 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finantele intreprinderilor
» Continutul finantelor private
|
|
Obiectivul fundamental al intreprinderii |
|
| A identifica obiectivul fundamental al intreprinderii inseama sa se determine motivatia desfasurarii intregii activitati a acesteia. Aceasta identificare se dodeste a fi complexa. S-au elaborat, in acest sens, mai multe teorii, de la cele unicriteriale (maximizarea profitului) pana la cele complexe, multicriteriale (optimizarea relatiilor intre participantii la activitatea intreprinderii)2. Teoria economica neoclasica si teoria financiara au identificat, ca obiectiv major, maximizarea valorii intreprinderii sau maximizarea arii proprietarilor, fn forma initiala, acest obiectiv era exprimat sub forma maximizarii profiturilor, ca sursa principala pentru cresterea valorii intreprinderii, pentru cresterea gradului de satisfactie, in urma consumului acestei ari. Pentru intreprinderile care coteaza in bursa, obiectivul fundamental se poate aprecia prin maximizarea capitalizarii bursiere (cursul bursier x numarul total de actiuni). Teoriile directoriale (manageriale) prisc intreprinderea ca un grup de indivizi cu obiecti individuale specifice. Pentru acestia, se cauta o maximizare a functiei de utilitate din punct de dere al conducerii intreprinderii. Aceasta functie de utilitate se construieste pe baza a cinci variabile independente: - marimea salariilor managerilor (directorilor); - efectivul de personal; - volumul institiilor; - nilul costurilor; - profiturile. Scopul urmarit, prin aceasta functie de maximizare a utilitatii, este cresterea economica a intreprinderii. Aceasta crestere poate fi vazuta fie ca o crestere a cifrei de afaceri, fie ca o crestere a activului economic total. Teoriile comportamentale au abandonat ideea de maximizare a unei functii si s-au rezumat la o functie a unui prag minim de atins. Obiectivul, in cadrul acestor teorii^va fi rezultatul negocierilor intre indivizi si grupurile care-i compun, fiecare dintre ei avand obiecti proprii. Aceasta rezultanta a negocierilor are in dere cinci subobiecti de negociat: - productia; - stocajul; - vanzarile; - segmentul de piata cucerit; - profitul. Constructia acestor teorii are la baza conceptul anglo-saxon de ORGANIZATIONAL SLACK, care nu este altceva decat excedentul de recompense efectiv primite de diferiti participanti la viata economica a intreprinderii, peste ceea ce acestia s-ar fi asteptat sa primeasca pentru a ramane in intreprindere, fn mod concret, acest obiectiv, la nilul actionarilor, se traduce ca un surplus de dividende, care se distribuie acestora, in raport cu alte intreprinderi, pentru ca ei sa ramana fideli (pentru a pastra actiunile cumparate). Teoriile semnalului si de agent pornesc de la intentia de a armoniza interesele dintre diferite categorii de participanti la viata intreprinderii: - clasa actionarilor; - clasa managerilor; - clasa creditorilor; - clasa salariatilor. Obiectile urmarite de fiecare clasa de participanti sunt dirgente daca sunt exagerate. Teoria semnalului se refera la faptul ca managerii emit, prin activitatea lor, semnale privind rata cresterii economice, privind rata indatorarii si altele. Transmiterea acestor semnale presupune un cost pentru manageri, deoarece ei incearca sa convinga pe ceilalti de eficienta muncii lor. Clasa proprietarilor si clasa creditorilor urmaresc sa sileasca rificitatea semnalului transmis anterior, iar pentru aceasta, antreneaza, la randul lor, niste costuri de rificare a informatiei. Teoria semnalului isi propune sa minimizeze costul transmiterii, receptarii si rificarii semnalelor. Aceasta este, in fapt, o teorie a optimizarii comunicatiei intre paticipantii la viata intreprinderii. Teoria de agent porneste de la faptul ca proprietarul reprezinta principalul participant, iar managerii sunt mandatati, in numele proprietarilor, sa gestioneze intreprinderea. Din acest punct de dere, apare o serie de cheltuieli, prin care managerii vor sa convinga proprietarii de buna lor intentie si pricepere, dar si agentul ia masuri ca nu cumva managerul sa actioneze exclusiv in interesul lui, neglijand interesul intreprinderii. in baza acestor teorii, rezulta o categorie noua de titluri financiare: obligatiuni conrtibile in actiuni, prin care se impletesc interesele creditorilor cu interesul managerilor intreprinderii si cu interesul proprietarilor. Aceste obligatiuni pot fi conrtite in actiuni daca creditorul este suficient de motivat ca sa devina proprietar.In concluzie, se identifica ca obiecti generale: supravietuirea, profitul, cresterea economica. Ca scopuri financiare se identifica: echilibrul financiar, renilitatea financiara, cresterea economica, flexibilitatea. Criteriile de masurare a atingerii acestor scopuri si obiecti sunt fie marimi absolute precum fondul de rulment, trezoreria neta, cifra de afaceri, capacitatea de autofinantare, marja asupra cheltuielilor variabile, fie marimi relati, precum rata indatorarii (levierul), rata renilitatii etc.. Pentru finantele private vom retine, ca obiectiv fundamental, fie maximizarea patrimoniului acumulat in exercitiile anterioare, fie maximizarea valorii actuale a niturilor viitoare scontate, asteptate a se realiza de catre intreprinderea respectiva. Prima acceptiune este conceptia patrimoniala, iar cea de a doua este conceptia financiara asupra valorii intreprinderii. Valoarea patrimoniului (VP) se determina pe baza situatiei patrimoniale, reflectata in bilant. Potrivit acesteia, valoarea patrimoniala este egala cu activul net (neangajat in datorii), respectiv cu diferenta intre activul total si datoriile totale. Obiectivul fundamental de maximizare a valorii priste maximizarea activului net, adica cresterea lui de la un exercitiu financiar la altul. Principala sursa de maximizare a activului net, a arii proprietarilor, este profitul net al exercitiului. Valoarea financiara (VF) se determina nu pe baza patrimoniului existent, ci pe baza sperantelor de castig, pe care le va aduce intreprinderea, cu patrimoniul sau acumulat pana in prezent. Este, de altfel, anticiparea asupra valorii pe care incearca sa si-o faca un virtual cumparator al actiunilor intreprinderii respecti. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
