii lor, comportamentului unor grupuri sociale cu efecte in economie si societate, fie de deciziile economice in dublu sens: pe de o parte, al previziunii efectelor ce se vor obtine in final, iar pe de alta parte, al influentei pe care le pot avea efectele previzibile asupra deciziilor prezente. in legatura cu asemenea aspecte are loc inlocuirea conceptului de certitudine prin conceptul de distributie a probabilitatilor cunoscute, ceea ce inseamna inlocuirea supozitiei cunoasterii (informatiei) perfecte a previziunii prin supozitia posedarii unor cunostinte probabilistice de catre agentii economici pe orizonturi diferite de timp, cunoscind relatia: cu cit orizontul de timp este mai lung cu atit probabilitatea realizarii prevederii este mai mica. c) Problema institutiilor economice si politice a fost neglijata de scoala neoclasica si de Keynes. Cu toate ca in modelul sau de echilibru Keynes considera statul ca un agent economic endogen de prima importanta, el nu a abordat problema distribuirii puterii economice si politice in cadrul mecanismului economic si evident, nici efectele concentrarii puterii economice in desfasurarea proceselor de productie, de schimb si de repartitie in conditiile inflatiei si in cele ale subutilizarii fortei de munca. Post-keynesienii au sesizat si relet rolul deosebit de important al puterii economice si politice in desfasurarea proceselor economice si in obtinerea si distribuirea rezultatelor in conditiile lumii reale. Problema devine importanta nu numai sub aspectul interesului stiintific ci si sub cel al interesului practic, avind in vedere, pe de o parte, controlul exercitat in economie de un numar restrins de firme cu o mare putere economica si cu influenta asupra vietii politice, iar pe de alta parte, posibilitatile lor, create de forta economica de care dispun, sa realizeze redistribuirea venitului in favoarea lor si in detrimentul celor slabi. Crearea institutiilor presupune si interventia statului prin instrumente economice specifice, cu menirea de a atenua si chiar a elimina anomaliile functionarii pietei libere in conditiile unor dezechilibre sau devieri provocate de actiunea unor forte economice neechilibrate sau inegale.In legatura cu aceasta, sintem in deplin acord cu afirmatiile multor economisti post-keynesieni (P. Davidson, Fr. Perroux, Harrod, Wells, Clower J. Stiglitz s.a.) ca somajul si inflatia, stagflatia etc. constituie o slabiciune inerenta a oricarei economii de piata si ca aplicarea unei politici economice publice poate inlatura sau preveni aceasta slabiciune. Post-keynesienii nu isi desfasoara cercetarile in mod izolat fata de cei apartinind altor scoli - monetaristii, neoclasicii etc. De exemplu, luarea in considerare a rezultatelor obtinute de teoria cresterii economice post-keyne-sienii imbogatesc tematica si instrumentarul de lucru, sugerindu-le noi moduri de abordare a problemelor privite in dinamica (pe termen mediu si lung): relatia dintre dinamica salariilor si preturilor afectind substitutia dintre munca si capital, relatia dintre somaj, salarii si structurile de ramura cu influenta asupra utilizarii fortei de munca la nivel global, pe structuri socio-profesionale si pe ramuri. De asemenea, luarea in considerare a relatiilor industriale si a distribuirii puterii intre agentii economici la nivel micro si macroeconomic a sugerat o noua abordare a cercetarii mecanismelor economice prin area economiei neoliberale cu economia negociata sau contractuala. Poate mai mult decit la alte curente de gindire economica, in cazul post-keynesismului nu se poate vorbi de un monolitism sau de un purism al subiectelor tratate si al modului de abordare si de analiza a acestora, ci mai degraba de un pluralism53 nascut, pe de o parte, din cerinta de a se face apropierea de lumea reala in scopul cautarii remediilor la anomaliile existente (somaj, inflatie, stagflatie etc.),iar pe de alta parte, de a folosi fara prejudecati rezultatele cercetarilor obtinute de alte scoli si curente de gindire in scopul adincirii cunoasterii stiintifice. Economia dinamica si cea ati Pina in preajma celui de-al doilea razboi mondial in stiinta economica au predominat abordari si analize statice. Odata cu extinderea preocuparilor pentru previziune si cu implicarea statului in realizarea unor politici de ajustari economice, a sporit preocuparea pentru elaborarea studiilor dinamice pe diferite orizonturi de timp in care sint luate in considerare evolutia legaturilor dintre factorii de productie si rezultatele economice, in timp, a diferitilor indicatori, precum si evolutia diferitelor interconexiuni dintre diferite procese economice. Un aport important la dezvoltarea teoriei economice dinamice l-au avut, de asemenea, folosirea functiilor de productie, a modelului input-output, a diferitelor tipuri de programare, a modelelor econometrice, precum si utilizarea teoriei generale a sistemelor si a structuralismului. Pe baza unui instrumentar adect de lucru, au proliferat rapid studii privind fluctuatiile economice, cu formele lor de manifestare pe termen scurt, mediu si lung. Integrarea analizei dinamice in sistemele de echilibru a constituit un pas important in dezvoltarea teoriei fluctuatiilor economice. Teoriile privind capitalul, dezvoltarea economica, cresterea economica, protectia mediului inconjurator au constituit prilejul de a largi in mod considerabil frontierele stiintei economice. in cadrul abordarii unor astfel de subiecte, au revenit in spatiul cercetarii economice probleme privind capitalul uman, sursele si efectele inorii si ale progresului tehnic, evolutia factorilor de mediu sub impactul poluarii asupra dezvoltarii economice suporile54, subiecte care au schimbat modurile de interpretare a proceselor economice cu accente mai mari spre probleme sociale, globale si interdisciplinare.In perioada 1960-l990 a existat o preocupare insistenta a unor grupuri importante de economisti de a elabora studii ative privind sistemele economice, cu diferente in ceea ce priveste modul de organizare a economiei si cele de alocare a resurselor, precum si sistemele de instrumente folosite in politicile economice. Studiile elaborate rele diferite aspecte economice si sociale, cum sint structurile institutionale, structurile agentilor economici si ale ramurilor, principiile care stau la baza constructiei si functionarii sistemului institutional, obiectivele economice, modurile de functionare a mecanismelor economice, eluarea eforturilor si a rezultatelor economice obtinute. Dupa prabusirea sistemelor economice socialiste, atit in Romania, cit si in alte tari exista preocupari intense privind cercetarea fenomenelor si proceselor economice de tranzitie - de la economia centralizata la economia de piata. Tematica cercetarilor cuprinde o arie larga de probleme economice cum sint, de exemplu, pritizarea, constituirea pietelor de produse, a capitalului, banilor, si fortei de munca, demonopolizarea, criza economica a perioadei de tranzitie, ajustarea structurala in ramurile economice, restructurarea sistemului monetar si de credit, liberalizarea preturilor in conditii de monopol si de penurie, problemele inflatiei, somajului si protectiei sociale. Asemenea cercetari imbogatesc stiinta economica, cerinta principala fiind aceea de a pastra o strinsa legatura intre teorie si realitate, o confruntare permanenta intre aceste doua laturi. Tranzitia, reprezentind o dezmembrare a vechiului sistem institutional si de alocare a resurselor de mari proportii, precum si constructia altuia nou, provoaca in sistemul economic perturbatii profunde si pe o arie foarte larga in procesele economice si in cele sociale. Prima problema consta in eluarea corecta a efectelor tuturor actiunilor de politica economica astfel incit sistemul economic sa nu depaseasca limitele suporilitatii. A doua problema se refera la folosirea acelor instrumente economice care, pe de o parte, sa fie adecte situatiilor in care majoritatea agentilor economici apartin proprietatii de stat, iar pe de alta parte, sa fie suficient de eficace pentru asigurarea accelerarii trecerii la economia de piata. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
