Sistemul monetar international

SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL

Principiile de functionare ale sistemului monetar international

Institutii financiare cu vocatie internationala, create prin acordul de la Bretton-Woods

Rolul DST.

Principiile de functionare ale  sistemului monetar international

Sistemul monetar international reprezinta un ansamblu de reguli, instrumente si organisme legate de crearea, circulatia si valorificarea monedelor internationale, determinate de schimburile comerciale, de miscarile de capital si de cresterea economica pe plan mondial.

Infiintarea sistemului monetar international (SMI) a reprezentat o incercare de cooperare intre state si nu una de subordonare a sistemelor monetare nationale. Prima initiativa de acest fel a constituit-o Uniunea Monetara Latina (1865), din care faceau parte Franta, Belgia, Italia si Elvetia. Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului bimetalist. Se instituia chiar si o moneda comuna pentru ansamblul celor patru state si anume francul. Uniunea Monetara Latina s-a desfiintat in anul 1876.

Dupa cel al doilea razboi mondial, a devenit imperios necesar un efort global, de a pune bazele unui sistem care sa asigure un echilibru si o disciplina financiara mai stricta, in paralel cu un mecanism de finantare a unor proiecte cu scop productiv si care sa genereze crestere economica.

Pentru a realiza aceste obiective ambitioase, printr-o initiativa a ONU, s-a organizat, in iulie 1944, o conferinta la care au fost invitati ministrii de finante din 44 de tari. Aceasta conferinta s-a desfasurat in localitatea Bretton-Woods, din statul New Hampshire, SUA.

Baza discutiilor in cadrul Conferintei Monetare si Financiare Internationale a Natiunilor Unite si Asociate au reprezentat-o doua documente:

1. Planul White;
2. Planul Keynes.

1. Planul lui Harry Dexter White (consilier al Ministrului de Finante al SUA) avea urmatoarele puncte cheie:

- propunea dezvoltarea comertului si a platilor internationale, ca baza a cooperarii economice dintre state;

- sugera infiintarea unui Fond International de Stabilizare, al carui capital sa fie alcatuit din subscrieri ale statelor membre, varsate 30% in aur, 70% in moneda nationala;

- Fondul de Stabilizare urma sa emita o moneda de cont, numita UNITAS, care sa fie vanduta si cumparata contra aur. 1 UNITAS reprezenta echivalentul in aur a 10 USD, 1 USD 0,88671 g. aur.

- fiecare stat membru era obligat sa-si raporteze moneda la UNITAS.

2. Planul lui John Maynard Keynes propunea urmatoarele:

- dezvoltarea cooperarii economice intre state prin intermediul comertului international, in conditiile ocuparii depline a fortei de munca;

- infiintarea unei Super-banci Centrale numita Uniunea de Clearing (Compensare). Uniunea urma sa emita o moneda internationala de cont, numita bancor, care sa fie folosita in platile si compensarile multilaterale dintre state.

In final, s-au adoptat in mare parte ideile din proiectul american, datorita pozitiei mai solide a economiei americane fata de cea britanica pe plan mondial.

Astfel s-au adoptat urmatoarele masuri:

1. s-au pus bazele unui Sistem Monetar International, prin reconsolidarea etalonului aur-devize, in cadrul caruia se intarea pozitia dolarului american. In urma acestei Conferinte, definirea si convertirea monedelor nationale, ca si constituirea rezervelor valutare, urmau sa se faca numai prin aur si dolari SUA, nu prin aur si mai multe devize, cum se facea inainte. Aceasta a reflectat pozitia economica si financiar-valutara dominanta a SUA, care, la momentul respectiv, detinea doua treimi din rezervele de aur ale tarilor dezvoltate;

2. s-au infiintat Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala (BM), care au inceput sa activeze din 1947. FMI avea atributii in domeniul politicii valutare si al echilibrului balantei de plati, BM in domeniul dezvoltarii economice prin intermediul investitiilor;

3. s-a infiintat o moneda internationala de cont, de tip "cos", numita DST (Drepturi Speciale de Tragere), incepand cu anul 1969.

Scopul principal al Sistemului Monetar International creat in 1944 si cunoscut ca Sistemul Monetar International de la Bretton Woods ori Aranjamentele de la Bretton-Woods, l-a constituit asigurarea, prin intermediul mecanismelor sale de functionare, a unei largi cooperari monetare si pe aceasta baza a cresterii echilibrate a comertului international, ca o conditie a dezvoltarii economice a fiecarei tari si a economiei mondiale in ansamblul sau.

Principiile de functionare ale SMI sunt prevazute in cea mai mare parte in Acordul de Creare a Fondului Monetar International si se sintetizeaza astfel:

1. Universalitatea;

2. Cooperarea monetara internationala;

3. Cresterea si dezvoltarea comertului international;

4. Dezvoltarea economica armonioasa a statelor membre;

5. Stabilitatea cursurilor de schimb;

6. Convertibilitatea;

7. Lichiditatea;

8. Echilibrarea balantei de plati.

1. Universalitatea inseamna ca orice stat care recunoaste prevederile statutului FMI poate adera la acest organism si implicit devine parte a Sistemului Monetar International.

2. Cooperarea monetara internationala

Este esenta crearii Sistemului Monetar International, este un principiu care se considera indeplinit prin insasi adeziunea statelor la FMI. Consta in coordonarea politicii monetare nationale cu obiectivele cresterii economice durabile a tuturor statelor membre. Pentru sustinerea acestui principiu sunt oferite de catre FMI imprumuturi si facilitati de finantare statelor membre.

3. Cresterea comertului international

Este de fapt un obiectiv pe care Sistemul Monetar International si FMI trebuie sa-l sustina si nu un principiu propriu-zis.

4. Dezvoltarea economica armonioasa a statelor membre

Este de fapt o atributie a Bancii Mondiale si nu a FMI. Initial s-a propus formularea "dezvoltarea economica armonioasa a tarilor sarace si in curs de dezvoltare", dar s-a renuntat ulterior.

5. Stabilitatea cursurilor de schimb a fost principiul esential al crearii Sistemului Monetar International. El presupunea fixitatea paritatilor si a cursurilor valutare. Pentru aceasta, moneda nationala a statului membru trebuia sa aiba o valoare paritara stabilita in aur sau in dolari SUA, 1 USD = 0,888671 g. aur fin. Modificarea acesteia putea fi efectuata numai la propunerea tarii membre, in urma consultarii cu FMI si numai pentru corectarea unui dezechilibru al balantei de plati externe.

Fata de paritatea oficiala, cursurile de piata ale monedelor nationale puteau oscila in cadrul unor marje de +/-1%, tarile membre avand obligatia sa supravegheze strict aceasta evolutie. Cand se atingeau limitele, Bancile Centrale erau obligate sa intervina prin vanzarea sau cumpararea propriei monede pe piata.

Timp de 15 ani, FMI a tinut cu strictete la respectarea acestui principiu. In anii '70, politica in aceasta privinta a devenit insa mai relaxata, marjele de variatie fiind majorate la 2,25%. Mentinerea cursului de piata intre aceste limite se realiza printr-un mecanism special de interventii repetate, cu operatiuni de vanzare-cumparare. Daca nu se ajungea la rezultatul scontat, se trecea la modificarea valorii paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru macroeconomic fundamental.

In intervalul 1944-1971, majoritatea monedelor tarilor membre FMI si-au redefinit de mai multe ori continutul in aur, in incercarea de a pastra cursurile fixe. In 1974, din cauza speculatiilor cu aur si a instabilitatii economice se renunta definitiv la etalonul aur-devize si la sistemul cursurilor fixe, trecandu-se la cursurile flotante. Din 1976, FMI incepe sa recomande tarilor membre sa-si raporteze moneda la DST.

6. Convertibilitatea era inteleasa de FMI, la inceput, ca "inlaturarea tuturor restrictiilor in ceea ce priveste platile privind tranzactiile comerciale internationale intr-o anumita moneda". O moneda era considerata convertibila atunci cand statul emitent punea la dispozitie moneda sa celorlalte state, pentru plati privind tranzactiile comerciale   internationale curente si permitea totodata transferul in strainatate al castigurilor rezultate din astfel de tranzactii. In plus, era obligatia oricarei banci centrale de a cumpara propria moneda detinuta de o banca centrala straina, la cererea expresa a acesteia. Mai exista si asa numita convertibilitate in aur, caracteristica unei singure monede - dolarul SUA, autoritatea monetara americana obligandu-se sa converteasca totii dolarii in aur, la pretul de 35 USD uncia. A fost instituita astfel o convertibilitate reciproca oficiala si de piata, monedele putand fi transformate indirect in aur, prin intermediul dolarului SUA.

Aparitia crizei monetare in 1968 a adus insa la scindarea pietei aurului in: piata oficiala, pe care activau bancile nationale si unde se pastra pretul fix si piata libera de la Londra, unde pretul varia in functie de cerere si oferta. Speculatiile realizate pe piata aurului, care au dus la epuizarea rezervei SUA, au antrenat in cele din urma renuntarea la mecanismul convertibilitatii in aur a dolarului. In 1974, s-a renuntat definitiv, atat la mecanismul convertibilitatii in aur, cat si la paritatile fixe.

In prezent, in viziunea FMI, convertibilitatea desemneaza insusirea unei monede de a putea fi schimbata pe piata cu o alta moneda, fara restrictii in ceea ce priveste suma, scopul si persoana care realizeaza schimbul.

Convertibilitatea actuala are drept baza puterea de cumparare a celor doua monede care se schimba, iar cursurile valutare variaza in functie de cerere si oferta.

7. Lichiditatea. Se refera la faptul ca FMI joaca rolul unui "rezervor", din care tarile membre pot primi lichiditati necesare sustinerii masurilor monetare. Autoritatile monetare ale tarilor membre au obligatia constituirii unor rezerve formate din aur, valute internationale si titluri emise pe pietele financiare si monetare internationale. Din 1969, FMI incepe sa recomande tarilor membre sa constituie si rezerve in DST.

8. Echilibrarea balantei de plati

Tarile membre ale FMI aveau obligatia sa supravegheze si sa asigure mentinerea echilibrului balantelor de plati. Pentru asigurarea acestui echilibru, precum si pentru ajustarea deficitelor sau excedentelor exagerate, se utiliza, de comun acord cu FMI, tehnica devalorizarii sau revalorizarii monedelor nationale.

Singura tara care facea exceptie de la acest principiu era SUA, pentru care deficitul balantei de plati se acoperea prin emisiune de moneda proprie, dat fiind rolul privilegiat al dolarului in cadrul sistemului.

In prezent, se recomanda tratarea dezechilibrului balantei de plati printr-o serie de masuri care vizeaza fie reducerea importurilor, fie stimularea exporturilor. In acest scop, se pot primi de la FMI imprumuturi speciale sau facilitati de finantare.

Pe parcursul anilor, ca urmare a evolutiilor fenomenelor economice si monetar-valutare, aceste principii au trebuit a fi ajustate treptat, deoarece sistemul de la Bretton-Woods, dincolo de meritele sale, a creat si o serie de dezechilibre, cum ar fi:

- a fost constituit intr-o perioada marcata de superioritatea economica americana si de aceea era un sistem destul de inechitabil si asimetric;

- deciziile privind functionarea FMI erau luate de SUA in proportie de aproximativ 17%, in timp ce mai mult de jumatate din tari aveau si au si acum putere de vot sub 0,5%;

- a dus la dezechilibre grave pe pietele monetare in anii '70 si la epuizarea stocului de aur al SUA, din cauza speculatiilor pe seama convertibilitatii-aur.

Incepand cu anii '80, a devenit imperios necesar un proces de reforma a sistemului monetar international si a aranjamentelor de la Bretton-Woods, vizand directii cum ar fi:

- cresterea supravegherii internationale in domeniul comertului si al platilor internationale, cu reconfigurarea rolului FMI, in calitate de organism de coordonare si reglementare;

- elaborarea unor proceduri flexibile de administrare a deficitului balantei de plati a tarilor membre, lasandu-se la latitudinea acestora alegerea mijloacelor si a instrumentelor de ajustare;

- cresterea stabilitatii monetare internationale si asigurarea unei lichiditati corespunzatoare, in conditiile practicarii unor cursuri flotante (variabile).

Actualmente, sistemul monetar international este in cautarea unei noi identitati, care trebuie sa tina cont de mutatiile aparute pe plan mondial si in mod deosebit de constituirea si intrarea in functiune a Uniunii Economice si Monetare cu noua ei moneda - euro.

Institutii financiare cu vocatie internationala, create prin

acordul de la Bretton-Woods

Acordurile de la Bretton Woods din anul 1944 au prevazut crearea a doua noi institutii: Fondul Monetar International (FMI ) si Banca Mondiala (BM).

Fondul Monetar International este o institutie creata in vederea asigurarii dezvoltarii relatiilor economice internationale prin facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea si armonizarea balantelor de plati si realizarea stabilitatii cursurilor de schimb.

Obiectivele fundamentale ale FMI se intrepatrund de fapt cu cele ale SMI:

1. Promovarea cooperarii monetare internationale in cadrul unei institutii permanente;

2. Stimularea dezvoltarii si cresterii armonioase a comertului international, a mentinerii unui nivel ridicat al gradului de ocupare si al venitului national real;

3. Promovarea stabilitatii cursurilor valutare, mentinerea unor regimuri valutare ordonate si evitarea deprecierilor concurentiale ale monedelor statelor participante;

4. Sprijinirea stabilitatii unui sistem multilateral de reglare a tranzactiilor curente intre statele membre si eliminarea restrictiilor valutare care impiedica dezvoltarea comertului mondial;

5. Intarirea credibilitatii statelor membre, prin punerea la dispozitia lor, in mod temporar, cu garantii adecvate, a resurselor generale ale Fondului, pentru a-si corecta dezechilibrele balantelor de plati.

Principala functie a FMI o reprezinta creditarea temporara a deficitelor balantelor de plati ale tarilor care se angajeaza sa aplice politicile de redresare economica stabilite prin acordurile incheiate cu FMI. In general, aceste politici sunt politici de austeritate (restrangere a cuantumului investitiilor de stat, a cheltuielilor publice etc) si sunt destul de contestate, atat ca mod de concepere, cat si ca aplicare.

Organizarea si functionarea FMI se bazeaza pe asa numitele " cote parti", termen care exprima aportul tarilor membre la Fond, cote care depind de potentialul fiecarei tari si determina numarul de voturi al fiecarui stat membru in organele de conducere, precum si imprumuturile de care statul respectiv poate beneficia. Cotele parti subscrise se varsa in proportie de 25% in devize (initial aur) si 75% in moneda nationala. Aceste cote parti se revizuiesc din cinci in cinci ani de catre Consiliul de Administratie al FMI, in general prin majorare. Pana in prezent au avut loc 11 revizuiri generale. Cele mai importante cote parti sunt cele ale SUA, Germaniei, Japoniei, Marii Britanii, Frantei etc.

Principalele mecanisme de creditare ale FMI sunt: acordurile STAND-BY primare si suplimentare si mecanismul largit de creditare.

Pe langa acestea, FMI mai practica si anumite facilitati, care reprezinta imprumuturi acordate in conditii de favoare (termene, dobanzi, garantii, etc,) tarilor cu venit national pe cap de locuitor mic si mai recent, tarilor membre aflate in tranzitie.

Programele si activitatea FMI au fost des criticate, printre cele mai des pomenite reprosuri fiind:

FMI aplica remedii identice, indiferent de particularitatile tarii respective;

programele FMI descurajeaza cresterea economica;

FMI are o conceptie liberala pe care o aplica de o maniera doctrinara;

tarile in curs de dezvoltare nu au nici o influenta asupra politicilor promovate de FMI, iar FMI nu are nici o influenta reala asupra politicilor tarilor dezvoltate.

Romania a devenit membra FMI la 15 decembrie 1972. Participarea Romaniei la FMI se ridica in prezent la 1.030,2 milioane DST sau 0,48% din cota totala. Astfel, puterea de vot a Romaniei este de 10.552 voturi sau 0,49% din total (se acorda 250 de voturi din oficiu si cate 1 vot pentru fiecare 100.000 DST). Creditul maxim ce poate fi primit de catre un stat este de 480% din cota de participare.

Incepand cu 1972, Romania a folosit resursele FMI in noua ocazii (detaliate mai jos) ca suport financiar al programelor economice. Totalul creditelor si imprumuturilor nerambursate la sfarsitul lunii iunie 2004 se ridica la 337 milioane DST, respectiv 32,71 % din cota.

Tabelul nr. 2

Acordurile stand-by derulate de Romania pana in prezent

Sursa: www.fmi.ro

Ultimul acord din iulie 2004 in valoare de 367 de milioane de dolari (250 de milioane DST) se intinde pe o perioada de 24 de luni si este unul de tip "precautionary", adica de supraveghere preventiva, fara transe de plata. Cu alte cuvinte, autoritatile romane nu intentioneaza sa foloseasca cele 367 de milioane de dolari. Noul acord are drept  obiective intarirea pozitiei contului curent, reducerea inflatiei, sustinerea cresterii rapide a PIB si pregatirea economiei pentru integrarea in Uniunea Europeana. Programul pune, de asemenea, accent pe continuarea politicilor macroeconomice prudente si a reformelor structurale ample, pe intarirea pozitiei financiare a intreprinderilor de stat, pe masuri menite sa limiteze cresterea creditului, pe o politica monetara si de curs de schimb vizand realizarea unui echilibru intre reducerea inflatiei si mentinerea competitivitatii externe a Romaniei etc. 

Banca Mondiala

Grupul Bancii Mondiale este format din:

- Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD);

- Corporatia Financiara Internationala (CFI);

- Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID);

- Agentia pentru Garantarea Multilaterala a Investitiilor (MIGA);

- Centrul International de Reglementare a Conflictelor din domeniul Investitiilor (CIRCI).

Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) a devenit functionala in 1946, avand initial ca scop " facilitarea reconstructiei economiilor tarilor membre ". In prezent, BIRD numara 184 de tari membre, fiecare tara membra a FMI devenind si membra a BIRD.

Potrivit statutului sau, obiectivele BIRD sunt:

- sa contribuie la reconstructia si dezvoltarea statelor membre, stimuland investitiile de capital in scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor afectate de razboi, readaptarea aparatului de productie la necesitatile din timp de pace etc;

- sa promoveze investitiile straine private, prin garantii sau participatii la imprumuturi si alte investitii efectuate de furnizorii de capitaluri private. Atunci cand nu sunt disponibile capitaluri private in conditii rezonabile, BIRD completeaza, cu fonduri suplimentare, investitia privata.

- sa promoveze dezvoltarea echilibrata, pe termen lung, a comertului international si echilibrul balantelor de plati, prin stimularea investitiilor destinate dezvoltarii resurselor productive ale statelor membre, contribuind in acest mod la ridicarea nivelului de trai si la ameliorarea conditiilor de munca.

Resursele financiare ale BIRD constau in:

- cotele subscrise de fiecare tara membra;

- veniturile nete rezultate din propriile operatiuni financiar-bancare;

- fondurile obtinute din vanzarea (plasarea) pe pietele financiare a obligatiunilor emise pe cont propriu sau prin contracte directe cu bancile centrale ale statelor membre;

- veniturile realizate din dobanzi si comisioane percepute la creditele acordate;

- imprumuturile de capital contractate pe pietele financiare.

BIRD ofera in prezent imprumuturi numai tarilor membre in curs de dezvoltare sau celor aflate in tranzitie catre o economie de piata. Imprumuturile sunt acordate atat pentru proiecte specifice, de investitii, cat si pentru reforma politicilor in anumite domenii. In plus, se ofera consultanta in elaborarea de strategii. Astfel, corectarea distorsiunilor economice ajuta tarile beneficiare sa-si foloseasca resursele mai eficient, sa reduca saracia si sa-si administreze mai bine cresterea economica pe termen lung.

Imprumuturile BIRD au o dobanda de aproximativ 6,5 - 7 %/an, o perioada de maturitate de 15 - 20 de ani si o perioada de gratie de 5 ani. Ele sunt destinate in special sprijinirii necesitatilor guvernelor care, altfel, ar trebui sa recurga la piata privata de capital, unde dobanda este mai mare (ajungand, in functie de riscul de tara, la 12-16 %/an sau mai mult), iar perioadele de rambursare sunt mult mai scurte.

Romania este membra a BIRD din anul 1972 si detine in prezent 4.011 actiuni din stocul de capital, cu o valoare totala de 30.508.591,5 USD, din care subscriptia in moneda nationala se ridica la echivalentul sumei de 27.457.732,35 USD.

Corporatia Financiara Internationala (CFI) este o filiala a Bancii Mondiale avand ca scop stimularea cresterii economice prin incurajarea infiintarii in tarile in curs de dezvoltare de intreprinderi private cu scop lucrativ. Intrucat BIRD, potrivit statutului de organizare si functionare, nu-si poate angaja fondurile in operatiuni cu intreprinderile din sectorul privat al statelor membre, in 1956 s-a infiintat, pentru a acoperi aceasta deficienta, Corporatia Financiara Internationala (International Finance Corporation - IFC). Primul articol al statutului sau precizeaza scopul IFC ca fiind acela de 'a stimula expansiunea economica, incurajand dezvoltarea intreprinderilor particulare cu caracter productiv, in special cele din regiunile mai putin dezvoltate, completand astfel operatiunile BIRD'.

Aceasta filiala a Bancii Mondiale are un vast spectru de activitate, contribuind la identificarea si propunerea proiectelor, realizarea de studii tehnice si de piata, gasirea de parteneri potriviti, furnizarea de fonduri si asistenta tehnica, incurajarea intrarii capitalurilor in tarile care au nevoie de ele, cedand investitorilor din tarile generatoare de capitaluri fractiuni din investitiile sale si colaborand cu guvernele respective.

Din 1990 Romania a aderat la CFI, unde a subscris un capital de 2,6 milioane USD.

Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID) este o alta filiala a Bancii Mondiale, creata in 1960, care acorda imprumuturi preferentiale tarilor membre mai putin dezvoltate din punct de vedere economic, capabile insa sa realizeze proiecte productive bine fundamentate din punct de vedere tehnic si economic, tari care nu au mijloace sa obtina imprumuturi in conditii clasice, similare celor acordate de catre BIRD sau alte institutii internationale de credit. Imprumuturile acordate de AID genereaza o povara financiara relativ suportabila pentru tarile indatorate, intrucat prevad un termen lung de rambursare (45-50 ani), perioade de gratie de pana la 10 ani, au un nivel redus al comisionului (0,75% din sumele efectiv utilizate) si se renunta la perceperea oricaror dobanzi.

Resursele AID sunt constituite din imprumuturile si contributiile tarilor membre, reconstituirile periodice consimtite de tarile dezvoltate, contributiile speciale varsate de unele state, donatiile BIRD si beneficiile acumulate de AID insasi.

Aceste imprumuturi sunt acordate numai celor mai sarace tari, care inregistreaza un PIB/loc pe locuitor foarte scazut si au un acces limitat pe piata de capital internationala. Sporirea acestor credite este ingreunata insa de doua obstacole: capacitatea restransa a tarilor debitoare de a utiliza in mod eficient creditele si caracterul limitat al resurselor pe care tarile dezvoltate accepta sa le puna la dispozitia AID. Romania nu este membra AID, avand un PIB/loc mai mare decat limita specificata.

Asociatia pentru Garantarea Multilaterala a Investitiilor (MIGA) a fost infiintata in anul 1988, pentru a sprijini tarile in curs de dezvoltare in atragerea investitiilor straine, intarirea intelegerii si a increderii intre tarile beneficiare si investitorii straini si pentru a asigura o mai buna informare asupra posibilitatilor de investire. MIGA, care are in prezent 157 de membri, ofera investitorilor garantii impotriva 'riscurilor necomerciale', cum ar fi exproprierea sau razboiul. Ea acorda de asemenea consultanta guvernelor, in scopul imbunatatirii conditiilor oferite investitorilor straini. Acoperirea MIGA poate asigura pana la 90% dintr-o investitie, cu o limita de 50 milioane USD pe proiect.

Centrul International de Reglementare a Conflictelor din domeniul Investitiilor (CIRCI) a fost fondat in anul 1966, in scopul promovarii investitiilor straine, prin oferirea de servicii de consiliere si arbitraj al conflictelor aparute intre guverne si investitorii straini. CIRCI ofera de asemenea consultanta, realizeaza cercetari si publicatii in domeniul legii investitiilor straine, are un numar de 134 de membri si 103 cazuri inregistrate pana in prezent.

Activitatea Bancii Mondiale in Romania a fost reluata in anul 1991, odata cu angajarea Romaniei in tranzitia la economia de piata. De atunci si pana in prezent, Banca a aprobat finantari pentru 37 de operatiuni, suma totala angajata atingand 3,65 miliarde de dolari, Banca Mondiala devenind astfel cel mai important creditor al Romaniei.

Programele Bancii Mondiale vizeaza depasirea problemelor cu care se confrunta Romania prin:

• intarirea sistemului de protectie sociala;
• cresterea investitiilor in sanatate, invatamant si dezvoltare rurala;
• consolidarea mediului de afaceri;
• sprijinirea reformelor structurale in sectorul financiar si de utilitati;
• cresterea eficacitatii administratiei publice si justitiei;
• dezvoltarea capacitatii de protectie a mediului;
• furnizarea de consultanta in privinta programelor legate de integrarea europeana.

Recunoscand dificultatile cu care s-a confruntat tara noastra incepand din 1990, autoritatile romane au solicitat includerea Romaniei in grupul pilot al tarilor participante la initiativa Bancii Mondiale cunoscuta sub numele de Cadrul General de Dezvoltare (Comprehensive Development Framework - CDF). Conceputa ca o metoda participativa, CDF solicita informatii si opinii unui mare numar de grupuri de persoane care manifesta interes fata de viitorul tarii. Acest dialog larg a contribuit la o mai buna continuitate a relatiilor Bancii cu Romania. Partenerii multilaterali si bilaterali ai Romaniei au fost si ei activ implicati in tot acest proces, astfel incat sa isi poata stabili mai bine strategia de sprijinire a Romaniei in vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare.

Rolul DST

DST (Drepturile Speciale de Tragere - Special Drawing Rights) reprezinta primul activ international purtator de dobanda, creat prin decizia unui organism cu vocatie pe plan mondial. Este o moneda conventionala, fara reprezentare fizica. Aparitia ei este legata de nevoia de suplimentare a mijloacelor de rezerva si de finantare ale tarilor membre ale Fondului Monetar International.

DST au inceput sa fie emise de FMI din anul 1969. La momentul respectiv, DST era definit ca avand aceeasi valoare paritara in aur cu dolarul american.

1 DST 1 USD 0,888671 g. aur

Incepand cu anul 1974, se trece la definirea DST pe baza unui cos valutar, format atunci din 16 monede, ponderea fiecareia in cosul DST fiind stabilita in functie de ponderea exporturilor tarii respective in exportul mondial.

In prezent, in cosul DST sunt numai 4 monede, iar ponderile lor sunt urmatoarele: USD 38%, EUR 32%, GBP 11%, JPY 19%. Actualmente 1 DST 1,3 USD.

DST este alocat de catre FMI tuturor tarilor membre, in mod gratuit si proportional cu cota de participare la Fond. O tara care primeste astfel de alocari in DST, le poate folosi pentru:

- preschimbarea lor intr-o valuta de circulatie internationala obtinuta de la o alta tara membra a FMI, care primeste in schimb valoarea corespunzatoare in DST;

- plata unor dobanzi si comisioane fata de FMI, pentru imprumuturile precedente;

- suplimentarea rezervei monetare nationale.

Prin urmare, rolul DST pe plan international este:

- etalon monetar international;

- mijloc de rezerva pentru autoritatile monetare nationale;

- mijloc de plata pentru dobanzile si comisioanele datorate Fondului;

- moneda de exprimare a emisiunilor obligatare internationale, a contractelor swap si a contractelor forward;

- instrument de creditare  prin intermediul FMI.

Asadar, exista o serie de aspecte pozitive legate de utilizarea DST[1]:

- este o moneda mult mai stabila decat valutele nationale, fiind o moneda-cos bazata pe cele mai puternice si utilizate monede in tranzactiile internationale. Aceasta moneda este mult mai putin afectata de variatia brusca a cursurilor, decat oricare dintre monedele nationale ce o compun;

- nu depinde de situatia economico-financiara a unei tari, alocarile de DST facandu-se in functie de nevoile internationale de finantare;

- poate servi la mentinerea unei rezerve monetare echilibrate pe plan international.

Utilizarea DST prezinta si unele insuficiente, cum ar fi:

- nu circula decat intre FMI si autoritatile monetare ale tarilor membre FMI, neavand utilizari private si fiind un mijloc de plata cu functii limitate;

- alocarile de DST sunt proportionale cu participarea tarii la FMI, ceea ce inseamna ca tarile sarace si in curs de dezvoltare, care au mai mare nevoie de aceste alocari, beneficiaza de fapt de sume mult mai mici in raport cu tarile dezvoltate, a caror participare este substantiala.

Expresii - cheie:

Drepturile Speciale de Tragere - DST

Activ international de rezerva

Cota de participare la Fond

Sistemul Monetar International

Acorduri STAND-BY

Echilibrarea balantei de plati

Principiile Fondului Monetar International

Intrebari recapitulative

1. Ce documente au constituit baza discutiilor la Conferinta de la Bretton-Woods si care era continutul acestora?

2. Care sunt principiile care au stat la baza Sistemului Monetar International?

3. Care este rolul DST?

4. Sintetizati rolul FMI in economia mondiala.

5. Care este componenta Grupului Bancii Mondiale?

6. Care este rolul Corporatiei Financiare Internationale?

7. Care sunt aspectele negative legate de utilizarea DST pe plan international?